Blog

  • De ce se tem romanii de invazia tehnologiei

    Prezent la eveniment, presedintele Traian Basescu a subliniat ca
    implementarea noilor tehnologii trebuie sa tina cont si de
    experienta cetatenilor romani: “Va spun din proprie experienta, ca
    excesul de putere in mana statului inseamna tiranie, coruptie,
    ineficienta. Stim ca, aflate la dispozitia unui guvern totalitar,
    progresele stiintei si cele ale industriei IT pot deveni
    instrumente de opresiune. Nu dorim deci, pentru viitor, o lume in
    care informatizarea sa permita birocratilor guvernamentali sa
    priveasca discretionar in viata noastra, in fisa noastra medicala,
    in situatia noastra financiara, in alimentatia noastra sau modul in
    care ne crestem copiii”, a declarat Basescu. Seful statului a
    mentionat ca din cauza modului in care s-a exercitat puterea de
    catre fostul regim, romanii, ca si cetatenii celorlalte state foste
    comuniste, sunt mai reticenti fata de stocarea datelor private.

    Pe de alta parte, presedintele a sustinut si avantajele
    tehnologizarii, referindu-se la sectorul financiar-bancar, unde, in
    special in privinta sistemelor de plati prin mijloace electronice
    se poate genera, direct sau indirect, o economie importanta care ar
    putea depasi cu chiar 4 la suta din PIB al Romaniei. “Sistemele de
    plati electronice implica un proces transparent, care face dificila
    neraportarea veniturilor, astfel se poate reduce economia
    subterana. Spre exemplu, pentru Romania, sistemele electronice de
    plata pot reduce cu 10-15 la suta economia subterana, echivalentul
    a catorva miliarde de euro”, a declarat Basescu.

    Presedintele a mentionat ca utilizarea aplicatiilor IT&C si
    transpunerea lor in procesul de guvernare au un rol fundamental in
    modernizarea, eficientizarea si descentralizarea administratiei
    publice din Romania, iar realizarea “e-guvernarii” este un obiectiv
    major pentru o tara ca Romania: imbunatateste serviciile publice,
    reduce costurile, faciliteaza transparenta comunicarii intre
    cetateni si institutiile publice sau private. “Sistemul Electronic
    National reprezinta o dovada elocventa pentru beneficiile adoptarii
    instrumentelor electronice, peste 9554 de institutii publice fiind
    inscrise in Sistem la sfarsitul lunii septembrie, in comparatie cu
    doar 800 de institutii, la inceputul anului 2009. De asemenea,
    numarul de licitatii in sistemul electronic de Achizitii Publice a
    crescut de la sub 2 la suta la peste 12 la suta in anul 2009”, a
    mai declarat seful statului.

  • Imediat dupa un scandal politic, clientii fug din magazine

    De fiecare data cand apare un scandal, resimtim deja o vizitare
    mai mica a magazinului. Nu este o coincidenta. Cum se linistesc
    lucrurile, cum incepe sa creasca din nou rata de vizitare. Temerea
    noastra este ca instabilitatea pe care o vedem in aceste zile ne va
    afecta pe sfarsit de an, adica in perioada in care speram ca
    lucrurile sa mearga mai bine”, spune Sucu.

    Cititi mai multe despre Dan Sucu pe
    www.zf.ro

  • Black Monday – Deja Vu

    A urmat criza petrolului din 1973 si dramatica crestere a ratei
    inflatiei. Am asistat la evenimentele din 11 septembrie, cand NYSE
    a fost închisa patru zile consecutiv. Cu toate acestea, ziua cea
    mai neagra din istoria indicelui Dow Jones a fost cu 22 de ani in
    urma, in asa numita “Black Monday”. Pe 19 octombrie 1987, indicele
    Dow a pierdut 508 puncte pentru a se inchide la cotatia de 1738.
    Aceasta cadere a reprezentat o diminuare de 22,6%, considerata pana
    in prezent cea mai mare scadere procentuala din istoria Dow
    Jones.

    Valul a inceput in Asia, s-a raspandit in Europa si apoi a lovit
    indicii Nord Americani. Inainte de octombrie 1987, pietele bursiere
    au continuat sa creasca, astfel incat Dow a avansat cu 44% peste
    cifra maxima din 1986. Pietele au inceput sa scada in zilele de
    dinaintea prabusirii indicelui Dow, cazand cu aproximativ 250 de
    puncte in cele trei zile premergatoare momentului Black Monday.
    Vineri, 16 octombrie, indicele Dow Jones a coborat cu 108
    puncte.

    Inainte ca NYSE sa se deschida, fonduri mutuale din Londra
    puneau o presiune crescanda la vanzare. La deschidere, Bursa de
    Marfuri de la Chicago (CME) s-a confruntat cu un val urias de
    ordine de vanzare pe piata futures. In doar cateva minute de
    tranzactionare, legatura dintre piata spot si piata futures a fost
    complet taiata. Pietele fiind deja dominate de panica, oficialii
    NYSE au invocat regula “circuit breaker”, oprind orice
    tranzactionare. Federal Reserve si alte banci centrale au pompat
    lichiditati in sistem pentru a stabiliza pietele. Multi s-au gandit
    că acest soc financiar va reprezenta sfarsitul “capitalismului
    american”.

    Valoarea cea mai scazuta a fost atinsa in ziua urmatoare, dar
    indicele Dow a recuperat peste 300 de puncte in 21 octombrie. Chiar
    daca multi au prezis ca 1987 va fi un an dezastruos, indicele Dow a
    inchis anul cu o crestere de 40 de puncte. Mai mult decat atat, in
    mai putin de doi ani piata a revenit la maximele atinse in august
    1987. Daca istoria este un indicator bun, pe viitor vom continua sa
    avem socuri financiare dar de o magnitudine mai redusa momentului
    Black Monday.

    Raspunsul la aceste intrebari precum si parerea mea personala,
    le regasiti pe http://toniiordache.ro

    ———-

    Toni Iordache, 42 de ani, matematician si finantist, cu o
    cariera de peste doisprezece ani in institutii financiare
    importante – Citibank, Deutsche Bank, JP Morgan, Fortis sau RBC a
    vazut si trait criza financiara intr-un fotoliu situat in primul
    rand. A fost adus de criza, in august 2008, inapoi in Romania, dar
    el si businessul romanesc au vorbit limbaje diferite: modelele de
    afaceri s-au dovedit a fi altele decat cele de pe Wall Street.

  • Revelion in Sapanta, Austria sau Johannesburg?

    Operatorii turistici au venit la Targul de Turism, editia de
    toamna, cu oferte diversificate atat pentru destinatiile interne,
    cat si pentru cele externe. Pentru Craciun, Ministerul Turismului a
    decis sa recomande Maramuresul, avand in derulare un program de
    promovare a acestei destinatii similar celui de Paste, cand a fost
    promovata Bucovina. “Sarbatorile de iarna s-au pastrat foarte bine
    in Maramures”, spune Ioana Tripon, Directorul Biroului Judetean de
    Turism din Maramures. Pe perioada Craciunului, turistii care vor
    ajunge in zona vor putea asista la taiatul porcului, pregatirea
    colacilor, aranjatul caselor de sarbatori sau invatarea colindelor
    pentru a merge din casa in casa.

    Anul turistic destul de slab, cu scaderi de 25-40% pe timpul
    verii, a facut ca hotelierii sa vina cu oferte accesibile inclusiv
    in statiuni care sunt de obicei mai scumpe decat media pietei.
    Astfel, la Targul de Turism se pot gasi oferte de Revelion la
    Predeal cu aproximativ 300 de lei/ 3 nopti. Pe de alta parte,
    Poiana Brasov este unul dintre locurile cu cele mai scumpe sejururi
    de final de an. Hotelierii din zona ofera in special servicii
    all-inclusive si preturile sunt in jur de 3.200 lei/ 5 nopti/ hotel
    de 4 stele.


    In afara tarii, oferta agentiilor cuprinde orase – precum Viena
    sau Praga, acestea fiind cele mai populare destinatii externe
    pentru aceasta perioada. Ofertele pentru Viena se incadreaza, in
    medie, la 179 Eur/ 3 nopti/ hotel 4 stele/sejur individual, avand
    inclus ca bonus biletul la concertul de Craciun. Praga poate fi
    vizitata cu 399 euro/sejur/ avion/4 nopti/ hotel 4 stele.

    Atragatoate ca destinatii pentru ski, Austria si Bulgaria sunt
    atragatoare si din punctul de vedere al preturilor. Cazarea intr-o
    statiune montana din Bulgaria poate ajunge undeva la 30Euro/noapte
    in perioada Revelionului, iar zona este cunoscuta ca avand preturi
    mici pentru facilitatile de schi. Austria este deja consacrata
    pentru partiile de schi foarte bune, atragand foarte multi romani
    in ultimii ani. Cazarea poate varia intre 43 euro/noapte la o
    pensiune de 3 stele sau pot urca pana la 250 euro/noapte intr-un
    apartament de lux.

    O alternativa pentru sarbatori poate fi India, unde preturile la
    cazare s-au redus cu aproape 50% fata de anul trecut. Astfel,
    pentru un sejur de 7 nopti, la un hotel de 3-4 stele, cu pensiune
    completa, turistii ar putea plati 360 de euro, fata de 600 de euro
    cat costa acelasi sejur anul trecut. Agentiile mai ofera si pachete
    catre destinatii calde cum ar fi Dubai cu 1.065 euro/ sejur,
    Thailanda cu 1.647 euro/ sejur sau Republica Dominicana cu 1.999
    euro/ sejur.

  • Primul antreprenor roman care vorbeste despre insolventa

    Intrarea in insolventa este o “stampila” de care nu scapi foarte
    usor, dar Balu nu este managerul ingandurat, care nu stie cum sa
    faca mai bine sa-si reesaloneze datoriile. Pare detasat, iar
    discursul sau este presarat cu glume – spune ca a reusit sa faca
    situatia “simpatica” dupa ce si-a linistit creditorii.

    Problemele Snack Attack au inceput din noiembrie 2008, cand
    criza a inceput sa se simta in Romania. Fabrica de la Balotesti, o
    investitie de 2,5 mil. euro, avea nevoie de finantare bancara.

    Cititi mai multe despre primul antreprenor roman
    care vorbeste despre insolventa
    pe www.zf.ro

  • Investitorii straini: nu umblati la cota unica si la TVA

    “In contextul economic si politic actual, stabilitatea regimului
    fiscal trebuie sa fie prioritara pentru autoritati in vederea
    mentinerii unui mediu de afaceri puternic si atractiv”, spune
    Serban Toader, responsabil pe probleme de fiscalitate in cadrul CIS
    si Senior Partner al KPMG Romania.

    Oficialii CIS cred ca daca Romania pierde avantaje cum sunt cota
    unica de impozitare, de 16%, sau valoarea scazuta a TVA (19%) nu
    risca doar sa piarda investitiile planificate de catre firmele
    straine prezente in tara (ale caror planuri de afaceri vor fi date
    peste cap), dar va primi o bila neagra la capitolul stabilitatea si
    predictibilitatea mediului de afaceri local, fapt ce-i va face pe
    investitorii straini sa evite investitiile in tara noastra.

    Toader spune ca exista alternative pentru atragerea mai multor
    bani la bugetul de stat, altele decat majorarea taxelor, insa
    aceste solutii trebuie gandite pe tremen mediu si lung. Atat
    largirea bazei de impozitare (prin identificarea si reducerea
    evaziunii fiscale), cat si eficientizarea sistemului de colectare
    sau cresterea rolului de prevenire si de conformare fisclala pe
    care trebuie sa il aiba autoritatile fiscale sunt, cu toate,
    solutii cu bataie lunga. Dar orice strategie gandita pe termen
    scurt, spun reprezentantii CIS – asa cum este atat de vehiculata
    crestere a TVA, va avea o serie de efecte negative si va produce
    probabil mai mult rau decat bine.

    Toader crede ca e necesara introducerea unei legislatii fiscale
    de relansare economica, care sa permita contribuabililor sa-si
    declare voluntar obligatiile fiscale reale si sa isi negocieze
    direct impozitele cu autoritatile fiscale.

    Concret, CIS face apel la autoritatile fiscale (CIS si ANAF se
    intalnesc trimestrial) sa elaboreze o strategie fiscala pe termen
    mediu si lung, o mai buna transparenta decizionala si imbunatatirea
    parteneriatului dintre autoritati si contribuabili printr-un dialog
    permanent cu mediul privat.

    Shachar Shaine, presedintele CIS, crede ca prioritatile Romaniei
    trebuie sa ramana eficientizarea cheltuielilor bugetare si
    atragerea fondurilor europene pentru infrastructura. El spune ca
    problema fiscalitatii poate fi rezolvata prin continuitate, nu prin
    solutii de moment, si admite ca in momentul actual “e destul de
    greu sa-i convingi pe investitori sa ramana sau sa vina in
    Romania”.

    Consiliul Investitorilor Straini este o asociatie infiintata in
    1997 si cuprinde cei mai importanti investitori straini din
    Romania. CIS are in prezent aproximativ 110 companii membre cu
    investitii cumulate ce reprezinta aproape doua treimi din totalul
    investitiilor straine directe in Romania de la inceputul anilor
    ’90.

    Tara Impozit pe venit 2008 (%) Impozit pe venit 2009 (%) TVA 2008 (%) TVA 2009 (%)
    Bulgaria 10 10 20 20
    Croatia 20 20 22 23
    Cehia 21 20 19 19
    Estonia 21 21 18 20
    Ungaria 20 20 20 25
    Letonia 15 15 18 21
    Lituania 15 20 18 21
    Polonia 19 19 22 22
    Ucraina 25 25 20 20
    Slovenia 22 21 20 20
    Romania 16 16 19 19
  • Bank of America raporteaza pierderi de 1 miliard dolari pentru T3

    Rezultatele Bank of America vin pe fondul caderii pietei de
    retail bancar si a numarului de credite neperformante, in
    crestere.


    Cititi mai ulte despre pierderile pe care le are Bank of
    America
    pe www.zf.ro

  • Profitul Google din T3 a crescut cu 23%, la 1,6 miliarde de dolari.

    Cifra bruta de afaceri a companiei a urcat cu 7%, la aproape
    sase miliarde de dolari, comparativ cu al doilea trimestru si
    perioada iulie-septembrie 2008, ceea ce reprezinta cel mai puternic
    avans trimestrial al indicatorului din ultimul an.


    Cititi mai multe despre compania Google
    pe www.zf.ro

  • Vanzarile Carrefour in Romania, in scadere la noua luni

    Grupul a avut pe piata romaneasca vanzari de 819 milioane de
    euro in primele noua luni din 2008 si de 312 milioane de euro in
    trimestrul al treilea.

    La un curs de schimb constant, vanzarile din Romania au avansat
    cu 14,9% in perioada ianuarie-septembrie, respectiv cu 5,2% in
    trimestrul al treilea, potrivit rezultatelor financiare ale
    grupului.

    Cititi mai mult pe www.mediafax.ro

  • BO Concept, la al treilea magazin

    Magazinul este situat în complexul comercial Era Shopping Park
    si ocupa o suprafata totală de 641 de metri patrati. La Iasi s-a
    deschis al treilea magazin al companiei, dupa ce au inaugurat
    primul magazin in Bucuresti in 2006, iar al doilea magazin a fost
    deschis anul trecut, la Sibiu.

    In showroom sunt prezente cele trei colectii de mobilier si
    decoratiuni pentru anul 2010: Delicate Detail, Pure Pole si Mania
    Mix.

    Pe langa deschiderea magazinului de la Iasi, printre planurile de
    sfarsit de an ale BD FURNITURE, detinatorul francizei BoConcept in
    Romania, se mai numara si aducerea unui colectiei Flexa (mobiler
    pentru copii).