{"id":12418,"date":"2009-01-13T21:00:00","date_gmt":"2009-01-13T21:00:00","guid":{"rendered":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=12418"},"modified":"2026-04-02T13:11:47","modified_gmt":"2026-04-02T13:11:47","slug":"harta-geostrategica-a-gazului","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=12418","title":{"rendered":"Harta geostrategica a gazului"},"content":{"rendered":"

\u00a0<\/p>\n

De cand a inceput criza gazelor, lui Valeriu Binig i se pare ca s-a intors in timp. Mai precis, in anii ‘70, cand autoritatile romane oscilau intre a construi sistemul energetic pe baza de curent electric sau pe baza de gaz. Existenta din belsug a surselor de gaz a determinat regimul comunist sa aleaga aceasta varianta: in fond, necesita mai putine investitii si era mai ieftin, iar schimbari in viitor care sa modifice aceste criterii nu se intrevedeau. Asa a ajuns apartamentul romanesc unul dintre cele mai complexe apartamente europene din punctul de vedere al intrarilor de resurse de energie: o intrare de gaz pentru bucatarie, una de agent termic, una de apa calda si alta de energie electrica. La polul opus, se afla Franta, unde totul este conectat la centrale pe energie electrica, in lipsa gazului. Lui Binig, director al departamentului de Financial Advisory din cadrul casei de consultanta Deloitte Romania, i se pare acum ca sistemul energetic romanesc este destul de complicat si nu crede in curajul vreunei guvernari de a face o schimbare radicala.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Prin schimbare radicala, Valeriu Binig se refera la apropierea strategica de conceptul “apartamentului francez” si la reducerea dependentei de gazul din Rusia prin inlocuirea in cat mai mare masura a gazului cu energia electrica sau prin renuntarea la gaz in cazul unor industrii unde ar fi posibil.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
De aceste scenarii se leaga, intr-o mai mica sau mai mare masura, folosirea termenului de “alternative la gazul rusesc” despre care s-a tot vorbit si in acest ianuarie, cand gazul de la Gazprom nu a mai ajuns in Romania, asa cum nu a ajuns in nicio alta tara europeana. Spre deosebire de tarile vest-europene, care au alternativa gazului via Norvegia, tarile est-europene s-au descurcat cum au putut, Romania fiind unul dintre cazurile fericite.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Intr-un studiu publicat la sfarsitul anului 2008, presedintele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu, Dumitru Chisalita, spunea ca Romania este norocoasa in astfel de momente atat pentru ca are resurse, dar si pentru ca cererea de gaz a scazut semnificativ in ultimii 20 de ani. (La nivelul anului ‘89, in Romania se consumau 140 de milioane metri cubi pe zi, fata de 60 de milioane metri cubi, cat se consuma astazi). “Consumul a scazut prin scaderea industriei, iar gazul existent din productia interna sau cel din import a fost mai mult decat suficient in anii ‘90 si chiar la inceputul anilor 2000, cand absenta industriei permitea asta. Acum insa, chiar daca suntem la acelasi nivel de consum cu anul 1951, este din ce in ce mai greu sa gestionam resursele”, arata studiul facut de Dumitru Chisalita.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
In zilele normale de iarna, gazul rusesc care ajunge in Romania poate reprezenta pana la 40% din consumul zilnic (aproximativ 20 de milioane de metri cubi), dupa cum arata datele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu. Saptamanile trecute, intrarile zilnice s-au redus pana la 4 milioane de metri cubi pe zi, apoi la 2 milioane, pana au ajuns la zero. Primele solutii au fost deschiderea stocurilor Romgaz si inlocuirea – acolo unde a fost posibil – a gazului cu pacura sau carbune. Astfel, 13 regii de termoficare din tara au trecut pe pacura, al carei pret a crescut saptamana trecuta pana la peste 300 de dolari pe tona (cu aproape 50%).<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
La sfarsitul saptamanii trecute, pretul pe bursa de marfuri al pacurii a scazut intr-o singura zi cu 20% (vinerea trecuta ajunsese la 240 de dolari pe bursa de la Londra). Cu toate acestea, mai multe case de comert au sesizat oportunitatea si au lansat oferte de vanzare pentru pacura sau carbune. Una dintre cele mai mari oferte a fost cea a casei elvetiene de comert Vitol, care a lansat catre Romania doua vapoare de pacura, unul de 50.000 de tone, iar altul de 30.000 de tone, dar si doua vapoare de huila care ar putea ajunge in Romania la sfarsitul lunii ianuarie sau mijlocul lunii februarie. <\/p>\n

Vanzarile de pe bursa de marfuri au ajuns in minoritate insa saptamanile trecute, dupa ce Guvernul a dat mana libera companiilor pentru vanzarea prin negociere directa de pacura sau alti combustibili pentru incalzire (in mod normal, contractele de achizitie dintre companiile de stat si companiile furnizoare private trebuie incheiate pe bursa). In acest context, autoritatile au anuntat ca am putea rezista fara gazul rusesc timp de 60 de zile.<\/p><\/div>\n

\u00a0<\/div>\n
In conditiile in care constructia sistemului energetic romanesc permite sa rezistam fara importuri maximum doua luni, intrebarea ce s-a nascut in mintea oricarei persoane care stie ca Romania are totusi si resurse de gaze si care mai stie ca sunt tari civilizate care traiesc fara gaz este cum ar arata Romania fara aceasta discutie suparata cu Estul de la fiecare inceput de an?<\/div>\n

\u00a0<\/p>\n

<\/p>\n

\u00a0<\/p>\n

La aceeasi intrebare a ajuns si Mircea Vescan, presedinte al Patronatului Gazelor din Romania si actionar majoritar al companiei Armax Gaz: “In ideea de a rezolva criza gazului rusesc, ar trebui sa gasim raspunsuri eficiente la doua intrebari: cat mai suntem sau vom mai fi dependenti si daca avem cu adevarat nevoie de acest gaz rusesc”. Cele doua intrebari se intrepatrund: dependenta de gazul rusesc creste odata cu trecerea anilor si cu folosirea resurselor interne la capacitate maxima.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Vescan crede ca dependenta de gazul rusesc va depasi 50% la nivelul anului 2018, dar alti strategi din domeniu, precum Anton Vladescu, expert in cadrul Transelectrica,\u00a0considera ca acest procent ar putea fi atins intre anii 2025-2030. Anton Vladescu spune ca depinde insa doar de Romania daca va sti sa isi gestioneze rezervele si eficienta energetica in asa fel incat acest procent sa scada sau sa se mentina in cotele actuale cat mai mult timp.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Pe de alta parte, exemplul acestei perioade in care Romania nu a beneficiat de gaz rusesc poate fi important: “Daca este sa ne uitam in prezent si in viitorul apropiat, asa cum ne descurcam zilele acestea, ne-am putea descurca tot timpul. Cu o industrie chimica inchisa si cu productia de energie centrata pe hidro, nuclear si carbune\/pacura, cred ca Romania se poate descurca. Dar nu cred ca se va intreprinde nimic in acest sens in viitorul apropiat”, spune Mircea Vescan. Dupa cum arata structura consumului de gaz din Romania, 29% merge catre centralele electrice si termice, iar 27% catre industria chimica.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Primele efecte ale crizei financiare in Romania au picat numai bine in contextul intreruperii gazelor rusesti: la sfarsitul lunii decembrie, omul de afaceri Ioan Niculae a decis sa inchida toate cele cinci combinate chimice din cadrul grupului Interagro (Amonil, Viromet Victoria, Nitroporos Fagaras, Sofert Bacau, Azochim Savinesti si Donawchem Turnu Magurele) din cauza lipsei comenzilor.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Acelasi motiv l-a avut si Petrom cand a decis ca din ianuarie sa intrerupa temporar productia la combinatul chimic Doljchim: “Am decis sa inchidem unitatile care consuma gaze ca materie prima la Doljchim, dat fiind ca inchiderea acestora va disponibiliza pentru populatia Romaniei o cantitate suplimentara de gaze de aproximativ 1 milion de metri cubi pe zi; un alt motiv este piata slaba a ingrasamintelor – datorata crizei economice”, au raspuns oficialii Petrom intrebarilor BUSINESS Magazin.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Petrom nu are asteptari foarte mari de la divizia sa chimica pentru anul 2009: “Ca si alti producatori de ingrasaminte din Romania, ne confruntam cu stocuri ridicate, o cerere interna nesigura si impredictibila si o cerere foarte scazuta la export. Cu toate acestea, comercialul Doljchim va continua sa lucreze si suntem pregatiti sa repornim instalatiile odata cu restabilirea nivelului preturilor si a cererii”.\u00a0\u00a0<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Cel putin pe perioada crizei gazului, Petrom va recupera pierderea din inchiderea Doljchim prin vanzarea pacurii si a gazului disponibilizate si vandute catre alti consumatori. Daca Petrom planuieste redeschiderea Doljchim cand piata isi va reveni, Ioan Niculae vrea sa cantareasca mai mult inainte de a lua aceasta decizie si ia in calcul, inainte de redeschidere, inclusiv relocarea combinatelor chimice intr-o alta tara, poate din Asia Centrala sau din Africa, din cauza costurilor ridicate din Romania.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Doar scaderea consumului de gaze cauzata de industria chimica ar putea duce la o reducere a actualei dependente fata de Rusia, spun analistii consultati de BUSINESS Magazin. Mai exista insa si consumul din productia de electricitate si termoficare. “Dintre acestea doua, piata de electricitate va putea deveni mai putin dependenta de gaz odata cu constructia reactoarelor trei si patru de la Cernavoda, care vor asigura inca minim 18% din necesarul de consum”, spune Valeriu Binig. Pe de alta parte, mai sunt si proiectele de centrale electrice pe gaz – aflate in stadiu de dezvoltare de catre Petrom, Interagro sau CEZ si Enel (care au semnat parteneriate cu Termoelectrica, pentru investitii pe platformele acesteia). “Acestea sunt companii mari, poate vor gasi metode proprii de a-si procura resursele pentru productie”, spune Mircea Vescan.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Tot pe forta economica a companiilor europene mari prezente in Romania isi bazeaza si Valeriu Binig argumentatia referitoare la negocierile lente care au loc intre UE si Gazprom: “Daca s-ar putea spune ca UE sta destul de calma pentru ca pana la urma statele din vestul Europei au gaz din Norvegia, cred ca afacerile marilor companii energetice prezente in Romania nu le sunt tocmai indiferente”.<\/div>\n

\u00a0<\/p>\n

<\/p>\n

Depasind problemele complexului apartament romanesc sau ale companiilor producatoare de ingrasaminte sau de energie electrica, intram in zona mult mai agitata a geopoliticii gazelor naturale.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Era gazului ieftin a trecut. Declaratia apartine premierului rus Vladimir Putin si a fost facuta anul trecut, cu doua zile inaintea Craciunului, la reuniunea de la Moscova a statelor exportatoare de gaze. Nu a fost prima declaratie de acest fel, dar are greutatea ei speciala, pentru ca a coincis cu oficializarea Gas Exporting Countries Forum (GECF), cu sediul la Sankt Petersburg. Ideea organizatiei a aparut cu mai multi ani in urma, iar cele 15 state fon\u00addatoare, printre care Venezuela, Qatar, Libia, Egipt sau Nigeria (Norvegia are statut de observator) refuza cu indarjire eticheta de cartel. Si precizeaza ca nu vor incerca sa impuna un regim de preturi asemanator cu cel practicat de OPEC pe piata petrolului. De altfel, si analistii spun ca piata gazelor naturale are specificitatile sale, ca modelul OPEC nu se poate aplica si ca exportatorii de gaze trebuie sa-si apere interesele in alte moduri.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Intr-un astfel de joc al intereselor combinat cu ceva principii de fizica a fluidelor se afla acum statele europene care au fost afectate de ceea ce se poate numi deja criza gazelor, un fenomen ce a capatat periodicitate, dupa precedentul din 2006 si care a afectat sute de mii de locuinte din 15 state europene.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
La o prima vedere este vorba de respectarea unui contract comercial, de o marfa ce a fost livrata si care trebuie platita: Gazprom sustinea la reuniunea GECF ca are de primit doua miliarde de dolari de la ucraineni (ceva mai tarziu suma scadea la 614 milioane de dolari); in plus, compania rusa si Naftogaz, compania ucraineana de gaze, nu s-au inteles asupra noului pret al gazelor ce trebuia sa intre in vigoare de la 1 ianuarie si nici asupra valorii taxei de tranzit pentru gazele pe care Gazprom le exporta in Europa. La 31 decembrie 2008 pretentiile rusilor scazusera de la 450 de dolari pe mia de metri cubi la 250 de dolari, iar oferta ucraineana urca de la 180 la ceva peste 200 de dolari pe mia de metri cubi. Oferta il supara pe Aleksei Miller, seful Gazprom, care pluseaza imediat la 418 dolari, iar ucrainenii raspund cu 235 de dolari. Ultimul pret avansat de Gazprom era, la finele saptamanii trecute, de 470 de dolari pe mia de metri cubi, pret “valabil in Europa de Est”, dupa cum a precizat un purtator de cuvant al companiei. Taxa de tranzit este si ea subiectul unor negocieri intense, ofertele situandu-se intre 1,7 si 2 dolari pe 100 km.\u00a0<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
O prima observatie: de remarcat lejeritatea cu care a variat pretul gazelor in cursul negocierilor si ecartul dintre sume. O concluzie logica ar fi faptul ca negociatorii au tinut cont mult mai putin de detalii economice precum pretul de productie sau evolutia rezervelor de hidrocarduri pe plan mondial sau valoarea investitiilor si au fost manati de ceva carora le putem spune pentru moment tot interese. Sau ambitie. Si o paranteza: pretul platit de europeni depaseste in general 400 de dolari pe mia de metri cubi.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Transferat in plan politic, in scena intra presedintele ucrainean Viktor Iuscenko, premierul rus Vladimir Putin si cel ucrainean Iulia Timosenko. Iulia Timosenko este o cunoscatoare a negotului cu gaze, caruia ii datoreaza si averea, si porecla de “printesa a gazelor”, dobandita in perioada 1995 – 1997, cand a condus principala companie importatoare de gaze rusesti din Ucraina.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Actualele divergente politice dintre Iuscenko si Timosenko sunt cunoscute, cum cunoscute sunt si opiniile nu tocmai favorabile ale lui Vladimir Putin in privinta ambitiilor prooccidentale ale ucrainenilor. Fiecare din cei trei a actionat in virtutea propriilor interese, fiecare parte acuzand-o pe cealata fie de furt de gaze din conducte, fie de rea-vointa in relatiile comerciale cu restul statelor conectate la conductele de gaze.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Si apar si intermediarii: RosUkrEnergo (RUE), companie cu sediul in Elvetia, detinuta de Gazprom, care are 50% din actiuni, si de doi oameni de afaceri ucraineni. Creata in 2004, RUE vindea gaze din Turkmenistan pe piata ucraineana; in 2006 a avut un rol major in detensionarea primei crize a gazelor ce a afectat Europa. Semnele de intrebare asupra rolului RUE nu au intarziat sa apara – dupa numai doua saptamani, cotidianul Vedomosti vorbea de apropiati ai actualului presedinte Dmitri Medvedev si ai lui Vladimir Putin in conducerea companiei si evidentia lipsa de transparenta a tranzactiei ce stabilea pretul gazelor rusesti la 230 de dolari pe mia de metri cubi, dar permitea ucrainenilor sa plateasca in realitate numai 95 de dolari, pentru ca gazele rusesti erau amestecate cu cele din zona caspica.<\/div>\n<\/p>\n

<\/p>\n

Povestea continua cu demisii de ministri, cu demersuri oficiale ucrainene pentru renuntarea la serviciile intermediarilor si cu discutiile, acordurile si negocierile de rigoare, totul timp de doi ani. Sa-i acordam credit premierului rus Vladimir Putin care declara presei saptamana trecuta: “Vrem sa semnam contracte direct cu Naftogaz Ucraina. Am sa va spun un lucru care o sa va puna pe ganduri. Am impresia ca suntem impiedicati sa dezvoltam relatii directe cu ei. Oferta noastra de 250 de dolari pe mia de metri cubi a fost refuzata de Naftogaz. In acel moment au aparut intermediarii si au spus ca ei accepta oferta si ca vor rezolva totul. Asta ma face sa cred ca in Ucraina este prea multa coruptie”.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Uniunea Europeana a incercat sa se pastreze, in cazul balonului spart la 1 ianuarie 2009, neutra; la 4 ianuarie, un purtator de cuvant al UE aprecia conflictul dintre Rusia si Ucraina drept o “problema bilaterala”. O saptamana mai tarziu, problema devenea multilaterala si ocupa un loc de frunte pe agenda tuturor liderilor politici europeni.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Ultimii actori in drama gazelor sunt criza financiara internationala si reducerea rezervelor de hidrocarburi. Criza financiara este cea care a acutizat nevoile financiare ale companiilor si statelor, iar scaderea rezervelor de petrol si gaze a dus la cresteri de preturi, a sporit nevoia de investitii si de diversificare a surselor.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Si Rusia, si Ucraina au resimtit si resimt din plin efectele crizei mondiale. In Rusia, criza financiara a dus la o cadere abrupta a rublei, iar analistii cred ca aceasta s-ar putea devaloriza cu 30% in urmatoarele sase luni. Rezervele valutare au scazut de la circa 650 de miliarde de dolari in august 2008 la 430 de miliarde de dolari la jumatatea lunii decembrie, iar productia industriala a inregistrat o cadere cu peste zece procente, in timp ce numarul somerilor a crescut cu 400.000, la cinci milioane. Fata de cresterea economica din 2008, de 8%, estimarile pentru acest an indica o sporire a PIB de\u00a0cel mult 3 procente. Economic vorbind, situatia Ucrainei este inca mai grea – in ultimul trimestru al anului economia a intrat in recesiune, dolarul se apropie de 9 grivne, dupa ce la inceputul lui 2008 valora 5,04 grivne, iar productia industriala cadea cu un incredibil 28,6% in noiembrie trecut, dupa reducerea cu 19,8% in octombrie.\u00a0<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Toate acestea inseamna ca, simplu, cele doua tari au nevoie de bani. Rusii au gazele. Dar rusii au nevoie si de investitii si de noi piete si de extinderea actualelor rute de export ale hidrocarburilor.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Asadar, ce castiga Rusia din componenta politica si geostrategica a scandalului gazelor? Masa Lipmann, comentator la Carnegie Endowment for International Peace in Moscova, este convinsa ca pentru Moscova resursele energetice sunt o arma. Una din tinte, cred analistii, este Victor Iuscenko si atitudinea sa pro-NATO si prooccidentala. O blasfemie pentru orgoliul slav. Mai avem de-a face aici si cu o lucratura de finete, pentru ca scandalul ar putea induce in constiinta europeana un Kiev al baietilor rai si un Kremlin al baietilor buni, care se lupta cu coruptia ucraineana. Urmeaza zacamintele si nevoia de investitii. Gazprom incearca in prezent sa dezvolte doua zacaminte importante, unul in Marea Barents si altul in peninsula Iamal.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Cele doua proiecte arctice sunt prevazute a intra in exploatare in 2011 (Bovanenkovo, Iamal) si 2012 (Stokman, Marea Barents), numai primul fiind in masura sa sporeasca productia anuala a companiei cu 115 miliarde de metri cubi de gaze. Dar in decembrie Gazprom a solicitat Executivului de la Moscova o finantare de 100 de miliarde de ruble (3,5 miliarde de dolari), fapt care reprezinta un semnal negativ privind starea financiara a companiei.\u00a0Pentru comparatie, numai prima faza de dezvoltare a perimetrului Stokman costa 15 miliarde de dolari, iar pentru a deveni rentabil, proiectul are nevoie de un nivel al pretului petrolului de peste 60 de dolari barilul.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Dar cele doua perimetre sunt departe atat din punct de vedere financiar, cat si in timp – mai aproape este proiectul conductei North Stream, de alimentare a Europei prin Marea Baltica direct spre Germania. Scandalul gazelor este in masura sa asigure o atitudine binevoitoare a europenilor (si a banilor acestora) pentru proiectul conductei de 1.200 de kilometri care ar ocoli teritoriul “nesigur” al Ucrainei.<\/div>\n<\/p>\n

<\/p>\n

Pe de alta parte, conducta South Stream ar urma sa lege furnizorul rus de Balcani, Austria si Italia pe sub Marea Neagra. Pentru cele doua conducte Gazprom a semnat acorduri cu parteneri europeni importanti – pentru South Stream cu italienii de la ENI si pentru North Stream cu nemtii de la E.ON Ruhrgas si Wintershall, dar si cu olandezii de la Gasunie. “Fata umana” a Moscovei, legata de proiectele conductelor si de relatia cu partenerii europeni, a fost cat se poate de vizibila saptamana trecuta, cand premierul Vladimir Putin s-a aratat cat se poate de “deschis” fata de Romania: “Noi nu suntem impotriva ca Romania sa participe la proiectul South Stream. Acesta e primul aspect. In al doilea rand e problema firmelor intermediare care livreaza gaze pe piata romaneasca, iar presedintele Basescu a ridicat aceasta problema la ultima discutie telefonica avuta cu mine. Noi suntem de acord sa trecem la relatii directe cu companiile nationale”.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Mai mult, Putin a precizat ca Rusia nu are obiectii la proiectul european Nabucco sustinut de consortiul format din OMV (Austria), Transgaz (Romania), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) si RWE (Germania). Nabucco ar urma sa aiba o lungime de 3.300 de kilometri si ar transporta gaze din zona Marii Caspice catre Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria. Gazoductul ar trebui sa intre in exploatare in 2012 si ar presupune costuri de 9,3 miliarde de euro.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Spre deosebire de Ucraina, care a intrat in conflict cu peste 16 miliarde de metri cubi de gaze stocate in depozite subterane, cantitate in masura sa-i asigure consumul pentru doua luni si jumatate fara niciun metru cub importat, tarile europene si in special Balcanii au avut puternic de suferit de pe urma incetarii livrarilor rusesti de gaze. Daca state precum Italia, care s-a orientat spre importuri din nordul Africii, sau Cehia, care a deschis vanele dinspre Norvegia, au putut depasi situatia fara probleme, altele, precum Bulgaria, Serbia sau Slovacia (care depinde in totalitate de importurile din Rusia), au avut\u00a0mari probleme.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Cu aceasta am conturat tabloul aproape complet al contextului crizei gazelor. Care, sigur, poate fi definita si drept o simpla disputa comerciala, dar care este de fapt o criza generata nu numai de contracte, bani, coruptie si de jocuri si interese geopolitice, ci si de lipsa de decizie, de nepasare si de comoditate.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Furnizorii Europei<\/strong><\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
In zilele bune, Rusia furnizeaza 300 de milioane de metri cubi de gaze zilnic, o treime din consumul tarilor UE.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n\n\n\n\n\n\n\n\n
\n
Rusia<\/div>\n<\/td>\n
\n
25,5%<\/div>\n<\/td>\n<\/tr>\n
\n
Norvegia<\/div>\n<\/td>\n
\n
16,7%<\/div>\n<\/td>\n<\/tr>\n
\n
Algeria<\/div>\n<\/td>\n
\n
10,9%<\/div>\n<\/td>\n<\/tr>\n
\n
Nigeria<\/div>\n<\/td>\n
\n
2,7%<\/div>\n<\/td>\n<\/tr>\n
\n
Altii<\/div>\n<\/td>\n
\n
3,8%<\/div>\n<\/td>\n<\/tr>\n
\n
Productia UE<\/div>\n<\/td>\n
\n
40,4%<\/div>\n<\/td>\n<\/tr>\n<\/tbody>\n<\/table>\n
\u00a0<\/div>\n
\u00a0\u00a0<\/div>\n
\n
Ponderi<\/a><\/div>\n
Procentul rusesc<\/a><\/div><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Chiar daca este intre Rusia si Ucraina, disputa gazelor este o situatie care implica milioane de cetateni europeni, sefi de state si de companii, mii de kilometri de conducte in constructie sau in functiune, interese financiare, coruptie si teatru ieftin si temperaturi cu multe grade sub zero. Va prezentam un tablou complet al unei crize care poate parea o simpla disputa comerciala, daca nu ar fi un ghem urias de jocuri geopolitice si economice.<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[698,531],"tags":[150,8803,1587,7420,7147,365],"class_list":["post-12418","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cover-story","category-energie","tag-energie","tag-gaze-naturale","tag-gazprom","tag-geopolitica","tag-producatori","tag-rusia"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/12418","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=12418"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/12418\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":33085,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/12418\/revisions\/33085"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=12418"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=12418"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=12418"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}