Blog

  • “Conan 3D” a dominat box office-ul romanesc. Prezenta romaneasca in film: Alina Puscau (FOTO)

    Filmul, care il aduce in rol principal pe Jason Momoa, a fost distribuit in Romania de MediaPro Distribution in 25 de cinematografe si a surclasat comedia de succes “Sefi de cosmar”, care a adus in fata marilor ecrane aproape 10.000 de spectatori, in cea de-a doua saptamana de la lansare.

    Pe locul al treilea in topul preferintelor publicului s-a pozitionat comedia “Daca as fi…tu?”, care de asemenea a cumulat aproximativ 10.000 de spectatori in weekendul de lansare.

    “Conan 3D” a fost filmat in decurs de 12 saptamani la Nu Boyana Studios si in diverse alte locuri din Bulgaria. Alaturi de o echipa formata uneori din 400 de oameni, scenograful Chris August a creat pentru revenirea cinematografica a legendarului barbar peste 600 de platouri de filmare diferite.

    Din film nu lipsesc nici prezentele romanesti, pe marile ecrane putand fi admirata intr-o ipostaza incendiara si Alina Puscau. Fotomodelul interpreteaza un rol pe cat de succinct, pe atat de solicitant in “Conan 3D”, unde, asemenea aparitiei sale din Playboy, promite sa cucereasca si publicul autohton.

    In prezent, “Conan 3D” poate fi urmarit in cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucuresti si Oradea), CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Cityplex (Bucuresti, Constanta si Brasov), Odeon Cineplex (Cluj), Cinema Florin Piersic (Cluj), Patria (Craiova), Patria (Bucuresti), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Phoenix (Pascani) si reteaua Cinema City (Sun Plaza, Cotroceni, Arad, Bacau, Baia Mare, Braila, Cluj, Iasi, Pitesti, Timisoara).

  • Reşedinţa lui Muammar Kadhafi, construită pe o reţea de tuneluri şi buncăre subterane

    Foşti oficiali ai regimului au afirmat că reţeaua de tuneluri asigură legătura cu zone îndepărtate din Tripoli, iar structura şi dispunerea acestora este cunoscută de puţine persoane. Structurile subterane ar putea însă explica mişcările lui Kadhafi în cele şase luni de la declanşarea revoltelor, el apărând în mod neaşteptat în public pentru a susţine câte un discurs şi dispărând imediat după aceea. Mulţi dintre rebeli cred că liderul libian se află şi acum ascuns în complexul Bab al-Aziziya, iar un fost înalt oficial a afirmat că este posibil ca acesta ar fi suferit un atac de cord şi se află imobilizat la pat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Google va plăti 500 milioane dolari pentru închiderea unei investigaţii în SUA privind publicitatea

    Suma reprezintă veniturile aduse Google de anunţurile publicitare ale farmaciilor canadiene, precum şi veniturile obţinute de acestea din vânzările pe piaţa americană, a anunţat Departamentul de Justiţie. Google a constituit anterior un provizion în această sumă, pentru un posibil acord privind practicile în domeniul publicităţii. Anunţurile publicitare incriminate au condus în SUA la importuri ilegale de medicamente, controlate şi necontrolate, care se comercializează cu prescripţie medicală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Japonia ar fi putut evita dezastrul din 11 martie? Tepco avertizase că exista riscul unui tsunami la Fukushima

    Conform unui oficial al Agenţiei nipone pentru Siguranţa Nucleară şi Industrială, Tepco prezentase pe 7 martie o evaluare care arăta că exista probabilitatea unui tsunami care să depăşească nivelul luat în calcul la construirea centralei (şase metri). Ca reacţie, Agenţia a îndemnat compania Tepco să ia măsuri pentru evitarea riscurilor, dar, după doar patru zile, pe 11 martie, centrala Fukushima Daiichi a fost inundată de un tsunami de 14 metri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a aprobat vânzarea unui pachet de acţiuni reprezentând 20% din capitalul social al Tarom

    Decizia a fost luată printr-o hotărâre de aprobare a Strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale Transporturi Aeriene Române “Tarom SA”. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a fost mandatat să ia măsurile necesare pentru implementarea strategiei şi vânzarea pachetului de acţiuni printr-o ofertă publică secundară iniţială (IPO) la Bursa de Valori Bucureşti. Potrivit biroului de presă al Executivului, decizia privind momentul vânzării pachetului de acţiuni va fi luată de Guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sarkozy: Operaţiunile din Libia vor înceta când Muammar Kadhafi nu va mai fi o ameninţare

    “Operaţiunile militare vor înceta atunci când Muammar Kadhafi şi apropiaţii lui nu vor mai reprezenta vreo ameninţare pentru poporul libian”, a afirmat Sarkozy în cursul unei conferinţe de presă organizată alături de un lider al opoziţiei libiene, Mahmoud Jibril. După ce a comentat situaţia din Libia, Nicolas Sarkozy a subliniat că şi poporul sirian “are dreptul la democraţie”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deficitul bugetar al SUA va fi în acest an fiscal de 1.300 mld.dolari, sub nivelul anticipat

    Raportul bianual al comitetului, instituţie echidistantă politic, anticipează pentru anul care se va încheia în septembrie 2012 un deficit de 973 miliarde de dolari, în scădere faţă de prognoza anterioară, de 1.100 miliarde de dolari. Deficitul bugetar va continua să scadă, odată cu îmbunătăţirea condiţiilor din economie, deşi într-un ritm lent, potrivit CBO. Agenţia anticipează pentru ultimul trimestru o rată a şomajului de 8,9%, care va ajunge la 8,5% în aceeaşi perioadă a anului fiscal viitor, când preşedintele Barack Obama va încerca să fie reales.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul Boc a numit-o pe Mioara Mantale consul general la Strasbourg

    Decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Guvernului, prin hotărâre. Guvernul a decis, totodată, rechemarea lui Marcel Alexandru din calitatea de consul general al României la Strasbourg, ca urmare a încheierii mandatului. Fostul prefect al Capitalei Mioara Mantale a demisionat, în aprilie 2011, din postul de inspector guvernamental, pe care îl ocupă din vara anului trecut.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nu aşa ar fi trebuit să arate Europa

    “Viitorul euro depinde de Germania. Nemţii sunt acum în situaţia de a dicta Europei care e soluţia la criza din zona euro, iar dacă ei lasă euro să cadă, efectul va fi o criză bancară complet dincolo de controlul autorităţilor financiare şi care va împinge nu numai Germania şi Europa, dar toată lumea într-o situaţie foarte asemănătoare cu Marea Depresiune din anii ’30.” Să reţinem din avertismentul de săptămâna trecută al lui George Soros, oferit pentru Der Spiegel, nu atât ameninţarea cu Marea Depresiune, cât rolul global crucial atribuit Germaniei în rezolvarea crizei din zona euro.

    În retorica lui Soros, “acceptarea rolului său conducător de către Germania” ar însemna ca Angela Merkel să accepte emiterea de euroobligaţiuni comune ale zonei euro, iniţiativă imposibilă însă atâta vreme cât ţările membre ale uniunii rămân să-şi conducă pe mai departe politicile fiscale proprii, cu tot cu deficite bugetare şi datorii publice mari, fără a fi cu nimic sancţionate la nivel comunitar. În structura actuală de funcţionare a eurozonei şi a UE, emiterea de obligaţiuni comune ale eurozonei ar însemna ca ţările solide economic ale uniunii, în primul rând Germania, să plătească dobânzi mai mari decât cele pentru propriile obligaţiuni, pentru că pieţele ar socoti costurile politicilor economice păguboase ale statelor mai slabe, fie ele Portugalia şi Grecia ori Spania şi Italia.

    Aceasta e explicaţia pentru care la reuniunea franco-germană de săptămâna trecută nu s-a decis emiterea de euroobligaţiuni comune, iar pieţele au fost dezamăgite şi au căzut din nou, în ciuda faptului că tot restul de propuneri adoptate de cancelarul Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy oferă exact baza de pornire pentru ca viitoarele euroobligaţiuni comune să poată fi create: un supraguvern economic al zonei euro format din şefii de state şi de guverne şi condus de actualul preşedinte al UE, Herman van Rompuy, includerea în constituţiile ţărilor din zona euro a unor limite de deficit şi de datorie publică, introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare în interiorul UE (chiar dacă nu e încă precizată forma ei), precum şi un exemplu de “State Unite ale Europei” in nuce, printr-o uniune fiscală parţială între Germania şi Franţa, cu coordonarea impozitelor în sectorul companiilor şi bugete armonizate.

    Mulţimi de analişti care s-au făcut ecoul pieţelor financiare i-au criticat în permanenţă pe liderii europeni că nu acţionează suficient de repede pentru gustul investitorilor, tărăgănând măsurile de protecţie a creditorilor privaţi confruntaţi cu pericolul de a nu-şi mai putea recupera creanţele, până într-acolo încât tărăgănarea a dus la reacţii în forţă ale pieţelor, cu împingerea CDS-urilor şi a dobânzilor la datoriile suverane până spre praguri prohibitive, spre a-i sili la acţiune pe politicienii de la Bruxelles, Berlin sau Paris.

    În realitate însă, problema nu se poate pune doar în termenii investitorilor, “vreau să-mi garantaţi rapid că-mi recuperez banii şi dobânda, altfel nu vă mai puteţi finanţa de pe piaţă şi toţi banii noştri vor merge în Asia şi în paradisuri fiscale”. Iar Merkel, Sarkozy şi liderii UE care le-au aplaudat iniţiativele de unificare economică nu-şi pot duce nici ei mai departe planul prezentând electoratului problema ca Soros, exclusiv sub aspectul urgenţei dictate de situaţia de la burse.

    Pe de o parte, politicienii vizaţi nu pot lua de unii singuri şi peste noapte decizii radicale, de genul unificării fiscale şi parţial politice a Europei, în forma unor “State Unite ale Europei”, după expresia susţinută de preşedintele Traian Băsescu, cu cedarea progresivă a elementelor suveranităţii naţionale, exclusiv în numele principiului concurenţei economice cu SUA şi China şi al pacificării pieşelor financiare. Dacă ar face asta, politicienii ar risca nu atât să piardă ei înşişi alegerile (oricare alţii le-ar pierde în locul lor urmând aceleaşi politici), ci să distrugă însăşi baza proiectului european, aşa cum a fost el livrat cetăţenilor UE şi care nu constă în graba defensivă a unei unificări dictate de sus din cauza unor pericole economice externe, ci în libertatea de asociere a unor popoare distincte, unite de un fundament cultural comun şi de aspiraţii economice comune.

    Fosta “casă comună europeană” guvernată democratic, pe baze proporţionale şi cu drepturi de veto, s-ar transforma peste noapte într-un refugiu din calea furtunii, unde cel mai tare dictează totul, iar cei mai slabi nu mai au niciun drept, aşa cum a sugerat ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble (statele indisciplinate financiar n-ar mai avea decât statut de observator în Consiliul European) şi cum au cerut Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy săptămâna trecută (statele din zona euro care nu-şi reduc deficitele să nu mai poată primi fonduri structurale şi de coeziune, chiar dacă îşi plătesc cota aferentă bugetului comunitar).

    Cât priveşte regula includerii în constituţiile naţionale ale ţărilor zonei euro şi posibil UE a unui plafon maxim de deficit bugetar şi/sau datorie publică, propunere lansată încă din martie, cu ocazia definirii Euro-Pactului pentru Competitivitate, ea întâmpină deja opoziţie chiar în inima zonei euro, conform Reuters. Liderii socialişti francezi Francois Hollande şi Martine Aubry, potenţiali candidaţi la preşedinţie, a anunţat că stânga nu poate susţine o astfel de reglementare; ministrul austriac de finanţe Maria Fekter a declarat că Viena nu e pregătită să delege atribuţiile în materie de politică economică de dragul unei integrări economice mai accentuate, iar ministrul finlandez de finanţe a spus că “rareori astfel de ţinte fixate în constituţie îşi fac efectul” (opinie importantă, întrucât Finlanda este o ţară cu rating triplu A, iar parlamentul votează aici toate reglementările fiscale).

    Pe de altă parte, impunerea unor reguli comune detaliate în materie fiscală riscă să dezavantajeze statele membre atât unele în raport cu celelalte, cât şi în raport cu restul lumii care nu va avea nicio obligaţie să le aplice, căpătând astfel automat un avantaj competitiv cu atât mai preţios în vremuri de creştere economică incertă. Marea Britanie a anunţat că se opune introducerii taxei pe tranzacţiile financiare în statele UE, indiferent ce formă va avea ea în cele din urmă şi cât de redusă va fi: un purtător de cuvânt al ministerului de finanţe a declarat pentru AFP că o astfel de taxă nu are sens decât la nivel planetar, altminteri ţările care o vor aplica unilateral vor avea de pierdut, fiindcă tranzacţiile vizate se vor deplasa pur şi simplu în alte zone ale lumii.

    La aceasta se adaugă divergenţele mai vechi privind unificarea nivelului impozitării pentru companii la nivelul zonei euro sau al UE, căreia i s-au opus preşedintele Traian Băsescu ori ministrul de finanţe irlandez; faptul că această unificare apare acum în interiorul mini-uniunii economice franco-germane nu e decât o amânare a momentului când extinderea ei va reveni pe tapet, cu aceleaşi consecinţe economice nefaste pentru ţările cu cote de impozitare mici. Şi nu trebuie uitată nici rezistenţa îndârjită a opoziţiei slovace faţă de extinderea capacităţii de finanţare a Fondului European pentru Stabilitate Financiară peste capacitatea actuală de 440 miliarde de euro, care împiedică guvernul să se ralieze acordului în acest sens al celorlalţi lideri europeni.

    Dincolo de furtunile bursiere de moment ori de ameninţările lui Soros, problema reală a unificării europene e însă pierderea de viteză la nivelul motorului economic franco-german, cu cauze şi efecte în toată UE: în al doilea trimestru, economia Germaniei a crescut cu doar 0,1% faţă de trimestrul anterior şi cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, iar cea a Franţei a stagnat faţă de trimestrul precedent, respectiv a crescut cu 1,6% faţă de aprilie-iunie 2010.

    Studii şi comentarii ale analiştilor bancari şi ai FMI, mai nou şi declaraţii ale noii şefe a FMI, Christine Lagarde, vorbesc tot mai tare de relaţia dintre austeritatea fiscală şi încetinirea creşterii economice, iar euroscepticii de serviciu acuză tot mai mult Germania că se încăpăţânează să facă din UE un spaţiu de desfacere pe seama căruia îşi extinde economia bazată pe exporturi, iar după ce le-a luat celorlalte state membre dreptul la protecţie vamală şi moneda proprie, acum vrea să le răpească şi suveranitatea economică şi fiscală, în acord cu dornica de glorie Franţa. Cum spune premierul ceh Petr Necas, “de fiecare dată când apare o problemă în UE, soluţia care ni se prezintă e mai multă integrare, dar deşi integrarea a avansat în ultimii ani, eu cred că mai curând creează probleme în loc să le rezolve, dacă ne uităm cum arată acum zona euro şi finanţele ei publice acum”.

    Partea bună a acestor dureri de creştere ale proiectului european, cu tot cu cârtelile euroscepticilor, e că în cele din urmă se lămuresc apele: nici Germania şi Franţa nu pot creşte de unele singure, într-un joc în doi de-a puterea, fără restul celor 25 de state, nici celelalte nu pot avea doar pretenţia să-şi prezerve intactă independenţa economică şi politică din momentul accesului în uniune. Partea proastă e însă că aceste dureri de creştere sunt mari şi că vor mai continua încă multă vreme – exact atâta vreme cât membrii mai puternici şi mai slabi ai Uniunii vor avea interesul şi idealismul să rămână împreună, încercând să ducă înainte proiectul european pe care l-au început tot împreună.

  • Sfârşitul unei epoci: Steve Jobs nu mai este şeful Apple

    “Am spus mereu că dacă va veni o zi când nu voi mai putea să fac faţă sarcinilor şi aşteptărilor ca CEO al Apple, voi fi primul care vă va anunţa”, a arătat Jobs într-o scrisoare către conducerea şi “comunitatea Apple”, în care îl recomandă pe Tim Cook ca succesor. “Din nefericire, acea zi a venit”, scrie Jobs, citat de Bloomberg.

    Jobs, în vârstă de 56 de ani, se afla în concediu medical din 17 ianuarie. Starea sa de sănătate a constituit obiectul unor speculaţii îndelungate, după operaţia de cancer pancreatic din 2004 şi mai ales după cea de transplant de ficat din 2009. Anul acesta, Steve Jobs a revenit pentru scurtă vreme din concediu în martie, pentru a prezenta ultima versiune de iPad, apoi pentru un dineu pentru liderii din Silicon Valley oferit de preşedintele Barack Obama.

    Anunţul, făcut miercuri după-amiază, a determinat scăderea cu până la 7% a acţiunilor Apple, cea mai valoroasă companie de tehnologie din lume la ora actuală, în tranzacţiile de după închiderea unei şedinţe bursiere de-a lungul căreia preţul lor crescuse cu 0,7%, transmite Reuters.

    Opiniile analiştilor despre demisia lui Jobs sunt împărţite. Pe de o parte, faptul că el va rămâne pe mai departe preşedinte al companiei cu care s-a identificat timp de atâţia ani – Jobs a fondat Apple în 1976 împreună cu Steve Wozniak – şi faptul că l-a numit pe Tim Cook ca succesor sunt garanţii de continuitate pentru planurile Apple. Pe de altă parte, există analişti care consideră că nu e un semn bun faptul că Jobs îşi dă demisia tocmai înainte de lansarea iPhone 5. Cine are dreptate se va vedea însă în următoarea perioadă în cursul acţiunilor, ţinând cont că deprecierea lor de miercuri seară se poate dovedi doar o reacţie emoţională de scurtă durată a pieţei.

    “Eu le-aş spune investitorilor: nu intraţi în panică, rămâneţi calmi, a fost decizia cea mai corectă care se putea lua. Steve va rămâne preşedinte, iar Cook este CEO”, a spus Colin Gillis, analist al BGC Financial.

    Tim Cook, în vârstă de 50 de ani, cu un MBA la Duke University, lucrează la Apple din 1998, iar ca director de operaţiuni (COO) începând din 2005, se ocupă de vânzări, producţie şi distribuţie. Înainte de Apple a avut diverse funcţii executive la Compaq, Intelligent Electronics şi IBM. E descris ca un om ferm, dar calm şi concentrat mai ales pe detalii, în totală opoziţie cu Jobs, cunoscut drept un temperamental şi un vizionar. Cook i-a ţinut locul lui Jobs de trei ori până acum – cu ocazia operaţiilor din 2004 şi 2009 şi din ianuarie până acum.

    “Deşi Jobs a fost motorul inovaţiei în companie, Tim are încrederea investitorilor şi a arătat că Apple poate evolua foarte bine, în timpul cât a condus de facto compania”, a adăugat Shannon Cross, analist la Cross Research, referindu-se la perioadele de concediu medical al lui Jobs, când Cook i-a preluat temporar funcţia. “Nu ştiu dacă e o problemă medicală în spatele demisiei. Cel mai probabil urma să se întâmple la un moment dat. De ce azi şi nu în altă zi? Nu ştiu.”

    “Poţi să argumentezi că Steve a injectat aşa de mult din ADN-ul lui în Apple, încât Apple va continua şi fără el”, comentează Guy Kawasaki, fost executiv al Apple în anii ’80, citat de New York Times. “Sau, dimpotrivă, că fără Steve, Apple va avea probleme. Dar nu poţi susţine că la Apple va fi mai bine fără Steve Jobs. E greu de gândit aşa ceva.”