“Eu nu-mi doresc sa am atat de mult teren cat am acum. Personal,
\nnu cred in viitorul exploatatiilor mari”, replica insa Stefan
\nPoienaru. Modelul de agricultura pe care il vede pentru Romania
\neste cel al unei suprafete de teren de dimensiuni mici, de tip
\nfamilial, in care proprietarii sa stie exact ce resurse au folosit
\nsi sa beneficieze in totalitate de roadele muncii lor. In viziunea
\nlui, implicarea directa a familiilor ar duce la o mai buna
\ngestionare a exploatatiei, a carei suprafata optima ar trebui sa
\naiba in jur de 300-500 ha.<\/p>\n
“Politica Agricola Comuna se va orienta spre exploatatiile mici,
\ndin proprietatea tinerilor, pentru ca aceasta este tendinta in
\nVest. Exploatatiile mari, ca acelea din Ucraina sau Rusia, nu sunt
\nagreate de UE, pentru ca ele creeaza concurenta neloiala
\nfermierilor mici”, crede Poienaru. In plus, contribuabilul european
\nar putea fi deranjat de ideea de a subventiona un mare cultivator
\nin detrimentul unui fermier mic care practica agricultura de
\nsubzistenta. De aceea, Poienaru declara ca este pregatit sa inceapa
\ndivizarea companiilor sale in exploatatii mai mici. Optiunea
\npotrivita ar fi o impartire pe ferme, in care salariatii vor deveni
\nparticipanti directi la castig.<\/p>\n
Actualmente, holdingul controlat de Poienaru cuprinde cinci
\nsocietati. Agrofam Prod se ocupa cu gestionarea terenului din
\nInsula Mare a Brailei, iar Agrofam Com cu terenul din afara
\nInsulei. Agrofam Trading este societatea care se ocupa de partea
\ncomerciala a grupului – comert cu cereale, export si aprovizionare
\na grupului. “E mult mai usor ca o companie sa negocieze pentru tot
\ngrupul, deoarece cumparand cantitati mari putem beneficia de
\ndiscounturi de pana la 40% din pretul de lista”, explica
\nproprietarul. Compania specializata in comert coordoneaza si
\nactivitatea logistica, de la transport pana la silozuri si baze de
\nreceptie. Cea de a cincea firma a grupului este Vitifam, care are
\nin proprietate 60 de hectare de vie si o crama, iar la primavara se
\npregateste de lansarea in retail a unei marci de vinuri denumita
\nViata Lunga.<\/p>\n
Pentru a avea profit, Poienaru a inteles ca are sansa sa castige
\ndin produsele cu valoare adaugata mai mult decat din materii prime
\nvegetale. Agrofam a dezvoltat deci un sector zootehnic, format din
\ndoua ferme – una de ovine, care are 4.000 de capete si una de
\ncaprine, cu 2.000 de capete. Pentru ca nu putea vinde animalele in
\nviu, conducerea companiei a adaugat un abator (adus pe trailer din
\nRovaniemi, de la Cercul Polar, pentru care a platit peste 1 milion
\nde euro), o carmangerie si o mica fabrica de procesare a laptelui.
\nPlanurile de dezvoltare creionate de Poienaru prevad ca lactatele
\nproduse la Fetesti sa iasa pe piata tot in primavara, sub marca
\nOvidiu, atacand o nisa care nu este foarte bine exploatata in
\nRomania – a produselor din lapte de capra.<\/p>\n<\/p>\n
<\/p>\n
Agrofam a gandit si un sistem de comercializare a produselor
\nproprii, dar si a altor produse, prin deschiderea unui lant de 10
\nmagazine in Fetesti, }andarei, Cernavoda si Medgidia. Primul
\nmagazin s-a deschis la inceputul lui decembrie, iar inca noua sunt
\nplanificate sa fie deschise in 2010, investitia necesara fiind de
\ncirca un milion de euro.<\/p>\n
Inginer agronom de meserie, Poienaru era in pragul Revolutiei
\ndirector de IAS (intreprindere agricola de stat). Cariera in
\nagricultura a urmat unei dezamagiri legate de o scurta experienta
\nin televiziune. “La terminarea facultatii am castigat un concurs
\npentru un post de reporter la emisiunea <Viata Satului>, dar
\nasteptarile mele nu au fost impartasite”, isi aminteste Poienaru,
\ncare visa sa ia un interviu ministrului agriculturii de la acea
\nvreme. Urmand sfatul socrilor sai, s-a dus la minister si a cerut o
\nrepartitie pentru el si sotie la IAS Gradiste, solicitare care i-a
\nsurprins pe functionari atat pentru faptul ca renunta la o cariera
\nin televiziune, cat si pentru ca voia sa lucreze pamantul din Balta
\nIalomitei, loc renumit pentru terenurile sale mlastinoase. Isi
\naminteste acum ca a fost intrebat atunci “Tovarase Poienaru, de ce
\ndoresti sa mergi in Balta? Vrei sa ajungi imparatul Baltii?”. 20 de
\nani mai tarziu a ajuns cel mai mare agricultor din zona, spune
\nrazand omul de afaceri, care exploateaza in prezent peste 19.000 ha
\nde pamant.<\/p>\n
In Gradiste a ramas sapte ani, unde a promovat, ajungand
\ninspector-sef, apoi director de IAS la o alta societate din Insula
\nMare a Brailei. Evenimentele din decembrie 1989 l-au gasit intr-o
\npostura surprinzatoare chiar si pentru el – in prezidiul celui de
\nal XIV-lea Congres al Partidului Comunist, fapt care a avut drept
\nconsecinta arestarea sa dupa caderea regimului totalitar.<\/p>\n
“Am trait o drama post-decembrista, atat din punct de vedere
\nfinanciar, cat si social”, comenteaza fostul sef de IAS. Cu toti
\nbanii economisiti din salariu si-a cumparat un apartament in
\nBucuresti, in Dorobanti, chiar cu doua luni inainte de izbucnirea
\nRevolutiei. “Toti banii mei de la CEC s-au dus pe apartament, am
\nramas fara serviciu, sotia nu lucra si ne-am trezit in capitalism.”
\nCu toate ca noua realitate nu avea nimic de a face cu ceea ce
\nfusese inainte, Poienaru a ramas increzator ca o poate lua de la
\ncapat.\n <\/p>\n
<\/p>\n
“Am crezut foarte tare in capitalism. Imi imaginam ca o sa vina
\ncapitalistii sa ia pamantul statului si o sa ma caute. Credeam ca
\nvoi avea o leafa de 1.000 de dolari, dar, sincer sa fiu, nu stiu de
\nce m-am cantonat in aceasta cifra – probabil pentru ca era mult in
\ncomparatie cu ce castigam atunci.” Dar capitalistii lui Poienaru nu
\nau venit si, somer fiind, a fost nevoit sa isi vanda televizorul
\ncolor pentru a avea bani sa supravietuiasca. Ca sa isi intretina
\nfamilia, s-a orientat spre activitatea de comert: pentru ca locuia
\npe malul Borcei si cunostea toti pescarii din zona a inceput sa
\nvanda sturioni si icre negre in restaurantele si hotelurile de lux
\ndin Bucuresti. Intr-un an a reusit sa vanda sapte tone de peste si
\n250 de kilograme de icre negre, pe fondul exploziei de restaurante
\nsi hoteluri imediat dupa 1989.<\/p>\n
“Aveam o Lada 1500, care era regina soselelor inainte de ’89. Ma
\nduceam cu pestele la Bucuresti, il descarcam in parcarea subterana
\nde la Intercontinental si de banii obtinuti cumparam brichete si
\ntigari, pe care le vindeam in Calarasi”, isi aminteste Poienaru.
\nComertul cu amanuntul inflorise in acea perioada, iar fostul
\nagronom isi dezvoltase un simt al pietei, cu ajutorul caruia
\nidentifica “buticarii” in cautare de surse de aprovizionare.
\n“Calarasiul a fost pe departe orasul cu cele mai multe buticuri pe
\ncare l-am vazut. Fiecare cetatean de pe Calea Bucuresti isi
\ntransforma geamul in usa si isi facea magazin de vanzare.”<\/p>\n
Primul lucru pe care l-a facut cu banii castigati de pe urma
\ncomertului a fost sa isi cumpere un tractor cu doua remorci.
\nAgronomul observase ca putea sa castige de pe urma situatiei din
\npiata agricola. CAP-urile (cooperativele agricole de productie) nu
\nse desfiintasera inca, dar nu mai erau obligate sa predea productia
\nla stat, astfel ca stocuri mari de cereale se adunasera in curtile
\noamenilor. Pe de alta parte, complexurile de animale aflate in
\nproprietatea statului duceau lipsa de cereale. Poienaru a inceput
\nsa cumpere cereale din sate si sa le vanda catre marile complexuri
\nde porci si catre FNC-uri (fabrici de nutreturi combinate) din
\nIalomita, pe care ulterior le-a si cumparat, dupa ce au intrat in
\nfaliment. Urmatorul pas in dezvoltarea afacerilor a fost cumpararea
\na 140 de hectare de pamant, langa Fetesti.<\/p>\n
“Am stat aproape doi ani fara mirosul reavan al pamantului din
\nprimavara, ceva extraordinar chiar pentru un agronom care a stat
\ntoata viata cu picioarele pe pamant”, spune Poienaru. In 1992 a
\ninfiintat prima firma a grupului de astazi, Agrofam, iar in 1994 a
\npus pe picioare compania Agrofam Holding. In 1994 a beneficiat de o
\nlege prin care companiile noi erau scutite de la plata impozitului
\npe profit in primele sase luni de activitate. “Am facut o companie
\nmare, careia i-am dat un profit foarte mare si am castigat peste un
\nmiliard de lei din neimpozitare”, precizeaza Poienaru – intr-o
\nperioada in care impozitul pe profiturile din activitatea agricola
\nse ridica la 25%. In urmatorii 10 ani, Agrofam Holding s-a
\ndezvoltat continuu, pana ce la un moment dat a devenit un
\nconglomerat foarte greu de gestionat. Prin urmare, proprietarul a
\nhotarat sa imparta holdingul in cele cinci societati specializate
\nce functioneaza astazi.\n <\/p>\n
<\/p>\n
Desi fiecare companie a holdingului este de sine statatoare,
\nconducerea este centralizata, astfel incat directorii societatilor
\nnu pot sa angajeze compania din punct de vedere financiar.
\nDirectorii au competente limitate – au toata responsabilitatea
\nmuncii, a organizarii productiei, asupra personalului, inclusiv
\nangajare, retribuire sau desfacerea contractului de munca, “dar nu
\nau competenta sa efectueze plati. Practic nu se cumpara si nu se
\nvinde nimic fara mine”, explica Poienaru. El a ajuns sa prefere
\nacest sistem dupa ce au fost mai multe cazuri de manageri care
\nfaceau plati fara legatura cu firma. In plus, patronul Agrofam
\nconsidera ca autorizarea platilor doar de catre el are drept
\navantaj o predictibilitate mult mai buna a cheltuielilor.<\/p>\n
Desi compania a fost divizata in mai multe firme, Poienaru nu
\neste inca multumit de dimensiunea afacerilor sale, considerand
\nAgrofam mult prea mare, in perspectiva viziunii sale despre
\nexploatatia ideala. Cat priveste modelul lui de capitalism social
\nin agricultura, explica pe larg cum Agrofam a dezvoltat de mai bine
\nde sapte ani un program de implicare a angajatilor in afacerile
\nholdingului.<\/p>\n
In primul rand, Agrofam s-a axat pe componenta sociala. Spre
\nexemplu, ofera posibilitatea tuturor angajatilor sa urmeze studii
\nsuperioare, decontand cheltuielile aferente studiilor. “Soferii
\nnostri sunt acum ingineri, oamenii de la secretariat au ajuns
\nconsilieri juridici, iar directori ai companiei au pornit ca simpli
\nlucratori.” Copiii angajatilor, indiferent de studiile pe care
\nle-au urmat, au asigurat un loc de munca in Agrofam. Compania a pus
\nla dispozitia angajatilor 22 de locuinte de serviciu in Fetesti,
\nmajoritatea pentru tineri, plus inca 60 de apartamente pentru
\nmuncitori. Cei 280 de salariati iau masa gratis, inclusiv cei 1.000
\nde lucratori din campaniile agricole. Fiecarui salariat i se ofera
\nlunar un “bonus” de 100 de kilograme de grau, pe care respectivul
\nil poate lua sau poate incasa in schimb contravaloarea.<\/p>\n
In al doilea rand, Poienaru a dezvoltat o solutie originala de a
\nmotiva oamenii, prin stimularea competitiei intre societatile din
\ngrup. Iarna se stabileste la nivelul fiecarei unitati tinta de
\nprofit pentru anul urmator, iar la finalul anului urmator o treime
\ndin suma cu care este depasit profitul se intoarce in fondul de
\nsalarii. Din aceasta suma, compania aloca parti egale fiecarui
\nangajat, asa incat in unele cazuri bonusul poate ajunge la nivelul
\nsalariului anual. Acest sistem functioneaza ca un lant de
\nsupervizare, pentru ca angajatii incep sa se controleze reciproc:
\ndaca un alt angajat munceste ineficient, rezultatul il va afecta si
\npe el si va lua masuri. De asemenea, la sfarsitul anului, daca nu
\nreusesc sa depaseasca tinta, se vor motiva sa ii intreaca pe
\ncolegii din alte unitati, antrenand o crestere a profitabilitatii
\nholdingului.\n <\/p>\n
<\/p>\n
“Rata profitabilitatii este stabilita impreuna si are o valoare
\nde circa 7%. Chiar daca unele unitati nu depasesc profitul
\nplanificat, incercam la sfarsitul anului sa le dam 2-3 salarii ca
\nbonus”, explica patronul. “Este un lucru cu un efect inimaginabil,
\ndeoarece contrasteaza puternic cu sistemul practicat in cele mai
\nmulte companii.”<\/p>\n
Abordarea neuzuala a omului de afaceri Poienaru a ajuns sa fie
\nrenumita in randul colegilor de breasla. “Am auzit despre domnul
\nPoienaru ca isi trimite angajatii la studii, ca ofera copiilor
\nangajatilor locuri de munca, dar si ca si-a dezvoltat afacerea in
\nsectorul zootehnic pentru a valorifica productia agricola”, declara
\nDaniel Botanoiu, director general in Ministerul Agriculturii.<\/p>\n
In privinta modelului de afaceri al lui Poienaru, acesta a mai
\nfost aplicat si de alti agricultori si a dat rezultate bune. Spre
\nexemplu, Combinatul Agroindustrial Curtici din judetul Arad, condus
\nde Dimitrie Musca, s-a dezvoltat la fel ca si Agrofam, pe
\nverticala, valorificand productia agricola prin crearea unui
\ncomplex zootehnic, a unei fabrici de lapte, a unui abator, a unei
\nsere de legume, dar si a unei retele de magazine. “Dimitrie Musca
\ni-a facut pe angajatii sai actionari, care acum participa la
\nprocesele de productie si dezvoltare a companiei”, a adaugat Viorel
\nMatei, presedintele Federatiei Nationale a Producatorilor Agricoli
\ndin Romania. Musca detine o suprafata de 5.200 hectare de teren la
\nCurtici si alte 1.800 hectare in comuna Olari. Ramura zootehnica a
\nafacerii cuprinde o ferma cu 800 de capete de bovine si doua ferme
\nde porcine, cu 16.000 si respectiv 5.000 de capete. Cifra de
\nafaceri a combinatului a fost de 12 milioane euro in 2008, iar
\nprofitul a fost de 1,2 milioane euro.<\/p><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
In 20 de ani de capitalism, Stefan Poienaru, de formatie agronom, a ajuns al cincilea mare agricultor din tara, conducand un grup de firme cu afaceri cumulate de 26 de milioane de euro in 2008. Ce reteta a aplicat ca sa ajunga aici povesteste chiar el, in exclusivitate pentru BUSINESS Magazin.<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[9421],"tags":[81,3,11674,15604],"class_list":["post-17147","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-agricultura","tag-afaceri","tag-agricultura","tag-ferma","tag-stefan-poienaru"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/17147","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=17147"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/17147\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":37101,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/17147\/revisions\/37101"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=17147"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=17147"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=17147"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}