{"id":136824,"date":"2016-09-02T16:51:08","date_gmt":"2016-09-02T16:51:08","guid":{"rendered":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=136824"},"modified":"2016-09-02T16:51:08","modified_gmt":"2016-09-02T16:51:08","slug":"lectiile-antreprenorului-care-si-a-dus-afacerea-in-28-de-tari-nu-faceti-afaceri-cu-statul-si-uitati-ca-romania-are-granite","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=136824","title":{"rendered":"Lec\u0163iile antreprenorului care \u015fi-a dus afacerea \u00een 28 de \u0163\u0103ri: Nu face\u0163i afaceri cu statul \u015fi uita\u0163i c\u0103 Rom\u00e2nia are grani\u0163e"},"content":{"rendered":"<p>\nNu face\u0163i afaceri cu statul \u015fi uita\u0163i c\u0103 Rom\u00e2nia are grani\u0163e \u2013 sunt doar dou\u0103 dintre sfaturile pe care Liviu Dr\u0103gan le-a dat la evenimentul Meet the CEO, sfaturi pe care niciunul dintre cei peste 40 de \u015fefi de companii care au participat nu le-au mai oferit p\u00e2n\u0103 acum. P\u0103rintele Charisma, suit\u0103 de aplica\u0163ii de business prin care se deruleaz\u0103 10% din PIB-ul Rom\u00e2niei, a vorbit despre evolu\u0163ia sa \u015fi a afacerii TotalSoft, \u00eenceput\u0103 acum 20 de ani.<\/p>\n<p>\n\u00cen luna iunie a anului 1994 Liviu Dr\u0103gan se afla pe calea Doroban\u0163i, preg\u0103tind \u00eenfiin\u0163area TotalSoft, care s-a produs \u00een mod oficial \u00een decembrie. O prevedere legislativ\u0103 \u00een vigoare la acea dat\u0103 spunea c\u0103 o firm\u0103 deschis\u0103 p\u00e2n\u0103 la finele anului era scutit\u0103 de plata impozitului pe profit timp de cinci ani \u015fi asta l-a motivat. \u201eEu habar n-aveam de asta, dar m\u0103 sf\u0103tuise cineva&#8230; Din acest motiv, sunt foarte multe firme \u00eenfiin\u0163ate \u00een 1994\u201c, z\u00e2mbe\u015fte Dr\u0103gan.<\/p>\n<p>\nIdeea de a \u00eenfiin\u0163a o firm\u0103 care s\u0103 se ocupe de producerea de software \u00een 1994 a concurat cu posibilitatea plec\u0103rii \u00een Canada, pentru o carier\u0103 universitar\u0103. \u201eTrebuia s\u0103 m\u0103 duc acolo la o universitate, s\u0103 continuu o carier\u0103 universitar\u0103, aveam totul aranjat, \u015fi apartament, \u015fi job, \u015fi un salariu, nu foarte mare. Atunci a venit un prieten de-al meu care mi-a propus s\u0103 facem o firm\u0103 de soft.\u201c Liviu Dr\u0103gan a terminat Facultatea de Electroenergetic\u0103.<\/p>\n<p>\nI s-a p\u0103rut firesc s\u0103 urmeze aceast\u0103 facultate, pentru c\u0103 tat\u0103l s\u0103u era profesor universitar \u00een domeniu \u015fi era fascinat de ce f\u0103cuse acesta. \u201eMi-am dat \u015fi doctoratul \u00een Electroenergetic\u0103 \u015fi cred c\u0103 datorit\u0103 acestui lucru, pentru c\u0103 aveam nevoie foarte de mult de computer, am deviat spre soft \u015fi practic am lucrat numai \u00een soft.\u201c&nbsp;<\/p>\n<p>\nP\u00e2n\u0103 la doctorat, a fost un elev con\u015ftiincios \u015fi un student asemenea. \u201eAm terminat \u00een anii \u201880 \u015fi m\u0103 g\u00e2ndeam s\u0103 urmez o carier\u0103 universitar\u0103. Eu nu am dat de comunism dec\u00e2t dup\u0103 &#8217;80, \u00een \u015fcoal\u0103 nu \u00eel sim\u0163eam. Apoi m-am lovit de comunism \u015fi bine\u00een\u0163eles c\u0103 eram revoltat, m\u0103 g\u00e2ndeam: \u00abS\u0103 fug, s\u0103 nu fug?\u00bb; a fost o perioad\u0103, \u00eentre &#8217;80 \u015fi &#8217;89, \u00eengrozitoare pentru mine pentru c\u0103 nu \u015ftiam de fapt ce vreau s\u0103 fac, eram foarte ambi\u0163ios \u015fi m\u0103 g\u00e2ndeam s\u0103 fac o carier\u0103 universitar\u0103, dar nu eram foarte fericit\u201c. Nu a fugit niciunde \u00eenainte de 1989 (\u201e&#8230;\u00eentre &#8217;80 \u015fi &#8217;89 nu am ie\u015fit o zi din \u0163ar\u0103, nici m\u0103car \u00een Bulgaria. Iar acum am cam 70 de zboruri pe an, e o diferen\u0163\u0103 destul&nbsp; de mare&#8230;\u201c), \u00eens\u0103 imediat dup\u0103 Revolu\u0163ie a plecat timp de 3-4 ani din \u0163ar\u0103, lucr\u00e2nd ca progamator freelancer.<\/p>\n<p>\n\u201eAm tr\u0103it un an de zile \u00een Argentina, la Buenos Aires, apoi am lucrat \u00een Africa, Asia, Italia, \u00een mai multe locuri. M\u0103rturisesc ceva care o s\u0103 v\u0103 \u015focheze: din punctul de vedere al salariului, c\u00e2\u015ftigam mai bine atunci dec\u00e2t acum, de\u015fi acum a\u015f putea s\u0103 \u00eemi fixez singur salariul.\u201c Salariul acela deosebit \u00eei era oferit de o firm\u0103 german\u0103 de consultan\u0163\u0103 care activa \u00een domeniul petrolier \u015fi urm\u0103rea cum se desf\u0103\u015foar\u0103 diverse proiecte din domeniu; Dr\u0103gan trebuia s\u0103 fac\u0103 tocmai programele care raportau aceste evolu\u0163ii. \u201eNu era foarte complicat, mi se p\u0103reau lucruri simple, dar pe care trebuia s\u0103 le fac foarte rapid.\u201c<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/7266\/15649359\/3\/grafic-1.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/7266\/15649359\/3\/grafic-1.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\nI-a fost greu s\u0103 se desprind\u0103 de lumea expatriat\u0103, odat\u0103 din pricina c\u00e2\u015ftigurilor mari, dar \u015fi din cauza pl\u0103cerii de a descoperi lumea (\u0163ine\u0163i cont c\u0103 era o perioad\u0103 \u00een care globalizarea nu spunea nimic, nim\u0103nui). \u201eEra fascinant s\u0103 cuno\u015fti lumea ca expatriat, oameni din toate p\u0103r\u0163ile lumii. Era pentru mine o prob\u0103, pentru c\u0103 intram \u00eentr-o competi\u0163ie pe care nu o mai \u015ftiam \u015fi m\u0103 sim\u0163eam foarte bine. \u00cen lumea expatriat\u0103, \u00een Africa sau \u00een Asia, erau lucruri foarte complicate \u015fi sim\u0163eai c\u0103 nu po\u0163i s\u0103 continui la infinit. Erai foarte folosit, erai un supporting person, iar statutul \u0103sta de supporting este foarte bine pl\u0103tit, dar temporar.\u201c A\u015fa c\u0103 s-a oprit.<\/p>\n<p>\nS-a \u00eentors \u00een \u0163ar\u0103 \u015fi a venit la centrul de calcul al Energomontaj, o companie cu mii de angaja\u0163i la acea vreme. De acolo a plecat cu \u015fase colegi \u015fi a f\u0103cut TotalSoft. \u201eCei \u015fase oameni sunt \u00eenc\u0103 al\u0103turi de mine, s\u0103rb\u0103torim 20 de ani. Sigur c\u0103 atunci c\u00e2nd am \u00eenfiin\u0163at TotalSoft nu aveam dec\u00e2t ambi\u0163ia de a face cea mai puternic\u0103 companie de soft din Rom\u00e2nia, dar nu aveam viziunea, habar nu aveam cum s\u0103 o fac. Retrospectiv vorbind, a\u015f putea spune c\u0103 mi-a ie\u015fit, f\u0103r\u0103 s\u0103 revendic drepturi de vizionar. Cred c\u0103 ambi\u0163ia de multe ori te ajut\u0103.\u201c<\/p>\n<p><!--nextpage--><\/p>\n<p>\nCalea Doroban\u0163i, vizavi de Perla, \u00een cl\u0103direa Energomontaj, a fost primul sediu al TotalSoft \u015fi acolo \u015fi-au petrecut primii patru-cinci ani, \u201etotu\u015fi, recunosc c\u0103 nu mai am nicio nostalgie\u201c. TotalSoft \u00eencepuse s\u0103 dezvolte soft pentru o firm\u0103 israelian\u0103, \u00een outsourcing. \u201eLa data respectiv\u0103, anii &#8217;95-&#8217;96, f\u0103ceam soft, dar nu aveam la \u00eendem\u00e2n\u0103 telefonul sau Internetul. Puneam softul pe dischet\u0103, trimiteam prin DHL, a\u015fteptam s\u0103 g\u0103seasc\u0103 bug-uri. Controalele \u015fi testarea erau, totu\u015fi, mult mai puternice dec\u00e2t acum\u201c, spune Dr\u0103gan.<\/p>\n<p>\nPrimul client local a fost Turbomecanica, iar primii clien\u0163i majori au fost Henkel \u015fi GlaxoSmithKline, care au \u201eschimbat fa\u0163a\u201c TotalSoft \u00een 1997. De la \u00eenceput angajamentul celor de la TotalSoft a fost crearea de software, \u00eentr-o perioad\u0103 \u00een care foarte pu\u0163ine companii voiau s\u0103 investeasc\u0103 \u015fi s\u0103 creeze soft. \u201eA crea soft nu \u00eenseamn\u0103 doar s\u0103 faci un program, \u00eenseamn\u0103 s\u0103 ai arhitec\u0163i de business, este un proces foarte laborios, care necesit\u0103 timp, r\u0103bdare, costuri. \u00cen general \u00een perioada aceea toat\u0103 lumea voia s\u0103 v\u00e2nd\u0103, cum e \u015fi acum de altfel, dar parc\u0103 mult mai puternic. Lucruri de genul \u0103sta m-au f\u0103cut s\u0103 am un avantaj c\u00e2nd companii mari, cum ar fi Sensiblu, au organizat procese de selec\u0163ie, iar noi eram singurii care \u00een\u0163elegeau ce spuneau.\u201c TotalSoft a c\u00e2\u015ftigat atunci clien\u0163i importan\u0163i, Mediplus, Sensiblu, Henkel, GSK, \u015fi tot atunci a ap\u0103rut ideea dezvolt\u0103rii unui soft ERP, Charisma de ast\u0103zi.<\/p>\n<p>\n\u201ePentru Henkel am f\u0103cut toat\u0103 distribu\u0163ia \u015fi lucreaz\u0103 \u015fi acum cu noi, iar asta m-a f\u0103cut s\u0103 m\u0103 g\u00e2ndesc s\u0103 dezvolt un sistem standard de ERP, care a devenit Charisma.\u201c Pentru finan\u0163are, Liviu Dr\u0103gan a decis s\u0103 v\u00e2nd\u0103 40% din firm\u0103 fondului de investi\u0163ii SEAF, \u00een 2001. \u201eDac\u0103 \u015ftiam c\u00e2t va valora businessul peste 20 de ani, nu cred c\u0103 a\u015f mai fi f\u0103cut asta, dar sigur c\u0103, dac\u0103 nu ar fi v\u00e2ndut, nu ar fi ajuns s\u0103 valoreze at\u00e2t de mult\u201c, z\u00e2mbe\u015fte Dr\u0103gan. Charisma, care a fost lansat doi ani mai t\u00e2rziu, a fost rodul acelui milion de dolari \u015fi al unei echipe de oameni \u201epe care am \u00eenchis-o \u00eentr-o camer\u0103 \u015fi care de atunci tot dezvolt\u0103\u201c. A fost o mi\u015fcare cumva \u00eempotriva pie\u0163ei, pentru c\u0103 filosofia era s\u0103 te dezvol\u0163i pe banii clientului: \u201eVenea Orange, spunea c\u0103 are ceva, eu dezvoltam ceva pe banii lor, pe proiect, apoi \u00eencercam s\u0103 \u00eel fac produs, pe care voiam s\u0103 \u00eel v\u00e2nd c\u0103tre to\u0163i\u201c.<\/p>\n<p>\nTot atunci a mai \u00eenv\u0103\u0163at Dr\u0103gan o lec\u0163ie important\u0103, despre cash. \u201ePrimul business plan ar\u0103ta ca oricare altul, un grafic cu ni\u015fte bare care ar\u0103tau cum va cre\u015fte businessul. Dar eu nu m\u0103 g\u00e2ndeam la profit, ci la cash. \u0102sta a fost un lucru foarte bun, pentru c\u0103 mi-am dat seama c\u0103 singurul lucru care nu minte \u00een domeniul financiar este cash-ul.\u201c<\/p>\n<p>\nLiviu Dr\u0103gan \u00ee\u015fi dorea o firm\u0103 care s\u0103 realizeze ni\u015fte produse soft excep\u0163ionale, iar personal \u00ee\u015fi dorea s\u0103 fie CEO-ul celei mai bune firme de soft din Rom\u00e2nia. \u201eDar acum vreau s\u0103 fie cea mai bun\u0103 firm\u0103 de soft din Europa. Era un vis, din visul \u0103sta m-am hr\u0103nit \u015fi m\u0103 hr\u0103nesc \u00een continuare, iar povestea pe care am spus-o colegilor mei este o poveste credibil\u0103.\u201c Iar oamenii au r\u0103mas: \u201eAu o longevitate extraordinar\u0103 \u00een companie, aproape nu mai \u015ftiu ce s\u0103 fac cu ei, pentru c\u0103 mai trebuie s\u0103 \u00eei \u015fi rotesc la v\u00e2rstele astea\u201c. Spune despre TotalSoft c\u0103 este o companie onest\u0103, care nu cunoa\u015fte corup\u0163ia. \u201eNoi facem 25 de milioane de euro \u015fi aproape 5 milioane de euro profit f\u0103r\u0103 contracte cu statul, deci TotalSoft nu \u015ftie no\u0163iunea de corup\u0163ie. Lucrul \u0103sta le d\u0103 un sentiment formidabil \u00eentr-o lume anormal\u0103, este o atmosfer\u0103 extrem de s\u0103n\u0103toas\u0103 \u015fi sunt m\u00e2ndri pentru c\u0103, de exemplu, Charisma a ajuns acum \u00een 27 de \u0163\u0103ri.\u201c<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/7266\/15649359\/4\/grafic-2.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/7266\/15649359\/4\/grafic-2.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\n\u00cen anii &#8217;90 TotalSoft importa Primavera,&nbsp; o solu\u0163ie pentru managementul proiectelor cu care Dr\u0103gan a venit \u00een contact \u00een perioada sa de expat. Dar o lege ciudat\u0103 a momentului nu permitea importul de produse de mai mult de 1.000 de dolari zilnic, iar Primavera costa 20.000 de dolari. \u201ePrimavera nu putea s\u0103 \u00eemi trimit\u0103 facturi de c\u00e2te 1.000 de dolari, ei \u00eemi trimiteau de c\u00e2te 20.000 \u015fi erau respinse la Schimb Valutar, lucru care \u00eemi omora businessul. M-am dus atunci \u00een Statele Unite \u015fi i-am convins s\u0103 emit\u0103 facturi de c\u00e2te 1.000 de dolari. Era un lucru f\u0103r\u0103 precedent pentru americani. Pre\u015fedintele companiei a povestit toat\u0103 via\u0163a cum a venit un rom\u00e2n care i-a cerut s\u0103 emit\u0103 facturi de 1.000 de dolari, i-am spus c\u0103 \u00eel \u00eenv\u0103\u0163 eu dac\u0103 nu \u015ftie s\u0103 emit\u0103 astfel, \u015fi am reu\u015fit apoi s\u0103 le pl\u0103tesc. Dar a fost critic pentru noi acel moment, era perioada &#8217;97-&#8217;98\u201c.<\/p>\n<p>\nUn alt moment critic a fost \u00een perioada \u00een care se lucra la crearea Charisma, iar Dr\u0103gan a\u015ftepta lansarea ca pe un boom. \u201eCa \u00eentotdeauna programatorii \u00ee\u0163i spun c\u0103 termin\u0103 pe \u00eent\u00e2i \u015fi chiar termin\u0103 pe \u00eent\u00e2i, dar nu la \u00eent\u00e2iul pe care \u0163i-l spun. \u00cent\u00e2rzierile respective m\u0103 \u00eennebuneau, nu dormeam noaptea, pentru c\u0103 nu prea mai aveam ce vinde \u015fi a\u015fteptam marele produs.\u201c<\/p>\n<p><!--nextpage--><\/p>\n<p>\nO alt\u0103 perioad\u0103 grea, nu neap\u0103rat din punct de vedere financiar, pentru c\u0103 firma era stabil\u0103 \u015fi pe val, a fost \u00een 2012 la deschiderea proiectului mic.ro al lui Dinu Patriciu, cu 1.000 magazine \u00eentr-un an. \u201eEste fabulos s\u0103 deschizi 1.000 de magazine \u00een mai pu\u0163in de un an, ne confruntam cu un management care voia toat\u0103 ziua alte schimb\u0103ri. Am pierdut aproape 2 milioane de euro atunci \u015fi TVA-ul \u015fi tot, a fost un moment foarte amar pentru mine pentru c\u0103 mobilizasem firma cu un entuziasm extraordinar.\u201c<\/p>\n<p>\nCaden\u0163a unei firme, spune Liviu Dr\u0103gan, este dat\u0103 de oamenii de v\u00e2nz\u0103ri. Dar se simte, personal, mai legat de programatori dec\u00e2t de procesul de v\u00e2nz\u0103ri, pentru c\u0103 este partea de produc\u0163ie \u015fi TotalSoft este o firm\u0103 de produc\u0163ie. \u201eEi sunt oameni mai alinta\u0163i de pia\u0163\u0103 \u015fi fac diferen\u0163a. Eu consider c\u0103 \u2013 \u015ftiu c\u0103 spun lucruri care sunt aproape de limba de lemn \u2013 Total Soft nu este o companie care nu a reu\u015fit datorit\u0103 disciplinei sau viziunii mele, ci a reu\u015fit datorit\u0103 excep\u0163ionalului din anumi\u0163i oameni. Acei oameni sunt desigur \u015fi \u00een zona de v\u00e2nz\u0103ri \u015fi \u00een zona de programare, \u00eens\u0103 programatorii sunt mai independen\u0163i \u015fi atunci trebuie s\u0103 ai mai mult\u0103 grij\u0103 de ei. Oamenii de v\u00e2nz\u0103ri sunt mai devota\u0163i \u015fi c\u00e2teodat\u0103 \u00eei mai neglijez din cauza asta.\u201c<\/p>\n<p>\nPe de alt\u0103 parte, TotalSoft este o companie special\u0103; chiar dac\u0103 ar pleca din companie cu know-how-ul acumulat, angaja\u0163ii nu au ce face codurile sau cu lista de clien\u0163i. \u201eTotalSoft este o companie nerepetitiv\u0103, dac\u0103 iei to\u0163i clien\u0163ii trebuie s\u0103 \u015ftii ce s\u0103 faci cu ei. A crea soft \u00eenseamn\u0103 c\u0103 trebuie s\u0103-i dai programatorului tot felul de prerechizite, adic\u0103 trebuie s\u0103 ai un departament care g\u00e2nde\u015fte tehnologia \u015fi arhitectura. Trebuie s\u0103 ai un departament de business care g\u00e2nde\u015fte businessul \u015fi s\u0103n\u0103tatea businessului, trebuie s\u0103 ai un departament care s\u0103 asigure testarea, calitatea, \u015fi trebuie s\u0103 ai business anali\u015fti care s\u0103 scrie toat\u0103 partea asta. Dar toate astea \u00eenseamn\u0103 investi\u0163ii.\u201c<\/p>\n<p>\nNu crede \u00een talentele na\u0163ionaliste \u015fi \u00een ideea talentului rom\u00e2nilor \u00een IT. Dar spune c\u0103 \u00een IT-ul rom\u00e2nesc s-a petrecut o filtrare pozitiv\u0103, pentru c\u0103 la facult\u0103\u0163ile de calculatoare s-a intrat cu note foarte mari, iar la alte discipline cu note mai mici. \u201eCei care au terminat o facultate de calculatoare sunt mai bine preg\u0103ti\u0163i dec\u00e2t cei ce au terminat metalurgia. Acesta este un poten\u0163ial formidabil. Din p\u0103cate Rom\u00e2nia s-a axat foarte mult pe outsourcing, suntem foarte m\u00e2ndri c\u0103 o mare companie a deschis ni\u015fte centre de mentenan\u0163\u0103. N-ar trebui s\u0103 fim m\u00e2ndri, sunt oameni care stau \u00een fa\u0163a unui computer \u015fi r\u0103spund \u00een trei limbi cum s\u0103 introduc\u0103 oamenii ni\u015fte date, \u015fi spun c\u0103 fac IT. Este o contrainvesti\u0163ie, o investi\u0163ie \u00eempotriva IT-ului rom\u00e2nesc. Ace\u015fti oameni ar trebui s\u0103 se ocupe de produse care s\u0103 aib\u0103 valoare. Trebuie s\u0103 g\u00e2ndim c\u0103 rom\u00e2nii trebuie s\u0103 fac\u0103 produse pe care s\u0103 le v\u00e2nd\u0103 \u00een toat\u0103 lumea. \u015ei c\u00e2nd spun produse, nu trebuie s\u0103 ne g\u00e2ndim la unele sofisticate, cum este Charisma. Am avut un coleg pe care nu l-am putut \u0163ine \u00een firm\u0103 pentru c\u0103 el c\u00e2\u015ftiga, \u00een anumite luni, c\u00e2te 40.000 de dolari pentru aplica\u0163ii nu foarte elaborate. Trebuie s\u0103 facem produse pe care s\u0103 le vindem \u015fi nu s\u0103 ne transform\u0103m \u00een ni\u015fte indieni, nu o s\u0103 putem s\u0103-i \u00eenlocuim pe indieni niciodat\u0103. Trebuie s\u0103 ne focus\u0103m pe produs.\u201c<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/7266\/15649359\/5\/grafic-3.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/7266\/15649359\/5\/grafic-3.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\n\u00cen 2005, fondul de investi\u0163ii Global Finance a preluat TotalSoft, iar Liviu Dr\u0103gan spune c\u0103 a fost o mi\u015fcare \u00een\u0163eleapt\u0103 \u201epentru c\u0103 \u00een momentul \u00een care devii partner un fond de investi\u0163iei, ai ajuns pe un alt palier\u201c. \u201eSingur\u0103tatea ac\u0163ionarulului creeaz\u0103 tot felul de temeri, e\u015fti b\u00e2ntuit de teama falimentului, de teama faptului c\u0103 peste doi ani n-o s\u0103 mai nu \u015ftiu ce. Un fond de investi\u0163ii asigur\u0103 valoarea firmei.\u201c \u00cen acela\u015fi an compania a deschis prima subsidiar\u0103 european\u0103, \u00een Serbia (\u00een SUA era prezent\u0103 din 2001), iar acum are filiale \u015fi \u00een Bulgaria, Grecia, Qatar \u015fi Austria.<br \/>\nSpune despre Charisma c\u0103 este un produs extrem de bine v\u0103zut. \u201eNoi nu suntem prea bine v\u0103zu\u0163i, pentru c\u0103 suntem rom\u00e2ni. Mie mi-au spus \u00een fa\u0163\u0103 asta ni\u015fte necunoscu\u0163i: noi, c\u00e2nd auzim de rom\u00e2ni, avem dureri de stomac. Dar ne-o spuneau prietene\u015fte, nu o spuneau jignitor. Adic\u0103 eu te plac pe tine, dar tu \u00ee\u0163i dai seama c\u0103 nem\u0163ii nu prea au \u00eencredere \u00een noi&#8230; Ei v\u0103d chiar la colegii mei c\u0103 nu r\u0103spund precum americanii. Dac\u0103 ei \u00eentreab\u0103: \u00abTermina\u0163i \u00een trei luni?\u00bb, americanul spune trei luni \u015fi v\u0103 garantez eu c\u0103 nu e nicio \u00eent\u00e2rziere, iar ai no\u015ftri, cu capul \u00een p\u0103m\u00e2nt, spun c\u0103 \u00eencearc\u0103.\u201c<\/p>\n<p><!--nextpage--><\/p>\n<p>\nSolu\u0163iile software ale TotalSoft au fost implementate \u00een 27 de \u0163\u0103ri, iar clien\u0163ii majori nu au fost c\u00e2\u015ftiga\u0163i \u00een urma unui proces de v\u00e2nzare, ci deoarece companiile multina\u0163ionale din Rom\u00e2nia au f\u0103cut reclam\u0103 la headquarter. Solu\u0163iile au fost preluate \u015fi de alte sucursale, un proces mai mult tehnic \u015fi nu de v\u00e2nz\u0103ri. \u201eSpre exemplu, Raiffeisen a implementat \u00een Rom\u00e2nia, \u015fi-au dat seama de valoarea produsului \u015fi au cerut s\u0103 mai fie implementat \u00een \u015fase \u0163\u0103ri. S\u0103 \u015fti\u0163i c\u0103 nu-i u\u015for s\u0103-i convingi, pentru c\u0103 ei devin dependen\u0163i de noi. Eu \u015ftiu, de exemplu, c\u0103 solu\u0163iile mele medicale sunt cele mai bune din punctul de vedere al tehnologiei. Am lucrat pentru Medicover timp de 10 ani pe toat\u0103 Europa, dar nu era produsul meu. C\u00e2nd am terminat, am creat produsul meu, despre care \u015ftiu c\u0103 e superior. \u015ei am dovada: l-am implementat la MedLife \u00een c\u00e2teva luni de zile, iar MedLife are 4.000 de pacien\u0163i pe zi. \u015ei acum merg cu el \u015fi MedLife, \u015fi Regina Maria, aproape to\u0163i juc\u0103torii priva\u0163i mari. El poate fi \u015fi \u00een cloud, iar \u00een afar\u0103 a\u015f putea s\u0103-l v\u00e2nd foarte bine, dar am nevoie de oameni de v\u00e2nz\u0103ri \u015fi parteneri.\u201c<\/p>\n<p>\n\u00cen ciuda anvergurii afacerii pe care o conduce, Liviu Dr\u0103gan las\u0103 impresia c\u0103 are un program \u015fi o abordare a businessului destul de relaxate. Spune c\u0103 nu lucreaz\u0103 dup\u0103 ora 7 seara \u015fi nu vine \u00een weekend. Joac\u0103 tenis \u00een fiecare zi, diminea\u0163a. \u201eAm o via\u0163\u0103 activ\u0103 seara, iar \u00een weekenduri caut s\u0103 m\u0103 distrez. La birou, \u00een primul r\u00e2nd, diminea\u0163a \u00eemi fac o agend\u0103 cu ce trebuie s\u0103 fac \u015fi o \u00eempart pe categorii: sales, proiecte, HR, probleme de alt\u0103 natur\u0103 sau probleme personale\u201c. Are c\u00e2teva \u015fedin\u0163e pe s\u0103pt\u0103m\u00e2n\u0103 care sunt la ore fixe; luni, spre exemplu, este \u015fedin\u0163a de executive committee. \u201eM\u0103 \u00eent\u00e2lnesc cu managementul, sunt vreo 7-8 manageri \u015fi discut\u0103m probleme care sunt de natur\u0103 strategic\u0103, nu de structur\u0103 opera\u0163ional\u0103. \u00centreb anumite lucruri despre natura evolu\u0163iei financiare, despre HR, despre ce putem s\u0103 facem \u00een afar\u0103 de ceea ce facem deja, despre cum reu\u015fim s\u0103 mai cre\u015ftem.\u201c<\/p>\n<p>\nSunt mai multe modalit\u0103\u0163i, spune Dr\u0103gan, de evolu\u0163ie a unei companii. Exist\u0103 companii de tip Zeus, \u00een care directorul general este one man show, o companie de tip Atena, care rezolv\u0103 toate sarcinile, sau o companie de tip Apollo, care este corpora\u0163ie. \u201eEu trebuie s\u0103 fac ca firma s\u0103 \u00ee\u015fi p\u0103streze pu\u0163in\u0103 creativitate, dar s\u0103 fie \u015fi Apollo. \u00cen schimb oamenii se ata\u015feaz\u0103 unui anumit mod de companie \u015fi nu mai vor s\u0103 ias\u0103 de acolo, iar tu e\u015fti obligat s\u0103 schimbi compania de pe un model pe altul. \u015ei ei se ata\u015feaz\u0103 \u015fi nu vor s\u0103 se schimbe, iar asta devine o problem\u0103 extrem de complicat\u0103, pentru c\u0103 ei au dat foarte mult pentru firm\u0103 \u015fi eu trebuie s\u0103-i conving s\u0103 se schimbe.\u201c<br \/>\nO cre\u015ftere exponen\u0163ial\u0103 trebuie preg\u0103tit\u0103, \u00eens\u0103 ea nu apare deodat\u0103, la semnarea unui proiect de 10 milioane. \u201eCre\u015fterea exponen\u0163ial\u0103 \u00eenseamn\u0103 s\u0103 faci altceva dec\u00e2t ai f\u0103cut. Dac\u0103 faci exact ce faci acum, aceea e o cre\u015ftere organic\u0103. Trebuie s\u0103 faci un salt, trebuie s\u0103 ai un alt produs, un alt departament, trebuie s\u0103 ai un alt parteneriat. 30%-35% din cifra de afaceri a TotalSoft, vine din afar\u0103. \u00cen Rom\u00e2nia, unde eu nu lucrez cu statul sau cu fonduri europene, cre\u015fterea este organic\u0103, iar c\u00e2nd spun organic\u0103 m\u0103 refer la 15-20%. Dar \u00een afar\u0103 pot s\u0103 cresc oric\u00e2t.\u201c<\/p>\n<p>\n\u00cen viitor, spune Dr\u0103gan, mobilitatea va cre\u015fte tot mai mult, iar consumatorul va avea o importan\u0163\u0103 tot mai mare, mai ales prin prisma aplica\u0163iilor online \u015fi de self service. \u201eEu nu cred c\u0103 se mai g\u00e2nde\u015fte cineva s\u0103 nu acceseze contul online s\u0103 \u015ftie ce se mai \u00eent\u00e2mpl\u0103 cu factura lui \u015fi s\u0103 nu pl\u0103teasc\u0103 online. De asemenea, procesul de v\u00e2nzare, indiferent c\u0103 vinzi pantofi, credite sau telefonie, se face de c\u0103tre agen\u0163i de v\u00e2nzare care fug peste tot \u015fi care nu pot lucra dec\u00e2t prin intermediul dispozitivelor mobile, chiar \u015fi \u00een agricultur\u0103. Sunt fermieri care fac toat\u0103 partea de \u00eens\u0103m\u00e2n\u0163are folosind tableta, v\u0103d acolo cum se \u00eens\u0103m\u00e2n\u0163eaz\u0103 solele cu gr\u00e2u sau altceva. Le deseneaz\u0103, le aranjeaz\u0103. Aceast\u0103 trecere spre mobilitate va fi cov\u00e2r\u015fitoare \u015fi se va face relativ simplu.\u201c<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/7266\/15649359\/6\/grafic-4.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/7266\/15649359\/6\/grafic-4.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\nMai complicat este cu asigurarea continuit\u0103\u0163ii, a transferului din zona fix\u0103 \u00een cea mobil\u0103. \u201eNoi am demarat acest program la TotalSoft. Au construit tot soiul de oferte speciale, de algoritmi \u00een zona de desktop, \u015fi le-am zis s\u0103 le schimbe pe toate, s\u0103 le pun\u0103 \u00een tablet\u0103. \u015ei ei spun: \u00abNu, unii a\u015fa lucreaz\u0103\u00bb, iar eu le r\u0103spund: \u00abOr s\u0103 renun\u0163e\u00bb\u201c.<\/p>\n<p>\nTelefonul mobil va avea, continu\u0103 Dr\u0103gan, un rol extrem de important &#8211; va fi card de credit, buletin de identitate, computer \u015fi leg\u0103tura oamenilor cu lumea virtual\u0103; va fi \u015fi un echipament medical, telefonul va lua tensiunea, pulsul, s\u00e2ngele, va avea func\u0163ii extrem de importante; oamenii vor putea lucra, datorit\u0103 acestei conect\u0103ri, oriunde \u00een afara companiilor. \u201eNoi a\u015fa evolu\u0103m: alerg\u0103m tot mai mult cu ma\u015fina, cu avioanele, aceast\u0103 mobilitate care este \u00een genele noastre se va r\u0103sp\u00e2ndi prin tehnologie. Iar device-ul ne va permite s\u0103 fim \u00een conecta\u0163i \u00een permanen\u0163\u0103 cu familia, voi \u015fti dac\u0103 tata \u015fi-a luat medicamentele, dac\u0103 mi-a crescut tensiunea. Asta va duce la un proces de alienare, dar \u00eentotdeauna \u00een fa\u0163a unui proces de alienare va ap\u0103rea un alt proces care va reintroduce dialogul; sunt convins c\u0103 nu ne vom degrada datorit\u0103 acestei evolu\u0163ii. Din timp \u00een timp apar corec\u0163ii.\u201c<\/p>\n<p><!--nextpage--><\/p>\n<p>\nNu crede foarte tare, \u00een schimb, \u00een cloud. \u201eCompaniile mari vorbesc despre cloud, dar nu au nicio inten\u0163ie s\u0103 fac\u0103 nimic \u00een cloud. Este marketing, este pur marketing, targeturile oamenilor de v\u00e2nz\u0103ri din unele mari companii, pentru cloud, sunt 2%. Cloud e marketing, iar marii mamu\u0163i au o problem\u0103 \u00een a trece spre aceast\u0103 nou\u0103 paradigm\u0103 care este mobilitatea \u015fi care trebuie s\u0103 fie folosit\u0103 ca un avantaj.\u201c<\/p>\n<p>\nLiviu Dr\u0103gan spune c\u0103 nu va p\u0103r\u0103si TotalSoft, chiar dac\u0103 \u00een prezent are \u015fi deruleaz\u0103 un program pentru un viitor CEO al companiei, scenariu \u00een care el va fi chairman. \u201eNu a\u015f pleca de tot nici dac\u0103 a\u015f vinde. \u00cens\u0103 dac\u0103 o s\u0103 vreau s\u0103 ajut pe cineva, o s\u0103 ajut tinerii. M\u0103 g\u00e2ndesc foarte serios s\u0103 ajut, dar mi se pare o tr\u0103dare s\u0103 fac asta at\u00e2t timp c\u00e2t nu mi-am terminat misiunea TotalSoft.\u201c \u00cen calitatea sa de pre\u015fedinte al ANIS &#8211; asocia\u0163ia patronal\u0103 a industriei de software \u015fi servicii &#8211; \u015fi \u00eempreun\u0103 cu Radu Georgescu au f\u0103cut un plan. \u015ei se g\u00e2nde\u015fte \u015fi la o funda\u0163ie Charisma care s\u0103 se ocupe de finan\u0163area antreprenorilor din IT \u015fi \u00ee\u015fi propune s\u0103 atrag\u0103 \u015fi fonduri de investi\u0163ii \u00een aceast\u0103 ac\u0163iune. \u201eRom\u00e2nia este o \u0163ar\u0103 relativ s\u0103rac\u0103, dar din fericire americanii nu sunt preocupa\u0163i dac\u0103 finan\u0163eaz\u0103 doi studen\u0163i din Colorado sau al\u0163i doi din Craiova. Problema este ca studen\u0163ii s\u0103 \u00eendr\u0103zneasc\u0103. Cred c\u0103 problema \u00een Rom\u00e2nia nu este at\u00e2t finan\u0163area, c\u00e2t lipsa de \u00eendr\u0103zneal\u0103. Sunt c\u00e2\u0163iva tineri care au \u00eendr\u0103znit \u015fi s-au finan\u0163at destul de bine.\u201c<\/p>\n<p>\nLa final, l-am rugat s\u0103 se caracterizeze \u00een c\u00e2t mai pu\u0163ine cuvinte. A r\u0103spuns, simplu: \u201eSunt un om fericit\u201c.<\/p>\n<p>\nLIVIU DR\u0102GAN a \u00eenfiin\u0163at TotalSoft &#8211; companie aflat\u0103 pe locul 1 la nivel regional \u00een solu\u0163ii de project management, clasat\u0103 \u00een top 5 cele mai mari companii de software din Rom\u00e2nia \u015fi top 10 furnizori mondiali de solu\u0163ii pentru leasing &#8211; \u00een 1994. Absolvent de Electroenergetic\u0103, a fost atras ini\u0163ial de o carier\u0103 universitar\u0103, dar apoi \u015fi-a g\u0103sit voca\u0163ia \u00een programare, lucr\u00e2nd \u00een str\u0103in\u0103tate mai mul\u0163i ani, ca freelancer. Revenit \u00een \u0163ar\u0103, \u00eenfiin\u0163eaz\u0103 TotalSoft \u00eempreun\u0103 cu c\u00e2\u0163iva colegi de facultate.<\/p>\n<p>\n<a href=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/7266\/15649359\/2\/harta.jpg\"><img decoding=\"async\" alt=\"\" src=\"http:\/\/storage0.dms.mpinteractiv.ro\/media\/401\/341\/7266\/15649359\/2\/harta.jpg?height=465&#038;width=620\" style=\"width: 620px; height: 465px;\" \/><\/a><\/p>\n<p>\n\u00cen 2002 TotalSoft lanseaz\u0103 Charisma Entreprise, prima solu\u0163ie rom\u00e2neasc\u0103 de gestiune a resurselor unei companii; \u00een timp Charisma s-a diversificat &#8211; Leasing, HCM Portal, Office Automation. \u201dCred \u00een continuare c\u0103 cel mai bun lucru pe care puteam s\u0103 \u00eel fac, ca valoare genetic\u0103, era s\u0103 fiu profesor. Acum sigur c\u0103 rezultatele pe care le-am avut m\u0103 fac s\u0103 fiu m\u00e2ndru de ceea ce am f\u0103cut. Eu am predat zece ani la Politehnic\u0103, \u00eemi pl\u0103cea s\u0103 predau\u201e, spune acum Dr\u0103gan. Spune despre sine c\u0103 este un bun creator de soft.<\/p>\n<p>\n\u201dAm fost \u00eentotdeauna foarte ambi\u0163ios, \u015fi c\u00e2nd eram la \u015fcoal\u0103, \u015fi c\u00e2nd eram salariat, iar asta nu e o chestiune pe care o controlez eu. \u015ei mai cred c\u0103 am avut calitatea s\u0103 inspir oamenii cu care am putut s\u0103 creez firma. Din punctul de vedere al defectelor cred c\u0103 nu am r\u0103bdare, nu r\u0103bdare \u00een sensul de a asculta oamenii, pur \u015fi simplu nu am r\u0103bdare.\u201e La calit\u0103\u0163i pune \u015fi onestitatea. A fost obsedat de cash \u015fi destul de chivernisit. \u201dSingura mea fric\u0103 este nemul\u0163umirea clien\u0163ilor, asta \u00eemi creeaz\u0103 o stare extrem de ap\u0103s\u0103toare. Clientul m-a ales pentru c\u0103 a avut \u00eencredere total\u0103 \u00een mine \u015fi nemul\u0163umirea clientului m\u0103 face foarte foarte nefericit \u015fi m\u0103 oblig\u0103 s\u0103 iau decizii foarte rapide. Dar este un lucru la care veghez \u00een permanen\u0163\u0103.\u201e Nu procedeaz\u0103 a\u015fa pentru c\u0103 scrie \u00een c\u0103r\u0163i, spune c\u0103 a ajuns \u00eentr-o etap\u0103 \u00een care nu pune pre\u0163 pe cre\u015fterea extraordinar\u0103, ci pe fairplay-ul fa\u0163\u0103 de clien\u0163ii care au avut \u00eencredere \u00een companie.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Nu face\u0163i afaceri cu statul \u015fi uita\u0163i c\u0103 Rom\u00e2nia are grani\u0163e \u2013 sunt doar dou\u0103 dintre sfaturile pe care Liviu Dr\u0103gan le-a dat la evenimentul Meet the CEO, sfaturi pe care niciunul dintre cei peste 40 de \u015fefi de companii care au participat nu le-au mai oferit p\u00e2n\u0103 acum. P\u0103rintele Charisma, suit\u0103 de aplica\u0163ii de [&hellip;]<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[698,16291],"tags":[81,12218,8471],"class_list":["post-136824","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cover-story","category-meet-the-ceo","tag-afaceri","tag-liviu-dan-dragan","tag-totalsoft"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/136824","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=136824"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/136824\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=136824"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=136824"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=136824"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}