Asa stau lucrurile si in cazul Castelului Chillingham din
\nNorthumberland, a carui constructie a inceput in anul 1246, cu un
\nsingur turn. Ulterior a fost extins cu permisiunea regelui Edward
\nal III-lea, construindu-se fortificatii, iar in timpul regelui
\nIacob i-au fost adaugate galerii care sa uneasca cele patru
\nturnuri. Castelul a apartinut familiei Grey, conti de Tankerville,
\nfiind abandonat in 1932 din cauza costurilor prea mari de
\nintretinere.<\/p>\n
Parea condamnat la ruina, daca nu ar fi atras atentia unui
\ncumparator care dorea sa-si creeze un domeniu pentru familia sa,
\nSir Humphry Wakefield. Restaurarea laborioasa a durat circa zece
\nani, iar cumparatorul a investit doar propriii sai bani in aceasta
\noperatiune. In prezent, accesul publicului este permis atat la
\ncastel, cat si pe intregul domeniu vreme de sase luni pe an, din
\naprilie pana in octombrie, iar castelul poate fi inchiriat pentru
\nnunti si alte evenimente – pentru care exista, de altfel, numeroase
\ncereri.<\/p>\n
Dar mai presus de orice, castelul este considerat unul dintre
\ncele mai bantuite de stafii de pe teritorul tarii, stafiile
\napartinand scotienilor oribil torturati si ucisi aici in vremea lui
\nEdward I “Picioare Lungi” (1239-1307), cunoscut din acest motiv si
\nsub renumele de “Ciocanul scotienilor”. Unora li se taiau sau
\nrupeau bratele si picioarele si erau aruncati printr-un put lung si
\ningust in beci, unde mureau din cauza ranilor, de foame si din
\nlipsa de aer sau incercau sa manance din cadavrele din jurul lor.
\nAltii cadeau pe mana lui John Sage, fost razboinic al lui Edward I,
\ndevenit calau si renumit prin cruzime, care a inventat el insusi
\ndiverse unelte de schingiuire, aflate in sala de tortura a
\ncastelului. Una dintre ele era, de pilda, butoiul cu tepi, in care
\nprizonierul era bagat si dat de-a dura, pentru o agonie cat mai
\nlenta.<\/p>\n