Blog

  • De la ceaiuri şi sucuri la un scandal cu mize uriase. Cine este Kelly Zong, moştenitoarea celui mai mare imperiu al băuturilor din China şi cum a ajuns să se războiască în instanţă cu propria familie pentru aproape 2 mld. dolari

    Moştenirea celui mai cunoscut magnat al băuturilor din China, Zong Qinghou, fondatorul Wahaha, se transformă într-un conflict juridic de proporţii. Kelly Zong (43 de ani), fiica şi succesoarea la conducerea companiei, a contestat în instanţă două ordine impuse asupra sa privind active de 1,8 miliarde de dolari deţinute într-un cont la HSBC Holdings Plc, ca parte a unei dispute de moştenire cu trei fraţi vitregi.

    Un tribunal din Hong Kong a decis la începutul lunii august să îi blocheze accesul la contul respectiv, în urma plângerii depuse de Jacky, Jessie şi Jerry Zong – fraţii vitregi ai acesteia. Instanţa i-a cerut, de asemenea, să furnizeze detalii despre tranzacţii şi despre soldul actual al contului.

    Conform unei hotărâri publicate pe 1 august, următoarea audiere pe apelul depus de Zong a fost programată pentru 30 septembrie. Menţiunea respectivă a dispărut ulterior de pe site-ul instanţei, fără explicaţii. Avocatul lui Zong nu a dorit să comenteze, iar reprezentanţii firmei de avocatură Karas So LLP, care îi reprezintă pe reclamanţi, au refuzat la rândul lor să ofere detalii.

    Plângerea fraţilor vitregi vizează active totale de 2,1 miliarde de dolari. Aceştia susţin că tatăl lor, Zong Qinghou, le-ar fi lăsat instrucţiuni scrise de mână în ianuarie 2024 pentru crearea a trei trusturi, fiecare în valoare de câte 700 milioane dolari. Reclamanţii cer ca sora lor să respecte voinţa tatălui, să le achite dobânzi pentru sumele blocate şi să îi compenseze pentru pierderile cauzate de transferurile de fonduri.

    Cazul a atras atenţia publicului chinez şi a inflamat discuţiile de pe reţelele sociale încă din iulie, când Bloomberg a dezvăluit primele detalii.

    Disputa ar putea deveni un precedent pentru modul în care marile averi sunt transmise între generaţii în China. Fondată în 1987, Wahaha a crescut de la un simplu produs nutritiv pentru copii la unul dintre cele mai mari grupuri de băuturi din China, cu o ofertă care include apă îmbuteliată, ceaiuri şi sucuri.

    Zong Qinghou, considerat la un moment dat cel mai bogat om din China, a decedat în februarie 2024, la vârsta de 79 de ani. După luni de negocieri interne între acţionari, fiica sa Kelly a preluat conducerea companiei, moştenind un conglomerat evaluat la peste 3,3 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

     

  • ANAF numără sarmalele organizatorilor de nunţi, botezuri şi majorate. Cere informaţii detaliate despre orice eveniment pe care-l organizează aceştia

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) înaintează operatorilor de locaţii solicitarea de a furniza informaţii detaliate cu privire la evenimentele care se organizează în spaţiile pe care le gestionează.

    Potrivit economedia.ro, mai multe societăţi care se ocupă cu organizarea de evenimente sociale şi corporate au obligativitatea ca, în termen de cinci zile d el aprimirea documentului ANAF oficial, să trimită informaţiile la adresa furnizată în document: antifrauda.sv@anaf.ro, de preferinţă, în format .xls.

    ANAF informează că, în cazul în care acestea nu trimit informaţiile solicitate în timpul precizat, vor fi sancţionate cu o amendă contravenţională.

    ANAF cere operatorilor de locaţii orice fel de informaţii cu privire la evenimentele sociale şi corporate, desfăşurate în perioada august – noiembrie/decembrie 2025.

    ANAF solicită detalii referitoare la:
    Datele de identificare ale beneficiarului rezervării (nume / prenume / denumirea persoanei juridice, număr de telefon, contact)
    Natura evenimentului (nuntă, botez, aniversare, majorat, banchet, simpozion, evenimente corporate, etc…), data evenimentului şi ora începerii
    Numărul estimat de meniuri / participanţi (numărul minim declarant / acceptat, după caz)
    Preţul meniului / meniurilor – dacă au fost mai multe, se va specifica valoarea fiecăruia
    Avansul încasat
    Modalitatea de încasare a avansului (chitanţă, ordin de plată, etc..)
    Alte servicii oferite d eorganizator contra cost, potrivit contractelor încheiate cu beneficiarul (închiriere spaţiu, servire alte meniuri comandate, amenajare spaţiu eveniment, servicii artistice / muzicale, filmare şi/sau fotografiere)
    Ce alte servicii oferă organizatorul şi valoarea lor

    Cititi mai multe pe www.mediafx.ro

  • Cine conduce cu adevărat economia? Guvernele împing băncile centrale în corzi, în vreme ce datoriile record rescriu regulile jocului financiar global

    Marile economii ale lumii intră într-o perioadă periculoasă de „dominaţie fiscală”, avertizează investitorii. Conceptul descrie situaţia în care băncile centrale sunt constrânse să menţină dobânzile artificial scăzute pentru a atenua costurile uriaşe ale datoriilor guvernamentale, informează Financial Times.

    Cel mai vizibil caz este cel al Statelor Unite, unde preşedintele Donald Trump presează public Rezerva Federală să reducă drastic dobânzile, în încercarea de a economisi miliarde de dolari din plăţile aferente datoriei.

    Dar problema nu se limitează la Washington. Marea Britanie şi Japonia se confruntă cu provocări similare: niveluri record ale datoriei şi costuri de împrumut tot mai ridicate, care forţează băncile centrale să amâne sau să tempereze planurile de restrângere a bilanţurilor.

    „Combinarea datoriilor uriaşe cu creşterea costurilor de finanţare creează un stimulent politic imens pentru guvernele din întreaga lume să preseze băncile centrale să reducă dobânzile”, avertizează Kenneth Rogoff, profesor la Harvard şi fost economist-şef al FMI.

    Deşi SUA se remarcă prin confruntarea deschisă dintre administraţia prezidenţială şi Fed, aceeaşi tendinţă se simte şi în alte ţări, unde pieţele pun presiune pe băncile centrale să intervină pentru a calma creşterea randamentelor obligaţiunilor. „Am intrat într-o nouă eră a dominaţiei fiscale”, a adăugat Rogoff.

    În prezent, discrepanţa dintre dobânzile pe termen scurt – controlate în mare parte de politica monetară – şi cele pe termen lung, influenţate de pieţe, reflectă îngrijorarea că băncile centrale vor menţine o politică prea relaxată pentru a controla inflaţia.

    În SUA, diferenţa dintre randamentele titlurilor de stat pe 2 ani şi cele pe 30 de ani este la unul dintre cele mai mari niveluri de după începutul lui 2022. Randamentele pe termen scurt scad, pe fondul aşteptărilor de reduceri de dobândă, în timp ce cele pe termen lung continuă să urce.

    Situaţia este şi mai dramatică în Marea Britanie, unde randamentul obligaţiunilor guvernamentale pe 30 de ani a urcat la 5,6%, cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani, faţă de aproximativ 4,9% în cazul titlurilor americane echivalente.

    Datele recente privind inflaţia din SUA au alimentat din nou atacurile preşedintelui Trump la adresa şefului Fed, Jay Powell. Reacţia pieţelor a fost paradoxală: randamentele pe doi ani au scăzut uşor, pe fondul speculaţiilor privind tăierile de dobândă, dar randamentele pe 30 de ani au crescut, semnalând neîncrederea investitorilor în stabilitatea politicii monetare.

  • De ce au scăzut cu 23% acţiunile gigantului din industria produselor de lux LVMH de la începutul anului?

    Piaţa de lux se contractă încă din 2024, însă slăbirea cererii a declanşat un val de fuziuni şi achiziţii între principalii jucători din industrie, precum Prada şi Versace

     

    Grupul LVMH, cel mai important actor din industria de lux din lume, care deţine branduri precum Louis Vuitton, Tiffany’s, Moët şi Hennessy, înregistrează o depreciere de 22,5% a preţului acţiunilor în 2025, confruntându-se cu o deteriorare simultană a indicatorilor externi şi interni.

    Cererea slabă din China, tensiunile comerciale cu Statele Unite şi creşterea preţurilor au erodat vânzările, iar efectele au fost amplificate de diverse probleme operaţionale şi o structură corporativă din ce în ce mai complexă. Acţiunile LVMH au scăzut cu circa 50% faţă de vârful din aprilie 2023, echivalând cu o pierdere de circa 200 mld. euro din capitalizare; în paralel, averea CEO-ului Bernard Arnault a coborât de la 231 mld. dolari în martie 2024 la 161 mld. dolari în prezent.

    Studiile realizate de analişti şi informaţiile furnizate de surse interne surprind dificultăţi în diviziile-cheie şi tensiuni la nivelul conducerii, inclusiv lipsa unui plan clar de succesiune, scrie Reuters. Compania de cercetare AIR Capital vorbeşte despre „multiple semnale negative” fără precedent, iar investitorii remarcă faptul că portofoliul extins (peste 75 de branduri) devine din ce în ce mai greu de gestionat.

    Drept răspuns, LVMH explorează desprinderea unor active mai mici: discuţiile privind vânzarea Marc Jacobs arată o tendinţă de ajustare a portofoliului. Directorii financiari afirmă că grupul este dispus să renunţe la branduri care nu se potrivesc strategiei, după ce profitul operaţional a scăzut cu circa 15% în prima jumătate a anului.

    Contracţia pieţei de lux a creat oportunităţi pentru rivali mai dinamici — Hermès, Richemont şi alţii — să îşi extindă influenţa, într-o perioadă marcată de consolidări şi tranzacţii majore, în care grupuri precum Prada şi Versace au jucat un rol activ. LVMH nu a comentat oficial aceste evaluări, în timp ce investitorii rămân prudenţi în faţa unui potenţial proces de reconfigurare strategică.

    Pe deasupra, la jumătatea lunii trecute, casa de brokeraj XTB România scria următoarele: „Un tribunal din Milano a plasat Loro Piana sub administrare judiciară pentru un an, în contextul unei anchete privind presupusa exploatare a forţei de muncă de către furnizorii săi. Rapoartele arată că marca de lux, deţinută de LVMH, este acuzată de sprijinirea indirectă a practicilor ilegale de muncă. LVMH a refuzat să comenteze, iar Loro Piana nu a răspuns.”

    Conglomeratul cu sediul la Paris deţine locul 37 în topul mondial al celor mai mari companii în funcţie de evaluare, cu o capitalizare de 285 mld. euro, respectiv poziţia secundă în topul celor mai mari companii europene, după grupul german SAP.

     

  • Cine este miliardarul care ”îi suflă în ceafă” lui Elon Musk în topul celor mai bogaţi oameni din lume. Averea sa a urcat cu 94 mld. dolari de dolari de la începutul anului

    Larry Ellison, fondatorul şi principalul acţionar al gigantului Oracle, rămâne una dintre cele mai spectaculoase şi controversate figuri din lumea afacerilor. Oracle, compania de software pentru baze de date cu sediul în Austin, Texas, a raportat venituri de 53 de miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 31 mai 2024, iar Ellison controlează aproximativ 41% din acţiuni, potrivit Bloomberg Billionaires.

    Însă povestea lui nu se reduce la simple ecuaţii financiare. În spatele cifrelor se ascunde un stil de viaţă extravagant, susţinut printr-un amestec de dividende, vânzări de acţiuni şi datorii uriaşe.

    Documentele oficiale din 2024 arată că miliardarul a pus gaj circa un sfert din acţiunile Oracle pentru credite personale. Mai mult, o schimbare de metodologie în raportarea acestui colateral i-a adăugat, într-o singură zi din iulie 2025, nu mai puţin de 33 de miliarde de dolari la averea declarată.

    Deşi deţine o avere estimată la zeci de miliarde, Ellison este cunoscut pentru modul paradoxal în care îşi finanţează luxul: prin credite şi prin dividendele Oracle, care au adus peste 12 miliarde de dolari din 2003 până în prezent.

    Portofoliul său personal este de-a dreptul impresionant: insula Lanai din Hawaii, o parte din turneul de tenis Indian Wells, o echipă de sailing de nivel mondial şi o colecţie vastă de proprietăţi exclusiviste, de la vile în Malibu, San Francisco şi Lake Tahoe, până la o reşedinţă californiană construită după modelul arhitecturii feudale japoneze.

    În trecut, Ellison şi-a permis chiar şi un mega-yacht de 138 de metri, „Rising Sun”, vândut ulterior miliardarului David Geffen. 

    Pe lângă Oracle, magnatul deţine şi o participaţie de aproximativ 1,4% în Tesla. Totuşi, în 2022 şi-a dat demisia din consiliul de administraţie al companiei conduse de Elon Musk.

    Drumul său către succes a început modest. Născut în Chicago şi crescut de mătuşa şi unchiul său adoptivi, Ellison a abandonat studiile universitare, mutându-se la Berkeley, unde a lucrat ca programator la Ampex. Acolo a contribuit la un proiect pentru CIA, denumit… „Oracle”.

    În 1977, alături de doi parteneri, a pus bazele companiei care avea să devină unul dintre giganţii mondiali ai software-ului. Iar listarea la bursă, din martie 1986, a avut loc cu doar o zi înaintea debutului Microsoft.

    Deşi pasionat de lux, Ellison şi-a asumat şi o latură filantropică. În 2010 a semnat angajamentul „The Giving Pledge”, promiţând să doneze cel puţin 95% din avere în scopuri caritabile, în special pentru cercetare medicală şi educaţie.

    Din 2014, a renunţat la funcţia de CEO al Oracle, dar a rămas preşedinte şi director tehnologic, continuând să fie motorul vizionar al companiei.

  • Barna: Guvernul nu face negocieri ca la poker. PSD încearcă să facă un balet politic

    „Guvernul nu ia aceste măsuri pentru un confort guvernamental. Este un Guvern care şi-a asumat să ia nişte măsuri profund nepopulare, nimeni nu se bucură, nici măcar Guvernul, de necesitatea acestor măsuri”, spune dan Barna, la RFI.

    Dan Barna spune despre pachetul II de reformă că „este gândit ca un pachet care să readucă percepţia aceasta de echitate în societate, pentru că o mare parte din nemulţumirea, din frustrarea legitimă şi reală pe care o mare parte din cetăţenii români au experimentat-o în ultimii ani a fost exact acest sentiment al unor privilegii nesfârşite pe care statul, instituţional, le-a tot umflat. Această gonflare, această umflare ca omuleţul de la Michelin, ca să folosesc o metaforă cunoscută, la care statul român a ajuns nu s-a întâmplat de azi pe mâine, a fost o constantă. Ştiţi, era şi vorba cunoscută: lasă, se găseşte o slujbă la stat şi eşti bine, mamă. Logica aceasta trebuie să dispară”.

    Eurodeputatul USR crede că pot fi făcute unele concesii către sindicate, însă doar dacă e vorba de „îmbunătăţiri tehnice”: „Nu suntem la o negociere de poker, mai dă-mi mie, mai na-ţi, adică Guvernul nu ia aceste măsuri pentru un confort guvernamental. Este un Guvern care şi-a asumat să ia nişte măsuri profund nepopulare, nimeni nu se bucură, nici măcar Guvernul, de necesitatea acestor măsuri (…). Sigur, anumite ameliorări pot fi discutate şi se pot realiza, îmbunătăţiri tehnice, de exemplu sau dacă vorbim chiar de proiectul de eliminare a pensiilor speciale la magistraţi, trebuie o anumită fazare, sigur, se poate discuta despre asta, dar ideea de principiu şi nu am văzut-o, că domnule, lăsăm totul aşa şi nu ne atingem de nimic nu este fezabilă, nu poate să continue”.

    Dan Barna comentează pe de altă parte nemulţumirile PSD: „A fost o greşeală sau cel puţin o neinspiraţie a liderilor PSD faptul că şi-au împins Congresul în toamnă, pentru că celelalte partide au intrat în coaliţie cu alegerile interne rezolvate (…), PSD-ul nu a mers pe calea aceasta (…). Ca un element interesant, ei participă de fapt la grupurile de lucru unde se discută aceste măsuri, unde se discută variantele necesare de a fi introduse în pachetul II, nu participă însă la şedinţa politică a coaliţiei, tocmai din cauza acestor presiuni interne de poziţionare pe care liderii o au”.

    Eurodeputatul USR crede că social-democraţii „sunt într-o poziţie complicată şi încearcă să facă un balet politic”.

  • Cine este românca ce a construit agenţia media independentă românească cu cea mai rapidă evoluţie în ultimii 10 ani

    100 Cele mai puternice femei din business. Dana Bulat, Director General & Fondator, United Media Services

    MOTTO: „Poartă-te cu ceilalţi aşa cum ţi-ar plăcea să se poarte cu tine.”


    BIO

    Dana Bulat este director general şi fondator al United Media Services, una dintre cele mai dinamice agenţii de media şi digital din România. Cu peste 20 de ani de experienţă, a fost jurat la festivaluri internaţionale şi este membră activă în organizaţiile industriei. Absolventă ASE Bucureşti şi a unor programe de executive leadership la universităţi de top, Dana promovează inovaţia, excelenţa şi un mediu de lucru incluziv.

     

    VISION BOARD, PRINCIPII & MOTIVAŢIE

     Care este imaginea centrală de pe vision boardul tău?

    Imaginea centrală de pe vision boardul meu ar fi o sculptură aflată în proces de modelare. Aceasta simbolizează ideea că dezvoltarea, atât profesională, cât şi personală, este un proces continuu. Nu există un punct final – întotdeauna există loc pentru îmbunătăţire, rafinare şi redefinire.

     Care sunt cele mai importante trei obiective pe care ţi le-ai propus pentru următorii cinci ani în business şi în viaţa personală?

    În business, îmi propun extinderea competenţelor digitale şi consolidarea noastră pe pieţele din Europa Centrală şi de Est, menţinerea poziţiei de lider în zona de digital pe piaţa din România şi dezvoltarea unei culturi organizaţionale care susţine performanţa şi creativitatea. În viaţa personală, vreau să o sprijin pe fiica mea în alegerile academice şi personale, să menţin un echilibru între viaţa profesională şi cea personală şi să descopăr experienţe noi care îmi aduc inspiraţie şi perspectivă.

     Ce te motivează în fiecare dimineaţă să mergi mai departe?

    Motivaţia mea vine din dorinţa de a face lucrurile bine şi de a lăsa în urmă ceva valoros – fie că este vorba despre proiecte, relaţii sau impactul asupra oamenilor alături de care lucrez.

     

    LEADERSHIP & CARIERĂ

     Ce te inspiră cel mai mult atunci când iei decizii importante pentru compania pe care o conduci?

    Când iau decizii importante, mă ghidez după impactul pe termen lung asupra echipei şi partenerilor. Îmi place să privesc dincolo de rezultate imediate şi să construiesc soluţii care aduc valoare reală.

     Cum îţi foloseşti influenţa şi leadershipul pentru a genera un impact social sau pentru a susţine alte femei în business?

    Cred că exemplul personal este cel mai puternic mod de a influenţa şi de a inspira. United Media Services este o companie cu leadership feminin, iar acest lucru se reflectă în modul în care ne conducem echipa şi în cultura organizaţională pe care o construim. Susţinem diversitatea şi echitatea de gen nu doar prin discurs, ci şi prin acţiuni concrete – de la mentorat şi dezvoltarea talentelor, până la crearea unui mediu în care femeile să aibă acces real la oportunităţi de creştere şi leadership. Îmi doresc ca generaţiile următoare de lideri să se dezvolte într-un ecosistem care le oferă susţinere, inspiraţie şi resurse pentru a-şi valorifica întregul potenţial.

     

    HOBBY-URI & INSPIRAŢIE PERSONALĂ

     Care este cea mai mare realizare personală de care eşti mândră, dincolo de cariera profesională?

    Fără îndoială, cea mai mare realizare este fiica mea. A fi mamă şi, în acelaşi timp, a avea o carieră solicitantă a fost o provocare, dar şi cea mai frumoasă lecţie de echilibru, răbdare şi creştere personală.

     Există o carte, un film sau o piesă de artă care te-a influenţat profund?

    Cărţile au avut mereu un impact puternic asupra mea. Una dintre cele mai relevante pentru mine este „The Hard Thing About Hard Things” de Ben Horowitz, care oferă o perspectivă sinceră şi pragmatică asupra leadershipului şi luării deciziilor în momente critice.

  • Una dintre cele mai cunoscute cabane din România, Cabana Babele, aflată în apropiere de Sfinx, a fost scoasă la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

    Una dintre cele mai cunoscute cabane din România, Cabana Babele, aflată în apropiere de Sfinx, a fost scoasă la vânzare pe platforma Imobiliare.ro pentru 1,6 milioane de euro.

    “Cabana Babele este amplasată în inima Masivului Bucegi, într-o zonă de o frumuseţe naturală rară, recunoscută la nivel naţional şi internaţional. (…) Accesul este facil atât prin telecabina din Buşteni, care oferă o experienţă spectaculoasă de călătorie, cât şi rutier, pe traseul Transbucegi, ceea ce garantează un flux constant de vizitatori în toate anotimpurile”, se explică în anunţul de vânzare

    Potrivit agenţiei imobiliare care are în portofoliu această proprietate, există deja o autorizaţie pentru modernizarea construcţiei existente, iar suprafaţa de teren aferentă cabanei permite realizarea unor reconfigurări şi optimizări ale funcţionalităţilor actuale.

    Cabana Babele este situată la o altitudine de 2.206 metri, pe platoul Munţilor Bucegi. Aceasta a fost construită în anul 1937, după proiectul arhitectului Octav Doicescu. Construcţia are o capacitate de 108 locuri în camere de la 2 la 12 paturi.

    Cabana a mai fost scoasă la vânzare şi spre finele anului 2022. Atunci, preţul solicitat era de 1,15 milioane de euro.

     

  • Analiză: Putin nu poate cuceri Ucraina prin forţă, dar caută să o primească la masa negocierilor

    Preşedintele Rusiei cere o garanţie fermă că Ucraina nu va fi acceptată în NATO, ceea ce ar echivala cu o asigurare că poate reveni pentru noi teritorii mai târziu.

    Informaţiile serviciilor de apărare britanice au estimat marţi că, în ritmul actual, forţelor lui Putin le-ar trebui peste patru ani şi aproape două milioane de victime în plus, morţi sau răniţi, pentru a cuceri aceste regiuni prin forţă. Asta pe lângă peste un milion de victime pe care Rusia le-a suferit deja, inclusiv 250.000 de soldaţi ucişi sau dispăruţi, consideraţi morţi. Pentru a-şi îndeplini cererile pe câmpul de luptă, Putin ar trebui să supună Rusia la o suferinţă de două ori mai mare decât până acum, riscând totodată o revoltă internă.

    Un set de cereri atât de îndrăzneţ şi, în alte circumstanţe, nerealist arată că Putin, fost agent KGB şi negociator experimentat, crede că îl poate păcăli pe preşedintele Donald Trump, scrie colonelul Tim Collins, fost ofiţer al armatei britanice.

    Istoria arată că acest război de agresiune, parte a ambiţiilor mai mari ale lui Putin de a restaura vechiul imperiu rus şi de a domina Europa, nu poate fi încheiat decât printr-o înfrângere a Rusiei care să ducă la o descurajare reală. Dar asta nu este ceea ce se negociază acum.

    Viitoarea înfrângere a Occidentului, care ar putea rezulta dintr-un acord de pace incorect, nu ar însemna o repetare a Holocaustului, ci apariţia unei Europe dominate de Rusia. Cei mai ameninţaţi ar fi protestatarii tineri din campusuri şi de pe străzi, precum şi comunitatea LGBTQ+, care ar dispărea complet.

  • Bloomberg: După ce a discutat cu Zelenski şi liderii europeni, preşedintele Trump l-a sunat direct pe Viktor Orban, premierul Ungariei, pentru a-l întreba de ce blochează aderarea Ucrainei la UE

    Preşedintele Donald Trump l-a sunat luni pe Viktor Orban, după discuţiile cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi liderii europeni, pentru a aborda motivul pentru care premierul ungar blochează negocierile de aderare ale Ucrainei la Uniunea Europeană, potrivit unor persoane familiare cu situaţia.

    Apelul a rezultat din discuţiile purtate de Trump şi un grup de lideri europeni reuniţi la Casa Albă pentru a găsi modalităţi de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei. La un moment dat, aceştia i-au cerut lui Trump să îşi folosească influenţa asupra lui Orban pentru a-l convinge pe populistul de dreapta să renunţe la opoziţia faţă de candidatura Ucrainei la UE, au spus sursele.

    Ucraina încearcă să adere la blocul politic şi economic ca parte a unui pachet de garanţii de securitate menit să prevină noi agresiuni teritoriale ale Rusiei, în cazul în care va fi implementat un armistiţiu pentru a încheia războiul, care durează de peste trei ani.

    În cadrul apelului cu Trump, Ungaria şi-a exprimat şi interesul de a găzdui o nouă rundă de discuţii între preşedintele rus Vladimir Putin şi Zelenski. După discuţiile de luni, preşedintele SUA a anunţat că urmăreşte organizarea unui summit la nivel de lideri între Rusia şi Ucraina, urmat de o întâlnire trilaterală la care să participe şi el. Momentul şi locul rămân însă neclare.

    Persoanele care au relatat detaliile conversaţiei dintre Trump şi Orban au solicitat anonimatul, invocând caracterul privat al deliberărilor.

    Orban, un apropiat al lui Trump, este considerat pe scară largă o sursă de inspiraţie pentru mişcarea „Make America Great Again” şi pentru populiştii de dreapta din întreaga lume. El a fost o prezenţă constant incomodă pentru UE, conducând Ungaria pe o cale autoritară. Budapesta a oferit în mod repetat Rusiei protecţie diplomatică împotriva sancţiunilor UE şi a obstrucţionat ajutorul pentru Ucraina.

    Purtătorul de cuvânt al biroului lui Orban nu a răspuns imediat solicitării de comentarii.

    Apelul a avut loc după ore întregi de discuţii între Trump, Zelenski şi o jumătate de duzină de lideri europeni care au venit de urgenţă la Washington alături de liderul ucrainean pentru a pleda pentru o abordare unitară a procesului de pace. Întâlnirea a avut loc la câteva zile după întrevederea lui Trump cu Putin, săptămâna trecută, în Alaska.