BusinessMagazin

Blog

  • NOUTATI

    Totul despre drapele

     

    Dupa succesul inregistrat cu Enciclopedia statelor lumii, Editura Meronia ofera un nou volum, o continuare si completare necesara a celei dintai. Consacrata drapelelor celor 192 de state suverane de astazi si ale principalelor organizatii internationale, lucrarea de fata, redactata dupa aceleasi norme  enciclopedice, pune la indemana cititorilor interesati o prezentare succinta si precisa a istoriei insemnelor nationale. La fel de sinuoasa si zbuciumata ca istoria tarilor, istoria drapelelor, reflex al framantarilor si schimbarilor politice, a inregistrat, la randul ei, numeroase schimbari. Istoria unui drapel inseamna, de fapt, o incursiune in istoria statului caruia ii apartine. Prezentarea grafica deosebita si cartusul cu datele esentiale cele mai recente ale fiecarui stat recomanda lucrarea ca pe un instrument util.

     

    Corneliu Coterbic, Drapelele Statelor Lumii.

    Mica Enciclopedie, Editura Meronia, 2004

     

     

    Delicate povesti cu stafii

     

    Peter Beagle, autor de „fantasy“, cunoscut pentru „Ultima licorna“ (tradusa in peste 20 de limbi), a debutat, la numai 19 ani, cu romanul „Un loc placut si numai al lor“ (A Fine and Private place – 1960) in care se putea deja citi inclinatia sa pentru istorii miraculoase, incarcate de elemente mitologice si rudimente ale credintelor populare. Michael Morgan si Laura Durand, doi tineri morti in conditii bizare, se intalnesc postum – ca stafii – in perimetrul unui cimitir. Ciudata lor idila este vegheata de domnul Rebeck, si el demult trecut din lumea celor vii, si de vorbaretul corb care il insotea ca o umbra. Miza romanului nu este fiorul de spaima al comunicarii cu lumea spiritelor, ci firescul cu care acestea se misca precum in universul real, putand fi animate de sentimente delicat umane.

     

    Peter Beagle, Un loc placut si numai al lor,

    Editura Polirom, Iasi, 2004

  • Omul care nu stia cine e

    Se casatoreste cu Britt Ekland doar pentru ca o ghicitoare ii spune, la un moment dat, ca initialele B.E aveau sa-i poarte noroc. Simtindu-se vinovat pentru o aventura extraconjugala, ii prezinta sotiei un barbat, ca sa il poata insela si ea si sa fie astfel „chit“. Iar cand fiul sau ii murdareste masina preferata, i se pare corect sa-i distruga toate jucarile, ca sa il invete minte.

     

    Eroul acestui film e Peter Sellers, unul dintre cei mai mari actori de comedie britanici, care a devenit celebru cu personajul inspectorului Clouseau din „Pantera Roz“. Dar daca va asteptati ca biografia sa – „Eu, Peter Sellers“ („The Life and Death of Peter Sellers“) sa va confirme ca actorul era la fel de placut si amuzant in viata reala ca si personajele sale, veti avea o mare dezamagire. Ca si filmele despre viata lui Andy Kaufman sau Jackie Gleason, „Eu, Peter Sellers“ reia motivul clovnului trist, care poate face o lume intreaga sa rada, insa el insusi e bantuit de tristete, depresii si crize existentiale.

     

    In cazul lui Sellers, tragedia e si mai mare pentru ca, dupa cum devine evident la un moment dat, actorul capata fiinta si personalitate doar prin intermediul personajelor sale, el fiind  un om lipsit de viata personala. Ca si un alt actor de comedie, Jim Carrey, Sellers era incapabil sa „iasa din personaj“.

     

    Crescut de o mama foarte autoritara si un tata cam bleg, descopera la o varsta frageda ca ii place sa se ascunda in spatele personajelor, pe care le interpreteaza cu mare talent. Problema porneste din copilarie, cand, de buna voie, isi abandoneaza personalitatea, asumandu-si identitati pasagere.

     

    La sfarsitul anilor ‘50 cunoaste succesul cu o emisiune radiofonica foarte populare, „The Goon Show“, dupa care se lanseaza intr-o cariera cinematografica de invidiat. Cu toate acestea, problemele psihice si un orgoliu scapat de sub control incep sa-i creeze probleme. In timp ce filma impreuna cu Sophia Loren, se indragosteste de ea si-si paraseste nevasta, pentru a o putea curta linistit. Insa, cand isi da seama ca Loren nu vrea sa aiba nimic de-a face cu el, se multumeste cu dublura ei…

     

    Regizorul Stephen Hopkins face tot posibilul pentru a reda problemele sentimentale si morale ale vedetei, care si-a petrecut viata intrebandu-se cine e. Geoffrey Rush, in rolul lui Peter Sellers, isi da silinta sa capteze esenta personajului, ajutat fiind si de tehnicile nu tocmai ortodoxe ale lui Hopkins. De pilda, la un moment dat, tatal lui Sellers spune ceva, dupa care se intoarce cu fata spre camera pentru a dezvalui ca este de fapt Geoffrey Rush, care il joaca pe Sellers, care la randul lui il interpreteaza pe tatal sau. Si asta nu e singura scena producatoare de confuzie.

     

    R: Stephen Hopkins. Cu: Geoffrey Rush, Charlize Theron, Emily Watson, John Lithgow. Durata: 129 minute. In Romania din 18 ianuarie.

  • Trei surori si un regizor

    Cel mai recent spectacol al teatrului „Toma Caragiu“ din Ploiesti a reusit performanta de a face sali pline si la Bucuresti. Mai exact „scene pline“ pentru ca piesa „Trei surori“ de Cehov a fost montata de Alexandru Dabija (in „Anul Cehov“) pentru a fi jucata cu publicul pe scena (scenografia Stefan Caragiu).

     

    O idee care s-a dovedit, pana la urma, inspirata. Regizorul Alexandru Dabija intra de-a binelea in casa si in viata surorilor Olga (Oxana Moravec), Masa (Elena Popa), Irina (Ada Simionica), toate trei memorabile, a fratelui lor, neispravitul Andrei (Tudor Smoleanu) si a scorpiei de cumnata Natasa (Nadiana Salagean – transfigurata de rautatea personajului). Le priveste cu ochii cruzi ai intimitatii, nu se lasa impresionat de tristetea lor si le scoate in evidenta cu cruzime si ironie defectele.

     

    Alexandru Dabija accentueaza nebunia, alta la fiecare personaj, indusa de izolarea sociala si de imposibilitatea atingerii vreunei aspiratii. Toate personajele decad, toate sperantele se spulbera ca pisate de loviturile ritmice ale destinului. De ce? Nimeni nu stie si acesta imposibilitate de a intelege loviturile soartei le arunca in disperare, una cu resorturi comice pentru privitor. Toti componentii distributiei se inalta, prin geniul lui Cehov si viziunea proaspata a lui Dabija, la unele dintre cele mai importante creatii din cariera lor, in lupta cu un text foarte dificil.

  • Cine sunt acesti lituanieni?

    „Tigrul baltic“, cum a fost denumit grupul lituanian VP Group de Financial Times sau The Economist, ataca si Romania. Sunt insa proprietarii farmaciilor Iedera si ai magazinelor Albinuta suficient de puternici pentru a rezista in competitia cu numele deja consacrate?

     

    Prin toamna anului trecut, in randul proprietarilor de lanturi de farmacii din Romania aparea o neliniste usor amuzata. Pe piata aparusera „niste lituanieni“ care incepeau sa tulbure apele: avansau preturi mari pentru achizitia de farmacii si chirii, plateau furnizorii pe loc (fata de media de 3 – 6 luni din industrie) si ofereau si salarii duble, fata de media pietei, farmacistilor.

     

    Farmacisti care, dupa ce cu greu s-au lasat convinsi sa puna cosmetice pe rafturi, acum nu mai aveau nici o problema in a vinde inclusiv… fructe confiate. Pentru ca fructele confiate, alaturi de alte bunuri alimentare sau de uz casnic, fac si ele parte din „ciudata“ oferta a farmaciilor Iedera, care apartin numitilor lituanieni.

     

    Nelinistea din randul managerilor de farmacii avea sa se propage la sfarsitul anului trecut si catre supermarketurile de cartier din Bucuresti. Acolo unde aceiasi lituanieni atacau piata tot cu o strategie similara. Doar brandul este diferit: magazinele lor se numesc Albinuta.

     

    „Cine sunt acesti lituanieni?“, pare a fi deci intrebarea zilei in afacerile romanesti de retail. Raspunsul la intrebare a fost dat in urma cu ceva timp chiar de celebrele publicatii economice vestice Financial Times si The Economist. Acestea au numit grupul lituanian VP Group, caci despre el este vorba, „Tigrul baltic“.

     

    VP Group, detinut de sapte oameni de afaceri lituanieni, este cel mai mare grup privat din Lituania si detine, in afara de magazine in diverse formate, o retea de farmacii, un lant de restaurante fast-food in Lituania si Letonia, o companie de distributie a energiei electrice si una de constructii.

     

    Grupul a avut in 2004 vanzari totale de 1,2 miliarde de euro si a invadat in ultimii ani Europa Centrala si de Est prin diviziile de retail si farmacii. In 13 ani de existenta s-a dezvoltat extrem de alert si detine in prezent circa 300 de magazine in zona. „Nici o alta companie sau om de afaceri lituanian nu a cunoscut un asemenea succes. Expansiunea lor rapida nu a dat nici o sansa competitorilor“, afirma jurnalistul lituanian Mantas Katinas.

     

    Ritmul de dezvoltare s-a accelerat in cursul anului trecut, cand lituanienii au incercat sa vanda afacerea din retail, dar n-au obtinut pretul cerut, conform articolelor din presa lituaniana.

     

    Asa ca au abordat, in 2004, piete noi, printre care si Romania. Expansiunea romaneasca a VP Group a inceput, ca si in cazul altor retaileri straini, in capitala. Cele cateva magazine de tip discount Albinuta sunt plasate cu precadere in sectorul 6, in timp ce farmaciile Iedera sunt „imprastiate“ pe o suprafata mai larga. Explicatia? Graba de expansiune n-a lasat prea mult timp pentru tatonarea terenului, asa ca VP Market a luat orice spatiu a gasit disponibil.

     

    Si a inceput – pentru magazine – prin preluarea de spatii de la Practic Bucuresti, societate care detinea fostele magazine Alimentara din sectorul 6 al Capitalei.

     

    In privinta farmaciilor, Renatas Vaitke-vicius, presedintele consiliului de administratie al Eurovaistine (divizia de farmacii a grupului), afirma ca are un plan de dezvoltare precis. Celor 10 farmacii care functioneaza deja li se vor alatura inca sapte cat de curand.

     

    Reteaua Eurovaistine are acum 260 de farmacii: 169 in Lituania, 50 in Polonia, 24 in Letonia, 10 in Romania, 5 in Cehia si trei in Estonia. Filiala romaneasca, care opereaza farmaciile Iedera, este Eurofarmacia.

     

    Prima farmacie Iedera a fost deschisa in noiembrie 2004. Suma investita in fiecare farmacie variaza, dar media este de 100.000 de euro pe unitate. Rezulta o investitie totala de circa 1 mil. euro – in doar 2 luni si jumatate.

     

    Farmaciile sunt plasate cel mai des, intamplator sau nu, chiar in preajma celor Sensiblu, principalul competitor de pe piata.

     

    Magazinele Albinuta sunt de tip discount, de dimensiuni mici, echivalentul magazinelor Saulute din Lituania sau al celor T-Market din Letonia, Estonia sau Polonia. Prima Albinuta a fost deschisa inainte de Sarbatori. Au urmat alte doua, iar pana la sfarsitul lui ianuarie va fi deschis si al patrulea. In perspectiva, numarul magazinelor VP Market nu este „batut in cuie“; el poate fi redus sau marit. „Actionarii ar putea decide sa investeasca mai mult sau mai putin, in functie de rezultatele pe care le vom avea in primele luni din 2005“, declara Dmitrijus Nikitinas, director de dezvoltare al VP Market. Nikitinas, care a tinut sa precizeze ca VP este un jucator mic in Romania, este acelasi manager care a „castigat“ pentru lituanieni peste 20% din retailul leton.

     

    Dmitrijus Nikitinas nu a facut nici un comentariu asupra investitiilor realizate sau planificate pentru magazinele Albinuta. Totusi, media de investitii pentru un magazin este in jur de 100 – 150.000 de euro; pentru 20 de magazine ar fi nevoie de 2 – 3 mil. euro.

     

    Pare putin in comparatie cu cele 87 mil. euro alocate in 2005 pentru dezvoltare in zona baltica, dar este mult pentru acest tip de afaceri in Romania. Un astfel de ritm de dezvoltare nu are precedent pe piata din Romania, unde expansiunea gigantilor din comertul cu bunuri de larg consum a fost destul de precauta. Metro, Carrefour, Selgros, Cora, Mega Image sau Billa au avut, fara exceptie, o politica a pasilor marunti, cu o perioada de „test“ care a urmat unor studii de piata serioase.

     

    Pentru reprezentantii grupului lituanian, cea mai buna testare a pietei este chiar deschiderea acestor magazine. Ei incearca marea cu degetul inainte de a se gandi sa aduca si alte formate de magazine – mai mari.

     

    Lituanienii nu sunt prea generosi deocamdata cu informatiile despre extinderea din Romania.  Chiar daca incearca sa fie mai precauti in Romania, aspectul strategiei este mai degraba unul agresiv. Prin ritm de dezvoltare, prin negociere cu furnizorii, prin preturi. O parte din furnizori spun chiar ca lituanienii au afirmat in negocieri ca vor avea 50 de magazine anul acesta in Romania.

     

    Preturile practicate sunt, poate, principala politica de atac asupra competitiei. Este evident ca un magazin cu format declarat de discounter, cu putere in negocierea cu furnizorii, vinde la preturi mult mai mici decat comerciantii de cartier care, astfel, nu au mari sanse sa-si pastreze afacerile. Lucrurile nu sunt insa nici pe departe atat de simple pentru VP Group. La „meci“ si-au anuntat participarea si Kaufland, miniMAX DISCOUNT si Plus Discount, in afara marilor retaileri, deja prezenti in Romania. Cea mai mare amenintare pentru Albinute – si nu numai – vor fi magazinele Plus Discount, din divizia de discount a grupului german Tengelmann. Acesta va deschide 15-20 de magazine in 2005, dintr-un total programat de 120 de magazine, la nivelul intregii tari.

     

    O strategie care, intr-adevar, ar fi functionat cu foarte mare succes in Romania in urma cu zece ani. Acum, insa, piata de retail nu mai este tocmai un teren virgin. Din contra.

     

    Ramane de vazut daca lituanienii vor avea forta financiara necesara pentru a mentine lupta preturilor si a-si crea o imagine cel putin la fel de buna precum mai cunoscutii lor competitori vestici.

     

    Altfel, racnetul tigrului baltic ar putea sa fie in final doar un foc de paie.

  • Afacerile din retail

    Cifra de afaceri a grupului lituanian a crescut de peste 15 ori (milioane de litas*) in 9 ani de activitate in comert.

     

     

    Cifra de afaceri

     

    Cifra de afaceri

    1996

    259

    2001

    2.264

    1997

    569

    2002

    3.043

    1998

    877

    2003

    3.593

    1999

    1.108

    2004

    4.000**

    2000

    1.700

     

     

     

    Sursa: compania

    * 1 litas – 0,28962 euro

    ** estimare

  • Cata blana are tigrul?

    VP Group detine magazine, farmacii si restaurante, in Lituania, Letonia, Estonia si Polonia. In 2003, vanzarile din retail au ajuns la 1,1 miliarde de euro in:

     

    Hyper Maxima: hipermarketuri de peste 10.000 mp

    Maxima Baze: magazine intre 5.000 si 10.000 mp

    Maxima Supermarket intre 2. 000 si 5.000 mp

    Media Supermarket intre 800 – 2.000 mp

    Minima Supermarket cu spatiu intre 200 – 800 mp

    Saulute (in Lituania) sau T-Marekt sau Albinuta (Romania) – magazine de cartier, sub 800 mp

    Europica sau Eurovaistine – farmacii

  • Vanzatorii de bani

    Companiile care intermediaza credite de consum isi freaca mainile: fondurile de investitii si investitorii strategici au inceput deja sa le dea tarcoale. Credisson e curtata de mai multi „grei“, Estima Finance (compania lantului Domo) isi consolideaza pozitia, iar Altex isi face propria firma de consumer finance.

     

    Nu mai am nici un scaun liber in birou pentru ca le-am dus pe toate in sala de intalniri. Suntem curtati de potentiali cumparatori pentru Credisson.“ Acestea sunt cuvintele cu care ne-a primit Florin Andronescu, director executiv si actionar al Credisson, companie care intermediaza credite pentru achizitionarea de electronice si electrocasnice din lantul de magazine Flanco si nu numai.

     

    In ultimii doi ani, creditul de consum a devenit un fenomen national: cand  bancile si-au deschis baierele pungii pentru consumatorii dornici sa cumpere in rate electronice si electrocasnice, cumparatorii au navalit in magazine. In 2003, cresterea volumului de credite de consum a fost de aproape 60% fata de 2002.

     

    Erau si produse suficiente, erau si bani. Acum aparea o noua problema: procesul greoi de acordare a creditului. Problema si-a gasit rezolvarea – asa au aparut „vanzatorii de bani“ printre care s-a numarat Credisson, companie care a devenit o curea de transmisie intre clientii finali si banca. Si afacerea Credisson a duduit in 2003. La finele anului, firma a inregistrat o rata a profitului colosala (83%), ocupand locul intai in topul celor mai rentabile IMM-uri. Practic, la o cifra de afaceri de 7,8 milioane de euro, profitul net a fost de 6,6 milioane de euro.

     

    In 2004, „minunea“ nu s-a mai repetat, in sensul ca rata profitului a fost mai mica. E adevarat ca a crescut cifra de afaceri cu 40%, insa au crescut si costurile. In orice caz, Credisson este o afacere tentanta la care tanjesc multi ofertanti. Acestia nu se uita doar la istoricul companiei, ci si la viitor. Piata va creste in continuare. Ritmul de dezvoltare se va stabiliza pe undeva la 10-15% pe an, insa concurenta va creste.

     

    Cine vrea sa cumpere Credisson? „Avem discutii cu companiile de consumer finance ale unor importante grupuri bancare“, spune Florin Andronescu, care confirma numele vehiculate in piata. Este vorba de divizia de consumer finance a bancii ungare OTP, francezii de la Sofinco (parte a Credit Agricole), GE Capital (divizie a General Electric) si AIG consumer finance. E greu de spus cine va fi cumparatorul, pentru ca toti ofertantii sunt nume mari in lumea bancara si fiecare in parte are motive serioase sa cumpere Credisson.

     

    OTP a achizitionat Robank, institutie bancara care are nevoie de o retea mai extinsa. Prin urmare, Credisson ar fi tentant pentru punctele de prezenta din magazinele Flanco. Sofinco, inca absenta de pe piata locala, intentioneaza mai devreme sau mai tarziu sa faca pasul, asa ca aceasta oportunitate nu e deloc de neglijat. GE Capital, actionar minoritar la Banc Post, ar vrea sa isi incerce norocul inca o data. Cat despre AIG, logica este urmatoarea: compania americana avand o divizie de asigurari in Romania, cauta instrumente de plasament mai bune pentru banii din asigurari. Or, marjele de profit din consumer finance sunt destul de tentante.

     

    Investitorii strategici nu sunt singurii carora afacerea Credisson le face cu ochiul. Fondurille de investitii au simtit, la randul lor, oportunitatea. Polish Enterprise Fund a fost foarte aproape sa preia un pachet semnificativ din Credisson, insa venirea „strategicilor“ a deschis noi orizonturi proprietarilor. De altfel, chiar in prezent, 80% din actiunile companiei sunt detinute de un fond de investitii (Oresa Ventures), restul de 20% fiind proprietatea lui Florin Andronescu – totodata fondator Flanco.

     

    „Venirea unui investitor strategic reprezinta al doilea val pentru piata de consumer finance. In primul val au venit fondurile de investitii care si-au asumat un risc mai mare. Acum, cand compania are un istoric prin care a dovedit ca poate realiza performanta, discutam si cu jucatorii grei“, explica Andronescu. Dupa preluare, proces aflat intr-o faza destul de avansata, Andronescu spune ca va ramane director la Credisson, insa nu va mai fi actionar, pentru ca, dupa toate probabilitatile, investitorul strategic va cumpara 100% din companie.

     

    A cumpara un „vanzator de bani“ inseamna a avea acces la o piata potentiala de doua miliarde de euro, adica volumul total al creditelor de consum acordate in 2004, conform statisticilor BNR. In acest volum intra absolut tot ce inseamna credite de consum: credite auto, de nevoi personale, pentru vacante, studii, pentru achizitionarea de bunuri de folosinta indelungata, carduri de credit sau chiar descoperiri de cont pe cardurile de salarii. Companiile gen Credisson acopera doar o nisa din aceasta piata, cifrata la circa 600-650 de milioane de euro,  intrucat intermediaza in special credite pentru achizitionarea unor bunuri de folosinta indelungata.

     

    Credisson nu este insa singura pe aceasta piata. Anul trecut, a iesit la rampa Estima Finance, compania care intermediaza credite pentru reteaua de magazine Domo, iar in 2005, Altex isi va deschide propria firma pentru credite de consum.

     

    Estima Finance, cu actionar majoritar RAEF (peste 70%) si Domo va fi un nume mai cunoscut pentru consumatori din 2005. „Spre deosebire de Altex sI Flanco, companii carorora creditul de consum le aduce 70 si 80% din cifra de afaceri, Domo realizeaza vanzari prin credit sub aceste procente. Cu alte cuvinte, avem spatiu de crestere care se va realiza prin programe noi de finantare pe care le vom promova anul acesta“, explica Mihnea Mocanu, director executiv la Estima Finance.

     

    Cresterea va avea si alte motoare. Managerul a observat ca in 2004 fata de 2003, vanzarile de electrocasnice au atins un plafon (si din cauza restrictiilor BNR valabile din 2004) motiv pentru care a exploatat si alte nise ale pietei. Este vorba de credite pentru produse IT, mobila sau amenajari interioare. „Piata creditului de consum devine tot mai competitiva, iar bancile sunt foarte interesate de domeniu, intrucat sunt atrase de marjele bune de profit pe care le ofera acest gen de activitate. Marimea si potentialul pietei vor atrage cu siguranta si jucatori internationali consacrati pe piata creditelor de consum“, completeaza Mihnea Mocanu.

     

    Nici Altex nu sta cu mainile in san cand vine vorba de o oportunitate. Compania lui Dan Ostahie va lansa la inceputul lui martie propria companie de credit de consum in special pentru clientii proprii. Insa Altex nu exclude posibilitatea ca noua companie sa lucreze si cu alti distribuitori de electrocasnice si electronice.

    „Anul trecut, 80% din vanzarile Altex s-au facut prin credit de consum. Pe 2005, cred ca aceasta proportie, in linii mari, se va pastra“, afirma Dan Craciun, director de consumer finance in cadrul Altex. In prezent, distribuitorul lucreaza cu diviziile de consumer finance ale mai multor banci precum EFG EuroBank Ergasias (Euroline), Finansbank sau BCR.

     

    Dan Ostahie, principalul actionar de la Altex, ia in calcul toate posibilitatile. Astfel, noua companie ar putea fi constituita prin asocierea cu un investitor strategic sau cu unul financiar. Asocierea cu un investitor strategic, posibil component al unui grup bancar, ar prezenta avantajul unui acces mai facil la bani. Pe de alta parte, compania fiind un start-up ar putea atrage si un fond de investitii (investitor financiar), interesat sa-si creasca valoarea pachetului de actiuni in vederea realizarii unei tranzactii ulterioare cu un „jucator greu“ de pe piata.

     

    Concluzia povestii cu vanzatorii de bani este ca operatorii deja existenti pe piata au recurs la acelasi „modus operandi“ pentru a-si asigura sucesul. Companiile de consumer finance s-au infiintat luandu-si ca ancora un lant de electrocasnice. Credisson pe langa Flanco, Estima Finance pe langa Domo, iar Altex isi face propria firma. In acelasi timp, actionarii din Flanco si Domo sunt prezenti si in companiile de creditare. Pana acum, reteta de succes a functionat de minune.

  • CONSUMER FINANCE

    SURSA FINANTARII: In ciuda aparentelor, banii vin de la banca, nu de la companiile de credit de consum. Acestea nu fac altceva decat sa inlesneasca accesul consumatorilor la banii bancilor.

     

    AVANTAJELE CONSUMATORILOR: Clientii au acces intr-un singur loc la mai multe programe de finantare provenind de la diverse banci. In acelasi timp, companiile de consumer finance sfatuiesc clientul cum sa-si alcatuiasca dosarul de credit. Pentru aceasta, beneficiarii platesc un comision.

     

    AVANTAJELE COMPANIILOR DE CREDIT: Lucrand cu banii bancilor, companiile de consumer finance nu isi asuma riscul nerambursarii creditului. Practic, acestea obtin venituri pe loc prin perceperea unui comision de la client. Daca isi gestioneaza bine costurile, aceste companii sunt adevarate masinarii de facut bani.

  • AGRICULTURA: Biorevolutia romaneasca

    Nu mai poate fi oprita. „A doua revolutie verde“, cum fost numita de catre specialisti, revolutia genetica a intrat aproape fara veste in agricultura romaneasca. Uniunea Europeana i s-a opus ani de zile, stiind ca nu o poate controla. Romania a primit-o cu granitele deschise si a scapat-o de sub control. Pana cand va reusi sa stabileasca un sistem prin care legislatia, altfel destul de acoperitoare, sa poata fi si aplicata, cei care au de suferit sunt consumatorii, producatorii de seminte conventionale si statul.

     

    Pentru mai bine de 400 de fermieri din Romania, cultivarea de soia modificata genetic inseamna afacerea vietii. Ii costa mai putin si obtin recolte cu pana la 30% mai mari decat cultivatorii de soia conventionala. „Nici nu se mai gandesc sa se intoarca la soia conventionala“, spune Ioan Sabau, fost director tehnic si actual consultant al firmei Monsanto, numarul unu mondial si local in productia de seminte modificate genetic. „O iau numai daca nu gasesc din cea modificata, care este mai rentabila.“

     

    Pentru managerul unei companii din sudul tarii cu afaceri in agricultura, plantele modificate genetic sunt insa un cosmar. I-au injumatatit profiturile in 2002, cand partenerii italieni i-au respins 450 de tone de soia pe motiv ca erau contaminate cu soia modificata genetic. „Au spus ca accepta semintele pentru consumul alimentar, dar ca nu le mai pot planta“, isi aminteste managerul firmei, care a cerut sa fie identificat doar cu numele mic, Petre. Un an mai tarziu, aceeasi companie rata un export de 20.000 de tone de porumb in Uniunea Europeana, pentru ca nu putea garanta clientului ca marfa este conventionala.

     

    Romania se afla pe primul loc in Europa si in topul cincisprezece mondial la cultivarea de plante modificate genetic. Dar acest lucru nu este neaparat pozitiv. Plantele transgenice, o inventie americana prin care geneticienii confera plantelor trasaturi pe care acestea nu le-ar dezvolta in mod normal, facandu-le mai rezistente sau mai productive, au starnit una dintre cele mai mari controverse la nivel mondial. Disputa a fost declansata imediat dupa ce prima cultura comerciala a fost plantata, in 1994, in SUA. Motivul? Nici pana astazi medicina nu a putut stabili ce efect vor avea in timp aceste organisme asupra sanatatii umane, odata consumate. De asemenea, impactul lor asupra mediului este greu de estimat. Cu toate acestea, tot mai multe tari au adoptat tehnologia americana, atrase de promisiunea unei agriculturi mai eficiente. Iar controversa s-a transformat curand intr-un adevarat razboi economic.

     

    Razboiul e sustinut, pe de o parte, de firmele americane care produc aceste seminte, de administratia Bush care le sprijina, de principalele tari cultivatoare care vor sa exporte si de majoritatea cercetatorilor in domeniul geneticii. De cealalta parte a baricadei, incercand sa franeze acest proces, se afla Uniunea Europeana, sute de organizatii nonguvernamentale ecologiste, producatorii de seminte conventionale precum si cei de pesticide. Cei care finanteaza aceste tehnologii sunt consumatorii finali, care cumpara produsele prelucrate din organisme modificate genetic (OMG). Paradoxal, ei par a fi cel mai putin informati.

     

    De exemplu, un studiu publicat pe site-ul just-foods.com arata ca in jur de 60% dintre alimentele vandute de supermarketurile din Statele Unite contin OMG. Cu toate acestea, aproape 70% dintre cumparatorii americani spun ca nu stiu nimic despre plantele modificate genetic. In Romania, paradoxul se repeta. Desi mai mult de jumatate din soia cultivata aici este modificata genetic, iar 10% din importurile de alimente provin din SUA – principala tara producatoare de OMG – in general etichetele produselor comercializate nu anunta prezenta OMG in continut.

     

    Mai mult, exista alimente pe ale caror etichete producatorii garanteaza absenta OMG-urilor din produse. Un sondaj realizat recent de catre Asociatia pentru Protectia Consumatorilor asupra unui esantion de 250 de bucuresteni arata ca 47% dintre acestia considerau ca alimentele care contin OMG sunt mai putin bune decat cele care nu contin OMG, in timp ce 46% se abtineau sa faca vreo comparatie, motivand ca nu stiu despre ce este vorba.

     

    Desi neobservata de multi, tehnologia se extinde cu o viteza atat de mare incat specialistii afirma ca modificarea genetica este una dintre cel mai rapid adoptate inovatii din istoria agriculturii. In 2004, suprafata mondiala cultivata cu plante modificate genetic era de 47 de ori mai mare decat in urma cu opt ani. Mai precis, se intindea pe 81 de milioane de hectare. Si continua sa se intinda, cu un ritm anual de crestere de circa 20%, conform Serviciului International pentru Achizitionarea de Aplicatii Biotehnologice in domeniul Agriculturii (ISAAA).

     

    Chiar daca din datele oficiale ale Ministerului Agriculturii reiese ca in Romania exista la ora actuala doar 58 de mii de hectare cultivate cu soia modificata genetic (mai putin de unu la mie din suprafata mondiala), cifra nu e de neglijat in context national si european. Conform cifrelor oficiale, ea reprezinta aproape jumatate din suprafata totala cultivata cu soia in Romania (122,8 de mii de hectare) si este a doua cultura de OMG de pe continent ca intindere, dupa cea de porumb din Spania. Mai mult, daca luam in considerare si suprafetele nedeclarate, cultivate cu semintele „salvate“ de catre cultivatori si vandute pe piata neagra, soia transgenica ocupa mai bine de 70% din suprafata totala cultivata cu soia in Romania. Estimarile au fost facute anul trecut de Ion Toncea, presedintele Federatiei Nationale de Agricultura Ecologica si seful grupului „Agricultura ecologica“ din cadrul Institutului de Cercetari de la Fundulea.

     

    Productivitatea crescuta a acestei plante si necesitatea folosirii unui singur pesticid in loc de doua, au facut ca soia modificata genetic (MG) sa fie cultivata chiar in zone in care mediul nu este favorabil acestei culturi. Este si cazul judetului Mures, unde peste 700 de hectare au fost cultivate cu aceasta planta. „E ca si cum ai vrea sa cultivi mango in Intorsura Buzaului“, spune Dragos Dima, consultant pe probleme de agricultura la compania Harding. „Se cultiva insa pentru ca piata la negru a semintelor modificate genetic face ca aceasta cultura sa fie atat de ieftina incat oamenii cultiva chiar daca productivitatea e mult mai scazuta.“ Piata la negru cu seminte MG e favorizata de cel putin trei factori: posibilitatea de a cumpara seminte la un pret mult mai mic decat cel practicat de companiile autorizate, oferta acestora mai mica decat cererea si posibilitatea de a salva seminte de pe un an pe altul fara ca planta sa isi piarda caracteristicile.

     

    Deocamdata, fermierii romani pot cultiva doar soia modificata genetic. Nu s-au emis autorizatii pentru altceva. Dar cei doi procesatori de seminte transgenice de pe piata – Monsanto si Pioneer – si-ar putea imbogati oferta in curand si cu hibridul de porumb transgenic rezistent la „sfredelitorul“ porumbului (Ostrinia nubilalis). Daca directorul firmei Pioneer, Ion Sabaila, spune ca primeste tot mai multe cereri pentru aceasta planta dar nu a luat o decizie inca, Sabau de la Monsanto spune ca firma vrea sa produca porumb transgenic din acest an si ca mai are nevoie doar de aprobari. Productia sa va fi destinata insa exportului.

     

    „Nu stiu daca suntem interesati sa vindem in Romania“, spune Sabau. „Fermierul roman nu stie cat pierde datorita atacului «sfredelitorului», care intr-un an depaseste pragul de toleranta si in altul nu. Deci n-avem piata.“ In schimb, Spania, care cultiva deja acest hibrid de porumb, ar putea fi o piata buna. „Spaniolii produc foarte greu porumb din cauza climei, si le-am putea da noi seminte“, spune Ioan Sabau. Porumbul modificat genetic este folosit in Spania doar pentru furajarea animalelor.

     

    Cei doi producatori asteapta acum mutarile Uniunii Europene, pentru a sti exact ce pot produce sau importa pentru a vinde si ce nu. Daca porumbul a fost deja aprobat pentru cultivare in UE, fiind singura planta MG care se cultiva aici, soia modificata genetic nu este in aceeasI situatie. Acest lucru constituie deja un motiv de ingrijorare pentru unii. Ingrijorarile se leaga in primul rand de acele culturi nedeclarate, care au scapat de sub controlul statului.

     

    „Prezenta unei suprafete mari de soia transgenica necertificata, «salvata», nu este tolerabila din cauza lipsei oricaror instrumente de monitorizare si control“, spune consultantul pe probleme de agricultura Dragos Dima. „Acesta situatie poate conduce la o slaba pozitionare a Romaniei in negocierea altor capitole referitoare la agricultura si/sau mediu. Sa nu uitam ca inchiderea acestor capitole este provizorie din punctul de vedere al UE.“

     

    UE s-a pozitionat de la inceput ca principal adversar al cultivarii plantelor MG. Desi initial a finantat cercetari substantiale pentru dezvoltarea de noi plante, aceasta activitate s-a redus substantial in 1999, cand Uniunea a interzis, printr-un moratoriu, cultivarea de noi plante MG si importul de produse ce contin OMG. Ecuatia parea sa se schimbe in vara lui 2004, cand comisia a hotarat ridicarea moratoriului. Hotararea a fost luata la presiunea principalelor tari producatoare de OMG care s-au plans de nenumarate ori Organizatiei Mondiale a Comertului in legatura cu embargoul „discriminatoriu“ impus de Europa. Altii spun ca renuntarea la moratoriu s-a datorat si interesului uniunii de a importa furaje ieftine.

     

    „Dupa criza vacii nebune, Europa este deficitara in substante proteice pentru furajarea animalelor“, spune Mihail Dumitru, specialistul in probleme de agricultura al Delegatiei Comisiei Europene in Romania. „Probabil acest fapt a contribuit la schimbarea atitudinii UE. Pretul mai scazut al soiei transgenice constituie un avantaj economic.“

     

    Ridicarea interdictiei s-a produs in forta. Dupa ce a aprobat importul pentru consum al porumbului zaharat modificat genetic, UE a inscris in Catalogul Comunitar 17 hibrizi de porumb modificat genetic, rezistenti la sfredelitorul porumbului. Din acel moment, orice fermier din cele 25 de tari membre ale UE a putut cumpara si cultiva acesti hibrizi de porumb. Tarile membre, nemultumite, au incercat sa franeze procesul, depunand mereu contestatii. Si l-au franat. Dar nu l-au oprit. Argumentele lor stiintifice sunt insuficiente si nu reusesc decat sa amane invazia magazinelor cu produse ce contin OMG.

     

    Constienta ca revolutia genetica va pasi pana la urma si intre granitele ei, Uniunea Europeana s-a pregatit din timp cu laboratoare in care OMG pot fi depistate si analizate. Astfel, legile care impun etichetarea produselor cu un continut de OMG mai mare de 0,9% pot fi aplicate. Cu totul alta este situatia in Romania care, desi a incercat sa-si armonizeze legislatia cu cea europeana, nu o poate sustine pentru ca nu are astfel de laboratoare.

     

    Prin urmare, chiar daca statul roman le cere fermierilor sa declare procesatorilor daca marfa lor e transgenica, acest lucru nu se intampla niciodata. Pentru ca nimeni nu poate verifica marfa. Aceasta situatie a determinat multe ONG sa sustina ca o foarte mare parte din alimentele pe care le consumam contin astfel de organisme, fara ca etichetele lor sa ne semnaleze acest lucru. Si presupunerea lor e justificata, avand in vedere ca soia modificata genetic, produsa in Romania, ramane in tara. Unde se duce, de fapt, aceasta soia?

     

    Explicatia pe care o dau producatorii si autoritatile: in furajarea animalelor si in ulei. Doar asa urmele interventiei genetice pot fi, teoretic, sterse: nu exista inca metode de depistare a urmelor de OMG in ulei, acest produs fiind fabricat la temperaturi foarte inalte; cat despre furajarea animalelor, nimeni nu trebuie inca sa dea socoteala. Spre deosebire de UE, unde noile reglementari impun si acest lucru.

     

    Adevarul va fi aflat insa abia cand vor exista si in Romania laboratoare speciale pentru depistarea OMG. Uniunea Europeana, prin expertii sai, a recomandat Romaniei sa construiasca minimum doua astfel de laboratoare, spune Dragos Dima. Costul unui laborator se ridica la circa 2 milioane de euro. Suma care nu poate fi pusa in balanta cu dreptul consumatorului de a sti ce consuma. Romania parea sa fie constienta de acest lucru cand a semnat, in 2000, protocolul de la Cartagina, intrat  in vigoare in 2003. Prin acest protocol se angaja sa informeze si sa consulte publicul prin ample campanii, astfel incat acesta sa poata lua o decizie de cumparare/necumparare in cunostinta de cauza.

     

    La stadiul de angajament a si ramas. Pentru a afla despre OMG cu care diverse companii intentioneaza sa populeze rafturi sau hectare de pamant in tara lui, romanul trebuie sa viziteze macar lunar site-ul Ministerului Mediului (MAPPM). Aici, bine ascunse la capitolul „diverse“, el poate  gasi solicitarile pe care MAPPM le primeste in acest sens de la companii. Ministerul asteapta reactia publicului timp de 30 de zile, dupa care, spune legea, poate organiza chiar dezbateri publice. Dar numarul nesemnificativ de romani care stiu cate ceva despre OMG, intersectat cu multimea romanilor utilizatori de Internet (24% in 2004 conform Ministerului Comunicatiilor), va da un numar cu atat mai nesemnificativ de persoane informate.

     

    O alta problema aparuta pe agenda de nelinisti a ONG care militeaza pentru protejarea mediului sunt reziduurile provenite din procesarea industriala a OMG si in urma consumului. Chiar si productia de samanta a fost pusa sub semnul intrebarii.

     

    „De multe ori, chiar jumatate din productie este nereusita“, spune Dima. Ce se intampla cu aceasta cantitate? „Teoretic, ar trebui distrusa, dar sunt foarte putine statii de incinerare in Romania. Si chiar daca ar fi mai multe, dupa un esec in productie, cui ii mai arde sa mai dea bani si pe distrugere, atata timp cat legea nu il obliga?“

     

    De zile fripte se plang si cultivatorii ecologici. Din camp si pana la rafturi, spun ei, cele doua tipuri de produse – modificate genetic si organice (ecologice) – nu sunt complet separate, riscul de „contaminare“ fiind foarte mare. „Inainte de certificare, va trebui ca produsele ecologice sa fie testate suplimentar pentru a determina gradul de contaminare“, spune Dan Craioveanu, presedintele Federatiei Nationale de Agricultura Ecologica. „Acest fapt va ridica si mai mult costul final al alimentelor ecologice, impiedicand orice initiativa de a crea o piata interna pentru aceste produse, iar la export va anula avantajul de pret pe care il au pentru moment produsele ecologice romanesti pe pietele Europei de Vest.“

     

    De pericolul contaminarii continua sa se planga fermierii din toate tarile cultivatoare de OMG. Pentru ca nici o reglementare nu a reusit sa elimine complet riscul contaminarii. Vantul care transporta polen (unde este cazul), animalele in blana carora seminte continua sa se agate indiferent de litera legii, combinele din care mai cad OMG pe plantatia vecinului, depozitarea improprie sunt factori care au dejucat de multe ori precautiile fermierilor. Singurii oameni linistiti par sa fie americanii, argentinienii, canadienii si brazilienii. In tarile lor nu este obligatorie depozitarea separata a OMG si nici etichetarea alimentelor care contin OMG. Constantin Sin, seful Departamentului pentru Biotehnologie din cadul Ministerului Agriculturii, apreciaza avantajele economice de care se bucura aceste tari.

     

    „Pe continentul american, unde legislatia nu prevede depozitarea separata a productiei si etichetarea acesteia, costurile mai reduse se transmit si asupra produselor procesate. In Uniunea Europeana, aceste avantaje dispar o data cu aplicarea masurilor de etichetare si trasabilitate, costurile suplimentare aferente fiind transferate consumatorului.“

     

    Totusi, studii recente citate de presa americana releva faptul ca tot mai multi americani isi dorec ca produsele ce contin OMG sa fie etichetate. Mai mult, jumatate dintre americani si-ar dori ca astfel de produse sa nici nu existe pe piata. Prea tarziu insa. Supermarketurile lor sunt deja doldora de astfel de produse, toate neetichetate.

     

    Uniunea Europeana a gasit calea de mijloc. Produsele din OMG pot fi importate, dar consumatorii vor sti cand se afla in fata unui astfel de produs. Ramane ca piata libera sa hotarasca speranta de viata a acestor produse. Speranta care va creste pe masura ce producatorii vor „forta“ plantele sa aduca beneficii directe si consumatorilor, nu numai cultivatorilor, atragandu-i si pe acestia de partea lor.

  • CE SUNT OMG?

    Organismele modificate genetic (OMG) sunt plante carora geneticienii le-au adaugat o gena prelevata de la o alta specie, pentru a le conferi diverse proprietati.

     

    AVANTAJE: Rezistenta la erbicide, la boli sau la conditii de clima nefavorabile, productivitatea sporita sau continutul suplimentar de vitamine sunt doar cateva proprietati obtinute.

     

    CALEA TRADITIONALA: Agricultura traditionala lucreaza cu multe generatii de plante pana la obtinera trasaturii dorite, iar paleta de trasaturi ce pot fi obtinute astfel este mult mai restransa.

     

    SCURTATURA HI-TECH: Ingineria genetica este comparata cu o scurtatura hi-tech, pentru ca oamenii de stiinta reusesc sa transfere o gena chiar de la o specie la alta intr-un timp mult mai scurt.