Blog

  • Ponta: Nu vă luaţi după cine zice că pleacă Renault din România

     Preşedintele Traian Băsescu a declarat recent că nefinalizarea Coridorului IV paneuropean de transport va duce la pierderea asamblării de la Piteşti, la uzinele Dacia, care deja extinde uzina din Maroc.

    Aflat, luni, la sediul Autorităţii de Management pentru POS “Creşterea competitivităţii economice”, cu ocazia semnării a şase contracte de finanţare propuse de Polul Auto Muntenia, din care face parte şi Dacia Renault, Ponta a ţinut să se refere şi la această declaraţie a preşedintelui.

    “Dacia se pregăteşte şi construieşte motoare EURO 6 în România, aşa că nu vă luaţi după cine zice că pleacă”, a spus Ponta, la finalul discursului ţinut de directorul pentru România al Dacia Renault, Nicolas Maure, în care acesta tocmai anunţase intenţia realizării în România a unor bancuri de testare pentru motoare EURO 6.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clienţii BCR pot plăti taxele şi impozitele către primării prin internet banking

     “Această perioadă a anului este una dintre cele mai aglomerate perioade la ghişeele administraţiilor locale, unde clienţii vor să îşi plătească taxele şi impozitele pentru a beneficia de reducerea de 10% în condiţiile în care achită impozitul până la data de 31 martie. (…) Ţinând cont că oferim posibilitatea plăţii impozitelor aferente tuturor primăriilor, clienţii BCR pot plăti şi pentru clădiri şi terenuri din mediul rural aflate în proprietatea lor sau a familiei, evitând astfel drumurile necesare în acest scop, economisind semnificativ timp şi bani”, a declarat într-un comunicat Cătălin Ionescu, şeful departamentului E-channels din cadrul BCR.

    Clienţii pot plăti atât în numele lor, cât şi în numele altor membri ai familiei, în acest caz fiind necesar să introducă CNP-ul persoanei respective.

    Prin aplicaţia de internet banking, aceştia mai pot plăti orice tip de impozit şi taxă către bugetele locale (orice primărie din România din mediul urban sau rural), bugetul de stat, cel al asigurărilor sociale de stat, al asigurărilor pentru şomaj şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sony a lansat la MWC 2014 Xperia Z2, noul vârf de gamă din seria Z

    “Am redefinit experienţa unui smartphone încă o dată, cu noua cameră a acestui telefon”, a declarat Kunimasa Suzuki,vpreşedinte şi CEO al Sony Mobile Communications. “Xperia Z2 surprinde momentele frumoase în cele mai mici detalii, cu tehnologia performantă de înregistrare la rezoluţie 4k. Totodată, oferă modalităţi noi de folosire a camerei foto, având încorporate o serie de aplicaţii foto.  Utilizatorii noştri vor putea asculta muzica preferată chiar şi în locaţii zgomotoase, cu ajutorul tehnologiei de reducere a zgomotelor de fundal”.

    Xperia Z2 încorporează tehnologiile pentru cameră foto de 20,7 megapixeli de la Sony într-un smartphone de 8,2 mm grosime cu ecran de 5,2 inch.

    Mobile World Congress 2014 (MWC 2014) este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate telefoanelor mobile şi tehnologiei telecom, la care participă peste zece mii de vizitatori de pe toate continentele.

  • Samsung Galaxy S5 a fost lansat la Barcelona: rezistă la apă şi praf şi are senzor de amprentă

    Samsung Galaxy S5 va fi disponibil la vânzare din 11 aprilie în 150 de ţări.

    11:00 – Reprezentanţii Vodafone România, despre Samsung Galaxy S5: “Utilizatorii Vodafone Romania vor putea achizitiona, in curand, noul smartphone Samsung Galaxy S5, terminal de top ce functioneaza cu sistemul de operare Android Kit Kat (4.4.2). Noul Samsung Galaxy S5 va fi disponibil in versiunile cu carcasa alba, neagra, albastra si aurie”

    23.00 – Deşi vine cu îmbunătăţiri semnificative faţă de modelul anterior, unul dintre minusurile produsului se referă la poziţionaea în relief a camerei foto, ceea ce o face mai sensibilă la şocuri şi zgârieturi.

    21:35 JK Shin, preşedinte şi CEO al Samsung Electronics: Industria noastră continuă să stabilească tendinţele. Samsung a fost unul dintre cei care au contribuit la creşterea inteligentă a industriei şi la inovaţia tehnologică. Apreciez cele 200 de milioane de clienţi care au ales gama de telefoane Galaxy. Oamenii aleg progresul relevant pentru viaţa de zi cu zi. Am învăţat ceva simplu: consumatorii nu vor neapărat tehnologia cea mai complexă, ci îşi doresc design, simplitate, o cameră foto performantă, securitate şi conectivitate rapidă. Piaţa este tot mai competitivă şi trebuie să evoluăm şi noi. Galaxy S5 şi produsele Gear sunt rezultatele acestei filozofii. Inovaţia nu se va opri şi vom fi inspiraţi de clienţii noşti din întreaga lume.

    21:30 Principalele specificaţii ale Samsung Galaxy S5:
    Full LTE Coverage Cat.4
    Ecran Full HD 5,1 inch – super AMOLED
    Autonomie Ultra Power Saving Mode: 10 ore web browsing, 12 ore de rulare video (când bateria ajunge sub 10% din capacitate, ecranul va deveni alb-negru, iar telefonul va mai rămâne funcţional în stand-by încă 24 de ore)
    WI-FI MIMO 802.11 ac (viteză dublă faţă de generaţia anterioară)
    Download Booster (combină tehnologia LTE cu WI-FI MIMO, ceea ce duce la descărcarea unui fişier de un GB în 30 de secunde)
    Cameră foto: Fast Auto Focus (0,3 secunde) şi mod High Dynamic Range (HDR) pentru foto şi video, Focus Selective (permite stabilirea punctului de focalizare din fotografie, putând scoate în evidenţă obiectul/persoana focalizate şi blura fundalul)
    Senzor de mişcare prevăzut pentru fitness
    IP 67 – rezistent la apă şi praf
    Securitate: Samsung Knox (senzor cu amprentă care permite efectuarea de plăţi online şi securizarea anumitor fişiere din telefon)
    Disponibil în patru culori: cărămiziu, albastru electric, alb şi negru
    Kids Mode (simplificarea meniului pentru a permite folosirea cu uşurinţă de către copii)
    Senzor care monitorizează bătăile inimii

    11.10 – Mii de oameni au ajuns deja la MWC 2014. Lansările dimineţii au fost modelele noi de telefoane ale Nokia (familia X) şi Sony (Xperia Z2).

    10.30 –  Samsung Electronics a lansat Samsung Gear 2 şi Gear 2 Neo, două accesorii similare ceasului de mână care le oferă utilizatorilor conectivitate îmbunătăţită şi mai multă libertate de mişcare. Camera foto este inclusă acum în corpul principal al dispozitivului şi nu pe brăţară, pentru ca utilizatorii să îşi poată exprima starea de spirit şi prin design şi să îşi asorteze ţinuta cu brăţările sofisticate, disponibile în mai multe culori: Charcoal Black, Gold Brown şi Wild Orange pentru Gear2 şi Charcoal Black, Mocha Grey şi Wild Orange pentru Gear2 Neo. Fundalul ecranului, ceasul şi fonturile pot fi de asemenea personalizate

    8.00 – Samsung Galaxy S5 vs. iPhone 6: Ce caracteristici tehnice ar putea avea cele mai noi generaţii de smartphone

    Mobile World Congress 2014 (MWC 2014) este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate telefoanelor mobile şi tehnologiei telecom, la care participă peste zece mii de vizitatori de pe toate continentele.

  • Pas spre eliminarea secretului bancar: Statele G-20 vor noi reguli globale în domeniul taxelor

     Acordul, încheiat duminică la Sydney, reprezintă un pas spre eliminarea secretului bancar aşa cum este cunoscut în prezent, a declarat Pascal Saint-Amans, directorul centrului de politică fiscală şi administrare fiscală din cadrul OCDE, potrivit Bloomberg.

    Miniştrii Finanţelor şi şefii băncilor centrale din statele G-20, cele mai mari economii dezvoltate şi emergente ale lumii, s-au întâlnit în acest weekend la Sydney.

    Deciziile privind tehnologiile necesare şi regulamentul detaliat al noului sistem de cooperare între autorităţile fiscale vor fi luate la summit-ul G-20 din septembrie, a precizat reprezentantul OCDE.

    Noul standard va presupune schimbul automat al informaţiilor colectate de către autorităţile fiscale de la instituţiile financiare din fiecare ţară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Portugalia ar putea semna un acord preventiv cu UE, după încheierea bailout-ului de 78 miliarde euro

     “Aşa-numitul program de precauţie ar fi mai potrivit”, a declarat Teixeira dos Santos într-un interviu acordat Bloomberg.

    El a explicat că, prin încheierea unui acord preventiv, Portugalia ar demonstra că are sprijinul partenerilor din UE, ceea ce ar rezulta în costuri de finanţare mai scăzute.

    Guvernul din care a făcut parte Teixeira dos Santos a încheiat în aprilie 2011 un acord de finanţare externă de 78 miliarde euro cu FMI şi UE, însoţit de măsuri de precauţie şi reforme structurale.

    În prezent, fostul ministru de Finanţe a revenit la cariera academică, fiind profesor de economie la Universitatea din Porto.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Motorul EcoBoost de 1,5 litri produs la Craiova va echipa noul Ford Focus

     “Producţia motorului EcoBoost de 1,5 litri a început în aprilie 2013 la uzina de la Craiova şi, până acum, am produs peste 90.000 de unităţi. Motorul EcoBoost de 1,5 litri a fost lansat mai întâi în China anul trecut, echipând noul Ford Mondeo, apoi Fusion sedan în America de Nord şi va fi de asemenea disponibil pe versiunea europeană a modelului Mondeo în cursul anului 2014. Primele unităţi ale motorului EcoBoost de 1,5 litri vor fi expediate de la Craiova la uzina de asamblare a modelului Focus de la Saarlouis, Germania, în a doua jumătate a acestui an”, potrivit Ford România.

    Prima generaţie Ford Focus a fost lansată în 1998, iar de atunci au fost vândute la nivel mondial peste 12 milioane de unităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful celei mai mari bănci din Canada se va retrage cu o pensie de 2,2 milioane de dolari pe an

     Clark (66 de ani) va ieşi la pensie la 1 noiembrie, după ce a petrecut aproape 14 ani la conducerea instituţiei de credit. Pensia primită de acesta conform contractului de muncă îi va reveni soţiei sale în caz de deces, transmite Bloomberg.

    Pensia a fost calculată utilizând media anuală a salariului lui Clark în perioada de 36 de luni când a fost cel mai bine plătit în cariera sa, la care se adaugă un procent fix stabilit în 2010, a anunţat banca.

    Planul de pensionare de care beneficiază executivul este compus conform cu practici mai vechi, care nu se mai aplică directorilor executivi care s-au alăturat băncii începând din 2009.

    Clark lucrează la Toronto-Dominion începând din anul 2000 şi a preluat funcţia de CEO în 2002. Cel mai important proiect al său la conducerea băncii a fost extinderea în SUA, în care a investit 25 miliarde de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro