Bugetul pe 2009, propus sub administrarea lui Gheorghe Pogea, a eşuat la mare distanţă faţă de realitate, chiar sub oblăduirea FMI: a mizat în ianuarie 2009, când valul crizei era deja de 10 metri, pe o creştere economică de 2% şi venituri în creştere cu 18% (! ), dar a fost minus 7% la PIB şi minus 6% la venituri faţă de anul anterior. (Daca BNR nu scade accelerat dobanda, bugetul esueaza)
Fiind an electoral – alegerile prezidenţiale, deşi veniturile nu s-au făcut, cheltuielile nu au fost reduse corespunzător, ci chiar au fost majorate, cele de personal crescând cu 7%. Rezultatul? Deficit bugetar de 7,4% din PIB, aproape dublu faţă de cel din 2008 de 4,8%. Bugetul pe 2010, propus sub administrarea lui Sebastian Vlădescu, a fost construit pe o creştere economică de 1,5%, cu toate că erau semnale evidente că nu-şi revine consumul, dar PIB-ul a fost în continuare pe minus, de aproape 2%. (Marele pariu pentru 2009: vor creste veniturile la buget cu 18%?)
Pe plus de 7% au fost prognozate şi veniturile, complet irealist. Cheltuielile angajate odată făcute, în mai 2010 statul a constatat subit că nu mai are bani, a tăiat salariile şi a majorat TVA într-o noapte provocând recăderea economiei într-o depresie din care nu a ieşit nici acum. Foarte bună prognoza, foarte bun ministrul. A reuşit să întoarcă economia cu patru ani înapoi.
Bugetul pe 2011, propus sub Gheorghe Ialomiţianu şi certificat de 100 de ori pe parcursul anului că va fi respectat, prevede o creştere de 1,5% a PIB pentru 2011.
Ieri însă Finanţele au anunţat că în această lună va veni la Bucureşti o delegaţie a FMI să discute bugetul din perspectiva unei noi ţinte de creştere pentru 2011, cea de 1,5% fiind sub semnul întrebării.
Cât despre 2012 prognozele băncilor sunt mult mai pesimiste decât cea a Comisiei de Prognoză de 4%, mergând şi spre 2%. Noroc că de această dată cheltuielile pentru 2011 au fost prevăzute egale cu cele de anul trecut, adică de 200 miliarde de lei (47,6 mld. euro).
Sigur, în toate aceste cazuri cei trei miniştri pot veni să spună că, dintr-o dată, condiţiile externe au devenit mai dificile. Dar nici după primul an în care bugetul a eşuat lecţia nu a fost învăţată, nici după al doilea şi se dovedeşte, iată, că nici după al treilea. În 2009, când deficitul ameninţa să urce la 10% din PIB, a fost aplicată soluţia zilelor de concediu fără plată. În 2010 a fost majorat TVA. Ce va fi în 2011? Care este efectul acestor bugetări greşite? Simplu: acumularea de datorie publică. Când angajezi deja cheltuieli şi nu ai venituri, acoperirea lor se face doar majorând datoria publică.
Iar datele arată că datoria publică a crescut de la 27 miliarde de euro în decembrie 2008 la 45 miliarde de euro în iulie 2011. Practic, în fiecare din cei doi ani în care a eşuat bugetul statul român a adăugat la datoria publică încă 9 miliarde de euro ca să funcţioneze. În general este bine să nu îi întrebi pe miniştri sau pe preşedinte de ce nu au făcut până acum ce au spus sau ceea ce spun că vor face de acum încolo că îi enervezi. Ei preferă să îţi vorbească mereu şi mereu despre ceea ce vor face. Dar la Finanţe este mai complicat – o dată ce îţi asumi un nivel al veniturilor şi angajezi cheltuieli, orice eroare în minus majorează deficitul bugetar şi datoria publică. Aproximările costă. Din acest punct de vedere, presa urrmăreşte din păcate mai puţin banii şi bilanţurile de venituri şi cheltuieli şi mai mult declaraţiile.
Deşi abundă abuzurile, mai ales la capitolele cheltuielile cu bunurile şi serviciile, eşecul pe atragerea de fonduri europene este total, iar din punct de vedere macroeconomic de trei ani de zile economia se zbate în recesiune, mai mult decât orice altă ţară din UE, actuala putere este mult mai puţin criticată decât cele dinainte. Multe relatări au început să fie de tip Monitorul Oficial – guvernul a decis, a hotărât, legea X a fost schimbată. Este de înţeles atunci cum de ţintele nu sunt atinse trei ani la rând. Când nu te bate nimeni la cap, poţi să ajustezi barca din mers şi cu 90 de grade, chiar cu riscul de răsturnare.
