BusinessMagazin

Blog

  • CONFERINTE: Izvorul de bani al hotelierilor

    Peste 1.800 de conferinte, congrese si seminarii in 2004. Incasari directe de 37 de milioane de euro, plus alte sute de milioane de euro in castiguri indirecte. Romania este una din tarile considerate „pe val“ pentru organizarea asa-numitelor „events“.

    Daca ar fi avut macar o sala de conferinte de minim 250 de locuri, hotelul Caro din Bucuresti ar fi castigat anul trecut peste 650.000 de euro. Si asta pentru ca, desi are sapte sali de conferinte care aduna 420 de locuri, in cea mai mare dintre acestea au loc doar 150 de persoane. Din cauza asta, Octavian Lazar, directorul hotelului, spune ca anul trecut a refuzat in medie patru cereri de conferinte sau congrese lunar. „Cele circa 50 de conferinte pe care le-am pierdut anul trecut ar fi adus in hotel minim 200 de persoane de fiecare, adica in total peste 10.000 de oameni. Cheltuiala medie de persoana la un astfel de eveniment este de circa 65 de euro, ceea ce inseamna ca puteam castiga anul trecut mai mult de 650.000 de euro doar daca am fi avut aceasta sala“, povesteste Lazar. 

    Exemplul Caro reflecta, la nivel mic, ceea ce se intampla in Romania de doi ani. pentru ca nu au sali suficient de mari, hotelierii pierd banii din congrese, seminarii sau conferinte. Nici chiar Howard Johnson Grand Plaza, cea mai spectaculoasa aparitie pe piata hoteliera a anului trecut, nu a putut onora toate comenzile pe acest segment, desi are opt sali de conferinta, cea mai mare dintre ele putand primi 400 de persoane. „Am avut si noi cereri de acest gen. De exemplu, a fost o cerere pentru 20 de sali timp de doua saptamani… In general, motivul pentru care nu am putut onora cererile din strainatate a fost capacitatea insuficienta pe care o aveam“, spune Dana Dumitru, PR manager la Howard Johnson.

    Paul Marasoiu, presedintele companiei de consultanta hoteliera Peacock Hotels, crede ca  Romania a devenit o destinatie optima pentru evenimente de tip asociativ si corporatist cu o anvergura cuprinsa intre cateva zeci si cateva sute de participanti. 

    Sunt insa, adauga el, destul de putine locatii dedicate, care sa poata gazdui la nivelul exigentelor mondiale intruniri cu peste 300 – 400 de participanti in plen, iar congresele cu peste 1.000 de participanti, care sunt de altfel extrem de profitabile si economic, si ca imagine pentru Romania, pun dificultati majore din acest punct de vedere chiar si in Bucuresti.

    „Totusi, cererea este remarcabila si intr-un trend ascendent“, adauga Marasoiu, in special in domenii ca specializarile diverse ale medicinei si farmaciei, economie si servicii bancare, tehnologie. 

    De ce vor sa vina strainii la conferinte in Bucuresti, care nici macar nu are o faima de oras turistic? Pe langa faptul ca e mai ieftina, Romania, spune Marasoiu, e o destinatie  usor accesibila prin legaturi aeriene cu majoritatea capitalelor lumii. Apoi, importanta este si stabilitatea politica si civila, dar si calitatea de membru NATO. La acestea se adauga perspectivele aderarii la UE.

    Mai sunt insa multe lucruri de pus la punct. Capacitatea totala a salilor de conferinte din Bucuresti, de exemplu, este de aproximativ 16.000 de locuri, iar capacitatea hoteliera la standarde de 3-5 stele nu depaseste 3.800 de camere. „Spre comparatie, Budapesta dispune de 42.500 de locuri in sali de conferinte, cu cea mai mare sala de 9.700 de locuri si aproximativ 13.000 de camere in hoteluri de 3 – 5 stele“, explica Radu Cimponeriu, presedintele Romanian Convention Bureau – RCB (Asociatia Nationala a Organizatorilor Profesionisti de Conferinte si Expozitii). De aceea, crede el, ungurii au avut anul trecut incasari de peste trei ori mai mari decat ce a castigat Romania din organizarea de astfel de evenimente.

    Partea buna este, insa, ca in urmatorii ani, potrivit estimarilor Peacock Hotels, piata hoteliera din Bucuresti va insuma aproape 9.000 de camere, majoritatea proprietatilor hoteliere nou construite urmand a se inscrie in categoria trei si patru stele. Aproape toate aceste hoteluri vor incerca sa-si castige partea lor de congrese si conferinte, iar planurile lor de constructie vor include spatii de reuniuni cu dotari specifice. 

    Nici nu este greu de inteles de ce se acorda atat de multa importanta acestui gen de afaceri, daca am sti ca in cifra de afaceri a hotelurilor de trei, patru si cinci stele se regaseste in proportie de 20-40% castigul atras de organizarea de evenimente.

    Exista insa si o parte rea a problemei, si anume aceea ca nici in Bucuresti, si cu atat mai putin intr-o alta zona din tara, lipseste un centru de conferinte si expozitii de prima liga. Cimponeriu de la RCB spune ca, potrivit standardelor internationale, un centru de conferinte trebuie sa aiba o sala de plen cu peste 300 de locuri si cel putin 2-3 sali pentru lucrari paralele, care impreuna sa insumeze peste 80% din capacitatea salii de plen. In Romania, nu sunt mai mult de zece centre de conferinte care sa indeplineasca aceste conditii.

    „Este necesar un centru de conferinte cu o sala de plen de 5-6.000 de locuri si cu un numar corespunzator de sali adiacente, adica un total de peste 10.000 de locuri. Un astfel de centru este foarte greu sa si-l asume o companie, deoarece constructia lui poate costa cateva zeci de milioane de euro. Astfel de proiecte se fac, in general, in lume, prin parteneriate public-private“, explica presedintele RCB. Cu toate acestea, anul trecut, numarul de evenimente – conferinte, seminarii, congrese si  expozitii, este estimat la peste 1.800, fata de aproximativ 1.500 in 2003, potrivit datelor RCB. 

    Incasarile din congresele si conferintele desfasurate anul trecut sunt estimate la circa 37 de milioane de euro, cu 20% mai mult decat in 2003. Foarte important este ca pe langa acesti bani, cei care s-au deplasat intr-un oras pentru un astfel de eveniment, au avut, cu siguranta, si alte cheltuieli colaterale.

    Asa s-a intamplat si cu cei 2.400 de participanti la Congresul Mondial al Postelor, desfasurat anul trecut la Bucuresti, in pe-rioada 12 septembrie – 7 octombrie. Acest congres a fost cel mai mare organizat dupa 1989 in Romania, iar incasarile aferente ale hotelierilor s-au cifrat in mai putin de o luna la circa doua milioane de euro. „In afara de acesti bani, estimam ca cei 2.400 de participanti au mai cheltuit in perioada in care au stat aici circa 10 milioane de euro pe suveniruri, plimbari, iesiri la restaurante sau shopping“, considera George Sorin Nicolescu, presedintele agentiei de turism Olimpic International, care s-a ocupat de organizare.

    El crede ca 2005 si 2006 vor fi ani si mai buni decat precedentul, tocmai pentru ca in 2004 s-au desfasurat, fara incidente, pe langa Congresul Postelor, si alte doua evenimente internationale: summit-ul sefilor de stat din Europa Centrala si reuniunea ministrilor apararii din tarile NATO de la Poiana Brasov. 

    Nicolescu mai crede ca autoritatile romane din turism ar trebui sa promoveze Romania ca destinatie optima pentru desfasurarea de seminarii si congrese, pentru ca participantii se pot intoarce oricand ca turisti. Intr-adevar, nivelul participantilor la aceste evenimente este peste medie, atat din punct de vedere financiar, cat si pozitie sociala sau putere de influenta.

    „In cele mai multe cazuri, faptul ca vine aici pentru un congres, nu este o decizie personala a individului de a merge in acea tara. Poate ca acesti oameni nu ar fi venit, altfel, niciodata in Romania. De cele mai multe ori, participarea acestora este finantata de o companie, o asociatie sau un organism international, asa ca isi permit sa cheltuie in plus“, spune Cimponeriu. 

    Cei care lucreaza in turism cred ca, in afara cheltuielilor platite de organizator, un participant la o conferinta sosit din strainatate, cheltuie in medie aici circa 100 de euro pe zi. Tinand cont ca durata medie de participare la o conferinta, congres sau seminar international in Romania este de 2,2 zile si ca, potrivit RCB, banii castigati de organizatori de la participantii din strainatate se invart in jurul sumei de 370 de euro pe zi, rezulta ca un participant strain la un congres lasa in Romania peste 1.000 de euro, adica mai mult decat dublu fata de suma medie cheltuita de un turist strain in Romania. „De aici pot veni sume importante, si nu de la doi-trei batrani din strainatate care vin la mare“, considera Nicolescu de la Olimpic.   

  • INVESTITII: Consumul de paine scade atunci cand creste nivelul de trai, dar, in acelasi ritm, se rafineaza

    Din 5.000 de producatori de paine declarati, doar 2.000 sunt activi. Din cei 2.000  vor mai ramane cateva sute. Cei care nu vor putea trece singuri de momentul 2007 vor supravietui doar daca isi vor uni fortele cu companiile mari – 30 la numar.

    In urma cu doi-trei ani, era de ajuns sa coci un cuptor cu „scandurica“ pentru a servi clientii de peste zi ai magazinelor Ana PAN. Astazi, aceasta paine din faina de graham si tarate („maturica stomacului“) se vinde simtitor mai bine, spune Carmen Friptu, directorul comercial si de marketing al Ana PAN S.A. 

    „Astazi coacem zilnic patru-cinci cuptoare de «scandurica». Lumea a inceput sa se orienteze spre graham, spre painea sanatoasa“, spune Friptu. 

    Paradoxal la prima vedere, cuptoarele de specialitati „negre“ se golesc tot mai des intr-o piata in care consumul de paine e in scadere. Explicatia o gasim in istoria altor tari: consumul de paine scade atunci cand creste nivelul de trai, dar, in acelasi ritm, se rafineaza. 

    Modificarile in consum se resimt deja in industria romaneasca de panificatie: numarul companiilor active scade, in timp ce companiile puternice se consolideaza. 

    Din cele 5.000 inregistrate „probabil 3.000 nu sunt active pe piata“, iar din cele ramase, doar treizeci sunt companii mari, conform Patronatului Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase (ROMPAN). Fuziunile si preluarile continua, iar investitiile in modernizari, marketing si distributie le detroneaza pe cele in extinderea capacitatilor de productie. 

    Toate aceste tactici urmaresc un singur scop: cresterea calitatii produselor si pastrarea preturilor mici pentru a rezista pe o piata tot mai competitiva, estimata la 35.000 de miliarde de lei (aproximativ un miliard de euro – Rompan).

    „Societatile vor rezista concurentei prin concentrarea activitatilor si prin analizarea atenta a costurilor de productie“, este de parere Aurel Popescu de la Rompan. Ca atare, „in perioada urmatoare procesul de concentrare va continua“. La aceeasi concluzie a ajuns si Viorel Marin, presedintele Asociatiei Nationale a Industriei de Morarit si Panificatie (ANAMOB). „Dupa aderarea la UE estimam ca vor mai ramane doar 10-20% dintre producatorii activi in prezent“, spune el. Chiar daca nu anunta oficial, marile companii fie recunosc, fie nu neaga ca se pregatesc de preluari sau fuziuni.

    „Sunt discutii cu mai multe companii, unele mai avansate, altele la inceput“, spune Dan Trifu, directorul financiar al Vel Pitar, una dintre principalele companii din industria de morarit si panificatie din tara, cu o cota de piata volumica estimata la 7-8%. 

    Trifu spune ca nu poate furniza detalii pana la finalizarea preluarilor „cu decizii ferme ale fiecarei parti implicate“, dar surse din piata vehiculau nume de companii precum Plevnei S.A. din Bucuresti sau chiar Loulis. 

    Intrebat daca va prelua fabrica Plevnei – scoasa la vanzare in 2003 ca urmare a dificultatilor financiare provocate de criza graului – Trifu a declarat: „In acest moment, mai degraba nu“. Pentru fabrica Plevnei, singura fabrica mare independenta din Bucuresti, isi aratasera interesul anul trecut inca doua companii importante din sector – Boromir Ind Ramnicu-Valcea si Racova Com Agro Pan Vaslui. 

    Trifu recunoaste totusi intentiile companiei de a se extinde: „Vel Pitar considera ca, imediat dupa 2007, competitia va fi la un cu totul alt nivel. Din aceasta perspectiva, orice organizatie de profil care intelege necesitatea alinierii la noile standarde este binevenita alaturi de noi“. Procesul de consolidare este, pe termen mediu, inevitabil, mai spune directorul economic al companiei cu o cifra de afaceri de 56 de milioane de euro in 2004 si cu un profit de 2 milioane in aceeasi perioada. Totusi, starea de decapitalizare a majoritatii companiilor de profil il fac pe Trifu mai rezervat in ce priveste dinamica fuziunilor si preluarilor pe termen scurt. 

    „Nu ma astept in 2005 la dezvoltari spectaculoase din aceasta perspectiva“. Actionarul principal al Vel Pitar este fondul de investitii Broadhurst Investments Limited, care detine 73,79% din actiunile companiei. 

    Nikolaos Voudouris, presedintele Loulis Romania, nu a vrut sa declare nimic referitor la posibilitatea de a cumpara alte firme sau de a vinde compania. Producatorii sunt ceva mai transparenti cand vine vorba de investitiile pe care se pregatesc sa le faca in modernizare, marketing si implementarea standardelor de igiena si calitate. 

    Firmele care au constientizat necesitatea acestor investitii au facut-o cu pretul de a iesi in pierdere. In aceasta situatie s-a aflat timp de doi ani unul dintre cei mai importanti producatori de paine din tara, Loulis S.A – filiala grupului elen Loulis. De la intrarea sa pe piata romaneasca in 1999, compania a investit peste 80 de milioane de euro. De-abia anul trecut firma a revenit la profit. Dar profitul nu a depasit 2% din cifra de afaceri. Investitiile firmei 

    s-au indreptat in 2004  catre modernizarea liniei de productie a painilor feliate, catre implementarea normelor HACCP de igiena si siguranta a alimentelor – impuse de UE – si catre construirea unei linii de productie a aluaturilor congelate. 

    Compania va continua sa investeasca si in acest an, dar va directiona fondurile de circa 1,7 milioane de euro spre marketing si distributie, spune Nikolaos Voudouris, presedintele filialei din Romania a companiei.

    „Vom acorda o atentie deosebita promovarii brandurilor noastre pentru a consolida imaginea companiei. Mai mult, vom lansa produse noi“, spune Voudouris. Dupa ce va reorganiza sistemul de distributie, Voudouris spune ca va putea chiar diminua costul final al painii cu circa 2-3%. 

    Un alt mare producator aflat in febra investitiilor este Dobrogea Grup Constanta, cu o cifra de afaceri de 75,4 milioane de euro in 2004 si previziuni de crestere a acesteia cu 22% in acest an. Compania cu capital exclusiv romanesc anunta pentru acest an investitii de peste 2,5 milioane de euro, dupa ce in 2004  programase investitii de 4 milioane de euro, conform Ziarului Financiar.

    Micii producatori vor fi obligati sa se adapteze noilor cerinte in aceeasi masura, in ciuda fortei lor financiare reduse, spune presedintele Rompan, Aurel Popescu. „Brutariile artizanale vor ramane pe piata daca vor intampina cerintele consumatorilor, adresandu-se inclusiv unor nise si daca vor respecta toate regulile privind siguranta alimentara.“ Sansa micilor producatori este sa se axeze pe produse traditionale si ecologice, este de parere si Viorel Marin de la Anamob. Adica pe produsele cu valoare adaugata.

    Doar asa vor putea supravietui intr-o piata in care sunt nevoiti sa isi vanda produsele la preturi de trei pana la cinci ori mai mici decat producatorii din UE, desi platesc pe grau mai mult decat acestia.  Privita insa la nivel global, piata va creste, spun producatorii. Nu volumic, ci valoric. Aceasta tendinta va fi dictata intai de consumatorii in cautare de produse de calitate cu valoare adaugata. Mai apoi, de cresterea pretului painii, o data cu aderarea la UE. Consumatorii nu vor simti insa nici o crestere brusca: cel putin pana la recolta urmatoare, pretul painii va ramane acelasi, spun producatorii.

  • PREVIZIUNI

    Dupa aderare, in industria de panificatie si morarit vor aparea urmatoarele fenomene:

    CONCENTRARI in industria de morarit, numarul companiilor de pe piata urmand sa ajunga in cativa ani la numai cateva sute.

    COEXISTENTA in industria de panificatie a brutariilor industriale mari, a celor artizanale si a celor din super/ hipermarketuri. Numarul lor se va reduce insa substantial, in functie de calitatea produselor si asigurarea sigurantei alimentare.

    CONSUMUL de panie va scadea in cativa ani de la 113 kg/cap de locuitor la 90-95 kg/cap de locuitor.

    DOAR 10-20% dintre producatorii activi in acest moment vor rezista dupa aderarea la UE, estimeaza Viorel Marin de la Anamob.

    CRESTEREA PRETURILOR dupa aderare va merge mana in mana cu cresterea pro-fitabilitatii industriei

    CALITATEA produselor va creste „in ritm mai sustinut“ decat preturile, spune Dan Trifu de la Vel Pitar.

  • Oranj de Chisinau?

    Chisinaul e drapat in portocaliu. Pe 6 martie sunt alegeri. Poate cele mai importante din istoria Republicii Moldova. Va ramane Chisinaul in sfera de influenta a Moscovei sau se va alatura trendului schimbarii „portocalii“ de la sfarsitul anului 2004? Este posibila aplicarea unui scenariu regional prestabilit? Sunt pregatiti basarabenii, cei mai saraci dintre europeni, pentru democratizare reala? Ce mutare pregateste Rusia? Ce rol joaca Romania in aceasta ecuatie? 

    Sasa N. s-a nascut in apropiere de Balti. A fost printre primii studenti basarabeni sositi in Romania, cu o bursa care i-a schimbat viata. Acum e procuror in Bucuresti, are cetatenie romana si n-a mai fost dincolo de Prut de trei ani. Fostul lui sat il deprima. Ii pare o alta lume. In schimb, il viziteaza parintii, de doua ori pe an. Ii duce pe Valea Prahovei, la Cluj sau la Timisoara. La plecare, le da bani, sa poata trai decent pana la urmatoarea intalnire.  Sunt sute de mii de basarabeni stabiliti in Romania, discret, in ultimii 15 ani. Unii studiaza inca, altii muncesc. Multi, la negru. Le trimit bani celor de acasa. Pentru oamenii celei mai sarace tari din Europa, Romania e un vis. Iar faptul ca Bucurestiul va fi capitala unei tari UE, in cel mult trei ani, incepe sa se simta si la nivelul a ceea ce se numeste viata politica moldoveneasca. 

    Pana si comunistii lui Vladimir Voronin par, cel putin la nivel declarativ, sa-si fi intors fata de la Rasarit la Apus. Explicatia tine de contextul politic regional. „Trendul portocaliu“ e prea aproape. Cei care i se opun pot fi spulberati. Iar comunistii moldavi incearca sa se adapteze. „Si-au modificat platforma politica, recunoscand pluralismul politic, proprietatea privata si vorbind despre integrarea europeana“, explica Igor Muntean, director executiv al Institutului pentru Dezvoltare si Initiative Sociale (IDIS) de la Chisinau. Exista insa, in Moldova, premisele unor schimbari radicale? Ce hram poarta actorii politici de acolo? 

    In prezent sunt inregistrate 21 de formatiuni politice. Doar trei-patru au mijloace suficiente pentru a-si putea desfasura o activitate normala, la nivel national. Si doar doua dispun de structuri organizate si ra-mificate in toata tara, se arata intr-un raport realizat in colaborare de fundatia americana IFES si de cea basarabeana ADEPT (Asociatia pentru Democratie Participativa).

    Forta politica dominanta o constituie comunistii. Ei nu sunt vopsiti, ci se numesc chiar asa, Partidul Comunistilor din Moldova (PCM). Controleaza tot: seful statului e Vladimir Voronin, liderul PCM, presedintele Parlamentului (unde comunistii au 71 de mandate, din 101) e Eugenia Ostapiciuc, iar premier Vasili Tarlev. Am numit aici primele trei persoane de pe lista comunistilor. Lista care, ca o curiozitate, cuprinde numerosi oameni in varsta si multi candidati care nu cunosc limba romana. „In scurt timp, vor cunoaste cu totii limba moldoveneasca. Iar varsta nu are nici o importanta pentru ca in Parlament nu se organizeaza olimpiade sportive“, este replica lui Voronin. PCM este partidul care a oficializat „limba moldoveneasca“ si a incercat sa faca din limba rusa a doua limba oficiala in Basarabia. 

    Un singur partid din Republica Moldova se poate compara cu PCM la capitolul forta de penetrare teritoriala: Partidul Popular Crestin Democrat (PPCD), condus, de la infiintare, de Iurie Rosca. PPDC este succesorul  Miscarii Democratice din Moldova (1988-1989), devenita Frontul Popular din Moldova (1989-1992). Membru cu drepturi depline al Internationalei Democrat Crestine si Populare, PPDC s-a opus constant regimului comunist si a luptat pentru independenta Moldovei fata de URSS. Ani de zile, formatiunea lui Iurie Rosca a militat pentru apropierea, din toate punctele de vedere, de Romania. Poate ca aceasta constanta explica si faptul ca PPDC este singurul partid de la Chisinau care a facut parte din toate parlamentele de dupa declararea independentei.   De-a lungul timpului, PPDC s-a remarcat prin capacitatea de a scoate oamenii in strada. De exemplu, in 2002, zeci de mii de oameni au manifestat impotriva obligativitatii de a studia limba rusa in invatamantul primar. De aici i s-a tras partidului lui Iurie Rosca suspendarea temporara, „pentru incalcari grave ale unor prevederi ale legislatiei in vigoare“. Decizie retrasa, ulterior, ca urmare a reactiilor internationale. 

    Acum, PPDC spera sa produca o surpriza de proportii. Ei lucreaza cu celebrul Dick Morris (cel care l-a ajutat si pe Victor Iuscenko), au adoptat culoarea portocalie si un slogan (Dreapta Alegere, prescurtat D.A.) care aminteste de D.A.-ul din Romania si de cel din Ucraina (Tak!, in varianta de la Kiev). De altfel, si comunistii au scris, langa secera si ciocan, cuvantul DA, e drept, cu caractere chirilice. Cea de a treia forta politica importanta este Blocul Moldova Democrata (BMD), alcatuit din trei partide, unele dintre ele constituite, la randul lor, prin comasarea altora. Principalii lideri BMD sunt primarul Chisinaului, Sera-fim Urecheanu, ex-premierul Dumitru Braghis, Veaceslav Untila, Dumitru Diacov si Oleg Serebrian. Serafim Urecheanu este propunerea BMD pentru preluarea functiei de sef al statului, iar Dumitru Braghis pentru cea de premier. La alegerile de la 6 martie mai participa 12 candidati independenti (iese in evidenta fostul membru al grupului Ilascu, Andrei Ivantoc) si inca opt formatiuni politice: Partidul Social Democrat din Moldova (a candidat fara succes la fiecare scrutin parlamentar din 1994 incoace), Uniunea Centrista, Partidul Taranesc Crestin Democrat, Partidul Dreptatii Social-Economice, Patria – Rodina (o alianta Partidul Socialist – Partidul Socialistilor), Miscarea Ravnopravie si Uniunea Muncii Patria-Rodina. 

    Ultimele trei se adreseaza nostalgicilor URSS si rusofonilor.  Analistii politici de la Chisinau remarca faptul ca la alegerile din aceasta primavara s-au inscris cei mai putini candidati, de la proclamarea independentei si pana acum. 

    De vina e, in primul rand, pragul electoral, o sita care a permis accesul in parlament a doar trei forte politice la ultimele alegeri, cele din 2001. 

    Este vorba despre PCM, cu 71 de mandate, din 101, Blocul Electoral „Alianta Braghis“ (19) si PPCD (11). Cele trei formatiuni au fost votate, in total, de numai 71,5% din alegatori; prin urmare, au fost redistribuite 28,5% din voturi, ceea ce ridica o problema de reprezentativitate. O alta problema de reprezentativitate remarcata de analistii IFES/ ADEPT: 500.000 de moldoveni au actele de identitate expirate, deci nu pot vota, iar alti aproximativ un milion (chiar mai mult, dupa unele estimari), sunt plecati la munca in strainatate. In sfarsit, 15% dintre basarabenii cu drept de vot locuiesc in Transnistria, unde nu pot vota; autoritatile de la Chisinau organizeaza sectii de votare la limita regiunii separatiste, dar prezenta la vot a transnistrenilor este de doar 1-2%. Rezultatul: populatia exclusa de la vot ajunge la peste o treime din cei 4,4 milioane de locuitori ai Republicii Moldova, se estimeaza in raportul IFES/ADEPT. Exista deja numeroase critici referitoare la felul in care s-a comportat si se comporta puterea de la Chisinau. Pe de o parte, comunistii lui Vladimir Voronin sunt acuzati ca exercita un control cvasi-total asupra presei. 

    Un raport al Coalitiei civice pentru alegeri libere si corecte arata ca ziarele de stat (Moldova Suverana, Nezavisimaia Moldova, partial Vesti Gagauzii si Farul Nistrean) „abunda in articole de lauda la adresa guvernarii“, discreditand, pe de alta parte, principalii oponenti ai partidului de guvernamant. In acelasi timp, unele publicatii private critica partidul de guvernamant si promoveaza BMD. 

    Plecand de aici, de la faptul ca PCM-ul lui Vladimir Voronin controleaza autoritar practic toate pargiile puterii, exista ingrijorari in legatura cu corectitudinea desfasurarii alegerilor si indoieli ca rezultatul oficial al acestora va fi cel real. Acesta a si fost mesajul transmis de Terry Davis, secretar general al Consiliului Europei, dupa vizita din ianuarie: „Am venit la Chisinau pentru a ma convinge ca poporului din Republica Moldova ii vor fi asigurate niste alegeri libere si corecte“.

    Dincolo de acuzatiile aduse de unii altora, campania electorala abunda, firesc, de promisiuni. Toate formatiunile importante isi declara ca prioritate integrarea Moldovei in UE. Si, in principiu, toate promit crearea de noi locuri de munca (BMD – 100.000, PPDC – 198.000, PCM – „lichidarea somajului“), majorarea salariului mediu (PPDC – 330 de dolari, PCM – 300 de dolari, BMD – 300 de dolari), a pensiilor, a numarului de burse studentesti s.a.m.d. 

    Ca promisiuni speciale, BMD vorbeste despre reducerea pana la 10-12% a impozitului pe venit la persoane fizice, iar PPDC, care are cel mai radical program, despre  scoaterea din tara a „trupelor de ocupatie ruse“, abandonarea statutului de neutralitate si aderarea la NATO. 

    Actorii importanti au insa multe „pacate“, ceea ce explica numarul mare de nehotarati despre care vorbesc sondajele  de opinie si o probabila slaba participare la vot. Pe de o parte, cei din opozitie ajung cu greu sa aiba vizibilitate. Pe de alta parte, dinspre PPDC, posibilele aliante postelectorale sunt greu de prevazut. Cu comunistii e exclus. Iar relatiile cu BMD sunt tensionate, ca urmare a atacurilor dure la adresa liderilor Blocului, despre care popularii lui Iurie Rosca au spus ca sunt „fosti nomenklaturisti, corupti“. La randul lui, Rosca e acuzat ca, in 1999, a votat alaturi de comunisti pentru debarcarea guvernului Sturza. Am fost singurii care ne-am opus, fara succes insa, moldovenizarii statului, a replicat el. 

    Practic, cea mai mare problema a opozitiei moldave raman atacurile reciproce si lipsa de actiune concertata. In plus, arata directorul executiv al IDIS, Igor Muntean, „Moldovei ii lipseste acel lider credibil al opozitiei care a existat in Georgia sau Ucraina. Nici unul nu este cotat ca lider national si nu se bucura de sustinerea larga a populatiei“. Pe de alta parte, se manifesta o mare lipsa de coeziune, inclusiv in randul BMD. Blocul cuprinde numerosi lideri importanti care n-au reusit insa sa aiba puncte de vedere unitare in chestiuni importante. Analistii BBC dau ca exemplu faptul ca Dumitru Braghis si Oleg Serebrian exclud orice colaborare postelectorala cu comunistii, in vreme ce Serafim Urechean nu exclude din start eventuale negocieri. 

    De partea cealalta, partidul lui Voronin are dezavantajul ca, in ultima vreme, a schimbat macazul cu 180 de grade. Dupa ce aderarea la Uniunea Rusia-Belarus era data ca prioritate in 2001, acum vorbeste despre UE si implicarea SUA in negocierile transnistrene. Asta dupa ce a refuzat Memorandumul Kozak de federalizare a Moldovei si acceptare a prezentei armatei ruse pe teritoriul republicii inca 20 de ani. 

    Prima consecinta: derutarea electoratului nostalgic, pro-rus. A doua: racirea, cel putin aparenta, a relatiilor cu Kremlinul. Dar ce face Moscova, in aceste conditii? In orice caz, prefera sa nu mai actioneze fatis de partea vreunui competitor. 

    Felul in care actioneaza acum poate fi descris de niste intamplari interesante. Saptamana trecuta au fost expulzati de la Chisinau 21 de cetateni rusi, acuzati ca detineau si utilizau aparatura de interceptare sofisticata si ca, „fara a avea statut oficial de observatori, monitorizau campania electorala in favoarea unui concurent electoral“, dupa cum suna explicatia politiei din Chisinau. 

    Cel putin in cazul a cinci dintre ei este vorba, afirma comentatorul politic Vitalie Calugareanu, de apropiati ai Blocului Moldova Democrata. Calugareanu explica acest lucru prin faptul ca Serafim Urecheanu ar fi un lider promoscovit. „Kremlinul nu luc reaza numai impotriva opozitiei portocalii, dar si impotriva actualei puteri, cu care a intrat in conflict deschis dupa respingerea planului Kozak de federalizare“, afirma Calugareanu.

    Cert e ca relatia Rusia-Moldova nu cunoaste acum cele mai bune momente. Zilele trecute, Duma de stat a decis „sanctionarea drastica“ a Moldovei (vize pentru basarabeni, intreruperea importurilor de vin basarabean si livrarea carburantilor la „preturi europene“) daca Chisinaul nu ridica sanctiunile asupra Transnistriei. „Sa aiba grija Europa de exporturile Moldovei si de imigrantii sai economici“, a fost mesajul Dumei de Stat. Un mesaj care nu vine intamplator in preajma campaniei electorale. Ce vrea el sa transmita si cui ii foloseste? Si ce rol joaca Romania in toata aceasta ecuatie?

    Schimbarea orientarii politice de la Bucuresti e mai semnificativa decat pare, inclusiv raportat la relatiile cu Chisinaul. Dupa vizita lui Traian Basescu la Chisinau, s-a vorbit despre „dezghetul“ relatiilor bilaterale. Dezghet marcat simbolic de cele 11.000 de sticle de vin, sampanie si lichior trimise de Vladimir Voronin direct in pivnitele de la Cotroceni. „Vizita lui Basescu a dat foarte bine pentru imaginea lui Voronin, care isi cam stricase relatiile cu toti vecinii“, este de parere Nicolae Negru, analist politic Chisinau.

    Gestul inseamna insa ceva mai mult decat folosul electoral imediat intuit de Voronin.  Caci noua putere de la Bucuresti se vrea o portavoce a intentiilor pro-europene moldave, cerand, in acelasi timp, sa se implice direct in rezolvarea conflictului transnistrean. Un cui al lui Pepelea in trecutul, prezentul si viitorul Republicii Moldova. „Este o problema pentru securitatea nationala a Romaniei, iar Romania are o buna cunoastere a zonei“, a explicat Traian Basescu, anuntand ca are „solutii“. Una dintre ele, sugereaza Valeriu Prohnitchi, analist economic la Europa Libera: guvernul Romaniei ar trebui sa scoata in afara legii tranzactiile cu agenti economici din Transnistria. El da ca exemplu Uzina Metalurgica de la Ribnita care lucreaza pe baza de fier vechi din Romania. Dar nu despre fier vechi e vorba la alegerile din Republica Moldova. Pentru cei din Basarabia,  ar fi bine ca tineri precum Sasa N. sa-si gandeasca viitorul acasa. Dar pentru asta e probabil nevoie de o revolutie oranj.

  • FISA TEHNICA

    Republica Moldova are cel mai mare procent de populatie rurala din Europa si este cea mai saraca tara de pe continent, se arata intr-un studiu publicat in aceasta luna de Societatea Academica din Romania. Analistii apreciaza ca mai mult de un sfert din populatie munceste in strainatate. 

    POPULATIA: 5 milioane de locuitori (inclusiv cu cei din Transnistria), din care moldoveni romani 65%, ucraineni 13,8%, rusi 13%, gagauzi 3,5%, bulgari 2%, evrei 1,5%, altii 1,7%.

    RELIGIA: Ortodocsi 98%. Biserica Ortodoxa Rusa are 1.149 de parohii.

    PIB: 2,6 miliarde de dolari (estimare 2004), 2 mld. $ (2003), 1,6 mld. $ (2002).

    INFLATIA: 12,5% (2004), 15,7% (2003), 4,4% (2002), 6,3% (2001), 18,4% (2000), 105% (1994).

    EXPORTURI (2003): 790 de milioane de dolari (Rusia 39%, Romania 11,4%, Italia 10,4%, Germania si Ucraina, cate 7,1%).

    IMPORTURI (2003): 1,4 miliarde de dolari (Ucraina 22%, Rusia 13%, Germania 9,7%, Italia 8,3%, Romania 7%).

    ECONOMIE: Agricultura aduce 40% din PIB. In special vinuri de calitate, lichioruri, sampanie, floarea soarelui, nuci, fructe.

    SISTEM POLITIC: Parlamentar – exista o singura circumscriptie electorala, care cuprinde intreg teritoriul Moldovei, ceea ce face ca 60-70% din parlamentari sa fie domiciliati in Chisinau. Sunt alesi, pe liste, 101 deputati care, la randul lor, aleg presedintele tarii, cu 61 de voturi. Daca dupa trei tururi de scrutin seful statului nu e ales, Parlamentul se dizolva si urmeaza alegeri anticipate.

    PRAGURI ELECTORALE: Candidati independenti 3%, partide 6%, coalitii din doua partide 9%, coalitii din mai multe partide 12%.

  • Va rugam, nu inca un comitet!

    O masa la care sa fie stransi mai multi reprezentanti ai diferitor ministere, dintre care majoritatea sa nu aiba habar de piata de capital, este ultimul lucru de care are nevoie Bursa acum.

     

    „Vom incuraja Bursa de Valori, folosind-o pentru marile privatizari.“ A fost un slogan pe care fosta guvernare, cea a PSD, l-a luat rapid in brate dupa 2001. Atunci devenise evident ca popularitatea Bursei creste, iar PSD avea nevoie sa isi imbunatateasca imaginea pe un segment de votanti unde statea foarte prost: persoanele cu studii superioare si venituri sau economii mari sau medii. Adica investitorii tipici pe piata de capital.

     

    Ca sloganul a ramas doar o promisiune electorala timp de trei ani este deja un lucru stiut. Nici o mare companie de stat nu a mai fost listata la bursa din 2001, anul intrarii Petrom, iar titlurile de stat sunt in aceeasi situatie. Mai mult, chiar si cand vanzarea unor pachete de actiuni pe bursa era o alegere evident mai profitabila pentru stat, fostul Guvern a decis sa ocoleasca piata de capital. Cel mai recent exemplu a fost vanzarea pachetului de actiuni de circa 7% pe care statul il detinea la Banca Romana pentru Dezvoltare prin negociere directa, nu prin oferta publica la bursa de Valori, unde actiunile bancii erau foarte cautate. Pe langa cateva zeci de milioane de euro, Guvernul a pierdut atunci definitiv si increderea brokerilor si investitorilor. In plus, a dovedit ca nu a inteles nici pe departe cat de important e rolul bursei in crearea unei economii cu adevarat functionale.

     

    La aproape doua luni de la instalarea noului Executiv, saptamana trecuta, ce le este dat sa auda din nou apropiatilor pietei de capital? Ca Guvernul este hotarat „sa foloseasca bursa pentru marile privatizari“ si sa „infiinteze un comitet interministerial pentru a alimenta bursa cu tot ceea ce inseamna pachete reprezentative pe care le detine statul, pentru a profita si de aceasta perioada buna din piata de capital“.

     

    Eu unul, cand am auzit din nou fatidica propozitie cu privatizarea, am cazut pe ganduri. Care au devenit de-a dreptul negre cand a mai intervenit si cuvantul „comitet“.

     

    O masa la care sa fie stransi mai multi reprezentanti ai diferitor ministere, dintre care majoritatea sa nu aiba habar de piata de capital, este ultimul lucru de care are nevoie bursa acum. La fel cum nu are nevoie nici de reluarea fara fundament a eternelor promisiuni de pana acum: listarea CEC, Romtelecom, BCR, a distribuitorilor de energie.

     

    Cand sa fie listat CEC, daca procesul de privatizare este abia la inceput? Dar BCR, care nu are nici macar o strategie de privatizare?

     

    Cat de dispusi vor fi grecii de la OTE sa colaboreze cu statul pentru a transforma in societate publica un Romtelecom despre care nu sunt dispusi sa dea nici macar informatii elementare? Ce sa mai vorbim de rapoartele financiare sau de analizele care va trebui puse la dispozitia investitorilor dupa listare?

     

    Actualul Guvern, care a promis chiar si in campanie electorala ca va ajuta bursa, trebuie sa stie ca perioada buna prin care trece piata in prezent nu se va prelungi la nesfarsit, asteptand votul mai stiu eu carui comitet.

     

    De ce nu poate sa scoata AVAS pur si simplu la vanzare o parte din pachetul de actiuni Alro Slatina pe care il mai detine? Compania este foarte profitabila, pretul la bursa este foarte ridicat iar investitorii se vor ingramadi cu siguranta sa cumpere.

     

    Situatia este aceeasi si la Ministerul Industriilor, unde pachetul de 10% din Petrom pe care Guvernul a promis ca il va scoate la vanzare nu trebuie sa mai astepte.

     

    La fel, in loc sa promita listari care vor avea loc peste doi ani, Executivul poate da „exemplul suprem“ de incredere in bursa. Adica listarea titlurilor de stat, care a avut loc de multi ani in celelalte tari din Europa Centrala si de Est. Decizia este pe masa unui ministru de finante care are un portofoliu de investitii de aproape 500.000 de dolari pe bursa.

     

    Daca astfel de decizii si punerea lor in practica nu vor urma in lunile care vin, momentul va fi ratat. Banii investitorilor straini, care incep sa vina deja in valuri, vor pleca spre alte tari.

     

    Tari care au inteles de mult ca bursa este mai mult decat un slogan electoral sau cuvant de impanat discursuri pe la diverse seminarii.

  • Cand doar antibioticele nu mai ajuta

    La doi ani de la intrarea sub umbrela gigantului elvetian Novartis, afacerile slovenilor de la Lek pe piata romaneasca a medicamentelor arata din ce in ce mai rau. Simptome: scaderea drastica a cotei de piata. Solutii: eventual alte achizitii.

     

    Adapostirea sub o umbrela mare de ploaie ajuta daca afara e vreme rea. Dupa aceea, umbrela devine inutila, ingreunand miscarea. Cam astfel se pot rezuma cei doi ani ai Lek Romania in cadrul Novartis. Istoria incepe de fapt in 2000, cand un grup de medici romani cu initiativa vindea pentru 10 milioane de dolari o fabrica de peniciline din Targu – Mures, PharmaTech, catre o companie slovena cu ambitii regionale. Compania era Lek, iar achizitia ii propulsa pe sloveni in pozitia de producatori autohtoni in Romania, dupa ce mai multi ani se multumisera cu cea de reprezentanta.

     

    Fabrica a fost integrata rapid in grup iar rezultatul a fost o cota de piata cumulata a celor doua companii de 3,9%, in conditiile in care primul competitor, grupul britanic GlaxoSmithKline detinea 11,5% din piata. 

     

    Slovenii au intrat rapid „in paine“ si au decis sa nu se multumeasca doar cu atat, demarand un proiect de constructie a unei fabrici noi de cefalosporine. Numai ca in 2002, consolidarea inevitabila a fragmentatei industrii mondiale de medicamente avea sa ajunga si la Ljubljana. Acolo unde Daniel Vasella, seful Novartis (acum al saselea jucator mondial) si Metod Dragonja, presedintele Lek au decis ca slovenilor le va sta mai bine sub aripa grupului elvetian. Iar Lek a fost cumparata astfel de Sandoz, divizia de medicamente generice (fara patent) a Novartis. In Romania, primul efect al preluarii apare dupa cateva luni: schimbarea profilului de fabricatie al noii fabrici Lek. Aceasta urma sa nu mai produca cefalosporine, pentru care, Sandoz avea suficiente capacitati, ci macrolide (o clasa mai avansata de antibiotice), precum eritromicina sau azitromicina. Noua fabrica trebuia sa devina centrul de competenta al Sandoz pe macrolide.

     

    Ce s-a intamplat insa pe piata interna la doi ani de la preluare? De la peste 4%, nivelul din 2002, cota de piata cumulata Sandoz – Lek in 2004 a scazut la 3,3%. „Vanzarile cresc cu 20% in fiecare an, insa nu ne aflam pe segmentul bun de piata“, spune Tomislav Cuk, country manager al Sandoz pentru Romania.

     

    Intr-adevar, intrarea in Sandoz nu a adus multe lucruri bune pentru Lek in Romania. Portofoliul de produse nu s-a largit aproape deloc iar grupul depinde in continuare in procent de 80% de vanzarile de antibiotice. Segment in plina scadere pe piata romaneasca: de la o pondere de 25% in 2002 din punct de vedere cantitativ, antibioticele au scazut la circa 20% in prezent. Mai plastic spus, Sandoz se afla acum cu aproape toata greutatea corpului intr-o barca ce se scufunda.

     

    Solutia ar fi largirea rapida a portofoliului cu medicamente cardiovasculare, pentru sistemul nervos central sau musculoscheletic. Un segment de piata important dar neexploatat deloc de Sandoz – Lek este de asemenea cel al OTC-urilor, adica medicamentele fara prescriptie.

     

    Alta solutie ar putea fi achizitia unui producator roman cu pozitie importanta pe segmentele mentionate: jucatori mari precum Sicomed Bucuresti sau Terapia Cluj sau medii precum Labormed Pharma.

     

    „Nu excludem varianta achizitiilor de companii sau extinderilor tehnologice ale capacitatilor existente“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Andreas Rummelt, directorul general al Sandoz.

     

    Raspunsul este insa unul general. De la inaltimea vanzarilor globale de 3 miliarde de dolari din 2004 ale Sandoz, divizia din Romania (cu cele 30 de milioane de dolari ale sale) aproape ca nu se vede.

     

    La fel, in cei circa 28 de miliarde de dolari ai Novartis (vanzarile din 2004), nici Sandoz nu inseamna mult: doar putin peste 10%. Si asta in conditiile in care este singura divizie a Novartis care a inregistrat scaderi ale profitului. Si nu oricum, ci cu 50%.

     

    A fost pariul pe generice al lui Vasella gresit? Va renunta elvetianul la o divizie care teoretic ar trebui sa anuleze efectul expirarii patentelor la medicamentele originale in viitor, dar care in prezent pierde teren din cauza concurentei acerbe cu companiile indiene sau chinezesti, cu costuri mai mici?

     

    „Nu vrem sa vindem Sandoz“, spunea saptamana trecuta, la Basel (cartierul general al Novartis), Vasella. Lucru care nu ii incalzeste insa prea tare pe managerii din Romania. Care se uita cum intrarea intr-un grup international nu aduce numai beneficii. De fapt, probabil multi dintre ei nici macar nu isi mai aduc aminte care ar fi trebuit sa fie acestea.

     

    Laurentiu Ispir –  Basel, Elvetia

  • Despre Marii si palarii populare (I)

    Parafrazandu-l pe Moromete, ne putem intreba: „Unde mergem noi, Nila, tata?“

     

    Intru pe un teren minat. Stiu. Daca o fac, totusi, e pentru ca nu putem amana la nesfarsit o discutie esentiala pentru viitorul acestei tari – iar „esential“ in acest caz nu reprezinta un artificiu retoric. De cateva luni o tinem intr-o distractie continua: campanie electorala, dezbateri televizate, formarea guvernului, acuzatii si contra-acuzatii, destituiri si numiri din si in functii de conducere, algoritm etc. Oricat de interesante, de suculente sau de palpitante ar fi insa aceste schimbari – importante si ele, de-altminteri, in viata politica a oricarei tari -, la o scara istorica ele nu sunt decat modificari superficiale: valuri zgomotoase pe suprafata marii politice. Importanta, pe termen lung, e insa marea propriu-zisa. Despre aceasta mare mi-am propus sa discut astazi.

     

    Traian Basescu si Alianta D.A. au castigat alegerile cu un discurs fundamental de dreapta si, mai precis, cu unul liberal. Oamenii care au votat schimbarea si-au manifestat implicit simpatia si increderea in valorile liberalismului: piata libera, respect pentru drepturile omului, restrangerea atributiilor statului etc. Fenomenul era, in buna masura, previzibil si justificabil. Dupa cinsprezece ani in care statul fost comunist s-a lasat cu greu induplecat sa-si mai reduca pretentiile, iar liberalismul a fost o biata cenusareasa ideologica, regruparea romanilor spre dreapta era binevenita. Despre ce fel de „dreapta“, insa, vorbim?

     

    Fericitul Augustin se intreba in Soliloquiile sale: „Ce-i timpul? Daca nu ma-ntrebi, stiu. Daca ma-ntrebi, nu mai stiu“. Cu „dreapta“, in Romania, avem aceeasi problema. Putem vorbi despre ea mult si bine. Cand vine insa vorba s-o definim, incepem, brusc, sa ne balbaim cu totii: partide politice, analisti si societate civila. Ba c-o fi una, ba c-o fi alta, ba ca laie, ba balaie. (Faptul ca PD, un partid declarat social-democrat, a ajuns sa fie perceput „de dreapta“ vorbeste de la sine.) Confuzia nu ni se „datoreaza“ insa in intregime. Conceptul insusi a devenit suficient de vag, la fel ca si cel de „liberalism“, iar faptul ca acceptiunile difera de pe un mal al Atlanticului pe celalalt nu usureaza limpezirea situatiei. Si totusi, in conditiile in care se tot discuta atat despre unificarea PNL cu PD sub auspiciile unui partid popular, cat si despre impartirea scenei politice romanesti in doua mari blocuri – unul de stanga si unul de dreapta – ar cam trebui sa ne lamurim ce vrem, pana nu e prea tarziu. Nu de alta, dar zice-se ca e bine sa fii atent la ceea ce-ti doresti, pentru ca s-ar putea implini.

     

    Cateva semnale de alarma au fost deja trase. Un analist politic competent – si l-am numit aici pe Toader Paleologu – atragea atentia ca, daca ne dorim intr-adevar o bipolarizare a scenei politice, ar trebui, pe de o parte, sa facem trecerea de la sistemul proportional de vot la cel majoritar iar, pe de alta parte, sa optam pentru un sistem clar prezidential, in locul celui mixt de pana acum. Tot el propunea si o regandire a calendarului electoral care sa raspunda mai bine sistemului majoritar/prezidential, precum si o revizuire a Constitutiei. Chiar daca sunt in total dezacord cu solutia propusa de Toader Paleologu, nu pot sa nu admir doua aspecte: (1) faptul ca solicita imperios o clarificare a unei sistem politic care se innamoleste pe zi ce trece, fiind gandit de la bun inceput ca un soi de struto-camila, fara sanse de izbanda. (2) ca atrage atentia asupra unei revizuiri de ansamblu, inteligent orchestrata, a sistemului; cu carpaceli punctuale, criza sistemului politic din Romania nu se va rezolva de la sine.

     

    Un al doilea semnal de alarma a fost tras de PNTCD care, in campania electorala, a fluturat explicit sloganul statului minimalist (un slogan care, intr-o forma mai indulcita, a fost fluturat si de catre Alianta D.A.). Elitele de dreapta s-au grabit sa salute ideea statului minimalist – iar daca in final au votat cu Alianta, iara nu cu PNTCD-ul, a fost din ratiuni practice. In perspectiva unei viitoare fuziuni PNL-PD-PNTCD ne putem astepta, asadar, la reluarea acestui slogan. Ca statul minimalist e o componenta esentiala a ideologiei liberale, nu incape nici o indoiala. E insa o componenta esentiala a ideologiei de „dreapta“? Nicidecum.

     

    Elitele noastre de dreapta ar trebui sa mai puna mana pe carte. In realitate, exista doua feluri de „dreapta“: dreapta liberala si dreapta corporatista. Prima pune accentul pe individ, inteles la modul abstract, a doua pe comunitate, inteleasa la modul organic. Una e „liberala“, cealalta, „conservatoare“. Prima e o dreapta „de stanga“, a doua e o dreapta „de dreapta“. Dreapta „de stanga“ e preferata, in general, in Marea Britanie si SUA. Dreapta „de dreapta“, aparent paradoxal, in Europa de Nord si de Sud. Dincolo de disputele ideologice, insa, un lucru e sigur – nici un om serios nu mai discuta despre „disparitia statului“, „piata libera“, sau „stat minimalist“, pentru simplul motiv ca asa ceva, vorba ardeleanului, „nu se exista“. Intrebarea care se pune acum, spun toti analistii seriosi, nu e „cat de mult trebuie sa se implice statul?“, ci „in ce fel?“.

     

    Aici e aici – locul unde se innoada sistemul politic, calendarul electoral si constitutia. Locul unde se inoada si se deznoada destinele unei tari. Despre aceste legaturi, insa, si despre felul in care noua, romanilor, ni s-a furat statul, saptamana viitoare.

  • Ordinul „generalului“ nu se executa

    E clar pentru toata lumea: Banca Nationala apasa pana la fund pedala scaderii dobanzilor si nu are nici cea mai mica intentie sa ridice piciorul. In fiecare luna, ba uneori chiar de mai multe ori intr-o luna, banca centrala mai taie cate un pic din dobanda de interventie.

     

    Miscarea, chiar daca transmisa cu incetinitorul, pare sa fi convins si bancile comerciale sa isi ajusteze politica de dobanzi. Dupa o lipsa de reactie aproape totala la primele miscarii ale BNR, inceputul anului 2005 a adus si scaderi de dobanzi in piata. Vestea buna este ca tendinta de scadere este deja un fapt cert si nimeni nu se mai indoieste ca va continua. Vestea proasta: miscarea se simte mai puternic la depozitele plasate in banci si ceva mai timid in cazul creditelor.

     

    Nici nu a inceput bine anul si BNR a mai taiat 0,5 procente din dobanda de interventie, adica cea cu care remunereaza banii atrasi de pe piata monetara. Dupa alte sapte scaderi din anul precedent, aceasta miscare coboara dobanda de interventie a BNR la 16,5%. O valoare destul de greu de imaginat acum jumatate de an, cand se situa la 21,25%.

     

    Din perspectiva BNR, scaderea dobanzii de interventie este o urmare fireasca a nivelului de inflatie inregistrat anul trecut. Chiar daca nu toti au crezut ca aceasta se va putea situa sub 10%, rata inflatiei a avut in 2004 o singura cifra. Comparativ cu anul precedent, inflatia s-a redus cu 4,8 puncte procentuale, ajungand la 9,3%.

     

    Cum au reactionat bancile? La inceput, in nici un fel. Timp de cateva luni, nici una dintre marile banci nu a umblat la dobanzi, preferand sa castige in continuare din diferenta de aproape 14% dintre dobanzile incasate si cele platite.

     

    Pe de alta parte, asa cum spune fostul presedinte al BRD, Bogdan Baltazar, „scaderea dobanzii de interventie a Bancii Nationale nu este un ordin al generalului care trebuie executat, ci este doar un semnal pentru piata bancara“.

     

    Unul dintre argumentele des invocate de bancheri atunci cand justifica faptul ca nu reduc mai agresiv dobanzile la credite se refera la dobanda mica cu care sunt remunerate depozitele obligatorii pe care trebuie sa le faca la Banca Nationala.

     

    Cu toate acestea, hotararea cu care banca centrala isi continua miscarea de reducere a dobanzii de interventie a dus, in sfarsit, si la ajustari din partea bancilor. Aproape toate marile institutii financiare romanesti au mai taiat cate 1-2 procente din dobanzile practicate.

     

    Reasezarea dobanzilor poate fi si o urmare a intrarii in vigoare, la inceputul anului, a legislatiei care obliga bancile sa afiseze asa-numita dobanda anuala efectiva (DAE). Un cost al creditului care poate ajunge si pana la 40% – si care acum este si foarte vizibil – are de cele mai multe ori un efect negativ asupra  clientilor.

     

    Prin reducerea dobanzii, principala componenta a DAE, se ajunge si la o diminuare a acestui indicator, pana la niveluri mai putin descurajante pentru clienti. Cat vor mai continua sa scada dobanzile? Greu de raspuns, in conditiile in care, chiar si la costuri uneori exagerate, romanii continua sa se imprumute.  Asadar, bancile nu au de ce sa se simta fortate sa isi reduca aceasta sursa de venituri.

     

    Potrivit datelor furnizate de BNR, in luna noiembrie a anului trecut, dobanzile la creditele in lei pentru persoanele fizice s-au situat la 27,2% pe an, dupa o scadere de 1,4 puncte procentuale in octombrie si un maxim de peste 30% in martie. Fata de inceputul anului, creditele in lei s-au ieftinit cu mai putin de un procent.

     

    Si in cazul depozitelor, situatia e cam aceeasi. Scaderile bruste de dobanzi ar putea indrepta banii romanilor catre alte tipuri de investitii, sau chiar spre consum. In aceste conditii, scaderea dobanzilor intr-un ritm prea accelerat ar putea avea ca efect cresterea presiunilor inflationiste, adica ultimul lucru pe care BNR si l-ar putea dori. Cu atat mai mult cu cat, si prin scaderea nivelului de impozitare pe venituri, romanii vor dispune de mai multi bani.

     

    Pe de alta parte, reducerea in continuare a dobanzilor pentru plasamentele in lei este o miscare absolut necesara in perspectiva liberalizarii contului de capital. Liberalizare care, incepand cu luna aprilie, le va permite strainilor sa devina jucatori directi pe piata monetara romaneasca, adica sa faca depozite in lei sau sa cumpere titluri de stat.

     

    Si, in conditiile in care dobanzile de pe piata internationala nu depasesc cateva procente, plasamentele in lei sunt extrem de atractive pentru straini. Potrivit analistilor, pentru ca sistemul financiar romanesc sa fie, macar in parte, protejat in fata intrarilor speculative de capital, dobanda de interventie a bancii centrale ar trebui sa scada cel putin pana la nivelul de 14-15 procente.

  • Criza de personal calificat

    10 aprilie e ziua meciului pentru Primaria Capitalei. Interesant nu e ce va promite fiecare. Exista promisiunile de anul trecut. Interesant e cine se va arunca in lupta.

     

     Primaria Bucuresti e rasfatata primariilor si, totodata, are fotoliul cel mai expus. O institutie care gestioneaza fonduri comparabile cu cele ale unui minister. Are cea mai mare vizibilitate. Primarul general primeste cele mai multe voturi, in Romania, dupa presedintele tarii. Prin urmare, este/devine un „greu“. E reduta in care Traian Basescu a rezistat patru ani avandu-i impotriva pe toti, mai putin cei care l-au ales. De unde a sarit in cea mai inalta functie in stat. E o piatra de incercare. Un examen adevarat.

     

    In plus, acum, Primaria nr. 1 poate avea rolul pionului de la mijlocul unei table de sah. Pentru Alianta PNL-PD, miza e pastrarea in familie. Pierderea primariei ar fi ciudata si greu de explicat. Pentru PSD, o victorie ar mai atenua gustul amar al anului 2004. Ar putea afirma ca a iesit din criza, si-a regasit cadenta, nu mai e sifonat si, mai ales, ca nu e doar partidul needucatilor/neinformatilor.

     

    Interesant nu e, acum, ce va promite fiecare tabara. Exista promisiunile de anul trecut. Interesant e pe cine vor arunca in lupta cele doua forte.

     

    Prima impresie e aceea a crizei de oameni. Nu atat la Alianta. Aici, lucrurile sunt clare. Un sondaj de opinie il va alege pe unul dintre cei doi posibili candidati: Ludovic Orban (PD), respectiv Adriean Videanu (PD). Orban, in prezent viceprimar general, e considerat un expert in administratie locala. Videanu, vicepremier in guvernul Tariceanu, e recunoscut pentru reusita in afaceri.

     

    Numele amandurora au fost intens vehiculate de-a lungul timpului, pentru diferite functii sau candidaturi. Daca pentru Orban inscrierea in cursa ar parea logica, in cazul lui Videanu, care are deja o slujba buna, ne-am afla din nou in plin sindrom Ciorbea-Basescu (politicianul care a convins intr-un loc e trimis sa convinga, musai, si in altul).

     

    Criza de oameni e insa evidenta la PSD. Traditional, liderii de prim rang ai partidului prefera sa stea deoparte, sa se conserve. (Insusi Adrian Nastase marturisea ca a candidat la prezidentiale doar impins zdravan de la spate.) Marile personalitati ale PSD se simt atat de mari incat prefera sa nu riste intr-o competitie electorala directa si aleg cai mai simple de reusita, precum intrarea pe liste in Parlament sau numirea in functii. 

     

    Ii vedeti pe maharii din PSD, pe Dan Ioan Popescu, sa zicem, cerand oamenilor voturi pentru Bucuresti? Pe impetuosul (pana la un punct) Victor Ponta?

     

    Toate sansele sunt ca solutia PSD sa urmeze vechea reteta: „iepuri“ de tipul Duvaz, fezandati cu importuri gen Ilie Nastase (solutia Ralu Filip poate fi interpretata drept o testare a pietei) sau „independenti“ gen Vanghelie (se vorbeste si despre candidatura lui Cristian Popescu, poreclit „Piedone“). Ori mutari asa-zis surprinzatoare, despre care s-a vorbit insa si asta-vara, gen Ionel Blanculescu (fostul sef al Autoritatii Nationale de Control, care a incercat zadarnic sa-si creeze o imagine de tip dur in lupta cu coruptia) sau Doru Giugula, seful consilierilor PSD din CGM. Simptomatic e ca Sorin Oprescu, care apare in aceste zile drept cel mai puternic posibil candidat, are deja imaginea unui candidat etern, batut o data de Viorel Lis (il mai stiti?) si a doua oara de Traian Basescu. De fiecare data, la limita. Dar rasunator.

     

    Din pacate, criza de oameni din PSD poate fi generalizata la nivelul intregii societati. De ce partidele n-au curaj sa propuna nume noi? De ce sistemul nu permite cariere politice previzibil ascendente? De aici, priceputii la toate care nu sunt in stare de nimic. Ideea nu e sa ai candidati ori sporovaielnici de profesie. Lucrurile nu trebuie doar enuntate, ci si infaptuite.

     

    Dar ce inseamna in Romania anului 2004 sa fi politician? Ori sa ai niste bani pe care sa-i pui sa lucreze pentru tine (povestea scaunelor de parlamentar cumparate nu e nici macar una noua), ori sa fi capatat ceva notorietate ca ziarist, actor, cantaret sau sportiv. Ori sa faci parte din familie (vechi activist comunist, ori fiul/fiica lui). Politicienii pur-sange, meseriasii administratiei pot fi numarati pe degete.

     

    Vom intra in normalitate atunci cand in functii cheie vor fi oameni pe care ii recomanda nu faptul ca „dau bine la televizor“ ci amanuntul ca stiu, in primul rand, ce si cum trebuie sa faca.

     

    Altfel, vom sta mereu si mereu la poarta, suparati pe soarta nemiloasa si ne vom uita la cei buni (dar nu foarte) de gura. Iar peste patru-cinci ani vom vedea aceleasi talk-show-uri despre eternul conflict Iliescu-Nastase, la care vor participa aceiasi analisti prafuiti. Vor fi aceleasi dispute marunte intre aceiasi politicieni mutati, ca steagurile lui Pristanda, de la UTC la Ape sau la Tehnica (pe vechi) sau de la Palatul Parlamentului, la Victoria, Cismigiu sau Cotroceni (pe nou). Iar la o numaratoare mai atenta vom avea surpriza sa constatam nu ca avem o gramada de politicieni meseriasi ci doar niste Iliescu mai mici. Si nici macar prea multi.