Dupa ce si-a exersat condeiul de eseist si antologator cu „Istoria frumosului“, Eco realizeaza acum o incursiune analitica intr-un domeniu mult mai ofertant. Pentru ca daca Frumosul, stivuit si ingurgitat in cantitati mari, poate sa duca, prin rasfat, la satietate si la greata, Uratul, vazut prin ochean artistic, indeamna intotdeauna la consum cumpatat. Ca sa nu mai vorbim de numeroasele aspecte inedite ale temei: in vreme ce Frumosul este tocit prin repetitie si prin vocatia exemplaritatii, Uratul are mereu sansa de a fi insolit, rebel, uluitor. Asa incat suita de „uratenii“ decupate de Eco din imaginarul lumii este incitanta in toate cotloanele ei si ne desteapta apetitul vizual si intelectual chiar si atunci cand ne inspaimanta (si o face adesea). <\/p>\n
In introducere, Eco opereaza o distinctie, in plan teoretic, ce ne va calauzi prin tot acest splendid Infern al Uratului, facandu-l inteligibil: exista, pe de-o parte, manifestarile „Uratului in sine“ (excremente, un hoit in descompunere etc.) si manifestarile „Uratului ca forma“, inteles ca un dezechilibru aparut in raportul organic dintre parti si intreg. Al treilea fenomen, distinct de cele mentionate, este reprezentarea artistica a amandurora. De aceea, trebuie avut in vedere, atunci cand rasfoim aceasta carte, faptul ca „mai totdeauna vom putea deduce ce anume au reprezentat intr-o anumita cultura primele doua categorii ale Urateniei numai pe baza marturiilor apartinand celei de-a treia categorii“. Iar aceste marturii vizand mentalitatile sunt, de fapt, reprezentari ale Frumosului, cata vreme orice forma de uratenie poate fi mantuita printr-o eficace reprezentare artistica. Din cele 15 compartimente ale cartii, care se straduie sa circumscrie cat mai exact reprezentarile Uratului in cultura occidentala, amintim: Uratul in lumea clasica; Apocalipsa; Infernul si diavolul; Monstri si fapte nemaiintalnite; Uratenia femeii intre Antichitate si baroc; Recuperarea romantica a Uratului; Uratenia, kitsch-ul si camp-ul. <\/p>\n
Umberto Eco, „Istoria uratului“, \nNoutati<\/strong> <\/p>\n Chipurile eroului american<\/strong> <\/p>\n Daca e sa ne luam dupa felul in care Frazier si-a scris „Cold Mountain“ (descrieri prelungi, sentimentalism, dialoguri soporifice), nu am fi putut niciodata banui ca va fi laureatul National Book Award. Dupa ce a capatat premiul in 1997 si, mai ales, dupa ce Anthony Minghella i-a ecranizat volumul, succesul l-a coplesit pe modestul profesor de la Universitatea din Carolina de Nord: tradus in zeci de tari, a reusit sa vanda 4 milioane de exemplare ale cartii sale de debut. Asa incat asteptarile privind urmatoarele sale productii literare au fost uriase. Cu un aconto din partea editorului de 8 milioane USD, Frazier si-a inceput lucrul la „Thirteen Moons“, izbutind sa articuleze o opera la fel de impresionanta. Ne aflam, de aceasta data, inaintea Razboiului Civil si il urmarim, pas cu pas, pe Will Cooper, un orfan in varsta de 12 ani. <\/p>\n Charles Frazier, „Cele treisprezece chipuri ale lunii“, Saracii cavaleri bogati<\/strong> <\/p>\n Mii de crestini raspund chemarii lansate de papa Urban al II-lea: aceea de a recuceri locul sfant unde se afla Mormantul Mantuitorului. Dupa ce cruciatii pun stapanire pe Ierusalim, noua dintre ei, neinfricati tovarasi de arme, jura sa isi daruiasca integral viata protectiei pelerinilor veniti la izvoarele crestinitatii. Ei isi vor stabili cartierul general pe locul stravechiului Templu al lui Solomon si isi vor lua numele de cavaleri ai Ordinului Templului sau Templieri. St. Clair, cel mai tanar dintre Ostenii cei Saraci ai Domnului, este rapit si tinut captiv de catre Alix, fiica regelui Baudoin, care ii suspecteaza pe cei noua Templieri ca, de fapt, se afla in cautarea unei comori fabuloase. In vreme ce St. Clair este ravasit de povara dezertarii sale de la cele trei comandamente fundamentale ale Fratiei sale de arme (castitatea, saracia si ascultarea), cavalerii sapa fara ragaz sub muntele pe care se afla Templul. 50 de ani mai tarziu, Ordinul va deveni cea mai puternica organizatie militara si economica din lume. <\/p>\n Jack Whyte, „Cavalerii In alb si negru“, \u00a0<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":" Dintre multele paradoxuri cu care Umberto Eco ne-a incantat spiritul, iata-l pe cel mai frapant: \u201eIstoria uratului\u201c, ultima creatie a scriitorului (lansata pe 4 octombrie in Italia si aparuta, aproape simultan, in Romania) este poate cea mai frumoasa carte a sa.<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[7194],"tags":[7644,7193,1630],"class_list":["post-8471","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-carte","tag-aparitii","tag-carte","tag-noutati"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/8471","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=8471"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/8471\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":29670,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/8471\/revisions\/29670"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=8471"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=8471"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=8471"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}
\nEditura RAO, Bucuresti, 2007<\/em> <\/p>\n
\n
\nEditura Polirom, Bucuresti, 2007<\/em> <\/p>\n
\nEditura Nemira, 2007<\/em> <\/p>\n