{"id":137696,"date":"2016-09-26T10:37:57","date_gmt":"2016-09-26T10:37:57","guid":{"rendered":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=137696"},"modified":"2016-09-26T10:37:57","modified_gmt":"2016-09-26T10:37:57","slug":"vremea-convergentelor-un-anunt-facut-si-inca-unul-asteptat","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=137696","title":{"rendered":"Vremea convergen\u0163elor: un anun\u0163 f\u0103cut \u015fi \u00eenc\u0103 unul a\u015fteptat"},"content":{"rendered":"<p>\nPersoanele aflate \u00een Amsterdam la jum\u0103tatea lui septembrie au avut parte de o vreme atipic\u0103, cu temperaturi de peste 30 de grade \u2013 tem\u0103 care s-a reg\u0103sit \u00een discu\u0163iile tuturor, inclusiv \u00een cele ale vizitatorilor sosi\u0163i \u00een aceast\u0103 perioad\u0103 pentru International Broadcasting Convention, c\u00e2t \u015fi celor sosi\u0163i la evenimentul Liberty Global Tech Summit 2016. Primul eveniment este dedicat speciali\u015ftilor din pia\u0163a de televiziune \u015fi comunica\u0163ii, iar al doilea angaja\u0163ilor Liberty Global, partenerilor companiei \u015fi, anul acesta, \u015fi jurnali\u015ftilor europeni. Tema principal\u0103 reg\u0103sit\u0103 \u00een discu\u0163iile acestor vizitatori s-a legat \u00eens\u0103 de anun\u0163ul pe care aveau s\u0103 \u00eel fac\u0103 executivii din cadrul grupului Liberty Global, \u00een frunte cu Mike Fries, americanul aflat la conducerea grupului, \u00een cadrul celor dou\u0103 evenimente.<\/p>\n<p>\nMike Fries \u015fi-a f\u0103cut apari\u0163ia ca un veritabil \u201erock star\u201c, dup\u0103 cum l-au descris \u015fi cei care i-au anun\u0163at intrarea pe scena futurist\u0103, decorat\u0103 cu triunghiuri 3D magenta convergente, din Ziggo Dome, o aren\u0103 acoperit\u0103, de 17.000 de locuri, din Amsterdam. De altfel, acesta este cel mai mare spa\u0163iu acoperit dedicat concertelor din Olanda \u015fi, de obicei, pe aceast\u0103 scen\u0103 urc\u0103 arti\u015fti.&nbsp; Acela\u015fi nume \u2013 Ziggo \u2013 poart\u0103 \u015fi furnizorul olandez de cablu, internet \u015fi servicii de telefonie parte a grupului Liberty Global.<\/p>\n<p>\nRock star-ul Liberty Global se afl\u0103 la conducerea companiei \u00eenfiin\u0163ate de John Malone \u00een 2005 de aproximativ un deceniu, perioad\u0103 \u00een care \u015fi-a dob\u00e2ndit titulatura prin concentrarea pe fuziuni \u015fi achizi\u0163ii, dar \u015fi prin charism\u0103 \u2013 tr\u0103s\u0103tur\u0103 a familiei cu origini hollywoodiene din care se trage, pe care a transmis-o domin\u00e2nd \u00een c\u00e2teva secunde sala cu c\u00e2teva sute de invita\u0163i afla\u0163i \u00een audien\u0163a Tech Summit. \u201eNe-am reinventat de multe ori \u00een ultimii 50 de ani, iar 90% din veniturile pe care le avem vin din servicii pe care nu le aveam \u00een urm\u0103 cu un deceniu. Multe s-au schimbat, ne-am triplat veniturile, baza de clien\u0163i, suntem pe pie\u0163e multiple, scala afacerii noastre este masiv\u0103, inova\u0163iile care s-au \u00eent\u00e2mplat sunt incredibile\u201c, sintetizeaz\u0103 Mike Fries, CEO al Liberty Global, \u00een discursul adresat angaja\u0163ilor. Liberty Global exist\u0103 \u00een forma actual\u0103 din 2005, dup\u0103 fuziunea dintre Liberty Media International \u015fi UnitedGlobalCom.<\/p>\n<p>\n\u00cen prezent, grupul este liderul mondial al comunica\u0163iilor prin cablu, are opera\u0163iuni \u00een peste 30 de \u0163\u0103ri \u0129n Europa, America Latin\u00e3 \u015fi Caraibe \u015fi venituri totale de peste 18 miliarde de dolari. \u00cen Europa, grupul este prezent pe 12 pie\u0163e, prin companii precum Virgin Media, Ziggo, Unitymedia, Telenet \u015fi UPC. Care sunt priorit\u0103\u0163ile grupului pentru urm\u0103torii zece ani? \u00cen discursul adresat angaja\u0163ilor s\u0103i, Mike Fries vorbe\u015fte mai \u00eent\u00e2i despre importan\u0163a conectivit\u0103\u0163ii, \u00een toate dimensiunile acesteia, at\u00e2t prin prisma investi\u0163iilor \u00een re\u0163ele, c\u00e2t \u015fi prin noi achizi\u0163ii. \u201eConectivitatea este esen\u0163ial\u0103 &#8211; trebuie s\u0103 ne ax\u0103m pe aceasta, iar restul va veni. Continu\u0103m s\u0103 investim \u00een fundamentul businessului nostru, reprezentat de re\u0163ele, ne \u00eentoarcem astfel la \u00eenceputurile afacerii noastre, c\u00e2nd tot ce trebuia s\u0103 facem era s\u0103 construim re\u0163ele \u015fi s\u0103 oferim cablu, dar investim totodat\u0103 \u00een servicii de internet pe band\u0103 larg\u0103 \u015fi \u00een extinderea \u00een zona de mobile, astfel c\u0103 suntem interesa\u0163i de achizi\u0163ionarea de operatori mobili.\u201c<\/p>\n<p>\nFries atinge tangen\u0163ial subiectul fierbinte al achizi\u0163iilor de operatori mobili, intens discutat \u00een presa interna\u0163ional\u0103 f\u0103r\u0103 s\u0103 spun\u0103 dac\u0103 exist\u0103 planuri concrete \u00een acest sens \u00een urm\u0103toarea perioad\u0103. Compania a f\u0103cut \u00eens\u0103 tot mai mul\u0163i pa\u015fi \u00een aceast\u0103 direc\u0163ie. Spre exemplu, anul acesta grupul a \u00eencheiat un joint venture care vizeaz\u0103 pia\u0163a olandez\u0103, \u00eentre operatorul de cablu \u015fi opera\u0163iunile Vodafone, furnizorul num\u0103rul doi de servicii mobile de pe pia\u0163a din \u0163ara lalelelor. Potrivit presei interna\u0163ionale, joint venture-ul a creat o companie de 19 miliarde de dolari \u015fi a devenit astfel un competitor periculos pentru KPN, liderul de pe ambele pie\u0163e. \u00cen cursul acestui an, Mike Fries le-a declarat jurnali\u015ftilor de la Financial Times c\u0103 Europa evolueaz\u0103 \u00eentr-o pia\u0163\u0103 \u201equad play\u201c, referindu-se la abilitatea companiilor de a oferi un pachet de servicii care s\u0103 includ\u0103 televiziune, internet, servicii de telefonie fix-mobil. El a declarat anterior c\u0103 mobilitatea devine un factor fundamental de cre\u015ftere pentru companie, al\u0103turi de businessurile de baz\u0103 ale acesteia, adic\u0103 furnizarea de cablu TV \u015fi internet. Reprezentan\u0163ii Vodafone au declarat \u00een acest context pentru FT c\u0103 aceast\u0103 colaborare nu a fost creat\u0103 cu inten\u0163ia de a croi un model pentru alte pie\u0163e, dar c\u0103 nu exclud astfel de discu\u0163ii \u00een continuare cu Liberty sau cu oricare alt operator. \u00cen afar\u0103 de discu\u0163iile cu Vodafone, anterior compania a achizi\u0163ionat un operator de servicii mobile din Belgia, \u00eentr-o tranzac\u0163ie de 1,3 miliarde de dolari \u015fi a intrat prin diverse forme de colaborare \u015fi \u00een \u0163\u0103ri precum Elve\u0163ia, Austria, Irlanda, Ungaria, Belgia, Regatul Unit. Nu e de mirare c\u0103 jurnali\u015ftii prezen\u0163i la eveniment se a\u015fteptau la un anun\u0163 \u00een acest sens. \u201eSe observ\u0103 clar c\u0103 zona de mobil este important\u0103 pentru noi: avem 12 milioane de abona\u0163i pe acest segment, acum \u015fase ani aveam aproape zero.\u201c Totu\u015fi, Fries nu a men\u0163ionat nimic concret cu prilejul evenimentelor din Amsterdam, iar \u201econvergen\u0163a\u201c anun\u0163at\u0103 oficial de aceast\u0103 dat\u0103 este una axat\u0103 pe con\u0163inut \u015fi entertainment, \u00een ton cu sala \u00een care \u015fi-a \u0163inut discursul. \u201eTr\u0103im vremuri \u00een care trebuie s\u0103 ne ax\u0103m pe convergen\u0163\u0103, nu pe divergen\u0163\u0103. \u00cencerc\u0103m s\u0103 fim de\u015ftep\u0163i \u00een ce prive\u015fte con\u0163inutul \u015fi s\u0103 ne transform\u0103m \u00eentr-un one stop shop. Netflix investe\u015fte 6 miliarde de dolari anual \u00een con\u0163inut \u015fi vrem ca acesta s\u0103 fie la dispozi\u0163ia clien\u0163ilor no\u015ftri\u201c, descrie Fries motivele pentru care compania a anun\u0163at c\u0103 grupul american a semnat un parteneriat global cu platforma online de con\u0163inut video la cerere Netflix. Accesul la biblioteca video a Netflix va fi integrat astfel \u00een platforma de televiziune digital\u0103 a companiei de cablu \u00een peste 30 de \u0163\u0103ri, inclusiv \u00een Rom\u00e2nia. Colaborarea a fost ini\u0163iat\u0103 printr-un parteneriat dintre Netflix \u015fi compania de cablu Virgin Media din Marea Britanie \u00een 2013, va continua anul acesta \u00een Olanda, iar pe parcursul lui 2017 va ajunge \u015fi pe celelalte pie\u0163e pe care grupul este prezent. Acest lucru va fi posibil prin platformele de televiziune digital\u0103 ale Liberty Global, cum ar fi Horizon, care aduc \u00eempreun\u0103 con\u0163inut TV, la cerere \u015fi online, \u201edisponibil\u0103 oriunde \u015fi oric\u00e2nd, pe toate dispozitivele\u201c, dup\u0103 cum descriu reprezentan\u0163ii companiei serviciul. Acordul cu Netflix se adaug\u0103 investi\u0163iilor majore ale Liberty Global \u00een con\u0163inut: achizi\u0163ii, parteneriate \u015fi programe originale, toate acestea pe l\u00e2ng\u0103 cele 2,5 miliarde de dolari destinate anual con\u0163inutului pentru platformele TV, potrivit informa\u0163iilor comunicate de reprezentan\u0163ii companiei. Colaborarea dintre Netflix \u015fi Liberty Global presupune un parteneriat tip \u201eshared revenues\u201c. Astfel, dac\u0103 un abonat al Liberty Global (UPC Rom\u00e2nia) alege s\u0103 se aboneze la Netflix prin intermediul platformei Horizon, Liberty Global va primi un procent din banii pl\u0103ti\u0163i de utilizator c\u0103tre Netflix. Totodat\u0103, Netflix va avea acces prin intermediul Liberty Global la o audien\u0163\u0103 mai mare. Anun\u0163ul vine \u00een contextul \u00een care pe pia\u0163a local\u0103 UPC Rom\u00e2nia se preg\u0103te\u015fte s\u0103 lanseze la nivel na\u0163ional serviciile avansate de televiziune digital\u0103 Horizon, care le ofer\u0103 clien\u0163ilor acces la noi func\u0163ii care transform\u0103 practic orice televizor \u00eentr\u2011unul inteligent.<\/p>\n<p><!--nextpage--><\/p>\n<p>\nAnun\u0163ul legat de o nou\u0103 colaborare cu un operator mobil se las\u0103 astfel \u00een continuare a\u015fteptat. Ceilal\u0163i executivi ai grupului au punctat \u015fi ei, \u00een cadrul unor discu\u0163ii separate, importan\u0163a segmentului de mobile \u00een strategia grupului. De pild\u0103 Balan Nair, executive vice president \u015fi chief techonology officer \u00een cadrul Liberty Global, un \u201erock star\u201c cu background tehnologic, subliniaz\u0103 \u015fi el priorit\u0103\u0163ile companiei \u00een urm\u0103toarea perioad\u0103, ar\u0103t\u00e2nd direc\u0163iile-cheie de investi\u0163ii: \u201eVom fi foarte activi \u00een dezvoltarea de servicii mobile, dar \u015fi \u00een direc\u0163ia construirii de re\u0163ele &#8211; suntem probabil singura companie de cablu care cheltuie\u015fte miliarde de dolari pe construirea de facilit\u0103\u0163i pe teren. Alt\u0103 direc\u0163ie \u00een care investim sunt produsele broadband: suntem foarte dedica\u0163i s\u0103 investim bani pentru a cre\u015fte vitezele noastre de peste tot. Totodat\u0103, \u00een ce prive\u015fte con\u0163inutul video, investim major \u00een platformele noastre\u201c. Nair promite at\u00e2t lansarea de \u201eproduse uimitoare\u201c \u00een anii care urmeaz\u0103, c\u00e2t \u015fi&nbsp; achizi\u0163ii sau parteneriate \u00een zona de mobile. Peter Vervoort, vice president Connectivity Products, responsabil, printre alte produse hardware \u015fi software din zona conectivit\u0103\u0163ii, printre care \u015fi dispozitivul hardware Connect Box lansat \u00een Rom\u00e2nia anul trecut, sintetizeaz\u0103 necesitatea din ce \u00een ce mai mare de a avea acces permanent la internet de mare vitez\u0103 oriunde ne-am afla.<\/p>\n<p>\n<img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/5528\/15746096\/2\/balan.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/p>\n<p>\n\u201eV\u0103 m\u0103rturisesc c\u0103 fac parte din cei care \u00ee\u015fi amintesc de conexiunile de internet prin dial-up: \u00een prezent suntem la 500 mb\/s \u015fi ne \u00eendrept\u0103m spre pragul de 1GB, era \u00een care vitezele vor fi uimitoare. Totul s-a \u00eent\u00e2mplat \u00een ultimii 20 de ani \u015fi din perspectiva unui operator, la fel ca mul\u0163i al\u0163i operatori, am oferit portale moderne: la un moment dat, \u00een jurul anului 2005, ne-am g\u00e2ndit s\u0103 oferim WiFi. \u00cen 2007 au ap\u0103rut smartphone-urile, iar ast\u0103zi \u015ftim cum consumatorii no\u015ftri se g\u00e2ndesc la broadband \u00een termeni de WiFi.\u201c \u00cen opinia lui Vervoort, clien\u0163ii nu se g\u00e2ndesc la conexiuni prin fire, ci la WiFi pentru c\u0103 toate dispozitivele pe care le au \u00een cas\u0103 sunt wireless, fie tablete, telefoane, laptopuri. \u00cen urma cercet\u0103rilor f\u0103cute de companie \u00een ultimele c\u00e2teva luni, Vervoot vorbe\u015fte despre un comportament pe care l-au observat \u015fi pe care ei l-au intitulat \u201efluid living\u201c (existen\u0163\u0103 fluid\u0103, trai fluid): \u201e\u00cencerca\u0163i s\u0103 v\u0103 aminti\u0163i de c\u00e2te ori \u00een ultimul timp v-a\u0163i a\u015fezat \u00een fa\u0163a unui ecran mai mare pentru a urm\u0103ri un TV-show? Acest lucru nu se mai \u00eent\u00e2mpl\u0103. Fiul meu mai t\u00e2n\u0103r este \u00een gr\u0103din\u0103, v\u00e2neaz\u0103 Pokemoni, fiul meu mai mare se uit\u0103 la Netflix, fiica mea se uit\u0103 la Youtube \u015fi poate eu \u015fi so\u0163ia mea ne uit\u0103m la ceva la televizor, \u00een modul Replay. Aceasta este realitatea, se \u00eent\u00e2mpl\u0103 \u00een fiecare zi \u00een Europa, pe pie\u0163ele pe care le acoperim.\u201c Pentru a satisface aceste nevoi, spune c\u0103 echipa pe care o coordoneaz\u0103 s-a concentrat pe rezolvarea c\u00e2torva probleme: dac\u0103 p\u00e2n\u0103 ast\u0103zi WiFi-ul din case ajunge la o acoperire de 90%, la fel ca electricitatea (putem spune c\u0103 este prezent\u0103 \u00een sufragerie, \u00een buc\u0103t\u0103rie, dar nu este \u015fi \u00een pod, iar aceasta este o problem\u0103); procentul trebuie s\u0103 creasc\u0103 la 110%. \u00cen acela\u015fi timp, am observat c\u0103 dup\u0103 ce ies din cas\u0103 oamenii au dou\u0103 frici legate de desc\u0103rcarea bateriei \u015fi de pierderea datelor incluse \u00een planul de abonament. \u201e\u00cen ultimele 18 luni am ajuns la concluzia c\u0103 fie c\u0103 vorbim despre Polonia, Anglia, Belgia, Olanda etc., oamenii vor s\u0103 fie conecta\u0163i. Dac\u0103 au acelea\u015fi nevoi, ar trebui s\u0103 furniz\u0103m acelea\u015fi r\u0103spunsuri, a\u015fa c\u0103 am instalat aproape 1,3 milioane de Connect Boxes \u00een casele consumatorilor; dar am ajuns la concluzia c\u0103 un portal nu este suficient.\u201c \u00cen acest sens, Vervoort a anun\u0163at c\u0103 \u00een primul trimestru al anului viitor compania va lansa pe toate pie\u0163ele, inclusiv \u00een Rom\u00e2nia, dou\u0103 noi dispozitive, care vor completa ecosistemul routerului Connect Box. Noile echipamente au rolul de a m\u0103ri acoperirea re\u0163elelor Wi-Fi \u00een interiorul locuin\u0163elor; unul dintre acestea folose\u015fte re\u0163eaua electric\u0103 pentru a extinde acoperirea re\u0163elei Wi-Fi \u00een \u00eenc\u0103peri care sunt la o distan\u0163\u0103 mare fa\u0163\u0103 de router, iar cel\u0103lalt echipament se conecteaz\u0103 printr-un cablu de re\u0163ea pentru a \u00eembun\u0103t\u0103\u0163i acoperirea.<\/p>\n<p>\n<strong>Rom\u00e2nia, pe harta UPC<\/strong><\/p>\n<p>\n\u00centr-un cadru mai restr\u00e2ns, \u00een care a r\u0103spuns \u00eentreb\u0103rilor jurnali\u015ftilor din toat\u0103 Europa, CEO-ul Liberty Global, nu a ezitat s\u0103 spun\u0103 c\u0103 aici grupul se confrunt\u0103 cu un climat de business dur, respectiv venituri foarte mici pe client \u015fi o competi\u0163ie acerb\u0103, \u00eens\u0103 cre\u015fterea robust\u0103 din ultimul semestru motiveaz\u0103 operatorul s\u0103 \u00ee\u015fi continue opera\u0163iunile \u00een regiune. Cu totul, opera\u0163iunile din regiune genereaz\u0103 venituri de peste un miliard de dolari \u015fi un profit opera\u0163ional de c\u00e2teva sute de milioane de dolari pentru Liberty Global, fiind astfel unele importante pentru grup. \u201eOper\u0103m pe cinci pie\u0163e din Europa Central\u0103 \u015fi de Est, aceste businessuri genereaz\u0103 un profit opera\u0163ional (EBITDA) de circa 400 de milioane de euro la venituri de peste un miliard de euro, deci este o regiune important\u0103 pentru noi, una \u00een care avem o experien\u0163\u0103 de 25 de ani, \u00een care am f\u0103cut primele investi\u0163ii \u00een anii \u201990\u201c, a declarat Fries. El a men\u0163ionat \u00een acest context \u015fi situa\u0163ia din Rom\u00e2nia, unde compania vinde &#8211; a spus el &#8211; la tarife cu 75% mai mici dec\u00e2t cele din Olanda acelea\u015fi servicii, livrate printr-o re\u0163ea cu o tehnologie similar\u0103. \u201ePachetele pe care le prime\u015fti \u00een Rom\u00e2nia pentru 4-5-6 euro echivaleaz\u0103 cu cele care cost\u0103 160 de dolari \u00een America. Facem tot ce putem ca s\u0103 men\u0163inem rela\u0163ia pre\u0163 &#8211; venit per client s\u0103n\u0103toas\u0103, dar acest lucru este destul de dificil, \u00een condi\u0163iile \u00een care noi primim cu 75% mai pu\u0163in dec\u00e2t \u00een Olanda pentru aceea\u015fi tehnologie, parte din cauza competi\u0163iei, parte din cauza aspectelor demografice.\u201c CTO-ul Liberty Global a vizitat \u0163ara \u00een urm\u0103 cu aproximativ cinci ani \u015fi spune c\u0103 \u201eRom\u00e2nia este o pia\u0163\u0103 minunat\u0103 pentru consumatori, credem c\u0103 avem produse foarte bune acolo \u015fi o echip\u0103 de management foarte bun\u0103 \u2013 Severina Pascu (care a avansat din func\u0163ia de CEO al UPC Rom\u00e2nia \u015fi Ungaria \u00een pozi\u0163ia de director general pentru Europa Central\u0103 \u015fi de Est -, n. red.) este un exemplu \u00een acest sens \u2013 este una dintre \u00abour rising stars\u00bb. Dar c\u00e2nd ne-am g\u00e2ndit s\u0103 construim acolo, existau deja competitori care construiau ilegal\u201c, explic\u0103 Balan. De-a lungul anilor a sesizat totu\u015fi c\u0103 \u201elucrurile s-au \u00eembun\u0103t\u0103\u0163it mult fa\u0163\u0103 de 2008-2010, c\u00e2nd pia\u0163a era ca \u00een Vestul S\u0103lbatic.\u201c Printre principalele preocup\u0103ri din aceast\u0103 regiune \u00een urm\u0103toarea perioad\u0103 se afl\u0103 integrarea experien\u0163ei Horizon prin intermediul media box-urilor, \u015fi pe construirea de re\u0163ele \u00een aceast\u0103 zon\u0103; dar a insistat s\u0103 spun\u0103 c\u0103 \u201etrat\u0103m aceast\u0103 regiune la fel ca pie\u0163ele din Europa de Vest\u201c.<\/p>\n<p>\nPe plan local, compania a avut anul acesta un buget de investi\u0163ii de 50 de milioane de euro, axate at\u00e2t pe extinderea \u015fi cre\u015fterea re\u0163elei UPC, c\u00e2t \u015fi pe lansarea de noi servicii digitale, potrivit informa\u0163iilor comunicate de reprezentan\u0163ii companiei. UPC este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de comunica\u0163ii de pe pia\u0163a local\u0103, ocup\u00e2nd locul doi, dup\u0103 RCS\u2011RDS, care a avut anul trecut o cifr\u0103 de afaceri de aproximativ 2,6 miliarde de lei \u015fi pierderi. UPC a \u00eenregistrat anul trecut venituri de 633 de milioane de lei \u00een Rom\u00e2nia, iar \u00een cel de-al doilea trimestru al anului compania a raportat venituri de 170,8 de milioane de lei, \u00een cre\u015ftere cu circa 10% fa\u0163\u0103 de aceea\u015fi perioad\u0103 a anului anterior.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>\u00centr-o vreme cu temperaturi de peste 30 de grade, descris\u0103 hiperbolic drept \u201etropical\u0103\u201c de locuitorii Amsterdamului, executivi din cadrul grupului Liberty Global, prezent pe pia\u0163a local\u0103 prin UPC, s-au \u00eent\u00e2lnit \u00een capitala Olandei ca s\u0103 traseze liniile principale ale strategiei pentru urm\u0103toarea perioad\u0103. Ce loc ocup\u0103 Rom\u00e2nia \u00een planurile lor?<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[530],"tags":[16199,18255,5607,12825,12982,31803,467,228,9977,11563,9768,19981,60,8018,245,98,222,14898,8996],"class_list":["post-137696","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-analize","tag-anunt","tag-asteptare","tag-capitala","tag-drept","tag-executivi","tag-grade","tag-grup","tag-intalnire","tag-locuitori","tag-ocupare","tag-olanda","tag-perioada","tag-piata","tag-planuri","tag-prezenta","tag-romania","tag-strategie","tag-temperaturi","tag-upc"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/137696","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=137696"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/137696\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=137696"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=137696"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=137696"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}