{"id":46138,"date":"2011-03-03T09:10:00","date_gmt":"2011-03-03T09:10:00","guid":{"rendered":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=46138"},"modified":"2026-04-02T19:42:14","modified_gmt":"2026-04-02T19:42:14","slug":"deceniul-dragonului-e-pregatita-china-sa-ajunga-cea-mai-mare-economie-a-lumii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=46138","title":{"rendered":"Deceniul dragonului: e pregatita China sa ajunga cea mai mare economie a lumii?"},"content":{"rendered":"

Pentru unii, intre care si Chris Patten, ultimul guvernator
\nbritanic al Hong Kongului (si posibil viitor sef al trustului BBC),
\nascensiunea Chinei in istoria recenta nu este o surpriza. “China va
\ndeveni cea mai mare economie a lumii, ceea ce a si fost in 18 din
\nultimele 20 de secole”, spunea profetic in 2008 Patten, iar
\ndeclaratia sa a castigat in ultima perioada o notorietate mult mai
\nmare decat a avut atunci. Criza economica, din care Beijingul a
\niesit aproape fara sa intre, a redus perioada estimata de Patten
\natunci (“urmatoarele doua-trei decenii”) la cel mult un deceniu sau
\nchiar mai putin pentru cei mai inversunati dintre “evanghelistii”
\nemergentei Chinei. Intre ei, fostul laureat al premiului Nobel
\npentru economie in 1993, Robert Fogel, care in cel mai recent numar
\ndin “Foreign Policy” face o adevarata apologie modelului economic
\nchinez pe care in 30 de ani il vede dominand autoritar lumea, de la
\ninaltimea unui PIB neverosimil pentru multi, de 123 de mii de
\nmiliarde de dolari, de circa zece ori mai mult decat in
\nprezent!<\/p>\n

<\/a><\/p>\n

Un asemenea model de crestere accelerata poate infierbanta,
\nintr-adevar, imaginatia multora, iar Asia nu a dus in ultima
\nperioada lipsa de asemenea exemple: daca in anii ’80 Japonia era
\nuriasul aparut de nicaieri care cumpara agresiv orice si (aproape)
\npe oricine, ajutat tot de un excedent comercial imens, acum este
\nrandul Chinei si s-ar putea ca peste cateva decenii sa fie randul
\nIndiei. Nu o luati ca pe o simpla ipoteza; marele recensamant din
\nIndia care trebuie sa se incheie la 28 februarie ar putea da la
\niveala o a doua China, ca numar de locuitori (peste 1,2 miliarde de
\nindieni, fata de 1,3 miliarde de chinezi), insa cu mai multe
\navantaje economice si demografice pentru viitor: mai multi tineri,
\nbuni vorbitori de engleza, mai bine pregatiti etc. Deja analistii
\nde la Citi au prins acest scenariu in cel mai recent raport Global
\nGrowth Generators, lansat joia trecuta, si sustin ca “China va
\ndepasi Statele Unite, devenind cea mai mare economie a lumii pana
\nin 2020, iar apoi va fi surclasata de India pana in 2050”.<\/p>\n

<\/a><\/p>\n

Pana atunci, trebuie remarcat ca s-a dezvoltat o intreaga
\nhermeneutica in jurul datelor macroeconomice ale Chinei si ale
\nStatelor Unite, in incercarea de a surprinde fotografia momentului
\ncand Beijingul incepe sa priveasca in spate spre Washington; Arvind
\nSubramanian, cercetator la Institutul Peterson pentru Economie
\nInternationala din Washington, isi revendica inca de anul trecut
\nmeritele pentru aceasta. Potrivit lui Subramanian, PIB-ul chinezesc
\na fost mai mare in 2010 decat cel american, Beijingul producand
\n14,8 mii de miliarde de dolari, fata de cele 14,6 mii de miliarde
\nde dolari ale Washingtonului. Subramanian a folosit analiza FMI a
\nPIB ajustat la paritatea puterii de cumparare, explicand ca FMI a
\nomis zonele rurale, unde s-ar afla insa majoritatea populatiei,
\nmult mai saraca si unde costul vietii este mult mai redus decat in
\nzonele urbane luate in calcul in analizele internationale. Insa
\nvocea lui Subramanian, desi autorizata, este in minoritate in
\nansamblul economistilor internationali care prefera sa citeasca
\nierarhia in termeni de PIB nominal, dominata de SUA si unde pe
\nlocul al doilea tocmai a urcat China (dupa publicarea datelor pe
\nultimul trimestru din 2010), cu un PIB de 5.879 de miliarde de
\ndolari, fata de 5.474 de miliarde de dolari pentru Japonia.<\/p>\n

<\/p>\n

Daca Japonia nu mai sperie pe nimeni de mult, grevata de o
\ndeflatie cronica si de imbatranirea populatiei, miliardele care se
\ninvart in China produc fiori pe sira spinarii din SUA si pana in
\nJaponia, trecand obligatoriu prin America Latina, Europa si Africa.
\nSpre deosebire de predecesoarea sa asiatica plecata la cucerirea
\nlumii cu bani ieftini, China isi consolideaza un imperiu colonial
\neconomic la care nu da semne ca va renunta in curand. Si nu e vorba
\ndoar despre gigantul de 300 de miliarde de dolari, fondul suveran
\nChina Investment Corp. (CIC) ale carui plasamente fac sa se umple
\neditorialele ziarelor de termeni ca “anexare economica” sau
\n“protectionism” cand vine sa cumpere obligatiuni ale statelor
\naflate in dificultate, inclusiv in Europa. Ci si sau mai ales
\ndespre cele 129 de companii controlate de stat (numite si “yangqi”,
\ndupa principiul energiei primordiale masculine din taoism) care in
\n2010 aveau active de peste 60% din PIB, adica 21.000 de miliarde de
\nyuani (3,17 mii de miliarde de dolari).<\/p>\n

<\/p>\n

Statul chinez are grija sa pastreze puterea de decizie in toate
\naceste mici state-in-stat, chiar daca multe sunt listate la bursele
\nchinezesti sau chiar din exterior. Cum? Majoritatea directorilor
\nexecutivi si a inaltilor oficiali din aceste companii sunt membri
\nde frunte ai Partidului Comunist Chinez, dar si, foarte adesea,
\nrude ale acestora. Interesul crescut pentru controlul companiilor
\n“yanggi” e dat de pozitiile de monopol pe care aceste portavioane
\nale intereselor economice chinezesti le detin in domenii diverse,
\nde la petrol si gaze la banci, telecomunicatii si aparare, dar si
\nde profiturile substantiale (150 de miliarde de dolari net in 2010)
\npe care le aduc si din care statul isi ia inapoi cel mult o zecime
\ndupa impozitare, restul fiind distribuite spre incantarea
\nangajatilor, rasfatati cu salarii de cinci ori mai mari decat media
\ndin sectorul privat, cel mai mare angajator din economie.<\/p>\n

Aceste companii, ale caror active s-au dublat din 2005 incoace
\n(ajungand la 53.500 de miliarde de yuani in 2009) sunt considerate
\ncoresponsabile de inflamarea accelerata a pietei imobiliare din
\nChina, care prezinta – spun analistii – semnele unei exuberante
\nirationale de genul celei care a trimis in corzi SUA si mare parte
\ndin restul Europei in urma cu peste doi ani. Cu peste jumatate din
\npopulatie traind in conditii modeste in mediul rural, cu gandul la
\nbanii pe care cei 150 de milioane de “capsunari” din zonele urbane
\nii trimit acasa, e oarecum de inteles de ce Partidul incearca sa
\ntempereze avantul imobiliar al proaspat imbogatitilor, a caror
\neuforie creste artificial preturile imobiliarelor, punand un umar
\nserios la cresterea inflatiei si la vulnerabilizarea sistemului
\nbancar, care abia in februarie a inceput sa mai tempereze
\ncreditarea.<\/p>\n

Laitmotivul celui de-al 12-lea plan cincinal, care se termina in
\n2015, este de a oferi tuturor chinezilor fructele cresterii
\neconomice accelerate, creand o societate a bunastarii relative,
\nfara excese (“Xiaokang”, dupa cum spunea recent vicepremierul Li
\nKeqiang in Financial Times). Dar in mediul rural, cei 750 de
\nmilioane de tarani carora suprafetele agricole nu le ofera venituri
\nsuficiente pentru a supravietui s-ar putea sa nu mai aiba rabdare
\nsa astepte. Clivajul rural-urban din China deriva tocmai din
\nsuccesul economic al tarii, care a atras investitii straine
\nfabuloase (fabricile cu 400.000 de angajati nu sunt o raritate) in
\nzonele de coasta, cu acces la infrastructura portuara in continua
\ndezvoltare si a lasat in voia sortii zonele din interiorul tarii,
\nin special pe cele muntoase.<\/p>\n

De cand Orientul Mijlociu fierbe cu ochii la izbandita
\n“revolutie a iasomiei” din Tunisia sau Egipt, conducatorii
\ncomunisti au devenit si mai atenti la frustrarile chinezilor,
\npresati de inflatia alimentata si de o seceta catastrofala in nord,
\nnemaivazuta cam de pe vremea lui Mao, care le scoate din buzunare
\nmare parte din castigurile salariale obtinute in ultimele luni.
\nCresterile salariale anuntate pentru februarie, luna traditional de
\nvacanta datorita Anului Nou chinezesc, vor eroda probabil si mai
\nmult competitivitatea de moment a Chinei in fata celorlalti
\nconcurenti asiatici. Deja de anul trecut, de la revoltele
\nsalariatilor de la fabricile Foxconn, analistii incepusera sa
\nprevada scaderi de competitivitate care ar fi urmat sa-i impinga pe
\ninvestitori spre state inca mai ieftine, dand ca exemplu chiar
\nVietnamul. Aceasta este consecinta fireasca a unei economii care
\ns-a “vandut” investitorilor straini sub brandul de cel mai ieftin
\nproducator. Pana acum, eforturile statului au fost sa limiteze
\nsalariile si sa investeasca veniturile realizate de economie in
\nample lucrari de infrastructura, care sa majoreze competivititatea
\npentru investitii; insa de la un anumit punct incolo, regimul nu
\nmai poate supravietui doar oferind noi locuri de munca, ci trebuie
\nsa livreze si salarii mai mari, iar guvernul central a cerut deja
\nca salariul minim sa urce cu cate 15% in fiecare an din acest
\ncincinal.<\/p>\n

Nu-i vorba, China nu mai este doar un producator de tenisi sau
\ntricouri, ci si de echipamente electronice, iar productivitatea
\nangajatilor a crescut uneori mai mult decat salariile; nu e sigur
\nca acest binom va fi pastrat, dar e aproape sigur ca, pe de alta
\nparte, “yangqi”-urile incep sa nu mai suporte concurenta
\noccidentala, dupa ce au asimilat tehnologiile si procedurile pe
\ncare aceasta le foloseste si vor sa le reproduca strict in
\nbeneficiul propriu. Problemele pe care Honda le-a avut la uzina din
\nGuangzhou in trecut (unde muncitorii s-au trezit ca din senin ca
\nvor cresteri salariale considerabile, sprijiniti tacit de
\nadministratia de stat) au facut ca Suzuki si Nissan sa mearga
\ndirect in India pentru noi investitii, unde salariile sunt
\ndeocamdata la jumatate.\n <\/p>\n

<\/p>\n

Asadar, desi inca nici n-a ajuns pe primul loc mondial dupa
\naprecierile majoritatii economistilor, China incepe deja sa vada
\nmotivele pentru care nu-si va putea pastra pozitia prea mult timp?
\nAsa s-ar parea, mai ales ca o dezvoltare durabila se face in
\nconditiile unei demografii prielnice, iar la acest capitol Partidul
\nn-a avut o viziune chiar coerenta: dupa ce Mao i-a indemnat pe
\nchinezi sa se inmulteasca tocmai ca sa cucereasca lumea, succesorii
\nlui si-au dat seama ca nu-i pot hrani pe toti si au limitat numarul
\nde copii pe care o familie ii poate avea, ceea ce va lasa fara mana
\nde lucru ieftina companiile din China in urmatorii ani, in acelasi
\ntimp cu cresterea agresivitatii sociale, de vreme ce numarul
\nbaietilor il depaseste constant la nastere pe cel al fetelor.
\n(Limitarea populatiei e mai pragmatica decat pare: o populatie care
\ninseamna o cincime din cea mondiala trebuie sa se descurce cu 8,5%
\ndin suprafata arabila de pe glob si, mai grav, cu doar 6,5% din
\nrezervele de apa, potrivit unui raport al Natiunilor Unite.)<\/p>\n

Asa s-a ajuns ca acum un copil sa poarte pe umeri
\nresponsabilitatea ca va trebui sa munceasca (de la 15 ani, deci cam
\nintr-un deceniu) pentru a plati pensiile pentru cei doi parinti si
\ncei patru bunici. Luati in calcul si ca acest tanar e mai putin
\npregatit decat le place conducatorilor Partidului sa creada: desi
\nscoli si campusuri universitare s-au tot construit in ultimii ani
\ncu banii adusi de balanta comerciala excedentara, iar elevii si
\nstudentii nu lipsesc, exista un deficit considerabil de dascali si
\nprofesori – mostenirea otravita a revolutiei culturale a lui Mao
\nTze-Dun, cand sute de mii de intelectuali si-au gasit sfarsitul in
\n“reeducarile” orchestrate de guvern sau aruncati de-a dreptul de pe
\nacoperisurile universitatilor pentru “neconformitate
\nideologica”.<\/p>\n

Deocamdata, Partidul – singura forta conducatoare in China in
\nultimii 60 de ani – a anuntat ca e decis sa creasca bunastarea
\npopulatiei, renuntand treptat la modelul exporturilor agresive,
\ncare i-a adus in ultimii ani probleme comerciale si monetare tot
\nmai mari cu Occidentul, si se va concentra pe importuri, ca sa
\nsatisfaca cererea in crestere de pe plan intern. Aici ar fi si o
\noportunitate imensa pentru companiile din exterior care inca nu
\ns-au decis sa plece sau inca nu au apucat sa puna piciorul in
\nChina, intrucat estimarile actuale arata ca firmele locale nu pot
\nface fata de unele singure. Neajunsul este ca stilul politicilor
\ncomerciale ale Chinei le va da probabil mari batai de cap
\ncompaniilor cu actionariat strain. Imprevizibilitatea deciziilor
\nconducatorilor politici ai economiei chineze si-a aratat nu o data
\nefectele; spre exemplu, la sfarsitul anului trecut, decizia de a
\nreduce in prima jumatate a lui 2011 cu 35% exporturile de metale
\nrare (folosite in special in telefoanele mobile inteligente,
\nindustria aerospatiala sau turbinele eoliene) a aruncat in aer
\npreturile acestor materii prime. Iar China este furnizorul a 97%
\ndin cantitatea de metale rare de pe piete, ceea ce ii da, printre
\naltele, puterea de a decide costul unui iPhone sau al unui
\nBlackBerry printr-un simplu decret!\n <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

China este tigrul asiatic pe care unii au inceput deja sa-l venereze drept viitorul lider global al acestui deceniu; in spatele colosului economic se afla o tara cu dubla personalitate, urbana si rurala, prima care da tonul in vremurile de astazi si in economia internationala, cealalta care inca asteapta sa-i vina randul la bunastare. Peste ambele troneaza liderul incontestabil, Partidul.<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[3826],"tags":[5826,6545,10023,188,516,7177,8988],"class_list":["post-46138","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-special","tag-asia","tag-china","tag-comunism","tag-economie","tag-lider","tag-populatie","tag-special"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/46138","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=46138"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/46138\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":63539,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/46138\/revisions\/63539"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=46138"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=46138"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=46138"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}