Blog

  • 100 cei mai admiraţi CEO din România: 8. Daniel Dines, cofondator & CEO, UiPath

    Daniel Dines este antreprenorul român care a reconfigurat percepţia despre ce poate produce ecosistemul local de tehnologie la scară globală. Revenit recent în rolul de CEO al UiPath, Dines conduce cel mai valoros start-up tech fondat în România, companie listată pe Wall Street şi activă în automatizarea bazată pe AI. UiPath a raportat pentru entitatea din România o cifră de afaceri de 3,279 mld. lei în 2024 (+14,85%), profit net 30,6 mil. lei şi 1.155 de angajaţi, distanţându-se de toţi ceilalţi jucători locali de software.

    La nivel global, UiPath a închis FY2024 cu 1,3 mld. dolari venituri (+24%), în timp ce bursa a reacţionat recent cu +20% după anunţul parteneriatului strategic cu NVIDIA pentru integrarea AI în fluxuri sensibile (fraud detection, medical).

    Sub conducerea sa, UiPath a livrat primul trimestru profitabil de la listare (profit net de 34 mil. dolari în T4 fiscal; venituri trimestriale de 405 mil. dolari, peste aşteptările analiştilor) şi a ghidat investitorii către o traiectorie optimistă pentru FY2025, susţinută de extinderea în Enterprise AI şi verticalele reglementate. Dines este prezent constant cu mesaje publice despre prudenţă strategică şi disciplină de capital în creştere: a exportat global ideea că se poate construi din România un produs tehnologic cu tracţiune enterprise.

    Cu banii tăi nu poţi să-ţi asumi riscuri mari. Nu poţi construi o companie globală din Bucureşti, un software nu se vinde singur.

  • 100 Tineri manageri de top. Bogdan Găzdoiu, Senior National Key Account Manager Divizia Nutricia, Danone România

    Senior National Key Account Manager Divizia Nutricia, Danone România

    39 de ani


    Are o experienţă de 18 ani în vânzări în cadrul Danone, traseu care l-a purtat de la poziţia de reprezentant pe teren, la coordonarea echipelor de vânzari. Acum, spune el, explorează o nouă provocare – categoria de alimentaţie pentru bebeluşi şi nutriţie medicală. Evoluţia sa s-a bazat pe 1% talent şi 99% muncă, dar adaugă în ecuaţie şi pasiunea pentru ceea ce face.

     

    START CU IMPACT


    Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.


    Cea mai mare greşeală a fost să cred că e suficient să fiu cel mai bun din echipă fără să mă gândesc cum pot contribui ca întreaga echipă să devină mai bună prin implicarea mea.

    Am învăţat că într-o organizaţie, puterea echipei este întotdeauna mai valoroasă decât performanţa individuală. În momentele dificile, când ai nevoie să duci la capăt o sarcină complexă, sprijinul colegilor este esenţial.

    Lecţia pe care n-o voi uita niciodată este că succesul real vine din colaborare, comunicare deschisă şi din curajul de a cere şi de a oferi ajutor. Aceste lucruri m-au ajutat să cresc profesional şi personal.


    Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?


    Aşa cum spune o vorbă care mi-a rămas în minte: „Învaţă să pierzi ca să te poţi bucura cu adevărat de victorie.” Cele mai valoroase lecţii vin din momentele în care lucrurile nu ies cum ai planificat. Doar atunci ai ocazia să reflectezi, să înţelegi ce nu a funcţionat şi să iei decizii mai bune în viitor.

     

    TRASEU & AMBIŢIE


    Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine?


    Primii doi ani din carieră au fost cei mai grei. Nu voi uita niciodată cum mă trezeam la 4 dimineaţa pentru a ajunge la magazin la ora 6 şi a aproviziona rafturile înainte de deschidere.

    După zece ani în Danone colegii glumeau că am povestea perfectă pentru a deveni CEO. Au trecut 18 ani de atunci. Nu a fost nevoie să refuz funcţia de CEO, dar am ales să accept o nouă provocare: după o experienţă solidă în retail şi în gestionarea relaţiilor comerciale cu clienţii din canalele hipermarket, C&C şi supermarket, am fost promovat pentru a coordona operaţiunile Danone în canalul farma, pe categoria de nutriţie specializată pentru bebeluşi şi adulţi.


    CEO sau antreprenor?


    Antreprenor! Dacă tot vorbim despre greşeli şi eşecuri, mi-aş dori ca într-o zi să explorez ce înseamnă să înveţi din perspectiva antreprenorială. Cred că acolo se ascund lecţii valoroase despre adaptabilitate, risc şi inovaţie.


    Care e reuşita de care eşti cel mai mândru?


    Faptul că am reuşit să construiesc încredere solidă în relaţiile cu partenerii de business. Acolo unde există încredere şi respect, orice barieră poate fi depăşită.


    Trei superputeri profesionale.


    Perseverenţă, Perseverenţă, Perseverenţă.

     

    ECHILIBRU & INSPIRAŢIE


    Job + viaţă personală = echilibru?

    Încerc. Mi-aş dori să fie un echilibru perfect, dar încă lucrez la asta.

    Am învăţat însă că nu poţi performa în carieră dacă nu-ţi oferi timp pentru a-ţi relaxa mintea şi a te bucura de momente simple alături de familie şi prieteni. Acolo se află liniştea şi energia de care ai nevoie.


    Un hobby, o pasiune, o recomandare de carte?


    Fotbal, filme şi… „Shōgun” de James Clavell – o lecţie despre rezilienţă. În vremurile de azi rezilienţa este o calitate pe care o căutăm tot mai mult în noi înşine.

  • 100 Tineri manageri de top. Constantin Buznea, Director Regional, Auchan România

    Director Regional, Auchan România

    40 de ani


    Cu aproape 20 de ani de experienţă în retail, a început ca manager de raion în Auchan, în urmă cu 18 ani. Din rolul actual, coordonează activitatea a 16 magazine, cu un stil de leadership bazat pe integritate şi viziune pe termen lung.

     

    START CU IMPACT


    Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.


    Da, am făcut şi continui să fac greşeli – face parte din procesul de învăţare. Una dintre cele mai mari greşeli a fost la început, când, în rolul meu de manager, simţeam că trebuie să le fac pe toate singur. În timp, mi-am dat seama că nu poţi construi nimic durabil fără încredere în oameni. E important să ştii când să delegi, să laşi loc de iniţiativă şi să creezi spaţiu pentru ca echipa să crească şi să contribuie cu adevărat.


    Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?


    Greşelile fac parte din călătorie şi le văd ca pe paşi fireşti în procesul de învăţare. Eşecul, în schimb, apare atunci când nu înveţi nimic din el. Pentru mine, greşelile sunt şanse de a deveni mai bun. Eşecul apare doar când renunţi şi nu mai încerci să schimbi ceva.


    Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine?


    În prezent, coordonez mai multe echipe şi mă ocup de buna funcţionare a magazinelor din regiune. Contribui atât la definirea strategiei pe termen lung, cât şi la îmbunătăţirea activităţilor de zi cu zi. În perioada următoare, îmi doresc să dezvolt noi parteneriate în regiune şi să susţin evoluţia companiei.

     

    MOMENTE CARE CONTEAZĂ


    Care e reuşita de care eşti cel mai mândru?


    Dacă ar fi să aleg un lucru de care sunt cu adevărat mândru este felul în care mi-am schimbat stilul de viaţă. Am reuşit să construiesc o rutină mai sănătoasă şi echilibrată, iar asta s-a văzut imediat şi în viaţa profesională – am mai multă claritate, energie şi sunt mult mai prezent în tot ceea ce fac.


    Trei superputeri profesionale.


    Capacitatea de a inspira şi motiva echipe, adaptabilitatea şi viziunea strategică.


    Ce curs ţi-a schimbat perspectiva profesională?


    Programul AIM – Auchan International Management a fost o experienţă care mi-a deschis ochii asupra felului în care funcţionează lucrurile la scară mai largă. M-a ajutat să înţeleg mai bine cum gândeşti strategic, dincolo de ce se întâmplă azi sau în magazinul tău, şi cum să îţi adaptezi stilul de lucru în contexte foarte diferite.

     

    ECHILIBRU & INSPIRAŢIE


    Job + viaţă personală = echilibru?


    Cred că e esenţial să găseşti un echilibru între muncă şi viaţa personală, mai ales dacă vrei să fii eficient pe termen lung. Încerc să îmi organizez timpul astfel încât să am şi momente pentru mine – fie că e vorba de o călătorie, o întâlnire cu prietenii sau pur şi simplu o pauză reală. Am învăţat în timp cât de important e să delegi şi să nu încerci să le faci pe toate. Încă lucrez la asta, dar sunt tot mai atent la cum îmi consum energia şi când e cazul să apăs frâna.


    Ce faci când nu lucrezi?


    Îmi place să călătoresc ori de câte ori am ocazia şi să descopăr locuri, oameni şi poveşti noi. Mă atrag şi evenimentele, festivalurile sau concertele – momente care îmi dau energie şi mă ajută să mă reconectez cu cei din jur. Dacă ar fi să recomand o carte, aş spune Atomic Habits – o lectură practică şi clară despre cum poţi construi obiceiuri care chiar fac diferenţa în timp.

  • Europa ratează startul digital. De ce UE intră târziu în cursa cloud şi AI şi pierde controlul asupra infrastructurii critice? Oficial european: „Am pierdut întregul cloud. Am pierdut internetul, să fim sinceri”

    Europa a rămas mult în urma Statelor Unite în ceea ce priveşte infrastructura digitală şi a ajuns într-un punct în care „a pierdut internetul”, avertizează Miguel De Bruycker, directorul Centrului pentru Securitate Cibernetică al Belgiei (CCB), una dintre cele mai importante autorităţi europene în domeniu.

    „Am pierdut întregul cloud. Am pierdut internetul, să fim sinceri. Dacă vreau ca informaţiile mele să fie 100% în UE… să continuăm să visăm. Vă stabiliţi un obiectiv care nu este realist.” a declarat Miguel De Bruycker într-un interviu acordat pentru Financial Times.

    Potrivit acestuia, apărarea cibernetică a Europei depinde în mare măsură de cooperarea cu sectorul privat, iar majoritatea actorilor-cheie sunt companii din SUA. „În spaţiul cibernetic, totul este comercial. Totul este deţinut de sectorul privat”, a subliniat De Bruycker.

    Deşi această dependenţă nu reprezintă, în sine, o problemă de securitate enormă pentru UE, Europa pierde accesul timpuriu la tehnologii critice aflate în plină dezvoltare, în special cloud computing şi inteligenţa artificială, tehnologii esenţiale inclusiv pentru protecţia împotriva atacurilor cibernetice.

    „Inovaţia se întâmplă în altă parte, iar noi rămânem în urmă”, a avertizat el.

    În acest context, De Bruycker a criticat legislaţia europeană, inclusiv AI Act, susţinând că, deşi bine intenţionată, aceasta riscă să blocheze inovaţia într-un domeniu extrem de dinamic.

    Soluţia ar fi, în opinia sa, construirea unor capacităţi digitale proprii la nivel european, prin sprijin guvernamental pentru iniţiative private capabile să atingă masă critică.

    Dependenţa de companiile tech din SUA a devenit un subiect tot mai sensibil în capitalele europene, pe fondul apelurilor crescânde pentru consolidarea „suveranităţii tehnologice” a Uniunii.

    Avertismentele vin într-un context geopolitic tensionat. Belgia, care găzduieşte instituţiile UE şi sediul NATO, se află printre ţintele preferate ale atacurilor hibride atribuite Rusiei.

    De la invazia pe scară largă a Ucrainei, în 2022, autorităţile belgiene au raportat o intensificare a atacurilor cibernetice şi a incursiunilor cu drone în spaţiul aerian, subliniind vulnerabilităţile critice ale infrastructurii digitale europene.

     

     

  • Avertisment dur la adresa Iranului din partea lui Donald Trump în urma protestelor de la Teheran: „Dacă Iranul va trage şi va ucide protestatarii paşnici, SUA vor veni în ajutorul lor. Suntem pregătiţi şi gata de acţiune”

    Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis un avertisment dur autorităţilor de la Teheran, afirmând că Washingtonul ar putea „veni în ajutorul” protestatarilor iranieni în cazul în care regimul va răspunde violent la cele mai ample manifestaţii naţionale din ultimii ani.

    „Dacă Iranul va trage şi va ucide protestatarii paşnici, aşa cum obişnuieşte, Statele Unite ale Americii vor veni în ajutorul lor. Suntem pregătiţi şi gata de acţiune.” a declarat Trump într-o postare pe Truth Social.

    Protestele au izbucnit duminică, pe fondul nemulţumirilor economice, după ce inflaţia galopantă şi prăbuşirea nivelului de trai au scos mii de oameni în stradă. Iniţial concentrate în districtul de afaceri din Teheran, manifestaţiile s-au extins rapid către universităţi şi alte oraşe din ţară.

    Potrivit presei iraniene şi organizaţiilor pentru drepturile omului, mai multe persoane au fost ucise în confruntările cu forţele de ordine, iar zeci de protestatari au fost arestaţi, în condiţiile în care demonstraţiile au degenerat în violenţe în unele oraşe provinciale. Autorităţile iraniene au un istoric de reprimare dură a protestelor de amploare.

     

  • Un român este dat dispărut după incendiul din Elveţia. MAE, în contact cu autorităţile locale

    Un cetăţean român este presupus dispărut în urma tragediei produse în Elveţia, anunţă Ministerul Afacerilor Externe, care precizează că autorităţile române sunt în contact cu familia acestuia şi cu autorităţile elveţiene.

    Potrivit MAE, Ambasada României la Berna desfăşoară demersuri pe lângă instituţiile competente şi monitorizează situaţia cu prioritate.

    „În legătură cu tragicul eveniment produs în Elveţia, Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Berna este în contact cu familia unui cetăţean român presupus dispărut în urma incendiului”, arată instituţia.

    România face parte din grupul de contact umanitar constituit pentru sprijinirea autorităţilor elveţiene în gestionarea cazurilor persoanelor spitalizate, anunţă MAE.

    „În acest context, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării Naţionale sunt pregătite să acorde sprijin, inclusiv prin zboruri medicale specializate, la solicitarea părţii elveţiene”.

    MAE precizează că va comunica public orice evoluţie confirmată oficial privind situaţia cetăţeanului român.

  • Orbán ridică miza alegerilor din 2026: război sau pace pentru Ungaria

    Premierul ungar, Viktor Orbán, leagă direct alegerile parlamentare din 2026 de direcţia strategică a ţării şi susţine că votul va decide poziţia Ungariei faţă de război şi Bruxelles.

    Viktor Orbán a redus miza scrutinului din acest an la o alegere clară între război şi pace. Premierul ungar spune că alegerile din 2026 vor obliga Ungaria să decidă dacă va continua politica de neimplicare şi susţinere a păcii sau dacă va urma ceea ce el numeşte „deciziile de război ale Bruxellesului”.

    „Pentru Ungaria, a trebuit să răspundem la întrebarea dacă susţinem eforturile de pace sau deciziile de război ale Bruxellesului. În 2026, la alegerile parlamentare, va trebui să luăm din nou această decizie”, a transmis joi seara Orbán, într-o postare rezumată prin mesajul: „Război vs pace. Acestea sunt mizele alegerilor”.

    „Aceasta este întrebarea decisivă, de care depinde soarta ţării. Anul 2026 va fi anul deciziei legate de război: suntem de acord cu războiul sau rămânem în afara lui”, a precizat premierul ungar.

    Liderul de la Budapesta susţine că Ungaria este una dintre cele mai stabile ţări europene tocmai pentru că politica sa se sprijină pe câteva valori fundamentale, pe care nu este dispus să le abandoneze. „Ungaria este o ţară stabilă, dotată cu valori politice clare: pace, politică familială, migraţie zero. Nu poţi renunţa la asta!”, a scris Orbán.

    Potrivit primului ministru, viaţa politică şi socială a ţării se bazează pe o economie construită pe muncă şi performanţă şi pe un model social centrat pe familie, diferit de direcţia urmată de Bruxelles.

    „Aceşti piloni susţin viaţa a peste zece milioane de oameni, inclusiv a maghiarilor de peste graniţe. Din asta nu trebuie să cedăm”, a transmis premierul. Acesta a respins explicit migraţia, politicile de gen şi orice formă de subordonare faţă de instituţiile europene.

    Orbán susţine că politicile actuale ale Uniunii Europene, pe care le califică drept o „economie de război”, intră în contradicţie cu modelul politic şi social promovat de Ungaria.

    Alegerile parlamentare din Ungaria sunt programate pentru primăvara anului 2026, cel mai probabil în luna aprilie. Scrutinul va avea loc în timp ce este în vigoare starea de urgenţă instituită în 2022, după declanşarea războiului din Ucraina, şi prelungită de Parlament până în luna mai. Opoziţia susţine că acest cadru legislativ, care acordă puteri extinse guvernului, îl avantajează pe Viktor Orbán şi alianţa aflată la guvernare, Fidesz-KDNP.

    Principalul rival al premierului este partidul de opoziţie Tisza, condus de Péter Magyar, care a câştigat teren semnificativ în preferinţele electoratului. Potrivit sondajelor recente, Tisza – partidul de opoziţie condus de Péter Magyar – s-a aflat pe primul loc sau la un nivel apropiat de alianţa guvernamentală Fidesz-KDNP, condusă de Viktor Orbán.

    Alte formaţiuni, precum Mi Hazánk, partid naţionalist de extremă dreapta, ar putea intra şi ele în Parlament dacă vor depăşi pragul electoral.

  • „Elveţia României”: locurile unde se află cele mai frumoase şase sate din ţara noastră

    Nu trebuie să ieşi din România ca să găseşti peisaje rustice superbe, asemeni celor din Elveţia sau Franţa. Le avem şi noi.reşi!

    Şi nu numai că le avem, dar sunt cam de o sută de ori mai pitoreşti.Am pregătit mai jos, o listă cu şase dintre cele mai frumoase sate din România. Aşa că, în cazul în care plănuieşti o escapadă de weekend şi nu ştii ce destinaţie să alegi, inspiră-te. Orice ai alege, nu poţi g

    1. Şirnea

    Şirnea e un sat parcă ieşit din romanele lui J.R.R. Tolkien. E un sătuc din Braşov, amplasat la poalele Munţilor Piatra Craiului, la o altitudine de aproape 1.400 m. În 1960 Şirnea a fost declarat primul sat turistic din România, iar în prezent acolo se întâmplă o mulţime de evenimente interesante precum Focul lui Sumedru (ocrotitorul recoltelor şi oierilor), care are loc în fiecare an în 25 octombrie. Atunci copiii din sat se îmbracă în portul popular specific locului, fac un foc mare şi dansează în jurul lui. Cei mai curajoşi dintre ei sar prin foc sau sar peste focul lui Sumedru, cum spun sătenii.

    Ce mai poţi vizita daca ajunci în Şirnea? Dacă îţi plac lăcaşurile de cult, trebuie să ştii că sunt o grămadă în apropiere. Mai poţi vizita şi Parcul Naţional Piatra Craiului, Prăpastiile Zărneştilor, Cheile Moieciului, Peştera şi Cheile Dâmbovicioara, Peştera cu lilieci din satul Peştera, Barajul Pecineagu şi Lacul Vidraru.

    Unde stăm? La pensiunile agroturistice, care au oferte pentru toate buzunarele. Astfel, pentru o noapte de cazare preţurile încep de la 50 de lei şi pot ajunge până la 100 de lei. Ai condiţii ”de oraş” cu acces Wi-fi gratuit, grătar, camere cu Tv prin satelit şi – poate cel mai important într-o sejur de relaxare – vedere la munte.

    2. Pleşa

    Puţină lume ştie că în Bucovina, foarte aproape de Gura Humorului, se găseşte un sat foarte frumos, locuit exclusiv de polonezi. Limba română nu se aude decât de sărbători şi e folosită doar atunci când vin musafiri români.

    Dacă visezi la un sejur într-un astfel de loc, pregăteşte-ţi portofelul. O noapte de cazarecostă în medie 100 de lei, doar poate ajunge până la 400 de lei. Gazdele însă, promit să-ţi asigure o vacanţă de vis.

    3. Ciocăneşti

    Ciocăneşti e alt sat de poveste. Îl găseşti pe valea Bistriţei, pe drumul ce leagă Moldova de Maramureş, nu departe de Vatra Dornei. Pe pancarta de la intrare o să citeşti „sat muzeu”, pentru că e unul dintre puţinele sate româneşti care a reuşit, în ciuda trecerii timpului, să-şi păstreze armonia arhitecturală într-o lume obsedată de termopane, artificii pompoase, finisaje moderne şi grilaje de inox.

    Numele îi vine de pe vremurile când sătenii făureau arme şi armuri pentru oştile voievozilor Moldovei. Legenda spune că Ştefan cel Mare ar fi stabilit locul de altar al Mănăstirii Putna slobozind în văzduh o săgeată făcută de oamenii acestor meleaguri. Aici găseşti şi case încondeiate. Da, ai citit bine. Case încondeiate. Sunt de o frumuseţe rară şi arată aşa:

    În Ciocăneşti mai poţi vizita şi Casa Muzeu Leonida Ţăran, prima locuinţă din sat care a fost zugrăvită cu motive tradiţionale. Tradiţia caselor încondeiate a luat naştere în 1950, dintr-un gând al unei doamne din familia Ţăran, care, în momentul când a vrut să schimbe culoarea casei, şi-a dorit ca la pereţii clădirii “să se uite şi Luna şi Soarele”, potrivit unui reportaj din Jurnalul Naţional. Rezultatul a fost nu numai pe placul soarelui şi al lunii, ci şi al zecilor de turişti care ajung la Ciocăneşti în fiecare an.

    Vrei să rămâi aici peste noapte? O alegere excelentă, spun cei care au vizitat deja micuţa localitate. În plus, nu trebuie să faci un efort financiar prea mare. Pensiunile îşi aşteaptă clienţii cu preţuri cuprinse între 60 şi 70 de lei.

    4. Viscri

    Viscri e o localitate cu 1.000 de oameni care a ajuns cunoscută în toată lumea după ce prinţul Charles şi-a cumpărat o casă acolo. Judecând după fotografii, nici nu e greu să-ţi imaginezi de ce s-a îndrăgostit moştenitorul coroanei britanice de meleagurile Braşovului.

    Ce trebuie să ştii despre Viscri, în caz că alegi să-l vizitezi? În primul rând trebuie să ştii că adăposteşte una dintre cele mai spectaculoase şi mai vechi biserici fortificate săseşti, care a şi fost înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO. De asemenea, oamenii de aici au iniţiat un proiect foarte interesant, „Şosete din lână naturală din Viscri“. Potrivit Adevărul, şosetele croşetate din vechi pulovere de lână de către femeile din sat erau schimbate la început pe alimente, însă în timp trocul s-a trasformat într-un adevărat proiect: femeile din sat tricotează anual aproximativ 10.000 de şosete, mănuşi, căciuli, pulovere şi papuci din pâslă care sunt trimise la un depozit din Naumburg, Germania, de unde se vând apoi în toată ţara.

    Dacă ajungi acolo nu trebuie să ratezi nici supa de găină cu tăieţei, pâinea pe vatră şi dulceţurile. Puţină lume ştie de Dulceaţa de Viscri, lansată oficial în 2012 la Paris. Francezii o pot cumpăra la pachet cu un săculeţ şi o linguriţă de argint, dar tu o poţi primi în schimbul unui zâmbet, sătenii din Viscri sunt foarte generoşi.

    Ca să înnoptezi la Viscri, ar trebui să ai pregătiţi minimum 90 de lei. Există însă şi pensiuni care percep turiştilor care vor să doarmă în satul Prinţului Charles şi 200 de lei pe noapte.

    5. Botiza

    În inima Maramureşului, pe Valea Izei, te aşteaptă un ţinut de poveste, locuit de oameni ce sfidează timpul neostenind niciodată.

    Botiza a fost atestată documentar în 1373 sub denumirea de Batizha şi, pe lângă frumuseţea locurilor care te va încânta cu siguranţă, aici poţi vizita şi mănăstirea Botiza sau izvorul cu ape minerale Borcut. Odată ajuns aici, mai poţi vedea şi Bârsana, alt sătuc de care maramureşenii sunt mândri şi care e la fel de pitoresc ca Botiza.

    Preţurile la pensiunile din zonă sunt cuprinse între 60 şi 120 de lei pentru o noapte în inima Maramureşului.

    6. Rimetea

    Rimetea e unul dintre cele mai frumoase sate din Transilvania. Sătenii spun că aici soarele răsare de două ori. Şi, într-un fel, e chiar aşa. Localitatea e mărginită de versanţi abrupţi, care creează impresia că soarele se ridică de două ori pe cer.

    La Rimetea trebuie neapărat să ajungi dacă îţi plac escaladările şi sporturile aeronautice, pentru că – datorită felului în care e aşezată – Rimetea e destinaţia ideală pentru zborul cu parapanta, off the road şi drumeţii. Iar dacă eşti dispus să mai mergi încă 5 kilometri, poţi vizita şi Cetatea Colţeşti, care a fost ridicată în sec. al XIII-lea, pe o stâncă abruptă, pentru a le servi sătenilor ca loc de refugiu din calea invaziilor tătarilor.

    Ce mai poţi vizita dacă ajungi acolo? Poţi încerca să treci şi pe la Muzeul Etnografic, Moara de Apă (datează din 1275), Biserica Unitariană (construită în secolul al XVII-lea), Piatra Secuiului (mai e numită şi Uriaşul Culcat pe Spate, pentru că noaptea arată ca un uriaş culcat pe spate) şi aşa-numitele morminte din stâncă, unice în România.

    Unde dormi? La pensiunile conduse de gazde primitoare. Tarifele pornesc de la 90 de lei camera dublă pe noapte şi ajung până la 200 de lei.

  • 100 Tineri manageri de top. Mirela Ciovică, Head of Leasing, PPF Real Estate

    Head of Leasing, PPF Real Estate

    35 de ani


    La finalul facultăţii analiza opţiuni de master în străinătate, însă a primit oportunitatea de a începe o carieră în consultanţă imobiliară comercială şi a ales acest drum. După aproape zece ani de consultanţă pentru companii chiriaşe, a trecut de partea proprietarului de spaţii de birouri, respectiv PPF Real Estate. Acum este responsabillă de închirierea clădirilor de birouri ARC Office Experience, Crystal Tower şi Metropolis.

     

    START CU IMPACT


    Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.


    Îmi amintesc o situaţie în care am reacţionat poate prea direct. Uitându-mă în urmă, mi se pare amuzant, însă în acel moment nu a fost perceput pozitiv de către client. Lecţia învăţată a fost clară: indiferent de context, echilibrul şi calmul trebuie păstrate întotdeauna.


    Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?


    Recunosc că nu gândesc în termeni de eşec. Deşi nu joc, îmi place să urmăresc tenis şi asociez ce facem noi la birou cu ce se întâmplă pe terenul de tenis. OK, poate ai pierdut un ghem, un set, poate chiar meciul, dar la final tot poţi fi un jucător de tenis foarte bun, mâine este o nouă şansă să demonstrezi asta, iar meciul nu are timp de supărări.

     

    TRASEU & AMBIŢIE


    Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine?


    Responsabilitatea mea este închirierea clădirilor de birouri ARC Office Experience, Crystal Tower şi Metropolis. La finalul facultăţii analizam opţiuni de master în străinătate, însă am primit oportunitatea de a începe o carieră în consultanţă imobiliară comercială şi am ales acest drum… Retroactiv, cred că asta a fost decizia bună din două motive: cred că doar la o vârstă fragedă poţi tolera volumul de lucru din perioada de pionieriat şi primeşti un headstart pentru viitoarele funcţii mai mari (practic ajungi mai departe înaintea celor care au început după tine). După aproape 10 ani de consultanţă pentru companii chiriaşe, am trecut de partea proprietarului de spaţii de birouri, respectiv PPF Real Estate. Momentan trăiesc în prezent, îmi place foarte mult noul proiect la care lucrăm, ARC Office Experience, şi sincer mă gândesc doar la cum va arăta când va fi gata.


    CEO sau antreprenor?


    Visul meu pe termen lung este să fac ceea ce îmi place, îmi oferă satisfacţii multiple şi îmi antrenează mintea, creativitatea, talentele şi capacităţile. Set-up-ul şi funcţia pot fi diverse.


    Care e reuşita de care eşti cea mai mândră?


    Din perioada de consultanţă, este foarte satisfăcătoare finalizarea tranzacţiilor pe care tu le-am iniţiat şi ghidat într-un proces complex, cu multe piese mişcătoare. De asemenea, este satisfăcător că, în aceste tranzacţii, lucrezi cu oameni extrem de inteligenţi şi bine pregătiţi. Mai recent, sunt fericită de gradul de ocupare de 100% în clădirile Crystal Tower şi Metropolis Office Building.

     

    ECHILIBRU & INSPIRAŢIE


    Job + viaţă personală = echilibru?


    Cred că ele se influenţează reciproc; dacă una este în dezechilibru, o va umbri şi pe cealaltă. Aşadar, când alegi să prioritizezi atât viaţa personală, cât şi starea de bine, de fapt, această decizie este benefică şi pentru jobul tău.


    Ce faci când nu lucrezi?


    Îmi place foarte mult să ies din Bucureşti în weekend şi să merg la echitaţie. De asemenea, mă bucură să merg la studioul de dans, cred că este absolut terapeutic. Nu poţi dansa şi să fii stresat sau supărat în acelaşi timp. Când dansezi, te bucuri pur şi simplu de moment şi de prezenţa în propriul corp.

    În ceea ce priveşte recomandarea de carte, îl propun pe Irvin Yalom.

  • Cine ar putea fi românul care câştigă 100.000 de euro pe lună şi care a strâns în contul de pensie privată 650.000 de euro. Cum poţi afla chiar tu câţi bani ai strâns

    Un director din vârful unei instituţii financiare, un executiv din industria de petrol şi gaze sau un manager al unei multinaţionale cu prezenţă puternică în România ar putea fi, teoretic, profilul celui mai mare contributor din sistemul de pensii private Pilon II. 

    Contul său a ajuns la o valoare de 3,25 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 650.000 de euro, o sumă care sugerează venituri excepţionale, dar şi o carieră construită sub presiune ridicată şi cu responsabilităţi pe măsura remuneraţiei.

    Datele Autorităţii de Supraveghere Financiară arată că la finalul lunii septembrie 2025 cel mai mare cont individual din Pilonul II avea 3,25 milioane de lei, în creştere de la 3,01 milioane de lei la final de iunie, 2,82 milioane de lei la final de martie şi 2,66 milioane de lei la sfârşitul lui 2024. Presupunem că este vorba despre acelaşi cont.

    Evoluţia reflectă contribuţii lunare constante, calculate ca procent din salariul brut, completate de randamentele obţinute de fondurile de pensii.

    Identitatea participantului nu este publică, la fel ca şi fondul la care este arondat, însă dimensiunea contului permite o estimare rezonabilă a veniturilor care stau în spatele acestei acumulări.

    Un reper relevant este valoarea medie a unui cont de Pilon II pentru un participant cu salariu mediu pe economie cu istoric complet de contribuţii, din 2008 încoace. Potrivit datelor APAPR, cineva care contribuie constant din 2008 încoace pe baza contribuţiilor aplicate la salariul mediu şi al performantei administratorilor are, în medie, aproximativ 55.000 de lei în cont.

    Raportat la această medie, contul de 3,25 milioane de lei este de aproape 60 de ori mai mare. Diferenţa nu poate fi explicată printr-un orizont de timp mai lung sau printr-o strategie de investiţii diferită, ci aproape exclusiv prin nivelul veniturilor salariale. 

    Dacă aceeaşi proporţie este aplicată unui salariu mediu brut din economie de 1.600 de euro rezultatul indică un venit lunar de ordinul zecilor de mii de euro, mai exact 100.000 – 110.000 de euro.

    Acest nivel de venit plasează participantul într-un cerc extrem de restrâns al pieţei muncii din România. Este vorba, cel mai probabil, de un executiv din top managementul unei companii foarte mari, posibil din primele zece grupuri după cifra de afaceri sau valoare, unde deciziile luate influenţează nu doar rezultatele firmei, ci şi alte companii, furnizori, bănci sau chiar sectoare întregi din economie.

    Dincolo de caracterul spectaculos al sumei, povestea acestui cont rămâne una anonimă. Nu ştim cine este titularul, unde lucrează sau ce funcţie ocupă. Ştim însă că banii nu sunt rezultatul unui câştig întâmplător, ci al unui parcurs profesional de vârf, cu responsabilităţi mari, presiune permanentă şi o remuneraţie pe măsură.

    Cei care vor să afle la ce fond de pensii sunt înscrişi pot accesa platforma APAPR https://apapr.ro/pilonul-2-totul-despre-pensia-ta-privata/ sau a ASF.

    După identificarea administratorului, participanţii pot lua legătura direct cu acesta pentru a afla valoarea actualizată a contului personal, istoricul contribuţiilor şi opţiunile disponibile la momentul pensionării.