{"id":182239,"date":"2020-04-21T13:54:45","date_gmt":"2020-04-21T13:54:45","guid":{"rendered":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=182239"},"modified":"2020-04-21T13:54:45","modified_gmt":"2020-04-21T13:54:45","slug":"cand-va-decola-din-nou-industria-aviatiei","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=182239","title":{"rendered":"C\u00e2nd va decola din nou industria avia\u0163iei?"},"content":{"rendered":"<p>\n\u201eAvia\u0163ia joac\u0103 un rol vital. Criza actual\u0103 are un impact dramatic asupra acestei industrii. \u00cen plus, statele se bazeaz\u0103 acum pe serviciile de avia\u0163ie pentru a transporta dispozitive medicale, medici, pacien\u0163i \u015fi pentru a reuni familii\u201d, spune Jacob Hoekstra, CEO al Kilpatrick, companie global\u0103 de executive search specializat\u0103 \u00een domeniul avia\u0163iei.<br \/>\nPotrivit unei analize actualizate a Asocia\u0163iei Interna\u0163ionale a Transportului Aerian (IATA), veniturile companiilor aeriene rezultate din zborurile comerciale vor \u00eenregistra anul acesta o sc\u0103dere de 55% fa\u0163\u0103 de 2019 (-314 miliarde de dolari), se arat\u0103 \u00eentr-un un comunicat de pres\u0103 trimis de reprezentan\u0163ii asocia\u0163iei. La \u00eenceputul lunii aprilie, men\u0163ioneaz\u0103 aceea\u015fi surs\u0103, num\u0103rul zborurilor la nivel global era \u00een sc\u0103dere cu 80% fa\u0163\u0103 de 2019, \u00een mare parte din cauza restric\u0163iilor de c\u0103l\u0103torie impuse de guverne pentru a combate r\u0103sp\u00e2ndirea virusului, iar a\u015ftept\u0103rile la nivelul \u00eentregului an vizeaz\u0103 o sc\u0103dere cu 48% a cererii pe segmentul de zboruri comerciale, at\u00e2t pe plan intern c\u00e2t \u015fi interna\u0163ional, ca urmare a doi factori: recesiunea economic\u0103, prognozat\u0103 de speciali\u015fti, determinat\u0103 \u015fi de faptul c\u0103 \u00een al doilea trimestru din 2020 \u015focul economic provocat de pandemia de COVID-19 este de a\u015fteptat s\u0103 fie cel mai sever, estim\u00e2ndu-se de asemenea c\u0103 PIB-ul va sc\u0103dea cu 6%, fa\u0163\u0103 de sc\u0103derea de 2% \u00eenregistrat\u0103 la v\u00e2rful crizei financiare globale din 2008, cel\u0103lalt factor fiind restric\u0163iile de c\u0103l\u0103torie, care vor aprofunda impactul recesiunii asupra cererii.<br \/>\n\u201eUnele guverne au intensificat m\u0103surile de salvare financiar\u0103, dar situa\u0163ia r\u0103m\u00e2ne critic\u0103. Companiile aeriene vor utiliza rezerve de numerar de 61 de miliarde de dolari doar \u00een al doilea trimestru. Aceasta pune \u00een pericol 25 de milioane de locuri de munc\u0103 dependente de avia\u0163ie. \u015ei f\u0103r\u0103 ajutor urgent, multe companii aeriene nu vor supravie\u0163ui pentru a sus\u0163ine recuperarea economic\u0103\u201c, avertizeaz\u0103 Alexandre de Juniac, director general \u015fi CEO al IATA, \u00een analiz\u0103.<br \/>\nDe asemenea, o analiz\u0103 economic\u0103 realizat\u0103 de Airports Council International (ACI) World la nivel global previzioneaz\u0103 c\u0103 pandemia de COVID-19 va conduce la o sc\u0103dere cu 40% a traficului de pasageri (3,6 miliarde de oameni) de pe aeroporturi \u015fi la venituri ale aeroporturilor \u00een sc\u0103dere cu 50% \u00een 2020, fa\u0163\u0103 de estim\u0103rile ini\u0163iale pentru acest an. \u00cen timp ce industria aeroportuar\u0103 era de a\u015fteptat s\u0103 genereze aproximativ 172 de miliarde de dolari, se estimeaz\u0103 c\u0103 ar putea pierde aproximativ 45% sau mai mult de 76 de miliarde de dolari p\u00e2n\u0103 la sf\u00e2r\u015fitul acestui an, potrivit estim\u0103rilor ACI World. \u00cen primul trimetru al acestui an industria aviatic\u0103 a \u00eenregistrat deja pierderi de mai multe miliarde, iar acum se prevede c\u0103 impactul COVID-19 se va extinde nu numai la nivelul celui de-al doilea trimestru al anului 2020, ci \u015fi \u00een a doua jum\u0103tate a anului curent, men\u0163ioneaz\u0103 aceea\u015fi surs\u0103. \u201eMajoritatea exper\u0163ilor din industria transportului aerian sunt de acord c\u0103 recuperarea poate dura \u00eentre 12 \u015fi 18 luni pentru a atinge nivelurile de trafic pe care le \u00eenregistra \u00eenainte de criz\u0103 \u015fi este posibil ca industria s\u0103 nu \u00eenregistreze volumele de trafic pre-COVID-19 \u00eenainte de sf\u00e2r\u015fitul anului 2021\u201d, noteaz\u0103 Angela Gittens, director general al ACI World, \u00eentr-un comunicat.<br \/>\nReprezentan\u0163ii IATA consider\u0103 c\u0103 guvernele ar trebui s\u0103 includ\u0103 avia\u0163ia \u00een pachetele de stabilizare, deoarece companiile aeriene \u201esunt nucleul unui lan\u0163 valoric care creaz\u0103 aproximativ 65,5 milioane de locuri de munc\u0103 \u00een \u00eentreaga lume, \u015fi fiecare dintre cele 2,7 milioane de locuri de munc\u0103 ale companiilor aeriene sus\u0163ine \u00eenc\u0103 24 de locuri de munc\u0103 \u00een economie\u201d.<br \/>\n\u00cen opinia lui Jacob Hoekstra, pentru a supravie\u0163ui \u00een aceast\u0103 perioad\u0103, organiza\u0163iile din domeniul aviatic trebuie s\u0103 construiasc\u0103 o \u201eatitudine reziliant\u0103\u201d care \u00eei va ajuta \u015fi \u00een viitoarele posibile crize. \u201eOrganiza\u0163iile rezistente vor trece prin criz\u0103 \u015fi vor fi \u00abr\u0103spl\u0103tite\u00bb de pia\u0163a post-COVID-19. Clien\u0163ii, consumatorii, utilizatorii finali \u00ee\u015fi vor aminti cum s-a comportat o organiza\u0163e \u00een timpul pandemiei. Pe plan intern, companiile ar trebui s\u0103 \u0163in\u0103 cont de cine a fost \u00abcel mai performant\u00bb \u00eentr-o perioad\u0103 \u00een care rezilien\u0163a este o abilitate important\u0103.\u201d<br \/>\nDe\u015fi spune c\u0103 nu se \u015ftie \u00eenc\u0103 dac\u0103 operatorii de linie vor fi mai afecta\u0163i de aceast\u0103 criz\u0103 dec\u00e2t cei low-cost sau invers, executivul spune c\u0103, cel pu\u0163in \u00een privin\u0163a c\u0103l\u0103torilor, companiile de linie \u201epar s\u0103 se descurce mai bine cu serviciul pentru clien\u0163i dec\u00e2t cele low-cost, \u00een cazul c\u0103rora mul\u0163i oameni se simt abandona\u0163i de acestea \u015fi e posibil ca pe viitor s\u0103 se orienteze spre servicii mai bune \u015fi care ofer\u0103 o mai mare flexibilitate\u201d. Potrivit lui, este prea devreme pentru a spune dac\u0103 exist\u0103 companii aviatice aflate \u00een pericol de faliment. \u201eCOVID-19 pune \u00een pericol \u00eentreaga industrie \u015fi, cu siguran\u0163\u0103, vor fi reduceri de costuri. Prin urmare, companiile va trebui s\u0103 introduc\u0103 noi metode pentru a evalua noile abilit\u0103\u0163i de leadership cerute de industrie dup\u0103 ce aceast\u0103 criz\u0103 se va \u00eencheia.\u201d \u015ei despre pre\u0163urile postpandemie spune c\u0103 reprezint\u0103, de asemenea, o loterie, deoarece depind de mul\u0163i factori diferi\u0163i, unul dintre cei mai importan\u0163i fiind pre\u0163ul carburantului \u2013 printre mul\u0163i al\u0163ii.<\/p>\n<p>\nCriza din biroul&nbsp;de acas\u0103<br \/>\n\u00cen paralel cu problemele survenite la nivel macro \u00een cadrul organiza\u0163iilor, executivul de la Kilpatrick le aminte\u015fte \u015fi pe cele de dimensiuni mai mici, dar foarte importante, cum e cea a lucrului de acas\u0103. De\u015fi ideea de work from home i-a atras pe mul\u0163i, prin prisma unei flexibilit\u0103\u0163i \u015fi a unei autonomii sporite, spune el, acum, pe m\u0103sur\u0103 ce munca \u00een regim remote continu\u0103, lucrurile \u00eencep s\u0103 se schimbe. \u201e\u00cen unele cazuri, entuziasmul este acum \u00eenlocuit de plictiseal\u0103, autonomia se transform\u0103 \u00een deconectare, flexibilitatea se transform\u0103 \u00een dezorganizare, iar unii chiar au \u00eenceput s\u0103 sufere \u00een lipsa interac\u0163iunilor umane pe mai multe niveluri.\u201d Din fericire, adaug\u0103 Hoekstra, avem tehnologii, tot ce trebuie s\u0103 facem este s\u0103 le identific\u0103m pe cele corecte \u015fi s\u0103 le folosim \u00een mod adecvat. \u201eRealitatea virtual\u0103 \u015fi \u00eenv\u0103\u0163area la distan\u0163\u0103 permit companiilor s\u0103 aib\u0103 acelea\u015fi experien\u0163e f\u0103r\u0103 contact uman. Imagina\u0163i-v\u0103 c\u0103 v\u0103 pune\u0163i ochelari \u015fi, deodat\u0103, v\u0103 afla\u0163i la locul de munc\u0103 sau \u00eentr-un alt cadru de lucru.\u201d La nivelul companiei pe care o conduce, executivul spune c\u0103 \u201eKilpatrick a avut \u00eentotdeauna o cultur\u0103 de lucru flexibil\u0103, at\u00e2t timp c\u00e2t oamenii ofer\u0103 cele mai bune rezultate \u00een timp util. Fiind o companie global\u0103, cu birouri \u00een 18 loca\u0163ii de pe toate continentele, lucrul inteligent \u00een echip\u0103 a fost \u00eentotdeauna o parte important\u0103 a culturii noastre. Nici m\u0103car la izbucnirea nea\u015fteptat\u0103 a COVID-19 nu am intrat \u00een panic\u0103 \u015fi am pus \u00een practic\u0103 lucrul inteligent \u00een echip\u0103, astfel \u00eenc\u00e2t opera\u0163iunile noastre nu au fost perturbate. Pentru noi, cultivarea unui caracter rezilient \u00eenseamn\u0103 transformarea e\u015fecului \u00een succes. \u00cen plus, am avut imediat o mul\u0163ime de \u00eentreb\u0103ri din partea clien\u0163ilor cu privire la modul \u00een care organiza\u0163iile lor de resurse umane ar trebui s\u0103 se adapteze la scenariul actual din Asia p\u00e2n\u0103 \u00een America, a\u015fa c\u0103 am avut multe de \u00eemp\u0103rt\u0103\u015fit\u201d.<\/p>\n<p>\n<br \/>\nIndustria va decola din nou<br \/>\n\u00cen ciuda crizei actuale \u015fi a previziunilor sumbre, Jacob Hoekstra spune c\u0103 sectorul aviatic va continua s\u0103 creasc\u0103 dup\u0103 ce lucrurile vor reintra \u00een normal. \u201eCele mai recente estim\u0103ri sugereaz\u0103 c\u0103 cererea de transport aerian va cre\u015fte cu o medie de 4,3% pe an \u00een urm\u0103torii 20 de ani.\u201d Industria se extinde, adaug\u0103 el, iar viitorul avia\u0163iei este unul plin de provoc\u0103ri. Importan\u0163a acestui domeniu nu poate fi pus\u0103 sub semnul \u00eentreb\u0103rii, iar cifrele o demonstreaz\u0103: \u00een 2017, potrivit datelor OACI (Organiza\u0163ia Interna\u0163ional\u0103 a Avia\u0163iei Civile \u2013 n. red.), citate de CEO-ul Kilpatrick, companiile aeriene din \u00eentreaga lume au transportat aproximativ 4,1 miliarde de pasageri, 56 de milioane de tone de marf\u0103 pe durata a 37 de milioane de zboruri comerciale. \u00cen fiecare zi, avioanele transport\u0103 peste 10 milioane de pasageri \u015fi m\u0103rfuri \u00een valoare de aproximativ 18 miliarde de dolari. \u201eAcest lucru indic\u0103 impactul economic semnificativ al avia\u0163iei asupra economiei mondiale, lucru demonstrat \u015fi de faptul c\u0103 avia\u0163ia reprezint\u0103 3,5% din PIB-ul la nivel mondial (2,7 trilioane de dolari americani) \u015fi a creat 65 de milioane de locuri de munc\u0103 la nivel global. Avia\u0163ia ofer\u0103 singura re\u0163ea rapid\u0103 de transport la nivel mondial, gener\u00e2nd cre\u015ftere economic\u0103, cre\u00e2nd locuri de munc\u0103 \u015fi facilit\u00e2nd comer\u0163ul interna\u0163ional \u015fi turismul, fiind acum recunoscut\u0103 \u015fi de comunitatea interna\u0163ional\u0103 ca fiind un factor esen\u0163ial pentru realizarea obiectivelor ONU de dezvoltare durabil\u0103.\u201d<br \/>\nCEO-ul companiei Kilpatrick spune c\u0103 provoc\u0103rile nu lipseau nici \u00eenainte de actuala criz\u0103. \u201eIndustria aviatic\u0103 se caracterizeaz\u0103 ast\u0103zi prin proiecte mai mari \u015fi mai complexe fa\u0163\u0103 de anii preceden\u0163i \u015fi prin mai pu\u0163ine finan\u0163\u0103ri publice. \u00cen \u00eentreaga lume, investi\u0163iile venite din sectorul privat \u00ee\u015fi extind prezen\u0163a \u00een proiectele aviatice, gata s\u0103 \u00ee\u015fi asume mai multe riscuri, dar \u00een schimbul unui ROI (return of investment \u2013 n. red.) mai bun. Noi pie\u0163e \u015fi noile frontiere determin\u0103 juc\u0103torii din industria aviatic\u0103 de pe tot globul s\u0103 redefineasc\u0103 provoc\u0103rile \u00een domeniul resurselor umane. Lipsa de personal calificat necesit\u0103 o mobilitate interna\u0163ional\u0103 mai ridicat\u0103 \u015fi o \u00eembun\u0103t\u0103\u0163ire a abilit\u0103\u0163ilor de conducere.\u201d<\/p>\n<p>\nExigen\u0163e&nbsp;la nivel \u00eenalt<br \/>\nPotrivit lui Hoekstra, \u00een medie, un executiv de top din industria aviatic\u0103 c\u00e2\u015ftig\u0103 minimum 150.000 de euro\/an, iar durata medie a unui contract este de minimum trei ani. Care sunt \u00eens\u0103 calit\u0103\u0163ile pe care le caut\u0103 oficialii companiilor aeriene la un candidat? \u201ePe m\u0103sur\u0103 ce dinamica industriei aviatice evolueaz\u0103, profilul liderilor de succes din acest domeniu trece printr-o schimbare fundamental\u0103 \u2013 nu numai c\u0103 ne confrunt\u0103m cu o lips\u0103 global\u0103 de talente \u00een rolurile strategice \u2013 indiferent dac\u0103 e nevoie de o persoan\u0103 care s\u0103 administreze un aeroport sau s\u0103 fac\u0103 fa\u0163\u0103 provoc\u0103rii de a conduce un nou operator low-cost. Tot ce trebuie s\u0103 fac\u0103 este s\u0103 aib\u0103 un set de abilit\u0103\u0163i comerciale, strategice \u015fi tehnologice \u2013 pentru a gestiona corect ambele p\u0103r\u0163i interesate: publice \u015fi private. \u00cen lupta pentru talente, companiile vor s\u0103 poat\u0103 vorbi cu oameni care \u00ee\u015fi cunosc afacerile \u015fi pia\u0163a, nu exist\u0103 timp pentru a educa consultan\u0163i.\u201d<br \/>\n\u00cen plus, adaug\u0103 el, redefinirea responsabilit\u0103\u0163ilor este de o importan\u0163\u0103 vital\u0103 pentru orice organiza\u0163ie ast\u0103zi, \u00een perioada de criz\u0103, pentru a-\u015fi asigura succesul de m\u00e2ine. \u201eOrganiza\u0163iile aviatice doresc s\u0103 lucreze cu un nou tip de lideri, care nu se mai angajeaz\u0103 doar \u00een realiz\u0103ri personale, dar care lucreaz\u0103 pentru un obiectiv al echipei. Avem inteligen\u0163a artificial\u0103 pentru a ne sprijini c\u00e2nd vine vorba de activit\u0103\u0163i de rutin\u0103 \u2013 c\u00e2nd cantitatea conteaz\u0103 mai mult dec\u00e2t calitatea. Dar pe cine dore\u015fti la bordul echipei pe termen lung, c\u00e2nd calitatea conteaz\u0103?\u201d, noteaz\u0103 executivul.<br \/>\nAnual, Kilpatrick \u00eencheie, la nivel interna\u0163ional, sute de contracte de angajare. Un proces de recrutare dureaz\u0103, \u00een medie, 3-4 s\u0103pt\u0103m\u00e2ni, iar tariful companiei se bazeaz\u0103 pe gradul de dificultate \u015fi num\u0103rul proceselor de recrutare, dar \u015fi pe loca\u0163ie. \u00cen plus, adaug\u0103 el, \u201etoate propunerile noastre se bazeaz\u0103 pe un model \u00een care \u00eemp\u0103r\u0163im riscul cu clien\u0163ii no\u015ftri\u201d.&nbsp;<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Printre primele \u015fi cel mai grav afectate industrii de pandemia de covid-19 pe termen lung se num\u0103r\u0103 \u015fi industria avia\u0163iei, pentru care pierderile vor fi enorme. Cum se traduc, \u00een cifre, turbulen\u0163ele prin care trece acum acest sector?<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[510,512],"tags":[7842,125,9321,4172,201,252,182,19193,33023,303,474,22346,276,161,7536,14847,8302,80,8327,315,33400,19707,32958,216],"class_list":["post-182239","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-actualitate","category-revista-bm","tag-aviatie","tag-ceo","tag-cerere","tag-cifre","tag-companii","tag-companii-aeriene","tag-criza","tag-decolare","tag-grav","tag-important","tag-industrie","tag-inregistrare","tag-locuri-de-munca","tag-miliarde","tag-organizatii","tag-pandemie","tag-pierderi","tag-refuz","tag-scadere","tag-sector","tag-termen-lung","tag-timp","tag-trecere","tag-zboruri"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/182239","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=182239"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/182239\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=182239"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=182239"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=182239"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}