{"id":147471,"date":"2017-05-17T09:00:00","date_gmt":"2017-05-17T09:00:00","guid":{"rendered":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=147471"},"modified":"2017-05-17T09:00:00","modified_gmt":"2017-05-17T09:00:00","slug":"care-sunt-marcile-favorite-ale-romanilor-ce-prefera-in-materie-de-masini-electrocasnice-sau-dulciuri","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=147471","title":{"rendered":"Care sunt m\u0103rcile favorite ale rom\u00e2nilor. Ce prefer\u0103 \u00een materie de ma\u015fini, electrocasnice sau dulciuri"},"content":{"rendered":"<p>\nCamioanele de s\u0103rb\u0103toare ale Coca-Cola sunt at\u00e2t de iubite de cump\u0103r\u0103torii rom\u00e2ni \u00eenc\u00e2t compania a difuzat \u00een perioada Cr\u0103ciunului, la cererea clien\u0163ilor, reclamele cu aceste camioane, de\u015fi campania planificat\u0103 avea alte spoturi. Este un exemplu de ata\u015fament fa\u0163\u0103 de marc\u0103, de imaginea acesteia. B\u0103utura care i-a definit imaginea lui Mo\u015f Cr\u0103ciun \u00een \u00eentreaga lume (da, Coca-Cola este cea care a \u00eempr\u0103\u015ftiat \u00een toat\u0103 lumea ideea mo\u015fului cu barb\u0103 alb\u0103, \u00eembr\u0103cat \u00een ro\u015fu, cu ditamai sacul) a \u00een\u0163eles de mult c\u0103 miza pe emo\u0163ii este c\u00e2\u015ftig\u0103toare.<\/p>\n<p>\nMotiv pentru care de decenii construie\u015fte campanii care se adreseaz\u0103 mai degrab\u0103 sufletului cump\u0103r\u0103torilor. Construirea ata\u015famentului emo\u0163ional dintre consumatori \u015fi marc\u0103 este una din cele mai importante investi\u0163ii pe care le face o companie, declara Marc Gob\u00e9, un vizionar al marketingului, care a \u015fi definit zece legi pentru construc\u0163ia ata\u015famentului fa\u0163\u0103 de m\u0103rci. \u201eAta\u015famentul clien\u0163ilor este important pentru orice brand, \u00eens\u0103 \u00een telecom are un rol major pentru c\u0103 pia\u0163a este mai competitiv\u0103 c\u0103 oric\u00e2nd, iar modul \u00een care ne construim rela\u0163ia cu clien\u0163ii a devenit un diferen\u0163iator esen\u0163ial\u201d, afirm\u0103 Mirela Bosoi, head of brand and communication \u00een cadrul Orange Rom\u00e2nia.<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/6\/top-electrocasnice.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/6\/top-electrocasnice.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\n\u201eDac\u0103 o marc\u0103 nu \u0163ine pasul cu cerin\u0163ele consumatorului, risc\u0103 s\u0103 fie taxat\u0103 de consumator, trec\u00e2nd \u00eentr-un con de umbr\u0103 \u015fi ced\u00e2nd locul juc\u0103torilor mai dinamici\u201d, declar\u0103 Iulia Petre, senior research &#038; client service executive \u00een cadrul companiei de cercetare de pia\u0163\u0103 360insights. Firma lanseaz\u0103 cel de-al cincilea val al topului Emotional Branding, studiu ce m\u0103soar\u0103 ata\u015famentul rom\u00e2nilor fa\u0163\u0103 de aproape 300 m\u0103rci din 12 categorii diferite de produse \u015fi servicii. Realizarea clasamentelor are ca punct de pornire cele 10 legi ale brandingului dezvoltate de Marc Gob\u00e9. Toate cele 10 legi contribuie la construirea indexului Emotional Branding, \u00eens\u0103 ponderea lor se schimb\u0103 u\u015for de la an la an, \u00een func\u0163ie de modul \u00een care rom\u00e2nii se raporteaz\u0103 la m\u0103rcile evaluate.<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/7\/top-marci-auto.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/7\/top-marci-auto.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\nCel de-al cincilea val vine cu o schimbare notabil\u0103 \u00een ceea ce prive\u015fte consumatorul rom\u00e2n, \u015fi asta pentru c\u0103 legea inova\u0163iei \u015fi a experien\u0163ei c\u00e2nt\u0103re\u015fte acum mai mult dec\u00e2t \u00een oricare din anii preceden\u0163i, spune Iulia Petre. \u201eSe contureaz\u0103 astfel un nou portret al consumatorului rom\u00e2n, acesta fiind acum un individ cu apetit \u015fi curaj pentru schimbare, \u00een c\u0103utare de experien\u0163e deosebite. Scade \u00een schimb proeminen\u0163a legii \u00eencrederii. Asta nu \u00eenseamn\u0103 c\u0103 rela\u0163ia construit\u0103 \u00een timp de o marc\u0103 nu r\u0103m\u00e2ne un pilon solid, dar indic\u0103 faptul c\u0103 dispare puterea iner\u0163iei\u201d, arat\u0103 reprezentanta 360insights. Edi\u0163ia din acest an a studiului arat\u0103 c\u0103 \u201ep\u0103rerea mea conteaz\u0103\u201d \u015fi \u201evocea mea poate face diferen\u0163a\u201d sunt pe deplin con\u015ftientizate de consumatorul din prezent, iar re\u0163elele sociale sunt una din scenele principale \u00een care se discut\u0103, se propag\u0103, se penalizeaz\u0103 sau se aplaud\u0103 orice subiect de actualitate. \u201eAstfel, speciali\u015ftii \u00een marketing au o sarcin\u0103 din ce \u00een ce mai dificil\u0103, fiind nevoi\u0163i s\u0103 r\u0103spund\u0103 agil, pertinent, dar \u015fi prietenos provoc\u0103rilor lansate de consumatori\u201d, afirm\u0103 Iulia Petre.<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/12\/top-telecom.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/12\/top-telecom.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\nDe-a lungul celor cinci edi\u0163ii ale studiului au devenit evidente evolu\u0163ii spectaculoase \u015fi c\u0103deri la fel de impresionante de pe podium. Covalact, de pild\u0103, a urcat 26 de pozi\u0163ii \u00een clasament, din 2011 p\u00e2n\u0103 la finalul lui 2016, ajung\u00e2nd pe a treia pozi\u0163ie \u00een categoria produselor alimentare; tot o marc\u0103 de lactate, Delaco, a urcat \u00een acela\u015fi interval 23 de pozi\u0163ii, ajung\u00e2nd pe locul patru \u00een r\u00e2ndul produselor alimentare. Kinder a urcat 24 de trepte \u00een segmentul dulciurilor, ajung\u00e2nd pe pozi\u0163ia a treia a podiumului, iar Nutella a ajuns pe locul 9, avans\u00e2nd 16 pozi\u0163ii, din 2012 p\u00e2n\u0103 \u00een 2016.<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/9\/top-marci-dulciuri.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/9\/top-marci-dulciuri.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\n\u00cen categoria dulciurilor sunt \u015fi alte m\u0103rci sprintene: Raffaello a urcat opt pozi\u0163ii \u00een clasament \u015fi a ajuns pe locul 5 (2012-2016), iar Oreo a ajuns pe locul 10, avans\u00e2nd opt pozi\u0163ii. O marc\u0103 de bere, Ciuca\u015f, a urcat \u00een patru ani zece pozi\u0163ii \u015fi a ajuns pe locul 6 \u00een topul categoriei de bere \u015fi cidru, \u00een care pe primele dou\u0103 locuri se afl\u0103 alte dou\u0103 m\u0103rci ale Ursus Breweries, respectiv Timi\u015foreana \u015fi Ursus. Mihai B\u00e2rsan, vice president marketing \u00een cadrul Ursus Breweries, spune c\u0103 exist\u0103 o corela\u0163ie foarte puternic\u0103 \u00eentre brand equity \u015fi cota de pia\u0163\u0103. \u201eEste posibil ca \u015fi alte elemente (promo\u0163ii, discounturi) s\u0103 aib\u0103 o influen\u0163\u0103 important\u0103 pe termen foarte scurt. Dar efectul promo\u0163iilor se pierde rapid, astfel c\u0103 pe termen mediu \u015fi lung nu exist\u0103 practic nimic mai important dec\u00e2t ata\u015famentul consumatorilor.\u201d<\/p>\n<p>\n\u00cen spatele puterii \u015fi evolu\u0163iei pozitive a m\u0103rcilor Timi\u015foreana, Ursus \u015fi Ciuca\u015f stau doi piloni ai strategiei, spune B\u00e2rsan: relevan\u0163a pentru consumator \u015fi diferen\u0163ierea fa\u0163\u0103 de toate celelalte beri din pia\u0163\u0103. \u201e\u00cencep\u00e2nd de la gustul acestor trei beri, la culorile dominante de pe ambalaje, la calitatea execu\u0163iilor din retail \u015fi HoReCa, ne str\u0103duim ca toate elementele s\u0103 construiasc\u0103 o poveste adev\u0103rat\u0103, relevant\u0103 \u015fi diferen\u0163iatoare. Acestora li se adaug\u0103 pasiunea, dedicarea \u015fi creativitatea echipei Ursus Breweries\u201d, adaug\u0103 reprezentantul Ursus Breweries.<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/5\/top-cafea.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/5\/top-cafea.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\n\u00cen categoria serviciilor financiare, cea mai dinamic\u0103 evolu\u0163ie apar\u0163ine UniCredit Bank, care a avansat 11 pozi\u0163ii \u00een clasament, ajung\u00e2nd pe locul 6. \u201e\u00cen categoria serviciilor financiare aceia\u015fi juc\u0103tori sunt la masa oval\u0103, \u00eens\u0103 cu interschimb\u0103ri de pozi\u0163ii. BCR redevine lider, urmat de ING \u015fi Banca Transilvania, toate urc\u00e2nd c\u00e2te un loc fa\u0163\u0103 de anul precedent. Rocada s-a produs \u00een defavoarea lui BRD, care coboar\u0103 trei pozi\u0163ii \u015fi ajunge pe locul 4\u201d, spune Iulia Petre.<\/p>\n<p>\nBCR c\u00e2\u015ftig\u0103 prin capacitatea de adaptare, \u00een\u0163eleg\u00e2nd nevoile audien\u0163ei sale \u015fi oferindu-i servicii relevante \u015fi personalizate. Aprecierea sa \u00ee\u015fi are ca surs\u0103 segmentul de v\u00e2rst\u0103 35-54 ani, pe c\u00e2nd ocupantul locului 2, ING Bank, atrage publicul t\u00e2n\u0103r de p\u00e2n\u0103 \u00een 35 de ani. ING reu\u015fe\u015fte s\u0103 atrag\u0103 aten\u0163ia prin tot ceea ce face &#8211; \u201elegea experien\u0163ei\u201d &#8211; \u015fi se diferen\u0163iaz\u0103 prin reclamele haioase \u015fi atr\u0103g\u0103toare. Banca Transilvania continu\u0103 clasamentul, cu o sus\u0163inere echitabil\u0103 din toate segmentele de v\u00e2rst\u0103. Rom\u00e2nii \u00eendr\u0103gesc aceast\u0103 banca pentru constan\u0163a sa \u00een timp \u015fi spun c\u0103 au \u00eencredere \u00een ea \u015fi c\u0103 o recomand\u0103 \u015fi celor din jurul lor. \u00cen partea a doua a clasamentului g\u0103sim UniCredit, Alpha Bank \u015fi Bancpost, toate \u00een urcare fa\u0163\u0103 de anul anterior. \u00cen sc\u0103dere este \u00eens\u0103 NN, care imediat dup\u0103 lansarea studiului ocupa locul 6, \u00eens\u0103 acum ajunge pe locul 10, pierz\u00e2nd aria reclamelor memorabile, dar c\u00e2\u015ftig\u00e2nd puncte \u00een zona inova\u0163iei.<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/2\/top-alimente.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/2\/top-alimente.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\nCategoria electronice \u015fi electrocasnice aduce o serie de modific\u0103ri interesante \u00een clasament, lucru care reflect\u0103 dinamica din domeniul tehnologiei, afirm\u0103 reprezentanta 360insights. Liderul deja cu tradi\u0163ie este Samsung, care reu\u015fe\u015fte prin puterea inova\u0163iei s\u0103 se reinventeze constant \u015fi s\u0103 c\u00e2\u015ftige inimile rom\u00e2nilor. Un atu pentru aceast\u0103 marc\u0103 este faptul c\u0103 rom\u00e2nii reu\u015fesc s\u0103 se identifice cu ea \u2013 \u201eeste genul meu de marc\u0103\u201d. Apple e sus\u0163inut tot de legea inova\u0163iei, \u00eens\u0103 vine dintr-o sfer\u0103 mai aspira\u0163ional\u0103. E descris\u0103 de participan\u0163ii la studiu ca fiind o marc\u0103 aparte, ce reu\u015fe\u015fte s\u0103 creeze experien\u0163e deosebite, care impresioneaz\u0103, av\u00e2nd cei mai \u00eenfoca\u0163i sus\u0163in\u0103tori \u00een r\u00e2ndul publicului t\u00e2n\u0103r, de 16-24 ani.<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/11\/top-snacksuri.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/11\/top-snacksuri.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\nPhilips reu\u015fe\u015fte s\u0103 ajung\u0103 pe locul 2 \u00een clasament, f\u0103c\u00e2nd o rocad\u0103 cu Apple, bucur\u00e2ndu-se de un target eterogen. \u201eAstfel, gama larg\u0103 de produse pe care o ofer\u0103, potrivite pentru orice nevoie, \u00eel face pe Philips unul dintre prefera\u0163ii rom\u00e2nilor. Marca Whirlpool reu\u015fe\u015fte anul acesta s\u0103 rec\u00e2\u015ftige aprecierea consumatorilor \u015fi ajunge pe pozi\u0163ia a 4-a. Aceast\u0103 marc\u0103 este \u00eendr\u0103git\u0103 pentru c\u0103 \u015fi-a respectat mereu promisiunile, lucru care se transfer\u0103 \u00een sus\u0163inere, rom\u00e2nii \u00eemp\u0103rt\u0103\u015find p\u0103rerile lor cu ceilal\u0163i (legea recomand\u0103rii)\u201d, spune Iulia Petre.<\/p>\n<p>\nDac\u0103 \u00een 2011 Nokia era prima din topul Emotional Branding, acum g\u0103sim aceast\u0103 marc\u0103 pe pozi\u0163ia a 5-a, sus\u0163inut\u0103 mai degrab\u0103 de cei de peste 35 de ani. Faptul c\u0103 Nokia r\u0103m\u00e2ne \u00een top arat\u0103 nostalgia utilizatorilor s\u0103i \u015fi indic\u0103 \u015fi o ultim\u0103 \u015fans\u0103 pe care ace\u015ftia o acord\u0103 m\u0103rcii de a resuscita succesul avut odat\u0103. Totu\u015fi, nu se reg\u0103se\u015fte acela\u015fi tip de indulgen\u0163\u0103 \u00een r\u00e2ndul tinerilor, care nu acord\u0103 credit acestei m\u0103rci. Din portofoliul autohton, spune reprezentanta companiei de cercetare, Arctic e cel care \u00eencheie clasamentul, fiind m\u00e2ndria local\u0103 din acest sector de produse.<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/3\/top-banci.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/3\/top-banci.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\n\u00cen categoria auto, tot Audi, Volkswagen \u015fi BMW sunt ocupan\u0163ii podiumului, dar se produc rocade \u00eentre ei. Audi \u015fi Volkswagen urc\u0103 fiecare c\u00e2te o pozi\u0163ie \u015fi ajung frunta\u015fe, cu scoruri foarte apropiate \u00eentre ele. BMW coboar\u0103 dou\u0103 trepte \u015fi ajunge pe<br \/>\nlocul 3. Dac\u0103 Audi \u015fi BMW sunt m\u0103rcile aspira\u0163ionale, privite admirativ \u015fi fiind v\u0103zute ca deosebite, Volkswagen este marca popular\u0103, pe tiparul rom\u00e2nilor, c\u00e2\u015ftig\u00e2ndu-\u015fi locul \u00een clasament prin legea preferin\u0163ei.<\/p>\n<p>\n\u201eDin portofoliul local, Dacia \u00ee\u015fi p\u0103streaz\u0103 locul 5, fiind o marc\u0103 apropiat\u0103 de sufletul rom\u00e2nilor, apreciat\u0103 pentru succesul local, dar \u015fi pentru modul \u00een care \u015fi-a dus renumele peste grani\u0163ele \u0163\u0103rii, fiind un exemplu de reu\u015fit\u0103 rom\u00e2neasc\u0103. Chiar dac\u0103 Dacia e apreciat\u0103 de un public larg, \u00een grupul celor de 45-55 de ani \u00ee\u015fi g\u0103se\u015fte cei mai mul\u0163i fani, grup pentru care, de altfel, Dacia ajunge pe locul 1 \u00een clasament, devans\u00e2nd m\u0103rcile germane\u201d, afirm\u0103 Iulia Petre. Din aceea\u015fi companie umbrel\u0103, Renault vine imediat pe urm\u0103toarea pozi\u0163ie, bucur\u00e2ndu-se de o ascensiune de trei pozi\u0163ii.<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/4\/top-bauturi-racoritoare.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/4\/top-bauturi-racoritoare.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\n\u00cen topul produselor alimentare se \u00eent\u00e2lne\u015fte ca \u00een fiecare an suprema\u0163ia m\u0103rcilor de produse lactate, \u00eentruc\u00e2t din primii 10 clasa\u0163i, \u015fapte vin din zona lactatelor. Hochland \u00ee\u015fi rezerv\u0103 prima pozi\u0163ie pentru a patra oar\u0103 consecutiv, reu\u015find s\u0103 \u0163in\u0103 pasul cu cerin\u0163ele consumatorului. Napolact, aflat pe locul doi \u00een top, capitalizeaz\u0103 pe imaginea prietenului apropiat, pe c\u00e2nd pentru Covalact, ocupanta locului 3, propulsarea \u00een clasament vine datorit\u0103 reclamelor (\u201ePrea bun, prea ca la \u0163ar\u0103\u201d devenind memorabil), dar \u015fi datorit\u0103 experien\u0163ei create \u00een jurul produselor sale, oferind \u00eentr-adev\u0103r calitatea promis\u0103.<\/p>\n<p>\n\u201ePe primele trepte din categoria berii \u015fi cidrului g\u0103sim stabilitate. Timi\u015foreana se claseaz\u0103 ca \u00een fiecare an pe prima pozi\u0163ie, datorit\u0103 \u00eencrederii men\u0163inute \u00een timp \u015fi a puterii, de a se reinventa. \u00centr-o pia\u0163\u0103 marcat\u0103 de dinamism \u00een comunicare \u015fi de investi\u0163iile semnificative \u00een aceast\u0103 direc\u0163ie, Timi\u015foreana reu\u015fe\u015fte s\u0103-\u015fi apropie cel mai mult consumatorii prin reclamele sale memorabile, cel mai probabil \u015fi c\u0103 efect al campaniei ini\u0163iate \u00een 2016, cu Loredana \u015fi Zdob \u015fi Zdub drept ambasadori\u201d, spune Iulia Petre.<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/10\/top-produse-de-ingrijire.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/10\/top-produse-de-ingrijire.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\nMihai B\u00e2rsan puncteaz\u0103 c\u0103 fiecare din m\u0103rcile mari de bere din Rom\u00e2nia are sute de milioane de momente de consum anual. Astfel c\u0103 foarte mult conteaz\u0103 experien\u0163a de zi cu zi cu produsul \u015fi brandul. \u201eAceasta este format\u0103 \u00een primul r\u00e2nd din re\u0163eta \u015fi gustul \u00een sine, dar \u015fi din felul \u00een care este servit\u0103 berea \u00een HoReCa, din modalitatea de implementare a evenimentelor, din modul \u00een care arat\u0103 ambalajele \u015fi reclamele etc.\u201d, adaug\u0103 B\u00e2rsan.<\/p>\n<p>\nO alt\u0103 prezen\u0163\u0103 de remarcat \u00een clasament e cea a produc\u0103torului Heineken, ocup\u00e2nd trei pozi\u0163ii din top 10, cu m\u0103rcile Heineken (locul 3), Ciuc (5) \u015fi Strongbow (7), toate apreciate de un public t\u00e2n\u0103r, p\u00e2n\u0103 \u00een 35 de ani. Dac\u0103 m\u0103rcile de bere au \u00eent\u00e2ietate \u00een aprecierea b\u0103rba\u0163ilor, Strongbow prime\u015fte mai multe voturi din r\u00e2ndul femeilor, care descriu marca drept creatoare de experien\u0163e inedite.<\/p>\n<p>\n\u201eCu toate c\u0103 b\u0103uturile nonalcoolice au inciden\u0163\u0103 universal\u0103, aceasta e cu siguran\u0163\u0103 categoria cea mai iubit\u0103 de c\u0103tre tinerii de 16-24 ani, \u00eendeosebi c\u00e2nd vine vorba de sucurile carbonatate. Segmentul 25-45 ani ofer\u0103 apreciere mai mare m\u0103rcilor de ap\u0103, iar \u00een r\u00e2ndul femeilor g\u0103sim mai mul\u0163i sus\u0163in\u0103tori pentru sucurile f\u0103r\u0103 acid\u201d, afirm\u0103 reprezentanta 360insights.<br \/>\nCa \u00een fiecare an, duelul Coca-Cola \u015fi Pepsi d\u0103 startul clasamentului, ocup\u00e2nd primele dou\u0103 pozi\u0163ii, ambele fiind caracterizate de prezen\u0163a ridicat\u0103 \u00een media \u2013 au reclame interesante \u015fi memorabile. Coca-Cola e marca admirat\u0103 de publicul larg, asociat\u0103 puternic cu legea ce spune \u201eIubesc aceast\u0103 marc\u0103\u201d. \u201ePepsi de\u0163ine \u00eens\u0103 legea preferin\u0163ei, indic\u00e2nd c\u0103 are un segment de consumatori care \u00eei ofer\u0103 \u00eent\u00e2ietate. Un astfel de segment pot fi bucure\u015ftenii; analiz\u00e2nd clasamentul \u00een Capital\u0103, Pepsi \u015fi Coca-Cola sunt ambii lideri ai clasamentului, ob\u0163in\u00e2nd scoruri aproape egale\u201d, arat\u0103 reprezentanta 360insights.<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/14\/top-marci-bere.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/16318186\/14\/top-marci-bere.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\nPia\u0163a telecomunica\u0163iilor este una din cele mai dinamice \u00een ceea ce prive\u015fte comunicarea cu audien\u0163\u0103 sa \u015fi de\u015fi num\u0103rul juc\u0103torilor de pe pia\u0163\u0103 e restr\u00e2ns, asta nu face lupta s\u0103 fie mai pu\u0163in acerb\u0103. To\u0163i juc\u0103torii sunt activi \u015fi investesc \u00een ac\u0163iuni de marketing, ceea ce \u00eei ajut\u0103 s\u0103 \u00ee\u015fi men\u0163in\u0103 pozi\u0163iile. Primele locuri sunt ocupate de aceia\u015fi juc\u0103tori: Orange, Vodafone, RCS&#038;RDS \u015fi Telekom. \u201eInova\u0163ia este un punct comun pentru Orange, Vodafone \u015fi Telekom, to\u0163i trei fiind aprecia\u0163i pentru capacitatea de a aduce mereu lucruri noi pe pia\u0163\u0103 (legea inova\u0163iei), pe c\u00e2nd RCS&#038;RDS c\u00e2\u015ftig\u0103 prin nota familiar\u0103 pe care o evoc\u0103, fiind asemuit cu un prieten apropiat \u015fi de \u00eencredere. Preferin\u0163ele rom\u00e2nilor \u00een zona de telecomunica\u0163ii difer\u0103 mult \u00een func\u0163ie de regiune, cel mai bun exemplu fiind Bucure\u015ftiul, unde locurile 1 \u015fi 2 sunt ocupate de Vodafone \u015fi Telekom, ace\u015ftia fiind lideri deta\u015fa\u0163i \u00een Capital\u0103\u201d, argumenteaz\u0103 Iulia Petre.<\/p>\n<p>\nMirela Bosoi, head of brand and communication \u00een cadrul Orange Rom\u00e2nia, spune c\u0103 \u201eOrange este un brand optimist \u015fi prietenos care a pus mereu \u00een prim-plan oamenii \u015fi a pornit la drum cu convingerea c\u0103, dac\u0103 este creat\u0103 pentru oameni, tehnologia poate face lumea mai frumoas\u0103. Chiar dac\u0103 \u00een ultimii ani brandul a trecut prin c\u00e2teva transform\u0103ri impuse de schimbarea radical\u0103 a rolului tehnologiei \u00een via\u0163\u0103 noastr\u0103, valorile \u015fi filosofia Orange au r\u0103mas acelea\u015fi, iar rela\u0163ia cu clien\u0163ii no\u015ftri a c\u0103p\u0103tat noi dimensiuni\u201d. De\u015fi Orange este o marc\u0103 interna\u0163ional\u0103, spune Mirela Bosoi, \u201erolul nostru aici, local, este s\u0103-l facem relevant pentru modul nostru de via\u0163\u0103, s\u0103-l aducem mai aproape de rom\u00e2ni \u015fi de valorile lor, de pasiunile \u015fi aspira\u0163iile lor. O rela\u0163ie puternic\u0103 nu se creeaz\u0103 mecanic, nu \u0163ine doar de strategie &#8211; pentru a primi \u00eencredere, trebuie s\u0103 oferi \u00eencredere; pentru a primi emo\u0163ie, trebuie s\u0103 oferi emo\u0163ie\u201d.<\/p>\n<p>\n\u00cen categoria telecom, din familia RCS&#038;RDS, Digi Mobil ocup\u0103 pozi\u0163ia 5 \u00een clasament, \u00eendr\u0103git de un public matur, de peste 35 de ani. Un target similar de sus\u0163in\u0103tori de\u0163ine \u015fi UPC, care urmeaz\u0103 pe locul 6.<\/p>\n<p>\nO alt\u0103 categorie analizat\u0103 de studiu este cafeaua. \u201eJacobs r\u0103m\u00e2ne ca \u00een fiecare an lider incontestabil \u015fi e o marc\u0103 despre care rom\u00e2nii declar\u0103 c\u0103 pur \u015fi simplu o iubesc, av\u00e2nd un public eterogen, fiind \u00eendr\u0103git\u0103 de toat\u0103 lumea. Clasamentul e continuat de Lavazza, marca din sfera aspira\u0163ionalului, care a avut cre\u015fteri constante \u00een fiecare an \u015fi care ajunge acum pe pozi\u0163ia 2, fa\u0163\u0103 de pozi\u0163ia 5 ocupat\u0103 \u00een 2011. Tchibo urmeaz\u0103 cu un scor apropiat, c\u00e2\u015ftig\u00e2nd afec\u0163iunea rom\u00e2nilor prin ideile sale noi care capteaz\u0103 publicul \u015fi care \u00eel determin\u0103 s\u0103 o prefere \u00een detrimentul altor m\u0103rci \u2013 legea inova\u0163iei \u015fi legea preferin\u0163ei\u201d, explic\u0103 Iulia Petre. Doncaf\u00e9 \u015fi Nescaf\u00e9 \u00ee\u015fi men\u0163in pozi\u0163iile 4 \u015fi 5 \u00een clasament. Dac\u0103 Doncaf\u00e9 este portretizat ca prietenul de n\u0103dejde care te ajut\u0103 s\u0103 faci fa\u0163\u0103 provoc\u0103rilor din via\u0163\u0103 de zi cu zi, Nescaf\u00e9 este apreciat pentru reclamele sale memorabile, \u00eendr\u0103gite, cel mai mult, de adolescen\u0163i \u015fi tineri.<\/p>\n<p>\n\u00cen categoria dulciurilor, produc\u0103torul Mondelez este dominant, av\u00e2nd trei reprezentan\u0163i \u00een top 10: Milka, Poiana \u015fi Oreo. Milka d\u0103 tonul \u00een clasament, de\u0163in\u00e2nd rolul de lider absolut, la mare distan\u0163\u0103 de restul competitorilor. Cheia succesului Milka, explic\u0103 reprezentanta 360insights, este inova\u0163ia, extinderea constant\u0103 a sortimentelor de produse, care acoper\u0103 acum nu doar o palet\u0103 mai larg\u0103 de subcategorii \u2013 ciocolat\u0103 tablete, biscui\u0163i, cookie, praline \u2013 dar \u015fi o gam\u0103 tot mai variat\u0103 \u015fi surprinz\u0103toare de arome \u015fi combina\u0163ii. Dac\u0103 Milka e iubit\u0103 de toate genera\u0163iile, Poiana \u00ee\u015fi men\u0163ine locul al 4-lea datorit\u0103 targetului de 45-55 de ani, \u00een timp ce la polul opus Oreo este sus\u0163inut de segmentul t\u00e2n\u0103r (16-24 ani)<\/p>\n<p>\nSegmentul snacksurilor s\u0103rate are sus\u0163inerea cea mai mare din partea publicului t\u00e2n\u0103r, de 16-24 ani, care se dovedesc a fi cei mai mari fani ai acestor gust\u0103ri. Marca Lay\u2019s r\u0103m\u00e2ne liderul categoriei. \u201eReclamele amuzante cu Puya \u015fi Cabral, c\u00e2t \u015fi alte spoturi publicitare Lay\u2019s au reu\u015fit s\u0103 c\u00e2\u015ftige inimile rom\u00e2nilor, av\u00e2nd cel mai mare scor de diferen\u0163iere pe legea reclamelor. \u00cen plus, inova\u0163ia este un alt pilon de sus\u0163inere pentru marc\u0103, consumatorii spun\u00e2nd c\u0103 vine mereu cu nout\u0103\u0163i interesante pe pia\u0163\u0103, de pild\u0103 gama Lay\u2019s Strong\u201d, exemplific\u0103 Iulia Petre.<\/p>\n<p>\nUrm\u0103torul clasat este tot din sfera chipsurilor, Chio, fiind o marc\u0103 apreciat\u0103 \u00eendeosebi de tineri \u015fi asociat\u0103 cu legea recomand\u0103rii \u2013 \u201eam mereu de spus numai lucruri bune despre aceast\u0103 marc\u0103\u201d. Chipsurile Pringles apar \u00een clasament la distan\u0163\u0103 de Lay\u2019s \u015fi Chio, ocup\u00e2nd pozi\u0163ia 9, av\u00e2nd un target mai ni\u015fat de sus\u0163in\u0103tori \u2013 cei cu venituri ridicate.<br \/>\n\u00cen pia\u0163a produselor de \u00eengrijire personal\u0103, liderii categoriei r\u0103m\u00e2n Dove \u015fi Nivea, a c\u0103ror lupt\u0103 r\u0103m\u00e2ne foarte str\u00e2ns\u0103, ambii \u00eenregistr\u00e2nd un index Emotional Branding foarte apropiat, 43 vs. 42. Reclamele memorabile care promoveaz\u0103 feminitatea \u015fi frumuse\u0163ea natural\u0103 a femeii, gama larg\u0103 de produse i-au asigurat lui Dove pozi\u0163ia frunta\u015f\u0103 \u015fi \u00een acest an, c\u00e2\u015ftig\u00e2ndu-\u015fi \u00eencrederea \u015fi afec\u0163iunea rom\u00e2nilor, care declar\u0103 c\u0103 pur \u015fi simplu \u201eiubesc aceast\u0103 marc\u0103\u201d. Nivea urmeaz\u0103 imediat \u00een clasament, fiind \u00een egal\u0103 m\u0103sur\u0103 \u00eendr\u0103git\u0103 de b\u0103rba\u0163i \u015fi de femei, dar mai mult apreciat\u0103 de publicul t\u00e2n\u0103r, de 16-34 ani.<\/p>\n<p>\nC\u00e2t\u0103 emo\u0163ie st\u00e2rne\u015fte un brand sau altul conteaz\u0103, p\u00e2n\u0103 la urm\u0103, gra\u0163ie v\u00e2nz\u0103rilor pe care le genereaz\u0103. Iar apanajul brandului conteaz\u0103 chiar prin prisma valorii pe care o d\u0103 afacerii \u015fi care poate reprezenta \u00een medie o treime din valoarea unei firme. Ba chiar, \u00een cazul brandurilor foarte puternice, acestea pot reprezenta \u015fi peste 50% din valoarea companiei.<\/p>\n<p>\n&nbsp;<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Regulile jocului la rafturile din magazin se tot schimb\u0103, iar \u00een cursa lor pentru a ajunge \u00een co\u015furile de cump\u0103r\u0103turi m\u0103rcile sunt angrenate \u00eentr-o veritabil\u0103 lupt\u0103. Emo\u0163iile pe care le trezesc cump\u0103r\u0103torilor sunt printre cele mai puternice arme ale brandurilor, poate chiar mai importante dec\u00e2t bugetele de promovare, renumele, distribu\u0163ia, echipele care le \u201e\u00eemping\u201d \u00een co\u015furile de cump\u0103r\u0103turi \u015fi \u00een casele consumatorilor. Care sunt m\u0103rcile cele mai apropiate de sufletul rom\u00e2nilor, dac\u0103 au c\u00e2\u015ftigat sau au pierdut pe parcursul ultimului an, ce s-a schimbat \u00een comportamentul cump\u0103r\u0103torilor arat\u0103 a cincea edi\u0163ie a studiului emotional branding, realizat de 360insights.<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[530],"tags":[111,284,5238,10131,10129,13371,303,7387,173,7853],"class_list":["post-147471","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-analize","tag-arme","tag-castigare","tag-consumatori","tag-cumparatori","tag-cumparaturi","tag-emotii","tag-important","tag-marci","tag-romani","tag-studiu"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/147471","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=147471"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/147471\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=147471"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=147471"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=147471"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}