Blog

  • Tânărul din România care lucrează la compania fondată de fratele său şi face 50 de milioane de euro pe an

    S-a angajat la Christian Tour în 2004, an în care a început şi studiile la Facultatea de Economie a Turismului Intern şi Internaţional la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti. A lucrat mai întâi, timp de doi ani, ca agent de turism, iar apoi, în intervalul cuprins între 2006 şi 2010, a fost development manager al companiei. 

    A avansat apoi spre funcţia de managing partner, pe care a ocupat-o până în  2011, când s-a hotărât să îşi înfiinţeze propria agenţie de turism, Pegas Holidays, axată pe segmentul de lux al vacanţelor. A fost general manager al acesteia până la începutul anului, când Pegas Holidays a devenit divizia de lux a Christian Tour, simultan cu numirea lui Marius Pandel în poziţia de CEO al companiei.

    Momentul în care a hotărât se renunţe la funcţia din Christian Tour şi să se dedice afacerii proprii, Pegas Holidays, a fost, potrivit lui Pandel, una dintre cele mai importante decizii din carieră, urmată de decizia fuzionării celor două companii la începutul anului. 

    “Afacerile Christian Tour ar putea creşte anul acesta cu 20%, până la 52-55 de milioane de euro”, estimează Marius Pandel.

    În viitor, Marius Pandel se vede lucrând tot în turism, dar “într-o piaţă mult mai dezvoltată, mai sofisticată şi mai deschisă la nou, o piaţă care să-mi ofere noi provocări pe plan profesional”.

    Marius Pandel face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014 şi a fost premiat în cadrul galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.

    Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

    Cantitate: buc.
     
  • Istoria banilor românilor

    În secolul II înainte de Hristos cucerirea romană a făcut din denar moneda oficială, ulterior trecându-se la monedele bizantine, care au susţinut schimburile comerciale până în secolul XIV. După anul 1000 încep să apară şi monede locale – dinari, ducaţi şi taleri de argint şi şilingi de bronz în ţara Românească, groşi, dinari, taleri de argint şi şilingi de bronz în Moldova şi ducaţi de aur, taleri şi dinari de argint şi şalăi de aramă în Transilvania. În ţările române au circulat şi monede străine: dinar de argint, aspru de argint, gros de argint, ducat de aur, ducat-florin de aur, dinar unguresc de argint, altân-zlot turcesc de aur, taler leu olandez de argint, ducat olandez de aur, taleri olandezi de argint, teston de argint, piastru turcesc de argint, mahmudea de aur, icosar de aur, ducat unguresc de aur, ducat austriac de aur.

    Leul devine monedă naţională o dată cu adoptarea, în 1867, a Legii pentru înfiinţarea unui sistem monetar şi pentru fabricarea monedei naţionale, guvernul român din vremea respectivă comandând baterea monedelor, în valoare totală de 4 milioane de lei, la fabricile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham. În lege se preciza că unitatea monetară, leul, se compune din cinci grame argint, din care 835 din 1.000 argint fin şi 165 din 1.000 aliaj. Monedele emise până în 1877 au avut valori de 1, 2, 5 şi 10 bani, fabricate din aramă, 50 de bani (argint), 1, 2 lei de argint, 20 de lei de aur. Între anii 1877 şi 1900, statul român a pus în circulaţie monede atât de aramă, argint şi aur, cât şi de nichel.

    La data de 27 februarie 1880, Guvernul IC Brătianu depunea la Cameră proiectul pentru întemeierea Băncii Naţionale a României, după modelul Băncii din Belgia – 1850. Prin legea monetară din 1867 s-au stabilit normele emisiunii şi circulaţiei monedelor naţionale de aur, de argint şi ale monedelor divizionare, iar prin legea biletelor ipotecare din 1877 s-au introdus temporar în circulaţie banii de hârtie.

    La 27 octombrie 1890, sistemul bănesc al ţării s-a axat exclusiv pe aur, urmând tendinţele băncilor străine. Monedele de aur româneşti aveau valoare egală cu cea a monedelor corespunzătoare din Franţa, Italia, Belgia, Elveţia, Grecia. Printre bancnotele emise de BNR s-au numărat cele de 20 de lei şi de 1000 de lei din 1881, bani de cupru, argint, nichel, cupru-nichel, moneda de aur de 100 de lei, bancnote de 20, 100 şi 1 000 de lei, între 1904-1906, 2 lei de argint şi 50 de bani de argint în 1910, 25 şi 50 de bani de hârtie în 1917, bancnote de 1, 2 şi 5 lei (1917). După primul război mondial, în România circulau în paralel mai multe monede, iar în vederea unificării monetare prin înlocuirea acestora cu leii emişi de BNR s-a decis retragerea din circulaţie a coroanelor şi a rublelor.

    În 1935 a fost emisă şi o monedă de 250 de lei de argint, de 50 de lei de nichel în 1937 şi 100 de lei de nichel în 1938. Între anii 1920-1931 au fost puse în circulaţie bancnote între 1 şi 5 000 de lei, iar în perioada 1939-1944, statul român a emis noi monede de argint, de zinc şi fier placat cu nichel. Tot în anul 1935, s-a hotărât reînfiinţarea Monetăriei Naţionale.

    În 1941 au apărut şi bancnotele de 500 şi 2000 de lei, iar între anii 1944-1948, monedele de 500 de lei de argint, 2000 de lei de alamă, 25.000 de lei de argint, 10.000 de lei de alamă, 100.000 de lei de argint, 50 de bani şi 1 leu de alamă, 2 lei tombac şi 5 lei de aluminiu. După preluarea puterii politice de către comunişti, guvernul a trecut la etatizarea băncilor, la data de 11 august 1948 procesul culminând cu dizolvarea şi trecerea în stare de lichidare a băncilor şi instituţiilor de credit, singurele exceptate fiind BNR şi CEC. Între anii 1945-1947 au intrat în circulaţie bancnotele de 100.000, 1.000.000, 5.000.000 şi 100 de lei, iar după reforma monetară din 1947, bancnota de 1.000 de lei (1948), cea de 500 de lei (1949) şi biletul de 20 de lei emis de Ministerul Finanţelor în 1950.

    O altă bancnotă de 1.000 de lei este pusă în circulaţie în 1950 de Banca Naţională a Republicii Populare Române, iar Ministerul Finanţelor va emite bancnotele de la unu până la 100 de lei (1952). În 1966, Banca Naţională a Republicii Socialiste România emitea bancnotele de 1, 3, 5, 10, 25, 50 şi 100 de lei.

  • ANALIZĂ ZF: Unde se duc banii de şosele. Top 10 plăţi realizate de CNADNR în 2014

    În regiunea Moldova s-au chel­tuit cele mai mici sume în ultimii trei ani, doar circa 100 de milioane de euro, în contextul în care nicio auto­stradă nu străbate încă zona şi doar puţine drumuri naţionale au fost mo­dernizate, printre care DN 29 Su­ceava-Botoşani sau DN 24 Galaţi-Vaslui-Crasna, potrivit ZF. Moldova este de altfel cea mai săracă regiune din România, cunoscută pentru forţa de muncă mai ieftină decât în restul ţării şi infra­struc­tura slab dezvol­tată. Re­giunea de nord-est a ţării, care se identifică cu Mol­dova, are un PIB per capita de doar 3.400 de euro, faţă de o medie na­ţională de circa 5.500 de euro.

  • Egiptul decretează stare de urgenţă în nordul Peninsulei Sinai

    Această stare de urgenţă, instituită printr-un decret al preşedintelui Abdel Fattah al-Sissi, va intra în vigoare sâmbătă la ora 3.00 GMT (6.00, ora României), “pentru o durată de trei luni”, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.

    Starea de urgenţă este decretată pe un teritoriu care cuprinde inclusiv oraşul Rafah, situat la frontiera cu Fâşia Gaza palestiniană, şi regiuni din centrul Peninsulei Sinai.

    De asemenea, Cairo a anunţat că va închide începând de sâmbătă punctul de trecere de la Rafah, pentru a garanta securitatea în regiune.

    “Armata şi poliţia vor lua toate măsurile necesare pentru a face faţă ameninţărilor prezentate de terorism şi finanţarea acestuia, pentru a garanta securitatea în regiune (…) şi pentru a-i proteja pe cetăţenii săi”, potrivit decretului prezidenţial.

    Decizia autorităţilor egiptene intervine după ce un kamikaze a ucis 30 de militari vineri, într-un atentat sinucigaş.

  • COD GALBEN de vânt puternic în Capitală: Peste 30 de copaci doborâţi, 14 maşini avariate, panouri publicitare căzute

    Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului petnru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că de vineri, ora 14.00, până sâmbătă dimineaţă, în mai multe zone din Capitală au fost doborâţi de vântul puternic 32 de copaci, care au căzut pe carosabil şi pe 14 maşini.

    Cel mai grav incident a fost în Sectorul 3 al Capitalei, pe strada Intrarea Patinoarului, unde patru maşini au fost avariate de un copac doborât de vânt.

    De asememea, în Sectorul 6, pe aleea Valea Roşie, un copac a căzut pe trei maşini, una dintre acestea fiind avariată în totalitate.

    ISU a fost solicitat să intervină şi pentru îndepărtarea unor panouri publicitare şi a unor elemente de construcţie care au căzut de pe faţadele clădirilor.

    Daniel Vasile a precizat că nicio persoană nu a fost rănită.

    Capitala este sub avertizare cod galben de vânt puternic de vineri după-amiază.

    Potrivit avertizării nowcasting, prelungită de Administraţia Naţională de Meteorologie până sâmbătă, la ora 14.00, în Capitală şi în judeţele Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Giurgiu şi Teleorman, vântul depăşeşte la rafală viteze de 55 – 65 de kilometri pe oră şi, izolat, 75 de kilometri pe oră.

  • STUDIU: Rasa de câini preferată ţine de personalitatea umană

    Acest studiu a fost realizat în Marea Britanie de compania Frontline Spot On, care produce tratamente veterinare împotriva puricilor şi căpuşelor, potrivit dailymail.co.uk.

    “Pentru mulţi dintre proprietarii de câini, animalul lor este mai mult decât un simplu companion, este un membru al familiei. Este interesant de observat cum preferinţa pentru o anumită rasă canină poate ajuta la definirea clară a tipului de personalitate” a declarat Christine Male, manager în cadrul companiei Frontline Spot On.

    Potrivit studiului, persoanele care se definesc ca fiind mai mereu fericite, care au o atitudine pozitivă şi care râd mult preferă câinii din rasa Yorkshire Terrier.

    Bogătaşii preferă câinii din rasa bulldog olandez sau pug, în timp ce persoanele care oferă foarte mult din timpul lor altora preferă micii câini din rasa Chihuahua.

    Dalmaţienii, o rasă celebră în cinematografie graţie filmelor din seria “101 dalmaţieni”, sunt preferaţi de persoanele generoase din punct de vedere financiar.

    Câinii din rasa Golden Retriever au cei mai inteligenţi stăpâni, potrivit aceluiaşi studiu care a descoperit şi faptul că fanii muzicii rock preferă animalele din rasa Bulldog francez, stăpânii acestora fiind convinşi că animalele lor ştiu ce gândesc.

    Persoanele care se află mai mereu într-o relaţie, dar nu sunt niciodată mulţumiţi şi vor să o încheie preferă câinii din rasa bulldog, în timp ce cuplurile căsătorite care au şansa unei căsnicii lungi şi fericite vor alege ca animal de companie un câine din rasa bulldog olandez sau pug.

    Oamenii singuratici au de cele mai multe ori un labrador, în timp ce proprietarii de maşini sport vor alege, de cele mai multe ori, dacă vor un câine, un dalmaţian.

  • Cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter în Grecia

    Cu puţin timp înaintea orei 02.00 GMT (05.00 ora României), nu fuseseră semnalate victime sau pagube materiale, potrivit autorităţilor.

    Cutremurul, resimţit puternic în Epir, unde a avut loc la ora 03.16 (03.16 ora României), cu epicentrul localizat la 20 de kilometri nord de Arta, în nordul Greciei.

    Cutremurele sunt frecvente în Grecia. În ianuarie, câteva mii de persoane au rămas fără adăpost pe insula Kefalonia, în Marea Ionică, în vestul ţării, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 5,8 pe scara Richter.

  • Serghei Lavrov: Rusia nu a pus niciodată la îndoială dreptul Ucrainei de a avea un parteneriat cu UE

    “Vreau să subliniez că noi nu am pus niciodată la îndoială dreptul Ucrainei de a dezvolta un parteneriat cu Uniunea Europeană. Problema aici este că acest lucru nu ar trebui să aducă prejudicii Rusiei, partenerilor săi din Uniunea Vamală şi tuturor membrilor zonei de liber schimb CSI, inclusiv Ucrainei“, a declarat Lavrov într-un interviu acordat cotidianului norvegian Verdens Gang (VG).

    Comunitatea Statelor Independente (CSI) are nouă membri cu drepturi depline – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, R.Moldova, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan – şi două state participante – Turkmenistan şi Ucraina.

    Ministrul rus de Externe a adăugat că relaţiile comerciale ale Ucrainei cu Uniunea Europeană “nu ar trebui să creeze căi secundare pentru intrarea fără taxe a unor produse europene ieftine pe teritoriul” rus.

    Prevederile politice ale Acordului de Asociere Ucraina-UE au fost semnate în martie, în timp ce partea economică a acordului a fost semnată în iunie.

    La începutul lui septembrie, Rusia, Ucraina şi UE au încheiat un compromis cu privire la acordul de liber schimb al Kievului cu Uniunea Europeană, amânând intrarea în vigoare a acestuia până la 1 ianuarie 2016.

  • Cântăreaţa de fado Ana Moura va concerta, pe 28 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti

    Cântăreaţa portugheză Ana Moura a concertat pentru prima dată în România în octombrie 2013, la Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca.

    “Unul dintre cele mai mari privilegii ale carierei mele este acela de a călători în întreaga lume şi de a mă bucura de ceea ce are mai bun de oferit fiecare popor. Am trăit momente extraordinare în multe locuri, însă nu pot uita turneul pe care l-am susţinut în România anul trecut. Am avut trei concerte în săli de spectacole deosebite, alături de un public remarcabil. Aşadar, întoarcerea mea la Bucureşti este o onoare şi o mare bucurie pentru mine, cu atât mai mult cu cât concertul pe care îl voi susţine la finalul lunii decembrie va fi unul dedicat Crăciunului, o sărbătoare cu o încărcătură emoţională puternică. Vă aştept cu drag!”, a declarat Ana Moura, potrivit unui comunicat.

    Ana Moura, cea mai iubită cântăreaţă de fado a Portugaliei, este cea mai tânără artistă a genului care a fost nominalizată vreodată la premiul olandez muzical Edison, iar pasiunea intensă a acesteia pentru acest fado a propulsat-o direct în topuri. Pe parcursul carierei sale, artista a fost premiată cu două distincţii Amalia Rodriguez, în anul 2008, la categoria “cea mai bună interpretă”, iar în acest an pentru “Desfado” – cel mai bun album.

    Printre piesele cele mai cunoscute ale artistei se numără “Até ao Verão”, “O Fado da Procura” şi “Leva-me aos Fados”.

    Născută în oraşul Santarem din Portugalia, în anul 1979, Ana a crescut într-o familie de cântăreţi care a încurajat-o să urmeze o carieră muzicală. La 6 ani a cântat primul ei cântec fado, “Cavalo Ruco”, însă acest gen de muzică a fost lăsat deoparte în adolescenţă, când artista a devenit interesată de alte stiluri mult mai apropiate de preferinţele prietenilor din liceu. La vârsta de 14 ani, Ana s-a mutat la Carcavelos şi s-a înscris la Academia dos Amadores de Musica pentru a-şi termina liceul. Aici ea şi-a format prima trupă, împreună cu câţiva colegi de la şcoală şi, deşi cântau alte genuri, vocea artistei avea un ton natural de fado, reuşind să introducă în repertoriul lor şi câte o piesă de acest gen.

    Experienţa sa cu cover band-ul Sexto Sentido a dus la realizarea unui album pop/ rock cu muzicianul Luis Oliveira, însă acesta nu a fost niciodată terminat. Apoi destinul a intervenit şi Ana Moura a fost descoperită de un chitarist, Antonio Parreira, care a fost impresionat de ea şi a prezentat-o mai multor case de fado. Printre acestea se numără şi Senhor Vinho, al cărei coproprietar era Maria da Fe, cea care a lansat cariera Anei Moura în acest gen muzical.

    Producătorul muzical specializat în fado Jorge Fernando a contribuit la realizarea primelor două albume ale Anei, “Guarda-me a vida na Mao” (2003) şi “Aconteceu” (2004). Reacţia publicului şi a criticilor faţă de albumul “Guarda-me a Vida na Mao” a fost unanim entuziastă, iar Ana Moura a devenit imediat una dintre cele mai căutate artiste, atât în Portugalia, cât şi în străinătate, unde cea mai importanta prestaţie a fost cea de la prestigioasa sală de concerte Carnegie Hall din New York, în 2005.

    Vocea inconfundabilă a cântăreţei a fost remarcată şi de artişti de talie internaţională. Cei de la The Rolling Stones erau în căutarea unei voci de fado pentru un proiect special, iar când au ascultat-o pe Ana Moura a fost “dragoste la prima audiţie”. Artista a colaborat cu ei la melodiile “Brown Sugar” şi “No Expectation”. De asemenea, în luna august a acestui an, a fost invitată de Buena Vista Social Club să li se alăture în cadrul ultimului lor turneu, pentru concertele din Portugalia.

    Succesul cântăreţei a venit odată cu lansarea albumului “Para Alem da Saudade” (2005), care a stat 70 de săptămâni în topuri şi a câştigat premiul “Amalia Rodrigues”. Cu cel de al patrulea album, “Leva-me aos Fados” (2009), artista l-a cucerit şi pe Prince. După un zbor special la Paris pentru a asista la unul dintre concertele Anei, Prince a invitat-o să cânte alături de el la festivalul Super Bock Super Rock. Împreună au interpretat o versiune portugheză a cântecului “Walk in Sand” şi tradiţionalul fado “Vou Dar de Beber a Dor”.

    Fado este cea mai celebră muzică a Portugaliei, care exprimă o serie de emoţii – singurătate, melancolie, dor. “Fado” (din latină “fatum”) este tradus în mod obişnuit ca “destin” sau “soartă”.

    Biletele pentru concertul pe care Ana Moura îl va susţine în Capitală pot fi achiziţionate online, de pe www.eventim.ro, şi din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti). Preţul biletelor este cuprins între 80 de lei şi 300 lei.

    Evenimentul este organizat de agenţia Showtime Events.