Ambii aveau dreptate, iar conversatia a cristalizat unele idei
\npe care le aveam despre situatia Japoniei, dar si despre a noastra,
\na SUA. In urma cu un deceniu, Japonia era un sinonim pentru
\npolitici economice esuate: la cativa ani dupa ce bula imobiliara
\ns-a spart, ea inca suferea de deflatie cronica si crestere lenta.
\nApoi a venit randul Americii sa aiba propria bula imobiliara, apoi
\nspargerea ei si apoi criza. Iar acum experienta Japoniei nu mai
\npare atat de rea pentru un observator american.<\/p>\n
De ce? In pofida tuturor erorilor, politica economica a Japoniei
\na limitat pericolul potential al unei crize financiare. Iar
\nintrebarea care se pune in America este daca noi vom putea face la
\nfel sau daca nu cumva vom vira brusc si abrupt spre dezastrul
\neconomic.<\/p>\n
In anii ’90, Japonia a facut o repetitie generala pentru criza
\ncare a lovit mare parte a lumii in 2008. Banci puse pe capatuiala
\nau alimentat o bula a preturilor in imobiliare; cand aceasta s-a
\nspart, bancile au fost slabite in mod fundamental, la fel si
\nconturile tuturor celor ce s-au imprumutat cu speranta ca preturile
\nterenurilor vor ramane la niveluri inalte. Rezultatul a fost o
\nstare de slabiciune economica permanenta.<\/p>\n
Iar raspunsul in materie de politici economice a fost prea
\nputin, prea tarziu. Banca Japoniei a redus dobanzile de referinta
\nsi a luat alte masuri sa impulsioneze consumul, dar a fost tot
\ntimpul in urma cu un pas si deflatia s-a instalat confortabil.
\nGuvernul a sprijinit crearea de locuri de munca prin programe
\npublice, dar eforturile sale nu au fost niciodata indeajuns de bine
\norientate astfel incat sa sprijine o revenire care sa se
\nautosustina. Bancile au fost mentinute pe linia de plutire, dar nu
\nau reusit sa faca fata creditelor neperformante si nici sa reia
\ncreditarea. Rezultatul politicilor inadecvate a fost o economie
\ncare ramane si in ziua de astazi in depresiune.<\/p>\n
Insa tabloul general din Japonia e mai degraba gri decat negru.
\nEconomia Japoniei poate sa fie deprimata, dar nu se afla in
\ndepresiune. Piata muncii a fost strabatuta de turbulente, cu un
\nnumar tot mai mare de astfel de “zilieri”, care treceau dintr-o
\nslujba temporara in alta slujba temporara. Dar multumita planurilor
\nguvernamentale de creare de locuri de munca, tara nu are somaj de
\nmasa. A crescut datoria, e adevarat, dar in ciuda temerilor
\npermanente cu privire la iminenta unei crize – si in pofida
\ndegradarilor constante ale ratingurilor de tara inca din 2002 -,
\nguvernul inca e capabil sa se imprumute pe termen lung si la o
\ndobanda de doar 1,1%.<\/p>\n
Pe scurt, performanta Japoniei a fost dezamagitoare, dar nu si
\ndezastruoasa. Si data fiind agenda politica a dreptei americane,
\naceasta e o performanta pe care s-ar putea sa ne dorim s-o fi
\natins. Ca si omologii lor japonezi, decidentii americani au raspuns
\ninitial cu jumatati de masura la explozia unei bule si la o criza
\nfinanciara. Eu m-am plans de acest lucru, dar acum discutia asta nu
\nmai are niciun rost. Intrebarea este: ce facem acum?<\/p>\n
Piedicile puse de republicani inseamna ca cel mult putem spera
\nca in viitorul apropiat sa fie luate masuri paleative – cheltuieli
\nsuplimentare modeste, de genul programului de infrastructura pe
\ncare presedintele Obama l-a propus recent, ajutoare pentru
\nguvernele locale si statale pentru a le ajuta sa evite viitoare
\najustari severe, ajutoare pentru someri pentru a reduce
\nausteritatea si a pastra puterea de cumparare.<\/p>\n
Chiar si cu astfel de masuri, am fi norocosi sa ne descurcam la
\nfel de bine ca Japonia in limitarea costurilor umane si economice
\nale turbulentelor economice. Dar nu e in niciun fel sigur ca o sa
\nobtinem macar atat. Daca republicanii merg dincolo de obstructie,
\nspre generarea de politici in acest sens – situatie in care ar
\nputea ajunge daca vor castiga un scor suficient in alegerile din
\nnoiembrie – o sa pornim pe drumul spre acea performanta economica
\nce face din Japonia sa ne para acum un fel de taram al
\nfagaduintei.<\/p>\n
E greu sa exageram impactul distructiv al ideilor pe care le-a
\nexprimat de curand John Boehner, liderul republicanilor din Camera
\nReprezentantilor, daca s-ar gasi cineva sa le puna in practica. El
\na cerut in esenta doua lucruri: reduceri masive de taxe pentru cei
\nbogati, ceea ce ar creste deficitul bugetar, dar ar face prea putin
\nca sa sprijine economia, si reduceri drastice de cheltuieli, care
\nvor trage in jos economia, dar nu prea vor face mare lucru pentru a
\nimbunatati perspectivele bugetare. Mai putine locuri de munca si
\ndeficite mai mari, combinatia perfecta.<\/p>\n
Mai mult, daca republicanii recapata puterea, ei vor face cu
\nsiguranta ce au facut in timpul administratiei Bush: nu vor incerca
\nsa abordeze in mod serios problemele economiei, ci le vor folosi
\ndoar drept scuza ca sa-si promoveze propria agenda, inclusiv
\nprivatizarea sistemului de asigurari sociale. Vor mai incerca, cu
\nsiguranta, sa traga inapoi si reforma din asigurarile de sanatate –
\nalta sabie cu doua taisuri, care va afecta securitatea economica si
\nin acelasi timp va creste deficitele pe termen lung.<\/p>\n
Asa ca eu ii cam invidiez pe japonezi. Da, performanta lor a
\nfost dezamagitoare. Dar lucrurile puteau fi si mai urate de atat.
\nSi pledoaria pe care trebuie sa o aiba acum democratii – pe care
\nvad ca si presedintele Obama a inceput s-o promoveze – este ca daca
\nrepublicanii recapata puterea, lucrurile vor fi cu adevarat mai
\nurate. Americanii, pe buna dreptate, sunt dezamagiti, frustrati si
\nfuriosi din cauza situatiei economice.<\/p>\n
Dar dezamagirea e mai buna decat dezastrul.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u201cProblemele de acum ale Japoniei sunt la fel ca acelea din anii \u201890, despre care scriai tu. E deprimant\u201d, mi-a spus un economist cu care am stat de vorba recent la Tokio. \u201cDar japonezii nu par deloc deprimati\u201d, l-a contrat un altul.<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[529],"tags":[105,7104,10276,19500,106],"class_list":["post-43452","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-opinii","tag-japonia","tag-opinii","tag-paul-krugman","tag-politici-economice","tag-sua"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/43452","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=43452"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/43452\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":61055,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/43452\/revisions\/61055"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=43452"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=43452"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=43452"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}