BusinessMagazin

Blog

  • PC-uri toxice

    Un grup de cercetare al ONU a recomandat statelor membre sa reduca impactul ecologic generat de producerea calculatoarelor sau renuntarea la cele vechi.

     

    PERICOL PUBLIC: Conform unor studii ale ONU, deseurile de calculatoare pot fi considerate mai periculoase chiar decat noxele produse de autoturisme, date fiind substantele periculoase pe care le contin si durata relativ scurta de functionare, care genereaza munti de computere abandonate.

     

    RESURSE: Folosirea ne-eficienta a resurselor naturale incepe chiar cu fabricarea calculatoarelor. Estimarile ONU spun ca, pentru a produce 24 kg. de componente, inclusiv monitorul, este necesara o energie echivalenta cu cea produsa de 240 kg. combustibil fosil, 22 kg. substante chimice periculoase si 1,5 tone de apa.

     

    OTRAVURI: PC-ul contine substante toxice ca bromurile sau metale grele precum cadmiul. Teoretic, PC-ul odata ajuns la groapa de gunoi, aceste substante se pot infiltra in panza freatica, amenintand sanatatea populatiei din zona. In Marea Britanie au fost chiar mai multe procese intentate de lucratori in fabrici de semiconductori care pretindeau ca exista o legatura intre mediul de lucru si incidenta crescuta a cancerului si a malformatiilor la nou-nascuti.

  • Microsoft vs. Microsoft

    Puterea sistemului de operare trebuie adaptata la componentele hardware ale calculatorului. Un software prea complex poate face inutilizabil un computer vechi, in timp ce PC-urile noi pot face uz de toate functiile suplimentare ale sistemului de operare.

     

    „Low power“

    • La mijlocul lunii iulie Microsoft a prezentat un sistem de operare cu mai putine pretentii decat Windows XP, pe baza caruia a fost construit.
    • Cunoscut pana la acea data sub numele de cod Eiger, Windows Fundamentals este, in esenta, o varianta simplificata a XP, cu toate programele care solicita viteza sau spatiu importante accesibile de pe un server.
    • Lansarea comerciala a fost anuntata pentru aceasta luna. In anuntul oficial, Microsoft spune ca programul este realizat special pentru calculatoarele vechi, dar care sunt inca in stare de functionare si care vor putea fi astfel folosite o perioada mai mare de timp.

     

    „Full power“

    • Ca viitorul Windows Vista va pretinde mai multa putere de la calculatoare era de asteptat. Dar la momentul cand au fost anuntate oficial cerintele Vista nu putini au ramas uimiti.
    • Microsoft a venit cu doua concepte. Cu eticheta Vista Capable vor fi inscriptionate PC-urile care respecta cerintele minime de sistem – procesor de 800 MHz, 512MB RAM, 20 GB HDD si un procesor grafic DirectX9.
    • Pentru varianta completa, care include si o interfata grafica spectaculoasa, se califica doar calculatoarele premiante. Vista Premium Ready cere procesor single sau dual core de 1GHz, 1 GB RAM si o placa grafica de cel putin 128 MB.

  • Guvernul open source

    Guvernul Croatiei a extins politica transparentei si in zona software: vrea sa poata vedea codul programelor pe care-si bazeaza activitatea institutiile statului. Insa initiativa de a recomanda administratiei sa utilizeze solutii open source are implicatii ceva mai largi decat apar la prima vedere.

     

    Dezbaterile de genul „solutii open source versus solutii proprietare“ (sau varianta redusa „Linux contra Windows“) au animat multa vreme diverse forumuri virtuale si nu arareori au starnit pasiuni pe care le credeam rezervate fotbalului si politicii. Pe de-o parte, partizanii OS/FS (open source/free software) aveau pana nu demult o doza de prozelitism oarecum sectar si se simteau datori sa-si sustina cauza pana-n panzele albe, cu riscul de a-i irita chiar si pe adeptii moderati. De cealalta parte nu prea putem vorbi despre sustinatori „ferventi“ ai solutiilor proprietare (cu „cod inchis“), pentru simplul motiv ca acest model era considerat cel normal, mainstream. Reactiile acestei tabere se bazau pe temerea – nu lipsita de o oarecare indreptatire – ca modelul OS/FS erodeaza bazele modelului economic traditional, ceea ce la nivel personal se traducea intr-o intrebare foarte concreta: daca softul devine gratuit, din ce imi voi castiga painea?

     

    Lucrurile s-au mai linistit, din multiple motive. Miscarea „free software“ a virat tot mai mult spre „open source“, astfel incat accentul s-a mutat dinspre partea ideologica spre aspectele economice (spre nemultumirea lui Richard Stallman, promotorul initial al softului liber), iar discursul propagandistic a devenit mai moderat si orientat pe chestiuni pragmatice. De partea cealalta, marea industrie de software a inceput sa accepte si sa valorifice noile oportunitati pe care softul open source le aducea. Companii care si-au bazat multa vreme succesul pe solutii proprietare – precum IBM, Novell, Sun, Apple sau Oracle – au ajuns sa sustina si sa promoveze solutii open source. Rezultatul e ca astazi OS/FS e parte integranta a ecosistemului economic al industriei de software.

     

    Si totusi, controversele nu au incetat. Diferenta este ca ele nu mai vizeaza atat de mult aspectele ideologice, tehnice si economice, ci s-au ridicat la nivelul politic. Asa se face ca recenta initiativa a guvernului croat de a recomanda oficial utilizarea de solutii open source in institutiile administratiei nu a trecut neobservata in presa internationala si a starnit polemici, uneori aprinse. De fapt, este vorba de mai mult decat de o simpla directiva administrativa – este efectiv o politica la nivel national. Printre altele, documentul intitulat „Open Source Software Policy“ cere ca institutiile guvernamentale sa aleaga si/sau sa dezvolte pe cat posibil solutii open source in locul alternativelor comerciale si, mai mult, afirma ca va sustine utilizarea programelor open source si a standardelor deschise si in afara aparatului administrativ. Motivatia deciziei se bazeaza – potrivit lui Domagoj Juricic, secretar de stat si conducatorului proiectului e-Croatia – pe faptul ca, odata cu cresterea importantei solutiilor informatice in administratie, este tot mai stringenta nevoia de a interconecta sisteme diverse si de a modifica sau a completa aplicatiile existente, ceea ce este extrem de problematic, in conditiile in care se utilizeaza solutii proprietare. In plus, conditiile comerciale impuse de furnizori sunt rigide si, mai ales, pot aduce institutiile administratiei intr-o pozitie de dependenta fata de anumiti producatori de software.

     

    Aparent, nu prea incape loc de obiectii in privinta initiativei croate: administratia de stat e un client si are dreptul sa impuna furnizorilor sai – fie ei de materiale de constructii sau software – cerintele pe care le considera necesare. Insa institutiile guvernamentale nu sunt un client obisnuit – prin dimensiuni si influenta -, iar o anumita politica de achizitii are efecte asupra pietei, motiv pentru care exista voci care considera ca decizia guvernului reprezinta o ingerinta directa in piata libera. Pe de alta parte, documentul mai prevede ca guvernul va sustine si dezvoltarea de solutii proprietare (se subintelege: cand nu exista alternative open source), in conditiile in care acestea utilizeaza standarde publice pentru protocoale si formate de fisiere si sunt dezvoltate in Croatia. E evidenta intentia de a finanta indirect industria autohtona de software, iar vocile critice s-au grabit sa precizeze: „o anumita parte a ei“.

     

    E greu de tras inca o concluzie. Cert este ca initiativa Croatiei nu este singulara si este in concordanta cu recomandarile Uniunii Europene, iar reactiile preponderent critice de pe forumurile americane sugereaza ca avem de-a face si cu un nou episod al unei confruntari economice transatlantice.

  • Rodeogadget-uri

    Prea multa tehnologie dauneaza grav sportului, pare sa fie parerea unanima a fanilor mai conservatori. Putini sunt insa cei care-i vor contesta calitatile atunci cand aceasta e folosita in beneficiul telespectatorilor.

     

    Doar cateva exemple de sporturi acuzate ca au deschis prea larg usa inginerilor si programatorilor: la Formula 1, maiestria pilotului e pusa in umbra de forta monoposturilor – adevarate bijuterii electronice care, bine reglate, pot castiga aproape singure o cursa. La fotbal, computerul calculeaza numarul de calorii din dieta si uneori i se da mai multa importanta decat antrenorului. Iar atletii monitorizeaza in timp real feedback-ul muschilor pe ecranele digitale care populeaza salile de antrenament.

     

    Trecand peste exemplul ceva mai vechi (dar inca neaplicat la scara larga) al televiziunii interactive, unde telespectatorii pot alege unghiul din care se filmeaza, o serie de servicii de ultima ora promit sa schimbe ireversibil experienta urmaririi din postura de (tele)spectator a evenimentelor sportive.

     

    De pilda, presa americana a relatat recent despre o tehnologie numita „X Power“, pe care televiziunea ESPN a inceput sa o testeze in timpul unor transmisii sportive. Este vorba de concursuri de rodeo – o pasiune favorita a multor americani – unde cowboy-ul este bruscat in diverse moduri si directii de salturile taurului nervos. Dupa ce cowboy-ul, in final, este aruncat la pamant, reluarile cu incetinitorul dau prilejul telespectatorului sa inteleaga, prin intermediul unor grafice animate care curg pe ecran, care au fost punctele cheie ale luptei de-abia incheiate. Mai exact, sunt detaliate intervalele in care taurul accelereaza si cele in care franeaza, precum si unghiurile de actiune ale fortei G pe care trebuie sa o suporte calaretii in timpul probei. Datele necesare pentru constructia graficelor sunt inregistrate in timp real de un gadget de marimea unui puc de hochei, fixat pe spatele taurului, astfel ca in cele cateva secunde care se scurg dupa incheierea probei, ele sunt transferate in carul de transmisie, procesate si afisate sub forma de grafice in timp ce pe ecran „curg“ reluarile.

     

    Steve Wharton, director pentru noi tehnologii la compania care a produs serviciul „X Power“, Winnercomm Inc., spune ca intregul proces „este ca si cum fiecarei probe de rodeo i s-ar atasa o lucrare de diploma in fizica“. De altfel, aplicatiile tehnologiei nu se opresc aici. Compania intentioneaza sa o implementeze si la cascadoriile cu motociclete, pentru a le da privitorilor o idee despre fortele la care este supus corpul motociclistului in timpul virajelor si al sariturilor.

     

    Miza investitiilor de acest gen? Explica Dan Bowen, oficial al ESPN. „Pentru fiecare emisiune, telespectatorul mai are 120 de alte optiuni. Orice mic detaliu care aduce ceva in plus fata de concurenta poate fi esential pentru a pastra atentia telespectatorilor“.

  • Dezastre online

    Va ingrozeste ideea unui cutremur de mari proportii? Va este teama ca un meteorit urias ar putea lovi pamantul? Atunci ar fi mai bine sa ocoliti  http://visz.rsoe.hu/alertmap/, un site care isi tine la curent vizitatorii cu marile cataclisme care ameninta linistea planetei.

     

    Ultimele noutati apar pe o harta planetara sub forma unor mici icoane diferite, adica tot atatea reprezentari grafice pentru tot felul de dezastre si calamitati. La un click pe oricare dintre acestea sunt afisate informatii detaliate despre locul unde a avut loc evenimentul si descrierea efectiva sub forma unei stiri. In acelasi tabel apar numarul victimelor sau, dupa caz, al celor afectate, ranite sau infectate.

     

    Fiecare iconita de pe harta este reprezentata de o pictograma sugestiva. Cutremurelor le este asociata imaginea unui grafic, pentru vulcani un munte in eruptie, iar pentru epidemii, o pasare. Acest ultim semn este dovada ca site-ul http://visz.rsoe.hu/alertmap/ s-a adaptat la vremurile moderne, facand aluzie la amenintarea reprezentata de gripa aviara. Pagina de Internet face parte din site-ul maghiar Havaria Information Service (are si versiunea in limba engleza) si acopera o multitudine de zone de interes pentru cei fascinati sa descopere cele mai pesimiste stiri. Un site cu adevarat pentru cei care raspund in sondaje ca directia in care ne indreptam este una gresita.

     

    Un alt site al pesimistilor ofera si explicatii posibile pentru aceste dezastre. Pe www.10000reasons.org oricine isi poate face publice propriile explicatii pentru care civilizatia este condamnata la disparitie. Ordinea lor nu conteaza, cei care au venit cu aceasta idee au vrut doar sa incurajeze oamenii sa-si spuna punctul de vedere. Iar ideile lor nu duc in nici un caz lipsa de imaginatie. Primul care si-a oferit explicatia proprie pentru declinul inevitabil al „civilizatiei vestice“ a dat-o ca motiv pe „Paris Hilton“. In top mai sunt amintite lotiunile autobronzante, pungile de plastic, capitalismul sau berea fara alcool. Desigur, acest site are un singur scop: amuzamentul. In schimb, pretentiile ungurilor de la Havaria Information Service sunt mai mari, stirile sunt chiar reale, iar informatiile destul de complexe.

     

    Doar lista cutremurelor din ultima zi cuprinde 20 de evenimente de acest fel, fiecare dintre acestea venind cu localizarea exacta, epicentrul si magnitudinea cutremurului.

     

    Vizitatorii se pot inscrie chiar pentru a primi informatiile pe e-mail. Desi sistemul poate fi considerat putin redundant. Daca esti in locul nepotrivit, cu siguranta afli de cutremur inainte sa apuci sa citesti e-mail-ul de avertizare.

  • Investitorul-magician

    „Doamna Piata“ nu e deloc rationala, desi poseda, desigur, zone rationale, bine ascunse. Piata tremura la fiecare briza care trece peste economie, este fundamental nestatornica, iar liderii au putine instrumente la indemana ca sa o determine sa urmeze calea dorita de ei.

     

    Aceste idei, aparent descurajante pentru cei care vor sa se angajeze intr-o aventura financiara, ii apartin lui Joel Kurtzman, fost reporter si editor la NY Times si la Harvard Business Review, actualmente consilier pe probleme de leadership si inovatie la PwC, prin intermediul propriei organizatii, Kurtzman Group, comentator pe probleme economice la CNN si editorialist la revista Fortune. Nu este prima oara cand domnia sa rosteste public astfel de avertismente cu unda de soc. Trebuie insa inteles ca apreciatul analist nu este un specialist al panicii, ci doar un foarte lucid contemplator al fenomenului pietei financiare contemporane, care stie nu doar sa lanseze semnale de alarma, ci si sa ofere solutii.

     

    Iata de ce, in concluzia suitelor de exemple concrete si pilde oferite in volum, autorul poate sa afirme ca priveste, totusi, piata ca pe un instrument foarte puternic, ce pune banii in mana celor care au nevoie de ei si care disipeaza, intr-un mod excelent, riscurile prin repartizarea acestora intre nenumarati investitori „avizi“. Numai cunoscand modul de functionare al pietei, mijloacele si instrumentele care sunt folosite in cadrul ei, poti deveni, din investitor, castigator. Prin urmare, cartea lui Kutzman nu isi invata cititorii cum sa investeasca pe o piata, ci doar sa priceapa mecanismele acesteia, pornind de la convingerea autorului ca, daca oamenii inteleg magia pietei, atunci vor deveni ei insisi magicieni. Unele companii cu performante bune, dar in sectoare demodate, se aseamana, spune el, acelor copii care nu pot decat sa tropaie la scoala de dans – stau singuri, vorbesc cu ei insisi, nu sunt foarte populari. Alte companii, din sectoare favorizate, sunt asemenea dansatorilor inconjurati de admiratori. „Si, cu toate ca-i usor sa te trezesti ca ai trecut din al doilea grup in primul, ca sa ai succes nu este de ajuns o tunsoare la moda si o pirueta gratioasa.“ De aceea, firmele ar trebui sa se indrepte catre pietele de capital nu atunci cand au nevoie de bani, ci atunci cand conditiile de piata le sunt favorabile.

     

    Pentru investitori, corolarul acestei teoreme ar fi ca nu trebuie, cu nici un chip, sa mearga pe mana sectorului favorizat in luna curenta, ci sa caute, precum gurul din Omaha, Warren Buffett, acele zone ale ratiunii „in nestatornicul ocean de nebunie“.

     

    Kurtzman a ajuns sa explice aceste taine ale pietelor, dupa o experienta bulversanta: pe vremea cand URSS se afla in plin colaps, jurnalist fiind, a fost insarcinat sa descrie o intalnire intre un grup de economisti si politicieni sovietici cu un grup de americani din medii academice si de afaceri. Concluzia a fost stupefianta: americanii nu erau in stare sa explice cum functioneaza piata libera, in vreme ce sovieticii nu pricepeau cum poate exista o economie descentralizata si pareau mai degraba de preocupati de subiectul capitalului de risc.

     

    Joel Kurtzman, Cum functioneaza piata libera,

    Editura Curtea veche, Bucuresti, 2006

  • Noutati

    Euridice: Desteptarea

    La sfarsitul secolului XXI, omenirea a fost cat pe ce sa dispara in criza Raptului funest, un razboi cataclismic pricinuit de faptul ca Inteligentele Artificiale (IA) militare s-au trezit la starea de constiinta. Majoritatea entitatilor postumane au disparut, fara sa se stie exact unde, lasand indaratul lor cateva „insule“ de umanitate care incep sa colonizeze galaxia, cu ajutorul relicvelor tehnologice abandonate de IA si, cu precadere, gratie retelei de portaluri ce conectau lumile universului. Trei secole mai tarziu, Lucinda Carlyle, membra a clanului care controla aceasta retea, organizeaza si conduce o expeditie pe Euridice, o planeta care, la randul ei, poarta stigmatul unui razboi trecut. Ken Macleod este scotian si este detinator a doua premii Prometheus pentru literatura SF si a unui premiu Sidewise.

     

    Ken Macleod, Vanatorii de fulgere,

    Editura Tritonic, Bucuresti, 2006

     

    Stapanul povestilor

    Christopher Tolkien, fiul celebrisimului J.R.R., a adunat dupa moartea parintelui sau o suma de manuscrise ale acestuia, pe care le-a grupat dupa „Evurile lumii“, completandu-le cu note si comentarii. Aceste povesti  completeaza cu informatii esentiale universul lui Tolkien, vorbind despre legendele, politica, regii si limbile Pamantului de mijloc si deslusind atat modul de elaborare a textelor in sine, cat si geneza miturilor si personajelor lui Tolkien. Pe de alta parte, cei care nu s-au impartasit inca din opera doctului profesor de la Oxford sau nu au vazut decat filmele realizate dupa cartile sale pot prea bine aborda aceasta antologie de povesti ca pe o carte autonoma, cu miez si desfasurare inteligibile. Aici il vom auzi pentru intaia oara pe Gandalf vorbind despre intalnirea cu gnomii, ii vom revedea pe orci si pe hobbiti si vom putea zbura cu inchipuirea pe harta Numenorului si a Pamantului de mijloc.

     

    J.R.R. Tolkien, Povesti neterminate,

    Editura RAO, Bucuresti, 2006

  • Comedia eroilor

    A facut din fantome personaje de comedie si a adus pe marele ecran un caine imens, despre care criticii au cazut de acord ca este un actor excelent. Dupa succese de box-office ca „Ghostbusters“ sau „Beethoven“, Ivan Reitman amesteca iarasi genurile si obtine „My Super Ex-Girlfriend“.

     

    Dupa o pauza de cinci ani, Ivan Reitman dovedeste din nou, daca mai era cazul, ca vede umor si comedie peste tot. Dupa ce a inceput Batman, s-a intors Superman, iar Aeon Flux si-a etalat toata garderoba inconfortabil de futurista, era nevoie de un suflu proaspat, iar ideea lui Reitman a fost foarte buna: sa ia o supereroina si, pe langa atributele super, sa-i puna si cateva foarte comune, cum ar fi o usoara doza de isterie, o nevoie nebuna de dragoste si un spirit vindicativ exacerbat atunci cand dragostea (adica „El“) da bir cu fugitii.

     

    Uma Thurman a impartit cu nemiluita pumni si palme in dubla odisee a uciderii lui Bill („Kill Bill“, daca mai era cazul sa o spunem) si o face din nou in filmul lui Reitman. De data aceasta ea o aduce pe ecrane pe Jenny Johnson, o tanara conservatoare, cu aspect de bibliotecara, care este, de fapt, o supereroina – G-Girl. La scurt timp dupa ce incepe sa se intalneasca cu Matt (Luke Wilson), un tip foarte de treaba, ea ii dezvaluie adevarata sa identitate. La inceput Matt este incantat, dar curand personalitatea usor sociopata a lui Jenny iese la iveala: este dominatoare, capricioasa, isterica si foarte greu de multumit. Urmarea: Matt „ii da papucii“. Bineinteles, Jenny nu sta cu mainile in san si incepe sa-i transforme viata intr-un calvar. Singura lui aliata este Hannah Lewis (Anna Faris), cu care si incearca o relatie, aruncand-o astfel in bataia puterilor distrugatoare ale lui Jenny. Chiar daca „Fosta mea supergagica“ este un film cu o supereroina, nu va asteptati la cine stie ce efecte speciale. Intr-adevar, Uma Thurman zboara, stinge incendii si isi schimba costumele mai repede si mai des decat ar fi fost cazul (actrita a avut 12 costume diferite, aproape intrecand-o pe Aeon Flux), dar efectele speciale par mai degraba incropite de un amator. Iar Reitman este  clar in aceasta privinta: „Nu am vrut ca efectele speciale sa copleseasca partea amuzanta a filmului. Ele sunt doar un pretext, o punere in scena rudimentara pentru momentele comice. Nu avem de-a face cu Metropolis sau Gotham City, ci cu New York“.

     

    Umorul filmului rezida in contradictiile dintre entuziasmul cu care Matt se arunca in relatia cu Jenny si dezamagirea lui cand isi da seama ca nu poate face fata rolului de Lois Lane la masculin. Din pacate, desi ideea lui Reitman are un foarte mare potential, succesiunea de isterii ale supergagicii si reactiile aproape la fel de isterice ale lui Matt n-au sa transforme „My Super Ex-Girlfriend“ intr-un succes de casa de genul „Ghostbusters“ sau „Beethoven“. Filmul este proaspat, dar uneori rasul se opreste undeva pe drum, iar pe buze nu ajung decat cateva zambete anemice, pe alocuri de complezenta.

     

    In orice caz, Ivan Reitman isi merita renumele de distrugator de genuri si etichete: regizorul de origine cehoslovaca si cu cetatenie canadiana este recunoscut pentru darul sau de a amesteca genurile sau de a lua vedete de prima marime de la Hollywood pentru a le distribui in roluri total nepotrivite, cel putin la prima vedere. Totul a inceput cu fostul Mister Olympia Arnold Schwarzenegger, pe care l-a cules de pe platourile de filmare de la „Predator“ si l-a pus alaturi de Danny de Vito, intr-un rol insolit de geaman. („Gemenii“, 1988). Apoi l-a pus sa citeasca povesti unor copii de gradinita in „Politist la gradinita“ si, culmea, l-a transformat in mamica in „Junior“. Si Reitman nu s-a oprit aici. Sigourney Weaver a incetat sa mai macelareasca extraterestri pentru a fi prima doamna a Americii in comedia romantica „Dave“, iar Harrisson Ford a petrecut „6 zile si 7 nopti“ ciorovaindu-se cu Anne Heche. Uma Thurman nu prea avea de ce sa fie salvata de o eticheta anume. Cel mai mare beneficiu de pe urma filmului lui Reitman il are Anna Faris, care se indeparteaza din ce in ce mai mult de statutul de actrita de parodii – vezi cele patru „Scary Movie“, cea mai notabila realizare a actritei de pana acum.     

     

    MY SUPER EX-GIRLFRIEND/FOSTA MEA SUPERGAGICA R: IVAN REITMAN CU: UMA THURMAN, LUKE WILSON, ANNA FARIS, RAINN WILSON, EDDIE IZZARD, WANDA SYKES DIN 15 SEPTEMBRIE

  • Adobe a cumparat Interakt. De ce?

    Inevitabilul s-a produs: americanii de la Adobe au intrat in Romania prin achizitionarea producatorului de software Interakt. Potrivit unor surse apropiate negocierilor, tranzactia e comparabila cu cea dintre Microsoft si GeCAD – circa 20 mil. $. Dar care e logica mutarii? 

     

    La inceput a fost Radu Georgescu, antreprenorul roman, care a vandut tehnologia antivirus RAV catre Microsoft. Apoi a fost Lucian Butnaru care a vandut Akela catre americanii de la TechTeam, iar lista tranzactiilor care au facut valuri in IT-ul romanesc ar fi putut continua pana la cea dintre grupul elevetian Adecco si IP Devel, o companie detinuta de Bogdan Putinica si Daniel Bogdan.

     

    „Ar fi putut“, pentru ca, saptamana trecuta, pe aceasta lista a aparut o noua tranzactie – producatorul autohton de software Interakt a fost preluat de americanii de la Adobe Systems, sinonima printre utilizatorii de calculatoare cu doua dintre produsele sale: Adobe Acrobat si Adobe Photoshop. De altfel, primii zece producatori de PC-uri isi livreaza sistemele cu tehnologia PDF preinstalata. In urma acestei miscari, Interakt isi va schimba numele in Adobe Romania, iar principalii actionari ai companiei, Alexandru Costin (29) si Bogdan Ripa (27), vor deveni directorul general, respectiv directorul tehnic al filialei americane de la Bucuresti.

     

    Revenind la inceputuri, intelegerea de saptamana trecuta are cel putin un element comun cu cea dintre GeCAD – Microsoft de acum trei ani: valoarea tranzactiei este confidentiala, de unde si numeroasele speculatii. Atat de numeroase incat ar putea face obiectul unui alt articol, de sine statator. Mai mult decat atat: nu trebuie uitat ca suma exacta platita de Microsoft pentru GeCAD nu a fost facuta publica nici pana azi – in piata se vorbeste despre 19-20 milioane de dolari, dar si aceasta suma ramane, totusi, o speculatie.

     

    Dar in cazul Interakt, dincolo de cifre (care sunt sarea si piperul analistilor), cel putin la fel de interesanta e si povestea din spatele lor. Cei doi actionari principali au intrat in afacerile cu software in anul 2000, cand Alexandru Costin imprumuta 1.000 de euro de la Bogdan Ripa (asociatul sau din prima zi). Ulterior, in Interakt au mai intrat doi actionari – Mihai Pricope si Cristian Marin – cu investitii de ordinul catorva sute de dolari.

     

    Insa cea mai importanta investitie in Interakt a facut-o George T. Haber, antreprenor de origine romana, stabilit in Silicon Valley, cu o avere personala estimata la 100 de milioane de dolari. Alexandru Costin si Bogdan Ripa l-au cunoscut pe Haber in 2002, cand antreprenorul a venit la Bucuresti impreuna cu mai multi investitori de tip Venture Capital pentru a „scana“ piata romaneasca de software. Haber a devenit anul trecut chairman la Interakt si totodata actionar minoritar. Iar investitia pe care a facut-o in compania romaneasca nu s-a tradus atat in bani, cat mai ales in conexiuni cu mediul de afaceri IT din America.

     

    De altfel, George Haber este artizanul achizitiei Interakt de catre Adobe. Cei doi fondatori ai Interakt l-au cunoscut pe Haber in acelasi loc in care aveau sa apara pentru prima data in fata mass-media in calitate de milionari in dolari – patru ani mai tarziu -, Sala Regina Maria a hotelului Athénée Palace Hilton din Bucuresti. „Seara cei doi baieti de la Interakt (fondatorii – n. red.) s-au culcat oameni normali, iar a doua zi s-au trezit milionari in dolari“, avea sa fie una dintre replicile lui Haber la conferinta de presa de saptamana trecuta.

     

    Dar de ce a preferat compania americana sa cumpere un producator local de software in loc sa puna de la zero bazele unui centru de cercetare si dezvoltare, asa cum au facut, de exemplu, cei de la Siemens VDO? „Am preferat sa cumparam o echipa cu spirit antreprenorial in jurul careia sa dezvoltam“, spune Digby Horner, senior vice president al Adobe Engineering Technologies Group. „Echipa si tehnologia au fost principalele asset-uri ale Interakt“, il completeaza George Haber.

     

    Fara a intra in detalii de specialitate, tehnologia celor de la Interakt consta in furnizarea de solutii software pentru web development, web publishing si comert electronic. Ceva mai plastic in explicatii, Haber prefera sa compare produsele Interakt cu tuning-ul pe care il face AMG pentru motoarele Mercedes. Practic, compania romaneasca perfectioneaza anumite produse ale Adobe, precum Macromedia Dreamweaver sau Adobe Flex.

     

    Macromedia este o companie achizitionata anul trecut de Adobe pentru 3,4 mld. dolari. In vreme ce Adobe a facut pasul in Romania si se gandeste sa-si faca aici un centru de cercetare/ dezvoltare si sa-si consolideze distributia propriilor produse, Alexandru Costin si Bogdan Ripa trebuie sa se acomodeze, printre altele, cu statutul de milionari. Milionari sunt in mod cert. Intrebarea al carei raspuns ramane (partial) invaluit in mister este cate milioane a primit fiecare.

     

    Surse apropiate negocierilor vorbesc despre o intelegere a carei valoare totala ar fi comparabila cu cea a tranzactiei GeCAD – Microsoft, adica aproximativ 20 de milioane de dolari. Totusi, daca facem o evaluare a business-ului generat de Interakt este destul de greu sa ajungem la aceasta suma. Pe de alta parte, daca privim aceasta tranzactie din perspectiva achizitiei unei echipe si a unei tehnologii (asa cum s-a intamplat in cazul RAV), orice este posibil. Un scenariu impartasit, printre altii, inclusiv de catre Radu Georgescu, presedintele grupului GeCAD.

     

    Eugen Schwab-Chesaru, partener si managing director la compania de consultanta Pierre Audoin Consultants, adopta o pozitie ceva mai rezervata. „Noi suntem o companie care poate face o evaluare pe baza rezultatelor financiare. Imi este greu sa evaluez o tehnologie.“ Apropo de rezultatele financiare, iata cum a aratat/arata Interakt in 2005 si in 2006. Anul trecut compania a vandut de un milion de dolari (aproximativ 800.000 de euro), iar pentru anul in curs, managerii estimeaza o cifra de afaceri de 1,8 mil. dolari, adica 1,4 milioane de euro.

     

    Rata de profitabilitate a companiei este de 30%, potrivit estimarilor Interakt. Aceasta inseamna ca anul trecut compania a avut un profit de 300.000 de dolari. Avand in vedere ca multiplul de profit pentru evaluarea unei companii software poate merge pana la 20-25, valoarea Interakt ar putea ajunge la cel mult 7,5 milioane de dolari, daca luam in calcul profitul de anul trecut, si 15 milioane de dolari pentru cifrele pe 2006. Astfel, calculul financiar ne plaseaza intr-o marja de 7,5-15 milioane de dolari.

     

    Cel mai probabil, actionarii Interakt vor primi banii in mai multe etape, in functie de performantele echipei de programatori. Inainte ca Adobe sa cumpere 100% din companie, actionarii Interakt erau Alexandru Costin, Bogdan Ripa (circa 85-90%), George Haber (5-10%), Mihai Pricope si Cristian Marin detinand restul actiunilor. Adobe Systems, desi listata pe bursa americana NASDAQ, nu este obligata in cazul de fata sa faca publica valoarea tranzactiei, intrucat aceasta nu ii poate afecta rezultatele financiare. In 2005, Adobe si Macromedia au avut vanzari totale de 2,3 miliarde de dolari. Adobe are o capitalizare bursiera de peste 19 mld. dolari. 

     

    Exit-ul din Interakt este al cincilea pentru antreprenorul american de origine romana George Haber. La inceputul lui septembrie, Corel a cumparat InterVideo pentru 196 de milioane de dolari, o companie in care

    George Haber era membru al Consiliului de Administratie si actionar minoritar.

     

    In ceea ce-i priveste, cei doi tineri IT-milionari, prieteni inca din copilarie, marturisesc ca nu au apucat sa se gandeasca prea bine ce vor face cu banii. „Deocamdata, ne concentram pe integrarea in structurile Adobe“, spune Alexandru Costin. Oricum, in privinta investitiilor lor viitoare, un lucru e sigur: timpul este de partea lor.

  • Ce se poate face fara acordul FMI

    De ce a abandonat Romania acordul cu FMI? Guvernul vroia deficit bugetar pentru finantarea investitiilor, in timp ce Fondul cerea buget echilibrat, adica deficit zero, pentru reducerea inflatiei. Cand a tras linie dupa sapte luni din 2006, ministrului finantelor i-a dat cu plus.

     

    FMI n-a mai avut ocazia sa-l felicite pe Sebastian Vladescu pentru respectarea cu brio a recomandarii de a fi zgarcit cu cheltuielile publice dupa mai multe runde de negocieri in care ministrul pledase cauza deficitului – avem excedent de aproape 1,7% din PIB dupa primele sapte luni ale anului, nicidecum deficitul proiectat. De fapt Fondul, dar si analistii si investitorii straini in general au fost pusi in mare incurcatura: sa se alarmeze urmarind avalansa anunturilor de la Bucuresti privind majorarea tintei de deficit bugetar pe 2006 sau sa laude cresterea excedentului de la o luna la alta a executiei?

     

    In februarie, cand inca facea tentative de resuscitare a acordului pe care FMI il declarase „deraiat“ in toamna lui 2005, Vladescu incerca sa obtina acceptul pentru un deficit de numai 0,5% din PIB. In aprilie, tinta urcase deja la 0,9% – argument mai mult decat suficient pentru ca FMI si Guvernul Tariceanu sa accepte tacit ca nu mai e nimic de discutat pe tema acordului. In rastimpul acesta, bugetul inregistra excedente.

     

    Imperturbabil, Vladescu a continuat revizuirea tintei de deficit si a ajuns la 2,5% din PIB dupa cea de-a treia rectificare. Dintr-o data, plafonul maxim de 3% acceptat de UE a devenit foarte apropiat. Ba chiar Finantele au vehiculat si o a patra varianta de buget cu deficit de 2,7%. Noroc insa ca si cresterea PIB a depasit programul, ceea ce a permis inca o majorare nominala a deficitului fara ca aceasta sa se reflecte in cresterea indicatorului obtinut prin raportare la produsul intern brut. Un asemenea tablou nu lasa loc prea multor interpretari.

     

    In mod evident, probeaza incapacitatea Ministerului Finantelor de a realiza o proiectie a veniturilor pe care le poate incasa in decursul anului, pe langa deja clasica incapacitate administrativa de cheltuire a fondurilor alocate. Ca si cum nu ar fi fost de-ajuns schimbarea aiuritoare a tintei de deficit, bugetul a continuat sa acumuleze sume cu mult peste nivelul cheltuielilor prevazute, ducand in ridicol cearta cu FMI din toamna trecuta pana in primavara.

     

    Pana la urma, nici BNR nu se mai sperie atat de tare de rectificarile bugetare de la Palatul Victoria, dupa frisoanele provocate la inceputul verii de anuntul privind majorarea tintei de deficit de la 0,9% la 2,5% din PIB. Daca a vazut ca si dupa jumatatea anului veniturile incasate depasesc vizibil cheltuielile programate, banca centrala s-a gandit firesc ca va fi greu totusi ca Guvernul sa cheltuiasca intr-o toamna cat intr-un an intreg, chiar si stimulat de perspectiva anticipatelor.

     

    Inainte de a ajunge insa la problema asa-numitelor echilibre macroeconomice de care se preocupa BNR, Ministerul Finantelor si implicit Guvernul au demonstrat ca nu stiu nici ce venituri pot incasa, nici ce cheltuieli pot realiza. Ba mai creeaza si ingrijorari inutile la Bruxelles, pe la institutii ca FMI sau in randul analistilor straini. Ba antreneaza si dezbateri sterile, mai mult sau mai putin nervoase, privind majorarea TVA sau a cotei unice pentru strangerea unor sume suplimentare la buget. Cat despre constructia de bugete multianuale, nici nu incape discutie.

     

    De fapt, motivul de ingrijorare nu sta atat in majorarea constanta a tintei de deficit spre 3% din PIB, cat in haosul calculelor bugetare. Cine il mai crede pe ministrul finantelor de la Bucuresti cand spune ca deficitul bugetar pe 2007 va fi de 2%? O asemenea afirmatie poate fi catalogata drept „orientativa“ – dupa experienta din 2006 numai la 31 decembrie 2007 va putea fi cunoscut nivelul deficitului pe anul viitor. Nici nu mai intra la socoteala faptul ca executia bugetara nu seamana defel cu legea bugetului aprobata de Parlament toamna.

     

    Desigur, Finantele au o explicatie – neoficiala insa – pentru surprinzatoarea bogatie a bugetului: ministerele vin cu solicitari de finantare foarte mari, care le sunt respinse; li se cere apoi sa-si ierarhizeze proiectele pe prioritati; in mod plauzibil, in aceasta faza circuitul se blocheaza, ordonatorii de credite preferand sa nu-si mai bata capul si sa tina stranse cheltuielile aprobate initial. Iar banii se aduna mai departe in Trezorerie, in timp ce soselele, spitalele si scolile asteapta investitiile pentru care creste deficitul socotit pe hartie.

     

    Ramane de vazut cat va mai tolera Bruxellesul brambureala bugetara de la Bucuresti. Mai rapide in reactii ar putea fi pietele financiare, obisnuite sa ciuleasca urechile cand un ministru de finante rosteste o cifra privind deficitul bugetar. Iar odata cu trecerea leului la convertibilitate deplina – echivalent cu indepartarea tuturor barierelor din calea miscarilor de capital -, vorbele ministrului pot cantari mult mai greu decat pana acum, provocand ingrijorare sau linistind investitorii. Evident, leul nu are nevoie de astfel de socuri, cu atat mai putin de situatii in care investitorii straini sa fie alarmati degeaba prin anuntarea unei majorari de deficit care nici macar nu e executata in cele din urma.