În Thailanda, în cele mai grave inundaţii din ultimele decenii au fost înregistraţi 269 de morţi, iar în ultimele două luni au fost afectate câteva milioane de persoane, au anunţat autorităţile, care au mobilizat mii de soldaţi. Premierul Yingluck Shinawatra avertiza vineri cu privire la o “criză gravă”. Dar ea a dat asigurări luni că situaţia este sub control. “Nu este necesar să fie decretate zone de catastrofă, pentru că putem, în continuare, să gestionăm” situaţia, a declarat ea pentru jurnalişti, adăugând că urmează să fie luate măsuri noi, în vederea protejării estului şi nordului capitalei. “Situaţia este normală”, a dat asigurări Narong Jirasubkunakorn, un oficial din cadrul administraţiei oraşului Bangkok.
Blog
-
Raport CE: România are un risc fiscal de două ori mai mic decât Grecia
Indicatorul de risc fiscal ia în calcul informaţii despre nivelul datoriilor statului, datorii ca procentaj din PIB scadente în termen de 24 de luni, dobânda implicită pentru datoria suverană şi decalajul balanţei primare (necesarul de împrumut fără plata dobânzilor pentru datoriile consolidate) faţă de o situaţie care ar conduce la convergenţa datoriei către 60% din PIB până în 2020. O valoare ridicată a indicatorului de risc fiscal denotă nevoia urgentă de adoptare a unor măsuri fiscale substanţiale, se arată în raportul “Reforme fiscale în statele membre 2011”.
-
Materiale de construcţii, la feminin
“Domeniul în care lucrez este unul fascinant, vă pot vorbi ore în şir despre betoane sau lipiciuri”, spune Ileana Nicolae, directorul general al Sika România, subsidiara locală a producătorului elveţian de construcţii cu acelaşi nume. Pot părea surprinzătoare cuvintele acestea venite din partea unei femei, însă trebuie să ţinem cont de faptul că în afaceri nu contează domeniul în care activezi atâta timp cât ai performanţe.
Deşi industria construcţiilor este prin excelenţă dominată de bărbaţi, există şi excepţii. În afară de Ileana Nicolae, un exemplu reprezentativ este Aliz Kosza, 50 de ani, care conduce producătorul de lacuri şi vopsele Fabryo şi care este una dintre cele mai cunoscute femei din top-managementul românesc. Ileana Nicolae, 46 de ani, a terminat Facultatea de Tehnologie a Construcţiilor de Maşini la Braşov în ’89, fiind repartizată la Micromotoare Piteşti, actualmente Ana IMEP, însă ulterior s-a întors la Braşov, la o fabrică de radiatoare. A vrut însă să încerce şi gustul antreprenoriatului, astfel că şi-a înfiinţat o firmă de consultanţă care să ajute firmele străine care voiau să pătrundă pe piaţa românească.

“Aşa am ajuns la o companie de consultanţă din München, cu care m-am şi asociat. Perioada aceea a fost o şcoală extraordinară pentru mine, pentru că aşa am intrat în lumea cimentului şi a betoanelor. Am renunţat la firmă, pentru că mi se părea mai confortabilă o poziţie de angajat decât una de antreprenor. Confortul psihic e mai mare la angajator, eşti într-o reţea în care ai sprijin”, povesteşte Ileana Nicolae.
După ce şi-a încheiat socotelile cu firma de consultanţă pe care o înfiinţase anterior, a fost recrutată în poziţia de director general adjunct la divizia de betoane din cadrul HeidelbergCement, iar ulterior a fost numită director la divizia de aditivi a germanilor. Până la Sika a mai fost doar un pas.Sika a venit în România în 2002, destul de târziu, când piaţa era ocupată deja de o serie de jucători de profil. A deschis un birou în Bucureşti, în care lucrau 4 angajaţi, după care, în iunie 2002, a achiziţionat divizia de aditivi din cadrul HeidelbergCement, condusă de Ileana Nicolae. “Eu conduceam de un an de zile subsidiara celor de la HeidelbergCement, având în subordine 10 angajaţi”, îşi aminteşte Ileana Nicolae. Ulterior, sediul central al Sika a fost mutat la Braşov, pentru că, din punct de vedere logistic şi administrativ, situarea în centrul ţării era mai justificată.
Sub conducerea ei, Sika a reuşit să-şi majoreze afacerile de la 400.000 de euro în 2002 la peste 15 milioane de euro în 2010. Mai mult, Ileana Nicolae a fost artizanul fabricii de aditivi de beton de la Braşov, care şi-a început producţia în 2008 şi care are o capacitate de circa 10.000 de tone anual. “Pe lângă aditivi de beton, la Braşov se mai fac şi ambalări ale produselor pe care le aducem din alte ţări şi le comercializăm pe piaţa românească.” Sika are în România două divizii, una pentru construcţii şi una pentru industrie, prin intermediul căreia furnizează, spre exemplu, produse pentru betoane, materiale pentru reparaţii şi protecţii, pardoseli industriale, membrane pentru acoperişuri, dar şi soluţii de protecţie, lipire, sigilare şi consolidare pentru industria auto, navală sau a turbinelor eoliene. Produsele care nu sunt realizate în România sunt aduse în principal de la fabricile Sika din Germania, Elveţia, Cehia sau Italia.
“Sika are fabrici în 65 de ţări, iar noi avem libertatea să ne alegem surorile producătoare”, spune Ileana Nicolae.Iar în condiţiile în care proiectele de infrastructură din România şi-au luat puternic avânt anul acesta, Sika va aduce cu siguranţă din ce în ce mai multe produse de la fabricile surori din străinătate. “Demararea proiectelor de infrastructură este un semnal bun pentru economia românească. Este ca la un produs auto, creează în jurul său, ca într-un efect de cascadă, oportunităţi şi pentru alte industrii.” Deşi demararea investiţiilor publice în infrastructura rutieră nu poate decât să-i bucure pe producătorii de materiale de construcţii şi nu numai, managerul Sika are o nemulţumire cu privire la modul în care se construiesc şoselele din ţara noastră. “În România nu există coerenţă în construcţia tronsoanelor de autostrăzi. Pentru noi, ca business, ne avantajează să se construiască cât mai mult, însă dacă noi nu legăm aceste autostrăzi de ceva nu e deloc logic să le mai facem.”
Printre proiectele la care Sika a participat cu produse se numără şi autostrada Transilvania, autostrada Arad-Timişoara, dar şi terminalul nou al Aeroportului Henri Coandă-Otopeni sau centrele comerciale Iulius Mall Timişoara, Atrium Center Cluj şi Sun Plaza Bucureşti. -
10.000 de români nu şi-au plătit ratele la bancă în august ca să meargă în vacanţă
Numărul clienţilor persoane fizice care au întârzieri la plata ratelor mai mari de 30 de zile s-a apropiat de 724.000 la sfârşitul lunii august, după ce în iulie coborâse la 714.000 de persoane, arată datele BNR. Totuşi, datorită scăderii susţinute din ultimele luni sunt în continuare mai puţini restanţieri decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. “S-ar putea să fie o evoluţie sezonieră. Luna august este un vârf pentru concedii şi s-ar putea ca unii oameni să fi avut de ales între a-şi plăti rata la bancă şi a merge în vacanţă. Dacă este aşa, vom vedea o revenire la tendinţa anterioară în luna septembrie”, a comentat analistul financiar Aurelian Dochia. Efectul sezonier este explicat şi de faptul că numărul restanţierilor a crescut cu 9.500 de persoane şi în august anul trecut, dar atunci fusese înregistrată o tendinţă de creştere şi în lunile anterioare.
-
Ultra-low-costul învinge TAROM şi Blue Air. Wizz Air ţinteşte trei milioane de pasageri în 2012
“Sper ca data viitoare să vorbim mai mult de rezultate”, spunea vicepreşedintele Wizz Air, John Stephenson, aflat în vizită în România pentru clarificarea problemelor de la Timişoara, unde aeroportul se află în investigaţii pentru eventuale discounturi acordate companiei. Problemele de la Cluj, de unde Wizz Air a relocat o aeronavă către aeroportul din Târgu Mureş în primăvară din cauza diferendelor cu autorităţile locale, şi cele actuale din Banat nu au încurcat planurile de afaceri ale maghiarilor. Wizz Air transporta doar 17.000 de pasageri în 2006, când se punctau pe hartă primele destinaţii pe care operatorul low-cost urma să le deservească în România. Au trecut cinci ani, iar John Stephenson vorbeşte cu interes despre piaţa locală, a doua ca importanţă în businessul Wizz Air, după cea din Polonia. “Cred că vom avea o creştere de 10-15% în anul care urmează. Creşteri de 30% pe an, cum au fost cele din anii precedenţi, nu se vor mai repeta, date fiind situaţiile schimbătoare de pe aeroporturi”, spune Stephenson.
Dincolo de tarifele practicate, Wizz a câştigat pasageri şi pe seama problemelor concurentului Blue Air, care a rămas la finele anului trecut fără patru aeronave. Luna decembrie era momentul când maghiarii aduceau o a cincea aeronavă pe Băneasa şi anunţau creşterea frecvenţelor către zece destinaţii. Datele Blue Air remise BUSINESS Magazin indică menţinerea unui ritm similar de pasageri cu cel din 2010, când compania a transportat circa 1,5 milioane de pasageri. Podiumul în aviaţia românească se menţine în formula de anul trecut, dat fiind că pentru anul în curs TAROM estimează un volum de peste 2,4 milioane de pasageri, cu 5% peste nivelul din 2010. Numărul de pasageri transportaţi în primul semestru este de aproximativ 970.000, faţă de aproximativ 995.000 de pasageri în perioada similară din 2010. “Scăderea este cauzată de gradul de încărcare mai redus al avioanelor în primele luni, ceea ce este normal pentru perioada de început a fiecărui an”, explică Paula Călăraşu, directorul de comunicare al TAROM, menţionând că avioanele au fost mai pline în ultima perioadă, până la o ocupare de 70% în iulie şi august 2011.

2009 era anul când Blue Air detrona în premieră liderul tradiţional TAROM, însă de anul trecut maghiarii şi-au adjudecat fotoliul de lider după numărul de pasageri transportaţi. “Piaţa românească este puternică, iar afacerile noastre trebuie să crească în pofida contextului actual. 3,2 milioane de pasageri este un obiectiv fezabil pentru 2012”, mai spune John Stephenson. Motoarele de creştere pentru anul următor ar trebui să fie Târgu Mureş – “un aeroport care va recupera în timp diferenţa faţă de Cluj-Napoca” – şi mai ales Bucureşti, unde mişcările greşite ale Blue Air sunt speculate cu atenţie. Destinaţii din Germania, Italia, sudul Franţei, dar şi Scandinavia sunt totodată luate în calcul pentru anul viitor.
În ce priveşte competiţia, Stephenson e relaxat. Liderul european Ryanair operează doar tangenţial în România, de la Constanţa, în timp ce EasyJet zboară doar de la Otopeni, către Milano şi Madrid. “Nu am fost primiţi cu braţele deschise în România. De aceea am ales doar aeroporturi mici, care au înţeles importanţa unei curse Ryanair.” Acesta era răspunsul dat la lansarea Ryanair în România, în aprilie 2008, de Tomasz Kulakowski, pe atunci director de vânzări al Ryanair pentru Europa Centrală şi de Est. “Iniţial, când am venit în România, am lansat trei rute din Bucureşti, însă rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor, motiv pentru care am anulat cursa către Londra. Nu am reuşit să ajungem la un acord cu aeroportul Băneasa, cel către care ne îndreptasem în primă fază, iar Otopeni percepe costuri de operare mai mari”, declara şi Peter Voets, marketing manager pentru Elveţia, Austria şi Europa de Est în cadrul EasyJet. Terenul le rămâne liber maghiarilor, iar exemplul Băneasa este concludent în ce priveşte agresivitatea, jumătate din businessul Wizz Air din România fiind realizat din zborurile din capitală în ciuda tarifelor mari practicate, după cum spun oficialii Wizz. Ţinta de peste trei milioane de pasageri planificată pentru anul următor este deci mai aproape ca niciodată. “Vom sta în România cât timp va avea sens din punct de vedere economic să fim aici”, rezumă Stephenson.
-
Statele Unite au evitat deocamdată recesiunea
Goldman Sachs Group şi Macroeconomic Advisers au revizuit estimările privind avansul PIB-ului american în trimestrul al treilea de la circa 2% la 2,5%, relatează Bloomberg. Avansul ar fi aproape dublu faţă de ritmul de 1,3% din trimestrul al doilea şi cel mai rapid din acest an. Cele mai recente date favorabile sunt cele publicate vineri de Departamentul Muncii, potrivit cărora în septembrie au fost create 103.000 de locuri de muncă. “Economia americană nu pare să reintre în recesiune, dar redresarea este slabă”, a declarat Allen Sinai, preşedinte la institutul Decision Economics din New York.
-
China a început să cumpere acţiuni la băncile locale, pentru a susţine bursele
Indicele Shanghai Compozit a pierdut aproape 17% în acest an, din cauza temerilor privind înăsprirea politicii monetare şi evoluţia economiei. Achiziţia de acţiuni bancare de către divizia Hujin ar fi prima după criza financiară din 2008-2009 şi prima recunoscută oficial de către Beijing. Compania Central Huijin Investment cumpără acţiuni la cele patru mari bănci din China, a anunţat, luni, după închiderea burselor, agenţia de presă Xinhua.
-
Fiscul rambursează în octombrie TVA în valoare de 1,61 miliarde lei
“De la preluarea mandatului, am fost preocupat permanent de sprijinirea mediului de afaceri, una dintre cele mai importante măsuri adoptate încă din anul 2009 fiind accelerarea rambursării TVA, măsură care, prin eliminarea criteriilor subiective de selecţie, contribuie în plus la asigurarea unui mediu concurenţial loial. În luna octombrie reuşim, astfel, să decontăm peste 1,6 miliarde lei, cea mai mare sumă din 2009 şi până în prezent”, a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, citat în comunicat. În selecţia lunii octombrie au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile de TVA, soluţionându-se prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 2 septembrie 2011. Pieter Wessel, partener pe zona servicii fiscale la Deloitte România, a declarat săptămâna trecută că unele companii nu mai pot continua activitatea din cauza nerambursării TVA de către stat, iar această situaţie are efecte negative şi asupra percepţiei investitorilor străini în ceea ce priveşte România.
-
Ce învaţă românii în străinătate?
Primele cinci destinaţii de studii în străinătate sunt Franţa, Germania, Italia, SUA şi Ungaria, cu numere în scădere pentru Franţa şi Germania şi numere în creştere pentru Italia, care va deveni, conform previziunilor statistice, destinaţia preferată de români în 2011. De asemenea, se aşteaptă ca Marea Britanie şi Spania să depăşească anul acesta SUA şi Ungaria în topul primelor cinci universităţi preferate de studenţii romani. Creşterea acestora în ultimii ani în detrimentul SUA şi al vecinilor din vest poate fi datorată intrării României în Uniunea Europeană, când au scăzut şi taxele pentru studenţii români, potrivit Romanian International University Fair.
În 2011, programele cele mai căutate de studenţii români au fost în tehnologie şi automatică, business, management şi finante, design, studii sociale şi marketing şi publicitate.
-
Grecia naţionalizează o bancă mică, anchetată pentru spălare de bani
Proton este prima bancă naţionalizată prin Fondul de Stabilitate Financiară, facilitate înfiinţată de autorităţile elene şi instituţiile finanicare internaţionale pentru băncile care trebuie să se recapitalizeze dar nu pot obţine fonduri de pe piaţă. Un purtător de cuvânt al guvernului de la Atena a declarat că statul nu are planuri de a naţionaliza şi alte instituţii de credit, Proton fiind un caz special. Decizia este motivată de problemele individuale ale Proton şi nu de criza severă a datoriilor care afectează Grecia, afirmă analiştii.