BusinessMagazin

Blog

  • Volksbank deschide un centru regional de servicii în complexul Palas Iaşi

    Noul centru regional va îngloba operaţiuni de back office la nivel de regiune şi va găzdui peste 15 angajaţi. Centrul Volksbank ocupă o suprafaţă de circa 250 mp, fiind situat în United Business Center, componenta de birouri a ansamblului urbanistic Palas.

    Banca se alătură astfel celorlalte mari companii care au deschis sedii la Palas, precum Amazon, Endava, Raiffeisen Bank, Groupama Asigurări, Travel Tech, Bentley Systems şi Centrul Medical Arcadia. În prezent, în clădirile de birouri din cadrul ansamblului lucrează aproximativ 600 de persoane.

    “Prin deschiderea noului centru regional am descentralizat o mare parte din activităţile de back office (vânzări, analiză credite retail şi corporate, juridic etc.), ceea ce înseamnă că vom fi capabili să răspundem mult mai rapid solicitărilor clienţilor”, a declarat Cristian Radu, directorul direcţiei de management al reţelei Volksbank România.

    Volksbank România, deţinută de Volksbank International AG, divizia est-europeană a grupului austriac Österreichische Volksbanken-AG, a avut profit de 1,3 mil. euro după primele opt luni ale anului, conform standardelor contabile internaţionale, în timp ce după standardele contabile româneşti a consemnat o pierdere de 9 mil. euro. La sfârşitul lui iulie, activele Volksbank România se ridicau la 4,8 miliarde de euro. Banca are acum 140 de sucursale, faţă de 182 la sfârşitul anului trecut.

    Compania Iulius Group dezvoltă în centrul Iaşului complexul multifuncţional Palas, care cuprinde – pe lângă componentele de comercial, hotelier, rezidenţial – şi trei clădiri de birouri clasa A, cu o suprafaţă totală de peste 20.000 mp închiriabili, reunite sub denumirea United Business Center.

    Iulius Group este cel mai mare dezvoltator şi operator autohton de centre comerciale de tip mall. Compania deţine o reţea de patru malluri (Iulius Mall Iaşi, Iulius Mall Timişoara, Iulius Mall Cluj şi Iulius Mall Suceava) şi ansamblul urbanistic Palas Iaşi. Iulius Business Center a fost prima clădire de birouri clasa A pe care compania a inaugurat-o în anul 2008 în apropierea Iulius Mall Cluj, ocupată integral de trei chiriaşi importanţi: Genpact, Office Depot şi Endava.

  • Clujana a lansat o ediţie limitată de ghete cu ocazia aniversării unui secol de la înfiinţare

    Colecţia de ghete aniversare va fi prezentă în magazinele Clujana din Cluj-Napoca, cât şi în magazinele deschise în colaborare cu firme din Târgu Mureş, Târnăveni şi Bucureşti.

    Fabrica de încălţăminte din Cluj a avut mai multe denumiri în cei 100 de ani de la înfiinţarea sa în 1911: Fabrica de Piele “Fraţii Renner & Co.” (după numele familiei fondatoare), Uzinele “Dermata” după primul râzboi mondial (când a devenit cea mai mare fabrică de profil din ţară), Fabrica de Încălţăminte “Janos Herbak” (după 1948, când a fost naţionalizată şi denumită astfel în onoarea unui comunist ilegalist, fost muncitor în fabrică), Fabrica de Piele şi Încălţăminte Cluj, apoi SC Clujana SA.

    Închisă în 1999 din cauza problemelor financiare, compania se redeschide în 2004 cu doar o secţie, pentru ca ulterior activitatea să se extindă, iar exporturile să salveze fabrica. Din 2003, acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Cluj, prin decizie a Guvernului. Compania are 400 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 9 milioane de lei.

  • Marele plan

    M-a lăsat pe gânduri o întrebare pe care Bob Cringely a lansat-o într-un articol recent. A existat un “mare plan” pentru Apple? Au stabilit oare Steve Jobs şi ofiţerii săi că în 1997 vor face iMac, apoi vor face un iPod cu iTunes, apoi iPhone şi iPad, iar apoi vor lega totul în iCloud? Privind retrospectiv, pare simplu. Dar din perspectiva anului 1997, când Jobs a revenit la Apple, se vedeau oare lucrurile la fel de clar? Dacă ar fi fost aşa, ar fi existat o mulţime de companii mult mai bine plasate decât Apple (falimentar la acea vreme) care să parcurgă acelaşi traseu. Dar nu au făcut-o.

    Eu cred mai degrabă că nu a existat un plan propriu-zis (un “roadmap” adică), ci doar o vedere de ansamblu, iar întâmplarea şi valorificarea unor oportunităţi neprevăzute au jucat un rol important. Toată lumea vede Apple doar în perioada ascendentă şi îi leagă succesul de conducerea lui Steve Jobs, uitând cu totul faptul că Jobs a avut câteva eşecuri majore. Poate tocmai din aceste eşecuri s-a născut “noul Jobs”. El însuşi mărturisea că faptul că a fost concediat de la Apple a fost, până la urmă, un mare pas înainte pentru el, fiindcă a avut şansa s-o ia de la început, să reconsidere totul. Aşa că merită poate să vedem ce s-a întâmplat înainte de succes.

    Cum a ajuns Jobs să fie dat afară din compania pe care chiar el a fondat-o e o poveste lungă, dar rezumatul este că planurile lui Jobs pentru un BigMac şi un Macintosh Office (de fapt un server de reţea) au mers prost şi au fost costisitoare. În plus, stilul său arogant şi lipsa de tact i-au erodat prestigiul, aşa că în cele din urmă a fost marginalizat (chiar şi la modul propriu) şi a fost nevoit să plece în septembrie 1985. Însă nu a renunţat la ideea de a face un computer foarte puternic, iar piaţa pe care a mizat a fost cea a universităţilor. A adus cu el câţiva oameni de la Apple şi a fondat o companie care s-a numit NeXT. Deşi s-a pus problema ca Apple să investească în noua companie (pentru a atenua impactul negativ pe care plecarea lui Jobs ar fi provocat-o), conducerea Apple a ales soluţia cea mai proastă: a intentat un proces. Rezultatul a fost că NeXT a devenit peste noapte foarte cunoscută, deşi nu avea nici un produs şi nici măcar ceva în dezvoltare. Primul computer NeXT avea să ajungă pe piaţă abia în 1989 şi a avut parte de multe prezentări în presă, care însă s-au concentrat pe hardware. Preţul era însă prea mare şi, deşi farmecul lui Jobs a adus multe investiţii (Ross Perot şi Canon sunt cei mai importanţi), vânzările au fost mult sub aşteptări.

    Computerul era impresionant şi rivaliza cu staţiile produse de Sun, însă adevărata sa calitate era în software: un sistem de operare obiectual (NextStep), bazat pe un microkernel şi cu fundamente Unix, oferind o interfaţă grafică elegantă şi unelte de dezvoltare extrem de productive. Câteva unităţi au ajuns la CERN, iar Tim Berners-Lee a beneficiat din plin de staţia sa NeXT, dezvoltând World Wide Web în mai puţin de un an. Însă Jobs a sesizat târziu (sau a refuzat să creadă) că afacerea în ansamblu e un eşec şi că doar partea de software poate fi profitabilă, aşa că abia în 1993 NeXT renunţă la producţia de hardware şi se concentrează pe sistemul NextStep, pe care îl portează pe diverse platforme. Apoi decuplează partea de bază de mediul de dezvoltare şi interfaţa grafică, aceasta din urmă putând să ruleze peste alte sisteme de operare. Vânzările merg bine, iar următoarea mişcare a fost o versiune care să ruleze în web, sub numele de WebObjects. Acesta a fost un alt succes şi de aici începe ascensiunea.

    La Apple lucrurile mergeau din rău în mai rău. Mac-urile au pierdut competiţiile cu PC-urile bazate pe procesoare Intel şi rulând Windows, iar compania avea nevoie disperată de un nou sistem de operare. Când proiectul intern (Copland) a eşuat, Apple a ales varianta să cumpere sau să licenţieze unul, opţiunea principală fiind BeOS. Aici intervine Jobs, care nu a renunţat niciodată la Apple. Reuşeşte să-l farmece pe şeful de atunci, Gil Amelio, convingându-l că Apple poate deveni cea mai puternică companie din lume şi totul este să adopte NextStep. Apple face mişcarea câştigătoare: la sfârşitul lui 1996 cumpără NeXT şi îl aduce înapoi pe Jobs. În 1997, pentru un salariu de un dolar pe an, Jobs acceptă funcţia de CEO şi începe restructurarea. Ajutorul primit de la Bill Gates salvează compania, iar noul sistem de operare MacOS X este lansat în 2001 şi va sta la baza uluitoarei ascensiuni a Apple.

    Şi totuşi, a existat marele plan? Peste câteva zile va apărea biografia şi poate vom afla.

  • De ce îşi vinde Roubini afacerea?

    Dacă România ar avea consultanţi financiari, probabil că m-aş fi referit la aceştia. Dar nu-i avem – mă rog, există, dar nici nivelul la care lucrează şi nici rezultatele nu mă îndreptăţesc să socot că s-a atins o masă critică de profesionişti şi profesionalism – aşa că o să încep cu un experiment al unui expert în economie comportamentală, care a ajuns la concluzia că întrebările pe care le pun experţii de acest tip sunt nefolositoare; ba mai mult, induc în eroare.

    Este vorba de o chestiune comună din lista consultanţilor – “De cât din actualul salariu aveţi nevoie la pensionare?”.

    În general la prima întrebare oamenii răspund 75%. Dar dacă sunt întrebaţi cum au ajuns la această valoare, ridică din umeri şi spun că aşa credeau ei că trebuie să răspundă. Săpând, s-a dovedit că tocmai industria financiară le-a indus oamenilor răspunsul, chiar consultanţii financiari au tot repetat-o şi repetat-o în articole şi emisiuni televizate.

    În studiul efectuat, economistul i-a întrebat pe oameni “Cum vrei să trăieşti la pensie? Unde vrei să locuieşti? În ce fel de activităţi te vei angaja?”, întrebări mult mai logice şi mai apropiate de aspiraţiile umane. Oamenii au spus ce au avut de spus, pe urmă economistul a cuantificat nevoile lor şi a reieşit că viitorii pensionari aveau nevoie de 135% din actualele venituri pentru a trăi aşa cum visau.

    Interesantă dualitate, nu? Consilierii au indus în mulţime un răspuns comod, dar, cum sunt plătiţi cu procente din câştigurile realizate, le aduce venituri mai mici; dacă ar întreba oamenii în mod corect, ar trebui să muncească mai mult, dar ar câştiga mult mai mulţi bani.

    Thomas Sargent şi Christopher Sims au câştigat prestigiosul premiu pentru economie pentru că s-au ocupat de relaţiile cauză – efect în politicile economice: cum influenţează PIB o creştere a dobânzilor sau o reducere de taxe, ce se întâmplă când banca centrală îşi modifică ţinta de inflaţie sau executivul îşi schimbă obiectivele bugetare.

    Întrebarea corectă pentru cei doi câştigători ai premiului Nobel pentru economie din acest an este “ce se întâmplă când guvernele încearcă să repare economia?”. În România întrebarea nu se aplică, nimeni nu încearcă să repare nimic.

    Europa în schimb are o mare problemă de genul acesta şi ceasul bate nu numai pentru Grecia, ci pentru Uniune în ansamblu. Cât de puternice sunt guvernele în încercarea lor de a preveni recesiunea şi unde se va opri răbdarea contribuabililor din Germania sau Franţa? Ce se va întâmpla după ce inevitabilul se va produce şi oficialii europeni vor fi pus în aplicare planul de recapitalizare a băncilor de care vorbeşte acum toată lumea? Or să fie suficient de mulţi bani pentru a mulţumi jucătorii din piaţă?

    Nu cumva guvernele şi-au epuizat opţiunile pentru susţinerea economiei?

    Cum va arăta lumea când toate acestea se vor fi liniştit?

    Cel mai bună abordare pe care am văzut-o în ultima vreme îi aparţine scriitorului şi jurnalistului Michael Lewis, care în volumul său “Boomerang”, apărut în acest an, analizează modul în care criza mondială a creat o nouă “lume a treia”. Lewis constată că planurile anti-criză ale guvernelor au eşuat şi că tot ceea ce au obţinut a fost o amânare a deznodământului. “Te uiţi la criza din Europa şi vezi amprentele bancherilor de investiţii americani peste tot. Colapsul financiar a încurajat comportamentele cele mai josnice. În vremurile normale principala problemă a finanţiştilor a fost să evidenţieze riscurile şi să se asigure că acestea au fost corect evaluate. Mai nou, finanţiştii s-au schimbat şi acum maschează riscul.”

    După ce am citit şi am scris toate cele de mai sus, singura întrebare corectă care îmi vine în minte este “de ce vinde Nouriel Roubini firma Roubini Global Economics, pe care a fondat-o şi unde este preşedinte?”. Informaţia era proaspătă în seara în care încheiam acest text, chiar dacă Dr. Doom nu o confirmase.

  • Zece principii pentru Guvern: repetaţi după noi

    ~ LA ACEST ARTICOL AU CONTRIBUIT ANCA ARSENE-BĂRBULESCU, IOANA MIHAI, ANA RĂDUŢĂ, RĂZVAN MUREŞAN ~

    Prin măsurile pe care le-a luat Guvernul, s-au evitat derapaje de genul celor din “ţări cu ştaif în UE, care astăzi au mari probleme”, spunea în decembrie trecut premierul Emil Boc, într-una dintre numeroasele sale declaraţii despre cât de bine stă România în raport cu diverse alte ţări europene, graţie restricţiilor bugetare adoptate de guvernul lui. “Uitaţi-vă în ce greutăţi majore intră ţări precum Irlanda, pentru că nu au făcut ceea ce trebuie şi astăzi sunt practic în pragul colapsului. Dacă noi nu luam aceste măsuri, eram o ţară cu greutăţi mult mai mari decât Letonia, Lituania, Portugalia, Spania, Irlanda, Grecia”, susţinea premierul.

    Aproape toţi oamenii de afaceri şi analiştii chestionaţi de BUSINESS Magazin menţionează, într-adevăr, fixarea unor ţinte de disciplină bugetară prin acordul cu FMI şi reducerea cheltuielilor în sectorul public (mai puţini apreciază şi majorarea TVA) ca măsuri pozitive luate de actualul guvern, alături de programul Prima Casă, modificarea Codului Muncii şi menţinerea nivelului cotei unice de impozitare.

    Toţi se grăbesc să adauge însă o listă mult mai lungă de măsuri considerate neinspirate sau nocive, de la mărirea salariilor şi a pensiilor înainte de alegeri şi până la impozitul forfetar, seria prea mare de investiţii nefinalizate sau inutile, permiterea creşterii arieratelor şi chiar aplicarea în mare grabă şi nediferenţiat a unor măsuri (tăierea uniformă a salariilor cu 25% în sectorul bugetar, fără criterii de performanţă, şi majorarea uniformă a TVA, reclamate de pildă ca atare de Sorin Popescu, şeful Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente – ARPIM). Şi nici nu e vorba doar de actualul guvern, ci de întârzierea cu care statul în general înţelege momentul şi ciclurile economice. “De investiţii era nevoie din prima zi de când România a intrat în criză”, afirmă economistul Florin Cîţu. “Relaxarea fiscală ar fi trebuit să vină la începutul crizei, pentru a stimula economia şi a sprijini IMM-urile foarte fragile şi puternic îndatorate. Acum nu înseamnă altceva decât a face duşuri scoţiene cu un bolnav cardiac”, consideră Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian.

    Pentru următorul an, situaţia se prezintă şi mai dificilă decât până acum, iar capcanele pândesc la tot pasul atât economia, cât şi pe cei care trebuie să construiască politicile economice. Pe de o parte, mutarea crizei financiare în Europa şi perspectiva unei perioade delicate pentru băncile străine care au investiţii în România şi pentru economiile zonei euro ne periclitează direct şansele de relansare; pe de altă parte, ţara intră într-un an electoral cu o economie nerefăcută după criză şi susţinută de motoare aflate majoritar în afara controlului său (industria depinde de investitorii străini, exporturile depind de cererea din zona euro, agricultura depinde de starea vremii).

    Este adevărat că, faţă de anii trecuţi, România are în ochii investitorilor un avantaj nou, mai ales pentru o ţară în ajun de alegeri: analizele care ajung la investitori relevă acum mai multă încredere în capacitatea guvernului de a rezista populismului, chiar dacă ţintele de deficit negociate cu FMI ar putea fi uşor depăşite: “actualul acord cu FMI şi UE va rămâne în grafic, fiindcă guvernul şi-a demonstrat deja hotărârea de a consolida finanţele publice, iar deficitul structural al bugetului se va menţine sub 3% din PIB”, estimează analiştii BCR, care mizează pe un deficit al bugetului general de 4,2% în 2012, calculat după standardele europene ESA95). Acest avantaj poate fi însă eclipsat cu uşurinţă de faptul că reticenţa faţă de risc, mărită de criză, îi face pe investitori să ocolească Europa de Est în bloc, cel puţin deocamdată: ultimul raport de strategie al Citigroup, de pildă, recomandă investitorilor să-şi crească expunerea pe Asia, dar s-o reducă pe America Latină şi încă mai mult pe Europa Centrală şi de Est, regiunea cea mai direct vulnerabilă faţă de efectele crizei datoriilor din zona euro, pentru care analiza Citi aşteaptă o intrare în incapacitate de plată a Greciei, a Irlandei şi a Portugaliei undeva în a doua parte a anului viitor.

    Ce poate face şi ce nu ar trebui să facă statul în aceste condiţii?

  • Speculatorii care mizează pe aprecierea dolarului au pariat cu 13,7 mld. USD mai mult decât cei ce aşteaptă o depreciere

    Suma este mai mare cu 3% decât cea raportată la finele săptămânii anterioare, comunică Dow Jones.

    În contractele pe yeni, sumele investite de cei care iau în calcul aprecierea monedei nipone le-au depăşit cu 5,7 miliarde de dolari pe cele mobilizate de investitorii care anticipează o scădere.

    Pariurile pe o viitoare cădere a monedei europene au scăzut cu 9% faţă de săptămâna anterioară, însă valoarea lor continuă să rămână mai mare cu 12,6 miliarde de euro (corespunzătoare unui număr de 73.795 de contracte) decât a celor care reprezintă poziţii “long”, deschise de investitorii convinşi că euro se va aprecia.

    Speculatorii s-au arătat tot cu 9% mai puţin pesimişti în privinţa lirei sterline, dar există în continuare un plus net de 6,1 miliarde de dolari reprezentând poziţii “short” deschise pe moneda britanică.

    În privinţa francului elveţian, investitorii cu poziţii “long” i-au depăşit doar cu 1,8 milioane de dolari (13 contracte) pe cei ce aşteaptă o pierdere de valoare a monedei. Explicaţia constă în poziţia fermă a Băncii Naţionale a Elveţiei în apărarea plafonului de curs al francului, după excesele speculative din lunile precedente, care au dus la aprecierea necontrolată a monedei.

  • Şerban Huidu, încurajat pe Facebook după accidentul de maşină: Multă putere să poţi trece şi peste incidentul ăsta

    “Soarta te pune din nou la încercare, sper să fie bine. Dumnezeu să-i ierte pe cei morţi”, scrie un utilizator. Un alt fan al prezentatorului îi adresează acestuia încurajări: “Şerbănel ! O să treci şi peste asta!! noi îţi suntem tot timpul alături! la bine şi la greu! În tot răul este un bine! Bine că sunteţi voi teferi fizic, deocamdată! Iar familiilor îndoliate : Condoleanţe!”. Pe de altă parte, un utilizator a criticat faptul că Huidu conducea după ce, în urmă cu mai pţin de un an, a suferit de un traumatism craniocerebral: “Având în vedere că el a suferit un accident la cap în urmă cu ceva vreme cred că nu trebuia să i se dea voie să conducă iară. Soţia ce păzea? De ce i-a dat voie? Din păcate «beţia puterii» a produs doi morţi”. “Multă putere să poţi trece şi peste incidentul ăsta. Sper să se rezolve totul cu bine “, mai scrie un fan al prezentatorului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salvaţi băncile! Noua notă de plată pentru contribuabilii europeni

    În virtutea proiectului, care va fi discutat la reuniunea din la 23 octombrie a Consiliului European şi a şefilor de state şi de guverne din zona euro, băncile europene vor fi obligate ca în termen de până la 9 luni să-şi majoreze ponderea capitalului propriu de rang I la 9% (în loc de 6-7%), ceea ce înseamnă că vor avea nevoie de recapitalizări ce vor depăşi cu mult 200 de miliarde de euro, cifră vehiculată anterior de FMI şi respinsă ulterior de europeni. Conform Morgan Stanley, cifra corectă, valabilă pentru 12 bănci europene (în loc de 40, cât luase în calcul FMI) ar fi de 275 de miliarde de euro.

    De asemenea, băncile ar urma să fie obligate să accepte nu o reducere cu 21% a valorii creanţelor greceşti, aşa cum era planul convenit în luna iulie, ci cu 50%, conform noului plan. Interesant e că deja deţinătorii de obligaţiuni se pregătesc deja pentru o reducere de 60%, conform Bloomberg, care îl citează pe Emiel van den Heiligenberg, director de investiţii la BNP Investment Partners din Londra, cu fraza “Toată lumea e de acord că e nevoie de o restructurare mult mai profundă a datoriilor Greciei pentru ca acestea să ajungă să fie sustenabile”.

    Spre bucuria investitorilor de pe pieţele financiare, Fondul European pentru Stabilitate Financiară, destinat iniţial salvării ţărilor care nu se mai pot împrumuta de pe piaţă, ar putea fi majorat de la 440 la aproape 2.000 mld. euro, urmând să fie folosit inclusiv pentru preluarea de la bănci a obligaţiunilor emise de ţările cu probleme din zona euro, adică pentru curăţarea bilanţurilor acestora pe banii contribuabililor.

  • Ce nu fac casele de modă ca să câştige inimile bărbaţilor

    Acestea nu se mai mulţumesc doar să vândă haine bărbăteşti de-a gata, ci le oferă clienţilor interesaţi posibilitatea de a cumpăra haine croite pe măsura lor, după unul sau altul dintre tiparele disponibile. Un costum astfel croit este gata în şase până la opt săptămâni şi vine mai bine pe cel care-l poartă decât unul cumpărat de-a gata din magazin.

    Dior Homme oferă deja acest serviciu la Paris şi Milano, Lanvin plănuieşte să deschidă un magazin de articole bărbăteşti cu un raion care vinde haine la comandă, iar Prada îşi extinde serviciile de acest gen în SUA, Franţa şi China.

  • Şerban Huidu a rămas fără carnet în 2009, în apropierea zonei în care s-a produs accidentul duminică

    Lui Şerban Huidu i-a fost suspendat atunci carnetul de conducere pentru 30 de zile. Huidu a fost şi amendat, atât pentru încălcarea regulilor de circulaţie, cât şi pentru faptul că plăcuţa cu numărul de înmatriculare din spatele maşinii era murdară. El a plătit o amendă de 180 de lei. “Nu am semnat procesul-verbal, aşa că aştept să îmi vină acasă, prin poştă. E a doua oară în 14 ani de când conduc şi mi se suspendă permisul. Asta e, în cele 30 de zile voi merge cu taxiul”, a declarat Huidu pentru Libertatea, potrivit ediţiei online din 28 ianuarie 2009.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro