La cea de-a doua dezbatere a Clubului, care a avut ca tema introducerea leului nou, invitatii BUSINESS Magazin au fost:
Magazinele muzicale se joaca de-a hocus-pocus: azi sunt, maine nu mai sunt. Cel mai mare magazin audio din Romania, Sony Music Mega Store, e doar un exemplu din sirul lung de magazine de profil care au fost inchise pentru ca nu aduceau profit. Doar trei nume mari rezista: Diverta, Hollywood Music & Film si Magazinul Muzica. Cine vrea sa castige bani cinstiti din comertul cu muzica e nevoit fie sa renunte, fie sa isi gaseasca activitati suplimentare, care sa-i tina in viata afacerea. Cel putin dupa aceasta teorie au functionat multe magazine muzicale pana acum. Majoritatea au renuntat. Astfel, numarul magazinelor din Capitala care vand exclusiv muzica si nu vand la negru nu sare de cinci. Dovada ca lucrurile nu merg bine in retailul muzical romanesc luceste in vitrina putinelor retele de magazine de profil ramase. In bulevardul Mihai Bravu din Capitala, vitrina magazinului Hollywood Music & Film e acum pustie. O privire aruncata pe rafturile filialei aceleiasi retele din zona cinematografului Scala e suficienta pentru a constata ca vanzarea de CD-uri sau casetele audio a trecut pe locul al doilea, dupa afacerea cu DVD-uri si inchirieri de filme.
Cei 500 de metri patrati din complexul comercial Unirea se numesc astazi Diverta. Un magazin tot cu profil muzical, cu o oferta destul de bogata si cu un personal scolarizat, dupa cum sustine Sebi Vasilescu, directorul general al Diverta. Clientii in cautarea unui produs vor fi indrumati spre ceea ce cauta sau spre posibile alternative. Mai mult, spune directorul, daca produsul cautat nu se afla in magazin sau la furnizor, in cateva zile acesta poate fi adus la solicitarea clientului.
Dar strategiile de imbunatatire a ofertei nu au salvat nici magazinul Diverta de influenta declinului pietei muzicale. Rezultatele financiare ale Diverta strict din vanzarea de muzica nu sunt exceptionale. Grupa de produse media in care sunt incluse, ca raportare financiara, si produsele audio, reprezinta doar 15-20% din cifra de afaceri a companiei.
Intr-un fel, nici nu e de mirare, spune Adrian Iorgulescu, presedintele Uniunii compozitorilor si muzicologilor din Romania, uniune care detine magazinul Muzica. In conditiile in care, de la o zi la alta, pirateria e tot mai prospera, e absolut normal ca magazinele de muzica sa ramana in umbra. Multi clienti au uitat de atuul calitatii, de aspectul legal precum si de etica personala, principalele motive pentru care un cumparator nu alege calea usoara a achizitiei la negru, spune Sebi Vasilescu, directorul general Diverta.
Conform datelor Asociatiei pentru Combaterea Contrafacerilor, piata la negru reprezinta in jur de 70% din totalul pietei muzicale autohtone. Numai in Bucuresti autoritatile confiscasera in primele zece luni ale anului trecut peste 150.000 de CD-uri si DVD-uri piratate. Proprietarii drepturilor intelectuale si casele de discuri pierd anual 25 de milioane de euro din cauza acestei afaceri ilegale, potrivit estimarilor unor analisti financiari din Romania.
Cu mici exceptii, magazinele de muzica par sa isi cante, resemnate, cantecul de lebada. Magazinul Muzica, cel aflat in proprietatea Uniunii Compozitorilor si a Muzicologilor, isi vinde CD-urile intr-o liniste de biblioteca. Cu exceptia unui vanzator de viniluri, care abia asteapta sa-ti impartaseasca povestea fiecarui produs pe care-l vinde, personalul magazinului asteapta intr-o liniste neconvingatoare ca produsele sa se vanda. Totusi, magazinul Muzica ramane un etalon al Capitalei, un obiectiv cultural, spune Adrian Iorgulescu.
Majoritatea turistilor straini care cauta compilatii autohtone, muzica clasica sau folclor, ajung aici. Insa Iorgulescu stie ca nu va putea tine in viata magazinul folosindu-se strict de prestigiul dobandit de-a lungul timpului. Incepand cu acest an, magazinul isi va schimba infatisarea, va deveni mai occidental, spune Iorgulescu.
Pana atunci, cei care vor sa se simta bine cand cumpara nu au prea multe alternative. Cu una-doua exceptii, ei ar trebui sa aleaga fie locurile mici, cu dichis, de genul librariilor Carturesti, unde oferta de produse e limitata, fie magazinele lipsite total de personalitate, dar unde sansele de a gasi produsul cautat sunt mai mari.
Principalele efecte negative ale pirateriei la nivel mondial sunt: SCAD VANZARILE RAMAN PE DRUMURI LEGISLATIA ROMANEASCA
Tranzactiile ilegale cu muzica si descarcarea de pe Internet sunt invinuite pentru scaderea la nivel mondial a vanzarilor din industria muzicala. Scaderea a fost de 7 procente in 2002, si s-a dublat in 2003.
Jay Berman, directorul executiv al Federatiei Internationale a Industriei Fonografice, spune ca din cauza pirateriei mai mult de jumatate din profesionistii din domeniul muzical din Europa risca sa-si piarda locurile de munca.
In Romania, legislatia permite descarcarea de muzica de pe Internet, cu conditia ca aceasta sa fie ascultata acasa. Folosirea ei in scopuri comerciale este o activitate ilegala care se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 5 ani.
Teza cartii The Hypomanic Edge ar fi ca America e principala forta economica a lumii (si) din cauza ca este o natiune formata din oameni de afaceri ticniti si din femei de succes predispuse, genetic, sa-si asume riscuri majore. E cu neputinta de uitat impactul pe care l-a avut, la inceputul anilor 80, volumul Acesti bolnavi care ne guverneaza. Tradusa in zeci de limbi, in tiraje impresionante, cartea vorbea despre maladiile sefilor de stat, de-a lungul vremii, si despre nefastele consecinte pe care exercitiul guvernarii, dar si situatia politica interna sau internationala le-au avut de indurat din pricina acestor dereglari. Salazar, Franco, Mao, Hrusciov, Brejnev, Stalin, Nixon sau Kennedy, mai totii marii planetei s-au dovedit a fi in suferinta si asta nu oricand, ci mai ales in momentele decisive in care se aflau aplecati peste pupitrul de comanda. Pentru John D. Gartner, in proaspat aparutul sau volum The Hypomanic Edge: The Link Between (a Little) Craziness and (a Lot of) Success in America, boala (de asta data pur mentala), mai ales in formele ei benigne, se dovedeste insa a fi un motor al ascensiunii sociale si al prosperitatii. Teza cartii ar fi ca America reprezinta, in momentul de fata, principala forta economica a lumii (si) din cauza ca este o natiune formata din oameni de afaceri ticniti si din femei de succes predispuse, genetic, sa-si asume riscuri majore. Autorul stie ce spune (este de profesie psihoterapeut) si, de altfel, nici nu merge in contra curentului judecatii generale potrivit careia mintile stralucite, marii interpreti, arhitectii sau poetii de geniu au fost, dintotdeauna, atinsi de aripa neagra a nebuniei. E vorba aici de ceea ce Gartner numeste hipomanie, adica, in termeni medicali, o forma blanda de manie, lipsita de componenta depresiva. Hipomaniacii, spune el, sunt purtatorii unei energii contagioase, au o vointa si o incredere neobisnuite, si produc idei cu adevarat mari. Vorbesc, gandesc si iau decizii cu o mare rapiditate. Nu pot sa stea o clipa locului, isi canalizeaza energiile spre implinirea unor aspiratii nemasurate, sunt risipitori, risca, actioneaza impulsiv, fara sa stea prea mult pe ganduri. Sunt isteti, plini de incredere si, tocmai de aceea, devin carismatici si convingatori. Altfel spus, multe dintre componentele caracterului arhetipal american – adica optimism, energie, perseverenta – se potrivesc perfect in fisa clinica a individului hipomaniacal. Fenomenul ar putea fi explicat si prin faptul ca americanii sunt o natiune de imigranti, prin definitie sunt marcati de gena hipomaniacala. Cine e dispus, se intreaba Gartner, sa ia in piept o calatorie plina de primejdii, convins ca va fi in stare sa razbeasca prin jungla New York-ului?. Evident, niste sariti de pe fix. Niste oameni dispusi sa joace totul pe o carte, niste apucati, bantuiti de idei, curajosi, increzatori in propriile forte: niste oameni pe care, ca sa pastram dreapta distanta intre terminologia medicala si exagerarile de jargon, ar trebui sa-i numim, pur si simplu, puternici. Desigur, dereglarea nu a insemnat totul. America a fost si inca mai este un pamant al tuturor oportunitatilor, iar spiritul utopic al celor care au razbatut si care s-au imbogatit au fost combinate, intr-un amestec bine dozat, cu pragmatismul si realismul. O scurta istorie a personalitatilor Americii, de la Columb la Benjamin Franklin, Henry Ford, David Selznick sau Andrew Carnegie ne-o demonstreaza cu prisosinta. John D. Gartner, The Hypomanic Edge: The Link Between (a Little) Craziness and (a Lot of) Success in America, Ed. Simon & Schuster, 2005
Specialist in marketing si publicitate, Beigbeder incepe, la numai 24 de ani, o prodigioasa activitate. Cronicar si moderator TV, critic si, nu in ultimul rand, scriitor, Frédo este polivalent profesional asa cum, in alt plan, este (sau se afirma) omnisexual. Partea cea mai solida si mai specifica a operei sale de scriitor este trilogia Marronier care, potrivit propriilor vorbe ale protagonistului, poate fi rezumata dezarmant de simplu: in primul volum ma indragosteam, in al doilea ma insuram, in al treilea divortam si ma insuram din nou. Dovada stiintifica potrivit careia dragostea are un timp biochimic de evolutie si disolutie inconturnabil – trei ani – este tema pe care autorul o intoarce pe toate partile si careia ii aspira toata vlaga. Satul pana la greata de Anne, splendida lui consoarta, Marc se indragosteste de Alice cea cu picioare lungi, pe care nu o poate avea din pricina ca este casatorita. Divorteaza de Anne si reuseste, dupa penibile tribulatii, s-o divorteze si pe Alice, cu care se casatoreste. Frédéric Beigbeder, Dragostea dureaza trei ani, Editura Pandora M, Targoviste, 2005
AMORUL: TIMP DE FOLOSINTA
Volumul lui Posner dezvaluie amploarea pe care a capatat-o imperiul subteran al Triadelor si controlul pe care acestea il detin asupra pietei internationale de heroina. Studiul reprezinta rezultatul unor investigatii jurnalistice care au durat aproape doi ani, timp in care Posner a vizitat aproape toate galantarele si laboratoarele drogului din Asia.
Dupa publicarea acestui document acuzator, FBI-ul a trebuit sa admita faptul ca sindicatele chinezesti ale crimei au ajuns sa detina controlul a circa 80% din piata de heroina americana. Un adevarat best-seller, tradus in 12 limbi, volumul este unul dintre cele mai palpitante si convingatoare ale unui autor care s-a ocupat, de-a lungul timpului, de subiecte arzatoare si neelucidate precum: biografia lui Mengele, asasinarea lui Kennedy, cea a lui Martin Luther King sau momentul 11 septembrie 2001.
Gerlad L. Posner, Triadele chinezesti, Editura Allfa, Bucuresti 2004
La Teatrul Nottara, poate fi vazuta cu placere o piesa amuzanta, fara pretentii abisale, oferind o delectare rapida si intensa: este cunoscuta Hangita a lui Carlo Goldoni. Regizorul austriac Tino Geirun mizeaza pe actori si pe dinamismul actiunii piesei, apasand pe trasaturile negative ale personajelor, care, paradoxal, ni le fac si mai simpatice. Spectatorii sunt plasati de la inceput in decorul simplu al hanului, la doi pasi de protagonisti. Li se impart pahare cu bere din care vor bea cu personajele, precum si pachete de carti de joc pe care, in afara semnelor consacrate pentru poker sau septic, este imprimat programul de sala. Elemente originale pentru a capta atentia si bunavointa publicului. Desfasurarea este cat se poate de clasica, dar asta nu tulbura cu nimic bucuria spectatorilor, dupa cum nu ii supara nici previzibilul piesei. Chiar momentele de umor mai decoltat sunt la locul lor in contextul creat, acela de han cu ocaua mica si hangita frumusica. In rolul aprigei si cam androfobei hangite Mirandolina am vazut-o pe Daniela Minoiu, care imparte rolul cu Crenguta Hariton. Pretendentii nenorocosi la mana ei deprinsa cu uneltele bucatariei sunt intruchipati corect de Al. Jitea si Valeriu Preda, roluri destul de mici, ca si cele ale Ancai Bejenaru si Andei Caropol, care practic au aparitii minimale. Cu totul altfel stau lucrurile cu cei doi curtezani ce ajung mai departe in gratiile Mirandolinei, oferindu-i, probabil pentru prima oara in viata, clipe de reflectie si indoiala. Cavalerul de Ripafratta este jucat cu haz si exactitate de Constantin Cotimanis, din care regizorul si el insusi construiesc un amorez trecut de varsta iluziilor si cu atat mai indreptatit sa se bucure de atentia hangitei. Cotimanis atrage atentia si in scenele de dialog si in cele sustinute de unul singur. Creeaza un tip uman credibil, deasupra mizei comice a textului. Cea mai izbutita creatie regizorala este a omului la toate si cam natang al hanului, balbaitul Fabrizio, incet la rationament, dar iute la viclenii, cel care se va procopsi pana la urma cu inima si trupul bine rotunjit al Mirandolinei, devenind insa, prin brusca ascensiune, un stapan vrednic al hanului si-al nesperatei lui neveste. Gandul regizorului este intruchipat cu stralucire si verva de Adrian Vancica, nume nou pentru mine, dar cu atat mai interesant. Povestea, chiar stiuta, capteaza omul plin de griji si il insenineaza vreme de un ceas prin mijlocirea unor actori priceputi si zglobii.
John Travolta si-a adjudecat mult ravnitul statut de Hollywood Star dupa ce a castigat un concurs de dans in Saturday Night Fever, in 1977. Peste aproape 20 de ani, in 1994, le-a reamintit spectatorilor de pozitia sa in randul vedetelor tot in urma unui dans, de data aceasta insa cu Uma Thurman in Pulp Fiction. Dupa alti 10 ani, Travolta danseaza din nou. Tot cu Uma Thurman, dar de data aceasta in filmul Be Cool (tradus la noi cu Da-te mare si tare), mult asteptata continuare a lui Get Shorty (1995). Travolta se joaca in continuare de-a Chili Palmer, gangsterul fascinant din Get Shorty. Dar nu nu o mai face la Hollywood, precum in prima parte. De data aceasta ia cu atac industria muzicala, sau, mai precis, doua dintre promisiunile acesteia: un producator al unei case de discuri, Edie Athens, interpretata de Uma Thurman si o tanara interpreta de R&B, Linda Moon, in rolul careia joaca Christina Milian. Dar daca acum 10 ani Chili era un adevarat fan al filmelor mai mult sau mai putin reusite, faptul ca intre timp a renuntat la aceasta pasiune si a inceput sa se preocupe de ceea ce se intampla in industria muzicala e mai putin plauzibil. Pana la urma Be Cool nu e decat o continuare a unei productii de succes si prin urmare se comporta ca o continuare, la fel cum si cartea dupa care a fost realizat, scrisa de Elmore Leonard, e o continuare a celei dupa care a fost facut Get Shorty (desi a avut parte de critici mult mai entuziaste decat filmul). Multe scene nu fac altceva decat referiri la productia precedenta si isi asuma ideea ca o sa mearga doar pentru ca scenele la care fac trimitere au prins candva la public. Personaj dupa personaj, scena dupa scena, replica dupa replica, toate te trimit la un alt film, la un alt personaj sau la o imagine trecuta. Filmul pare un birocrat care te tot plimba prin birouri diferite pentru ca nu stie ce sa-ti spuna. Sau poate pentru ca nu are nimic de spus. R: Gary Gray. Cu: John Travolta, Uma Thurman, Dwayne the Rock Johnson. Durata: 114 minute. In Romania din 18 martie 2005.
Discutiile privind vanzarea Bancii Tiriac se aprind din nou, dupa ce, in urma cu mai putin de un an, omul de afaceri Ion Tiriac decidea ca nu vrea, inca, sa vanda banca. La discutii s-au inscris, de aceasta data, Bank Austria Creditanstalt, BNP Paribas si Société Générale. Va vinde, in final, Tiriac banca? Cum poti sa dublezi pretul unui bun pe care vrei sa il vinzi? Asteptand un an, ar putea fi un raspuns; cel putin in sistemul bancar romanesc. Sau mai precis, in cazul Bancii Tiriac, in jurul careia zvonurile privind vanzarea sau cautarea unui partener de calibru au reinceput sa circule intens. Asta la mai putin de un an dupa ce Ion Tiriac, actionarul majoritar, a decis ca banca se va dezvolta pe cont propriu pe termen mediu. Decizia a fost luata la sfarsitul unui proces de gasire a unui partener strategic (dupa modelul aplicat deja in asigurari cu Allianz), in cadrul careia banca a fost evaluata de potentialii cumparatori la 120 – 160 de milioane de euro. Pret considerat prea mic de Tiriac, conform unor surse apropiate bancii. Numai ca, intre timp, cumparatorii, nu neaparat aceiasi, au revenit. Si asta fara ca banca sa se afle in proces activ de vanzare, ca anul trecut. Trei sute de milioane de euro – atat ar vrea sa obtina omul de afaceri Ion Tiriac pentru pachetul de actiuni pe care il detine la banca cu acelasi nume, conform unor surse apropiate discutiilor. Am cochetat putin cu ideea de a plati pretul cerut. Dar probabil ca nu o vom face. Oricum, ne mai gandim, spune reprezentantul uneia dintre bancile care tatoneaza de ceva vreme Banca Tiriac. Banci care, conform acelorasi surse, sunt cel putin trei: Société Générale – in cautarea consolidarii pozitiei de al doilea jucator de pe piata, Bank Austria – care a fost in cursa pentru Banca Tiriac si anul trecut si BNP Paribas – grup francez interesat sa intre in Romania. De ce, insa, atat interes pentru Banca Tiriac? Raspunsul tine de potentialul pietei si de numarul scazut de oportunitati de a intra sau a mari pozitia pe acesta piata. Practic, pentru marii jucatori internationali, aceste oportunitati (inclusiv BCR si CEC) pot fi numarate pe degetele de la o mana. Socoteala este deci simpla. Cum numarul potentialilor cumparatori este mare (peste 10) iar cel al tintelor este mic, preturile si interesul la cumparare cresc. Anul trecut a fost, pentru sistemul bancar romanesc un an irepetabil din punct de vedere al varfurilor de crestere, dupa cum aprecia presedintele HVB Romania, Dan Pascariu. Chiar daca bancile nu vor mai regasi astfel de cresteri, chiar si de 100%, anii viitori, Pascariu crede ca si 2005 va aduce o crestere considerabila – aproximativ 30%. Asadar, o piata in plina expansiune, unde BCR si CEC nu vor domoli apetitul decat a doua dintre grupurile financiare europene interesate de expansiune. Adica HVB – Bank Austria, Deutsche Bank, Erste Bank, Raiffeisen, OTP, Dexia, KBC, Rabobank, Unicredit sau Intesa. Ce variante raman deci pentru cei care nu vor apuca prajiturile mari? Ce banci romanesti solide, cu o retea de sucursale suficient de mare si care nu au, inca, in spate un investitor strain puternic, mai exista? Raspunsul este clar: Banca Tiriac si Banca Transilvania. Care este pozitia reprezentantilor de la Holdingul Tiriac – firma prin care Tiriac detine actiunile de la banca fata de zvonurile privind revigorarea interesului cumparatorilor? In acest moment nu exista nici macar discutii de principiu avand drept subiect potentiala vanzare a Bancii Tiriac, cu atat mai putin discutii avansate, spune Valentin Radu, directorul Holdingului Tiriac. Atat dl. Ion Tiriac cat si ceilalti actionari majoritari nu au in acest moment intentia de vinde participatiile detinute in Banca Tiriac nici unei alte banci sau institutii financiare. Directorul Holdingului Tiriac nu exclude insa posibilitatea ca atunci cand va fi oportun, Banca Tiriac sa se asocieze cu un partener de calibru. Care ar fi, pe de alta parte, partenerii de calibru care se uita acum la Banca Tiriac? HVB Bank – Bank Austria este deja prezenta in Romania prin filiala sa, HVB Romania. Germanii au participat si la negocierile de anul trecut, cand au ramas – dintr-o lista de peste 13 ofertanti – in cursa alaturi de grupul elen Piraeus. De curand, presedintele bancii din Romania, Dan Pascariu, aprecia ca, intr-o piata precum cea romaneasca, este greu sa cresti organic pentru a atinge masa critica in retail, asa ca singura optiune este o achizitie. Cea mai mica achizitie pe care ar putea-o face HVB pe piata locala, potrivit lui Pascariu, ar fi o banca apropiata de cota sa de piata, adica in jur de 5%. Reprezentantii Bank Austria Creditanstalt – divizia responsabila pentru activitatea Grupului HVB in Europa Centrala si de Est – spun ca intentioneaza sa isi extinda si mai mult reteaua bancara in Romania. In prezent, banca are 13 sucursale – numar total insuficient pentru o lupta pe piata de retail cu nume ca Raiffeisen, BRD Société Générale sau BCR. Suntem atenti la posibilele achizitii care ne-ar creste considerabil cota de piata in Romania, spune Regina Prehofer, membru in Consiliul de Administratie al Bank Austria Creditanstalt. Banca si-a anuntat deja interesul pentru CEC si BCR. Société Générale are deja o prezenta puternica pe piata romaneasca, inca din 1998, cand a devenit actionar majoritar la BRD. In prezent, BRD – Groupe Société Générale este cea mai mare banca privata din Romania, si a doua din sistemul bancar, dupa BCR. BRD-Groupe Société Générale a fost si ramane, in permanenta, interesata de posibilitatile de extindere a activitatii sale in Romania, spune directorul general adjunct al bancii, Sorin Mihai Popa. In privinta discutiilor privind posibila achizitie a Bancii Tiriac, Popa raspunde: no comment. Acelasi raspuns il da si reprezentanta grupului financiar francez BNP Paribas in Romania, Doina Fulop: no comment. Surse din piata vorbesc totusi de faptul ca francezii de la BNP Paribas ar fi foarte interesati de banca romaneasca. Motiv pentru care, adauga sursele mentionate, nu ar trebui sa mire pe nimeni daca BNP va plati pretul cerut de Tiriac. Pana una alta, francezii sunt prezenti in Romania doar cu un birou, fara a avea dezvoltata nici un fel de activitate la nivel de retail. Interesul pentru Romania al francezilor de la BNP Paribas e demonstrat si de participarea acestora la negocierile pentru cumpararea Credisson, un jucator important din domeniul consumer finance. Daca vreunul dintre cei trei – sau oricare altul – va avea mai mult succes de aceasta data in negocierile cu omul de afaceri roman, ramane de vazut. Pana una alta, directorul grupului de firme Tiriac – Valentin Radu – spune ca rezultatele financiare ale bancii atat in 2004 cat si in primele doua luni ale acestui an, vin sa confirme afirmatiile d-lui Tiriac privind capacitatea bancii de a se dezvolta si de a performa pe o piata din ce in ce mai concurentiala. Capacitate, se pare, din ce in ce mai costisitoare pentru curtezanii Bancii Tiriac.
PROFIT: In 2004, Banca Tiriac a inregistrat un profit net de 13 milioane de euro, in crestere cu 18% fata de 2003. Pentru 2005, banca isi propune un profit net de 14 milioane de euro. CREDITE ACORDATE: In 2004, volumul creditelor acordate a ajuns la 360 de milioane de euro, fata de 290 de milioane de euro la sfarsitul lui 2003. CLIENTI: Numarul total de clienti a ajuns, in 2004, la 681.000, din care 648.000 sunt persoane fizice. SUCURSALE: Banca are 59 de unitati teritoriale si isi propune, pentru 2005, sa mai deschida inca 11 sucursale. ACTIVE: Activele bancii au ajuns la finalul anului trecut la 620 de milioane de euro, in crestere cu 145 de milioane de euro fata de anul precedent. ACTIONARIAT: Principalul actionar al bancii este omul de afaceri Ion Tiriac, care detine, prin intermediul grupului sau Tiriac Holdings, 81% din actiuni.
Pentru bancile straine care nu sunt inca prezente in Romania, Banca Tiriac ar fi un bun bilet de intrare pe piata. Pentru cele deja prezente in Romania, cumpararea Bancii Tiriac ar insemna o crestere rapida a cotei de piata si a numarului de sucursale. HVB Bank Romania: membra a HVB Group, banca este succesorul legal al Bank Austria Creditanstalt (BACA), banca prezenta in Romania din septembrie 1998. HVB Romania are 12 sucursale. In cadul HVB Group, BACA este responsabila pentru intreaga activitate din Europa Centrala si de Est. In Europa Centrala si de Est, BACA este prezenta in 11 tari. BNP Paribas: este a a doua banca din Franta dupa valoarea activelor, si cea mai mare banca din Europa dupa valoarea de piata. Institutia financiara, formata in 1999, prin fuziunea bancilor BNP si Paribas, desfasoara activitati in 85 de tari. In Europa si-a concentrat activitatea asupra serviciilor financiare de consum si a celor specializate. Groupe Société Générale: este prezenta in Romania din 1998, cand a devenit actionar la BRD. In prezent, BRD – Groupe Société Générale este cea mai mare banca privata din Romania, si a doua din sistemul bancar, dupa BCR, cu active de peste 3 miliarde de euro. Banca opereaza o retea de 212 agentii si are peste 1.600.000 de clienti.