{"id":49727,"date":"2011-08-08T09:00:00","date_gmt":"2011-08-08T09:00:00","guid":{"rendered":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=49727"},"modified":"2026-04-03T05:17:27","modified_gmt":"2026-04-03T05:17:27","slug":"suferintele-doamnei-merkel-cum-resimte-germania-furtuna-care-cutreiera-europa","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=49727","title":{"rendered":"Suferintele doamnei Merkel. Cum resimte Germania furtuna care cutreiera Europa"},"content":{"rendered":"

Confruntate cu posibila retrogradare a Statelor Unite de la
\nratingul maxim AAA, pietele financiare nici nu se gandesc sa isi
\npuna manusile cand vine vorba de plasamentele in obligatiunile
\naltor state, nu doar ale celor de la periferia zonei euro. Summitul
\nde la jumatatea lunii iulie, in care s-a convenit asupra unui nou
\npachet de salvare de 159 miliarde de euro pentru Atena, nu a fost
\ndecat un moment de respiro. Dobanzile cerute statelor cu probleme
\nau inceput din nou sa urce, pe masura ce investitorii nu se hotarau
\ndaca obligatiunile americane sau cele germane le pot proteja mai
\nbine profiturile in fata cutremurului pe care unii cred ca acordul
\nde salvare a Greciei si compromisul de majorare a plafonului
\nindatorarii SUA n-ar face decat sa-l amane.<\/p>\n

Efectul de contagiune, pe care liderii europeni s-au laudat ca
\nil vor tine sub control cu repetate mustrari si masuri punitive la
\nadresa economiilor cu probleme, este cel care inghesuie acum in
\ncolt si Spania si Italia si, in spatele lor, la orizont, Franta si
\nGermania. Cresterea din ultima vreme a diferentei intre dobanzile
\ncerute pentru cumpararea de datorie suverana spaniola sau italiana
\nsi cele pentru obligatiunile germane (mult-laudatele “bund”-uri) a
\nfost citita in special ca semnalizand probleme iminente pentru
\nspanioli si italieni.<\/p>\n

\"\"<\/p>\n

Trebuie notat insa ca problemele lor sunt cu atat mai mari cu
\ncat, intre timp, si nivelul dobanzilor cerute de investitori
\nGermaniei au crescut pana la 2,8% inainte de a scadea spre 2,6% la
\nsfarsitul lunii trecute. In acelasi timp, in doar o luna, Italia a
\ninregistrat o crestere de aproape un procent a dobanzilor la
\nobligatiunile cu scadenta la zece ani, ajungand la 5,77% la
\nsfarsitul lunii trecute de la 4,94% la sfarsitul lui iunie.<\/p>\n

Obligatiunile germane nu mai sunt chiar atat de atractive de mai
\nmulta vreme: anul trecut sase licitatii organizate de finantele
\ngermane au inregistrat subscrieri insuficiente, iar anul acesta
\ninca trei. Nu e o catastrofa, pentru ca obligatiunile ramase sunt
\nscoase apoi la vanzare treptat in zilele si saptamanile imediat
\nurmatoare, dar e un semnal ca investitorii internationali sunt tot
\nmai prudenti fata de amanarea unor decizii care sa rezolve problema
\ndatoriei (sau, dupa sintagma deja consacrata, fata de tactica
\n“kicking the can down the road” – “rostogolirea tinichelei mai
\ndeparte”).<\/p>\n

\"\"<\/p>\n

Pana acum, Berlinul s-a multumit sa amane pana in ultima clipa –
\nuneori, chiar si dupa, starnind iritarea si a Bancii Centrale
\nEuropene – luarea unor decizii in chestiunea crizei datoriilor din
\nzona euro, pentru ca administratia condusa de cancelarul Angela
\nMerkel sa nu fie nevoita sa explice electoratului de ce trebuie
\nalocate si mai multe miliarde din bugetul federal pentru
\nrostogolirea datoriilor Greciei (cel mai recent exemplu, dar
\nurmeaza si Irlanda si Portugalia, poate chiar Cipru, Italia sau
\nSpania).<\/p>\n

In Germania se desfasoara in acest an un scrutin parlamentar la
\nnivelul landurilor: dupa ce la bataliile de primavara coalitia de
\nguvernare a iesit serios sifonata, spera acum sa isi poata lua
\nrevansa la alegerile din octombrie. Pentru a fragezi dezbaterile,
\nministrul de finante Wolfgang Sch\u00e4uble a readus in discutie
\npropunerea profund anticonstitutionala (din punctul de vedere al
\nTratatului de la Lisabona) pe care Angela Merkel a incercat anul
\ntrecut sa o impuna colegilor din zona euro: transferul de
\nautoritate privind propriul buget catre organismele europene pentru
\nstatele care inregistreaza datorii nesustenabile.<\/p>\n

\"\"<\/p>\n

Scopul propunerii este ca aceia care dau banii (in primul rand
\nGermania, conform ponderii ei in Fondul European pentru Stabilitate
\nFinanciara si conform ponderii in bugetul UE) sa poata presa cu
\nsucces introducerea unor programe de austeritate care sa asigure ca
\nfondurile nu intra intr-o gaura neagra, asadar ca banii
\ncontribuabililor nemti nu sunt pierduti, mai ales dupa ce insasi
\nMerkel i-a criticat de curand pe greci, de pilda, afirmand ca
\nacestia ar trebui sa urmeze exemplul harniciei nemtilor si sa-si ia
\nmai putine zile de concediu.<\/p>\n

<\/p>\n

Sub pretextul ca propunerea de limitare a suveranitatii
\nnationale a tarilor cu probleme protejeaza integritatea Uniunii
\nEuropene, Sch\u00e4uble sustine ca statele indatorate excesiv nu ar
\ntrebui penalizate cu eliminarea din zona euro (masura care, dupa
\nunele analize, le-ar favoriza, dandu-le libertatea de a jongla cu
\ncursul propriei monede pentru a-si rascumpara mai usor datoriile),
\nci, dimpotriva, trebuie sa fie impinse cat mai in fata in procesul
\nde integrare fiscala si bugetara a statelor UE, pentru care
\nGermania si Franta militeaza de mai multa vreme.<\/p>\n

Printr-o astfel de solutie si-ar rezolva si Germania, intre
\naltele, o aporie juridica: principiile constitutionale de la Berlin
\nspun ca parlamentul decide cu privire la felul cum sunt cheltuite
\nsumele din bugetul federal, insa parlamentarii germani nu mai au
\nniciun control asupra fondurilor pe care bugetul le va transfera
\nspre salvarea Greciei. Pare o chichita avocateasca, dar intr-o
\ncampanie electorala in plina desfasurare, astfel de chichite
\nstarnesc si pasiuni si votanti, pentru ca administratia Merkel nu
\npoate spune public ca acordul recent incheiat pentru salvarea
\nGreciei de fapt nu este decat un paleativ care lasa problemele
\nnerezolvate: in virtutea noului program de finantare a Greciei,
\ndatoria publica elena va scadea in prima instanta cu 26 de miliarde
\nde euro, adica 11,6% din PIB; dar dupa ce o intortocheata “masura
\nde imbunatatire a creditului”, in valoare de 35 de miliarde de
\neuro, va fi pusa in aplicare pentru a pastra ratingul maxim AAA al
\nobligatiunilor ce vor fi scoase pe piata pentru salvarea Atenei,
\ndatoria totala greceasca va urca. Citigroup a calculat ca aceasta
\nva creste cu circa 9 miliarde de euro, pastrandu-se si anul viitor
\nin jurul a 160% din PIB.<\/p>\n

\"\"<\/p>\n

La acestea se adauga si componenta de panica pe care summitul
\ndin 21 iulie al celor 27 de state membre ale UE a introdus-o in
\nmodul cum pietele se raporteaza la un stat care vrea sa-si
\nrostogoleasca o anumita parte dintr-o datorie: punand creditorii
\nprivati sa suporte – voluntar in teorie – o parte din falimentul
\nnedeclarat al Greciei, se pregateste terenul pentru cresteri
\nabrupte de dobanzi in cazul oricaror alte state. Mecanismul logic
\neste urmatorul: atunci cand un stat (sa zicem, Italia) va vrea sa
\nse imprumute ca sa-si plateasca o parte din datoriile scadente, dar
\neconomia sa nu-i permite, in mod previzibil, sa returneze la timp
\nnoul credit, dobanzile pe care pietele i le vor cere vor urca
\nabrupt, pentru ca vor include si riscul ca, teoretic, UE sa le
\nceara din nou creditorilor privati sa suporte o parte din
\npierderile asociate unei eventuale incapacitati de plata pentru
\ndatoria italiana.<\/p>\n

Pentru Angela Merkel, aruncarea unei parti din povara
\nrestructurarii datoriilor Greciei in spatele creditorilor privati,
\nintre care bancile si companiile de asigurari germane si franceze
\ndetin partea leului, a fost cruciala tocmai in perspectiva cursei
\nelectorale interne. Un sondaj de la jumatatea lunii trecute arata
\nca 61% dintre germani se opun oricarei forme de usurare a poverii
\npentru greci, iar 56% sustin ca de cand au adoptat euro in
\ndefavoarea marcii observa numai dezavantaje. Ar fi o situatie cu
\nadevarat inflamabila, daca nu ar fi falsa in fond.<\/p>\n

\"\"<\/p>\n

E adevarat, perceptia publica a germanilor despre apartenenta la
\nzona euro este in parte negativa, dar aceasta se fundamenteaza,
\nspun analistii, doar pe o fata a problemei, anume necazurile pe
\ncare le-au adus economiile periferice, care au silit Berlinul sa
\nbage mana adanc in buzunar de mai multe ori pana acum. Cealalta
\nfata, pe care politicienii germani se feresc sa o aduca in
\ndiscutie, este ca Germania a fost si este beneficiarul net al
\ndecalajelor de competitivitate ale zonei euro si al Uniunii
\nEuropene ca proiect in ansamblu. Astfel ca, oricat a alocat
\nguvernul de la Berlin pentru pachetele de salvare financiara ale
\nstatelor din periferie, economia tarii este tot pe plus, iar anii
\nin care economiile sudului s-au afundat in datorii sunt exact anii
\nin care economia Germaniei, proportional, s-a ridicat.<\/p>\n

Acest aparent paradox decurge din aranjamentul institutional al
\nUniunii Europene: ca si intr-un stat obisnuit, si in UE exista zone
\ncu o productivitate mai ridicata si altele cu una mai scazuta. Daca
\nla nivel statal exista de obicei un transfer de fonduri dinspre
\nzonele bogate spre cele sarace (in ciuda protestelor celor dintai)
\nprin filozofia bugetara nationala, in UE mecanismul functioneaza
\naproximativ la fel, insa nu prin aranjamente oficiale si acceptate
\nin comun, ci doar ca urmare a mecanismelor de piata interna.
\nGermania a intrat in Uniune cu un nivel de competitivitate care a
\ncrescut mai accelerat pe masura ce au fost acceptati noi membri, cu
\neconomii mai putin pregatite si care au ramas din ce in ce mai in
\nurma.<\/p>\n

<\/p>\n

Evident, nu a fost vorba despre un destin implacabil, intrucat
\nsi statele respective pot fi invinovatite pentru evolutia lor (de
\naltfel, acronimul PIIGS nu e un alint), dar situatia in prezent sta
\nin acest fel: economia germana afiseaza ritmuri de crestere
\nsuperioare zonei euro si Statelor Unite (3,4% in 2011, fata de 1,6%
\npentru UE si 2,5% estimat pentru SUA) si deficite mai scazute (3,3%
\nin 2011, fata de 6,4% in UE si 9,1% in SUA), ceea ce face ca
\ndistanta care o separa de restul colegilor de club sa fie tot mai
\ngreu de recuperat.<\/p>\n

\"\"<\/p>\n

Statele din UE cu probleme au dezavantajul ca folosesc aceeasi
\nmoneda ca si economia germana, deci nu-si pot devaloriza moneda ca
\nsa recupereze decalajul. In plus, deprecierea euro in raport cu
\ndolarul si alte valute, din cauza crizei datoriilor, nu face decat
\nsa ajute exporturile Germaniei, ajunsa acum un fel de China a
\nEuropei. Populatia in scadere si imbatranita din Germania face ca
\nsi cererea interna sa aiba ritmuri de crestere nesemnificative, de
\n1-3% anual; produsul economiei germane este insa exportat intr-o
\nmasura tot mai mare, care din 2005 pana acum a ajuns la circa 40%
\ndin PIB, generand al doilea excedent bugetar din lume dupa cel al
\nChinei, de circa 5% din PIB. In mai 2011 Germania a avut un
\nexcedent de 12,8 miliarde de euro, in principal din relatiile
\ncomerciale cu statele BRIC – Brazilia, Rusia, India si China (plus
\n25% fata de anul trecut) – si cu UE (crestere de 16%). Modelul
\neconomic german, desi de succes pentru Berlin, dezavantajeaza net
\nstatele din zona euro si chiar partenerii puternici traditionali,
\ncum este Franta.<\/p>\n

\"\"<\/p>\n

Actualul director al FMI Christine Lagarde a avut o atitudine
\nchiar belicoasa la adresa omologului german cu prilejul summitului
\nG20 din noiembrie 2010, pe cand era ministrul de finante al
\nFrantei, cerand Berlinului sa faca eforturi pentru stimularea
\ncererii interne, ca sa mai scada din excedentul comercial.
\nWashingtonul a avut aceeasi pozitie si chiar a propus plafonarea
\nvariatiilor balantei comerciale (deficit\/surplus) la 4% din PIB
\npentru toate statele din G20. Solicitarea lui Lagarde nu era noua;
\nsi predecesorul ei, Dominique Strauss-Kahn, a militat pentru
\nechilibrarea balantei comerciale germane la presiunea Statelor
\nUnite, confruntate cu cele mai mari deficite din lume, in principal
\ndin relatia cu China, Japonia si Germania.<\/p>\n

Povestea de succes a Germaniei are insa si o parte mai putin
\nplacuta: economia sa este foarte expusa oricaror turbulente in
\neconomia mondiala, fiind partener comercial important pentru toate
\nzonele importante ale acesteia. Astfel, cresterea plafonului de
\nindatorare pentru SUA sau o noua faza a programului de stimulare
\nfinanciara cantitativa a economiei americane (QE3, dupa incheierea
\nin iulie a fazei precedente, QE2), ar putea genera o noua crestere
\na inflatiei la nivel mondial, ceea ce n-ar fi deloc prielnic pentru
\nBerlin.<\/p>\n

\"\"<\/p>\n

In plus, Comisia Europeana a transmis si ea semnale repetate ca
\nsupravegheaza cu atentie excedentul comercial german, privit ca una
\ndintre cauzele instabilitatilor din zona euro, si a cerut o
\ncoordonare sporita intre statele membre chiar si in zona comertului
\nexterior. In conditiile in care pietele par sa nu mai aiba rabdare
\ncu cei care au acumulat datorii (inclusiv ca efect al deficitelor
\ncomerciale cronice), nici pozitia Germaniei nu se vede prea bine,
\nintrucat alternativele care-i stau in fata pe termen mediu sunt
\ningrijoratoare: fie va fi nevoita sa plateasca mai mult pentru
\nsalvarea colegilor de club european din ghearele pietelor,
\ndiminuandu-si astfel competitivitatea si poate chiar ajungand ea
\ninsasi sa se indatoreze pentru altii, fie va fi silita – la
\npresiunea clubului european, dar si a Washingtonului – sa-si
\nregandeasca filozofia economica axata pe exporturi ca unic motor de
\ncrestere, ceea ce iarasi ar avea efecte negative asupra
\ncompetitivitatii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Privita pana de curand drept refugiul cert din calea turbulentelor financiare, Germania incepe sa resimta si ea efectele furtunii care cutreiera de anul trecut Europa. Berlinul culege insa acum si roadele jocului dublu pe care l-a facut in ultimele luni, incercand sa impace sensibilitatile electorale interne cu responsabilitatile care-i revin din rolul de motor economic al zonei euro.<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[3826],"tags":[82,438,7921],"class_list":["post-49727","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-special","tag-bani","tag-europa","tag-germania"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/49727","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=49727"}],"version-history":[{"count":2,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/49727\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":87770,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/49727\/revisions\/87770"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=49727"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=49727"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=49727"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}