BusinessMagazin

Blog

  • Schimbarea schimbarii la CEC

    Instalat la presedintia CEC cu doar opt luni in urma, Enache Jiru va fi, cel mai probabil, inlocuit din functie in urmatoarea perioada. Surse din piata spun ca principalul favorit pentru preluarea conducerii CEC este Eugen Radulescu, actual consilier al guvernatorului Bancii Nationale.

    O cautare fara sfarsit – cam asa ar putea fi descrisa, de 15 ani incoace, gasirea unui presedinte pentru conducerea celei mai vechi institutii financiare romanesti – Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC). Dupa 1989, la sefia CEC s-au perindat mai multe nume, unele controversate si care mai de care mai „colorate politic“. De aceea probabil nici unul dintre conducatorii CEC nu a supravietuit partidului de guvernamant care-l desemnase pe post.  

    De ce nu poate avea CEC un presedinte care sa reziste in functie? Si cum este afectata banca de acest periplu fara sfarsit de oameni la varf?

    „Implicarea politicului in conducerea CEC este prea puternica si nu aduce bancii decat prejudicii“, spune presedintele uneia dintre bancile interesate sa cumpere CEC, atunci cand va fi scos la privatizare. Cand se va intampla, nu este prea sigur – desi, cu siguranta, procesul nu mai poate fi intarziat prea mult.  Pana una-alta, CEC este detinut in totalitate de stat. Prin intermediul Ministerului de Finante, statul este principalul actionar al CEC si desemneaza presedintele si conducerea executiva a bancii. Motiv pentru care, dintotdeauna, autoritatile au inteles sa conduca banca mai mult pe criterii politice. O data cu ultima schimbare a partidului de guvernamant, lucrurile par sa urmeze exact acelasi tipar.

    „Din punct de vedere politic, s-a luat decizia ca actionarul majoritar sa procedeze la schimbari in toate structurile in care este implicat“, spune Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de Buget, Finante si Banci din Senat. Ferindu-se totusi sa confirme schimbarea actualului presedinte, Enache Jiru, Vosganian spune ca „Eugen Radulescu este un om care, ca profil profesional, ar fi potrivit pentru a conduce CEC“. 

    Radulescu a condus Banca Agricola din 1999, cand aceasta a intrat sub controlul BNR, pana la momentul preluarii ei de catre Raiffeisen. In prezent, Radulescu este consilier al guvernatorului Bancii Nationale, pozitie din care, in opinia lui Vosganian, „este total la curent cu ce se intampla cu CEC“. Pe de alta parte, Eugen Radulescu e reprezentant al BNR in comisia de privatizare a CEC – ceea ce l-ar pune intr-o situatie de incompatibilitate cu pozitia de presedinte al CEC. 

    Dar inca o modificare a conducerii CEC nu pare a fi chiar pe placul bancherilor care asteapta cu sufletul la gura inceperea procesului de privatizare a bancii. „Schimbarea politica a presedintelui CEC nu va face decat sa intarzie si mai mult procesul de restructurare a bancii si pe cel de privatizare – si asa prea mult taraganat“, spune unul dintre bancherii interesati de preluarea CEC. 

    Amestecul factorului politic in alegerea conducerii CEC a determinat, de-a lungul timpului, implicarea bancii in afaceri controversate si cu final dramatic pentru imaginea ei. Afacerile cu FNI sau Banca Dacia Felix, Credit Bank sau Banca Albina au adus mari prejudicii reputatiei, dar si situatiei financiare a CEC. Situatie si asa periclitata de intensificarea concurentei, de cresterea numarului de banci si intrarea pe piata a unor puternici jucatori straini. 

    Astfel ca, daca la inceputul anilor ‘90, CEC detinea peste 90% din economiile populatiei, in prezent ea mai strange abia 7% din aceste depozite. In 1989, CEC ocupa locul al treilea in sistemul bancar romanesc, dupa BNR si Banca de Comert Exterior, cu 18% din totalul bilantier agregat al bancilor din Romania. O data cu aparitia bancilor private, ponderea CEC in sistemul bancar a scazut. In prezent, Casa de Economii si Consemnatiuni detine sub 6% din piata. 

    Si asta in pofida faptului ca – datorita statutului sau special – CEC are o pozitie privilegiata in sistemul bancar romanesc. Depozitele constituite de populatie sunt garantate 100% de stat – beneficiu de care nu s-a mai bucurat nici o alta banca, fie ea si de stat. Pe de alta parte, finantarile acordate sunt destinate exclusiv persoanelor fizice si intreprinderilor mici si mijlocii. Lucrurile se vor schimba insa o data cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, cand depozitele atrase nu vor mai fi garantate de stat, iar banca va fi nevoita sa functioneze in conditii de reala concurenta.

    Motiv pentru care banca a inceput un amplu proces de modernizare. Sau cel putin, acesta a fost obiectivul declarat al numirii lui Enache Jiru la conducerea CEC, in urma cu opt luni. Ministrul de Finante de la vremea respectiva, Mihai Tanasescu, spune ca schimbarea lui Jiru „ar fi o greseala, pentru ca modul lui de management a schimbat activitatea bancii“. 

    Tanasescu este cel care, in august anul trecut, l-a desemnat pe Enache Jiru, fost secretar de stat in Ministerul Finantelor, coordonator al activitatilor aferente managementului datoriei publice si Trezoreriei Statului, la conducerea CEC. 

    La vremea respectiva, Jiru l-a inlocuit pe Constantin Teculescu, membru al PSD – partid aflat pe atunci la guvernare – si membru in Camera Deputatilor. La conducerea CEC, Teculescu ajunsese in septembrie 2001, numit fiind tot de Tanasescu, dupa ce in perioada 1996 – 1997 mai condusese pentru un an banca. 

    Numirea lui Teculescu in 2001 a incheiat, de fapt, o perioada de confuzie mai lunga la conducerea CEC. Asta dupa ce fostul presedinte al bancii, Ion Ghica, demisionase „pe motive personale“, la cateva luni dupa ce la conducerea tarii a venit Partidul Social Democrat. Tanasescu spune acum ca „nu a intentionat sa faca nici o schimbare cu nuanta politica la varful bancii si ca a regretat plecarea lui Ion Ghica“. Chiar daca acesta ajunsese la CEC la propunerea premierului din perioada de guvernare CDR, Mugur Isarescu. Ghica a fost, dupa 1989, presedintele Bancii Comerciale Romane, fiind inlocuit, dupa fuziunea BCR cu Bancorex, de Nicolae Danila, anterior vicepresedinte. O data cu numirea lui Ghica la CEC, ministrul finantelor a numit si cinci noi membri in Consiliul de Administratie al bancii. 

    Bancher cu experienta, agreat si de organismele financiare internationale, Ghica a venit la CEC in locul unui presedinte foarte controversat. Fost vicepresedinte al Bancii Agricole, Liviu Marica a fost implicat in povesti cu parfum de faliment (Banca Agricola, Banca Turco-Romana). La CEC nu a stat decat trei luni, fiind eliberat din functie aproape imediat de Mugur Isarescu. 

    Nici inainte de Marica CEC n-a fost mai fericit la capitolul conducere. Aflat la sefia institutiei mai bine de trei ani, Camenco Petrovici e cel care a implicat banca in cel mai negru scandal din istoria post-decembrista a institutiei – afacerea FNI -, fiind si arestat ulterior in acest caz. 

    Destul de sifonata, ca imagine, dar si financiar, „batrana“ institutie a iesit si din aceasta perioada. Totusi, experienta problemelor avute in timp nu face decat sa demonstreze, o data in plus, faptul ca imixtiunea politicii in activitatea unei banci nu prea are ce cauta. Dar sfarsitul acestei „povesti fara sfarsit“ nu va veni decat o data cu privatizarea bancii si iesirea ei de sub „aripa ocrotitoare“ a statului.

  • Povestea CEC

    CEC a implinit, anul trecut, 140 de ani de existenta. Cea mai veche banca romaneasca asteapta acum inceperea procedurii de privatizare. In aceasta perioada, CEC asteapta ca banca americana JP Morgan, angajata de statul roman in calitate de consultant, sa faca propuneri privind formula de privatizare a bancii.

    Trecut glorios…

    Originile CEC se regasesc in vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. CEC continua activitatile primei institutii de credit public din Romania – Cassa de Depuneri si Consemnatiuni – si, din 1881, a celei mai importante case de economie romanesti – Casa de Economie, transformata in 1932 in Casa Nationala de Economii si Cecuri Postale.

    1864: La 24 noiembrie, domnitorul Alexandru Ioan Cuza aproba legea de infiintare a Cassei de Depuneri si Consemnatiuni (C.D.C.E).

    1865: Cassa de Depuneri si Consemnatiuni isi incepe activitatea la 1 ianuarie sub conducerea lui Enric Winterhalder, fost director si secretar general al Ministerului Finantelor.

    1881: Isi incepe activitatea, tot la 1 ianuarie, Casa de Economie, institutie autonoma financiara, dar aflata sub administrarea C.D.C.E.

    1930: C.D.C.E. este reorganizata. Se desprinde Casa de Economie, care devine „institutie publica autonoma“, sub denumirea de Casa Generala de Economii, aflata  sub autoritatea Ministerului de Finante. 

    1948: La 1 septembrie este publicat decretul de infiintare a Casei de Economii, Cecuri si Consemnatiuni, prescurtat C.E.C. Patrimoniul noii institutii s-a format prin contopirea patrimoniilor Casei de Depuneri si Consemnatiuni si Casei Nationale de Economii si Cecuri Postale. I se incredinteaza primirea si pastrarea economiilor populatiei din intreaga tara.

    1950-1970: Are loc dezvoltarea serviciilor si produselor bancare oferite populatiei: libretul de economii cu castiguri (1953), obligatiunile CEC cu castiguri (1954), operatiile de acreditiv (1954), libretul de economii cu dobanda si castiguri (1961), libretul de economii cu dobanda si castiguri in autoturisme (1962) etc.

    1970-1985: CEC acorda credite populatiei pentru cumpararea si construirea de locuinte proprietate personala.

    1990: Isi extinde activitatea acordand credite pe termen scurt, mediu si lung societatilor bancare si prin efectuarea de operatiuni cu titluri de stat.

    1996: Apare legea nr. 66 privind reorganizarea in societate bancara pe actiuni cu actionar unic statul roman, reprezentat de Ministerul Finantelor.

     

    …si prezent agitate

    La sfarsitul lui 2004, CEC se plasa, dupa activele detinute, pe locul patru in ierarhia sistemului bancar, dupa BCR, BRD-Groupe Société Générale si Raiffeisen Bank. 

    PROFIT NET: CEC a obtinut, in 2004, un profit net de 589 de miliarde de lei (aproximativ 14,5 milioane de euro), in crestere cu 32% fata de rezultatul inregistrat in 2003. 

    ACTIVELE BANCII: S-au majorat in 2004 cu 28% fata de anul precedent, ajungand la aproximativ 52.000 de miliarde de lei (circa 1,4 miliarde de euro).

    DEPOZITE: Banca a atras depozite in valoare de 44.846 de miliarde de lei (1,1 miliarde de euro), in crestere cu aproximativ 29% fata de anul 2003. 

    CREDITE: Soldul creditelor s-a mentinut la nivelul inregistrat la finele anului 2003, adica circa 7.000 de miliarde de lei (172,70 mil. euro).

    COTA DE PIATA: In 2004, cota de piata detinuta de banca a coborat la 5,9 procente, de la 6,9 cat detinea cu un an in urma. 

    CAPITAL SOCIAL: CEC are un capital social de 1.500 de miliarde de lei (37 de milioane de euro), 9.000 de salariati si o retea teritoriala formata din 1.408 unitati.

    PRIVATIZARE: In 2004, banca de investitii JP Morgan a fost selectata drept consultant in procesul de privatizare, fiind angajata sa finalizeze strategia de privatizare.

  • Cei sapte presedinti

    In 15 ani, Casa de Economii si Consemnatiuni si-a schimbat de opt ori presedintele. Pe rand, la conducerea CEC au fost: 

    • Nicolae Eremia: 01.01.1990 – 10.04.1990
    • Emil Badiu: 10.04.1990 – 26.03.1996
    • Constantin Teculescu: 26.03.1996 – 20.03.1997
    • Camenco Petrovici: 20.03.1997 – 27.03.2000
    • Liviu Marica: 27.03.2000 – 05.06.2000
    • Ion Ghica: 05.06.2000 – 04.09.2001
    • Constantin Teculescu: 04.09.2001 – 16.08.2004
    • Enache Jiru: 16.08.2004 – present

  • CLINICI PRIVATE: Miliarde verzi pentru halatele albe – dintr-o piata totala estimata la 3-3,5 mld euro anual, serviciile medicale private reprezinta doar 50 – 100 de ml euro

    In sanatate, o piata de peste 3 miliarde de euro anual, investitorii privati au intrat deocamdata doar in varful picioarelor. Dar spitalele particulare vor deveni,  in anii care urmeaza, o miza importanta, iar politele private de sanatate vor asigura o alternativa de finantare la cea gestionata pana acum exclusiv de stat.

    O idee de afacere de miliarde: investitia in companii din domeniul medical. De cand a plecat de la Roland Berger, Dragos Rosca, directorul fondului de investitii Gemisa, a investit cateva sute de mii de euro in astfel de companii. Pariul lui Rosca ar fi castigat daca acestea vor valora cateva milioane bune de euro peste 5-6 ani. Iar logica lui pleaca de la un calcul simplu: desi exista cerere pentru servicii medicale de calitate, in acest moment sistemul privat este subdezvoltat.

    Bugetul anual al sanatatii reprezinta 5-6% din PIB, adica 2,5 miliarde de euro, la care se adauga cel putin 500 de milioane – unele estimari merg pana la un miliard – in plati „la negru“ facute de romanii care ajung la medic. Se ajunge astfel la un total de 3-3,5 miliarde de euro anual, din care piata serviciilor private reprezinta doar 50-100 de milioane de euro. Diferenta reprezinta ceea ce oamenilor de afaceri le place sa numeasca „potential enorm“.

    Pana acum, doar o parte infima din sistemul de sanatate este privata. Este vorba de cateva clinici (Medicover, Centrul Medical Unirea, Medsana), de companii are ofera servicii pentru medicina muncii (Romar, Medlife, Cristal Diagnostic, Diagnosis) si de cateva laboratoare (Medlife, IDS, Sinevo). La acestea se adauga centrele de diagnostic, serviciile la domiciliu si salvarea.  

    Pe langa companiile private nou-infiintate si privatizarea anumitor parti ale sistemului de stat au aparut si forme hibride, denumite intr-un limbaj oficial „parteneriat public-privat“. Pe romaneste, asta se traduce prin companii medicale private care presteaza servicii decontate de CNAS (de exemplu, Euromedic) prin centre din cadrul spitalelor administrate de investitori privati. Este cazul unor centre de dializa, operate de companii precum Fressenius sau Gabro.

    Pana acum, s-a privatizat foarte putin, raportat la potentialul pietei. In sectorul privat intra deocamdata servicii de diagnostic, laborator, salvare, insa mai putin partea de tratament propriu-zis. Dar privatizarea spitalelor este o oportunitate. Fata de sutele de mii de euro, la cat se ridica investitiile realizate de fondul Gemisa, cand vorbim de spitale, cifrele urca vertiginos la zece milioane de euro. Cam atat a investit Eureko in spitalul sau privat. 

    Principalele doua investitii din domeniul medical ale Gemisa s-au concretizat in Oxigen Plus (furnizor de echipamente la domiciliul bolnavilor de insuficienta respiratorie) si Cristal Diagnostic (companie specializata in medicina muncii). „O investitie intr-un spital privat presupune un mare efort initial. Nu e vorba neaparat de constructie, cat mai ales de echipamentele medicale. La finalul amortizarii, afacerea este rentabila, pentru ca marjele din serviciile medicale sunt ridicate“, explica Dragos Rosca, managerul Gemisa. Ilustrativ pentru dimensiunea unei asemenea investitii ar fi costul unui ecograf, care se ridica la aproximativ 100.000 de euro.

    Dar este intr-adevar sustenabil sistemul medical privat in acest moment? Isi pot vedea investitorii armotizate investitiile intr-o perioada rezonabila, daca ne gandim ca Romania numara sase milioane de oameni cu venituri situate in jurul a 100 de euro lunar – pensionarii? 

    La prima vedere, raspunsul e mai degraba negativ. Iar realitatea concreta il confirma, cel putin in unele dintre cazuri: nu persoanele fizice reprezinta baza de clienti care asigura supravietuirea companiilor medicale private, ci clientii corporate, companiile. 

    „Avem 700-800 de clienti companii cu 35.000 de abonati“, spune Marina Otelea, director de dezvoltare la Medicover. „Un abonament presupune accesul la servicii medicale dintr-o gama limitata, intr-un numar nelimitat. Cand un client isi alege unul din pachetele noastre poate veni la policlinica in fiecare zi“, explica Marina Otelea. 

    Insa nu toate clinicile private isi bazeaza activitatea preponderent pe clientii companii. Persoanele fizice sunt o miza inca de pe acum, chiar inainte de aparitia normelor metodologice la legea asigurarilor private de sanatate, care vor da posibilitatea inchirierii unor astfel de polite. Centrul medical Medsana, de exemplu, are si clienti persoane juridice (ING, Alpha Bank sau MobiFon). Insa „grosul vanzarilor le facem din serviciile medicale prestate catre persoane fizice“, spune Radu Botgros, director medical al Medsana, adaugand ca plata serviciilor se face cash.

    Desi inca nu au aparut normele metodologice la legea asigurarilor de sanatate, Medicover a gasit o portita legislativa pentru a lansa prima asigurare privata, impreuna cu compania Aviva. Asigurarea Medicover are drept baza legea generala a asigurarilor. Vanzarile sunt nesemnificative, deocamdata, dar oficialii companiei cred ca lucrurile se vor schimba. „Avem un sondaj din care rezulta ca 60% dintre cei chestionati sunt dispusi sa plateasca pentru o asigurare privata de sanatate. Daca 10% cumpara, este suficient“, crede Marina Otelea de la Medicover.

    Insa jucatorii din domeniu sunt acum mai degraba rezervati deocamdata: nimeni nu se asteapta, peste noapte, la un boom al pietei serviciilor medicale private. Radu Botgros de la Medsana spune ca e nevoie mai intai ca oamenii „sa se obisnuiasca“ cu asigurarile private, iar mai apoi sa inteleaga „ca asigurarea privata nu acopera tot si ca nu pot solicita analize decat atunci cand este stricta nevoie“.

    Asigurarile private ar crea un „canal“ paralel de finantare pentru sistemul de stat, sufocat de ineficienta, birocratia si blocajul financiar al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Fie si numai de aceea, spun investitorii, este nevoie de asigurari private. 

    Un caz special il reprezinta spitalele private. Desi nu exista o lege pentru aceste institutii, care sa permita decontarea cu Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate (CNSAS), capitalul privat s-a dovedit inca o data ingenios. Companii straine si romanesti au construit de la zero spitale private in care serviciile se vor plati cu banii jos, ca la supermarket. Asa ca un pacient care vrea sa fie operat in conditii superioare celor din spitalele de stat se orienteaza spre un spital privat, consimtind sa scoata din buzunar pentru o interventie sume ce pot depasi 1.000 de euro. 

    Grupul elen Eureko a investit circa zece milioane de euro intr-un spital privat amplasat langa Spitalul de Urgenta din Bucuresti. La randul sau, distribuitorul de medicamente Polisano a deschis un spital la Sibiu.

    In aparenta, dezvoltarea unui spital privat ar trebui sa fie prilej de bucurie si pentru pacienti dar si pentru medici, avand in vedere nivelul scazut al salariilor de la stat. Paradoxal insa, exact salariile mici au generat un fenomen care acum pune frane in dezvoltarea sistemului privat. 

    Potrivit unor surse, incercarile managerilor din sistemul privat de a functiona legal, cu angajati cu carte de munca si venituri impozabile se lovesc de o meteahna veche a medicilor: cei mai multi cer sa fie platiti pe loc, la negru si se feresc de angajamentele legale (carte de munca, contracte pe microintreprinderi) care presupun o diminuare a veniturilor nete. 

    Insa inainte de privatizarea integrala a spitalelor se vor privatiza acele servicii spitalicesti care pot fi externalizate: laboratoarele, centrele de diagnostic, catering-ul pentru bolnavi sau spalatoriile.

    Bineinteles, va exista in permanenta o categorie de oameni care nu isi vor permite servicii medicale private, mai precis, un sistem de asigurare privat. Este vorba de pensionari si de salariatii cu venituri reduse, care vor ramane clientii statului. 

    De unde o sa vina investitorii? Acestia sunt fie investitori strategici din afara, cum este cazul operatorului de spitale NatWest care vrea sa preia Fundeni, fie antreprenori privati (spitalul Polisano), fie investitori financiari care s-au „lipit“ de o companie din domeniul medical (cazul clinicilor Medicover in care a investit Oresa). 

  • Cum e pe la altii

    Chiar daca nu au privatizat foarte mult din sectorul tertiar al sanatatii (adica spitale), tarile central-europene din fostul bloc comunist au incercat crearea unui sistem de asigurari de stat functional.

    FONDUL DE SANATATE: Este descentralizat, administrarea banilor facandu-se la nivel local, ceea ce elimina riscul blocarii intregu-lui sistem (Polonia).

    SISTEM PARALEL: In Occident, asigurarile private de sanatate se platesc in paralel cu cele de stat, care raman obligatorii. In Germania, Olanda si Elvetia, contribuabilii pot opta pentru sistemul privat, care functioneaza in paralel cu cel de stat.

     


     

  • Cum se cheltuie banii alocati sanatatii

    Calculele hartiei arata ca piata de sanatate din Romania este de cel putin trei miliarde de euro, ceea ce reprezinta un potential de afaceri deloc de neglijat. 

    • Medicamente compensate: 500 mil. €
    • Servicii medicale si administratie: 2 mld. €
    • Buget anual total: 2,5 mld. €
    • Plati la negru: 0,5-1 mld. €

  • ENERGIE: Emanatii de preturi? Schimbati robinetul… dupa 2007!

    A avea gaze in casa a fost intai o mandrie, pe urma o moda si acum o necesitate. Inceputul lunii aprilie ii va imparti pe romani, iarasi, in alte doua categorii: cei ce platesc mai mult si cei ce platesc mai putin, la acelasi consum de gaze. Companiile, la fel. A devenit in schimb mai intelept, din punct de vedere economic, sa apelezi la distributiile mici de gaze, care tin piata vioaie: au scazut preturile!

    Pretul gazelor naturale va creste de la 1 aprilie cu 25% si nu va mai fi unic pe tara. Efectele colaterale ale schimbarii proprietarului la cele doua Distrigazuri ar putea fi reducerea personalului celor doua societati cu circa 10.000 de oameni. Pentru mai bine de jumatate dintre romani, privatizarea societatilor de distributie a gazelor naturale nu inseamna, deocamdata, nimic. Este vorba despre cele 48% din locuintele tarii care inca se mai incalzesc cu sobe cu lemne sau carbuni. Nu pentru ca pretul gazului ar fi prea mare, ci pentru simplul motiv ca in multe orase de provincie si sate retelele de alimentare cu gaze naturale nu au ajuns. Ceea ce nu stiu, deocamdata, romanii pana la care Distrigaz nu a reusit sa ajunga este ca privatizarea distributiilor de gaz i-ar putea scuti de povara cumpararii lemnelor.  

    Privatizarea distributiilor de gaze naturale schimba aproape in totalitate aceasta piata. Incepand de la modalitatea de calculare a tarifelor la gazele naturale si terminand cu modul de lucru cu clientii bun sau rau-platnici. 

    Dar, poate, modificarea cea mai importanta este spargerea unui monopol al statului si intrarea investitorilor straini pe piata romaneasca a gazelor naturale. Pana acum, societatile de distributie a gazului Distrigaz Nord si Sud, care acopera 97% din piata, apartineau statului. Prin semnarea contractelor de privatizare, in toamna anului trecut, Distrigaz Nord (care livreaza gaz in zona de nord a tarii) a intrat in proprietatea companiei germane E.ON Ruhrgas, pentru suma de 304 milioane de euro. Distrigaz Sud (care livreaza gaz in jumatatea de sud a tarii) a ajuns in proprietatea companiei franceze Gaz de France, pentru suma de 311 milioane de euro. Ambele societati detin suprematia la distributia de gaz in tarile de origine. In fapt, statul a primit numai 253 de milioane de euro pe cele doua distributii, restul urmand sa fie investiti in Distrigaz Nord (179 de milioane de euro) si in Distrigaz Sud (183 de milioane de euro). 

    Este mult, este putin? Spre comparatie, Ungaria a luat, acum 10 ani, 460 de milioane de dolari pe o distributie de gaz comparabila cu cea a Romaniei din punctul de vedere al numarului de consumatori (circa 1,9 milioane). Dar dincolo de banii primiti de stat, privatizarea a adus un element esential pe piata romaneasca a gazelor naturale: competitia si formarea preturilor pe baze comerciale. Unul dintre punctele cele mai disputate cu cei doi investitori straini a fost, spun surse apropiate procesului de privatizare, tocmai modalitatea de calcul a tarifelor la gaz. 

    Iar rezultatele vor fi vizibile incepand de saptamana viitoare. Atunci va intra in vigoare noul sistem de tarifare a gazelor naturale. Ce s-a schimbat fata de vechiul sistem? Daca pana acum existau doua categorii de consumatori: casnici si industriali, acum  s-a trecut la sase categorii, stabilite in functie de cantitatea de gaze naturale consumata (pana in 2.400 de metri cubi/an, intre 2.400 si 12.400 mc/an, intre 12.400 si 124.000 mc/an, intre 124.000 si 1,24 milioane mc/an, intre 1,24 milioane si 12,4 milioane mc/an si peste 12,4 milioane mc/an). In plus, de la 1 aprilie, fiecare consumator va plati si un abonament lunar. Asa se face ca taxa fixa se situeaza intre intre 3.700 de lei si aproape un milion de lei. 

    Pe langa impartirea in grupe de consumatori, noua metodologie de calcul da voie firmelor de distributie sa isi recupereze, prin cresteri de tarife, o serie de cheltuieli. Asa se face ca, de saptamana viitoare, nu va mai exista un pret unic pe tara pentru metrul cub de gaz. Consumatorii de gaz din sudul tarii, arondati la Distrigaz Sud, vor plati cu peste 1.000 de lei/metru cub mai mult decat cei din nord, arondati la Distrigaz Nord. Diferente similare de pret vor fi si in cazul abonamentelor lunare. 

    De ce au fost stabilite tarife diferite la gazele naturale pentru cele doua distributii? Tarifele sunt stabilite in functie de lungimea retelelor, de cantitatile de gaz livrate, de numarul de consumatori si de investitiile realizate. „Un kilometru de conducta din Bucuresti se intretine cu costuri mult mai mari decat un kilometru de conducta de la sat sau dintr-un oras mai mic“, explica Stefan Cosmeanu, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN).

    Dar poate elementul care are cea mai mare influenta este nivelul investitiilor. Statul roman a acceptat ca firmele straine care au preluat distributia gazului sa recupereze anual, 11,6% din investitia realizata. E.ON Ruhrgas va investi, in urmatorii trei ani, 50 de milioane de euro in Distrigaz Nord, iar Gaz de France, 70 de milioane de euro, la Distrigaz Sud. De aici si diferentele de pret pentru metrul cub de gaz, explica surse apropiate procesului de privatizare. Efectele privatizarii si introducerii unei noi formule de calcul se vad pe intreaga piata a distributiei de gaz. Pentru prima data, firmele mici de distributie, cele care acopera sub 1% din consumul total al Romaniei, isi pot forma, liber, preturile de vanzare. Daca pana acum, ele nu puteau „jongla“ in nici un fel cu preturile, acum anunta tarife mai mici decat cele practicate de Distrigaz Nord si Sud. 

    Un prim exemplu este cel al firmei Gaz-Est Vaslui, care furnizeaza gazele naturale pentru Vaslui si Husi. Societatea a anuntat ca pretul pentru un metru cub va fi, de la 1 aprilie, de 4.741 de lei, fata de 4.808 lei, la Distrigaz Nord si 5.117 lei, la Distrigaz Sud. Cum a fost posibila reducerea preturilor? Parametrii economici realizati in 2004 si planul de investitii pentru 2005 au fost „responsabili“ pentru noile tarife, spune Adrian Tighici, directorul SC Gaz-Est SA Vaslui.

    Pana aici, lucrurile au un aer de normalitate: preturile sunt stabilite in functie de costurile specifice fiecarei societati in parte, conductele invechite care au nevoie de investitii sau extinderea retelei stabilesc tarifele la gaz. Diferite de la o societate de distributie, la alta.  Cat de corecta este aceasta situatie fata de consumator? Un raspuns clar nu a venit din partea autoritatilor. Abia din 2007, cand se va liberaliza piata, consumatorii vor putea incheia un contract de furnizare a gazelor naturale cu ce firma aleg, indiferent de orasul in care locuiesc. „Un locuitor din Targu-Mures va putea face contract de furnizare cu o firma din sud“, explica Marcela Olteanu, director ANRGN. Pe langa acesta, va trebui sa incheie si un contract de distributie, cu firma locala. 

    Pentru momentul 2007 se pregatesc, de fapt, firmele de furnizare si distributie care exista pe piata romaneasca. In fapt, cei doi ani pana atunci sunt de „exercitiu“, spun surse din sectorul energetic. Micii furnizori de gaz, precum Distrigaz Vest, Gaz Est Vaslui, Congaz, Gazvest, Nord Gaz etc., folosesc aceasta perioada pentru a vedea in ce masura pot concura cu preturile Distrigaz Nord si Sud. Si pentru a stabili daca vor fi capabili sa „fure“ o parte din clientii celor doua companii avand ca argument pretul de vanzare a gazelor. Dincolo de aparitia concurentei pe piata gazelor naturale, privatizarea va avea efecte pe termen mediu si lung. De data aceasta, ele vizeaza in primul rand activitatea Distrigaz Nord si Sud. 

    O prima masura a fost crearea unor sucursale care sa se ocupe exclusiv de servicii de reparatii si intretinere. „Noi am pregatit un pic terenul cum au facut cei de la Petrom“, spunea Liviu Duinea, fostul director general al Distrigaz Sud. Aceasta sucursala de servicii a luat 1.200 din cei 10.800 de angajati ai societatii, mai explica Duinea.  Aceeasi miscare s-a produs si la Distrigaz Nord, unde numarul salariatilor este de circa 9.000. Din 2007, activitatea de furnizare a gazului va fi separata de cea de distributie. Daca vor fi create societati separate, iar investitorii straini se vor concentra numai pe furnizare, atunci numarul angajatilor se va putea reduce cu pana la 50%, spun surse din sectorul energetic.  

    „Este complicat sa prevedem cu cat se va reduce personalul, fara un plan de afaceri clar transmis de investitori“, spune Eugen Luha, presedintele Federatiei Sindicatelor Gaz-Romania. 

    Liderul sindical are, totusi, un as in maneca. Prin contractul colectiv de munca, a avut grija sa stabileasca plati compensatorii de 20 de salarii pentru cei care vor fi disponibilizati. Iar un salariu mediu in distributia de gaz este de circa 10 milioane de lei pe luna. „Pai in Ungaria au fost trei reduceri de personal dupa privatizare“, explica Luha motivele de precautie luate de sindicat. Reprezentantii E.ON si Gaz de France nu au dorit sa comenteze pentru acest articol.

    Reducerea de personal nu este unica modalitate de restructurare a Distrigaz Nord si Sud. Investitiile se vor concretiza in cresterea retelelor de distributie si modernizarea activitatii. In plus, ramane de vazut cum vor aborda noii patroni problema rau-platnicilor, care au acumulat, de-a lungul vremii, datorii de ordinul milioanelor de euro la cele doua societati.

    Deocamdata, statul a avut o tentativa de eliminare a datoriilor. Aceasta a semanat, mai degraba, cu o cosmetizare contabila. Practic, guvernul a virat in contul Distrigaz Sud, spre exemplu, 3.000 de miliarde de lei, creantele neincasate, spunea Duinea. Mai mult, a sters datorii de 4.000 de miliarde de lei datorate de societate. In total, statul a scos din buzunar 200 de milioane de euro pentru imbunatatirea bilantului contabil al companiei.

    Banii ar urma, cel putin teoretic, sa fie recuperati, prin modificarea pretului final de vanzare a distributiilor de gaz. „Un sistem de ajustare a pretului este reflectat in contractele de privatizare“, este explicatia oficiala a biroului de presa al Ministerului Economiei si Comertului. Factorul care va influenta pretul final este „indatorarea neta care urmeaza sa fie calculata la data transferului dreptului de proprietate“.

    Cand se va produce insa transferul de proprietate?

    Contractul de privatizare a fost semnat in octombrie 2004, dupa un proces inceput la finele lui 2003. Investitorii straini se asteapta ca, la finele lunii viitoare sa-si intre efectiv in drepturi. Orice informatii legate de planurilor noilor proprietari vor putea fi oferite „cand se va incheia procesul de privatizare, adica peste circa doua luni“, spunea, la inceputul lui martie, Sabine Wacquez, purtatorul de cuvant al Gaz de France. Ce mai trebuie rezolvat pana atunci? 

    Contractele de privatizare contin clauze pre-finalizare, spun surse apropiate procesului de privatizare. Aceste clauze se refera la concesionarea serviciului de distributie a gazelor pe o perioada de 49 de ani. In plus, investitorii straini au cerut licente de furnizare a gazelor pentru 30 de ani si pentru distributia gazelor, timp de 15 ani. 

    In luna mai, statul va trebui sa traga linie si sa vada ce a castigat pentru ca a dat din mana un monopol. Pe hartie, apar doar cifrele: 311 milioane de euro pentru Distrigaz Sud si 304 milioane de euro pentru Distrigaz Nord. Dincolo de cifre, se mai vede un alt efect. Un inceput de piata concurentiala, unde, peste doi ani, firmele se vor putea razboi pentru atragerea clientilor. Si, nu in ultimul rand, autoritatile scapa de problema colosilor industriali care refuza sa-si achite facturile la gaz.

      Care va fi pretul spargerii monopolului? Cu cat vor creste tarifele la gaz in anii urmatori? Cati oameni vor mai lucra la cele doua societati de distributie a gazelor naturale? Sunt numai cateva intrebari la care, deocamdata, nu avem un raspuns. Singura certitudine este, deocamdata, schimbarea proprietarului si, o data cu ea, a modului de lucru de la Distrigaz Nord si Sud.

  • Locuinta in nordul tarii, gaz din sud

    Din iunie 2007, piata gazelor naturale va fi liberalizata 100%. Practic, un consumator din Constanta va putea cumpara gaz, spre exemplu, din Targu-Mures, daca pretul este mai mic. El va trebui sa incheie contract de furnizare cu firma din Targu-Mures si de distributie cu cea din Constanta.

    Distributie: Peste doi ani, activitatea de distributie a gazelor naturale va fi separata de cea de furnizare. Vor exista firme specializate, care se vor ocupa numai de distributia gazelor.  

    Furnizare: Societatile de furnizare se vor ocupa numai de vanzarea gazelor naturale, putand incheia contracte cu orice consumator.  

    Contract: Orice persoana va putea incheia doua contracte: unul cu furnizorul de gaz care are pretul cel mai avantajos si unul cu distribuitorul din zona unde locuieste.  

    Servicii incluse: O alta varianta este incheierea contractului cu servicii incluse cu firma de furnizare a gazului. Aceasta plateste, apoi, firmei de distributie, costul racordarii la sistem. 

    Pret: Pretul gazului va avea doua componente: costul furnizarii (stabilit liber de firmele furnizoare) si costul distributiei.

  • Companii

    DISTRIGAZ NORD

    Profit de 4 mil. € 
    Societatea de distributie a gazelor naturale Distrigaz Nord acopera aproape 43% din piata romaneasca. Distrigaz Nord distribuie gaz in zona de nord a tarii, prin intermediul a 12 sucursale.  

    • Cifra de afaceri: Societatea a realizat o cifra de afaceri de 322 de milioane de euro, in 2003.
    • Profit: In 2003, Distrigaz Nord a inregistrat un profit de peste patru milioane de euro.
    • Angajati: Compania de distributie are 9.060 de angajati.
    • Pret: E.ON Ruhrgas a platit 125 de milioane de euro pentru 30% din actiunile Distrigaz Nord, urmand sa faca o majorare de capital de 179 de milioane de euro, ajungand sa detina 51% din societate. 

    DISTRIGAZ SUD

    Cifra de afaceri de 590 mil. €
    Distrigaz Sud distribuie 54,4% din necesarul de gaze naturale al Romaniei. Compania este responsabila pentru distributia de gaz in zona de sud a tarii.     

    • Cifra de afaceri: In 2003, societatea a inregistrat o cifra de afaceri de 590 de milioane de euro.
    • Profit: Distrigaz Sud a avut, in 2003, un profit net de 4,4 milioane de euro.
    • Angajati: Compania de distributie are 10.800 de angajati.
    • Pret: Gaz de France a platit 128 de milioane de euro pentru 30% din actiunile Distrigaz Sud, urmand sa faca o majorare de capital de 183 de milioane de euro, ajungand sa detina 51% din societate. 


    E.ON RUHRGAS

    Cei mai mari din Germania
    E.ON Ruhrgas, proprietar al Distrigaz Nord, este cea mai mare societate de distributie a gazelor naturale din Germania. Compania are vanzari de peste 545 de miliarde echivalent kilowati pe an.  

    • Cifra de afaceri: E.ON Ruhrgas a avut, in 2003, o cifra de afaceri de 12 miliarde de euro.
    • Profit: Grupul german a inregistrat un profit de peste un miliard de euro, in 2003.
    • Angajati: In 2003, numarul angajatilor E.ON Ruhrgas a atins 2.578.

     GAZ DE FRANCE

    Numarul unu in Franta
    Compania franceza, proprietar al Distrigaz Sud, este un grup integrat, cu activitati de productie, explorare si distributie de gaze naturale. Gaz de France este cel mai mare distribuitor de gaz din Franta. 

    • Cifra de afaceri: In 2003, Gaz de France a avut o cifra de afaceri de 16,7 miliarde de euro.
    • Profit: Societatea a inregistrat un profit net de 910 milioane de euro, in 2003.
    • Angajati: GdF are 38.000 de salariati, din care 23% in afara Frantei.

  • Scurta istorie

    1989: Exista o singura societate care se ocupa cu productia, transportul, distributia si inmagazinarea gazelor naturale.

    2000: Romgaz se imparte in cinci societati: Distrigaz Sud si Distrigaz Nord (societati de distributie si furnizare de gaze), Exprogaz (societate de productie si inmagazinare subterana a gazelor), Depogaz (societate de inmagazinare a gazelor) si Transgaz, societate de transport al gazelor.

    2001: Exprogaz si Depogaz au fuzionat cu Romgaz, noua societate ocupandu-se cu explorarea, productia si inmagazinarea subterana a gazelor naturale.


    2004: Distrigaz Nord a fost vandut companiei germane E.ON Ruhrgas, iar Distrigaz Sud, companiei franceze Gaz de France.