{"id":5503,"date":"2006-10-10T12:36:00","date_gmt":"2006-10-10T12:36:00","guid":{"rendered":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=5503"},"modified":"2026-04-02T09:08:39","modified_gmt":"2026-04-02T09:08:39","slug":"cetateni-de-onoare","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=5503","title":{"rendered":"Cetateni de onoare"},"content":{"rendered":"

Daca am fi fost o natie cu simtul umorului si nu asa incrancenati, cel mai bun raspuns la editorialul aparut in Il Tempo ar fi fost urmatorul: autorul trebuia facut cetatean de onoare al Bucurestiului.<\/P>

 <\/o:p><\/P>

Nu raspunsuri din partea Ministerului Afacerilor Externe, nu drept la replica de la ambasadorul roman. Cetatenia de onoare l-ar fi obligat sa vina in barlogul lupilor care il inspaimanta atat si sa dea piept nu cu o gasca de manelisti infierbantati si deranjanti, ci cu imaginea cea mai colorata a Romaniei pe care nu o place atat de tare. <\/P>

 <\/P>

Daca ati ratat cumva subiectul: editia electronica a cotidianului italian a publicat un editorial al ziaristului Augusto Parboni; acesta are, se pare, o problema cu romanii din Italia, pe care ii face in fel si chip. Sincer, vreo doua din problemele evidentiate de colegul meu editorialist m-au distrat in cel mai inalt grad: zice domnia sa ca romanii sunt \u0084foarte buni acrobati\u0093, reusind \u0084sa intre in case urcand pe zidurile cele mai dificil de escaladat\u0093 sau ca \u0084mintea criminala a acestor banditi este inca in stare sa inventeze si sisteme tehnologice care \u00absug\u00bb banii din conturile bancare ale italienilor\u0093. Iar ultima spaima a lui don Augusto m-a dat gata – romancele \u0084ii incanta cu frumusetea lor estica pe batranii bogati cu care se casatoresc pentru a obtine cetatenia si, de ce nu, un cont bancar\u0093. <\/P>

 <\/P>

Mintea mea estica m-a indemnat, iata, nu sa-i aduc aminte tot felul de istorii cu mafia italiana la ei acasa sau pe aiurea prin lume, ci sa-i sporesc faima lui Parboni; ba as fi facut o petitie la Primaria Capitalei pentru ca apartamentul jurnalistului sa fie la ultimul nivel al celei mai inalte cladiri din Bucuresti, la adapost de acrobati, si as importa cateva urate vestice care sa-i populeze spatiul si care sa-i calmeze inhibitiile. Pai nu?<\/P>

 <\/P>

In registrul serios, acum: ce-i de facut? Ca scursuri ale societatii romanesti au plecat prin lume, e un adevar. Nu sunt nici mai multi si nici mai rai decat ceea ce au lepadat alte natii, chestiunea e ca avem, de fapt, de schimbat o imagine. In vara acestui an am trait doua saptamani chiar in mijlocul unei comunitati de romani stabiliti in Italia, cu acte in regula si cu toate cele: slujbe, prieteni, copii la scoala, datorii la banci. N-am regasit, in micul orasel din apropierea Romei, nici una din spaimele prietenului Parboni; as spune ca in cele mai multe planuri romanii au facut bine respectivelor comunitati, trezind la viata, economiceste vorbind, zone intregi care vegetau cateva luni bune pe an. <\/P>

 <\/P>

Oraselele in cauza erau \u0084de vacanta\u0093, cu locuinte populate in special in perioada concediilor. Romanii au inchiriat casele si apartamentele, au platit chirii si facturi, au determinat aparitia de magazine (trei supermarketuri in cinci ani, intr-un oras cu sub 20.000 de locuitori, cum e?) si au tinut in viata mici afaceri de familie italienesti. Micii, busuioaca de Bohotin, amaratele pufarine (dar de acasa) sau gogonelele murate nu mai sunt in nici un caz marfuri exotice, ci fac parte din oferta curenta a multor magazine. Inainte de a jindui la conturi bancare italienesti, romancele au curatat case si au ingrijit copii si batrani. <\/P>

 <\/P>

Italia de astazi este atunci cand cativa romani merg, intr-o seara calda de vara, la un restaurant si vine o chinezoaica fasneata sa ii serveasca si le ofera, intr-o italiana fluenta, un mix de mancaruri chinezesti si italienesti, si din carciumioara de alaturi razbat ba o cantoneta, ba un fragment de cantec popular osean. Italia din mintea lui Augusto Parboni nu mai este posibila si Italia nici nu mai vrea sa fie asa. Italia i-a prins de fapt pe multi din romani in sistem si nu le va mai da drumul: oamenii aceia au capatat responsabilitati acolo, au pornit afaceri, au relatii si interactioneaza. Multi vor pastra legaturile cu cei de acasa si ii vor sustine financiar, dar nu vor mai pleca din Italia; cu acte in regula, deja tintesc spre credite imobiliare pe termen lung, pentru a scapa de povara mutatului periodic. Un copil care invata in italiana se va simti atras, desigur, de Romania bunicilor sau de gustul cozonacilor de Paste, dar va fi in mult mai mare masura roman si ceva mai putin roman. O diferenta de o singura litera, dar cat de importanta. S-ar putea sa fie viitorul intregii Europe<\/st1:place>: toate nationalismele de astazi, toate orgoliile si toate mandriile ingradite in iluzorii frontiere pot (si personal sunt convins ca asa va fi) disparea nu mai departe de cateva generatii.<\/P>

 <\/P>

Chiar scaderea sumelor trimise de romanii din strainatate, tendinta conturata din primavara acestui an si confirmata in mijlocul verii (cu o treime mai putini in iulie 2006 fata de iulie 2005 – 299 de milioane de euro fata de 443 de milioane de euro) o pun pe seama integrarii romanilor in Europa de maine<\/st1:place><\/st1:State>. Nu este o conjunctura, un fenomen conjunctural va fi o revenire a valorii transmiterilor. Sa nu-i acuzam, pentru ca au fost, fara sa banuiasca, mai de folos Romaniei decat orice alt sprijin venit din strainatate: au sustinut balante de plati, au contribuit la cresterea economica si au atenuat disparitati sociale pe care statul s-a dovedit incapabil sa le rezolve.<\/P>

 <\/P>

Acrobati si fete frumoase, va salut. Sunteti cetateni de onoare.<\/P><\/SPAN><\/o:p><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Daca am fi fost o natie cu simtul umorului si nu asa incrancenati, cel mai bun raspuns la editorialul aparut in Il Tempo ar fi fost urmatorul: autorul trebuia facut cetatean de onoare al Bucurestiului.<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[529],"tags":[4778],"class_list":["post-5503","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-opinii","tag-cetateni-de-onoare"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/5503","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=5503"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/5503\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":26873,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/5503\/revisions\/26873"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=5503"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=5503"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=5503"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}