Se spune ca exista IPO-uri bune si IPO-uri si mai bune. Dar cea mai rara categorie este cea a IPO-urilor care infierbanta piata. O data la cativa ani, o companie se listeaza pe Bursa intr-o avalansa de titluri de prima pagina, de estimari si de subscrieri record.
Succesul inregistrat da nastere unui val de alte subscrieri si unei generatii noi de investitori pe Bursa, cum s-a si intamplat in cazul Intel in ’71, Apple in ’80 sau Google in 2004. Dar cea mai importanta imagine care se naste sub lumina reflectoarelor este a brokerului care a intermediat listarea.
O serie de intrebari trebuie ridicate inainte de decizia de listare: Este personalul pregatit sa faca fata conditiilor impuse? Care vor fi costurile listarii? Ce reglementari vor trebui respectate post-IPO? Dar inainte de toate, un lucru care trebuie luat in considerare in decizia de listare este personalitatea emitentului. Criteriul apare bizar, in conditiile in care un IPO este un proces mai degraba tehnic, iar abordarea soft nu pare sa isi gaseasca locul in discutie. Dar unii oameni sunt extrem de discreti si prefera sa isi tina afacerile departe de ochii lumii.
Pe langa posibilitati sporite de finantare, un IPO inseamna expunere. Practic, toata lumea are acces la informatii legate de businessul respectiv – salariile anuale, conflictele de interese, detalii despre membrii consiliului de administratie. De la investitori si pana la vecini, oricine poate intra in posesia acestor informatii. Nu degeaba spunem ca o companie listata la Bursa devine publica.
Bursa din Bucuresti a avut parte, anul trecut, de un astfel de IPO care a zguduit piata. Listarea Transgaz a fost un record istoric prin prisma numarului de subscriitori, 12.000, a fondurilor atrase -1,8 miliarde de euro si a gradului de suprasubscriere, de 27 de ori – suficient pentru a da un impuls altor companii romanesti sa vina pe Bursa. Intermediarul listarii, banca de investitii Raiffeisen Capital & Investment ocupa acum locul doi in topul brokerilor din Romania, dupa KBC Securities, iar meritele sunt atribuite listarii din decembrie 2007.
Dana Ionescu, presedintele RC&I, este vazuta acum drept unul dintre cei mai competenti brokeri din tara noastra, dar putini stiu ca este un om care prefera sa stea departe de lumina reflectoarelor. Sedintele foto pentru coperta au fost primele de acest gen la care a luat parte. Ea insasi a recunoscut ca “am prins-o intr-o pasa buna” cand a acceptat sa ne ofere un interviu pentru cover story-ul acestui numar. Asa am putut afla cum e sa muncesti 14 ore pe zi si sa ai timp si de sport, plimbari in parc, roller-skating sau rafting. Sau cum este sa fii singura femeie din boardul Bursei de Valori Bucuresti.
Tot in aceasta editie a revistei Target, cititi despre managerul de 29 de ani al unui business cu o traditie de doua milenii. Cosmin Popescu, administratorul produacatorului de vin Murfatlar, ne imbata cu cifre, in timp ce ne dezvaluie cam cati struguri incap intr-o sticla de vin.
La capatul firului, aflati informatii de culise din cariera pe fast-forward a avocatului de business Catalin Dima. La 30 de ani, Dima ocupa de cinci ani functia de director al departamentului juridic la Romtelecom. Dupa perioada in care, asa cum au zis reprezentantii companiei, Romtelecom a fost ca un elefant care invata sa danseze pe o scena noua, Dima este pregatit acum sa iasa in public cu propria companie pe piata avocaturii de business. Dar va face acest pas?
Daca ar fi o intrebare pe care mi-ar placea sa o adresez tuturor oamenilor de afaceri pe care avem ocazia sa ii intervievam, aceasta ar fi “Cand ati simtit ca sunteti o persoana de succes?”. La urma urmei, singurul lucru mai dificil decat sa obtii un succes, este sa afli CE inseamna acesta pentru tine.
Va invit, asadar, sa descoperiti printre randurile din acest numar propriul raspuns la intrebare.
Blog
-
Prima data in public
-
Cum se fabrica un apartament ieftin
In urma cu peste un an si jumatate, Bogdan Georgescu, managing partner al companiei de consultanta imobiliara Colliers International, estima pentru BUSINESS Magazin ca primele proiecte rezidentiale ieftine vor aparea pe piata in 2007, acestea urmand sa aiba un pret minim de 600 de euro pe metru patrat in Bucuresti. Costurile de constructie s-au majorat intre timp, terenurile se vand la valori duble comparative cu acum doi ani, iar dezvoltatorii au lansat pe piata numeroase ansambluri rezidentiale promovate ca fiind destinate clasei de mijloc, preturile medii anul trecut fiind de 1.500 euro/mp, potrivit unui raport Colliers din urma cu doua luni.
Ultimul proiect de acest fel a fost lansat saptamana trecuta de catre grupul de firme Conarg Pitesti, detinut de catre omul de afaceri Valentin Visoiu, care a dezvoltat anterior ansamblul rezidential Quadra Place. Noul proiect, situat tot in Capitala si denumit Rasarit de Soare, va cuprinde aproximativ 1.000 de locuinte si va fi situat in cartierul Titan, iar preturile anuntate pornesc de la 40.734 de euro pentru o garsoniera, 62.600 de euro pentru un apartament cu doua camere si 85.000 de euro pentru un apartament cu trei camere, fara TVA. Proiectul “va tinti segmenul mediu inferior”, dupa cum il descrie proprietarul Conarg. “Vom mai incepe in acest an lucrarile la alte 1.500 de locuinte, un proiect va fi pozitionat pe acelasi segment si unul pe segmentul mediu superior”, a spus Visoiu, care a mai adaugat ca investitiile in cele trei proiecte se vor ridica la 150 de milioane de euro.
Pretul scazut de pornire se explica prin “designul minimalist”, dupa cum il descrie arhitectul proiectului, design vizibil si in compartimentarea apartamentelor. Spre exemplu, apartamentul cu trei camere are in medie 80,79 de metri patrati construiti, diferenta pana la suprafata utila fiind de 15-20% in minus, potrivit lui Romeo Cazanescu, directorul general al companiei dezvoltatoare. Aceasta inseamna aproximativ 65 de metri patrati, adica atat cat masoara in general apartamentele de doua camere proiectate in ansamblurile rezidentiale noi. Garsonierele Conarg vor avea in medie 36,52 mp construiti, in timp ce apartamentele cu doua camere – 56,13 mp construiti.
In afara de suprafetele reduse, o alta posibilitate prin care un dezvoltator poate sa vina pe piata cu o oferta de pret redusa este data de existenta unei companii de constructii in cadrul grupului dezvoltator. “Practic, dezvoltatorul nu mai plateste separat constructorul care ii ridica proiectul, in schimb isi adauga la profitul sau un 5%, spre exemplu, din marja care s-ar fi dus la societatea de constructii”, explica Razvan Stroescu, managerul departamentului rezidential din cadrul Coldwell Bankers. Lucrarile de constructii pentru ansamblul Rasarit de Soare vor fi efectuate de catre dezvoltator, Conarg avand ca activitate de baza constructiile, la fel ca si in cazul companiei Comnord, detinuta de omul de afaceri Sorin Creteanu, care a intrat pe segmentul dezvoltarilor imobiliare prin ansamblul Ten Blocks.
Analistii imobiliari spun ca o alta modalitate de micsorare a preturilor finale sau macar de mentinere a celor actuale este ca dezvoltatorul sa isi reduca marja de profit. Valentin Visoiu anticipeaza un randament de 20–25% pentru investitia de 60 de milioane de euro la proiectul Rasarit de Soare, randament care nu este insa posibil la actualele preturi. “In orice business, preturile sunt facute de piata si nu va pot garanta ca le vom mentine la fel pana la final”, admite proprietarul Conarg. Preturi similare de pornire au fost aplicate si pentru ansamblurile Planorama sau Confort Park, spre exemplu, dar au fost ulterior majorate, ceea ce se intampla in general la ansamblurile rezidentiale, dupa cum recunosc dezvoltatorii imobiliari. Pentru comparatie, preturile medii pe segmentul apartamentelor vechi din Titan au scazut in luna ianuarie cu aproape
4%, pana la 130.000 de euro pentru un apartament cu trei camere cu o suprafata de 75 metri patrati utili, potrivit indexului imobiliar realizat de Ziarul Financiar.
Cine va cumpara? Oficialii companiei Conarg considera ca sunt multi tineri care isi pot permite un credit ipotecar, pentru care venitul minim pe familie este de 1.000 de euro in medie, potrivit cerintelor actuale ale bancilor. “Din studiile de piata realizate reiese ca sunt 100.000 de persoane in Bucuresti care isi pot permite un credit ipotecar, iar oferta actuala de apartamente este de cinci mii”, spune Romeo Cazanescu. Un studiu Alpha Bank realizat in urma cu doua luni sustine ca in Romania exista 700.000 de gospodarii care si-ar permite achizitionarea unei locuinte prin intermediul unui credit ipotecar, din care aproximativ 270.000 au contractat deja unul sau un credit de consum cu ipoteca.Un studiu recent al Erste Bank estimeaza insa ca dobanzile ar putea creste in acest an in medie cu 1%, ceea ce, coroborat cu deprecierea monedei nationale fata de euro, ar putea duce la o scadere a preturilor locuintelor. “In aceste conditii previzionam ca preturile locuintelor destinate clientilor cu venituri mici si medii se vor stabiliza sau chiar se vor reduce usor, in timp ce pentru locuintele din clasa de lux preturile vor ramane stabile”, se precizeaza in raportul bancii austriece.
Aceasta opinie nu este insa impartasita de Ionut Bordei, partener in cadrul companiei de consultanta imobiliara Eurisko. “Vor exista corectii pentru preturile locuintelor exagerat de mari, dar nu exista motive pentru care preturile generale sa scada. Cresterea va fi mai mica, dar in niciun caz nu va avea loc o scadere”, insista Bordei, care argumenteaza prin majorarea preturilor la terenuri si a celor pentru lucrarile de constructie.
-
Inca o saptamana de pierderi
Banca Comerciala Romana, Banca Romana pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, Bancpost si UniCredit Tiriac au perspective negative in ceea ce priveste datoriile pe termen lung, dupa ce initial bancile aveau perspective stabile. Agentia de evaluare Fitch considera ca nefavorabil ajutorul pe care aceste banci il primeste de la companiile mama, plecand, probabil, de la problemele pe care institutiile financiare internationale le au in acest moment.
Bursa a incheiat o nou saptamana de scadere, cu indicele BET mai jos cu 5,3 procente fata de perioada anterioara. BET-C, indicele compozit, a inregistrat un minus de 5,7%, iar BET-FI s-a depreciat de 4,7%. Valoarea de tranzactionare a fost extrem de redusa saptamana aceasta, cu un total de 44 milioane euro pentru piata principala, media zilnica rezultata fiind de 8,8 milioane euro, jumatate fata de media anului trecut de 16,5 milioane euro.
De la inceputul anului, indicii au pierdut cel putin 20 de procente, cu un minus de 23,7% pentru indicele BET, de 22,5% pentru BET-C si de 21% pentru BET-FI. Piata secundara Rasdaq s-a depreciat mai putin, indicele compozit Rasdaq-C inregistrand o coborare de dor 14%, dupa ce anul trecut a avut un randament de peste 90%. La capitolul curs valutar piata sta mai bine, saptamana ce tocmai s-a incheiat fiind una de recuperare. De la inceputul anului moneda euro s-a apreciat cu 2,1% fata de leu, ajungand pana la 3,68 lei/euro, iar dolarul american a urcat doar 0,8%, pana la 2.47 lei, fiind tras in jos de deprecierea la nivel international.
Saptamana a fost presarata de evenimente importante, cea mai mare semnificatie fiind cea a reducerii dobanzii de referinta a Federal Reserve. Banca centrala americana a operat o noua micsorare a dobanzii, de data aceasta de numai 0,5 puncte procentuale, scazand rata la 3%. Bursele au reactionat initial pozitiv, cu salturi ale cotatiilor, insa euforia a durat putin, principalii indici inchizand pe minus sedinta. Spre deosebire de noi, principalii indici americani si europeni incheie saptamana in crestere cu cateva procente, reducandu-si pierderile de la inceputul anului.
Indicii de la Bucuresti au fost loviti si de stirile interne, cea mai importanta fiind reducerea perspectivei de rating a datoriilor pe termen lung la nivel de tara de catre agentia Fitch. Cotatiile au plonjat in gol in ssesiunea respectiva, fiind si unul dintre motivele pentru care saptamana nu a putut fi incheiata mai pozitiv. Dintre vecinii nostrii, doar bulgarii tin pasul cu pierderile, principalul indice al bursei din Sofia, SOFIX, inregistrand o scadere de 22,1% fata de inceputul anului. Cehii, prin PX 50, au coborat 15%, iar austriecii, prin ATX, au revenit pana la un minus de 14%.
Saptamana urmatoare ar putea incepe in scadere din cauza noilor reduceri de rating ale bancilor, insa coborarea ar putea incetini daca situatia internationala va fi favorabila, adica in crestere. Un eveniment important asteptat pentru perioada urmatoare este si sedinta Consiliului de Administratie al Bancii Nationale de pe 4 februarie, cand urmeaza sa se decida majorarea sau pastrarea actualei rate de dobanda de politica monetara. Analistii prognozeaza inca o majorare a acesteia din cauza ratei crescute de inflatie, apreciere care ar putea influenta negativ piata de capital.
-
Nou director de marketing la Metro
Metro Cash & Carry este primul comerciant international ce a venit in Romania (din 1996) si cel mai mare comerciant de pe piata, in functie de vanzarile realizate. Reteaua numara acum 23 de magazine si comerciantul german este acum singura companie de comert ce si-a declarat incheiata etapa de expansiune in Romania.
-
Microsoft ofera 44,6 mld.$ pe Yahoo!
Oferta, care va permite actionarilor Yahoo! sa aleaga intre a primi numerar sau un numar fix de actiuni Microsoft, este cu 62% mai mare decat pretul titlurilor Yahoo! la inchiderea sedintei bursiere din 31 ianuarie 2008, se arata intr-un comunicat al producatorului de software.
Cititi mai multe detalii pe www.mediafax.ro
Aflati de pe BUSINESS Magazin viziunea lui Bill Gates despre revolutia digitala ai carei martori suntem.
-
Scadere drastica in ultimele minute
Bursa a incheiat o saptamana de acalmie, cu valori reduse de tranzactionare si cu volatilitate micsorata fata de perioada anterioara. Stirile au fost in mare parte negative, pe plan international evidentiindu-se cresterea economica de numai 0,6% a Statelor Unite ale Americii in ultimul trimestru al anului trecut si rata anualizata de inflatie din zona euro de 3,2% in luna ianuarie, cu 1,2 procente peste tinta de doua procente. Pe plan intern, o stire care a produs mai multe pagube bursei autohtone este reducerea perspectivei de rating a datoriei pe temen lung a Romaniei.
Indicele BET a terminat ziua cu un minus de 0,01%, insa pierderea a fost obtinuta dupa prabusirea din ultimele minute de tranzactionare cu aproape doua procente. In aceeasi situatie a fost si BET-C, care a incheiat sedinta cu un minus de 0,08% dupa o prabusire similara. Exceptie a facut indicele BET-FI, care nu a sarit in gol in ultimele minute, drept pentru care a terminat cu o apreciere de 2,04%. Bursele europene, alaturi de cele asiatice si americane de ieri, se tranzactioneaza in crestere fata de ieri, cu aprecieri de pana la doua procente.
-
Crestere in deschiderea sedintei bursiere
Indicele BET a deschis in crestere cu 2,1 procente, BET-C cu 1,5%, iar BET-FI cu 2,3 procente. Actiunile bancilor inregistreaza de asemenea salturi de peste 2% inca din deschidere, ajutate de rezultatele financiare peste asteptari din 2007. Banca Transilvania a urcat 2,8 procente, iar Banca Romana pentru Dezvoltare 2,6%. Valoarea de tranzactionare se mentine scazuta, doar 0,86 milioane euro dupa primul sfert de ora de tranzactionare.
Cresterea lichiditatii este asteptata si prin listarea Erste Bank la BVB din 14 februarie, ultima etapa, cea a autorizarii de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, fiind incheiata ieri. Banca austriaca va fi listata la Bucuresti prin procedura de passporting, Erste ajungand astfel la a treia listare, dupa cele din Viena si Praga.