Blog

  • Axa Moscova-Londra-New York sau pana in ce colt al lumii au ajuns pantofii Musette

    In septembrie anul trecut blogurile internationale de moda
    anuntau deschiderea primului magazin Musette de peste ocean, in
    inima New Yorkului – in West Broadway, cartierul Soho din Manhattan
    – usa in usa cu nume precum D&G, Swatch, French Connection sau
    Bracciallini. Magazinul de 50 de metri patrati (care a necesitat o
    investitie de 250.000 de euro) este deschis in franciza: “Avem
    planuri pe piata americana pe care vrem sa le testam”, spune
    Cristina Batlan, unul dintre fondatorii companiei. Musette si-a
    rezervat inca de la inceput dreptul de a rascumpara franciza sau de
    a cumpara o parte din afacere.

    Dupa New York, Musette a ajuns in Luxemburg, apoi in Ungaria, la
    Budapesta – cu doua magazine, si in Israel. Toate cele patru
    magazine au fost deschise in sistem de franciza si s-au adaugat
    celor doua magazine proprii din Bulgaria si altuia din Israel.
    Balanta ar arata anul acesta astfel: opt magazine in afara
    granitelor tarii si 12 pe piata locala. Vanzarile Musette sunt
    completate de activitatea de la targurile de moda si de la alte
    evenimente de profil.

    In viitorul apropiat balanta ar putea sa se echilibreze, in
    conditiile in care reteaua din Romania este “constanta si matura,
    procesul de extindere fiind pus in stand-by”, dupa cum spune
    Cristina Batlan, iar in strainatate planurile pentru noi unitati
    sunt din ce in ce mai clare. Pentru acest an, Musette are
    programate deschideri de magazine in franciza in Marea Britanie
    (Londra) si Rusia.

    Dupa cateva inchideri de magazine din tara si din Republica
    Moldova in perioada 2008-2009, la finalul lui 2010 toate punctele
    de vanzare ale Musette erau profitabile, explica acum fondatoarea,
    care si-a pastrat doar magazinele pe plus inainte de a se lansa in
    extinderea externa.

    In toamna anului trecut Cristina Batlan declara ca investitia
    necesara deschiderii unui magazin variaza “in functie de malul
    Atlanticului pe care te afli”. Daca in Statele Unite investitia se
    invarte in jurul sumei de 250.000 de dolari (circa 200.000 de euro)
    pentru un magazin de cativa zeci de metri patrati, in Europa nu
    depaseste 150.000 de euro. Diferenta vine din amenajarea
    magazinului, care in SUA a costat circa 100.000 de euro. In cazul
    Romaniei, investitia totala scade la 100.000 de euro, incluzand
    spatiul, amenajarea si stocul initial. Cu putin timp inainte de
    deschiderea magazinului din New York, Cristina Batlan spunea ca
    opteaza pentru Occident, desi costurile pe metrul patrat sunt mult
    mai mari, pentru ca perspectivele sunt imbucuratoare.

    La deschiderea magazinului preturile produselor de la New York
    variau intre 150 de dolari si 500 de dolari. “Pentru ca vanzarile
    au mers mai bine decat ne asteptam noi si pentru ca am fost
    nominalizati initial in topul celor mai bune magazine noi deschise
    la New York si ulterior in februarie in top trei cele mai bune
    magazine din New York – alaturi de Isabel Marant si Alexander Wang
    (doi designeri foarte cunoscuti in randul cunoscatorilor de moda –
    n.red.) am redus putin preturile la produsele de baza.” Cristina
    Batlan spune ca doreste ca aceste produse sa se vanda in cantitati
    mari si ca a putut sa reduca preturile pentru ca deja brandul este
    credibil. Mai mult “trebuie sa te aliniezi zonei, sa nu se observe
    diferente mari fata de ceilalti jucatori”.

    In celelalte magazine ale brandului – atat din Romania, cat si
    din strainatate – preturile sunt similare celor din SUA, politica
    Musette fiind de a avea aceleasi preturi in toate magazinele. In
    functie de particularitatile pietei se aleg si modelele ce vor fi
    expuse. In toate magazinele sunt prezente modelele clasice din
    colectia de baza. Alaturi de acestea, mai sunt oferite spre vanzare
    si modele din alte colectii, produse in serie foarte mica si
    articolele din colectiile speciale, realizate din materiale
    deosebite, precum cele din piton veritabil. “Produsele in editie
    limitata sunt ceva mai scumpe, insa pe pietele straine si puterea
    de cumparare e mai mare”, explica Cristina Batlan.

  • Boc: Masurile de austeritate adoptate de Romania sunt implementate acum de tari cu renume din UE

    Premierul Emil Boc, care a ajuns, joi dupa-amiaza, la Craiova,
    pentru a-si prezenta programul-motiune cu care candideaza pentru un
    nou mandat la sefia PDL, a afirmat ca masurile de austeritate
    adoptate de Cabinetul sau isi arata “roadele”, transmite
    corespondentul MEDIAFAX. “Stiu ca in Romania este inca dificil, dar
    trecem de pe partea de minus pe partea de plus. Romania merge pe
    crestere economica si masurile pe care le-am luat isi arata incetul
    cu incetul roadele pentru o Romanie performanta”, a declarat Emil
    Boc. El sustine ca masurile adoptate de Guvernul Boc sunt aplicate
    in acest moment de alte tari cu “renume” din Uniunea Europeana.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Drumul de la trainingul clasic la e-learning

    Avantajul principal al lectiilor pe net este ca sunt mai ieftine
    – cam de cinci ori fata de cursurile traditionale tinute in clase,
    cu un trainer, iar acest argument cantareste enorm acum in ochii
    companiilor. Anual, cateva zeci de mii de angajati din companiile
    multinationale sunt instruiti prin programe de e-learning, iar
    numarul lor creste de la an la an.

    Potrivit furnizorilor de astfel de programe, o companie
    investeste, in medie, circa 15 euro pe an pentru fiecare angajat pe
    care il instruieste prin e-learning. Este adevarat ca sunt si
    cursanti care aleg sa plateasca singuri aceste costuri de formare
    profesionala, insa ponderea lor din total este relativ mica – nu
    mai mult de 10%. Pretul mult mai mic al acestor cursuri se explica
    prin faptul ca dispar o serie de cheltuieli, precum cele cu
    inchirierea salilor sau salariile trainerilor.

    “De la BCR, spre exemplu, am avut 8.000 de cursanti, ceea ce
    arata ca marile companii sunt interesate de aceste programe si vor
    sa investeasca in ele”, spune Adrian Calin, consultant in cadrul
    furnizorului de programe de e-learning Blue Point IT Solutions,
    partenerul local al companiei SkillSoft. Un alt avantaj este legat
    de faptul ca aceste cursuri se desfasoara intr-un timp mai scurt,
    ceea ce scuteste atat angajatii, cat si angajatorii de un efort
    suplimentar.

    De altfel, si companiile mai mari de training traditional au
    inceput sa construiasca module online, ba chiar si scolile de MBA
    au lansat variantele pe internet. “Incepe sa creasca numarul de
    cursanti pentru programele online. Pentru ca sunt mai ieftine, ele
    sunt accesibile si persoanelor fizice. Pentru o certificare, care
    include si cursurile, si examenul final, costul este de 300 de
    lire”, spune Dorina Badea, managing director al companiei de
    training BPP Profesional Education.

    Chiar daca in momentul de fata este greu de crezut ca programele
    de e-learning vor lua prea curand locul training-urilor
    traditionale, Adrian Calin spune ca lucrurile sunt mai clare de
    atat: “Viitorul pentru training-urile traditionale este exclusiv
    nisarea, iar, in ceea ce-i priveste pe traineri, in piata vor
    ramane doar cei cu notorietate sau cei foarte talentati”.

  • Insula privata la cheie de un milion de euro sau conac printre girafe. Cat costa o vacanta de lux

    Un concurent redutabil in inchirierea celei mai extravagante
    insule din lume, este o bijuterie a Maldivelor- incomparabila Six
    Senses Soneva Gili Resort. Situata in una dintre cele mai mari si
    frumoase lagune, arhitectii resortului s-au asigurat ca fiecare
    oaspete beneficiaza de o priveliste de 360 de grade asupra apei
    cristaline a marii. Insula de corali este inconjurata de 44
    bungalouri din stuf, un design inovator ce pune amprenta asupra
    resorturilor din Maldive. Urmand motto-ul companiei Soneva ” Lux
    intelligent”, oaspetii sunt rasfatati cu festine gastronomice,
    divertisment traditional si sedinte de masaj intr-unul unul dintre
    cele mai luxoase spa-uri. Insula poate gazdui o suta de oaspeti,
    fiind ideala pentru organizarea nuntilor sau a altor evenimente
    speciale. O experienta unica in viata, pentru a inchiria intreaga
    insula suma este de aproximativ 1.000.000 de euro pe saptamana.

    O alta oferta pentru iubitorii destinatiilor de lux inedite,
    este Giraffe Manor/ Conacul Giraffe. Centrul Giraffe a fost
    infiintat de AFEW (African Fund for Endangered Wildlife), initial
    pentru protejarea Girafei Rothschild, acum devenind centrul
    operational si educational a programelor scolare pentru copiii din
    Kenya. Centrul se mandreste cu o suprafata de 1.5 km printre
    padurile Ngong si a teritoriilor arborigenilor Oloua, cuprinzand
    100 ha de suprafete montane aride. S-a pastrat habitatul original
    intact a girafelor si a numeroaselor specii de pasari si animale,
    incluzand warthogs, hiene si ocazional leoparzi. Puteti descoperi
    diferite specii de pasari, luand parte la explorarea faunei
    expansive si variate. Giraffe Manor dispune de o amplasare
    ideala,in suburbiile orasului Nairobi. Se pot vizita Muzeul
    National din Kenya, unde turistii afla mai multe despre istoria si
    traditiile Kenyei, excursie la Piata Maasai, unde puteti
    achizitiona obiecte artizanale maasai. Pretul de cazare la conac
    pleaca de la 440 de dolari per persoana pe noapte pentru regim all
    inclusive sau de la 390 de dolari in regim de demipensiune.

    Potrivit oficialilor Perfect Tour, pe langa confortul unei
    atmosfere familiare si timpul pe care il castiga clientul, el mai
    beneficiaza de maxima confidentialitate.

  • Cine mai vede cumpararea de locuinte ca investitii profitabile?

    Circa 250 de oameni din cei 1500 chestionati in 2011 (17%) sunt
    interesati sa cumpere o locuinta in scopul unei investitii,
    respectiv pentru a o inchiria, fata de 150 din 2000 de chestionati
    in 2010 (7,5%) care planuiau sa faca aceasta investitie in 2010.
    Analiza a fost facuta pe un esantion de peste 3500 de persoane cu
    varste cuprinse intre 30 si 55 de ani din mediul urban,
    intervievati in 2010 – 2011, in timpul unui targ imobiliar
    anual.

    Studiul a relevat o majorare a bugetului potentialilor clienti
    pentru cumpararea unei locuinte, dar si o documentare mai buna a
    acestora in ceea ce priveste procesul de achizitie si situatia
    actuala a pietei imobiliare.
    Clientii potentiali sunt dispusi sa cheltuiasca acum sume intre
    60.000 si 80.000 de euro pentru apartamente cu 2 sau 3 camere, fata
    de 2010 cand bugetele acestora erau cel putin cu 10% mai reduse.
    Principalele metode de finantare pentru achizitie preferate de
    potentialii clienti sunt ca si in 2010 Prima Casa si credite
    imobiliare.

    “Piata imobiliara merge pe un drum ascendent. Am intalnit in
    randul celor interesati sa cumpere un apartament, persoane mult mai
    documentate despre conditiile de finantare ale bancilor, de ceea ce
    ofera piata, despre proiecte noi”, spune Nimrod Zvik, managing
    partner Be Igloo.

    Infiintata in 2009 in vederea revanzarii locuintelor
    achizitionate de fondul de investitii norvegian Romania Invest, Be
    Igloo are in portofoliu ansamblurile rezidentiale Optima si Armonia
    din Titan, Ten Blocks si West Park din Militari, My Dream Pipera,
    Primavera “Parcul cu salcami” Ploiesti, Green City, Evocasa
    Selecta, Viva Brasov si Green Hills Piatra Neamt.

  • MAE a primit de la Tarom factura pentru repatrierea din Japonia. Cat vor plati pasagerii

    “MAE a solicitat Companiei Tarom executarea unui zbor pe ruta
    Bucuresti-Tokyo-Seul-Bucuresti pentru preluarea cetatenilor romani
    rezidenti in Japonia. MAE a primit de la Compania Tarom in data de
    20 aprilie factura aferenta in valoare de 1.041.521,48 lei. A fost
    intocmita documentatia de plata conform procedurii de aplicare a
    ordinului Ministerului Finantelor Publice 1792/2002, iar in
    momentul de fata documentatia isi urmeaza cursul de avizare si
    aprobare, urmand a fi efectuata plata”, a declarat Doris Mircea. Ea
    a explicat ca Ministerul va comunica in viitorul apropiat
    cetatenilor romani repatriati suma pe care trebuie sa o achite. O
    aeronava TAROM cu destinatia Bucuresti – Tokyo – Bucuresti a
    repatriat, in martie, pe aeroportul “Henri Coanda”, aproape 30 de
    romani din Japonia, majoritatea femei si copii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O banca din China, cea mai profitabila din lume

    ICBC este cea mai mare banca din lume in functie de valoarea de
    piata. Rezultatele ICBC au fost sustinute de imbunatatirea marjelor
    de creditare si a veniturilor din comisioane, in contextul
    incetinirii cresterii pietei bancare din China, potrivit Bloomberg.
    Bancile chineze impun costuri mai mari la imprumuturile ipotecare
    si pentru companii, dupa ce banca centrala a majorat dobanda de
    patru ori incepand din octombrie si a redus lichiditatea din piata
    pentru a limita inflatia. Profitul din primul trimestru al bancii
    chineze este cu 49% mai mare decat cel al JPMorgan Chase,
    institutia financiara cu cele mai bune rezultate din Statele
    Unite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sterling: Motive de natura politica impiedica derularea de operatiuni in Marea Neagra

    “Sterling a transmis Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale
    (ANRM) o notificare, precizand ca lipsa totala de claritate cu
    privire la procedura aplicabila si competenta in materie de
    eliberare a autorizatiilor de construire reprezinta un eveniment de
    forta majora, conform acordului de concesiune”, se arata intr-un
    comunicat al companiei canadiene transmis agentiei MEDIAFAX.
    Compania a obtinut la inceputul acestui an acordurile de mediu si
    de foraj necesare desfasurarii operatiunilor in perimetrele Midia
    si Pelican, situate pe platoul continental al Marii Negre. ANRM a
    aprobat programul de lucrari pentru anul 2011, in baza caruia
    Sterling Resources are obligatia sa foreze cu doua sonde, sa
    achizitioneze datele seismice si sa efectueze investigatii in
    vederea dezvoltarii a doua zacaminte descoperite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Explozie la o cafenea din Marrakesh: 14 morti si 20 de raniti, printre care si turisti straini

    “Printre victime sunt persoane de nationalitati diferite si
    primele indicii par sa arate ca este vorba despre un act criminal”,
    potrivit sursei citate. Un oficial de rang inalt din Ministerul de
    Interne a confirmat aceste informatii si a adaugat ca o “ancheta a
    fost deschisa pentru a se stabili circumstantele acestei explozii”.
    Acest oficial a declarat intr-o prima faza ca explozia a fost
    “accidentala”, potrivit primelor elemente de care dispune. Explozia
    a avut loc in cafeneaua Argana, situata in centrul celebrei piete
    Jamaa el-Fna, foarte frecventata de turisti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurodeputati danezi se opun aderarii Romaniei si Bulgariei la Schengen: numeorsi vest-europeni sunt agresati de infractori romani

    Jens Rohde (liberal), Bendt Bendtsen (PPE), Kristel Scalsdemose
    (PSE) si Emilie Turunen (verzi) i-au trimis o scrisoare comuna
    premierului danez Lars Lykke Rasmussen, cerand amanarea aderarii la
    Schengen a Romaniei si Bulgariei din cauza coruptiei si
    infractionalitatii, informeaza site-ul Novinite.com. Eurodeputatii
    danezi considera ca termenul de 1 octombrie, fixat de presedintia
    ungara a UE pentru aderarea celor doua tari, este prematur. Rohde a
    subliniat ca numerosi vest-europeni sunt agresati de infractori
    romani, subliniind ca prevederile Tratatului Schengen oricum fac
    obiectul unor discutii si sunt propuse schimbari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro