O problema si mai serioasa a agentiilor de rating o reprezinta
\nasumarea responsabilitatii. Pe de o parte, auditorii independenti
\nsi agentiile de rating ar trebui sa protejeze interesele
\ninvestitorilor in momentul lansarii pe piata a unui produs
\nfinanciar. Pe de alta parte, agentiile de rating sunt platite
\npentru serviciile lor chiar de emitentii acestor instrumente. Acest
\nconflict de interese ne duce cu gandul la un sistem bolnav
\npracticat cu zeci de ani in urma, cand politistii erau recompensati
\ntocmai de gangsterii pe care ii aveau sub urmarire.<\/p>\n
Pentru a avea o idee despre amploarea sistemul de rating si cat
\nde inexact poate fi, sa spunem doar ca, intre al treilea trimestru
\nal anului 2007 si al doilea trimestru al anului 2008, agen\u0163iile de
\nrating au redus ratingurile la un volum de instrumente financiare
\nde tip MBS in valoare de 1.900 de miliarde dolari. Ca efect imediat
\nal acestei scaderi de rating, toate institutiile financiare s-au
\nconfruntat cu o reducere masiva a valorii portofoliilor.<\/p>\n
In aprilie 2007, Moody’s a anuntat ca a facut o revizuire a
\nmodelului utilizat in ultimii cinci ani pentru evaluarea creditelor
\nipotecare subprime, dar era prea tarziu. Intre timp, bancile de
\ninvestiti au creat mai mult de 200 de miliarde dolari de
\ninstrumente complexe de tip CDO. Au fost multe cazuri, cand
\nagentiile de rating considerau pierderi probabile pentru
\ninstrumentele sus-amintite de doar 2 procente. Intre timp
\npierderile acumulate au atins nivelul de 27 de procente.<\/p>\n
Pana astazi pierderile inregistrate de banci au depasit valoarea
\nde 1.500 de miliarde dolari si, conform previziunilor FMI nivelul
\npierderilor la nivel mondial va ajunge la 4.000 de miliarde de
\ndolari. Initial, principalii vinovati au fost considerati Federal
\nReserve si bancile de pe Wall Street. Sa fie doar ei? Dar cei care
\nau indemnat pe toata lumea sa guste din licoarea otravitoare?<\/p>\n