La Copenhaga, unde reprezentantii a 129 de state s-au adunat
\npentru o conferinta a Natiunilor Unite asupra acestei probleme, ar
\nfi urmat sa se ajunga la un tratat international privind reducerea
\nemisiilor de gaze cu efect de sera si sprijinirea statelor celor
\nmai amenintate de cresterea nivelului si a temperaturii oceanului
\nplanetar. Dar divergentele dintre state sunt atat de mari, incat
\nliderii lumii s-au inteles luna trecuta sa amane rezolvarea celor
\nmai controversate probleme pentru 2010.<\/p>\n
Iata care sunt principalii termeni ai divergentelor:<\/p>\n
State bogate versus state sarace<\/p>\n
\nCine ar trebui sa de bani, cui si cat de multi?
\nState sarace, ca Bolivia, Ciad sau Mauritania, sustin ca sunt mai
\nvulnerabile la schimbarile temperaturii globale, dar ca au resurse
\nputine sau nu au deloc ca sa se adapteze la schimbarile datorate
\ncresterii sezonului ploios sau, in cel mai rau caz, sa mute parti
\nmari din populatie.<\/p>\n
\nEle cer ca statele bogate sa se angajeze la reduceri mai
\nconsistente de emisii decat pana acum si sa le ofere banii si
\ntehnologia cu care sa se pregateasca pentru ce-i mai rau si sa-si
\ndezvolte o infrastructura proprie de energie verde.Statele bogate,
\nin schimb, sunt ocupate sa-si dea seama cum se calculeaza costurile
\nintregii operatiuni (de ordinul miilor de miliarde de dolari) si
\ncum sa se imparta factura.<\/p>\n
Economii dezvoltate versus economii in curs de dezvoltare<\/p>\n
Mai precis, economii post-industriale ca SUA si UE, care au
\nprosperat prin consumul de combustibili fosili, se infrunta cu
\neconomiile in curs de industrializare – China, Brazilia si India,
\ncare resping presiunile de a elimina emisiile de noxe din sistemele
\nenergetice pe care le dezvolta acum.<\/p>\n
Impasul in relatia dintre China si SUA subliniaza cel mai bine
\nproblema. Rivalii in comertul global sunt reticenti in a se angaja
\nsa accepte anumite limite de emisii, atata timp cat fiecare nu-si
\nda seama ce are de gand celalalt. Cele doua state sunt responsabile
\nimpreuna de 40% din emisiile de gaze cu efect de sera la nivel
\nglobal. Dar fiecare stat il studiaza cu atentie pe celalalt.<\/p>\n
Saptamanile trecute a inceput licitatia, cu Brazilia, apoi cu
\nSUA, urmate de China si in cele din urma India, fiecare oferind
\ntinte specifice de reducere a emisiilor. Dar fiecare a folosit
\nindicatori diferiti la care a raportat tintele anuntate, astfel ca
\ne dificil sa-ti dai seama daca fiecare vrea acelasi lucru.<\/p>\n<\/p>\n
<\/p>\n
Statele insulare si de coasta versus trecerea timpului
\nLa jumatatea lunii octombrie, membrii guvernului din Maldive – o
\ninsula din Oceanul Indian – s-au costumat in scafandri si au tinut
\no reuniune de 30 de minute a guvernului sub apa, in largul coastei
\nde langa capitala Male. Gestul a fost menit sa atraga atentia cu
\nprivire la soarta insulei – si a altor peste 30 de insule similare
\nsi state situate pe coastele continentale – daca incalzirea globala
\nva creste nivelul oceanului planetar in urmatoarele decenii. Chiar
\nsi o crestere modesta a temperaturii poate face de nelocuit cateva
\nstate situate geografic aproape de nivelul marii. Impreuna, aceste
\nstate au facut presiuni (fara succes insa) pentru un acord
\ninternational de a nu lasa temperatura medie sa urce cu mai mult de
\n1,5 grade Celsius fata de cea de acum. De asemenea, ele cer
\nreducerea emisiilor cu 85% pana la jumatatea acestui secol. Grupul,
\ncare include economii diferit dezvoltate – de la cele care se
\ndescurca onorabil, ca Singapore, pana la cele care abia respira, ca
\nHaiti – a castigat imagine punandu-se in prima linie a unei
\nprobleme planetare, dar puterea sa de negociere este incerta.<\/p>\n
Europa versus Europa
\nDesi Uniunea Europeana s-a situat in avangarda dezvoltarii de
\nenergie regenerabila si a reducerii de emisii prin sistemul sau de
\ntranzactionare a certificatelor de emisii, organismul european este
\nframantat in interior de disputele privind cotele de emisii ale
\nfiecarui stat, de asistenta acordata statelor in curs de dezvoltare
\nsi de respectarea reducerilor de emisii convenite in 1997 prin
\nprotocolul de la Kyoto.
\nIn timp ce Uniunea ca intreg este pe drumul bun in atingerea
\npragului de reducere cu 8% a emisiilor sale de noxe pana in 2012
\nfata de nivelul din 1990, nu toate tarile au tras la fel de greu
\npentru asta. Printre cele care au putine sanse sa atinga tintele
\nindividuale stabilite la Kyoto se numara Italia, Spania si, da,
\nDanemarca, gazda reuniunii ONU de la Copenhaga. Polonia si Estonia,
\npe de alta parte, fac presiuni asupra Comisiei Europene cu privire
\nla cantitatea de noxe pe care fiecare are dreptul sa o emita,
\nambele bazandu-se masiv pe folosirea carbunelui pentru obtinerea de
\nenergie electrica.<\/p>\n
OPEC versus producatorii de energie verde
\nStatele producatoare de petrol sunt ingrijorate de impactul unei
\nintelegeri cu privire la clima si au sustinut in mod repetat ca
\norice intelegere care reduce dependenta de combustibilii fosili ar
\ntrebui sa contina si compensatii pentru veniturile lor astfel
\npierdute. Arabia Saudita a promovat insistent acest argument, si
\ndesi grupurile ecologiste au respins solicitarea drept o chestiune
\nde parada, producatorii de petrol nu sunt chiar lipsiti de sansele
\nde a face presiuni la negocieri, daca va fi cazul.
\nIntre timp, dezvoltatorii de tehnologii eoliene, solare si alte
\ntipuri de energie regenerabila anticipeaza o explozie a afacerilor
\ndaca statele lumii – inclusiv marii poluatori ca SUA – vor accepta
\nun tratat asupra problemelor climatice. La fel si bancile cu
\nanvergura internationala, care se vor implica destul de profitabil
\nintr-o piata extinsa de certificate de emisii.\n <\/p>\n
<\/p>\n
Taxa pe emisiile poluante versus comertul cu certificate de
\nemisii
\nMulti experti sustin ca singurul mod de a aborda schimbarile climei
\neste sa fie impuse taxe pe emisiile de carbon. Unii spun ca modul
\ncel mai bun de a face aceasta este de a crea un sistem de
\ncertificate de emisii, in care fiecare sector industrial sa
\nprimeasca permise de a emite dioxid de carbon intr-o anumita
\nlimita. Companiile care emit sub acel prag isi pot vinde
\ncertificatele, iar cele care il depasesc vor cumpara probabil acele
\ncertificate ca sa poata polua in continuare. Iar numarul total de
\ncertificate aflate in circulatie nu va depasi un nivel global de
\nemisii general acceptat.
\nEuropa are din 2005 un astfel de sistem. Unii critici sustin totusi
\nca asemenea sisteme sunt prea complicate si usor manipulabile. O
\nsolutie mai simpla ar fi o taxa pe emisiile de carbon, spun ei. Dar
\ncum un sistem de certificate de emisii sta la baza negocierilor de
\nla Copenhaga si cum in Congresul american tocmai se incearca o
\nlegislatie nationala privind schimbarile climatice, tabara celor
\ncare vor doar sa taxeze emisiile este tot mai mult
\nmarginalizata.<\/p>\n
Urgenta versus “lasa ca ne descurcam noi”
\nIdeea ca activitatile umane imping termostatul planetar in sus este
\nlarg acceptata in randul climatologilor. Dar cat de rapid se
\nschimba lucrurile si in ce masura, ca si de la ce nivel incolo ar
\ntrebui sa abandonam orice speranta – acestea sunt chestiuni aflate
\ninca in disputa.
\nIn 2008, James Hansen, renumit climatolog de la NASA, a identificat
\nun nivel de 350 de particule la un milion ca limita maxima
\nsuportabila de concentratie a dioxidului de carbon in atmosfera.
\nNivelurile actuale bat deja spre 390 de particule la un
\nmilion.
\nAltii sugereaza ca nu e niciun motiv de ingrijorare – cu atat mai
\nputin pentru un tratat privind clima globala care ar pune pe butuci
\neconomiile lumii.
\nAcestia isi pun speranta in creativitatea specialistilor, sustinand
\nca proiectele la scara planetara, cum e cel de a pulveriza apa de
\nmare in atmosfera pentru a creste reflectivitatea anumitor nori
\n(da, e o idee serioasa), vor rezolva in cele din urma
\nproblema.\n <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Dat fiind consensul stiintific ca o serie de activitati – arderea de combustibili fosili, defrisarea padurilor si asa mai departe – contribuie la o planeta mai calda si mai putin ospitaliera, apare intrebarea de ce e atat de greu de convenit un plan care sa reglementeze respectivele activitati. Raspunsul tine de multiplele interese divergente in dezbaterea cu privire la schimbarile climatice.<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[3826],"tags":[14599,10287,7175,14600],"class_list":["post-15946","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-special","tag-copenhaga","tag-mediu","tag-onu","tag-schimbari-climatice"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/15946","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=15946"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/15946\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":35992,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/15946\/revisions\/35992"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=15946"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=15946"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=15946"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}