{"id":11781,"date":"2008-09-23T19:58:00","date_gmt":"2008-09-23T19:58:00","guid":{"rendered":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=11781"},"modified":"2026-04-02T12:52:46","modified_gmt":"2026-04-02T12:52:46","slug":"mie-nu-mi-se-poate-intampla-2","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/?p=11781","title":{"rendered":"Mie nu mi se poate intampla"},"content":{"rendered":"

Cu doar cateva luni inainte, Lehman Brothers i-a asigurat pe investitori ca avea destule lichiditati ca sa faca fata crizei, in vreme ce Merrill Lynch a strans circa 15 miliarde de dolari in ultimul an ca sa-si echilibreze contabilitatea. Acum, amandoua grupurile financiare au fost invinse de criza.<\/p>\n

Acum cateva saptamani, Fannie Mae si Freddie Mac, cele mai mari institutii de credit ipotecar din SUA, au avut nevoie sa fie salvate de guvern. Acum a fost randul AIG (American International Group). De fapt, am ajuns intr-un stadiu in care mai avem doar doua banci de investitii independente, Goldman Sachs si Morgan Stanley. Se sperie gandul! Dar de fapt n-ar trebui. Pentru ca dupa ce treci dincolo de complexitatea plictisitoare a instrumentelor financiare derivate, care se afla in miezul actualei crize, ajungi la ceva cu care toti suntem foarte familiarizati: negarea.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Intr-adevar, nu e nicio diferenta fata de ce se intampla in orasele Americii. Asa cum proprietarii de case au luat imprumuturi mari si s-au aventurat gandindu-se ca activul lor principal – locuinta – nu putea decat sa se scumpeasca, asa au facut si firmele de pe Wall Street, imprumutand miliarde de dolari ca sa faca pariuri de miliarde de dolari pe piata secundara a ipotecilor (subprime), gandindu-se ca e un teren sigur.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Dar preturile la imobiliare au scazut in cele din urma. Si cand oamenii au incercat sa-si vanda casele in aceasta noua piata in scadere, multora dintre ei le-a venit greu sa accepte ca locuinta lor nu valora cat credeau ei. Ratiunea lor a fost in mod natural umbrita de atasamentul pentru casa lor, de gandul la cati bani au investit in ea si cat de mult valora in urma cu un an. Si chiar si cand au coborat preturile, ele tot n-au ajuns la realitatea pietei. Asa se face ca ei au continuat sa nege realitatea.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Exact acelasi lucru se intampla pe Wall Street. Inca de cand a inceput criza, vara trecuta, cele mai multe dintre marile grupuri financiare au fost prea putin dispuse sa admita ca instrumentele financiare care aveau la baza ipoteci subprime – si care odinioara fusesera evaluate cu cele mai bune ratinguri, AAA – nu mai valoreaza mare lucru. Si ca aceste instrumente le distrug rand pe rand afacerile.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Sa luam cazul lui Richard Fuld, directorul executiv de la Lehman Brothers. Vara trecuta, cand criza creditelor a infrigurat pentru prima data Wall Street-ul, firma lui Fuld, care era in mod fundamental o companie de tranzactionare de obligatiuni, a estimat ca problemele vor fi de scurta durata si ca acele firme care sunt dispuse sa-si asume riscuri mari vor fi cele ce vor obtine si profiturile pe masura cand problemele se vor sfarsi. Asa ca Lehman si-a dublat expunerea pe produse derivate care aveau la baza ipoteci.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Mare greseala. De atunci incoace, cei de la Lehman Brothers au avut mari probleme in a recunoaste amploarea greselii pe care au facut-o si a-si evalua portofoliile riscante la adevarata lor valoare. Pe masura ce acele instrumente derivate deveneau tot mai toxice, si ei deveneau tot mai putin lichizi. Asa incat firmele au ramas sa-si stabileasca singure valoarea activelor lor. Si, ca si multi dintre proprietarii de case, au continuat sa si le evalueze mai scump decat ar fi trebuit.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Cu cateva luni in urma, spre exemplu, cand managerul de fond de hedging David Einhorn si-a inceput atacurile publice impotriva Lehman (acum refuza sa vorbeasca despre aceasta), a sustinut ca Lehman isi evalua prea scump activele. S-a dovedit ca a avut dreptate.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
De fiecare data cand piata a intrat in fierbere – in special dupa prabusirea bancii Bear Stearns -, fiecare companie de pe Wall Street trebuia sa-si reevalueze portofoliile ca sa reflecte noua realitate. Din acest motiv ati vazut firme facand reevaluare in scadere cu miliarde de dolari dupa reeevaluare in scadere cu miliarde de dolari a valorii contabile a activelor lor, chiar la multa vreme dupa ce credeau ca au rezolvat problema. Si din acest motiv, reevaluarile in scadere vor continua si de-acum inainte.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
“Vanzarile aduc dupa sine si mai multe vanzari”, spune Sean Egan de la compania independenta de evaluare a obligatiunilor Egan-Jones. Si totusi, chiar si cand au redus valoarea instrumentelor financiare care aveau la baza ipoteci, firme ca Lehman le-au evaluat tot prea sus. La vremea cand vorbea despre Lehman, Einhorn obisnuia sa caracterizeze evaluarile de active facute de Lehman ca pe o dovada de lipsa de onestitate. Tind sa cred ca Lehman de fapt isi dorea ca acele evaluari sa fie corecte. Oricum, rezultatul a fost acelasi.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Mai la inceputul lui septembrie, pe cand guvernul federal salva de la faliment Fannie Mae si Freddie Mac, Fuld a plecat sa caute capital proaspat – de care Lehman avea nevoie disperata ca sa-si echilibreze finantele – de la Korea Development Bank. De ce au esuat acele negocieri? Pentru ca Fuld a vrut pentru Lehman mai mult decat credeau coreenii ca valoreaza. El pur si simplu nu a putut sa admita ca firma lui nu mai valora cat credea el.<\/div>\n

<\/p>\n

Acum sa ne uitam peste drum la vecinul lui, John Thain de la Merrill Lynch. Se stie, firma lui Thain statea mult mai bine – desi Merrill Lynch avea si ea miliarde investite in instrumente financiare toxice, principalul sau business este divizia de brokeraj. In mod fundamental, aceasta companie este un colector de active, nu un trader de obligatiuni. Dar mai este o diferenta mare intre cele doua firme. Spre deosebire de Fuld, care conducea Lehman din 1993 si a fost arhitectul modernizarii companiei, Thain era la Merrill Lynch doar din decembrie anul trecut, cand a fost adus ca sa opreasca hemoragia. El nu avea la Merrill aceeasi mandrie de proprietar pe care o avea Fuld la Lehman. Din acest motiv a fost dispus la sfarsitul lui iulie sa vanda instrumente derivate care aveau la baza ipoteci – in total active de 31 de miliarde de dolari – la 22% din valoarea lor, cu mult mai putin decat isi evaluau alte firme portofoliile similare la vremea respectiva.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Si tot din acest motiv, vazand ce s-a intamplat cu Bear Stearns, Fannie si Freddie si Lehman Brothers, Thain a luat masura preventiva de a vinde Merrill Lynch catre Bank of America. Astfel a obtinut 50 de miliarde de dolari pentru actionarii Merrill Lynch. E drept, jumatate din cat valora Merrill in urma cu un an, nemaipunand la socoteala faptul ca un grup financiar cu asemenea renume e inghitit de o banca comerciala. Dar Thain a adus pentru actionarii sai cu 50 de miliarde de dolari mai mult decat a adus Fuld pentru cei ai Lehman.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
E putin probabil ca tot ce-a fost mai rau sa fi trecut. La 15 septembrie, indicele Bursei din New York a scazut cu peste 500 de puncte si guvernul a cautat sa impiedice AIG sa pateasca ce-a patit Lehman Brothers, punand la bataie 85 de miliarde de dolari pentru gigantul de asigurari aflat in corzi. Si mai apoi e Washington Mutual, cea mai mare casa de economisire si creditare din tara. Si apoi… ei, cine stie oare unde se va sfarsi?<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Evident, guvernul nu mai pare dispus sa puna la bataie banii contribuabililor ca sa salveze companii care si-au asumat mult prea multe riscuri cumparand instrumente financiare pe care nu le intelegeau. Desi e dureros sa-i vezi pe angajatii Lehman Brother ca raman pe drumuri, probabil ca e un lucru bun. De fapt aceasta e ultima asemanare dintre piata imobiliara si Wall Street: problema hazardului moral.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
De peste un an de zile, multi dintre cei de pe Wall Street s-au plans de eforturile guvernului de a impiedica executarea ipotecilor, spunand ca astfel se va crea asteptarea ca toti vor fi in cele din urma salvati si prin urmare nimeni nu va invata lectii despre pericolele de a-si asuma mai multe riscuri decat pot sa-si permita.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Dar acelasi lucru se poate spune si despre Wall Street – nici aici nu se va invata nicio lectie pana cand firmele care si-au asumat riscuri stupide nu vor incepe sa se prabuseasca. Unul dintre motivele pentru care Lehman nu va gasi un cumparator este ca potentialii cumparatori insista sa capete acelasi fel de garantii pe care guvernul le-a oferit J.P. Morgan cand aceasta a cumparat Bear Stearns sau cand statul a preluat in administrare Fannie Mae si Freddie Mac. Aceasta este substanta hazardului moral. Cand ministrul de finante Henry Paulson a refuzat sa faca asta, potentialii cumparatori pentru Lehman au plecat.<\/div>\n
\u00a0<\/div>\n
Iar daca guvernul va refuza sa mai sprijine Wall Street-ul, poate ca acum produsele financiare derivate care au la baza ipoteci isi vor gasi minimele naturale. E ceea ce cred ca ar trebui sa ne dorim.
\n\u00a0 <\/div><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cum de a fost posibil? Cum de am putut sa ne trezim intr-o luni dimineata si sa descoperim ca Lehman Brothers, o companie fondata in 1850, o companie care a supravietuit Marii Crize si fiecarui soc din piata dinainte si de dupa ea, a dat deodata faliment? Ca Merril Lynch este vanduta catre Bank of America in acelasi weekend?<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[3826],"tags":[7267,182,10816,106],"class_list":["post-11781","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-special","tag-banci","tag-criza","tag-faliment-aig","tag-sua"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/11781","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=11781"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/11781\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":32564,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/11781\/revisions\/32564"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=11781"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=11781"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/bm.dev.synology.me\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=11781"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}