BusinessMagazin

Blog

  • Carte de vizita

    De profesie economist si cu o vasta experienta in administratia de stat, noul presedinte al Consiliului de Supraveghere al BCR il inlocuieste din functie pe Horia Neamtu, numit in aceasta functie in noiembrie 2004.  

    1990-1997: Este actionar si director la diferite companii private. 
    IANUARIE-IUNIE 1997: Secretar de stat in Ministerul Industriei si Comertului, este responsabil cu compartimentul financiar, angajare plati inclusiv subventii si transferuri. Este, de asemenea, reprezentantul MIC in negocierile cu FMI si Banca Mondiala (BM).  

    FEBRUARIE-AUGUST 1997: Lucreaza la Comisia Interministeriala de Garantii pentru credite externe, la EXIMBANK. 
    IULIE-DECEMBRIE 1997: Este consilier al ministrului in MIC si reprezentantul acestuia in negocierile cu FMI si BM si privind derularea acordurilor incheiate. 

    IANUARIE-APRILIE 1998: Consilier al ministrului de finante pe probleme bugetare, piete de capital, dezvoltare activitati IMM etc. 
    1998 – 1999: Actionar si director financiar la compania privata Medist S.A. 

    OCTOMBRIE-DECEMBRIE 1999: Consilier al Ministrului de finante pe probleme bugetare, piete de capital, dezvoltare activitati IMM.
    IANUARIE-DECEMBRIE 2000: Secretar de stat in Ministerul de Finante. 

    2000: Presedinte in Consiliul de Incredere al AVAB si presedinte la Camera Auditorilor. Tot in 2000, face parte din Comisia Interministeriala de Garantii pentru credite externe, devine membru in comisia de privatizare a BCR (unde ramane pana in ianuarie 2001) si devine membru in Consiliul de Administratie al CEC.  

    2001-2005: Director financiar la compania Medist S.A. 
    2002-FEBRUARIE 2003: Membru in Consiliul de Administratie al Petrom Service.
    2002-2005: Membru in Consiliul de Administratie al UPETROM 1 Mai. 


    2003-2005: Membru in Consiliul de Administratie al organizatiei non-profit C.E.R.O.P.E.
    2005: Este ales membru in Consiliul de Administratie al Petrom.

     

  • BCR in cifre

    ACTIONARI: AVAS este principalul actionar (36,88%). Anul trecut, AVAS a vandut 25% plus doua actiuni catre BERD si IFC, pentru 222 de milioane de dolari. Ceilalti actionari sunt salariatii BCR, cu 8% din titluri, SIF Oltenia – 6,11%, SIF Banat-Crisana – 6%, SIF Transilvania – 6%, SIF Moldova – 6% si SIF Muntenia – 6%.

    PROFIT BRUT: 8.521 miliarde de lei in 2004 (cu 32% mai mult decat in 2003, conform standardelor romanesti de contabilitate).

    PROFITUL NET: 6.428 miliarde de lei, (162 milioane echivalent euro), in crestere cu peste 20% in termeni reali fata de 2003. 

    RETEA: 317 sucursale si agentii. 

    COTA DE PIATA: In functie de active, BCR detine 26% cota de piata. La credite neguvernamentale, are o cota de 25,5%, in timp ce la depozite are 28,6% din piata.

  • Reteta franceza

    Carrefour si Cora au implementat modelul francez de hipermarketuri pe piata romaneasca. Pe urme le calca acum un alt mare retailer francez, Auchan, care intentioneaza sa intre in Romania.

    Auchan intentioneaza sa deschida cat de curand un hipermarket in Romania, afirma surse din piata. De afacerile grupului francez pe piata autohtona se ocupa Regis Mougel, fostul director general al Cora Hypermarche Romania, au precizat aceleasi surse, insa Mougel nu a dorit sa comenteze informatiile pentru BUSINESS Magazin. Auchan este al doilea lant de hipermarketuri din Franta si se numara printre cei mai mari 25 de retaileri din lume.

    In ultimii ani, Auchan s-a extins puternic in estul Europei, compania franceza numarandu-se printre cei mai importanti retaileri din Polonia, Ungaria si Rusia. Primul pas in fostele state socialiste a fost facut in 1996, in Polonia. In prezent, 19 hipermarketuri functioneaza in Polonia sub marca Auchan, dintre care trei sunt operate in parteneriat cu grupul Schiever, carora li se adauga 11 supermarketuri sub brandul Elea. In Ungaria, primul hipermarket a fost deschis in 1998, iar acum functioneaza noua magazine Auchan. Cea mai proaspata intrare din estul Europei a fost consemnata in Rusia, in august 2002, dar numarul magazinelor Auchan de pe piata rusa a ajuns deja la sase.

    In contextul extinderii spre est, o privire mai accentuata spre Romania pare logica, mai ales ca piata autohtona este una dintre cele mai slab dezvoltate din centrul si estul Europei in privinta prezentei retailerilor straini.

    Lucrurile incep sa se schimbe. Compania germana Kaufland lucreaza deja la primele sale hipermarketuri, iar intrarea Auchan va incinge in curand piata. Mai ales ca un alt operator important, Real – divizia de hipermarketuri a grupului german Metro – intentioneaza, de asemenea, sa intre pe piata romaneasca, potrivit unor alte surse din piata. In plus, alte mari grupuri din retailul european „adulmeca“ situatia din Romania.

    De altfel, si Auchan analizeaza de mai multi ani piata romaneasca. Insa primul venit a fost Carrefour, printr-un joint-ven-  ture cu compania italiana Hyparlo. Primul hipermarket Carrefour a fost deschis in Bucuresti in 2001, iar in prezent numarul magazinelor Carrefour a ajuns la patru.

    In 2003, si-a facut aparitia primul concurent al Carrefour. Grupul Louis Delhaize a deschis primul hipermarket Cora tot in Bucuresti. Spre finalul acestui an, va fi inaugurat si al doilea magazin, amplasat de asemenea in Capitala.

    Succesul inregistrat de primii retaileri intrati pe piata au atras interesul altor mari jucatori din comertul international. Iar dupa ce au studiat potentialul romanesc, multi dintre acestia au decis sa intre pe piata autohtona. Iar o tara cu 20 de milioane de locuitori, care este pe punctul de a adera la Uniunea Europeana este foarte atractiva pentru aceste companii.

    Iar aceasta situatie l-a facut recent pe unul dintre cei mai renumiti consultanti din domeniul retailului sa afirme ca Romania este pregatita sa primeasca alti doi giganti ai comertului.  Grupul britanic Tesco si concernul american Wal-Mart vor deschide in doi-trei ani primele lor magazine din Romania, a declarat recent, la Bucuresti, Brian Moore, director general al firmei de consultanta EMR-Namnews.

    Iar cei care sunt deja prezenti isi fac inca de pe acum planurile pentru a rezista concurentei. Se va impune in mintea consumatorului roman modelul francez de hipermarketuri? 

  • ASIGURARI: Colac de salvare pentru marca

    Asigurarile de proprietate intelectuala lipsesc cu desavarsire din oferta asiguratorilor romani. Nu exista o piata, spun ei intr-un glas. Singurele care au cautat si au cumparat asa ceva sunt companiile multinationale – dar nici ele in Romania, ci direct in tara mama. Cum isi pot asigura, in aceste conditii, companiile romanesti marcile si imaginea?

    Regula nescrisa, stiuta insa de toti marii iubitori de fotbal. Coca-Cola este, de ani de zile, sponsorul oficial al campionatelor mondiale de fotbal. Si totusi, in 1996, lucrurile pareau a se fi schimbat, pentru ca din spoturile Pepsi se intelegea cu totul altceva. „Nimic oficial“ – spunea spotul lansat de Pepsi, si toata lumea a crezut ca se refera la sponsorul oficial al campionatului de fotbal.

    Reactia Coca-Cola n-a intarziat sa apara, solicitand companiei vesnic concurente retragerea spoturilor. Rezolvarea situatiei  s-a facut pe cale amiabila. Lucrurile nu se termina, insa, intotdeauna asa. Nu de putine ori, in cazuri similare, de incalcare a dreptului de proprietate intelectuala, se ajunge direct la tribunal. Cat poate costa un astfel de proces? Exista, totusi, si in aceste cazuri, „portite“ de scapare?

    In cele mai multe cazuri, costurile unui astfel de proces, si daunele pe care le implica, pot ajunge la sume cu multe zerouri, in euro sau dolari. Spre exemplu, in 1999, fiecare disputa pentru imagine a costat companiile americane, in medie, 1,5 milioane de dolari. Au fost si situatii in care costurile au ajuns si la 10 milioane de dolari pe caz.  Exista totusi si modalitati, „sofisticate“ – dupa cum spun asiguratorii romani – de a te proteja impotriva unor astfel de costuri. In Occident, marile companii incheie cu societatile de asigurari polite prin care acestea suporta, in cazul unui proces de proprietate intelectuala, costurile de judecata si daunele care apar. 

    In Romania… subiectul ramane mai mult la stadiu de teorie. Pana una alta, putine companii romanesti par a acorda atentie asigurarii pentru imaginea si proprietatea lor intelectuala.  

    „Asigurarile de proprietate intelectuala, fiind mai exclusiviste, nu au capatat amploare. Inca“, spune  Daniel Stan, membru in CA al companiei de asigurari Unita. Clientii care au solicitat astfel de asigurari sunt, de regula, multinationale. Stan explica faptul ca multe din asigurarile acestora se fac la nivel de grup, si de aceea nu mai sunt necesare in Romania. 

    Este si cazul companiei Japan Tobacco International (JTI). La nivel mondial, grupul are incheiate astfel de polite de asigurare pentru protejarea marcilor sale, care acopera si activitatea din Romania. Reprezentanta JTI, Gilda Lazar, spune ca nici nu au mai cautat o astfel de asigurare in Romania.

    Lucrurile stau un pic diferit in cazul altei multinationale, Tuborg Romania. Presedintele companiei, Shachar Shaine, spune ca, desi a cautat o astfel de polita in Romania, nu a gasit-o.  Ce spun, de partea cealalta, companiile de asigurari? In marea lor majoritate, asiguratorii spun ca, in Romania, „nu exista o piata pentru asa ceva“. 

    „Cererea care ar putea exista pentru astfel de produse este inca foarte redusa“, crede Marius Onofrei, director comunicare, Allianz-Tiriac Asigurari. Motivul? In primul rand, pentru ca nu a existat o cerere consistenta din partea companiilor, spune Onofrei, completand ca „in cazul Allianz-Tiriac chiar nici una“. Pentru dezvoltarea unor produse de asigurari destinate protectiei imaginii – spun asiguratorii – ar fi necesare actualizari ale sistemului legislativ local, precum si o mai buna functionare a sistemului juridic din Romania. 

    Un motiv in plus pentru inexistenta acestor produse pe piata romaneasca pare a fi si lipsa de experienta in materie de conflicte datorate prejudiciilor de imagine si celor de proprietate intelectuala. Cele mai multe dintre cazuri s-au rezolvat amiabil. Multe dintre ele nici nu au fost facute publice. Cu toate acestea, exista cazuri si in Romania de dispute pe proprietate intelectuala. SmithKline Beecham, unul dintre cei mai importanti producatori de medicamente, a solicitat companiei concurente Lek Pharmaceuticals retragerea de pe piata a antibioticului Amoksilcav, motivand ca acesta incalca dreptul ei de brevet patentat. De notorietate este si cazul in care Henkel a cerut companiei Evyap retragerea de pe piata a marcii de detergent Fax. Lucru care, in final, s-a si intamplat. Acelasi final si in disputa dintre  Heineken si European Drinks, pentru retragerea de pe piata de catre European Drinks a marcii Burger. Motivul? Elementele figurative aflate in compunerea marcii Burger erau izbitor de asemanatoare cu cele ale marcii Heineken.  Dar poate cel mai de impact caz a fost cel al conflictului dintre italienii de la Parmalat si European Drinks. 500.000 de dolari – atat solicita in 1999 compania italiana Parmalat ca daune morale pentru „concurenta neloiala“. Parmalat acuza European Drinks ca produsul acesteia din urma, „Sante“ face concurenta neloiala lui „Santal“, marca Parmalat. Italienii motivau ca aceasta concurenta neloiala are la baza confuzia ce s-ar putea crea intre cele doua marci. Dupa patru ani de judecata, italienii au pierdut. Totusi European Drinks a retras de pe piata marca Sante, produsul fiind comercializat sub alte nume.

    „Cele mai multe, dar si cele mai interesante litigii privind protectia marcilor sunt cele care au drept obiect marci figurative sau combinate“, spune avocatul Ciprian Dragomir de la cabinetul Tuca si Asociatii. Acestea sunt marci care contin fie numai un element grafic, fie sunt compuse din denumiri, sloganuri avand caligrafii deosebite insotite sau nu si de un element grafic/figurativ. De aici provine si complexitatea disputei juridice, explica Dragomir. „Un loc aparte este ocupat aici de marcile tridimensionale, care pot genera litigii chiar foarte complexe.“ Litigiile privind marcile verbale, de tipul marcii „Instant“ versus marca „Instantina“, „sunt mai putine ca numar si nu atrag atentia specialistilor tocmai pentru ca ele nu ridica mari probleme in solutionare“, spune Dragomir. 

    In toate dintre aceste cazuri cheltuielile de judecata si daunele ar fi atins sume cu multe zerouri – spun avocati practicieni in domeniu. Sume care, cel putin partial, pot fi acoperite tocmai printr-o asigurare.   Cum ar putea arata, insa, o astfel de asigurare? Practic, marcile si imaginea unei companii se pot asigura prin doua tipuri de polite de asigurare. 

    „Asa-numitele asigurari de tip «media liability insurance» sunt asigurari speciale prin care poate fi protejata o marca“, explica Shachar Shaine. Aceste tipuri de polite pot asigura despagubiri pentru daune provocate de defaimarea unei persoane sau a unui produs. Astfel, este protejata reputatia companiei asigurate. Aceste daune pot fi produse de omiterea sau comunicarea gresita a unor informatii despre o companie sau o persoana, care atrage pierderi financiare pentru companie.

    O a doua categorie de asigurari care protejeaza marcile unei companii sunt asigurarile de proprietate intelectuala. „Ele protejeaza companiile de posibile fraude comise asupra ideilor, operatiunilor, inovatiilor pentru care ele detin patentul de fabricatie“, explica Shaine. In aceasta situatie, compania poate primi de la asigurator costurile de judecata si o anumita suma (daune) stabilita anterior prin polita de asigurare. Exista astfel de asigurari de proprietate intelectuala care acopera si marcile, spune Shaine, definite ca un bun al companiei pentru care aceasta detine drept de proprietate intelectuala.  Cum functioneaza o polita de proprietate intelectuala?

    Exista doua tipuri de acoperiri, in cazul asigurarilor de proprietate intelectuala, tinand cont de situatia in care se poate gasi compania – explica Dacian Cernestean, Account Manager la EOS RISQ Romania, unul dintre cei mai importanti brokeri de asigurari din Romania.  

    Primul tip de acoperire despagubeste asiguratul pentru cheltuielile si costurile pe care le presupune actionarea in judecata a unui tert care se se presupune (ramanand de demonstrat) ca i-a incalcat proprietatea intelectuala. De la caz la caz, acest tip de polita ofera despagubire si pentru pierderile financiare cauzate de aceasta incalcare. Al doilea tip de acoperire este situatia inversa, cand se ofera despagubirea cheltuielilor si costurilor ocazionate de un proces de incalcare a proprietatii intrelectuale in care asiguratul este considerat ca fiind „parte vatamatoare“.

    Odata ajunsi la proces, cel care reclama furtul intelectual – practic partea care solicita daune pentru incalcarea proprietatii sale intelectuale –  trebuie sa masoare valoarea marcii si, implicit, valoarea daunei. In momentul in care se dovedeste cazul asigurat – adica cel lezat castiga procesul pentru o dauna asigurata in prealabil – asiguratorul va plati asiguratului polita de asigurare, adica indemnizatia de asigurare. Evaluarea nu este deloc simpla, pentru ca ea tine cont de numeroase elemente de natura financiara si legala iar la cuantificare participa, de obicei, experti financiari, contabili si avocati.

    Acesta este, de fapt, si motivul pentru care asigurarile de proprietate intelectuala sunt considerate produse „sofisticate“. „Evaluarea unei marci si a valorii ei este un lucru extrem de dificil de facut“, spune Cernestean. Dificultatile provin din faptul ca o asigurare de proprietate intelectuala nu lucreaza cu concepte la fel de concrete ca in cazul, sa spunem, asigurarilor auto – unde obiectul asigurat are o valoare bine definita si usor de stabilit. Proprietatea intelectuala, care implica idei, concepte, informatii sau marci, este nu doar mai greu de evaluat, dar si mai greu de stabilit unde si in ce masura a fost afectata.

    Motiv pentru care asigurarea proprietatii intelectuale – a marcilor, in special – este considerata ca fiind unul din cele mai „delicate“ produse de asigurari. „El opereaza cu elemente foarte abstracte. Tocmai de aceea“, spune Cernestean, „evaluarea riscului presupune culegerea si interpretarea de catre asigurator a unui volum de informatii foarte specifice si detaliate“. De aceeasi parere este si directorul executiv al companiei de asigurari Unita, Daniel Stan. „ Asigurarile de proprietate intelectuala fac parte din categoriile de asigurari «sofisticate», cu aplicabilitate mai limitata si cu un grad mare de cunostinte necesare“, crede el. Si, in conditiile in care in Romania exista mari decalaje de timp fata de alte tari din regiune in implementarea unor sisteme de asigurari cu mult mai „banale“ – cum sunt pensiile private, de exemplu -, „firmele de asigurari au cautat sa acopere cerintele imediate si cu un grad mai mare de acoperire“.

    Si totusi, chiar si in alte tari din zona, aceasta categorie de asigurari lipseste din oferta asiguratorilor. Reprezentantul companiei cehe de asigurari Ceská pojist’ovna, Václav Bálek, a declarat pentru BUSINESS Magazin ca astfel de asigurari nu sunt prezente nici pe piata ceha. Motivul? Acelasi ca si in Romania – nu exista o cerere din partea clientilor pentru asa ceva. Si in cazul altor piete externe, acest tip de asigurare ocupa o nisa foarte ingusta. „Foarte putini asiguratori subscriu acest gen de polite la care obiectul asigurarii este unul intangibil“, spune Cernestean, de la EOS RISQ

    Si totusi, ce poate face o companie romaneasca care vrea sa cumpere o asigurare pentru marcile si imaginea sa? Si cam cat l-ar putea costa? Companiile de asigurari spun ca, daca vor exista cereri, vor include in portofoliul lor si astfel de asigurari. La pretul „corect“, evident. Pentru ca – si nimeni nu se fereste s-o spuna, chiar in industrie – nu ar fi ieftin deloc. O alta varianta ar fi cumpararea unei astfel de polite de la un broker de asigurari. In acest caz, el poate alege de pe piata internationala o asigurare care sa se potriveasca cererii clientului. 

    Dacian Cernestean, de la EOS RISQ Romania, spune ca si in practica internationala, aceasta asigurare este o asigurare scumpa. In primul rand pentru ca limitele de despagubire, adica sumele asigurate, sunt mari, fiind in general de ordinul sutelor de mii de dolari sau euro. Tinand cont si de faptul ca este vorba de un „bun asigurat“ intangibil si de faptul ca expunerea la risc este determinata de „hazardul uman“ – deci extrem de imprevizibil -, prima de asigurare pentru o astfel de polita poate fi de ordinul zecilor de mii de dolari sau euro. Un aspect interesant este subliniat de directoarea de la directia vanzari asigurari de la Asirom, Steluta Racolta. „Prevederile Codului fiscal in vigoare permit clientilor persoane juridice deducerea primelor de asigurare aferente activelor necorporale – asa cum este si marca“. Totusi, spune ea, nimeni nu a cautat, nici la Asirom, o astfel de asigurare. 

    „Firmele romanesti au acordat prea putina importanta propriei imagini si riscului ca aceasta sa fie degradata de reclamatiile si pretentiile de despagubire facute de terti.“ Spre deosebire de marea majoritate a asiguratorilor – care vad momentul unor astfel de cereri mai degraba indepartat – Racolta crede ca „perspectiva integrarii europene (…) va duce in curand la cereri pentru acest gen de asigurari“.

  • Evaluarea daunelor

    Daunele de imagine pot fi de doua feluri: daune materiale sau daune morale. In functie de tip, ele se evalueaza in mod diferit. Daunele materiale trebuie probate, in timp ce daunele morale trebuie argumentate (avand in vedere caracterul subiectiv, intern, al prejudiciului moral). 

    DOVADA: In stabilirea daunelor trebuie sa se dovedeasca existenta unei legaturi de cauzalitate intre fapta ilicita in cazul actelor sau faptelor de defaimare si prejudiciu. 

    PREJUDICIUL MATERIAL: se dovedeste cu acte (si/sau cu alte mijloace de proba) care sa ateste o dimensiune obiectiva (concreta) a prejudiciului suferit. 

    PREJUDICIUL MORAL: are un caracter subiectiv si implica demonstrarea existentei si intinderii lui. Dimensiunea prejudiciului moral trebuie argumentata si judecata in functie de mai multi factori obiectivi (mijloace de propagare, calitatea celui care face afirmatia) si subiectivi (valoarea morala lezata, onoarea, reputatia, calitatea celui care face afirmatia). 

    DESPAGUBIRI: In stabilirea cuantumului despagubirii, judecatorul are rolul de a fixa doar o suma de natura sa ofere victimei o satisfactie cu caracter compensatoriu in raport cu prejudiciul moral suferit. In stabilirea cuantumului reparatiei se are in vedere ca reparatia sa fie intr-o forma adecvata si pe cat posibil suficienta.

     

  • Protectie pentru marca

    Marcile pot fi protejate prin asigurari de proprietate intelectuala, dar si prin asigurari dedicate acestui tip de proprietate. 

    ASIGURAREA DE PROPRIETATE INTELECTUALA: protejeaza companiile de posibile fraude comise asupra ideilor, operatiunilor, inovatiilor pentru care ele detin patentul de fabricatie. In aceasta situatie, compania poate primi de la asigurator costurile de judecata si o anumita suma (daune) stabilita anterior prin polita de asigurare. Exista astfel de asigurari de proprietate intelectuala care acopera si marcile – definite ca un bun al companiei pentru care aceasta detine drept de proprietate intelectuala.

    ASIGURARI DEDICATE: asa-numitele asigurari de tip „media liability insurance“, sunt asigurari speciale prin care poate fi protejata o marca. Aceste tipuri de asigurari pot despagubi daune provocate de defaimarea unei persoane sau a unui produs – cu efecte asupra reputatiei sale. Aceste daune pot fi produse de omiterea sau comunicarea gresita a unor informatii despre o companie sau o persoana, care atrage dupa sine pierderi financiare.

  • SIDERURGIE: Port la Sidex

    Cand au debarcat in Normandia, pentru ca nu puteau miza pe ocuparea unui port francez, aliatii au venit cu portul dupa ei – chesoane din beton care, asamblate, au format infrastructura necesara operarii vaselor. Intr-o situatie asemanatoare se afla acum indienii de la Sidex.    

    Un furnizor creste prea des preturile? Un partener de afaceri nu respecta termenii contractului semnat? Solutia e simpla: preluarea furnizorului, crearea unei companii care sa-i poata face concurenta sau cautarea altui partener. Cam asa se poate rezuma filosofia de afaceri a gigantului siderurgic Mittal Steel. Filosofie pusa la lucru si in Romania. Cel mai recent exemplu este cel al operatorului portuar Romportmet Galati, pe care combinatul Mittal Steel Galati (fostul Ispat Sidex) vrea sa-l cumpere. Mittal Steel negociaza cu fondul de investitii Broadhurst cumpararea actiunilor Romportmet, special construit pentru alimentarea combinatului cu materii prime. Dar pentru ca Romportmet pare sa fie prea scump pentru cei de la Sidex, acestia iau in calcul, la modul cel mai serios, construirea propriului port. 

    Romportmet a fost creata la sfarsitul anilor ‘70, exclusiv pentru aprovizionarea cu materii prime a combinatului siderurgic Sidex. De altfel, si acum accesul combinatului la Dunare se poate face numai prin intermediul Romportmet. 

    De ce ar prelua, totusi, Sidex un port la Dunare? O varianta pur teoretica ar fi ca in felul acesta, Sidex va fi o societate integrata, cu acces propriu la transportul materiei prime si produselor finite pe Dunare. Iar costurile ar fi mai mici. 

    In realitate, lucrurile sunt ceva mai complicate. Adevarata miza a unei eventuale preluari a Romportmet de catre Mittal Steel Galati o reprezinta tinerea in frau a tarifelor practicate de operatorul portuar. Conducerea combinatului se plange ca Romportmet a crescut de mai multe ori tarifele pentru descarcare, incarcare si depozitare a marfurilor. Iar majorarile s-au facut „fara sa aiba justificari obiective sau bugetare“, crede Narendra Chaudhary, directorul general al Mittal Steel Galati. 

    De partea cealalta, reprezentantii fondului de investitii Broadhurst – care detine 78% din actiunile Romportmet – sustin ca scumpirile sunt justificate, ba chiar sunt sub cele practicate in Europa. Andrei Siminel, presedintele Broadhurst, pune majorarea tarifelor pe seama „cresterii eficientei si a investitiilor“.

    Pe acest fond, cele doua parti au initiat negocierile pentru preluarea Romportmet de catre Mittal Steel Galati. „Discutam posibilitatea de a achizitiona dreptul de operare a facilitatii portuare“, recunoaste Chaudhary. Constient de pozitia de monopol a Romportmet, Broadhurst „tine la pret“. Fondul de investitii are si cateva argumente: personalul foarte bine pregatit si tehnologia „de nivel european“, dupa cum spune Siminel.  Aici discutiile par a fi ajuns in impas. Directorul general al Mittal Steel Galati explica si de ce. Pretul cerut de Broadhurst pe pachetul de 78% din actiunile Romportmet este atat de mare „incat cu aceeasi bani se pot construi mai multe facilitati portuare“. 

    Un esec al negocierilor nu convine, insa, nici uneia dintre parti. Este adevarat, Sidex depinde de Romportmet pentru accesul la Dunare. Pe de alta parte, operatorul portuar isi bazeaza afacerea aproape exclusiv pe comenzile combinatului. Lucru recunoscut de conducerea Sidex in raportul de activitate.  Dar cat valoreaza, de fapt, Romportmet? Actiunile sunt cotate la 32.000 de lei la bursa electronica RASDAQ. Iar Broadhurst are un pachet de 26,5 milioane de actiuni (78% din societate). 

    Prin urmare, valoarea de piata a acestui pachet este de circa 23 de milioane de euro. Pe de alta parte, Romportmet a avut un profit de 3,7 milioane de euro anul trecut. Pornind de la aceasta cifra, unii analisti cred ca fondul de investitii poate cere pana la 40 de milioane de euro pentru a renunta la aceste actiuni.

    Este dispus Mittal Steel sa plateasca un asemenea pret? Reprezentantii combinatului se gandesc la alte variante pentru accesul la transportul naval. „Analizam, in prezent, posibilitatea sa construim un port“, spune Chaudhary. Pentru aceasta, compania a purtat chiar discutii cu guvernul. Posibilele locatii sunt pe Dunare sau pe Siret, spune directorul general al Mittal Steel Galati. 

    Varianta construirii propriului port este sustinuta si de istoria negocierilor pentru preluarea Romportmet. Ideea ca Sidex sa detina pachetul majoritar la operatorul portuar nu este nici pe departe una noua. Dan Soiman, cel care a fost director general la combinat inainte de privatizare, a incercat sa adune de pe bursa actiunile Romportmet, inca de la inceputul lui 2001. Scopul acestei actiuni era ca Sidex sa devina „actionar semnificativ“ la operatorul portuar. Operatiunea nu a avut succesul scontat. De la 8% din Romportmet, cat avea Sidex in urma cu patru ani, combinatul a ajuns, acum, la 11,5%.

    Mittal Steel poate ajunge, prin urmare, la pachetul majoritar de actiuni al Romportmet numai daca va cadea la intelegere cu Broadhurst. Daca nu se gaseste o varianta de compromis, operatorul portuar ar putea sa-si  piarda clientul numarul unu. Si, inevitabil, sa-si vada profitul prabusindu-se. 

    Cert este ca Romportmet va ramane „de vanzare“. Actionarul majoritar este un fond de investitii care „cumpara, restructureaza si vinde“, recunoaste Andrei Siminel.  Cheia problemei este la Broadhurst. Societatea va decide care este cel mai bun moment (si pret) pentru a se desparti de operatorul portuar.  

  • 3,4 milioane de euro la Romportmet

    Operatorul portuar Romportmet, controlat de fondul de investitii Broadhurst, a avut, anul trecut, un profit cu 13% mai mare decat in 2003. Cifra de afaceri a companiei a crescut, la randul sau, cu aproape 21%.

    PROFIT: Anul trecut, Romportmet a inregistrat un profit de 3,7 milioane de euro, cu 13,3% mai mult decat in 2003. 

    CIFRA DE AFACERI: Societatea a avut o cifra de afaceri de 9,8 milioane de euro, in 2004, in crestere cu 20,6% comparativ cu 2003.  

    DATORII: Operatorul portuar avea datorii de 800.000 de euro si creante de 12,2 milioane de euro, la finele anului trecut. 

    ACTIONARI: Fondul american de investitii Broadhurst are 78,2% din actiuni, iar Mittal Steel Galati, 11,5%.  Alti actionari mai detin 10,3% din Romportmet.

  • Sidex renunta la partenerii „scumpi“

    De cand a intrat in proprietatea omului de afaceri anglo-indian Lakshmi Mittal, care detine cel mai mare imperiu siderurgic din lume, combinatul siderurgic de la Galati si-a schimbat modul de lucru si o parte din partenerii de afaceri. Toate deciziile de acest fel au avut un singur scop: reducerea costurilor de productie.

    ELECTRICITATE: Pentru reducerea costurilor cu energia electrica, Mittal Steel Galati a incheiat un contract de furnizare a electricitatii cu Petprod, la preturi mai mici fata de Electrica.

    INTERMEDIARI: Noua conducere a combinatului, adica oamenii lui Chaudhary, a decis sa renunte imediat la firmele intermediare prin care isi vindea produsele.

    PORT: Mittal Steel Galati vrea sa-si construiasca propriul port la Dunare sau Siret pentru a reduce costurile de incarcare/descarcare a marfurilor proprii.

  • AGRICULTURA: Rosii din nuci de cocos

    Serele romanesti si bulgaresti sunt ultimele din Europa care mai cultiva legume pe sol. Restul tarilor au trecut la productia pe substrat artificial, mai eficienta cantitativ, dar care ofera produse mai putin gustoase. Vor vrea producatorii romani sa ramana oaza naturala a Europei sau vor alege reteta mai productiva?

    Dintr-o camaruta aflata in vecinatatea biroului sau, Constantin Stanciu aduce un plic alb de nylon pe care il desface cu gesturi rapide. Dinauntru scoate o suprafata rectangulara, maronie si rugoasa, moale ca o bucata de lemn putrezit pe care o sfarama intre degetele lui.

    „E «cocopit»“, explica directorul serei Leoser Bucuresti, cel mai mare producator de legume din tara, cu o suprafata insumand aproape un sfert din suprafata serelor romanesti. „E facut din nuca de cocos. Se umfla cu apa, i se da de mancare ca unui copil, dar dupa calculator, se pun rasadurile pe el si cresc“, spune Stanciu. „Cocopitul“ e singura suprafata artificiala, alaturi de vata minerala („rockwool“) pe care producatorii de legume in sera mai produc in Europa. Eficienta sporita cu 50-75% a culturilor pe acest tip de suprafata i-a convins pe europeni sa renunte la gustul mai bun al legumelor cultivate natural. Mai mult, noua tehnologie simplifica munca producatorilor: daca solul trebuie tratat periodic, suprafata artificiala se inlocuieste pur si simplu dupa un an de zile.  „Gustul legumelor nu se compara cu cel al legumelor crescute pe sol, dar este mai eficient“, spune Stanciu. „Vom incerca si noi sa trecem la «cocopit», pentru ca n-o sa facem fata altfel in Uniunea Europeana. Cand ei obtin 400-500 de tone la hectarul de tomate, si tu obtii numai 220-300, normal ca esti obligat sa treci la o alta tehnica pentru a putea face fata“. Pe cele 90 de hectare detinute in Bucuresti, Leoser va implementa noua tehnica in etape, intr-un interval de 10-15 ani.

    Leoser nu e singura societate care va renunta la productia pe sol. O alta societate bucuresteana, Berser, va planta curand rasadurile pe suprafata artificiala.  „Mai ramanem un an pe sol, si de la anul preluam tehnologia“, spune Cristian Rusu, directorul general al firmei care detine 30 de hectare de sera incalzita in zona Berceni, in care cultiva tomate si castraveti. „In Bucuresti sunt toxine, amoniac, nu se poate cultiva ecologic. Iar pe substrat artificial vom putea fertiliza regulat, in conditiile comunitatii.“  Dar entuziasmul pentru tehnicile comunitatii de a cultiva nu este impartasit de toti proprietarii de sere din Romania. Vor continua sa existe culturi pe sol in tara si vor fi chiar profitabile pentru cei ce le vor avea, e de parere Maria Schutz, actionara majoritara a trei sere romanesti, ce insumeaza o suprafata de 160 de hectare: Codlea Brasov, Orser Oradea si Agroser Campia Turzii.

    „Personal n-am vrut sa trec pe substrat artificial, pentru ca singura noastra sansa este sa facem produse ecologice“, spune Schutz. „La noi totul este foarte natural, mai ales la Codlea. Inclusiv apa o aducem din rau. Sera este doar un acoperis.“ Schutz spune ca toata suprafata de 160 de hectare este atestata pentru productia ecologica, iar saptamana trecuta serele au fost auditate de firma germana Ecocert pentru a primi certificatul de productie ecologica. Astfel, serele Mariei Schutz ar putea deveni primele sere ecologice atestate din Europa. 

    Totusi, cum poate fi profitabila o sera care produce mai putin? Raspunsul e simplu, spune Schutz. Pretul in Europa este de trei ori mai mare pentru produsele ecologice. Iar diferenta de productivitate nu e atat de mare in favoarea productiilor pe sol artificial. „Productivitatea noastra e foarte mare: producem natural 200-300 de tone la hectar, in timp ce ei produc artificial 600-700 de tone. Suntem foarte pregatiti“, considera directoarea. Sansa serelor sale este aceea de a fi intr-o zona nepoluata, de cand „s-a inchis Colorom“. Dar Schutz nu a neglijat nici factorul timp: stiind ca un proces de acreditare dureaza trei ani, a luat-o din timp. Societati mai mici precum sera din Comanesti, Bacau, nu au inca o strategie bine definita. Toma Aichimoaie, unul dintre cei patru administratori ai serei privatizate in 2002, spune totusi ca inclina pentru produsele ecologice. „Cred ca o sa mergem pe ecologice ca sa putem exporta, pentru ca suntem intr-o zona fara desfacere. Dar nu ne-am interesat inca.“ Din cele 11 hectare istorice ale serei din Comanesti, astazi mai exista in picioare patru, dintre care unul singur e incalzit, pentru productia de spanac, salata si rosii. 

    Schutz exporta deja 30% din productie in Germania, Cehia si Ungaria, dar a inceput deja sa „pregateasca“ magazinele din Bucuresti pentru produsele ecologice. Indiferent de calea pe care au ales-o, societatile care au luat deja o hotarare par sa aiba un plan de afaceri fezabil, cu care pot supravietui dupa aderare. Problema e in curtea nehotaratilor, care, daca pastreaza solul pentru cultura dar nu vor avea atestatul de productie ecologica, nu vor putea vinde la preturi de trei ori mai mari, desi vor produce de doua ori mai putin. Iar riscul este mai ales al micilor producatori, spun marii producatori.

    „In ultimii doi ani am fost in Ungaria si anul trecut am avut deceptia sa constat ca, dupa aderare, cam toti micii producatori au dat faliment“, spune Stanciu de la Leoser. Falimentul micilor producatori din Ungaria  i-au adus lui Stanciu exporturi neasteptate. „Am avut export, in perioada Pastelui Catolic, de castraveti lungi de m-am speriat, cereau cate doua-trei camioane pe zi“, spune directorul. „Pana acum in Ungaria intrai foarte greu, pentru ca aveau productia lor.“

    Pentru a evita slabirea sectorului in care activeaza prin disparitia celor mici dar multi, Stanciu spune ca incearca impreuna cu alti colegi sa constituie o asociatie interprofesionala a culturilor protejate din Romania, dar pana acum initiativa a fost franata de reticenta micilor producatori. „Cred ca vrem sa-i colectivizam, ca vrem sa punem stapanire pe ei, noi trebuie sa-i invatam.“ Ce vrea Stanciu sa-i invete? „Tehnica pe care o folosesc ei in exploatare e rudimentara“, spune el. De exemplu, ei nu cunosc distanta la care trebuie plantate tomatele si planteaza 4 la metrul patrat, in loc de 2,4.  Iar eficienta sta in detalii. „Ei o sa-si dea seama in 2007 ca nu vor putea face fata cu productia pe care o fac acolo si cu cheltuielile pe care le vor avea.“ Indiferent de spaimele legate de agricultura din Romania si efectele integrarii in UE, se pare ca pentru proprietarii de sere este mai simplu – ei trebuie sa se decida daca raman agricultori sau se transforma in cococultori.