BusinessMagazin

Blog

  • Curierilor nu le mai ajunge Romania

    Concentrarea este cuvantul de ordine pe piata locala de curierat, a carei valoare este asteptata sa urce in acest an la aproximativ 200 de milioane de euro. Curierii, fie autohtoni sau multinationale, incearca sa isi consolideze pozitia prin parteneriate sau preluari.

     

    Piata de curierat a crescut de aproape doua ori in valoare din 2005, de cand datele Asociatiei Operatorilor de Curierat din Romania (AOCR) vorbeau de un volum total de 100 de milioane de euro. Companiile estimeaza pentru acest an ca piata de profil ar putea urca la 200 de milioane de euro, stimulata de aderarea la Uniunea Europeana si implicit de eliminarea taxelor vamale, respectiv de cresterea generala a economiei.

     

    Investitiile in marirea parcului auto, in sisteme informatice sau in construirea de noi depozite sunt acum dublate de strategii de consolidare cu ambitii regionale, curierii romani uitandu-se spre pietele vecine, in timp ce multinationalele incearca sa creasca ponderea adusa de piata romaneasca in afacerile proprii. „Tendinta este de concentrare. Apar mari jucatori care fie prin aliante, fie prin preluari urmaresc sa isi asigure o cota de piata cat mai mare“, spune directorul general al Fan Courier, Adrian Mihai.

     

    Fan Courier, cea mai mare firma de pe segmentul curieratului intern, a avut in primul trimestru, potrivit propriilor estimari, o crestere a veniturilor cu 45% si estimeaza o cifra de afaceri anuala de 32 de milioane de euro. Compania si-a bugetat pentru acest an investitii totale in valoare de sapte milioane de euro, pentru marirea parcului auto (numarul autovehiculelor a trecut deja de 1.000), construirea unui nou sediu si a unui nou depozit, precum si pentru trainingul angajatilor si dezvoltarea sistemului IT. Fan Courier a optat pentru varianta extinderii prin parteneriate cu companii regionale: va incepe din aceasta luna sa opereze livrari si in Ungaria, in urma incheierii unui parteneriat cu compania locala Royal Sprint Ltd., iar iesirea pe alte piete regionale se va realiza prin parteneriatul cu Transbalcan Grup, care opereaza pe relatiile Bulgaria, Grecia, Turcia si in curand si Macedonia.

     

    La randul sau, Curiero are in vedere extinderea pe pietele vecine, inclusiv prin intermediul unor eventuale achizitii. „Luam in considerare posibilitatea achizitiei unei companii de curierat din tari precum Bulgaria, Ungaria, Ucraina sau Iugoslavia, care au un potential de crestere considerabil“, a declarat presedintele Curiero, Bogdan Carcu. Compania a inregistrat in primul semestru al anului o cifra de afaceri de 7,5 milioane de euro, de trei ori mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut, obiectivul pentru 2007 fiind dublarea cifrei de afaceri la 16,6 milioane de euro.

     

    Presedintele Curiero nu exclude nici varianta unor parteneriate cu firme straine, anii urmatori urmand sa aduca probabil iesirea companiei pe pietele vecine. „Prioritate va ramane in continuare dezvoltarea companiei prin serviciile de curierat intern. Asteptarile in ceea ce priveste contributia prezentei regionale in cifra de afaceri se ridica la aproximativ 10% in urmatorii doi ani“, mai spune Bogdan Carcu, adaugand ca in acelasi interval nu este exclusa nici posibilitatea unei vanzari a companiei, care a primit pana acum „mai multe oferte de preluare, inclusiv din partea unor fonduri de investitii“. Curiero preconizeaza pentru acest an investitii totale de 3,2 milioane de euro pentru marirea flotei auto pana la 500 de autovehicule, construirea de hub-uri si sedii, investitii in IT si dotarea cu GPS-uri.

     

    Situatia pare mai clara in cazul TCE Logistica, divizia de curierat a grupului RTC. Desi compania se va dezvolta si pe pietele externe, TCE se va vinde cu siguranta in urmatorii doi ani, fiind una dintre diviziile scoase la vanzare de catre presedintele si proprietarul RTC, Octavian Radu. Pana la momentul tranzactiei, TCE Logistica va iesi insa si ea pe pietele din regiune, fara parteneri insa, datorita faptului ca TCE va urma in Bulgaria divizia RTC specializata in distributia produselor de birotica, papetarie si articole de birou, Be Proffice. „Intentia de extindere in Bulgaria este ferma, doar ca vrem sa intram in acelasi timp cu Be Proffice. Speram sa se intample pana la sfarsitul anului“, spune directorul general al diviziei RTC, Sorin Sofiani. Compania de curierat a avut in vedere si extinderea in Republica Moldova, insa planurile au fost amanate.

     

    „Conditiile de la est de noi sunt mult in urma celor din Romania si Bulgaria – ce se intampla acum la ei este cam ce se intampla la noi acum 10 ani“, apreciaza directorul TCE Logistica. Firma si-a majorat cu 20% cifra de afaceri pe primele trei luni din 2007, la 2,5 milioane de euro, obiectivul anual fiind de 11,5 milioane de euro. Chiar daca TCE n-are acum nevoie de parteneri pentru prezenta in strainatate, Sorin Sofiani spune insa ca incheierea de parteneriate cu grupurile internationale pentru servicii de curierat extern ar trebui sa constituie o prioritate pentru toti operatorii interni. „Viitorul este al celor care vor face acest pas cat mai repede“, considera directorul TCE.

     

    In ceea ce priveste multinationalele de profil prezente in Romania, acestea obtin cea mai mare parte din venituri din curieratul extern. „Estimam ca o pondere de 85-90% din cifra de afaceri este generata de transporturile internationale“, a declarat Bogdan Zafiu, sales & marketing manager in cadrul TNT Romania. Compania are insa in vedere si dezvoltarea pe segmentul de curierat intern, peste 15% din cifra de afaceri din acest an (anul trecut a avut 8 milioane de euro) urmand sa fie directionata in investitii. Bogdan Zafiu nu exclude nici achizitia unei firme locale, insa aceasta varianta este avuta in vedere intr-un orizont mai larg de timp, prioritatile pentru acest an fiind reconfigurarea retelei de hub-uri si depozite, precum si deschiderea in septembrie a unui nou centru operational in Otopeni, situat pe Aeroportul Henri Coanda.

     

    Spre deosebire de cei de la TNT si DHL, care opereaza direct si pe piata romaneasca, operatorul international de curierat FedEx este prezent aici printr-un parteneriat, livrarile multinationalei in si din Romania fiind realizate prin logistica Fan Courier. Un al patrulea grup international, UPS, care opereaza in Romania prin agentul autorizat Trans Courier Service, nu desfasoara activitati de curierat intern, bazandu-se doar pe livrarile internationale. „Niciodata nu putem afirma ca nu este loc pe piata pentru mai multi. Asa cum de la 1 ianuarie 2007, UPS a extins portofoliul de servicii in Romania ca si pentru orice piata din UE, cu siguranta la momentul oportun, UPS va introduce si acest tip de serviciu“, declara directorul executiv al UPS Romania, Iulia Nartea.

     

    Compania a inregistrat in primul trimestru din acest an o cifra de afaceri de 1,25 milioane de euro, in crestere cu 13% comparativ cu perioada similara din 2006. Cu toate acestea, rezultatul inregistrat de UPS in perioada mentionata s-a situat sub estimari, avand de suferit din cauza deprecierii dolarului si a euro in raport cu leul. Directorul UPS Romania precizeaza totusi ca pentru 2007 tinta este o cifra de afaceri de 8 milioane de euro.

  • GHID DE PENSII: Pensia obligatorie, mod de intrebuintare

    Peste o luna si jumatate, pe 17 septembrie a.c., potrivit calendarului oficial actual, va incepe perioada de patru luni in care toti angajatii cu varsta de maxim 35 de ani sunt obligati sa adere la un fond de pensii private. Regulile „jocului“ au fost publicate recent, iar la linia de start s-au aliniat deja 15 companii ce vor sa ofere astfel de pensii.

     

    Pentru cei care isi doresc deja sa vada cum va arata contractul pe care va trebui sa il semneze incepand cu 17 septembrie, acesta este disponibil intr-o norma recent publicata de catre Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) pe site-ul propriu. Norma 18/2007 („privind aderarea initiala si evidenta participantilor la fondurile de pensii administrate privat“) este disponibila pe site-ul www.csspp.ro si cuprinde toate „regulile jocului“ pentru startul pilonului II de pensii, in care sunt clarificate procedurile de aderare initiala a contributorilor la fondurile de pensii.

     

    In sistemul pensiilor private obligatorii vor intra anul acesta circa 2,5 milioane de participanti cu varste de maxim 35 de ani, pentru care aderarea la un fond de pensii este obligatorie si, potrivit estimarilor facute de companii, pana la un milion de angajati cu varsta intre 36 si 45 de ani, pentru care participarea la sistem este optionala. De partea cealalta, numarul companiilor care vor administra astfel de fonduri se anunta deja mare: in prezent, 15 administratori se afla in diferite etape de autorizare de catre CSSPP. Mai precis, este vorba despre companiile Allianz-Tiriac, Aviva, ING, Interamerican, AIG, BCR, BRD, BT Aegon, Prva, Bancpost, OTP Garancia, Generali, Omniasig, MKB Romexterra Bank in parteneriat cu Delta Asigurari si compania franceza AG2R Prevoyance. 

     

    Aderarea la un fond de pensii administrat privat este o optiune individuala a participantului si se face din propria initiativa sau in urma repartizarii sale aleatorii de catre Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS), se arata in norma publicata de CSSPP. Angajatii cu varsta de maxim 35 de ani au la dispozitie patru luni (pana pe 17 ianuarie) pentru a-si alege un fond de pensii administrat privat. Cei care se incadreaza in aceasta grupa de varsta, dar nu isi exercita optiunea de a-si alege singuri un fond sunt repartizati aleatoriu de catre CNPAS, prin asa-numita „loterie“ la un fond de pensii administrat privat. Pe cei ramasi in afara sistemului dupa terminarea celor patru luni de subscriptie, loteria ii va imparti intre fondurile de pensii private obligatorii existente pe piata, aleator si proportional cu cota de piata detinuta deja de fiecare fond. Pe de alta parte, angajatii cu varsta de pana la 45 de ani – pentru care aderarea la un fond de pensii privat este optionala – pot subscrie in orice moment in urmatorii ani, cu conditia sa nu depaseasca varsta de 45 de ani.

     

    Cum se poate adera la un fond de pensii obligatoriu administrat privat? Pentru contributor, procedura este simpla: o persoana care indeplineste conditiile necesare dobandeste calitatea de participant la un fond de pensii administrat privat daca a semnat un act individual de aderare (sau a fost repartizat aleatoriu de catre CNPAS), actul individual de aderare a fost validat de catre CNPAS si a fost efectuata plata unei contributii la fondul de pensii administrat privat ales. Plata se face, de fapt, automat, iar contributorul nu o resimte ca pe o cheltuiala suplimentara, dat fiind ca ea se realizeaza prin virarea unei parti a contributiilor de pensii (CAS) deja platite in sistemul public. In 2008, contributia care merge spre fondul de pensii privat va fi de 2% din salariul brut, procent ce va creste progresiv cu 0,5% in fiecare an si va ajunge in 2013 la 6%. Spre deosebire de pensiile facultative, unde pot contribui in cote egale si angajatii si angajatorii, in pilonul II intra doar cotizatiile salariatilor.

     

    Contributia se retine si se vireaza de catre angajator odata cu contributia de asigurari sociale, in contul fondului de pensii. In cazul neachitarii la termen a contributiei datorate fondului de pensii persoana raspunzatoare pentru aceasta intarziere este obligata la plata unor dobanzi si penalitati egale cu cele stabilite pentru neplata obligatiilor bugetare. Aceste dobanzi si penalitati merg tot spre contul individual al participantului care a fost prejudiciat – iar pentru aceste sume nu se percep comisioane de administrare.

     

    Actul individual de aderare la un fond de pensii este avizat de catre CSSPP odata cu autorizarea prospectului schemei de pensii private si include in mod obligatoriu cateva elemente standard: o serie si un numar unic alocat de catre CSSPP, sigla, logo-ul si datele de contact ale administratorului. Acest act individual de aderare – care reprezinta de fapt un contract incheiat intre contributor si administrator – va fi completat de catre agentii de marketing ai companiilor de pensii. Activitatea acestora va demara la 17 septembrie a.c. – cand se va da startul, in mod egal, pentru toate companiile. In momentul semnarii acestui act de aderare, agentul de marketing are obligatia sa solicite contributorului o copie a actului de identitate, cu semnatura lui olografa. 

     

    Incetarea calitatii de participant are loc daca angajatul a atins varsta legala de pensionare si are loc deschiderea dreptului la pensia privata, prin decesul participantului sau prin pensionarea de invaliditate pentru afectiuni care nu mai permit reluarea activitatii.         

  • Puncte cheie

    CINE ESTE VIZAT. In sistemul de pensii obligatorii administrate privat vor intra in mod obligatoriu toti salariatii cu varsta de maxim 35 de ani si optional cei cu varsta cuprinsa intre 35 si 45 de ani. Startul sistemului este programat pentru 17 septembrie; de la aceasta data contributorii de maxim 35 de ani au la dispozitie o perioada de patru luni (pana pe 17 ianuarie 2008) pentru a se decide la care fond administrat privat vor sa adere. Dupa terminarea celor patru luni, cei care nu au ales un fond vor fi distribuiti prin asa-numita „loterie“, care ii va imparti intre fondurile de pensii private obligatorii existente pe piata, aleator si proportional cu cota de piata detinuta deja de fiecare fond. Angajatii cu varsta de pana la 45 de ani pot adera in orice moment in urmatorii ani, cu conditia sa nu depaseasca 45 de ani.

     

    PIATA. Estimarile jucatorilor din piata arata ca la sistem vor participa anul acesta circa 2,5 milioane de angajati (toti cei sub 35 de ani) si aproximativ jumatate dintre cei cu 35-45 de ani.

     

    MECANISMUL. Cotizarea la sistemul pensiilor administrate privat nu presupune pentru angajat niciun cost suplimentar, ci doar virarea unei parti a contributiilor de pensii (CAS) deja platite in sistemul public catre un fond de pensii administrat privat. In 2008, contributia care merge spre fondul de pensii privat va fi de 2% din salariul brut, procent ce va creste progresiv cu 0,5% in fiecare an si va ajunge in 2013 la 6%. Spre deosebire de pensiile facultative, unde pot contribui in cote egale si angajatii si angajatorii, in pilonul II intra doar cotizatiile salariatilor. Pentru administrarea acestora va fi creat un sistem informatic de legatura intre baza de date a Casei Nationale de Pensii si Asigurari Sociale si cea de la Fisc. Astfel va aparea un sistem de conturi invididuale in care vor fi colectate contributiile de pensii private.

     

    PIATA. Oferta de fonduri obligatorii se anunta bogata, in conditiile in care 15 companii au depus deja cereri oficiale de intrare pe piata la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Pe 17 septembrie, odata cu inceperea campaniei de aderare, vor demara si campaniile publicitare ale companiilor, dedicate acestui segment al pensiilor obligatorii. Inainte de aceasta data orice activitate de publicitate si marketing le este interzisa; in perioada august-septembrie va exista insa, dupa cum promit autoritatile, o campanie a statului pentru prezentarea acestui sistem al pensiilor obligatorii.

  • STUDIU DE CAZ: Zuzu, pariul de milioane de euro pe care Albalact l-a castigat

    CONTEXTUL: La inceputul anului trecut, Albalact avea deja in portofoliu marca Fulga, o marca puternica in domeniul lactatelor ultrapasteurizate (UHT). Compania intrase deja in esalonul firmelor de marime mare, inregistrand cresteri ale vanzarilor de 41% in 2005 si 71% in 2004. Avea insa nevoie de un nou motor de crestere.

    DECIZIA: Compania a identificat un segment de piata mare si foarte dinamic: lactatele proaspete – dar marca Fulga isi definise teritoriul in segmentul UHT, peste granitele caruia era dificil sa treaca. Albalact lanseaza sub marca Zuzu, in primavara anului trecut, 25 de produse lactate proaspete pasteurizate, intre care lapte proaspat, sana, lapte batut, iaurt simplu si iaurturi cu fructe.  

    EFECTELE:  Albalact este singura companie din domeniul lactatelor ce a inregistrat anul trecut o crestere de 65% a cifrei de afaceri, de peste doua ori mai mare decat ritmul de crestere a pietei (30%), ajungand la aproape 30 de milioane de euro. In primul trimestru al acestui an, vanzarile companiei au crescut cu 115% fata de perioada similara din 2006, de la 5,3 milioane de euro la 11,5 milioane de euro.

    Pentru a exploata tendinta de crestere a pietei lactatelor, Albalact a lansat marca Zuzu, cu care a intrat pe segmentul produselor lactate proaspete. Compania din Alba Iulia nu s-a sfiit sa cheltuiasca milioane de euro pe promovare, dar rezultatele au fost pe masura: in primul trimestru al acestui an, vanzarile au crescut cu 115% fata de perioada similara din 2006.

    Dupa ce lansase in 2004, marca Fulga, „ne-am dat seama ca exista un segment foarte mare si foarte dinamic: lactatele proaspete”, spune Raul Ciurtin, presedintele Albalact. Dar Fulga se potrivise in segmentul UHT, pentru produse ce nu au nevoie de refrigerare, „motiv pentru care era dificil sa o «mutam» si in alta categorie“. Solutia era construirea unei alte marci – ce avea sa fie, incepand din martie 2006, Zuzu. Efectele financiare au fost imediate: anul trecut, cifra de afaceri a crescut cu 65%, pana la aproape 30 de milioane de euro, ritmul de crestere fiind de doua ori mai mare decat cel al pietei.

    Data fiind insa lansarea marcii Zuzu in luna martie a anului trecut, efectele sunt mai vizibile comparand cele doua perioade similare din 2006 si 2007. Astfel, in primele trei luni ale acestui an, vanzarile companiei au crescut cu 115% fata de perioada similara din 2006, de la 5,3 mil. euro la 11,5 mil. euro. Si profitabilitatea a urcat spectaculos, cu peste 300% (ajungand la 1,5 milioane de euro) fata de primul trimestru din 2006, cand se plasa sub 350.000 de euro. Numele noi de produse cu care Albalact a ales sa lupte pe o piata dominata de filialele locale ale unor multinationale au jucat roluri-cheie in evolutia companiei. Marca omonima companiei, Albalact, era singura sub care se vindeau anterior produsele, dar nu avea rezonanta la nivelul intregii tari. In schimb, cu punerea pe piata a marcii Fulga au dat lovitura de marketing: vanzarile au crescut cu peste 70% in 2004, anul lansarii, si cu peste 40% in anul urmator.

    Marca este cea care face diferenta in piata lactatelor, spune convins Raul Ciurtin. Ideea este sustinuta si de ocupantii primelor cinci locuri din topul producatorilor de lactate, „rezervate“ companiilor ce au investit agresiv in marketing in ultimii ani – Friesland, Danone, La Dorna, Hochland si Albalact. Pe piata mai sunt prezente companiile din „esalonul al doilea“, cu cifre de afaceri pana in 20 de milioane de euro si care nu si-au bugetat, cel putin pana in 2007, sume pentru marketing.

    Albalact a mizat insa pe puterea faimei, cheltuind anul trecut aproape jumatate de milion de euro pentru promovare, iar rezultatele se dovedesc clar in vanzari: fiecare dintre cele trei marci – Albalact, Fulga si Zuzu – detin o treime din cifra de afaceri, desi Zuzu a fost lansata doar de un an si Fulga are o vechime de doar trei ani pe piata lactatelor. Ciurtin marturiseste ca la vremea cand s-a hotarat sa-si construiasca o marca, banii pe care i-a cheltuit atunci i s-au parut „foarte multi, desi acum stiu ca au fost putini. Cel putin comparativ cu rezultatul“. Presedintele Albalact nu crede ca a fost un act de curaj sa dea bani pe marketing, ci spune ca pur si simplu acest lucru trebuia facut.

    Investitiile in publicitate sunt insa secondate de cheltuielile pentru marirea capacitatilor de productie. „In curand vom deschide noua fabrica si vom avea capacitatile necesare pentru a ne extinde portofoliul de produse si pentru a mari productia cu cel putin 55%“, spune Ciurtin. Investitia totala dedicata noii fabrici ajunge la 10 milioane de euro, iar capacitatea de procesare va urca la 200.000 de litri pe zi, fata de 140.000 de litri pe zi cat proceseaza fabrica actuala. Spatiul actual de productie nu va fi scos din circuit, ci va fi folosit pentru un nou proiect.

    Portofoliul companiei reuneste acum peste 60 de produse lactate proaspete si pasteurizate, dar de pe rafturile magazinelelor lipsesc branzeturile Albalact. Ciurtin spune ca Albalact intentioneaza sa intre si pe categoria de branzeturi, prin lansarea catorva tipuri de produse traditionale, pentru ca in acest moment nu exista decat o singura marca (Hochland) prezenta in toata tara. Piata branzeturilor este foarte fragmentata si teritoriul tarii este impartit de cateva companii regionale, asa cum se intampla cu piata laptelui pana in urma cu cativa ani. Mai mult, nu exista, cu exceptia Hochland, nicio marca puternica, ci mai degraba sunt tipuri de branzeturi – cascavalul Rucar, spre exemplu – care sunt produse de mai multe firme. Si, desi Ciurtin sustine ca nu planuieste sa lanseze o noua marca, branzeturile vor avea nevoie de un alt nume, daca Albalact va alege sa-si mentina marcile consacrate pe segmentele in care si-au facut loc. Ramane de vazut ce se va mai potrivi in portofoliu, pe langa Albalact, Fulga si Zuzu.

  • Lider in Srpska

    Compania sarba Delta Maxi a cumparat pentru 38 de milioane de euro lantul comercial Tropik, ce opereaza 11 magazine in Bosnia si in Republica Srpska. Prin aceasta achizitie, holdingul Delta a devenit proprietarul celei mai mari retele de magazine din Srpska, regiune autonoma controlata de sarbi in Bosnia.

     

    Tropic a deschis primul magazin in 1991, iar in 2005 a primit titlul de cel mai de succes comerciant din Republica Srpska. Dragan Filipovic, directorul Delta, a spus la ceremonia de semnare a contractului, desfasurata la sediul guvernului Republicii Srpska, ca firma pe care o conduce isi propune sa devina in perioada urmatoare liderul pietei de retail din Bosnia-Hertegovina. De altfel, Delta Maxi este prima companie sarba care detine un lant de retail in Republica Srpska, plus alte doua in Bosnia. In perioada urmatoare vor incepe lucrarile de constructie a zece mall-uri in Bosnia si a inca sase in Republica Srpska.

  • Expansiunea Tesco continua

    Lantul britanic de retail Tesco isi continua expansiunea rapida in Europa Centrala. Pana in februarie 2008 vor fi deschide 119 noi hipermarketuri si supermarketuri in Cehia, Polonia si Ungaria, a anuntat compania, fara a da publicitatii sumele ce vor fi investite.

     

    In Cehia, numarul acestora va ajunge la 108, fata de 84 la sfarsitul anului trecut. In acest an, firma va inaugura in premiera si doua magazine mai mici, Tesco Expres. In Ungaria, pana la sfarsitul acestui an vor functiona 78 de magazine si 50 de benzinarii. Cu unitatile care vor fi deschise pana la sfarsitul lui 2007, numarul angajatilor companiei britanice in Ungaria va ajunge la 22.500, cu 2.000 mai mult decat in prezent. Numai in ultimul supermarket inaugurat recent, al 72-lea din retea, care include si o benzinarie, vor lucra 150 de persoane.

  • Stimulente pentru part-time

    Angajatorii cehi ar putea fi stimulati sa le permita parintilor care au copii in varsta de pana la 12 ani sa lucreze cu jumatate de norma. Potrivit ministrului muncii si afacerilor sociale, Petr Necas, contributiile la asigurarile sociale si de sanatate in aceste cazuri ar putea scadea cu trei sau patru procente.

     

    Astfel de stimulente ar putea fi acordate si in cazul angajarii de persoane cu dizabilitati sau in varsta de peste 55 de ani. In prezent, proportia persoanelor care lucreaza part-time in Cehia este destul de scazuta, doar 5% dintre angajati avand un astfel de contract. In unele tari dezvoltate, proportia ajunge pana la o cincime din angajati sau la trei sferturi din numarul mamelor cu copii mici. Conform declaratiilor lui Petr Necas, Ministerul Finantelor nu ar dori sa sustina proiectul, ce ar putea avea drept efect scaderea incasarilor la buget, dupa logica conform careia persoanele care vor munci mai putin vor castiga sume mai mici de bani. Ministrul muncii nu agreeaza aceasta idee, considerand ca masura ar ajuta mai multe persoane sa-si gaseasca un loc de munca. Dupa Necas, munca part-time nu este o alternativa la programul de lucru obisnuit, ci la a nu munci deloc.

  • Vreti bani, cautati parteneri

    In urmatorii patru ani, Serbia va primi 771 de milioane de euro de la Uniunea Europeana sub forma de fonduri de preaderare. Prioritate la finantare vor avea proiectele legate de dezvoltarea regionala, mediu, agricultura sau resurse umane.

     

    Dusica Zajc, consultant la firma slovena RR&Co, spune ca pentru a-si majora sansele de a obtine finantare pentru un anumit proiect, solicitantii ar trebui sa-si gaseasca parteneri din alte state ale Uniunii. Zajc a precizat ca intreaga procedura pentru obtinerea finantarii va dura aproximativ un an. Suma alocata va fi impartita aproximativ in mod egal pe cei patru ani, crescand usor de la 186 de milioane de euro in 2007 la 198 de milioane de euro in 2010. Din toate statele care au aderat la Uniunea Europeana, cel mai mare procent de utilizare a fondurilor de preaderare apartine Irlandei, cu o rata de 92%. Zajc spune ca din cauza lipsei de experti in realizarea si managementul unor astfel de proiecte, in Serbia ar trebui sa functioneze o institutie unde sa lucreze cel putin 50 de specialisti cu experienta in materie.

  • Englezul de la Malev

    Dupa ce a cumparat Malev, operatorul national aerian ungar, miliardarul rus Boris Abramovici a incredintat conducerea companiei unui britanic cu o experienta de aproape 40 de ani in industria aeronautica.

     

    Lloyd Paxton, noul CEO al Malev, a lucrat timp de 35 de ani pentru  British  Airways, ocupand mai multe functii de conducere. Din 2002 a fost CEO al Air Astana, operatorul national aerian al Republicii Kazahstan. Directorul Janos Gonci, cel care a pregatit compania pentru privatizare, va ramane membru in consiliul de conducere al Malev. Compania rusa AirUnion, controlata de Abramovici, a cumparat in aprilie 2007 Malev pentru suma simbolica de 813.000 de euro. In schimb, s-a angajat sa majoreze capitalul companiei cu 20 de milioane de euro si si-a asumat datorii de 32 de milioane de euro. In 2006, Malev a inregistrat pierderi operationale de 44 mil. euro, in crestere de la 15 milioane din 2005.

  • PARIUL PE CHAMPIONS LEAGUE

    In doar trei zile, 18 echipe de club din Romania incep campionatul cu cea mai mare miza de dupa 1989 incoace: accesul direct in grupele Champions League si un cec garantat de cel putin 5 milioane de euro. Vor sti insa oamenii de fotbal romani ce sa faca cu aceasta sansa?

    Marti, 17 octombrie 2006. Stadionul Ghencea. Seara, cu putin timp inainte de inceperea meciului Real Madrid-Steaua din grupa E a Ligii Campionilor. Unii dintre cei prezenti pe stadion atunci isi amintesc cum emisarul companiei care gestioneaza drepturile de televizare a meciurilor din Champions League, T.E.A.M. AG din Lucerna, a ramas socat de camerele de luat vederi cocotate in varful tribunelor. „Ce-i asta? Camerele ar trebui sa stea acolo“, a aratat el mai jos, spre cunoscuta incinta cu geamuri a stadionului. „Pai, stiti, acolo este loja exclusiva a domnului Becali!“, i s-a spus. „A fost“, a replicat sec oficialul, fara alte comentarii. Si camerele – asezate obligatoriu in unghi de 45 de grade fata de terenul de joc – au fost mutate, iar geamurile incintei au fost scoase, pentru ca panourile cu reclame de pe marginea terenului sa aiba vizibilitate maxima pe ecranele televizoarelor.

    Morala acestui episod este ca, mai ales in cazul Ligii Campionilor, dar si in cazul celorlalte competitii intercluburi, fotbalul e o afacere dura, pentru care unghiul din care se filmeaza panoul cu reclame este mai important decat locul in loja al unui finantator si poate chiar decat finantatorul in sine. Pentru a judeca deci miza campionatului intern, care va incepe duminica, cupele europene sunt principalul reper. Dumitru Dragomir, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (organizatoarea campionatului), spune chiar ca e „cea mai grea competitie pe care am organizat-o in cei 30 de ani de cand sunt in fotbal“. Aceasta pentru ca, spre deosebire de celelalte sezoane, la sfarsitul acestui campionat o echipa va primi sigur biletul pentru grupele Ligii Campionilor si, implicit, recompensa financiara care vine odata cu el.


    Castigatoarea sezonului 2007/2008 din Liga I va juca direct in grupele Ligii Campionilor, vicecampioana va intra in turul 3 preliminar (ultimul) al aceleiasi competitii, iar urmatoarele 4 clasate vor juca in turul I al Cupei UEFA. De asemenea, cel putin o echipa (daca nu chiar doua) va/vor juca in cupa UEFA Intertoto, o competitie de mai mica amploare, insa unde echipele romanesti au ajuns in anii trecuti pana in penultima faza, a semifinalelor. Luand in calcul cele patru echipe care retrogradeaza automat in fiecare an din prima liga, reiese ca doar sase echipe (din totalul de 18 care vor porni la drum duminica aceasta) nu vor avea nicio sansa sa fie prezente in vreo cupa europeana; pentru toate celelalte exista o speranta, indiferent cat de mica sau de mare.


    Lumea buna a fotbalului vizeaza, fireste, primul loc, despre care se estimeaza ca in cel mai rau caz poate aduce 5,5 milioane de euro, cat a primit pentru sezonul trecut Levski Sofia, care nu a dat niciun gol in grupele Champions League. Insa probabil ca tuturor le-ar placea sa repete performanta Stelei care, pentru cele numai cinci puncte (o victorie si doua egaluri) adunate in grupa E a Champions League a primit de la UEFA 8,3 milioane de euro. Castigul final al Stelei, la care s-au adaugat veniturile din vanzarea biletelor, a produselor promotionale si a drepturilor de televizare, a fost de „aproape 12 milioane de euro“, dupa cum recunostea la inceputul lunii insusi finantatorul echipei, Gheorghe (Gigi) Becali. O mica comoara,     s-ar putea spune! „Anul trecut a fost diferit, fiindca ne-am calificat in Liga Campionilor. Veniturile au acoperit cheltuielile si am iesit si un pic pe profit“, a recunoscut Becali intr-o discutie cu BUSINESS Magazin.


    Pentru Dinamo, situatia poate fi roz inca incepand din acest an: la mijlocul lunii august, castigatoarea Ligii I va juca primul meci din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, cu sanse – in functie de tragerea la sorti – de a accede in asa-numita „primavara europeana“, grupele Ligii Campionilor.


    Cu gandul la banii siguri pe care ii aduce locul I in campionat anul viitor, finantatorii principalelor echipe au avansat bugete de milioane de euro, care depasesc chiar si cele mai optimiste scenarii cu banii de la UEFA: Steaua 20 de milioane de euro, Dinamo in jur de 10 milioane de euro, Rapid 8 milioane de euro, Poli Timisoara 10 milioane de euro.  Vine puternic din spate si CFR Cluj, club detinut de omul de afaceri Árpád Zoltán Pászkány, care a anuntat  ca vizeaza anul acesta castigarea campionatului, dupa  ce a ocupat locul al treilea anul trecut. O socoteala a presei sportive facuta la sfarsitul lunii trecute ducea valoarea insumata a bugetelor din campionat la 112 mil. euro. Chiar si asa, toate echipele romanesti la un loc ar avea un buget inferior unor echipe precum AS Roma, Atletico Madrid sau Valencia.


    Numai ca situatia din fotbalul romanesc seamana foarte mult cu pokerul, un joc in care se disimuleaza de foarte multe ori valoarea perechilor din mana pentru intimidarea adversarului. Nici Dumitru Dragomir, el insusi un pasionat jucator de poker, nu rascumpara jetoanele aruncate pe masa de presedintii de cluburi din subordinea sa. „Avem un campionat – haideti sa nu zicem de 50 mil. euro, ca sa nu-i jignim – da’ de 75 mil. euro“, socoteste Dragomir. Un calcul facut de Costi Mocanu, director executiv Sport.ro, conduce la aproximativ acelasi rezultat, cu mentiunea ca „sumele sunt generos rotunjite“: „Eu cred ca avem sase echipe care investesc in medie cate 7 mil. euro si alte 12 care investesc in medie cate 3 mil. euro“, spune Mocanu. Pentru comparatie, aproape 60 mil. euro a costat numai transferul lui Luis Figo din 2000 de la FC Barcelona la Real Madrid.


    Aceasta fiind valoarea sumelor care se ruleaza in campionatul intern, mai este profitabila investitia in conditiile in care doar unul, cel mult doi dintre finantatori se pot gandi ca-si vor recupera anul viitor o mare parte sau toti banii prin participarea intr-o competitie de anvergura Ligii Campionilor? Corul celor care sustin raspunsul negativ este deschis imperativ de Dumitru Dragomir: „Nimeni nu castiga bani din fotbal, dom’ne! In afara doar de impresari!“. La prima vedere, finantatorii marilor cluburi par sa se fi impacat cu ideea pierderilor ca o constanta de business. Finantatorul Rapidului, Gheorghe Copos, are chiar o estimare contabila a pierderilor: „transferurile, publicitatea si reclama si drepturile de televizare nu acopera nici macar 33% din cat consuma o echipa de fotbal“ – de unde ar rezulta ca un club de talia Rapidului pierde in fiecare an doua treimi din banii pe care-i investeste finantatorul.


    Lucru pe care il confirma Marian Iancu, finantatorul Poli Timisoara, care la ora actuala estimeaza ca-si recupereaza circa 30% din investitie, insa nu se arata deloc ingrijorat insa pentru soarta propriei echipe, atata vreme cat are resurse s-o finanteze in continuare („Poli are cu siguranta viitorul economic asigurat“). „Investitia in fotbal trebuie gandita ca o afacere pusa in opera cu pasiune, din toata inima, cu tot potentialul de care dispui“, comenteaza omul de afaceri „strategia pe termen lung“ pe care sustine ca o are pentru echipa din orasul de pe Bega.


    Dar sa nu uitam ca finantatorilor din fotbalul romanesc le cam place pokerul; si una dintre conditiile ca sa castigi e sa urmaresti jocul, sa nu te ridici de la masa. „Pentru cei care se ocupa zi de zi de investitie, fotbalul poate fi o afacere rentabila in timp“, spune omul de afaceri Dan Ostahie, fondatorul lantului Altex, sponsor si fost actionar la Rapid, calitate din care s-a retras in circumstante pe care nu vrea sa le comenteze acum. „In fotbalul romanesc se gandeste inca pe sume mici“, completeaza Costi Mocanu de la Sport.ro. Insa toti se descurca, adauga el, intr-un fel sau altul.


    Totusi, semne ca s-ar mai gasi suficiente surse de finantare sunt destule – pentru ca nu toti sponsorii dau numai 300.000 de euro pe sezon, cat spune Dumitru Dragomir ca primeste LPF de la compania European Drinks pentru a asocia competitia Liga I cu berea Bürger, partenerul competitiei din 2004 incoace. Altex are in desfasurare, spre exemplu, un contract de sponsorizare pe trei ani cu Rapid, in valoare de un milion de euro anual; Dinamo, potrivit zvonurilor din piata, se pregateste sa incheie un contract de valoare asemanatoare cu compania de telefonie mobila Orange, anuntul urmand a fi facut in aceasta saptamana. Pentru o serie de sponsori, parteneriatul cu fotbalul s-a dovedit deja un succes: cel putin in cazul marcilor de bere, asocierea cu acest sport a insemnat in unele cazuri, conform companiilor respective, avansuri in vanzarile anuale de circa 30% (Bergenbier, sponsorul de zece ani al echipei nationale) sau o parte importanta din cresterea cotei de piata de la 3% la 14% (Timisoreana, sponsor din 2006 al Cupei Romaniei).


    Costi Mocanu e de parere insa ca finantatorii si patronii echipelor nu reusesc sa se desprinda de un model de business minimalist, acela de a scoate un profit, cat de mic, dintr-un eveniment cum este participarea in Liga Campionilor si dupa aceea de a spera sa-l repete printr-un nou „hei-rup“ de genul celui din aceasta vara. Toate acestea in dauna exploatarii la adevarata valoare a brandurilor pe care le au pe mana si care ar asigura clubului o sursa de finantare sigura si predictibila de la an la an, precum si un avantaj in plan extern. „Afara, echipele de fotbal functioneaza ca niste fonduri de investitii, cu plasamente inteligente in diverse operatiuni, multe fara legatura directa cu fotbalul. Cluburile romanesti nu stiu sa se vanda nici macar pe ele“, spune Mocanu.


    El aminteste de cei 15-20.000 de romani care au asistat la Madrid, la meciul Stelei cu Real, din toamna trecuta, si care au platit in jur de 30 de euro numai pentru un bilet. Sumele respective s-au dus in casieria clubului spaniol, alaturi de toti banii pe care aceiasi suporteri i-au cheltuit la magazinul clubului din Madrid pentru tricouri cu insemnele Realului, treninguri si alte articole sportive. Chiar daca la meciul de la Bucuresti, formatia romaneasca pusese in vanzare bilete ceva mai scumpe decat de obicei (un milion de lei, putin peste 30 de euro), „Steaua nu s-a vandut atunci pe sine, ci a vandut tot imaginea celor de la Real Madrid“. In rest, considera el, politica de merchandising a clubului e la nivelul anilor ‘60, iar biletele sunt la preturi derizorii, care nu incurajeaza investitiile intr-o infrastructura mai moderna, care sa atraga suporterii cu posibilitati financiare mai ridicate; ba chiar uneori mai este afisat si anuntul „Intrarea suporterilor este libera“, care pentru un business cum ar trebui sa fie fotbalul este o decizie nejustificata.


    Mocanu are si un exemplu despre gaina cu oua de aur care este Liga Campionilor pentru orice echipa romaneasca de club care reuseste sa ajunga in grupele competitiei: atacantul Cyril Thereau, achizitionat in urma cu mai putin de un an de Steaua de la echipa belgiana Charleroi pentru 700.0000 de euro si vandut la sfarsitul lunii trecute tot in Belgia, la FC Bruges, pentru 2,9 milioane de euro. De unde aceasta diferenta, avand in vedere ca in campionatul romanesc Thereau nu s-a remarcat decat prin evolutii decente, nicidecum spectaculoase? „Din Liga Campionilor! Lumea l-a vazut ca a stat in fata unui campion mondial, Fabio Cannavaro, in meciul cu Real Madrid, ca nu s-a pierdut cu firea, si a mai si dat pasa de gol.“ Prezenta in echipa care a jucat in 2006 semifinala Cupei UEFA cu englezii de la Middlesbrough FC l-a dus anul trecut pe un alt jucator de la Steaua, George Ogararu, la o suma de transfer de 3 milioane de euro la Ajax Amsterdam. Diferenta fata de Thereau? Oficialii clubului olandez au recunoscut, dupa perfectarea transferului, ca l-au urmarit pe jucator vreme de un sezon pana sa ia o decizie.


    De altfel, aprecierea valorii jucatorilor si a posibilitatii de a castiga de pe urma transferurilor lor dupa un parcurs bun intr-o competitie europeana cu vizibilitate este poate singurul calcul pe termen mediu pe care si-l fac deocamdata finantatorii si presedintii de cluburi. E o diferenta fata de anii cand jucatorii erau rulati intr-o echipa cu viteze mai mici de un sezon pentru a putea acoperi nevoia de cash a investitorului; Dinamo, care a folosit in trecut un astfel de model, spune ca a renuntat la asemenea practici pentru a-si consolida echipa.


    „Sunt convins ca Real Madrid cand l-a transferat pe David Beckham avea intocmit un business plan voluminos din care stia ca isi va recupera si inmulti banii“, spune Costi Mocanu. David Beckham, pentru care Realul a platit in 2003 peste 43 de milioane de euro, a fost plimbat in acelasi an de spanioli pana in Asia, pentru a se scoate maximum de profit de pe urma brandului sau asociat cu numele echipei. Pentru turneul asiatic din vara acelui an, Realul si-a planificat exact castigul: 144 de milioane de euro din merchandising, plus cate 3 milioane de euro pentru fiecare meci sustinut cu echipele din China, Japonia sau Malaiezia.


    In campionatul romanesc, observa acelasi Mocanu, nicio echipa nu se gandeste serios sa investeasca in crearea unei comunitati afective prin turnee de-monstrative prin tara, in diverse orase. Aceasta ar creste pe de o parte atasamentul suporterilor fata de echipa (cei din provincie nu interactioneaza cu echipa decat la unul, poate doua meciuri din deplasare sau din Cupa Romaniei, in restul timpului fiind de cele mai multe ori telespectatori), dar ar ajuta si clubul sa-si asigure un aport financiar mai solid de pe urma suporterilor. Dupa cum spune si Nicolae Badea de la Dinamo, trebuie „sa invatam sa ne cunoastem suporterii ca sursa de venituri“: aceasta ar insemna ca un club sa stie cati bani este dispus un fan sa cheltuiasca pentru pasiunea lui, insa in acelasi timp si ce pretentii are pentru a-si deschide portofelul.


    Comentariul lui Badea se refera la un slogan de marketing sportiv italian, care presupune alegerea celor mai bune solutii pentru a obtine venituri cat mai mari de pe urma suporterilor, fara insa a-i descuraja sa mai vina pe stadion. Pentru Dinamo, potrivit lui Badea, cresterea pretului nu e o optiune atata vreme cat nu se fac imbunatatiri pe stadion („la noi, stadionul inseamna niste scaune de plastic si niste scari de piatra“) sau nu se ofera ceva in plus de banii perceputi suplimentar. Cat despre merchandising, cealalta componenta de baza a incasarilor de pe urma suporterilor, Badea sustine ca acesta e mult sub potentialul pe care il apreciaza la suporterii echipei, dar ca lucreaza ca sa amelioreze situatia, „inclusiv cu un magazin online, care sa compenseze ceea ce nu se poate oferi la magazinul stadionului“.


    Deocamdata, echipele de fotbal din Romania reusesc sa-si pastreze fanii doar satisfacandu-le nevoile „primare“, fara a reusi sa profite de pe urma devotamentului lor pentru imaginea clubului. Cristi Radu (33 de ani) spune despre sine ca este „un suporter mediu“ al echipei Dinamo: in fiecare an isi cumpara un abonament (in ultimii doi ani chiar la tribuna 0, in acelasi loc), merge la toate meciurile jucate pe stadionul din bd. Stefan cel Mare si isi cumpara diverse accesorii – tricou, fular, sepci – de la magazinul clubului. Potrivit calculelor lui, pasiunea pentru Dinamo il face sa verse in fiecare an in jur de 150 de euro la vistieria clubului. Ce primeste inapoi de acesti bani? „Un drum cu RATB-ul, pentru ca la stadion nu am loc de parcare pentru masina, un loc la tribuna 0 unde, daca ploua, imi trebuie umbrela, o toaleta ecologica din cauza careia evit sa beau ceva inainte de meci ca sa nu fiu nevoit s-o folosesc si «privilegiul» de a ma inghesui alaturi de ceilalti suporteri la iesirea din stadion, intrucat arareori se gandeste cineva sa deschida poarta mare la finalul meciului, pentru a fluidiza evacuarea fanilor“.


    Cazul lui este probabil edificator si pentru suporterii celorlalte echipe, intrucat infrastructura de joc – stadioane, complexuri sportive – a echipelor romanesti este cea mostenita dinainte de 1989, cu spatii stramte, putine locuri de parcare si aproape lipsita de facilitatile care in fotbalul modern au devenit deja cerinte de baza. Iar aceasta problema se prea poate sa fie chiar nuca tare de care sa se poticneasca echipele romanesti daca vor sa se obisnuiasca cu prezenta in competitiile europene de prestigiu, pentru ca tocmai investitiile de substanta in acest domeniu lipsesc. Dupa ce anul trecut Steaua a fost nevoita sa suplimenteze doar locurile de parcare, toaletele si jandarmii pentru meciul cu Real Madrid din Ghencea, anul acesta, Dinamo este obligata sa scoata din buzunar cam un milion de euro, dupa estimarea presedintelui Nicolae Badea, pentru a aduce stadionul „Lia Manoliu“ – unde au cantat saptamana trecuta Rolling Stones – la standardele acceptabile pentru turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. De altfel, „Lia Manoliu“ – numai bun de daramat, dupa cum il prezentau planurile Primariei Capitalei la inceputul anului, pentru a face loc unui complex la standardele competitionale occidentale – va ramane deocamdata la locul lui, asigurat in cazul in care Dinamo reuseste sa intre inca de anul acesta, in premiera pentru istoria clubului, in grupele Ligii Campionilor.


    Si, daca ce a fost bun pentru Rolling Stones nu este indeajuns de bun si pentru preliminariile UEFA Champions League, este doar vina conjugata a cluburilor si a autoritatilor care au preferat sa perpetueze dupa 1989 un regim difuz al proprietatii asupra stadioanelor. Dupa ce ani de zile s-au complacut sa foloseasca stadioanele platind chirii ministerelor care le aveau in subordine, Steaua, Dinamo si Rapid au inceput sa resimta nevoia unor investitii serioase, odata cu nevoia adaptarii la cerintele competitiilor importante din Europa. Dintre cele trei, doar Steaua a reusit anul trecut sa concesioneze stadionul pentru urmatorii 49 de ani si, prin urmare, sa aiba un bun motiv de a investi in modernizarea lui (20 de milioane de euro pentru suplimentarea cu 15-20.000 a locurilor din tribune, dupa cum spunea la inceputul anului finantatorul Gigi Becali). Rapid si Dinamo inca duc tratative cu institutiile care administreaza arenele din Giulesti (Ministerul Transporturilor), respectiv Stefan cel Mare (Ministerul de Interne) pentru a obtine asigurari asemanatoare cu cele ale Stelei si sa poata deschide santierele. Asa incat banii din Liga Campionilor s-ar putea sa fie numai buni pentru inceperea reconstructiei la niste stadioane pe care niciun oficial elvetian sa nu mai aiba motiv sa critice amplasarea camerelor de filmare.