BusinessMagazin

Blog

  • Alternative pentru clasicul drob si eterna pasca. Cum au dat romancele bucataria pe catering (VIDEO)

    Stefania, in schimb, lucreaza toata ziua si nu are vreme de pierdut in fata cuptorului, astfel incat apeleaza la catering. Pentru un platou de trei persoane, cei care comanda la o firma de catering vor da 250 de lei. Iar cererile au crescut cu 20 la suta fata de anul trecut.

    Pentru cei care in aceasta perioada sunt la dieta si vor sa mearga pe varianta light sau pur si simplu isi doresc o masa speciala de Paste exista alternative. Friptura de miel poate fi inlocuita cu creveti, iar drobul cu cosulete umplute cu salata Caesar. Surpriza vine de la meniul fusion. Cosulete de parmezan cu seminte de pin, pachetele cu pui afumat si bruschete cu branza de capra si praz. In final achitati 150 de lei.

    Mai mult pe stirileprotv.ro.

  • După “frenezia” privatizărilor, urmează şi una politică

    “Simt această aşteptare, vine spre mine pe diferite canale”, a mărturisit Ungureanu, referindu-se la tânjirea electoratului de dreapta dezamăgit şi educat după o formaţiune politică nouă, curată şi capabilă să-i capteze încrederea. Bucătăria puterii îi dictează însă premierului că “mai e nevoie de un ingredient care este necesar, şi aceasta este recunoaşterea succesului în materie de administrare”, prevăzută de prim-ministru să se petreacă fix peste o lună, când va merge în Parlament şi îşi va prezenta mandatul.

    Partea mai puţin plăcută e că iminenţa noii mişcări politice de dreapta a fost anunţată aproape concomitent cu cele mai noi decizii guvernamentale – crearea Consiliului consultativ al oamenilor de afaceri, format din 26 de manageri, bancheri şi consultanţi (o idee aşteptată timp de cel puţin două guverne Boc încoace), înfiinţarea unui fond de dezvoltare alimentat cu banii din privatizări, care ar urma să fie păziţi astfel de irosirea în consum (resursă greşit asemuită cu fondul suveran norvegian, care e un fond de investiţii) şi lansarea unui proiect de investiţii româneşti în străinătate, începând cu spaţiul CSI şi China.

    Dacă ţinem cont de termenul de o lună până la care Ungureanu trebuie să confirme că binemerită rolul de lider, eforturile normale de a guverna bine capătă un parfum preelectoral ascuţit. Cât priveşte efortul strict electoral de a reuni politicieni de dreapta şi independenţi în noua mişcare, însuşi caracterul larg permisiv al acesteia îi pune în pericol proiectul, cu Noua Republică şi Monica Macovei chemaţi să adere laolaltă cu Elena Udrea şi “greii” PDL sau cu PNŢCD-Pavelescu.

  • ROMÂNII AU TALENT: Cine sunt primii trei concurenţi care vor ajunge în marea finală

    În urma voturilor telespectatorilor, s-a facut un top 4 al primilor clasaţi. Doi dintre ei au mers direct în etapa următoare, iar juriul a ales încă un finalist dintre cei clasaţi pe locurile 3 şi 4. Aşadar, în marea finală 15 concurenţi se vor lupta pentru marele premiu de 120.000 de euro şi titlul de cel mai talentat român al ţării, scrie Mediafax.

    Primii salvaţi de public au fost X-treme Brothers (VIDEO)

    Următorii în topul voturilor publicului au fost Loredana şi Cristian Fieraru (VIDEO).

    Cea de-a treia alegere i-a aparţinut juriului, care a avut de ales între Aset Crew şi Constanţa Cobzariu. Mihai Petre a avut ultimul cuvânt de spus, după ce Andra a ales-o pe Constanţa Cobzariu (VIDEO), iar Andi Moisescu pe Aset Crew (VIDEO), dansatori care au fost şi alegerea lui Mihai.

  • FMI? Nem tudom! Ce se întâmplă când o ţară vrea să scape de Fond

    Joia neagră a venit la 30 martie, când moneda ungară a picat de la 293 la 297 de forinţi/euro, iar pe piaţă s-au cumpărat masiv euro în defavoarea forintului, care a pierdut în valoare şi faţă de franc elveţian şi dolar. Benoit Anne, şef de strategie la Société Générale, a pus paie pe foc, comentând că pieţele tocmai încep să asimileze ruperea relaţiilor Ungariei cu FMI şi că un curs corect ar fi peste 300 de forinţi/euro. “Noi suntem oaia neagră din regiune, aşa că o încasăm”, a reacţionat Akos Ruzsonyi, dealer la Commerzbank, intervievat de Portfolio.hu.

    Ce se întâmplase? Furtuna de joi venea la capătul câtorva săptămâni înţesate de zvonuri despre soarta viitorului acord al ţării cu FMI şi UE. Cititorii îşi mai amintesc, poate, de declaraţia din septembrie 2010 a ministrului economiei, György Matolcsi – “Au nevoie de astfel de acorduri numai ţările care n-au încredere în ele însele şi care nu se bucură de încrederea pieţelor financiare”, la finalul acordului de 20 mld. euro încheiat în 2008 cu FMI, UE şi Banca Mondială. De atunci, ţara a făcut eforturi să se descurce singură, cu mai multe programe de austeritate care au culminat cu ridicarea TVA la 27% de la 1 ianuarie şi cu încercarea de a suplimenta veniturile bugetului prin măsuri neortodoxe, începând cu naţionalizarea fondurilor de pensii private ori taxele impuse băncilor şi marilor companii şi terminând cu fixarea arbitrară a cursului calculat la ratele de credit pentru datornicii în valută.

    Toate acestea au dus la înfierarea ţării şi de UE, şi de investitorii străini, cu o creştere ilustrativă a CDS-urilor la obligaţiuni, care şi acum sunt cele mai mari din regiune. Economia a slăbit, estimările OECD vorbind de o reintrare în recesiune anul acesta, şomajul a atins 11,6% în februarie, iar banca centrală nu mai are mijloace să stimuleze economia prin dobândă, pentru că majorările de taxe într-un context de depreciere a forintului au reaprins inflaţia, estimată să ajungă la 5,6% anul acesta. Ca atare, Ungaria a cedat, cerând în noiembrie ajutorul FMI şi al UE – posibil un pachet de credite de încă 20 mil. euro. Premierul Viktor Orbán şi echipa au ştiut însă că nu vor obţine bani fără a renunţa la taxa pe bănci şi la celelalte inovaţii financiare ori fără a dereglementa piaţa muncii.

    Începerea formală a negocierilor a ajuns să fie condiţionată de rezolvarea până la termenul de 7 aprilie a procedurilor de sancţiune iniţiate de UE la 17 ianuarie privind legislaţia care apără independenţa justiţiei, a băncii centrale şi a autorităţii de protecţie a datelor. În plus, Comisia Europeană a reclamat la Curtea Europeană de Justiţie faptul că Budapesta nu renunţă la taxa specială aplicată companiilor din telecom, considerată a viola legislaţia UE. Lovitura de graţie a venit sub forma suspendării accesului Ungariei la fonduri europene de aproape jumătate de miliard de euro în 2013, ca pedeapsă pentru deficit excesiv (banca centrală tocmai a majorat estimarea de deficit bugetar de la 2,8% la 3,1% anul acesta şi de la 3% la 3,4% la anul).

    Furios, Viktor Orbán a strigat la mitingul organizat de ziua naţională, la 15 martie, că Ungaria nu e o colonie care trăieşte după cum îi dictează străinii şi a spus că “ungurii ştiu bine ce înseamnă ajutorul tovărăşesc nesolicitat, chiar dacă vine îmbrăcat în costume cu croială fină şi nu în uniformă cu umeri laţi”. Referinţa l-a stupefiat pe Jose Barroso, preşedintele CE, care a replicat că “acei ce compară UE cu URSS dovedesc o lipsă totală de înţelegere a ceea ce este democraţia”.

  • Privatizarea Cupru Min a eşuat. Care sunt motivele

    Ministrul Economiei, Lucian Bode, a anunţat că partea română a cerut firmei canadiene să constituie un depozit colateral de 32,27 milioane euro pentru a garanta astfel realizarea investiţiilor de mediu, să plătească suma pentru acţiuni, de 200,7 milioane euro, în termen de 30 zile de la obţinerea avizului Consiliului Concurenţei şi autorizaţiei integrate de mediu-ambele fiind condiţii suspensive în contract. De asemenea, partea română a cerut publicarea imediată a contactului de privatizare.

    Pentru încheierea tranzacţiei, era necesară emiterea avizul Consiliului Concurenţei într-un termen de până la 90 de zile de la încheierea contractului. “Roman Copper nu a aderat la aceste condiţii. Ministerul Economiei va analiza situaţia creată şi suntem pregătiţi să reluăm privatizarea”, a spus Bode. Contractul de privatizare trebuia încheiat până vineri, 6 aprilie, ora 24.00.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Călător prin Madrid (partea I)

    Roxana Bălcescu este co-proprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel

    —————————————————————————————————————————

    Unul dintre cele mai frumoase oraşe europene, Madridul este locul unde mă întorc întotdeauna cu mare plăcere. Vă întrebaţi poate ce este atât de special la acest oraş? Ca să mă înţelegeţi am să vă povestesc ultima mea vizită.

    Am plecat undeva pe la sfârşitul lunii ianuarie anul acesta. În Bucureşti începuseră gerurile năprasnice de -18 grade. Eu am luat un zbor cu TAROM, însă puteţi ajunge direct şi cu Blue Air, Wizz Air, iar din vară se va putea călători şi cu Vueling, o companie low-cost spaniolă. Spre stupefacţia mea, în Madrid erau cam 18-20 de grade, deci vă închipuiţi ce fericită am fost.

    Am aterizat pe aeroportul Barajas din Madrid şi, după ce mi-am luat bagajele, am luat transferul privat care mă aştepta să mă ducă la locul unde îmi făcusem cazarea – un apartament situat chiar în centru. Distanţa de la aeroport în centru este de 15 km, iar ca timp de transfer de la aeroport până la apartamentul unde aveam cazarea mi-a luat cam 20 de minute şi a costat 50 de euro pe un sens. Acest transfer privat îl puteţi închiria de la agenţiile de turism. Preţul variază între 50 şi 55 euro. O variantă mai ieftină semi-privată ar fi varianta shuttle bus-ului şi v-ar costa între 19 euro pe un sens, deci cam 38-39 euro dus-întors pentru o persoană.

    Cu toate acestea, dacă doriţi să mergeţi pe o variantă super ieftină, luaţi metroul linia 8 direct din terminalul 2 sau terminalul 4. Costul este cam 2 euro pe sens, iar timpul estimat este cam 40 de minute. Nu vă sfătuiesc însă să folosiţi acest mijloc de transport dacă aveţi bagaje şi mai ales atenţie la hoţii de buzunare care sunt peste tot. Eu am ales transferul privat şi am ajuns în 20 de minute la adresa pe care o indicasem. De circa 3 ani îmi închiriez un frumos apartament de 4 stele cu 2 camere chiar în punctul zero al oraşului denumit “SOL”.

    Să nu credeţi că hotelurile nu sunt bune în Madrid, sunt chiar foarte bune, însă aleg această formulă pentru că este extrem de convenabilă la preţ în perioade de târg sau manifestări speciale gen conferinţe, congrese mari, tariful pe noapte fiind undeva cu 30% până la 40% mai puţin decât la un hotel de acelaşi calibru. Dacă însă doriţi o recomandare de hoteluri în Madrid, încercaţi la 4 stele Tryp Cibeles, Tryp Amassador, Vincci Capitol, Senator Gran Via sau Senator Spa, iar la 5 stele veţi fi încântaţi de Urban Hotel, Villa Real, Villa Magna, Westin sau Ritz. Prin urmare, m-am cazat, mi-am lăsat bagajele şi, pentru că era prea cald faţă de cum eram eu îmbrăcată şi înfofolită, am plecat la cumpărături ca să îmi cumpăr o geacă şi să pot bântui prin oraş. Prima oprire am făcut-o la El Corte Ingles – un magazin super cunoscut în Spania, echivalent al galeriilor Lafayette în Franţa sau al Macy’s în SUA.

    Un Corte Ingles se găseşte chiar în Sol, aşa încât am făcut fix 5 minute de acasă până la magazin şi am început să mă vântur prin magazine, uluită fiind de oferta de super reduceri (evident, mă nimerisem chiar în perioada ieftinirilor de sezon). Am luat magazinele la rând, apoi am ieşit şi am luat la picior cam toate magazinele pe o rază de 2 km, pe toate străduţele importante din Sol până în Gran Via. Până la urmă mi-am cumpărat ceva, m-am dus acasă şi m-am schimbat, mi-am pus o pereche de pantofi comozi şi gata de drum.

    Îmi făcusem un itinerariu pe patru zile şi vizam în primul rând să vizitez centrul vechi al oraşului cu Plaza Mayor, Palatul Regal, Catedrala Almudena şi, bineînţeles, muzeele Prado, Reina Sofia şi Thyssen-Bornemisza. Dacă aveţi însă mai mult timp, v-aş sfătui să luaţi în calcul şi excursii de câte o zi la Toledo, Avilla şi Segovia, valle de Los Caidos sau Cuenca.

    Conform itinerariului stabilit, m-am pus pe umblat, nu înainte de a bea o delicioasă cafea pe terasa cunoscutului restaurant-cafenea “Cafe de Oriente”. Am savurat atât cafeaua, cât şi încântătoarea perspectivă a palatului stând şi pierzând timpul, cum se spune pe româneşte. Mi-am făcut mai apoi curaj şi am vizitat Palatul. Preţul unui bilet este de 8 euro fără ghid şi 10 cu ghidaj. Copiii sub 5 ani au intrarea liberă.

  • Irina Schrotter: Leadership-ul nu cred că ţine de sex. E o chestiune de atitudine

    BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?

    Irina Schrotter: Leadership-ul nu cred că ţine de sex. E o chestiune de atitudine. Iar atitudinea vine din interior, nu prea se învaţă. De fapt, ce e leadership-ul? Din punctul meu de vedere este folosirea intuiţiei combinată cu utilizarea minţii, deci a cunoştinţelor acumulate. Pentru femei e un pic contra naturii să fie lideri, şi asta din motive care ţin de structură noastră interioară. Femeile sunt dominate mai mult de emisfera dreaptă care e mai poetică, mai puţin agresivă, mai puţin luptătoare. De aceea, femeile lider seamănă destul de mult cu bărbaţii. Îşi pierd mult din feminitate. Dar nu cred că există vreun impediment ca femeile să fie lideri dacă îşi propun asta. Ba chiar dimpotrivă, pot fi mult mai motivate să reuşească.

    BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere sau de a crea o afacere?

    Irina Schrotter: Sunt un om de echipă, în sensul că am convingerea că numai în echipă poţi reuşi. De aceea, în orice afacere, principala mea preocupare e să formez echipa, care, obligatoriu, trebuie să fie formată din specialişti. Există câteva poziţii în orice afacere în care e nevoie de oameni de încredere. Restul însă sunt în exclusivitate rezervate profesioniştilor. Apoi, foarte important e spiritul, încrederea. Şi asta e o chestiune pe care tot conducătorul o generează. Urmează capacitatea de a delega şi de a controla. Atunci când afacerile se dezvoltă foarte mult, dacă nu ai încredere şi putere să delegi şi îţi doreşti în continuare să verifici tu fiecare mişcare, lucrurile sunt condamnate să rămână mici. Un om nu poate face mai mult decât ceea ce îi permit efectiv 24 de ore pe zi, restul e o chestiune de echipă.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de succes ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • Dragoş Pătroi: Ţărişoara, valuta şi străinătatea

    După Revoluţia din 1989, una nu tocmai de catifea, aveam să constat că vechile clişee legate de “străinătate” nu numai că nu dispăruseră din peisajul public, dar unele dintre ele – gen “nu a mâncat salam cu soia” sau “vrea să vândă ţara străinilor” – erau mai actuale ca oricând. Probabil, din punct de vedere politic şi electoral, dădeau foarte bine la popor, asta deşi, teoretic, ar fi trebuit să ne debarasăm de mentalităţile societăţii socialiste multilateral dezvoltate…

    Cu timpul, fenomenul de internaţionalizare a pieţelor de producţie şi de desfacere a devenit tot mai vizibil, globalizarea economică fiind noul cuvânt de ordine în lumea afacerilor; astfel, uşor-uşor, teoria lui David Korten a capătat din ce în ce mai multă consistenţă… Se pare că nici noi nu am avut prea multe opţiuni şi – mai de voie, mai de nevoie, mai direct sau mai discret – am intrat şi în NATO şi în UE (nota bene!), iar economia românească a trebuit să se integreze în această “horă competiţională”; cât de pregătiţi am fost să o facem, e deja o altă discuţie!

    Pe cale de consecinţă, sintagma privind “pericolul perfid al străinătăţii” şi-a pierdut din consistenţă şi din virulenţă şi a trebuit să fie repoziţionată în noul context. Cum a fost “reinterpretată”? Simplu, la nivel fiscal, apărând astfel unele voci în mediul public care înfierează, cu aceeaşi mânie proletară de pe vremuri, transferul bazelor impozabile din România către alte jurisdicţii fiscale mai puţin restrictive. Dincolo de retorica evident populistă, am încercat să văd care sunt abaterile de la normele legale în cazul transferului transfrontalier al profiturilor şi/sau veniturilor.

    La nivelul profiturilor, atâta timp cât există un Ghid O.E.C.D. în domeniul preţurilor de transfer – prin care se menţionează foarte clar modul de stabilire a valorii de piaţă după “principiul lungimii de braţ” -, iar prevederile acestuia au fost asimilate la nivel de practică în spaţiul comunitar şi transpuse inclusiv la nivelul legislaţiei fiscale interne (fie în Codul fiscal sau de procedură fiscală, fie în Ordinul nr. 222/2008), chiar nu văd care e problema. Cu un singur amendament: preţul tranzacţiilor dintre persoane afiliate să fie cel de piaţă, raportat la conţinutul şi modul de întocmire şi structurare ale dosarului preţurilor de transfer. Desigur, dacă ne raportăm şi la nişte speţe (mai “neconvenţionale”) din jurisprudenţa comunitară, lucrurile devin şi mai “incitante” – asta fără a mai pune la socoteală faptul că Liniile Directoare O.E.C.D. în domeniul preţurilor de transfer au fost revizuite în iulie 2010, fiind introduse noi prevederi legate de regimul fiscal pe care îl implică restructurarea unei afaceri.

    Pe de altă parte, la nivelul veniturilor, valul de modificări ale legislaţiei fiscale (aferente perioadei septembrie 2011 – februarie 2012) cred că au avut cel mai mare impact practic, efectiv, la nivelul regimului fiscal aplicabil veniturilor obţinute de nerezidenţi din România. Astfel, anterior apariţiei O.U.G. nr. 30/2011 (ale cărei prevederi au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2012), reconsiderarea statutului de rezidenţă fiscală se realiza dacă cel puţin unul din criteriile de stabilire a rezidenţei fiscale (reglementate la art. 7 pct. 23 Cod fiscal) nu era respectat 3 ani consecutivi, şi nu doar pe parcursul unui singur an! În plus, criteriile respective – deşi destul de restrictive – au şi un grad ridicat de risc fiscal, cel puţin atâta timp cât Normele metodologice nu definesc conceptual, ca atare, noţiunea de “centrul intereselor vitale”, ci doar fac trimitere la unele situaţii (subiective, în opinia mea!) în funcţie de care acesta se poate stabili. Nu în ultimul rând, formularele prevăzute a fi întocmite şi procedura de întocmire şi depunere a acestora (conform reglementărilor aduse de O.M.F.P. nr. 74/2012), îmi dau senzaţia că statutul de nerezident fiscal în România ar avea nevoie de un fel de “viză” a organelor fiscale.

    În ceea ce mă priveşte, cred că s-a plecat iar de la efect şi nu de la cauză. Adică am preferat să limităm posibilităţile practice de optimizare a sarcinii fiscale – privind această “magie neagră” (perfect legală însă!) a schimbării rezidenţei fiscale – decât să procedăm la o relaxare a regimului fiscal de impozitare a dividendelor. Asta în condiţiile în care ţări respectate şi cu tradiţie din U.E. (fără a mă referi aici la paradisurile fiscale “clasice” ale Europei) au înţeles mai bine “mersul lucrurilor” şi au procedat în consecinţă, acest fapt conducând la încheierea unor noi Convenţii de evitare a dublei impuneri între România şi ţările în cauză, în anii 2000 – spre exemplu, cota de impozitare a dividendelor obţinute din România de un rezident austriac nu poate depăşi 5%, conform prevederilor corelative ale Codului fiscal şi ale Legii nr. 333/2005.

    Dragoş Pătroi este consultant fiscal, managing partner la DRP Tax Wizards.

  • Navă-fantomă, scufundată de Garda de Coastă americană cu tunul

    Ryou-Un Maru a fost iniţial observată de o navă de pescuit canadiană; fără lumini şi fără posibilitatea de a fi controlată, era un pericol pentru nevigaţie.

  • Guvernul ar putea suprataxa companiile de gaze şi electricitate

    “Există în Guvern discuţii privind nivelul redevenţelor la petrol şi gaze. Acestea ar putea fi majorate mai devreme de 2014, odată cu procesul de liberalizare a preţurilor energiei electrice şi gazelor naturale. O altă variantă este suprataxarea companiilor de gaze şi energie, pentru că vor fi nişte profituri pentru care trebuie să facă nimic”, au afirmat sursele. Autorităţile române s-au angajat în negocierile cu FMI să elaboreze până la finele lunii aprilie un calendar privind eliminarea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale. Până atunci, autorităţile intenţionează să se consulte cu companiile relevante de pe piaţă pentru a pregăti un pachet privind taxele, redevenţele şi reglementările în sectorul de petrol şi gaze, se arată în ultima scrisoare de intenţie convenită de Guvern cu FMI.

    Mai multe pe mediafax.ro