Ce s-a intamplat? Cu siguranta, “centristii” din Senat au stopat
\neforturile de salvare a economiei. Dar pe langa opozitia politica
\npe care o au de infruntat, presedintele Barack Obama si cercul lui
\nde apropiati au fost intimidati de povestile de groaza de pe Wall
\nStreet.<\/p>\n
Uitati-va la contrastul dintre ce spuneau consilierii lui Obama
\nin ajunul inaugurarii si ce spune el acum. In decembrie 2008
\nLawrence Summers, care urma sa devina cel mai de vaza economist al
\nadministratiei, cerea actiuni hotarate. “Multi experti cred ca
\nsomajul ar putea ajunge la 10% pana la sfarsitul anului viitor”,
\navertiza el. In fata acestei perspective, “sa facem prea putin este
\ncu mult mai riscant decat sa facem prea mult”, continua
\nSummers.<\/p>\n
Zece luni mai tarziu, somajul ajungea la 10,2%, sugerand ca in
\nciuda avertismentului sau, administratia nu a facut prea multe
\npentru crearea de locuri de munca. Te-ai fi asteptat, deci, la o
\nindarjire de a face mai mult.<\/p>\n
Dar intr-un interviu recent pentru Fox News, presedintele a avut
\no atitudine timida si nervoasa cu privire la politica sa economica.
\nA vorbit vag despre posibile stimulente fiscale pentru crearea de
\nlocuri de munca. Dar “este important, totusi, sa recunoastem ca
\ndaca vom continua sa acumulam datorii chiar in toiul acestei
\nreveniri, la un moment dat oamenii ar putea sa-si piarda increderea
\nin economia americana intr-un mod care ar putea duce la o recesiune
\ncu o traiectorie in forma de W”, continua el.<\/p>\n
Ce? Cum? Cei mai multi economisti cu care discut considera ca
\nriscul mare care paste redresarea vine din neadecvarea eforturilor
\nguvernamentale: pachetul de stimulare a fost prea mic si va pali
\nanul viitor, in timp ce somajul ridicat submineaza increderea
\nconsumatorilor si pe cea a mediului de afaceri. Acum e destul de
\ndificil din punct de vedere politic pentru administratia Obama sa
\npuna in practica un al doilea pachet de stimulare la dimensiunile
\nnecesare. Totusi, presedintele ar trebui sa incerce sa obtina cat
\nde mult sprijin pentru economie poate. Tineti cont ca Obama are
\navantajul tribunei de la Casa Alba: este, prin urmare, misiunea lui
\nsa convinga America sa faca ceea ce trebuie facut. In loc de asta,
\nObama isi imprumuta glasul celor care spun ca nu mai putem crea noi
\nlocuri de munca. Si o relatare de pe Politico.com sugereaza ca
\nreducerea deficitului, nu crearea de locuri de munca va fi cheia de
\nbolta a primului discurs despre starea natiunii al lui Obama. Ce
\ns-a intamplat?<\/p>\n
Mi-a luat ceva vreme pana sa-mi revin din toate acestea. Dar
\nindoielile exprimate de Obama devin de inteles daca prespunem ca-si
\nia opiniile, direct sau indirect, de pe Wall Street. De cand a
\ninceput Marea Recesiune, analistii economici de la unele (nu de la
\ntoate) firme mari de pe Wall Street au avertizat ca eforturile de a
\nlupta cu declinul vor produce rele economice si mai mari. In
\nparticular, spun ei, nu va amagiti cu actuala capacitate a
\nguvernului american de a se imprumuta pe termen lung la dobanzi
\nreduse; in orice moment deficitele bugetare pot duce la o prabusire
\na increderii investitorilor si dobanzile vor exploda.<\/p>\n
Si acestei ingrijorari i-a dat glas Obama in interviul de la Fox
\nNews. Are dreptate sa fie ingrijorat? E drept, cresteri abrupte ale
\ndobanzilor pe termen lung s-au mai intamplat in trecut, cel mai
\nrecent in 1994. Dar in 1994 economia americana crestea cu 300.000
\nde locuri de munca pe luna, iar Rezerva Federala crestea incetisor
\ndobanzile pe termen scurt. E greu sa vedem ceva asemanator
\nintamplandu-se acum, cand economia pierde constant locuri de munca
\nsi Rezerva Federala n-are niciun gand sa ridice in viitorul
\napropiat dobanzile.<\/p>\n
Un model mai bun, as spune eu, este Japonia anilor ’90, care a
\navut constant deficite bugetare mari, dar si o economie in
\nconstanta depresiune si unde dobanzile pe termen lung au scazut la
\nfel de constant. E foarte posibil ca oficialii administratiei
\namericane sa fie terorizati de o amenintare fantomatica – o
\namenintare care exista numai in mintile lor.<\/p>\n
N-ar trebui oare sa ne uitam si la sursa acestor rele? Din cate
\nvad eu, analistii care avertizeaza acum cu privire la dobanzile
\ncare vor creste tind sa fie aceiasi care insistau, la cateva luni
\ndupa ce a inceput Marea Recesiune, ca amenintarea cea mai mare care
\npaste economia este inflatia. Si sa nu uitam ca Wall Street-ul –
\ncare a reusit nu stim cum sa nu-si dea seama de cea mai mare bula
\nimobiliara din istorie – are un istoric putin sifonat in privinta
\ncapacitatii de a prezice comportamentul pietelor.<\/p>\n
Totusi, sa recunoastem ca exista unele riscuri ca, daca facem
\nmai mult ca sa combatem somajul cu doua cifre, sa subminam
\nincrederea in pietele de capital. Acest risc trebuie pus in balanta
\ncu certitudinea unor suferinte pe scara larga daca nu facem mai
\nmult si cu posibilitatea, cum am mai zis, de a pierde increderea in
\nrandul angajatilor de rand si al mediului de afaceri. Si Summers a
\navut dreptate la inceput: in fata celei mai mari catastrofe de la
\nMarea Depresiune incoace este mult mai riscant sa faci prea putin
\ndecat sa faci prea mult. E trist si nefericit ca administratia
\nObama pare sa fi pierdut din vedere acest adevar.<\/p>\n
<\/p>\n
E drept, cresteri abrupte ale dobanzilor pe termen lung s-au mai
\nintamplat in trecut, cel mai recent in 1994. Dar in 1994 economia
\namericana crestea cu 300.000 de locuri de munca pe luna, iar
\nRezerva Federala crestea incetisor dobanzile pe termen scurt. E
\ngreu sa vedem ceva asemanator intamplandu-se acum, cand economia
\npierde constant locuri de munca si Rezerva Federala n-are niciun
\ngand sa ridice in viitorul apropiat dobanzile.<\/p>\n
Un model mai bun, as spune eu, este Japonia anilor ’90, care a
\navut constant deficite bugetare mari, dar si o economie in
\nconstanta depresiune si unde dobanzile pe termen lung au scazut la
\nfel de constant. E foarte posibil ca oficialii administratiei
\namericane sa fie terorizati de o amenintare fantomatica – o
\namenintare care exista numai in mintile lor.
\nN-ar trebui oare sa ne uitam si la sursa acestor rele? Din cate vad
\neu, analistii care avertizeaza acum cu privire la dobanzile care
\nvor creste tind sa fie aceiasi care insistau, la cateva luni dupa
\nce a inceput Marea Recesiune, ca amenintarea cea mai mare care
\npaste economia este inflatia. Si sa nu uitam ca Wall Street-ul –
\ncare a reusit nu stim cum sa nu-si dea seama de cea mai mare bula
\nimobiliara din istorie – are un istoric putin sifonat in privinta
\ncapacitatii de a prezice comportamentul pietelor.<\/p>\n
Totusi, sa recunoastem ca exista unele riscuri ca, daca facem
\nmai mult ca sa combatem somajul cu doua cifre, sa subminam
\nincrederea in pietele de capital. Acest risc trebuie pus in balanta
\ncu certitudinea unor suferinte pe scara larga daca nu facem mai
\nmult si cu posibilitatea, cum am mai zis, de a pierde increderea in
\nrandul angajatilor de rand si al mediului de afaceri. {i Summers a
\navut dreptate la inceput: in fata celei mai mari catastrofe de la
\nMarea Depresiune incoace este mult mai riscant sa faci prea putin
\ndecat sa faci prea mult. E trist si nefericit ca administratia
\nObama pare sa fi pierdut din vedere acest adevar.\n <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
S-a intamplat o chestie ciudata pe drumul care ducea la un nou program de tip New Deal. Cu un an in urma, singurul lucru de care ne temeam era teama insasi; azi, doctrina proeminenta la Washington pare sa fie: \u201cFiti tematori. Fiti foarte tematori\u201d.<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[529],"tags":[188,7104,10276,8884,106,14378],"class_list":["post-15755","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-opinii","tag-economie","tag-opinii","tag-paul-krugman","tag-rezerva-federala","tag-sua","tag-washington"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/15755","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=15755"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/15755\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":35814,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/15755\/revisions\/35814"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=15755"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=15755"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=15755"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}