Blog

  • PROGNOZA METEO pentru week-end. Cum va fi vremea în Bucureşti şi în ţară

    Temperaturile maxime vor fi de la -4…-3 grade în nordul Moldovei până la 9…10 grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 şi 2 grade. Ca aspect, va fi o vreme în general închisă. Pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, mixte în sud şi în sud-vest şi predominant ninsori la munte, iar în restul teritoriului doar izolat vor fi burniţe sau fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat. Vor fi condiţii de ceaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RA-APPS scoate din nou la vânzare casele pentru care nu a găsit ofertanţi, dar nu scade din preţ

    Regia a decis astfel ca, la începutul lunii martie, să scoată la vânzare un apartament cu şase camere pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în suprafaţă de 137 metri pătraţi (la acelaşi preţ de pornire ca şi anul trecut, de 194.000 euro), un apartament cu trei camere tot pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în suprafaţă de 86 metri pătraţi (tot la preţul de pornire de 132.000 euro), un apartament cu patru camere pe Bulevardul Carol, de 104 metri pătraţi (tot de la 90.000 euro) şi un alt apartament cu patru camere, pe Bulevardul Lascăr Catargiu (din nou la 141.000 euro).

    Oferta este completată de alte apartamente pe care regia a încercat de asemenea să le vândă anul trecut, tot fără succes, cu menţinerea aceluiaşi preţ, respectiv un apartament cu trei camere pe strada Dimitrie Paciurea, sector 2, de 79 metri pătraţi (tot de la 70.000 euro) şi un apartament cu trei camere pe strada Trestiana, sector 5, de 61 metri pătraţi (din nou de la 74.000 euro).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boc: Nu am fructificat suficient gafele Guvernului. Cum zicea Lenin, opoziţia se face ceas de ceas

    Emil Boc a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că vina pentru situaţia în care se află PDL ca partid de opoziţie aparţine “de la preşedintele partidului până la ultimul membru”, şi că trebuie taxat “fără menajamente” ceea ce face Executivul.

    “E clar că PDL nu se manifestă cu suficienţă forţă ca partid de opoziţie şi asta este vina fiecăruia dintre noi, fiecare membru are obligaţia de a face opoziţie, vizibilă, iar argumentele să fie corecte şi credibile, este o vină de la preşedintele partidului până la ultimul membru. Asta ne revine fiecăruia dintre noi, în calitate de partid de opoziţie, să facem opoziţie în fiecare zi. Evident că tonul îl dă conducerea partidului, tonul face muzica şi în politică. Nu am fructificat, încă, suficient gafele Guvernului Ponta, erorile pe care le-a făcut şi le face, şi ele trebuie taxate. (…)

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Dana Lutu:Nu aduce anul ce aduce luna februarie

    Conform legii, dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediator. Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei.
    Iar instanţa va respinge, de la 1 august 2013, cererea de chemare în judecată chiar şi după declanşarea procesului. În cazuri penale, şedinţele de informare despre mediere vor avea loc din momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală.

    De ce să alegi medierea? Demersul oferă părţilor direct implicate beneficii cât se poate de concrete. De pildă, fixarea datei şi a orei la care are loc şedinţa de mediere este stabilită de părţi în funcţie de agenda acestora spre deosebire de instanţă, unde termenele de judecată sunt impuse şi nu ţin cont de programul părţilor. Ba chiar şedinţa de mediere poate fi reprogramată în cazul în care părţile solicită acest lucru.

    În plus, nu există o limită de timp pentru şedinţa de mediere; majoritatea demersurilor de acest fel se finalizează după o singură întâlnire, iar durata concretă oscilează între câteva zeci de minute şi câteva ore. Sunt şi cazuri în care medierile se pot încheia cu înţelegeri parţiale, situaţie în care este posibilă programarea unei alte şedinţe de mediere, la o dată ulterioară. Pe de altă parte, părţile pot alege mediatorul, de comun acord, facilitate care nu există în faţa instanţei de judecată. Or, alegerea mediatorului de către părţi măreşte încrederea acestora în obţinerea rezultatului dorit.

    Un prim pas spre soluţionarea conflictului este prezenţa părţilor la mediator, însă prezenţa nu este obligatorie. O altă diferenţă între mediere şi un proces este chiar locul în care se desfăşoară fiecare dintre ele. Sala în care are loc şedinţa de mediere şi sala în care se desfăşoară un proces au puţine lucruri în comun: problemele părţilor nu ajung la urechile altor persoane întrucât medierea este confidenţială. În sala de judecată domneşte formalismul, trebuie respectate anumite reguli procedurale stricte, se ia cuvântul într-o anumită ordine. În schimb, la mediere se pune accent pe voinţa şi interesul părţilor, un exemplu fiind faptul că la astfel de discuţii pot participa doar reclamantul, reclamatul şi persoanele agreate de acestea.

    În cadrul unui proces, soluţia este impusă părţilor de un judecător, dar mediatorul nu poate să impună nimic, iar cei implicaţi pot decide dacă şi în ce condiţii este avantajoasă pentru ei o soluţie amiabilă.Una peste alta, medierea este mult mai elegantă decât clasicul proces, motiv pentru care este preferată în mod covârşitor de occidentali. Satisfacţia părţilor, când se ajunge la o înţelegere, este cu atât mai mare cu cât se datorează voinţei şi implicării lor.

    Prin mediere se sting conflicte existente, dar în acelaşi timp se şi preîntâmpină apariţia altor neînţelegeri. La finalul medierii, părţile îşi strâng mâna şi pleacă cu mai puţine probleme decât aveau anterior. Diferenţa principală faţă de clasicul proces este că pe tot parcursul medierii cei implicaţi comunică. La finalul unui proces, comunicarea dintre părţi dispare, fiind înlocuită de o stare conflictuală şi mai accentuată. În instanţă există învinşi şi învingători.

    Mediatorul nu judecă părţile şi nu dă verdicte. Menirea lui este să uşureze dialogul dintre părţi, pentru a generea opţiuni care să soluţioneze divergenţele.Chiar şi apeland la mediere, părţile nu renunţă la justiţia clasică. Dacă nu reuşesc să-şi soluţioneze prin mediere conflictul, au posibilitatea să se adreseze instanţei de judecată. Mai mult, acest demers pune în prim-plan interesele părţilor aflate în conflict, dând posibilitatea celor implicaţi să-şi spună povestea şi să înţeleagă că ei au puterea de a crea o soluţie, de a rezolva situaţia.

    Procesul de mediere în sine este non-adversarial şi plin de respect, iar un mediator experimentat ştie cum să menţină comunicarea dintre părţi pe drumul cel bun. Astfel, între beneficiile medierii se numără şi faptul că adeseori sunt păstrate relaţiile de afaceri, familiale, de vecinătate, sau rămân cel puţin amiabile. La fel de important poate fi şi faptul că în urma acestui demers reputaţia în afaceri nu este afectată, disputa nu mai iroseşte din timpul şi energia omului de afaceri, iar părţile implicate într-o dispută sunt chiar ele cele care făuresc soluţia.



    DANA LUTU (MEDIATOR)

  • Opinie Aliz Kosza: Ce am învăţat, ce nu am învăţat şi ce ar fi fost bine să învăţăm din criză?

    Mă uit acum în urmă şi mă întreb: cât de mulţi am conştientizat atunci impactul faptelor noastre, de a face sau nu lucrurile potrivite perioadei premergătoare crizei? Iată că au trecut de atunci aproape cinci ani şi nu mai ieşim la liman, culmea fiind că nici nu înţelegem “de ce?”.

    Nu ieşim, printre altele, şi pentru că am transformat criza într-o problemă existenţială profundă, care şi-a pus amprenta vizibil pe toată societatea. Am intrat într-un cerc vicios, din care nu reuşim să mai ieşim – tocmai pentru că avem reacţii întârziate la transformările care se produc pe toată planeta. Am ales să stăm în zona prudenţei excesive, care, de fapt, “dăunează grav sănătăţii” şi mai ales progresului unei pieţe emergente… Am evitat să valorificăm nenumărate oportunităţi, ocaziile acelea când ar fi fost înţelept să urcăm în tren în loc să ne mirăm întruna cum pleacă trenurile din gară.

    Pe de altă parte, cum în criză nu există numai perdanţi, unii dintre noi am învăţat că viaţa nu se opreşte şi nici consumul; drept urmare, am căutat să atragem consumatorii să intre în curtea noastră! Dovadă că există consum şi în 2013, după sfârşitul lumii mayaşe, că în zilele de lucru este aproape sufocant să circuli prin oraş, iar în week-enduri – dacă vrei să te relaxezi, e de preferat să eviţi mallurile supraaglomerate din oraş.

    Am învăţat cum cooperarea armonioasă dintre oameni este cheia ca să rămâi puternic şi să ieşi întărit din criză. Am mai învăţat să redimensionăm planurile şi să realocăm resursele, prioritizând; să ne uităm cât mai puţin la televizor şi să nu stăm în preajma pesimiştilor, pentru că riscăm să ne ia valul lor de autoconsolare; să căutăm şi să identificăm oportunităţile pentru noi şi pentru compania în care lucrăm, concentrând toate energiile pozitive pe soluţii şi nu pe probleme.

    Am mai învăţat că nu este necesar să urcăm în avion ca să vedem pădurea dincolo de copaci – este suficient să urcăm – încet, dar sigur – dealul şi, dacă nu putem singuri, să legăm alianţe! Am învăţat că şi în criză este bine să iei decizii: bune, rele – cum or fi ele, evitând astfel amplificarea blocajelor. Să facem ceea ce ştim să facem mai bine, să nu îi privim pe colaboratori ca pe nişte duşmani, ci să întindem mâna şi să legăm parteneriate, pentru că nu este nevoie neapărat să reinventăm roata. Să continuăm să fim cât mai activi şi nu pasivi: să ne mişcăm, să fim dinamici şi să interacţionăm cu cât mai mulţi oameni şi în cât mai diverse spaţii.

    Ce mi se pare că nu am învăţat?
    Nu am învăţat să fim veseli; oricum nu excelam nici înainte… Să nu fim aroganţi sau indiferenţi şi să nu ne panicăm; să încercăm să trăim ca înainte, şi aici nu mă refer la bunăstarea materială, ci la maniera în care reacţionăm, atunci când ieşim din tipare şi lăsăm vieţile noastre să se modeleze după amprenta pesimiştilor din exterior; să avem un optimism moderat, adică “să nu ne tăiem craca de sub picioare”; să rămânem civilizaţi şi să promovăm valorile; să încercăm să transformăm lucrurile, conştientizând că doar adaptarea la context nu mai este cartea câştigătoare; să învăţăm cât mai multe lucruri noi şi, mai ales, să fim deschişi să încercăm lucruri noi; să încetăm să ne plângem de milă, pentru că vremurile se schimbă mereu, iar veşnicia nu există; că banii se câştigă mai greu ca înainte şi cu efort susţinut.

    Şi, în fine, n-am învăţat că dacă nu avem chef de muncă, să lăsăm pe alţii să muncească, cu toate consecinţele care decurg din asta.

    Ce ar fi fost bine să mai învăţăm cu toţii?
    Că, la nivel de vârf, fie în management, fie în alte sfere decât business, este nevoie de mai multă implicare şi de cât mai multă comunicare directă cu cei mulţi; că trebuie să gestionăm raţional resursele financiare: atât în business, cât şi pe plan personal; că, pe cât posibil, trebuie să nu renunţăm la lucrurile pentru suflet şi să ţinem aproape prietenii.

    Ar fi fost iarăşi bine să învăţăm să construim valoare pentru vremurile mai bune, investind în viitor; să nu ne batem joc de oameni, din disperarea de a face “aceiaşi bani ca în vremurile bune”; să îi respectăm mai mult, pentru că oamenii nu sunt doar nişte instrumente de lucru, ci resursa şi valorile cele mai de preţ; să înţelegem efectul de bumerang, dacă renunţăm la calitate; să nu schimbăm “o pălărie cu altă pălărie”, migrând dintr-o companie în alta: asta nu ne scapă de responsabilităţi şi, mai ales, nu diminuează stresul.

    Vremurile de criză, pentru cei înţelepţi, înseamnă întotdeauna progres. Istoria omenirii demonstrează acest lucru. Einstein spunea: “Criza este cea mai binecuvântată situaţie care poate apărea pentru ţări şi persoane, pentru că ea atrage după sine progrese”… Dacă l-am fi luat în serios la început, probabil că ne-ar fi deja mult mai bine.



    ALIZ KOSZA (BUSINESS STRATEGIST)

  • CONFLICTUL CHINA-JAPONIA: Trei nave guvernamentale chineze au pătruns în apele teritoriale japoneze

    Navele au intrat în apele teritoriale nipone la ora locală 9.30 (2.30, ora României), a precizat aceeaşi sursă.

    “Japonia nu poate accepta aşa ceva, este extrem de regretabil”, a decarat şeful diplomaţiei nipone Fumio Kishida, adăugând că a prezentat nemulţumirea japoneză ambasadei Chinei de la Tokyo.

    Aceste incursiuni repetate provoacă nemulţumirea Guvernului de dreapta al lui Shinzo Abe, care a promis să consolideze măsurile de supraveghere în jurul Senkaku a căror proprietate niponă nu este “negociabilă”, potrivit lui.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Presa sud-africană: Pistorius, sportiv adorat devenit “Blade Gunner”. “Bărbaţii îl admirau, femeile îl adorau. Era o inspiraţie pentru copiii cu handicap”

    “Să aflăm că Pistorius este acuzat de asasinat este ca şi cum am afla că arhiepiscopul Desmond Tutu a fost surprins făcând ceva rău. Suntem stupefiaţi. Încă nu ne vine să credem”, a notat The Times. “Bărbaţii îl admirau, femeile îl adorau. Era o inspiraţie pentru copiii cu handicap. Era un exemplu strălucit pentru cum să dai tot ce-i mai bun din tine, în ciuda adversităţilor”, adaugă sursa citată.

    Însă jurnalul a menţionat că sportivul, supranumit “Blade Runner” (n.r. deoarece are două proteze de carbon în formă de lamă) şi care colecţiona iubite blonde cu care deseori avea altercaţii, avea un temperament paranoic şi era pasionat de arme de foc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un tir sirian de obuz a căzut pe teritoriul turc. Turcia a ripostat

    Este necunoscut faptul dacă obuzul a fost tras de către rebeli sau armata siriană. Proiectilul a căzut într-o zonă împădurită din localitatea Yayladag (provincia Hatay, sud-est), situată la frontiera turco-siriană, precizează agenţia.

    Forţele turce au ripostat imediat, adaugă agenţia.După ce cinci civili turci au murit, în octombrie, ucişi de un obuz lansat de pe teritoriul sirian, Turcia ripostează în mod sistematic la orice proiectil care cade pe teritoriul său.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salariile angajaţilor români au crescut de patru ori în zece ani. Unde sunt cei mai mulţi angajaţi cu salariu mediu brut

    Salariul mediu net pe economie a ajuns la valoarea de 1.513 lei pe lună în 2012, valoarea acestuia fiind de patru ori mai mare decât cea înregistrată în urmă cu zece ani. Salariul mediu pe economie este puternic influenţat de evoluţia ratei inflaţiei: astfel, în timp ce salariul mediu net a crescut cu 300% în perioada 2002- 2012, inflaţia a cunoscut un procent de creştere de peste 100% în aceeaşi perioadă. Cu alte cuvinte, creşterea salarială reală a salariului mediu net pe economie a fost de 200%, având în vedere că preţurile s-au dublat în ultimii zece ani.România a rămas în continuare una din ţările cu cele mai ieftine costuri cu forţa de muncă din Europa, având în vedere că, în euro, salariul mediu net al angajaţilor români (de 343 de euro pe lună) este de nouă ori mai mic decât salariul mediu net al angajaţilor francezi, care câştigă, în medie, câte 3.081 euro net lunar.

    Mai multe pe zf.ro

  • Societatea Astronomică Română de Meteori: Ploaia de meteoriţi din Urali, o dovadă că SUNTEM EXPUŞI

    O ploaie de meteoriţi cauzată de distrugerea unui meteorit deasupra regiunii Urali, însoţită de explozii violente, a spart vineri dimineaţă ferestrele unor imobile în mai multe localităţi, a provocat panică şi a rănit peste 250 de persoane, scriu agenţiile ruse citând autorităţile şi martori.

    Pe de altă parte, un asteroid cu diametrul de 45 de metri, monitorizat cu mare atenţie de NASA, va trece vineri seară la mică distanţă de Terra.

    Contactat de MEDIAFAX, Valentin Grigore, preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori, a declarat că, din primele observaţii ale fenomenului petrecut vineri dimineaţă deasupra regiunii Urali, se pare că este vorba de “un corp ceresc care a intrat în atmosfera terestră şi a produs acest glob de foc văzut ca un meteor foarte strălucitor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro