11 MILIOANE DE LEI POMPAŢI ÎN INVESTIŢII, adică un sfert din cifra de afaceri a companiei, este o sumă curajoasă. Acesta este bugetul investit anul trecut de Wim Bosman România, care are activităţi de logistică, transporturi şi comisionare vamală. Investiţiile au vizat extinderea centrului logistic (9 milioane de lei) şi mărirea parcului auto (2,2 milioane de lei). Compania estimează pentru anul în curs o cifră de afaceri de peste 45,5 milioane de lei, în creştere cu 10% faţă de cea din 2012; în primul trimestru al anului firma a bifat un plus de 8% faţă de perioada similară a anului trecut. Toate aceste cifre sunt însă la mare distanţă de începuturile afacerii.
CU PESTE 21 DE ANI ÎN URMĂ, EMIL ION ERA STUDENT AL FACULTĂŢII DE FORAJE DIN PLOIEŞTI, dar s-a transferat apoi la secţia de Transporturi, la întoarcerea din Olanda, unde a efectuat un stagiu de zece luni, la o firmă de logistică. Tatăl avea un bun prieten stabilit în Olanda, care l-a introdus în firma Dijkman, o afacere de familie.
„Îmi doream şi eu să văd cum este peste hotare“, îşi aminteşte Ion. Despre cele zece luni petrecute în Olanda spune că a fost o perioadă de training, nu o slujbă propriu zisă, dar impactul a fost puternic, „a fost ca o excursie în viitor“. După cele zece luni, proprietarul firmei Dijkman a decis să investească în România. Firma avea deja activităţi de transport de volum – mobilă şi haine pe umeraşe – iar acum, spune Ion, înţelege că invitaţia pe care i-au făcut-o pentru training „n-a fost doar de curtoazie, aveau nevoie de o persoană care să le reprezinte interesele aici“.
Dar n-a ştiut acest lucru de la bun început iar după o săptămână de training a fost întrebat dacă vrea să înveţe limba olandeză. I-a luat numai şase luni, devreme ce cursul a fost intensiv; pretutindeni în jurul său se vorbea limba. În primăvara anului 1992 îşi încheia stagiul iar în toamnă Emil Ion punea bazele firmei Dijkman Ion Transport, cu sediul în locuinţa părinţilor săi.
Partenerul olandez a finanţat achiziţia în leasing a patru camioane, conduse de şoferi români, preluând activitatea de transport de mobilă şi haine, operând pe ruta România – Olanda sau nordul Germaniei. Tot partenerul olandez, care deţinea 85% din acţiuni, a finanţat cu aproape 11 milioane de guldeni (circa jumătate de milion de euro) cumpărarea unui teren, în 1996, an în care cifra de afaceri a companiei depăşise 500.000 de dolari iar profitabilitatea se plasa la 15%. „Nu era plăcut nici pentru părinţii mei să aibă mereu 2-3 şoferi în sufragerie“, glumeşte Emil Ion; drept urmare a cumpărat un teren de 24.000 mp la marginea oraşului, pe care a fost ridicat un depozit de 1.000 mp şi 150 mp spaţiu de birouri. La acea vreme, firma avea trei angajaţi, dintre care unul era Emil Ion; numărul lor a crescut până la 124 de oameni în prezent.
La acea vreme „afacerea creştea, pentru că piaţa era oarecum asigurată“; firma preluase activitatea de transport şi avea, ocazional, şi clienţi locali pentru că sediul era impunător – o clădire nouă, atipică pentru perioada 1996-1997. După şansa avută în 1992, când a fost creditat cu încredere şi bani de olandez, în 1999, „a venit cumva reversul medaliei, pentru că partenerul a decis să vândă afacerea unui alt olandez, care avea o firmă de logistică mult mai mare – Wim Bosman“.
Noul partener căuta tocmai o variantă de a se extinde pe piaţa românească, în dezvoltarea căreia avea mare încredere, povesteşte Ion. Wim Bosman, despre care românul punctează în repetate rânduri că „a avut o încredere fantastică în România“, era tipul antreprenorului pur, care pornise ca şofer şi clădise o afacere care ajunsese la 600 de camioane, spaţii de depozitare de 80.000 mp şi un rulaj de 160 de milioane de euro.