{"id":47869,"date":"2011-05-15T20:44:00","date_gmt":"2011-05-15T20:44:00","guid":{"rendered":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=47869"},"modified":"2026-04-02T20:26:39","modified_gmt":"2026-04-02T20:26:39","slug":"cum-sa-faci-primul-milion-de-euro-la-23-de-ani","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=47869","title":{"rendered":"Cum sa faci primul milion de euro la 23 de ani"},"content":{"rendered":"

\"\"<\/p>\n

“Am plecat cu Zsolt Kerestely in Ungaria, dupa vaci.” Pe la
\nsfarsitul anilor ’90 Iustin Paraschiv avea 18 ani, era student la
\nBucuresti, la ASE, iar compozitorul Zsolt Kerestely avea in jur de
\n70 de ani. Parintii lui Paraschiv aveau o mica firma de abatorizare
\nsi productie de mezeluri la Mizil, asa ca aveau nevoie de materie
\nprima. “Am cautat pe internet fermieri care sa vanda. Mesajul l-a
\nscris un prieten care stia engleza, dar am gasit pe cineva care
\nstia si mai putina engleza decat mine”, se amuza el acum. Cand
\nParaschiv si Kerestely au ajuns in Ungaria la fermierul cu care
\nvorbisera, surpriza: n-avea vaci. Stia insa pe cineva care are de
\nvanzare, asa incat au umblat toata ziua din poarta in poarta. Au
\nurcat apoi vacile intr-un TIR inchiriat la fata locului, iar
\nungurii au avut suficienta incredere incat sa dea vacile si sa
\naccepte plata prin banca. Desi Paraschiv a facut profit din
\naventura de atunci, a fost singura data cand a procedat asa.<\/p>\n


\n\"\"<\/a><\/p>\n

De la vacile din camionul unguresc pana la afacerile cu ferme de
\nanimale si pasari, productie de carne si comert de acum pare ca a
\ntrecut o viata. Paraschiv a ajuns unul dintre cei mai importanti
\njucatori tineri din agricultura si industria alimentara din
\nRomania, cu o cifra de afaceri cumulata de 120 de milioane de euro,
\nfara a pune la socoteala si firmele celorlalti membri ai familiei,
\ncare ridica in total cifra spre 150 de milioane. E mult, e putin?
\nRaspunde ca nu s-a gandit niciodata daca se simte sau nu un om
\nbogat, dar este multumit cu ce are, ca nu-si propune decat sa aiba
\nin continuare viata de acum si, mai mult, ca niciodata nu si-a
\nfixat ca tel sa atinga un statut anume sau sa acumuleze o anumita
\navere: “Am facut totul din joaca”.<\/p>\n

<\/a><\/p>\n<\/p>\n

LA CE E BUN INTERNETUL
\nCeva mai mult a inceput sa se implice in firma parintilor intr-una
\ndin vacantele de vara, in 2000, tot pe vremea cand era student la
\nASE. Despre facultate spune ca nu l-a ajutat la nimic (“din punctul
\nmeu de vedere este pierdere de vreme”), dar crede ca singura
\nfacultate care poate ajuta in cariera un om de afaceri este
\nFinante-Banci. Pe atunci, afacerea parintilor era mica, doar la
\nnivelul orasului Mizil – un abator si o carmangerie mica. Pornisera
\nafacerea fiindca aveau experienta in comert – tatal in zona de
\nmaterial lemnos, iar mama in materiale de constructii. “Au ajuns
\naici printr-o conjunctura; aveau prieteni care cresteau animale”,
\nexplica el.<\/p>\n


\n\"\"<\/a><\/p>\n<\/p>\n


\n\"\"<\/a><\/p>\n

A intrat si el in fabrica, la fel ca multi copii ai caror
\nparinti au un mic business. “<Ajuta-ma si pe mine>, spun de
\nregula parintii, dar nu precizeaza niciodata concret cum anume. De
\npilda, sa zica <Ia paharul asta de-aici si pune-l dincolo>”,
\nspune Iustin Paraschiv mutand, demonstrativ, paharul de pe masa de
\nsedinte.<\/p>\n


\n\"\"<\/a><\/p>\n

Isi aminteste si acum discutia cu parintii sai, desi au trecut
\ncam zece ani de-atunci:
\n“- Bine, te ajut, dar cum anume?
\n– Nu stiu, vino si stai si tu pe langa oameni.
\n– Bun, am venit, dar ce sa fac langa ei?”.
\n“Am luat-o de la intrarea animalelor in abator si pana la
\nfabricarea carnatilor, unul dintre putinele produse pe care le
\nfaceau atunci”, spune Paraschiv, dar marturiseste sincer ca nimic
\nnu l-a atras. Vindeau in cateva magazine proprii, la Mizil, de unde
\ncumparau si alti comercianti. Nici masini de distributie nu aveau.
\nIn Romania, reflecteaza el, o firma de productie de mezeluri
\ntrebuie sa se preocupe si de distributie “si asta e rau, pentru ca
\nnu poti sa le stii pe toate”. Or, chiar acest lucru a fost, in
\nopinia lui, piatra de incercare a industriei, care a si dus la
\nmulte falimente. “Sa faci si marketing, si carnati, sa faci
\ndistributie, sa transezi si carne este foarte, foarte complicat.” O
\nfirma poate jongla cu toate aceste activitati numai daca are un
\nanumit confort financiar si isi permite sa plateasca specialisti
\npentru diversele departamente.<\/p>\n

<\/p>\n

A stat toata vacanta in fabrica si n-a inteles mare lucru. Pana
\nintr-o zi, cand a vazut ca intarzie foarte mult masinile cu marfa
\nde la importatorul de carne – o afacere fondata de oameni care
\nlucrasera anterior la fosta companie de stat prin care se derula
\nimportul si exportul cu alimente. Asa ca s-a gandit sa incerce
\nmarea cu degetul. A angajat un baiat bun vorbitor de engleza si au
\ninceput sa sune in toata lumea. “Am cautat pe internet sa vedem de
\nunde putem aduce carne – furnizori sau producatori.”<\/p>\n

Au urmat cateva luni de groaza.<\/p>\n

Noaptea vorbea cu China si cu America, dar pe interlocutori ii
\npufnea rasul, pentru ca vorbeau cu niste copii care nici nu
\ncunosteau sistemul. Legislatia veterinara era complicata si nici de
\ntaxe nu aveau habar. Cei ce lucrasera in sistem stiau ca la
\nimporturi din Germania erau anumite plati, iar pentru anumite
\n“piese” (parti din animal) nu era nicio taxa, si asa Iustin
\nParaschiv a pierdut multe luni de somn. Nu cunostea nici produsele,
\ncu denumiri tehnice specifice (“nu fusesem la targuri ca sa am un
\ncatalog unde sa vad denumirile”). Parintii lui, de pilda, cand
\nfaceau o comanda specificau “piept de porc taietura X”. El insa nu
\nstia denumirile in engleza.<\/p>\n

\"\"<\/p>\n

Cu toate acestea, e-mailurile si telefoanele la furnizorii
\nstraini de carne au inceput sa dea roade. “Dupa luni in sir nu
\nimportasem nici macar un kilogram, dar ma prinsese: eram la ore si
\nma sunau oamenii; in plus, aveam deja un angajat”. Se gandise ca
\ntrebuie sa fie cineva care se pricepe la calculatoare, asa ca a
\nales un tanar care era manager la un internet cafe. “A stat langa
\nmine opt ani. S-a specializat, a devenit din cautator de marfa
\nmanager de logistica. Si a fugit la o firma concurenta”, evoca
\nParaschiv, fara ranchiuna.<\/p>\n

Dupa o perioada de cateva luni a gasit un canal bun in Austria
\nsi a importat primul camion de marfa, mult sub pretul la care
\ncumparau materie prima parintii lui. “Insa tatal meu s-a miscat mai
\nrepede cu niste italieni si mi-a dat peste nas tare de tot. Eu, cu
\ntot cu angajat, cautand luni in sir, platind o multime de bani pe
\ntelefon – ca sunam in tot felul de tari – nu reusisem.” Italienii
\nvenisera in tara pentru ca isi cautau parteneri, dar aveau doar
\nanumite produse – in cazul acela, coaste. Piata este impartita pe
\ntari – din Italia se importa anumite produse, din Germania altele,
\nexplica el: “Nu e vreo bariera, doar ca nu produc specificatia
\ntehnica pe care o vrei. Acum stiu: aduc din Italia paharul de
\nsticla alb, dar daca vreau rosu il iau din Olanda si tot asa”.<\/p>\n

\"\"<\/p>\n

Cei de la care luase carne l-au sunat ulterior: “Mai vreti?”.
\nIncepuse sa inteleaga engleza, dar incerca sa limiteze raspunsurile
\nla “yes”, “no”, “OK”. A facut la un moment dat un contract pentru o
\ncantitate de trei camioane si a adus mai mult. A fost primul pas
\npentru fondarea firmei Carmistin, in 2001, dupa ce vreme de un an
\nlucrase prin firma parintilor. Adusese mai multa carne decat era
\nplanificat, ceea ce i-a creat probleme: nu avea unde s-o
\ndepoziteze. Solutia? A luat Pagini Aurii, s-a uitat la producatorii
\nde mezeluri si a cautat procesatori mici din Prahova, ca sa poata
\nda cat mai rapid marfa. Si discutiile acelea au fost complicate,
\nspune el. Acum, cand negociaza un pret, face o poza produsului si o
\ntrimite pe mail. Pe atunci, pentru 300 kg, clientii se urcau in
\nDacia “papuc” si veneau sa vada carnea, o suceau pe toate partile
\nsi luau cateva baxuri. Cand a fost intrebat de pret, a pus un
\nprofit mic, doar ca sa scape de marfa.<\/p>\n

La acel transport de trei camioane a castigat cateva sute de
\neuro si era extraordinar de fericit. Neasteptat a fost ca dupa ce
\nmicii mezelari au luat prima oara carne de la el, au inceput sa-i
\nmai ceara. A vazut ca treaba devine serioasa – il sunau si
\nfurnizorii externi, si procesatorii interni – “eu doar eram intre
\nei si notam comenzile”. In plus, primea telefoane cand era la
\ncursuri si ii ruga pe cei ce il sunau sa dea SMS-uri, dar
\n“majoritatea erau mesteri mezelari, genul care suna de o suta de
\nori pana cand raspunzi si nu se complica sa dea mesaje”. Asa a
\npierdut uneori comenzile, pentru ca a vrut sa mearga zilnic la
\nfacultate.<\/p>\n

<\/p>\n

Dupa ce a vandut carne la firme mici a inceput sa lucreze si cu
\ncele mai mari. “Cred ca am avut si foarte mare noroc”, evalueaza
\nParaschiv, gandindu-se ca la acea vreme avea un singur angajat.
\n“Dirijam camioane, cumparam si vindeam marfa la 30-40 de
\ncumparatori care veneau sa incarce carne in Dacii papuc.”
\nIntamplarea a facut ca a avut loc o criza de carne la nivel
\nmondial, motiv pentru care toata lumea cauta marfa. La un moment
\ndat a sunat cineva de la Aldis, ceea ce era ceva cu totul iesit din
\ncomun, ca si cum l-ar suna acum cineva din consiliul director al
\nunei multinationale. “Ce oferisera ei era un vis, castigam cam cu
\n50% mai mult decat eram obisnuit.” A semnat un contract cu ei si a
\ninceput sa lucreze cu mai putina bataie de cap decat cu clientii
\nmici. Aldis Calarasi a fost la vremea respectiva cel mai mare
\nclient si firma care a avut cel mai mare impact in dezvoltarea
\nafacerii sale.<\/p>\n

Pentru ca nu avea spatiu de depozitare, a trebuit sa inchirieze
\nunul; in plus, in perioada 2002-2003 a inceput sa aiba tot mai mare
\nnevoie de capital. “La un moment dat foloseam banii din firma
\nparintilor pentru importurile de carne, nu aveam nimic separat.”
\nDar apetitul lui de risc era mai mare decat al familiei. “Eu vedeam
\nlucrurile altfel decat ei, intuiam oportunitatile. Incepeam sa-mi
\ncastig independenta fata de familie”, explica tanarul milionar.
\nVoia, de exemplu, sa mearga la toate targurile din strainatate, iar
\ndeciziile se luau in functie de costuri, pentru ca nu aveau forta
\nfinanciara. “Mi-am dorit foarte mult sa investesc in mine, ca sa
\ncapat cat mai multe cunostinte despre businessul asta. Asa am luat
\ndecizia, impreuna cu familia, sa fac separat firma Carmistin.”<\/p>\n

\"\"<\/p>\n

ABC-UL AGRICULTURII
\nA inceput sa calatoreasca foarte mult – o data la doua saptamani,
\ndupa ce inainte nu pleca niciodata decat in tara – si a inceput sa
\naiba tot mai multa nevoie de bani. Ana si Cornel, firma parintilor,
\nvindea tot mai multa marfa, deschidea magazine. Prin urmare, nu mai
\nerau disponibile nici lichiditati prea multe, ceea ce l-a facut pe
\nIustin Paraschiv sa mearga la banca. Cei de acolo au crezut ca
\nglumeste. “Le vorbeam de TIR-uri, cum vreau sa fac…” L-au
\nascultat, dar l-au refuzat. Dupa o vreme a obtinut capital de la o
\nalta banca. “Daca reuseam sa iau creditul atunci, poate faceam
\ncativa lei in plus. Am ajuns dupa cativa ani la concluzia ca nu ai
\ncum sa te bazezi pe o banca.” Argumentul lui era ca avea o oarecare
\nexperienta si sprijinul familiei, un business care mergea. “Nu le
\nceream bani pentru ursul din padure; garantam cu ce aduceam si
\nvindeam. Era destul de simplu, dar n-au avut incredere.”<\/p>\n

Afacerile au crescut apoi rapid. A inchiriat un depozit la
\nPloiesti, care era si punct de desfacere. In 2005 ajunsese la o
\ncifra de afaceri de 20 de milioane de euro, iar in 2006 volumul s-a
\ndublat si a depasit 40 de milioane de euro. Anul trecut cifra de
\nafaceri a Carmistin, firma prin care se deruleaza importurile si
\ncomertul de carne, a ajuns la 46 de milioane de euro, iar impreuna
\ncu celelalte afaceri conexe a depasit 120 de milioane de euro. Daca
\nse adauga si activitatile familiei – fabrica de mezeluri si reteaua
\nde magazine Ana si Cornel – cifra de afaceri ajunge la 150 de
\nmilioane de euro.<\/p>\n

Toate firmele pe care le-a mai construit si-au inlantuit
\nactivitatea de Carmistin sau de Ana si Conel. Un exemplu este Pajo
\nHolding, cu ferma de animale, fabrica de furaje si culturi de
\ncereale – o afacere dezvoltata treptat prin investirea dividendelor
\nde la Carmistin. Pajo a fost infiintata in perioada 2005-2006,
\n“cand am inceput sa fac bani in adevaratul sens al cuvantului”.
\nAdica peste un milion de euro profit pe an. De atunci a inceput sa
\ninvesteasca masiv. N-a cheltuit pe terenuri rezidentiale, ci
\nagricole, mai cu seama ca atunci foarte multi voiau sa scape de
\npamant si il vindeau la preturi mici – de la 300 de euro la 600 de
\neuro pe hectar.<\/p>\n

Inca dinainte de 2005 parintii lui primeau tot felul de oferte
\npentru teren – de la suprafete de doar cateva mii de metri patrati,
\npe care le-au preluat, atat cat si-au permis. Pajo Holding a fost
\nfacuta cu scopul de a folosi aceste terenuri, pentru ca “era pacat
\nde ele sa ramana in paragina”. Acum terenurile sunt cultivate cu
\ngrau si porumb, iar Pajo a ajuns sa aiba 1.500 de hectare de teren
\nagricol. Anul acesta are bugetat un milion de euro pentru
\ncheltuieli cu utilajele fermei de productie vegetala, ce urmeaza sa
\nfie livrate pana la finalul lunii august. Cat despre investitiile
\ntotale in firme, pana acum au ajuns sa treaca in total de 20 de
\nmilioane de euro. Pe acelasi tipar ca la import si comert cu carne,
\nnici in agricultura nu avea experienta cand s-a apucat de ea.
\n“Habar n-aveam”, recunoaste. S-a gandit totusi sa investeasca in
\nutilaje (tractoare, pluguri), pentru ca a inteles ca fara ele nu va
\navea rezultate. Alta problema si aici: nu avea unde sa tina
\ntractoarele si plugurile decat in curtea fabricii de mezeluri. S-a
\nivit insa o oportunitate: o ferma paraginita a intrat in faliment
\nsi era in lichidare, asa ca a cumparat-o pentru spatiu.<\/p>\n

<\/p>\n

Numai ca, odata ce a inceput sa cultive cereale, a constatat ca
\nera o ocupatie paguboasa. Cheltuia mai mult decat castiga, iar la
\nfinal de an iesea in pierdere. Solutia care i-a venit in minte a
\nfost sa creasca animale si sa foloseasca drept furaje cerealele
\ncultivate. Investitiile in ferma, despre care Paraschiv afirma ca
\neste una dintre cele mai moderne din tara, au ajuns la patru
\nmilioane de euro. Antreprenorul vorbeste despre milioanele de euro
\ncu o dezinvoltura rar intalnita: anul acesta are de gand sa mai
\ninvesteasca in ferma “putin” (500.000 de euro) pentru modernizari,
\ncapacitatea urmand sa creasca cu circa 10%.
\nLa Pajo Holding investitiile mari vor tinti insa de acum fabrica de
\nfuraje. “Am castigat un proiect european de 4 milioane de euro si
\nvreau sa fie cea mai moderna fabrica de profil din tara”, spune
\nprahoveanul, care adauga ca in urma investitiilor si capacitatea de
\nproductie va creste pana spre 100.000 de tone pe an, fata de 60.000
\nde tone in prezent. Companiile din grup sunt principalii clienti
\npentru produse, iar in afara de ele mai are cateva contracte
\nsezoniere cu anumite lanturi de farmacii veterinare pentru
\nfuraje.<\/p>\n

NU VOIAM SA FAC MALL
\nDupa productia de carne si dupa agricultura, mai lipseau cateva
\nverigi intr-un lant aproape complet: o ferma de pasari, vanzarea
\nproduselor prin magazine proprii si varierea ofertei cu produse
\ntraditionale.
\nDesi afacerea incepuse cu un abator, acesta fusese inchis cand au
\ninceput activitatile de zootehnie, pentru ca fabrica noua de
\nmezeluri, facuta pe standarde europene ca sa poata permite
\nexportul, nu permitea taierea animalelor in abatorul vechi. In 2007
\nlucrau cu abatorul din Ceptura, pe care s-a hotarat sa-l cumpere si
\nau investit in el pana acum 3,5 milioane de euro. Mai nou, firma a
\ndepus si un dosar pentru fonduri europene, iar cu 3 milioane de
\neuro, Paraschiv vrea sa faca acolo o fabrica de produse
\ntraditionale.<\/p>\n

Tot in 2007 a mai preluat o firma, dupa acelasi principiu al
\nlucrului luat de la zero. Pana atunci Ana si Cornel facuse
\nachizitii de magazine, dar vindeau mai mult carne de porc si de
\nvita, fiindca aprovizionarea cu carne de pui de la furnizori se
\nfacea greu, mai ales vara, cand cererea era mai mare. A aparut la
\nvanzare prin licitatie publica Avicola Babeni din Ramnicu Valcea,
\nal carei actionar majoritar era Oltchim. A mers la licitatie si a
\ncumparat-o cu 6-7 milioane de euro, singurul criteriu de alegere
\nfiind capacitatea de productie, intrucat nu intrase niciodata
\nintr-o ferma de pui.<\/p>\n

“Am avut un curaj nebunesc cand am cumparat Avicola. M-am trezit
\ncu halele pline de pui si a doua zi trebuia sa le dau de mancare”,
\nrememoreaza antreprenorul experienta despre care spune ca a fost
\n“cea mai neagra a vietii mele”. Angajatii au iesit in strada a doua
\nzi dupa preluare si n-au mai vrut sa lucreze la ferme. Paraschiv
\ncumparase activele si nu societatea, iar personalul era angajat la
\nOltchim, de unde ar fi trebuit sa-si dea demisia si sa se angajeze
\nin noua firma in aceleasi conditii. Oltchim, vanzand activele, nu
\nmai avea nevoie de cei 600 de angajati, care insa nu au vrut sa
\ndemisioneze si au fost concediati cu plati compensatorii. Circula
\nzvonul ca noul proprietar ar fi vrut sa darame fermele si sa
\nconstruiasca in loc un mall si un magazin Carrefour. “I-am convins
\nca nu e adevarat, dar dupa cativa ani de munca.”<\/p>\n

Paraschiv a vrut sa-i angajeze, dar “m-am trezit la negocieri cu
\nun lider sindical de la Cartel Alfa, care cerea un contract
\ncolectiv de munca, cu tot felul de pretentii absurde”. 80% dintre
\noameni au plecat, iar antreprenorul avea in fata o problema grava:
\nn-avea cine sa se ocupe de ferme, pana acolo incat ajunsesera
\ndirectorii sa mearga cu galetile sa dea de mancare la pasari. Acum
\nla Avicarvil sunt in jur de 700 de angajati, numar la care a ajuns
\nprin mari chinuri. “Am schimbat vreo 3.000 de oameni, care se vad
\nin cifre, la Inspectoratul Teritorial de Munca.” A apelat la toate
\ntipurile de recrutari care i-au venit in minte, de la afise lipite
\npeste tot pana la anunturi in ziare, reviste si posturi locale de
\nradio si TV. Isi aminteste ca la interviuri veneau oameni care nu
\nlucrasera niciodata nicaieri sau lucrau o singura zi si apoi
\nrenuntau fara sa anunte sau furau. “Oricati bani ai avea, oricat de
\ndestept ai fi, factorul uman poate face diferenta dintre succes si
\ncatastrofa”, sustine tanarul milionar, care marturiseste ca era cat
\npe ce sa abandoneze proiectul.<\/p>\n

<\/p>\n

E multumit ca n-a renuntat, iar mandria lui este puiul cu marca
\nLa Provincia, prezent nu doar pe rafturile magazinelor din reteaua
\nAna si Cornel, ci si in Metro. Avicarvil a atras, pana acum, cea
\nmai mare parte a bugetelor investite de Paraschiv: 10 milioane de
\neuro, la care se vor adauga si alte sume, pentru ca firma are la
\ndispozitie bugete din fonduri europene. In reteaua proprie se vinde
\n65-70% din productie, iar procentul este considerat potrivit, mai
\ncu seama ca Avicarvil are cea mai mica profitabilitate dintre toate
\nfirmele grupului. “Crestem puii 100% vegetal; am preferat o
\nprofitabilitate mai mica pentru o calitate mai buna.” La polul opus
\nin ce priveste castigurile se plaseaza divizia de mezeluri,
\ncontrolata de parintii si sora sa.<\/p>\n

De cand s-a apucat de afaceri, Paraschiv a ajuns la o concluzie
\npe care o sustine ferm: “Romania se poate dezvolta cel mai mult in
\nzona de agricultura, zootehnie si productie”. Iar el a continuat sa
\nfaca productie, desi realitatea i-a contrazis la un moment dat
\nconvingerea. Cel mai mare recul al afacerilor a avut loc la
\nintegrarea in Uniunea Europeana: Carmistin importa mult din cele
\ndoua Americi, dar din 2007 au aparut taxe vamale pentru marfurile
\ndin afara UE si au disparut cele pentru importurile din Europa,
\ncare nu era insa pregatita cu capacitati de productie pentru a
\nsustine si consumul Romaniei. In aceste conditii, Carmistin si-a
\ngasit cu greu furnizori europeni stabili. Si a pierdut un an: in
\n2007 atat vanzarile, cat si profitabilitatea au scazut cu 25% fata
\nde anul anterior, “ceea ce nu mi s-a intamplat niciodata in niciuna
\ndintre companii”, spune Paraschiv. Anul trecut, la nivel de grup –
\nce cuprinde si operatiunile familiei – au fost create 400 de noi
\nlocuri de munca, numarul angajatilor depasind in prezent 2.000.
\nMajoritatea au fost implicati in latura comerciala – deschideri de
\nmagazine, al caror numar total a trecut de 100.<\/p>\n

In ce-l priveste, Iustin Paraschiv nu izbuteste nici acum, cand
\nare propria familie, sa plece in concediu decat o data pe an,
\nmaximum o saptamana. Ce inseamna concediu? “Niciodata pana acum
\nplecarea intr-un concediu nu a insemnat ruperea totala de
\nactivitate, ci doar lipsa fizica din jurul companiilor.” De curand
\ni s-a nascut a doua fetita si spune ca vrea sa nu mai faca rabat la
\nviata personala. Incearca sa lucreze cat mai putin, ceea ce
\ninseamna minimum 10-12 ore pe zi. Cat despre viitorul afacerilor,
\nspune ca a primit pana acum trei oferte de preluare. Doua dintre
\nele au venit de la aceeasi companie, iar oferta era variata, astfel
\nincat ar fi putut sa vanda tot sau partial. Dar nu-l intereseaza,
\nsustine el – “ar fi o prostie, inca ma dezvolt”.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Prahoveanul Iustin Paraschiv are, la 29 de ani, un grup de firme a caror cifra de afaceri consolidata depaseste 120 de milioane de euro. In 2005, cand avea 23 de ani, a facut primul milion de euro profit, iar investitiile facute pana acum depasesc 20 de milioane de euro. Totul a pornit in joaca, recunoaste franc antreprenorul, iar felul cum a intrat in afaceri despre care nu stia mai nimic, inarmat doar cu indrazneala si fler, pare aproape antiteza unui model de afacere facuta ca la carte.<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[698],"tags":[401,202,149,22643],"class_list":["post-47869","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cover-story","tag-antreprenoriat","tag-cover-story","tag-investitii","tag-iustin-paraschiv"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/47869","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=47869"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/47869\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":65127,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/47869\/revisions\/65127"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=47869"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=47869"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=47869"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}