Pentru cei care se afla in tren, de exemplu, si nu au YouTube la
\nindemana, spun ca este vorba de un spectacol al Operei din Roma:
\nNabucco de Giuseppe Verdi, dirijat de Riccardo Muti (multumesc
\ndramaturgului Valentin Nicolau, pe blogul caruia – www.noriimei.ro
\n– am gasit relatarea). Reprezentatia, din 12 martie, marca cei 150
\nde ani de la formarea statului italian. Inainte de inceperea
\nspectacolului, primarul Romei Gianni Alemanno, membru al partidului
\nde guvernamant, a denuntat reducerea bugetului alocat culturii; in
\nsala se afla si premierul Silvio Berlusconi. Aria “Va’ pensiero” –
\ncorul sclavilor – a iscat in publicul deja montat reactii care au
\nmers de la “Bis” la “Traiasca Italia!”. Iar cand ovatiile s-au
\nlinistit, cineva a strigat “Viata lunga Italiei!”. Iar Riccardo
\nMuti a reactionat: “Da, cu asta sunt de acord. Viata lunga Italiei!
\n…. Nu mai am 30 de ani si mi-am trait viata, dar ca italian care
\na calatorit mult prin lume mi-e rusine de ceea ce se intampla in
\ntara mea. Asa ca ma supun cererii voastre de bis pentru
\nVa’pensiero. N-o fac numai din emotia patriotica pe care o resimt,
\nci pentru ca asta seara, in timp ce dirijam corul care canta “Oh,
\ntara mea, frumoasa si pierduta”, m-am gandit ca daca vom continua
\nasa, vom ucide cultura pe care s-a cladit istoria Italiei. Si
\nintr-un astfel de caz, patria noastra ar fi cu adevarat “frumoasa
\nsi pierduta”….De cand domneste aici un “climat italian”, eu,
\nMuti, am tacut prea multi ani. Acum as vrea… ar trebui sa dam un
\nsens acestei arii. Intrucat ne aflam in casa noastra, in teatrul
\ncapitalei, cu un cor care a cantat magnific si care e acompaniat
\nmagnific, daca vreti cu adevarat, va propun sa va alaturati noua
\npentru a canta impreuna.” Ce a urmat nu mai are nevoie de
\ndescriere.<\/p>\n
As vrea sa trecem acum de la opera la subiectul de pe coperta
\nacestei reviste – limitele tehnologiei – si la ceea ce colegii mei
\nnu au scris acolo, explicit: la relaxarea inteligentei, la blazare,
\nla urmatorul pas inapoi care vine dupa caderea tehnologica. Pentru
\nexemplificare, sa luam cazul Japoniei, o tara lipsita practic de
\nresurse naturale, dar care este a treia economie a lumii. Sa facem
\no paralela cu Nigeria, care are resurse naturale, teren agricol,
\npopulatie tanara, dar este una dintre cele mai sarace natiuni
\n(chiar daca are una dintre cele mai dinamice rate de crestere
\neconomica din lume, cum mi-ar putea aminti cineva). Ce le
\ndeosebeste, de ce o natie saraca in resurse este bogata, iar una
\nbogata in resurse este saraca? Psihologul Earl Hunt crede ca este
\nvorba de ceea ce se cheama “inteligenta nationala”. Intr-o
\ncomunicare tinuta la o conferinta a asociatiei de stiinte
\npsihologice, Hunt apreciaza ca inteligenta nu este ceea ce masoara
\ntestele IQ, fiind in fapt abilitatea de a rezolva probleme sociale
\nfolosind artefacte sociale, respectiv calculatoarele, cartile,
\naplicatii stiintifice sau legi.<\/p>\n
Zestrea genetica a omenirii este aceeasi, dar potentialul
\nfiecarei natiuni este influentat de o seama de factori ce tin de
\nalimentatie, sanatate sau poluare, alaturi de mediul social si
\nsistemul de invatamant. Mai este nevoie de o elita cognitiva, de
\noameni care sa creeze si sa asigure functionarea artefactelor
\nsociale. Iar natia, in ansamblul ei, trebuie sa dovedeasca ceea ce
\nHunt numeste “dorinta de a asculta”, adica abilitatea de a
\nidentifica si de a-si insusi elementele care aduc progres. Liderii
\njaponezi au decis in secolul 17 sa isi izoleze tara de restul
\nlumii, iar inteligenta nationala s-a redus, japonezii respingand
\npur si simplu orice proces de modernizare; 200 de ani mai tarziu,
\nfrontierele culturale s-au redeschis, iar Japonia a inflorit.<\/p>\n
In acest context as pune ceea ce BUSINESS Magazin a facut in
\nnumarul trecut si in acest numar, insistand pe ceea ce noi numim
\nregres tehnologic. A fost un infografic pe care am decis sa-l
\nextindem si sa-l transformam intr-un subiect de coperta. Cine nu
\nintelege cat de grav este subiectul si cata nevoie au romanii,
\nomenirea in general, de progres, cercetare, cultura, carti,
\ncomputere, informare si instruire este un natarau.<\/p>\n
Inteligenta unei natii se leaga in mod direct de prosperitate,
\nde calitatea sistemului legislativ, de eficienta birocratiei sau de
\ndistributia veniturilor, de acel altruism financiar cu care asociam
\ncapitalismul in urma cu doua decenii.<\/p>\n
Ar trebui aici sa pomenesc de rezultatele de la bacalaureat sau
\nde la concursul de titularizare a profesorilor, recente subiecte
\nmedia; nu o fac decat in trecere, pentru ca relele sunt ingropate
\nmult mai adanc: insi isteti au calculat ca inteligenta nationala
\ndin 1970 influenta bogatia din anii 2000, iar averea din anii ’70
\nrelationa direct cu gradul de inteligenta din 2000.
\nDirijorul si omul de cultura Riccardo Muti a inteles asta si a
\nfacut ceea ce stie cel mai bine: i-a dat un bis ca o palma lui
\nSilvio Berlusconi, socotind ca a tacut prea multi ani. Gestul sau
\npoate ca nu are, singur, prea mare valoare; dar ma gandesc ca
\noamenii care au cantat pe scena, oamenii care au cantat in sala si
\noamenii care au vazut concertul la televizor sau pe internet au
\ncastigat nu numai un strop de emotie, pentru care au varsat o
\nlacrima sincera, ci si impulsul necesar pentru ca patria lor sa nu
\nmai fie frumoasa, dar pierduta. Noi?<\/p>\n<\/p>\n