Chiar dacă suntem relativ la început cu această iniţiativă GEW, acţiuni cu această ocazie au fost organizate şi în România, dar probabil cele mai importante acţiuni dedicate antreprenoriatului în această săptămână au loc însă în Marea Britanie. De ce ar trebui să sărbătorim antreprenoriatul? Toate studiile recente arată că atât crearea de noi locuri de muncă, dar şi creşterea productivităţii, în principal prin inovaţie, provin nu de la marile corporaţii, ci de la iniţiativele antreprenoriale noi, deci de la acele companii tinere, înfiinţate în ultimii ani sau care sunt chiar acum la start-up. Iar până la urmă, progresul economic (care la rândul său antrenează progresul social) este o funcţie de creştere a productivităţii şi/sau de creare de noi locuri de muncă.
Nu este deloc o exagerare să spunem că antreprenoriatul este, în realitate, la baza dezvoltării societăţii sau, ca să încerc să îl parafrazez pe Sir Winston Churchill, “atât de mulţi datorează atât de mult unui grup atât de mic de oameni”. Oameni care au ambiţie, inteligenţă, curaj îşi asumă riscuri şi creează valoare. Care sunt însă elementele importante ale ecosistemului antreprenorial, ale dezvoltării acestuia?
În primul rând, la baza dezvoltării antreprenoriale stă educaţia, în opinia mea. Ştiu că sunt încă persistente miturile conform cărora spiritul antreprenorial este înnăscut, dar constatăm din experienţă că majoritatea acelor atribute şi trăsături care par native la antreprenorii de succes sunt sau în orice caz pot fi obţinute prin educaţie, prin practică, prin muncă perseverentă îndreptată către un obiectiv. Iată de ce eu susţin cu tărie că antreprenorii nu se nasc, ci se fac, se dezvoltă în timp, mai ales prin educaţie, formală sau informală, cât şi prin experienţă practică. Şi ca să pun acţiunile mele acolo unde sunt cuvintele mele, am dedicat în ultimii ani o mare parte din activitatea mea pentru scopul social al educaţiei antreprenoriale. Organizarea primei mari şcoli antreprenoriale din România, School for Startups, împreună cu Fundaţia Post Privatizare şi Doug Richard din Marea Britanie, este un exemplu în acest sens. School for Startups se va dezvolta în 2012 şi va fi prezentă în trei mari oraşe din România – Bucureşti, Cluj şi Timişoara, iar participanţii vor veni nu doar din toate zonele ţării, dar şi din ţările învecinate (Bulgaria, Serbia, Moldova etc.).
Un alt proiect dedicat educaţiei antreprenoriale a fost şi scrierea primei cărţi româneşti de antreprenoriat, carte lansată în această primăvară, cu titlul “Antreprenoriat. Drumul de la idei către oportunităţi şi succes în afaceri”. Cartea, prefaţată de unul dintre cei mai valoroşi antreprenori români, Radu Georgescu, şi cu recomandări de la experţi internaţionali în antreprenoriat, cum ar fi Bill Aulet, Managing Director la MIT Entrepreneurship Center, este deja un best-seller de business al anului în România, ca o dovadă că temele antreprenoriale sunt extrem de interesante şi căutate azi, mai ales de către tânăra generaţie. Şi ca o dovadă indirectă a faptului că în România există încă mult prea puţin conţinut localizat de orice fel în domeniul educaţiei antreprenoriale. Fiind în acelaşi timp şi profesor de Entrepreneurship şi de Innovation and New Business Ventures la programul Executive MBA al Maastricht School of Management, încerc în plus să contribui şi pe zona de educaţie antreprenorială academică, acolo unde este mare nevoie de profesori care să nu fie doar teoreticieni sau consultanţi, ci antreprenori adevăraţi, cu experienţă antreprenorială serială, diversă.
În al doilea rând, ecosistemul antreprenorial din România şi de oriunde trebuie să se bazeze pe modele. La fel cum atunci când Nadia a obţinut prima notă de zece, ea a devenit un model pentru multe generaţii viitoare de gimnaste, sau aşa cum Ilie Năstase a fost un model care a inspirat tenisul românesc pentru următorii zeci de ani, şi antreprenoriatul se poate dezvolta mult mai bine dacă beneficiază de modele reale (nu de falsele modele, care ne sunt prezentate de presa tabloidă), astfel încât din ce în ce mai mulţi tineri să spună “aş vrea să ajung ca X”, unde X este un antreprenor român de succes, nu un îmbogăţit peste noapte sau un beneficiar al contractelor de stat. Cu siguranţă, încă nu avem suficiente modele valoroase, dar an de an apar noi astfel de modele, aşa încât România este, din acest punct de vedere, pe drumul cel bun. Este însă datoria noastră să promovăm asemenea modele şi să facem cât mai bine diferenţa între acestea şi falsele modele despre care vorbeam. Nu în ultimul rând, dezvoltarea antreprenorială presupune finanţare. Aici România are încă un drum foarte lung de acoperit, deoarece sunt încă prea puţini investitori pentru startup-uri, iar guvernul (ca orice alt guvern) nu poate face mare lucru, mai mult decât să îndepărteze obstacolele birocratice inutile din calea antreprenorilor aflaţi la început de drum, ceea ce nu reuşeşte oricum prea bine până acum. O soluţie pe care am identificat-o este legată de aducerea în România a unui număr cât mai mare de investitori potenţiali pe zona de start-up, facem deja acest lucru cu succes prin VentureConnect, în al cărui board particip şi eu, alături de alţi antreprenori români valoroşi, iniţiativă care pune împreună antreprenori români din domeniul IT şi tehnologie, cu investitori potriviţi de profil early-stage sau seed-capital. Cu siguranţă, este încă puţin, dar prin efortul colectiv al mediului antreprenorial românesc, dublat de cele câteva organizaţii non-guvernamentale care au obiective clare de sprijinire a antreprenoriatului, cred că putem să vedem, în următorii ani, rezultate din ce în ce mai bune. Iar beneficiarii acestor acţiuni nu sunt doar antreprenorii înşişi, ci, mult mai mult, societatea românească în ansamblu.
