“În primăvara lui 2008, după o discuţie cu un avocat de foarte bună calitate pe care îl cunoşteam de foarte multă vreme, am ajuns, din vorbă în vorbă, să discutăm despre eventualitatea ca el şi echipa lui, de circa zece avocaţi, să vină la noi”, povesteşte Florentin Ţuca, fondator al casei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii. El nu a dezvăluit identitatea firmei, dar spune că la acea vreme discuta despre o fuziune prin absorbţie.
Discuţiile avansează, “se pot numi chiar negocieri de preluare şi ele eşuează la relativ scurt timp după lansare”, detaliază Ţuca. Motivul? Avocaţii respectivei firme au vizitat birourile casei de avocatură, ajunsă acum în topul firmelor de profil în funcţie de încasări, având anul trecut venituri de 22,4 milioane de euro şi un profit de 16,4 milioane de euro. Reprezentanţii ambelor părţi au purtat discuţii, dar avocaţii din firma mai mică s-au arătat foarte rezervaţi. Se temeau să nu intre într-o structură care le-ar fi afectat timpul liber sau autonomia, aveau temeri legate de faptul că vor fi înghiţiţi de un «monstru». “Am zis că, decât să pornim aşa la drum, mai bine nu”, povesteşte Florentin Ţuca. Însă acesta n-a fost finalul, pentru că recent a fost contactat de avocatul cu care negocia în urmă cu mai bine de trei ani fuziunea prin absorbţie. De această dată, cu termeni schimbaţi: se negociază o fuziune prin absorbţie, iar dacă Ţuca Zbârcea & Asociaţii îi primeşte, celălat avocat nu-şi va mai consulta partenerii.
Povestea şefului celei mai mari case de avocatură de pe piaţa locală este cu siguranţă doar una dintre situaţiile în care companiile nu se mai simt confortabil în proprii papuci. “Gândiţi-vă numai la numărul de firme care au intrat în insolvenţă în ultimul an”, argumentează Dorel Radu, managing director la Lactalis. Un studiu realizat de Coface arată că numai anul trecut erau peste 21.000 de companii aflate în diferite stadii ale procesului de insolvenţă. Conform datelor de la Registrul Comerţului, numărul falimentelor înregistrate anul trecut a crescut cu peste 17% faţă de 2009.
În acest context, “sunt probabil între 200 şi 500 de companii, de diferite dimensiuni, majoritatea IMM-uri, de vânzare”, consideră analistul financiar Dragoş Cabat. Tot el consideră că acest fenomen va continua să se accentueze în următoarele trei-şase luni, după care se va ajunge la un echilibru. Cabat se aşteaptă ca la finalul recesiunii şi începutul perioadei de revenire economică companiile care au avut perfomanţe slabe în timpul căderii economice şi şi-au epuizat resursele financiare sau care au un grad de îndatorare foarte ridicat să ajungă în insolvenţă sau să fie preluate de alte companii.
“Cei mai mulţi antreprenori tind să accepte realitatea foarte târziu, când firma nu mai poate fi salvată sau devine neinteresantă din perspectiva poziţiei sale în piaţă”, spune Laurenţiu Ispir, investment director al fondului de investiţii Oresa Ventures.
Până în momentul când le ajunge cuţitul la os, cei mai mulţi oameni de afaceri români “nu se pot desprinde de evaluările şi preţurile care se vehiculau în 2007-2008”, explică Ispir. Tot el motivează că aceasta este cauza blocajului actual, în care investitorii bat greu palma, ţinând cont de numărul mare de firme aflate în dificultate. În ţările cu istoric capitalist mai îndelungat, în care oamenii de afaceri au trecut deja prin două-trei valuri de recesiune, experienţa a dezvoltat un comportament mult mai pragmatic. Antreprenorii acceptă preţul disponibil în acel moment, minimizează pierderile şi merg mai departe. Iar firma este salvată de un nou acţionar, cu putere financiară mai mare. “Noi suntem la prima recesiune în care afaceriştii au văzut milioane dispărând peste noapte”, spune Ispir.