In vara anului 2007, firma a platit 3 miliarde de dolari pentru
\na salva doua din fondurile sale de hedging care au pariat pe
\ncreditele ipotecare de tip subprime. In 10 martie 2008, Alan
\nGreenberg – fostul CEO al Bear Stearns, ca raspuns la zvonurile
\nprivind lipsa de lichiditati care determinasera scaderea actiunilor
\ncu 10%, declara pentru CNBC ca toate zvonurile erau ridicole. O
\nsaptamana mai tarziu, banca era oferita lui JP Morgan pentru un
\npret initial de 2 dolari pe actiune.<\/p>\n
Acesta a fost sfarsitul unei banci de investitii cu traditie,
\ncare a fost construita in conformitate cu conceptul domnului
\nGreenberg: legendarul veteran in varsta de 82-ani, angaja exclusiv
\npersoane cu un profil unic: sarac, inteligent, si cu dorinta de a
\nse imboga\u0163i. Dupa preluarea firmei de catre JPM, Alan Greenberg a
\nsemnat cu noua conducere un acord prin care ocupa pozitia de
\nvice-presedinte emerit. Anul trecut, el si-a sarbatorit a saizecea
\naniversare in cadrul firmei, iar pe 1 iunie 2010 isi va publica
\nmemoriile intr-un volum intitulat “Cresterea si caderea lui Bear
\nStearns”.<\/p>\n
Comemorand doi ani de la prabusirea Bear Stearns, Alan Greenberg
\na dat un interviu televiziunii Bloomberg. Despre recentul proiect
\nde lege al senatorului Christopher Dodd, domnul Greenberg parea sa
\nnu aiba un punct de vedere ci pur si simplu sa imbratiseze opinia
\nlui Jamie Dimon – CEO-ul lui JP Morgan. Pentru mine, un om cu
\nreputatia sa ar trebui sa aiba propria parere, indiferent daca
\naceasta ar coincide sau nu cu opinia sefului sau. Cand a fost
\nintrebat despre cauzele colapsului Bear Stearns, Greenberg a spus:
\n“faptul ca oamenii care aprobau credite au ascuns realitatea,
\nfaptul ca solicitantii de credite aveau o capacitate indoielnica de
\nrambursare, faptul ca agentiile de rating au oferit un fals
\nsentiment de securitate si, desigur, nici Bear Stearns nu si-a
\nfacut temele cum ar fi trebuit.”<\/p>\n
Este strigator la cer cum un CEO al unei companii reputabile de
\npe Wall Street da vina pe toti din jur inainte de a se invinui pe
\nsine. Mai intai, Bear Stearns a intrat in mod deliberat in afacerea
\ncreditelor ipotecare cu grad ridicat de risc, iar in primavara
\nanului 2005, firma a anuntat lansarea Bear Stearns Residential
\nMortgage Corporation, care furniza brokerilor solutii mai simple de
\nfinantare. Cu aceasta initiativa, Bear Stearns demonstra intentia
\nde a deveni lider pe piate de obligatiuni MBS. In al doilea rand, a
\ninvinui S&P si Moody’s pentru ratinguri de AAA acordate eronat
\nunor obligatiuni riscante este ceva scandalos.<\/p>\n
Indiferent de lipsa de profesionalism a agentiilor de rating,
\nbanca de investitii ar fi trebuit sa aiba cunostinta de calitatea
\nactivelor care erau incluse in structurile MBS si CDO. Cu privire
\nla controlul intern, la Bear Stearns erau trei persoane care puteau
\nsa se plimbe incognito printre traderi si care aveau dreptul sa-i
\ninvestigheze. Se pare ca aceasta metoda nu a functionat deloc la
\nBear Stearns. Desi domnii Cioffi si Tanin – doi manageri celebri de
\nfonduri de hedging, se temeau de o prabusire a sistemului
\nimobiliar, acestia au continuat sa incurajeze partenerii sa
\ninvesteasca in cele doua fonduri speculative, care cateva luni mai
\ntarziu anuntau falimentul. Conform datelor furnizate de SEC, intre
\nnoiembrie 2006 si martie 2007, Alan Greenberg a vandut aproape
\n180.000 de actiuni la un pret mediu de circa 161 dolari, insumand
\naproape 29 milioane dolari. Cum se impaca aceste tranzactii cu
\nafirmatia de pe postul CNBC din luna martie 2008?<\/p>\n