Blog

  • Franţa vrea să obţină funcţia de şef al Eurogroup, vizată şi de Germania

    Eurogroup include miniştrii de Finanţe ai statelor membre ale uniunii monetare şi este unul din cele mai importante organisme europene în privinţa combaterii crizei datoriilor. Preşedintele Franţei, Francois Hollande, va testa deschiderea pentru candidatura lui Moscovici la o întâlnire cu şeful executivului german, cancelarul Angela Merkel, premierul Spaniei, Mariano Rajoy, şi premierul Italiei, Mario Monti, potrivit unor surse apropiate preşedinţiei de la Paris, citate de Handelsblatt. Hollande, aflat într-o confruntare cu Merkel referitor la politica zonei euro, ar avea rezerve puternice în privinţa preluării funcţiei de şef al Eurogroup de către Schauble, văzut ca un susţinător al austerităţii, potrivit RFI.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cazacu: Procedurile la CEDO şi în România nu implică suspendarea executării pedepsei pentru Năstase

    Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa, el provocându-şi o rană în zona gâtului cu un pistol, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Avocaţii lui Adrian Năstase vor cere amânarea executării pedepsei

    “Vom depune la Tribunalul Bucureşti o cerere în acest sens, în acord cu dispoziţiile Codului de procedură penală”, a mai spus apărătorul lui Năstase. Cazacu a precizat că amânarea executării pedepsei în cazul clientului său poate fi cerută o singură dată, pentru o perioadă de maximum trei luni. Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul Calităţii, va împlini vineri 62 de ani. Fostul premier a fost supus, joi dimineaţă, în Secţia de Chirurgie Plastică a Spitalului Floreasca din Capitală, la o operaţie care s-a încheiat cu succes, starea lui Năstase fiind bună, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Vânzările H&M în România au crescut de aproape trei ori în primul semestru fiscal

    În trimestrul al doilea, vânzările au urcat cu 56%, la 161 milioane de coroane suedeze (18,2 milioane euro). H&P a deschis patru noi magazine în România, în trimestrul al doilea, numărul total al acestora ajungând la 15. Retailerul suedez are şase magazine în Bucureşti şi câte unul în Braşov, Cluj, Timişoara, Oradea, Constanţa, Arad, Craiova, Iaşi şi Suceava. H&M a deschis cel de-al 15-lea magazin din România în luna iunie, în centrul comercial Iulius Mall din Suceava.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Kovesi: Mandatul de executare a pedepsei se pune în aplicare de îndată. Se vor face verificări

    Kovesi a declarat că se va verifica dacă poliţiştii care au mers miercuri noapte la locuinţa din Zambaccian au respectat procedurile. “Se va verifica dacă poliţiştii prezenţi pentru punerea în aplicare a mandatului au respectat procedurile. Mandatul de executare a pedepsei se pune în aplicare de îndată, imediat, nu este un termen de 3-5-10 zile. Din această perspectivă, cei care au mers să pună în aplicare mandatul au procedat corect”, a spus Kovesi, întrebată de jurnalişti de ce au mers poliţiştii atât de repede la locuinţa lui Năstase.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Grecia ar putea fi retrogradată la statutul de piaţă emergentă

    Indicele MSCI Greece, care include numai două companii, “nu se mai aliniază structural cu criteriile statutului de piaţă dezvoltată”, se spune într-un comunicat al companiei, informează Bloomberg. MSCI, cu sediul la New York, furnizează servicii specializate de informaţie pentru investitori, printre produsele companiei numărându-se indici bursieri locali, regionali şi globali, analize de performanţă şi risc. Indicii compilaţi de companie sunt urmăriţi de instituţii şi invesitori cu active estimate la 7.000 de miliarde de dolari. Compania a precizat că ar putea renunţa la calcularea indiceului MSCI Greece dacă valoarea acţiunilor urmărite va continua să scadă.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Principalele cazuri de corupţie implicând oficiali de rang înalt din Europa

    SLOVENIA

    Parchetul a decis în 2010 punerea sub acuzare a lui Janez Jansa, şef al guvernului de la Ljubljana între 2004 şi 2008 şi actualul premier al ţării, în urma alegerilor din decembrie, într-un dosar de corupţie legat de un important contract de armament semnat în 2006 cu firma finlandeză Patria. Contractul, în valoare de 278 de milioane de euro, prevedea livrarea a 135 de vehicule blindate produse de Patria, şi a fost negociat în 2006. Jansa ar fi negociat, prin intermediari, o contribuţie pentru partidul său (SDS, Partidul Democrat sloven), dar a evitat în mod deliberat întâlnirile directe cu reprezentanţii companiei finlandeze.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Anchetatorii vor ridica toate armele deţinute de Adrian Năstase. Percheziţii la locuinţa din Zambaccian şi la Cornu

    Potrivit surselor citate, anchetatorii vor merge la locuinţa din Zambaccian a lui Adrian Năstase, dar şi la domeniul din Cornu deţinut de familia fostului premier, pentru a ridica toate armele deţinute de acesta, inclusiv cele de vânătoare. Pe de altă parte, anchetatorii urmează să audieze cadrele medicale care au ajuns, miercuri noapte, la locuinţa din Zambaccian, precum şi personalul care l-a preluat pe Năstase la spital, urmând să fie cerute toate documentele aferente. Fostul premier, care a fost internat de urgenţă la Spitalul Floreasca după ce a încercat, miercuri seară, să se omoare cu pistolul personal, deţine legal toate armele aflate în posesia lui, precizează aceleaşi surse.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Fostul premier Adrian Năstase a fost operat aproximativ o oră

    Adrian Năstase le-a cerut permisiunea poliţiştilor să îşi ia nişte cărţi din biroul său, potrivit surselor citate. Fostul premier a profitat de moment şi ar fi încercat să se sinucidă cu un pistol. Unul dintre poliţişti a încercat să îl oprească, dar fostul premier s-a rănit în zona gâtului. Ambulanţa l-a dus pe Năstase la Spitalul Floreasca. După ce ambulanţa a plecat, la locuinţa lui Năstase a venit avocatul Ion Cazacu. Acesta a intrat în grabă şi nu a făcut declaraţii.

    Mai multe pe mediafax.ro