{"id":12081,"date":"2008-11-04T20:00:00","date_gmt":"2008-11-04T20:00:00","guid":{"rendered":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=12081"},"modified":"2026-04-02T13:01:29","modified_gmt":"2026-04-02T13:01:29","slug":"poate-salva-barack-obama-america","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=12081","title":{"rendered":"Poate salva Barack Obama America?"},"content":{"rendered":"

\u00a0<\/p>\n

O tanara din Chicago pe nume Annie, pe care am cunoscut-o intr-o retea sociala online, se amuza pe seama spuselor lui Meghan, una din fiicele lui John McCain, cum ca tatal ei are in realitate mai multa priza la tineri decat Barack Obama, desi multa lume il place pe acesta din urma numai fiindca e “dragut” si “sexi”. Stiind ca Annie tine cu Obama, am intrebat-o daca declaratia lui Meghan nu cumva poate sa aiba un efect opus, adica sa jigneasca un electorat democrat care se intemeiaza tocmai pe ideea ca atractia lui Obama sta, dimpotriva, in calitatile lui intelectuale superioare celor ale adversarului. Spre surprinderea mea, Annie a raspuns: “Ma intreb daca Obama ar fi unde e acum daca ar fi fost mai scund, mai gras si mai putin atragator. Cred ca nu. Poate nu ne place asta, dar infatisarea conteaza”. <\/p>\n

Intamplarea a facut ca de atunci (era luna mai) sa mai intru doar foarte rar in reteaua respectiva. Saptamana trecuta am regasit-o pe Annie, cu cont pe site-ul lui Barack Obama, foarte mandra ca reusise sa stranga 1.200 de dolari pentru campania candidatului ei preferat, inclusiv din vanzarea unor cercei din margele inchipuind desenul logo-ului rotund al campaniei lui http:\/\/my.barackobama.com\/page\/outreach\/view\/main\/obamabling) si explicand cuiva, cu admiratie, despre “frecventa hipnotica din vocea lui Obama, care ii vrajeste pe ascultatori” chiar daca nu inteleg sau nu urmaresc atent ceea ce spune de fapt.<\/p><\/div>\n

\u00a0<\/div>\n
In chip de acuzatie, o astfel de afirmatie a fost reluata in diverse moduri de tabara contracandidatului republican John McCain, cu incheierea ca nu avem de-a face decat cu un Obama creatie de marketing politic, lipsit de idei reale cu care sa guverneze, lipsit de experienta guvernarii (desi il are in spate pe veteranul Joseph Biden) si avand de partea sa doar o campanie de imagine, care a prins mai ales la tineri, sensibili la exploatarea intensa a internetului de catre tabara democrata, si la electoratul usor de emotionat, dornic pur si simplu de o personalitate carismatica, in stare sa dea impresia ca poate scoate America din multiplele crize cu care se confrunta acum.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Republicanii s-au mirat cum de poate avea priza la public, intr-o perioada de recesiune care abia a inceput si intr-o epoca in care disparitatile sociale sunt atat de pronuntate in SUA, un candidat care isi permite sa arunce in jur de 4 milioane de dolari numai pentru un film electoral de jumatate de ora. Cele 4 milioane au venit intr-o campanie electorala care a urcat inca o data stacheta in materie de fonduri cheltuite; un blogger de la New York Times nota ca 5,3 miliarde de dolari, cat a calculat Centrul pentru Politici Responsabile ca s-au cheltuit de la inceputul campaniei, din ianuarie 2007 (din care 2,4 miliarde numai pentru campania prezidentiala) pana la 31 octombrie 2008, inseamna echivalentul unui pachet consistent de stimulente pentru economie. Obama a strans 639 de milioane de dolari (gratie capacitatii extraordinare de mobilizare a micilor contribuitori, inclusiv prin internet, dar si unor donatori cu nume asa de dragi opiniei publice, ca Goldman Sachs, JP Morgan sau Citigroup), pe cand McCain a strans doar 360 de milioane. Si tot Obama, in aceste conditii, e preferatul publicului american si al celor mai importante ziare din tara?<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Pe de o parte, raspunsul e simplu si sta in nevoia de schimbare dupa opt ani de administratie republicana neintrerupta, ale carei erori in materie de politica economica si esecuri de politica externa n-au putut sa fie puse la indoiala nici macar de tabara republicana, din moment ce atat McCain, cat si tovarasa sa de campanie Sarah Palin s-au pozitionat drept critici ai guvernarii Bush (ambii cu faimoasa eticheta de “maverick” – “rebel”). Faptul ca in ultimele saptamani ale campaniei, criza financiara s-a acutizat spectaculos, iar recesiunea a fost confirmata oficial de statistici a jucat in mod evident in favoarea democratilor. <\/p>\n

“Acum, cand bursele au cunoscut cel mai spectaculos crah din istorie, nevoia de schimbare nu mai poate fi cenzurata, iar schimbarea de paradigma economica si sociala e mai bine reprezentata de Obama decat de McCain”, comenteaza pentru BUSINESS Magazin Cristian Parvulescu, presedintele Asociatiei Pro Democratia. Cat despre politica externa, Parvulescu considera ca “falimentul neoconservatorismului obliga SUA la o revizuire a politicii externe, operatiune ce va fi mai simplu de gestionat de democrati decat de republicani” – chiar daca nu se pune problema unei schimbari radicale, ci doar de “adaptare la noul context international”.<\/p><\/div>\n

\u00a0<\/div>\n
Nevoia de schimbare pur si simplu nu explica insa cotele de popularitate ale lui Barack Obama, un candidat cu sanse initial reduse la nominalizare in raport cu Hillary Clinton, care avea de partea ei nu numai o experienta politica mai vasta si un program economic mai coerent, ci si aura creata de amintirea administratiilor Clinton, o perioada in mare parte fasta si in orice caz mult mai relaxata pentru econo\u00admia americana. <\/p>\n

De partea cealalta, in cazul republicanilor, lucrurile n-au stat prea diferit: multi l-ar fi considerat mai potri\u00advit pe un Mitt Romney, fost guvernator de Massachusetts, un tip mai tanar si mai aratos decat McCain si cu experienta de business pe deasupra, ca sef al unui fond de investitii de succes. Inca o data insa, toate bune si frumoase daca n-ar fi fost criza financiara, intervenita peste doua razboaie interminabile duse de SUA – genul de conjunctura exceptionala ce reclama solutii exceptionale, incepand cu iesirea in fata a unor figuri neconventionale, poli\u00ad\u00ad\u00adti\u00adcieni posesori nu ai unei stiinte de a convinge niste alegatori, ci ai unei arte de a trezi speranta si de a recupera reflexele de mandrie nationala si de incredere in sine ale Americii.<\/p><\/div>\n

\u00a0<\/p>\n

<\/p>\n

\u00a0<\/p>\n

In cazul lui McCain, aceasta arta a tinut de trecutul sau de erou in razboiul din Vietnam, scapat teafar dupa ani de prizonierat si de tortura si devenit candidat la presedintie la 72 de ani – o poveste de succes ca-n filme, care a raspuns evident mai bine asteptarilor colective de acum ale americanilor decat o poveste de succes a unui om de afaceri. Programul sau electoral, bazat pe accentul pus pe securitatea Americii, pe reduceri de taxe si cheltuieli si pe libertatea de actiune personala in locul interventiei statului, n-ar fi parut, cu unele exceptii, decat o ilustrare a principiilor republicane, daca n-ar fi fost insotit de un discurs care sa puna la mare pret niste valori atat de simple, incat nimeni nu le-a mai pomenit pana acum: “intelepciunea, decenta, bunatatea si hotararea poporului american”. <\/p>\n

Par simple vorbe, dar cine a vazut discursurile lui McCain le-a putut urmari logica afectiva si impactul ei asupra publicului, incomparabil cu cel al retoricii de lemn a lui Bush: in vremuri de criza (cum a fost, pe vremuri, prizonieratul lui in Vietnam), ceea ce conteaza nu-i individul cu orgoliul lui, ci faptul ca americanii se ajuta intre ei si actioneaza in numele unui bine comun (de unde si sloganul campaniei lui McCain: “Country First”).<\/p><\/div>\n

\u00a0<\/div>\n
Barack Obama a adus in competitia electorala, in schimb, tocmai un anumit gen de individualism la fel de putin comun ca si “intelepciunea” promovata de McCain: un reporter de la Time aproape se mira ca in loc sa recite clisee, Obama “gandea in timp ce vorbea cu mine”, iar aerul sau vesnic meditativ i-a creat o aura misterioasa, placuta in ochii unui public in cautare de modele de profunzime si maretie (de altfel, tabara republicana i-a reprosat ca ia presedintia drept o aventura de “descoperire personala” si ca la adunarile electorale ale acestuia oamenii scandeaza “Obama, Obama”, in timp ce la mitingurile lui McCain se striga doar “USA, USA”). <\/p>\n

Comentatorii de la New York Times au remarcat ca democratul si-a definit greu si doar partial programul economic, accentul in cazul sau cazand mai curand pe un soi de mesianism al discursului, menit sa-i apropie imaginea de cea a modelelor sale politice, John F. Kennedy si mai ales Martin Luther King, cu “visul” sau legendar. Intr-o societate americana divizata din toate punctele de vedere, care isi reproseaza trecutul si, intr-o masura, prezentul rasist, un american de culoare care ajunge presedinte a parut pentru multi un temei de speranta intr-o posibilitate de solidarizare fara precedent a societatii. Iar The Economist adauga ca America in chip de vestitor al democratiei va deveni mult mai credibila in strainatate avand un presedinte de culoare, si inca unul pe care il mai cheama si Hussein.<\/p><\/div>\n

\u00a0<\/div>\n
Probabil cel mai des rostit cuvant in discursurile lui Obama (in afara, bineinteles, de sloganul sau cu “schimbarea”) a fost “demnitate” – demnitate a individului intr-o societate care ii da prilejuri de umilinta, demnitate a americanului intr-o lume fata de care a ajuns sa se simta rusinat. De unde vine de fapt aceasta “demnitate”? Pana acum, politicienii “s-au concentrat pe democratie, piete libere, comert liber; de fapt e vorba de demnitate. Urmatorul presedinte al SUA va avea nevoie sa intuiasca spiritul timpului, intr-o lume mult mai motivata de un sentiment al nedreptatii in conditia umana”. Afirmatia este a lui Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru securitate nationala in administratia Carter si cel mai mare specialist in politica externa care si-a anuntat sustinerea pentru candidatura lui Obama. <\/p>\n

Oricat de simbolica ar parea exprimarea lui Brzezinski si oricat de ciudata ar aparea raportata la vechile viziuni de razboi rece ale consilierului, ea ajuta la descifrarea modului deloc gratuit in care se defineste retorica unui politician american; in lumina ei, insistenta lui Obama pentru educatia sau asistenta medicala accesibila inclusiv americanilor fara mijloace materiale apare dezbracata de cliseul “socialismului” si inclusa intr-o conjunctura unde politicianului i se cere mai mult decat alta data sa asigure pur si simplu, din motive pragmatice, pacea sociala.<\/p><\/div>\n

\u00a0<\/div>\n
Fostul premier Adrian Nastase remarca “duelul de la distanta al unor profesori precum Kissinger sau Brzezinski, chiar daca el nu este in prim-plan”, referindu-se la faptul ca de partea lui McCain s-a situat un alt veteran, Henry Kissinger, fost secretar de stat in administratiile Ford si Nixon, care a declarat ca senatorul de Arizona este “cea mai potrivita persoana pentru a conduce tara in niste vremuri primej\u00addioase pentru America si pentru lume”. Kissinger a spus ca nu i-ar recomanda viitorului prese\u00addinte al SUA sa se angajeze in nego\u00adcieri cu Iranul la nivel de sefi de stat si ca apreciaza din acest punct de vedere “realismul” lui McCain; desi nu e o afirmatie care sa fi fost scoasa in fata in campanie, poate servi la intelegerea duritatii candidatului republican de cate ori a venit vorba de delicatul dosar iranian.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
De aici incolo insa, orice privire asupra programelor concrete ale celor doi candidati e bruiata de cel putin doi factori: silinta candidatilor de a se incadra intr-o imagine socotita cat mai vandabila electoral si evidenta ca promisiunile de acum nu se vor transpune neaparat in ceea va face concret viitorul presedinte. “Trebuie sa ne aducem aminte ca un program electoral ambitios nu este neaparat si realizabil – mai multe propuneri ale presedintelui Clinton nu au reusit, intre 1992 si 1994, sa treaca de un Congres dominat de democrati”, comenteaza Adrian Nastase. <\/p>\n

Sunt analisti care apreciaza ca un Obama presedinte va avea politici mai de centru decat lasa sa se inteleaga acum, in timp ce McCain s-ar reintoarce la vechile sale erezii, condamnate de colegii de partid; instructiv e un articol din 2000 din The New Republic unde senatorul era acuzat ca de fapt nu este republican, fiindca sustinea ca reducerile de taxe propuse de Bush ii avantajeaza doar pe cei bogati, in loc sa admita, dupa ortodoxia republicana, ca orice reducere de taxe pentru cei bogati e de folos intregii societati.<\/p><\/div>\n

\u00a0<\/p>\n

<\/p>\n

Care program e mai realist? “Stabilitatea SUA s-a bazat, in ultimul secol, pe o continua consolidare a clasei mijlocii. Nu bogatii si nu saracii Americii sunt determinanti in ecuatia americana, ci clasa mijlocie”, raspunde fostul ministru de externe Adrian Cioroianu, justificand astfel de ce considera mai realist programul lui McCain. “Cum piata nu poate singura regla raporturile economice, rolul politicului se va schimba de-acum. Dar nu in sensul revenirii la keynesianism, din vremea New Deal-ului (programul de refacere a economiei dupa Marea Criza din anii ’30, n.red.), ci la o noua abordare a raportului dintre stat, societate si economie”, comenteaza Cristian Parvulescu, care considera mai potrivit pentru perioada actuala programul lui Obama, axat pe o atentie mai mare acordata socialului si individului in locul economicului si al corporatiilor. <\/p>\n

Presa americana a pus insa la indoiala, in cazul ambilor candidati, capacitatea lor de a gasi suficiente surse de finantare\u00a0– si pentru programele sociale ori de investitii in energie verde ale lui Obama, si pentru reducerile extinse de impozite propuse de McCain. Centrul pentru Politici Fiscale (neutru politic) a estimat ca reducerile de taxe propuse de McCain ar crea un deficit de pana la 7.000 de miliarde de dolari in zece ani, fata de un deficit de 2.900 de miliarde pentru programele sustinute de Obama. Desigur, in ipoteza in care ceea ce s-a promis in campanie va fi aplicat ca atare.<\/p>\n

\u00a0<\/div>\n
Cat priveste politica externa, daca majoritatea comentatorilor sunt de acord ca liniile ei nu se vor schimba in mod fundamental, indiferent cine va ajunge la Casa Alba, loc de nuante exista, iar acestea se vor defini pe parcurs. In privinta relatiei cu Romania, Adrian Cioroianu considera ca administratia cea mai potrivita pentru noi “ar fi una care sa inteleaga importanta parteneriatului cu UE si care sa priceapa\u00a0\u00a0 – ceea ce in ultimii ani nu s-a intamplat – ca Romania este stat al UE, cu toate obligatiile, dar si drepturile ce decurg de aici”; mai exact, fostul ministru de externe crede ca politica vizelor fata de Romania si de alte state din zona este “una din marile greseli pe care le-au facut SUA in trecutul apropiat in legatura cu Uniunea Europeana”. <\/p>\n

Adrian Nastase isi declara convingerea ca “natura relatiilor strategice si politice intre Romania si SUA nu este afectata de dinamica electorala”, pentru ca “aliantele si procesul de cooperare supravietuiesc, de regula, ciclurilor politice” (e vorba de alegerile din ambele tari). In fine, desi constata ca simpatiile publicului de la noi merg in mod traditional cu republicanii, fiindca se considera ca Romania a castigat mai mult in vremea administratiilor republicane decat a celor liberale, Cristian Parvulescu nu crede ca exista “vreo influenta majora a ideologiei pe care un candidat o promoveaza in campanie asupra politicilor administratiei, inclusiv asupra relatiilor cu Romania”, conchizand ca in urmatorii ani pentru America prioritatile vor fi aceleasi oricum – “depasirea crizei si refacerea prestigiului international”.<\/p><\/div>\n

\u00a0<\/div>\n
Comentatorii care, judecand dupa sondaje, au anticipat o victorie a lui Obama s-au intrebat in ce masura senatorul din Chicago va izbuti sa construiasca in jurul sau o echipa care sa nu mai fie perceputa ca o casta de partid, precum administratia Bush, si capabila sa-si poata trece initiativele printr-un Congres unde majoritatea democrata, cum am vazut, nu-i neaparat o garantie de solidaritate fata de un presedinte democrat. <\/p>\n

Sugestiile lui Obama ca va coopta republicani in viitorul cabinet (incepand cu sustinatorul sau in campanie Colin Powell, fostul secretar de stat al lui Bush) sunt de natura sa-i linisteasca pe unii pentru moment. Pariul noului presedinte va fi insa ceva mai subtil – ca pe parcursul mandatului sau sa fie capabil sa le transmita americanilor si vraja lui de acum, si prestigiul celui pe care l-a invins in alegeri. Data trecuta, dintr-un John Kerry sters si un George W. Bush plin de clisee n-a iesit decat un scrutin controversat si un mandat care a tinut America descurajata si dezbinata. Acum, desi la urne a ales intre un McCain eroic si un Obama mesianic, Americii i-ar trebui un presedinte cu ce-i mai bun din amandoi si inca ceva pe deasupra. E posibil asa ceva? Sloganul lui Obama, cantat de mai multe vedete, zice “da, putem”. Il gasiti pe YouTube.<\/p><\/div>\n

\u00a0<\/div>\n
La realizarea articolului a contribuit Mihai Mitrica<\/em><\/div>\n

\n<\/em><\/div>\n
\n
Barack Obama<\/a>
\nJohn McCain<\/a><\/div>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Apelul lui McCain la traditiile bune ale Americii si aerul mesianic al lui Obama definesc mai bine decat statisticile crizei momentul actual din istoria SUA. Se poate pune intrebarea de ce are nevoie acum America – de un eroism cu radacini intr-un trecut aproape mitic ori de o imaginatie de Superman capabil sa invinga raul aproape doar cu privirea. In realitate, are nevoie de amandoua.<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[698],"tags":[7684,11036,11038,11037,106],"class_list":["post-12081","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cover-story","tag-alegeri","tag-barack-obama","tag-john-mccain","tag-prezidentiale","tag-sua"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/12081","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=12081"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/12081\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":32814,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/12081\/revisions\/32814"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=12081"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=12081"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=12081"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}