Blog

  • Modelul american

    Relevante pentru viitorul new media s-ar putea dovedi si evolutiile din Statele Unite, tara cu cea mai inalta rata de penetrare a noilor tehnologii. Studiul OgilvyOne mentioneaza ca tendinta posibila cresterea accelerata a ponderii in total a continutului media generat chiar de catre utilizatori. Si aceasta datorita costului foarte scazut la care se realizeaza acum creatia si distributia continutului multimedia.

     

    ALGORITM: Sunt inventariate toate noile forme de manifestare a furnizorilor amatori: blogurile, posturile radio de pe Internet, portalurile de fotografie sau de gazduire a productiilor video.

     

    TRANZACTII: Si sirul de achizitii din ultima vreme ilustreaza pariul pe care media traditionale par sa-l puna pe productia amatorilor: News Corp. a achizitionat MySpace.com (un foarte cunoscut portal care combina retelele sociale online cu distributia de muzica si video) si IGN Entertainment (o importanta companie de jocuri); Al Gore a lansat un canal experimental de televiziune (Current) care difuzeaza material video realizat de amatori; cel mai mare motor de cautare din lume, Google, a achizitionat portalul YouTube, specializat in gazduirea de clipuri video.

     

    COSTURI MICI: Totodata, studiul Ogilvy mentioneaza inca un avantaj adus de trecerea media pe suport digital: acelasi continut poate fi livrat fara mari cheltuieli si eforturi pe diferite platforme, simultan. Este adus in discutie CNN, post de televiziune la origine, dar care produce acum, rapid si usor, continut  pentru TV, Internet, radio, PDA, telefoane mobile si print.

     

    Sursa: Ogilvy

  • Dar in Romania?

    Pe masura ce in Romania creste numarul de persoane conectate la Internet si al celor care folosesc telefonul mobil, precum si timpul alocat navigarii pe Net, piata mediilor digitale devine mai atractiva pentru advertiseri, este de parere Adrian Alexandrescu, One-to-One Communications director al Ogilvy Romania.

     

    REALOCARE: Advertiserii incep sa scoata Internetul din categoria „altele“ din buget.

     

    PROVOCARI: „Daca acum cativa ani, in Romania, comunicarea one-to-one insemna in principal direct mail, astazi este «a must» ca responsabilii de astfel de comunicari sa se  gandeasca sa includa si Internetul si telefonul mobil pe lista de activitati si canale de comunicare 121 si sa dezvolte mecanisme atractive care sa exploateze aceste posibilitati.“

     

    EXEMPLE: Bannere tot mai inovative, tool-uri interactive, videoclipuri pe e-mail si pe mobil, aplicatii interactive trimise pe telefonul mobil etc.

  • Marul mobil

    Steve Jobs, directorul executiv al gigantului IT Apple, este din nou in centrul atentiei. Asul din maneca? Ei bine, Jobs are, de fapt, o pereche de asi: doua modele de telefoane mobile iPhone.

     

    Informatiile despre faptul ca Apple urmeaza sa faca, dupa o lunga perioada de asteptare, primul pas pe piata telefoniei mobile au fost confirmate de Jesse Tortora, analist in cadrul Prudential Equity Group, si sustinute de Zippy Aima, un alt analist de la Frost & Sullivan.

     

    Din punct de vedere al strategiei de business, confirmarea acestui fapt arata ca Apple a trecut in asteptare lansarea unor noi versiuni de playere digitale, de noi generatii de computere Mac sau chiar ambitioasele planuri de a le oferi clientilor sai continut video online pe televizor – iTV, urmarind un deziderat si mai ambitios, si anume sa concureze direct cu giganti din domeniul telefoniei mobile precum Nokia, Sony Ericsson sau Motorola. Investitorii companiei sunt interesati de o astfel de miscare de mai multa vreme, iar Steve Jobs nu a facut nimic sa descurajeze posibilitatea lansarii unor modele de telefoane mobile.

     

    In plus, setea de informatii a analistilor care au speculat aceasta posibilitate a fost alimentata in aceasta vara si de Peter Oppenheimer, directorul financiar al companiei, care a anuntat ca „Apple nu sta cu bratele incrucisate in ceea ce priveste piata de echipamente wireless“. La scurt timp dupa acest anunt, codul sursa al aplicatiei software iTunes a inceput sa sufere diferite modificari, dovada clara a faptului ca se pregateste o varianta compatibila si cu telefoanele mobile. „Modelul de business la care s-a gandit Apple este greu de anticipat deocamdata“, considera  Tortora, „dar deja se vad primele semne ale planurilor companiei“. Cert este ca Apple va lucra cu operatorul american de servicii de telefonie mobila Cingular in noul proiect, iar mai multi analisti considera ca si divizia T-Mobile a Deutsche Telekom este un posibil partener pentru astfel de servicii.

     

    „Apple ar putea vinde in prima faza 10 milioane de telefoane mobile“, este de parere Shaw Wu, analist in cadrul American Technology Research. „Pentru inceput, ambele modele vor fi produse in numar mic, pentru a-i permite companiei sa testeze piata“, spune Tortora. Dar ce anume va vinde Apple mai exact? Diverse speculatii cu privire la detaliile tehnice ale celor doua modele de telefoane mobile Apple, cat si diferite imagini despre care s-a spus ca ar prezenta posibile prototipuri ale acestora au ocupat pagini intregi in presa internationala de saptamana trecuta. Totusi, inca nu a venit nimic oficial din directia Apple. Jesse Tortora sustine ca unul dintre modele va fi un smartphone, iar celalalt un model fashion, ultrasubtire, cu functii multimedia concentrate in principal pe muzica. Oricum ar sta lucrurile, analistii sunt unanimi in a exclude varianta ca Steve Jobs ar mai repeta greseala pe care a facut-o cu ROKR E1 – un telefon mobil lansat anul trecut in parteneriat cu Motorola si Cingular, dar care a fost primit cu rezerva atat de specialisti cat si de public. Conform documentelor de inregistrare a iPhone depuse de Apple la Far Eastern luna trecuta, telefoanele mobile iPhone le vor permite clientilor Apple sa trimita faxuri sau e-mail-uri, sa transfere continut digital precum melodii in format MP3 si sa urmareasca clipuri video sau sa se joace diferite joculete. Practic, noile iPhone vor fi o combinatie intre un telefon mobil, un PDA si un player de continut digital, cu puternice influente de la playerele iPod.

     

    In ceea ce priveste designul telefoanelor mobile Apple, o sursa anonima din cadrul companiei a specificat ca acesta va fi similar cu cel al playerelor digitale, culoarea va fi neagra, iar ceea ce se va remarca de la prima vedere va fi ecranul touchscreen de dimensiuni mari, care le va permite utilizatorilor sa acceseze functiile aparatului. Nu se mentioneaza nimic insa despre o eventuala tastatura numerica. Analistii sunt de parere ca modelele iPhone vor fi disponibile cel putin in trei culori diferite si mentioneaza ca modelul de referinta pentru designul acestora va fi iPod Nano. Altii au lansat teoria ca telefoanele ar putea fi cu slide, ascunzand si tastatura numerica si eventual o camera foto. Totul ramane insa la nivel de speculatie.

     

    „Zvonurile si aceste detalii destul de sarace au atras insa atentia utilizatorilor“, considera Charlie Wolf, analist in cadrul Needham & Co. „Nu va fi o piata uriasa, dar cerere va exista cu siguranta“, a mai spus el. Cel putin clientii de pana acum ai Apple, fani ai playerelor iPod, vor fi interesati de noile gadget-uri. „Asta inseamna aproximativ 50 mil. utilizatori. Dar chiar si in cazul in care toti acestia ar renunta la playerele digitale, inlocuindu-le cu unul din modelele iPhone, ceea ce este utopic, Apple tot nu ar putea depasi Nokia, liderul pietei, care a vandut peste 78 de milioane de telefoane mobile numai in ultimul trimestru“, a explicat Wolf.

     

    Cu toate acestea, este posibil ca Apple sa urmareasca cu totul altceva. Steve Jobs ar putea grabi lansarea iPhone pentru a o lua inaintea celui mai nou concurent pe piata playerelor de melodii digitale, Microsoft, care a anuntat ca pregateste, tot pentru anul viitor, un telefon mobil sub marca Zune.

  • Blog a wiki a bliki

    Metodele comunicarii formale din organizatii au fost considerate incompatibile cu metodele informale din spatiul virtual. Tendinta e insa ca diferentele sa se atenueze, iar instrumentele colaborarii sa se unifice.

     

    In mod evident, web-ul a devenit un mediu din ce in ce mai „social“. Pe de-o parte este vorba de implicarea din ce in ce mai mare a publicului in utilizarea si, mai ales, in dezvoltarea web-ului – fie prin crearea de continut, fie prin etichetare, fie prin dezvoltarea de servicii si aplicatii. Pe de alta parte, caracterul social se refera la capacitatea sporita de a facilita relationarea utilizatorilor, incepand de la vechile sisteme zise matrimoniale („dating systems“), trecand prin retele sociale precum LinkedIn sau MySpace si terminand cu paienjenisul blogurilor.

     

    Insa aceasta „socializare“ a web-ului nu a ramas fara urmari in cadrul unor organizatii formale, care au inceput sa adopte metode si softuri care s-au maturizat in spatiul liber al socializarii informale. De multa vreme se foloseau liste de discutii sau forumuri web in cadrul diverselor institutii, dar oarecum mai recenta este raspandirea blogurilor interne, utilizate ca depozitare ale cunoasterii informale a proceselor si relatiilor. Desigur, datorita mecanismelor de comunicare (comentarii sau trackback), blogurile pot suplini intr-o oarecare masura forumurile, cu cateva avantaje, printre care etichetarea postarilor si „sindicalizarea“ – adica posibilitatea utilizatorilor de a fi informati asupra noutatilor aparute pe diverse subiecte de interes.

     

    Un alt mecanism software de colaborare informala care s-a bucurat de succes in multe companii sau institutii administrative este asa-numitul „wiki“: un sistem online prin care orice utilizator autorizat poate edita pagini web folosind doar un simplu browser. Ca si in cazul blogurilor, atractia principala este data de simplitatea utilizarii. Pentru a folosi un sistem wiki nu e nevoie de cunostinte avansate de tehnologie – un set simplu de marcaje este suficient pentru a face adaugari sau corectii intr-o pagina inceputa de altcineva, pentru a lega o noua pagina de continutul deja existent sau pentru a face referire la o adresa web oarecare. De fapt, un wiki este un fel de world-wide-web in miniatura, ilustrand cat se poate de fidel ideea primordiala a web-ului. Sistemele wiki sunt foarte utile mai ales pentru echipele care trebuie sa elaboreze proiecte complexe, deoarece ele permit atat conlucrarea pe anumite zone comune cat si specializarea unor ramificatii, referintele incrucisate etc. Enciclopedia Wikipedia este, dupa cum denota chiar numele, un imens sistem wiki. La prima vedere, cele doua instrumente servesc unor scopuri diferite si nu prea au multe in comun dincolo de simplitatea utilizarii. Blogurile au un pronuntat caracter personal, desi – mai cu seama intr-un cadru organizational – se intampla adesea ca mai multe persoane (uneori o intreaga echipa) sa aiba dreptul de a posta articole. Functiile de moderare permit un control destul de strict al continutului, astfel incat comentariile publice sa se pastreze la subiect. In plus, blogurile au prin definitie un caracter istoric: ordonare cronologica, arhivare periodica, interventii rare in articole mai vechi etc.

     

    In schimb, sistemele wiki sunt mult mai orientate pe colaborare, sunt mai deschise si mult mai dinamice. Chiar din aceasta foarte succinta trecere in revista se poate constata ca blogurile si sistemele wiki sunt complementare, iar ideea de a le imbina intr-un instrument mai rotund nu este tocmai noua. Mai nou este doar termenul care denumeste aceasta combinatie: „bliki“ – interesant prin faptul ca s-a impus in fata alternativelor de genul WikiLog, Wog sau WikiWeblog, care puneau accentul pe wiki.

     

    Care sunt avantajele combinatiei? In primul rand, blogurile devin mai deschise, pentru ca pe langa obisnuitele comentarii si trackbacks (referinte din alte bloguri la un articol postat), publicul are posibilitatea de a edita direct articolul original – ceea ce poate fi extrem de util atunci cand o echipa colaboreaza la elaborarea un document (de pilda documentatia unui produs). In acest fel se atenueaza si caracterul istoric, deoarece un articol are sanse mai mari sa fie mereu actualizat de cei interesati si folosit in continuare ca referinta. De partea cealalta, sistemul wiki se alege cu o cale alternativa de parcurgere (cea cronologica) si cu un sistem RSS prin care actualizarile pot fi mai usor semnalate celor interesati. Tendinta actuala este de a adauga combinatiei si elementele unei agende (contacte, calendare etc.) sau chiar ale unui sistem de administrare a continutului, facand din bliki o aplicatie colaborativa complexa, dar totusi usor de utilizat si administrat.

  • Amprente pe film

    Google a cumparat YouTube, cea mai mare colectie de clipuri video facute de amatori. Provocarea lor este acum sa le organizeze cu rigoarea specifica motorului de cautare.

     

    Cu 65.000 de clipuri noi adaugate zilnic, organizarea YouTube poate fi o munca titanica. Cine a cautat vreodata o secventa video anume stie cat de greu se poate ajunge la rezultate relevante. Google are o reteta de indexare automata a site-urilor, cunoscuta doar de angajatii companiei si care ofera rezultate relevante ale cautarii pe Internet.

     

    Spre deosebire de motorul de cautare, organizarea secventelor video este lasata pe seama celor care au filmat videoclipurile, a cuvintelor cheie din scurta descriere facuta de acestia. De exemplu, cel care a filmat secvente de la nunta lui Elton John a rezumat descrierea doar la aceste informatii. Daca cineva, in schimb, ar fi interesat de barbatul cu care s-a casatorit vedeta britanica, cautarea dupa numele lui nu ar duce la nici un rezultat. Acum, un grup de informaticieni au dezvoltat un sistem care utilizeaza o combinatie intre recunoasterea faciala a personajelor, descifrarea cuvintelor care apar scrise pe fundal intr-un clip video (ex: subtitrarile) si dialogul personajelor (cu ajutorul unui sistem de recunoastere a vocii). „Credem ca acesta reprezinta primul pas in a obtine descrieri automate despre ce se intampla intr-un film“, a spus, cu ocazia prezentarii sistemului, Mark Everingham de la Universitatea din Leeds, adaugand ca, intr-o faza incipienta a dezvoltarii sistemului, filmele puteau fi organizate in functie de scenariul filmului si de subtitrari.  Scenariul spune „ce este spus si de catre cine“, iar subtitrarea arata „la ce secunda a filmului este spus ceva“. Acum, cercetatorii au adaugat recunoasterea faciala si cea vocala.

     

    Asta pentru ca, de multe ori intr-un film, persoana care vorbeste nu este intotdeauna si cea care apare pe ecran. Camera poate filma, de exemplu, doar reactiile interlocutorului, lasandu-l intr-un cadru mort pe cel care spune replica. Alteori, pot fi mai multi actori intr-o singura scena sau figura artistului nu este indreptata catre camera.

     

    Everingham spune ca sistemul are o acuratete de 80% si poate fi folosit si in industria distributiei de filme. Cu formatele de inalta definitie care incep sa fie folosite, calitatea mai buna a imaginilor inseamna si mai multe sanse pentru calculator de a recunoaste un anumit personaj. De altfel, munca sa acum incepe. El trebuie sa scaneze figurile tuturor actorilor pentru ca sistemul sa functioneze la capacitate maxima.    

  • (Nu) Doar de bine

    De multe ori, imaginea pe care si-o construieste in exterior o companie nu are nimic de-a face cu sigla luminoasa si frumos colorata sau cu receptionera ireal de amabila de la intrare.

     

    Site-ul desprefirme.com, spun realizatorii, este un proiect web dezvoltat pentru a-i ajuta pe cei care intra in contact cu o anumita companie sa discearna intre ceea ce e real si imaginile de consum, atent cosmetizate. Lansat in septembrie anul trecut, site-ul are deja un portofoliu de peste 200 de experiente, relatate pe larg de diferite persoane care lucreaza sau cu care au intrat la un moment dat in contact cu firmele in cauza. Pana acum, majoritatea companiilor a caror „onorabilitate“ este pusa in discutie sunt din domeniul IT sau al telecomunicatiilor, dar nu exista o limitare a site-ului doar pentru aceste domenii. Printre cele care au beneficiat de cea mai multa expunere se numara pana acum Freescale, Oracle si Softwin.

     

    E adevarat, e putin probabil ca o singura opinie sa fie 100% obiectiva sau sa reflecte integral realitatea. Pe de alta parte, opiniile negative atrag cel mai adesea contraexemple care echilibreaza situatia. Iar acest dialog al contrariilor poate fi util pentru creionarea unui portret al companiei. Pentru a putea citi impresiile, este necesara inscrierea cu un nume de utilizator si parola, dar procesul dureaza doar cateva secunde, iar adresa de e-mail este optionala.

     

    Discretia este principala grija a administratorilor site-ului, semnati „un grup de idealisti raspanditi pe mai multe continente, cu functii si activitati din cele mai diferite“. Pagina de termeni si conditii pe care trebuie sa le agreezi pentru a-ti crea contul propriu pe site cuprinde, foarte probabil, toate mentiunile posibile pentru a-i exonera de orice responsabilitate. Si tot din motive de siguranta, portalul este gazduit pe un server din SUA. Deocamdata, s-ar putea crede ca administratorii se asteapta la opinii mult mai caustice decat cele de pana acum. Toate articolele sunt trecute initial prin filtrul administratorului care poate decide ca un material nu apare pe site pentru ca nu respecta conditia unui limbaj adecvat.            

  • Afacerea burlacilor

    Daca pana acum celibatarii trecuti de 30 de ani erau oarecum stigmatizati, statutul de persoana singura a devenit nu doar acceptabil, dar si de invidiat. Mai mult, burlacii pot fi o sursa de profit insemnata pentru companiile care realizeaza potentialul economic pe care il are un om fara obligatii.

     

    Bill Banks este consultant la o firma de investitii si locuieste intr-unul dintre cele mai exclusiviste cartiere ale Londrei, Kensington. „Sunt la birou 12 sau 14 ore pe zi si de multe ori se intampla sa lucrez si in weekend. Pentru mine, cariera a fost intotdeauna cel mai important lucru“, povesteste Banks, care este necasatorit si marturiseste ca pur si simplu nu are timp pentru o relatie stabila. Banks este doar unul dintre burlacii britanici obsedati de ascensiunea in cariera. De altfel, el locuieste chiar intr-unul dintre cartierele cu cel mai mare procent de persoane celibatare. Editia de anul acesta a „Family Report“, un raport Unilever despre societatea de consum, arata ca aproape jumatate din populatia din Westminster, Chelsea si Kensington, cartiere exclusiviste din Londra, este necasatorita, acesta fiind, de altfel, cel mai ridicat nivel din Marea Britanie. De fapt, in tot Regatul Unit sunt de trei ori mai multi adulti celibatari decat in urma cu 40 de ani. The Institute for Public Policy Research estimeaza ca, pana in 2021, peste 35% din populatia britanica va fi formata din burlaci.

     

    Fenomenul nu este limitat la Marea Britanie si nici macar la Europa. In SUA, de exemplu, sunt aproximativ 100 de milioane de persoane singure, iar rata casatoriilor s-a injumatatit din 1970. Susan King (40 de ani), medic, isi petrece majoritatea serilor in oras cu prietenii. In fiecare noapte, ritualul este acelasi. Imbraca una dintre perechile de jeansi de firma la care asorteaza o bluza glamour, sta zece minute in fata dulapului cu cincizeci de perechi de pantofi pentru a-i alege pe cei care se potrivesc cel mai bine cu tinuta, dupa care ia un taxi pana la clubul unde se intalneste cu trei prietene, si ele necasatorite. „Cred ca cel mai bun aspect al faptului ca sunt singura este ca imi pot satisface toate poftele, fara sa fiu nevoita sa ma gandesc la nimeni“, spune King, care nu numai ca este fan al serialului „Totul despre sex“, ci si traieste in spiritul personajelor preferate.

     

    Iar toate veniturile celibatarilor sunt destinate exclusiv pentru satisfacerea capriciilor, ceea ce-i transforma intr-una dintre cele mai profitabile tinte pentru companii. Pentru ca oamenii singuri isi permit sa aloce multi bani pentru redecorarea casei sau gradinii sau pentru ingrijirea masinii.

     

    Un raport al companiei de cercetare Datamonitor arata ca peste o treime din consumatorii europeni traiesc singuri si au o putere de cumparare de 140 mld. euro anual, ceea ce ii transforma intr-o oportunitate majora pentru companii. Cu toate ca imaginea tipica a unui om singur duce cu gandul la un pensionar sarac sau la un student, cercetarile Datamonitor arata ca, de fapt, gospodariile formate dintr-o singura persoana sunt reprezentate de oameni de cariera care au disponibilitatea sa-si cheltuiasca banii pentru rasfatul propriu. „Nu am foarte mult timp liber, dar am grija sa imi redecorez casa o data la doi sau trei ani, merg cel putin o saptamana in vacanta intr-un loc exotic precum Bora Bora, iar garderoba e la mare pret pentru mine“, povesteste londonezul Banks.

     

    Acesti celibatari cheltuiesc in fiecare an 140-150 de miliarde de euro pentru hrana si produse de ingrijire personala, cu 50% mai mult decat o persoana casatorita. Adica un burlac isi acorda in medie 3.022 de euro anual pentru confortul personal. Europenii singuri au un cuvant greu de spus, pentru ca reprezinta 35% din populatia continentului si 10% din piata de alcool, 40% din piata alimentara si 41% din piata de produse de ingrijire personala. Si este foarte probabil ca valorile sa creasca, potrivit Datamonitor, care estimeaza ca, pana in 2007, cheltuielile burlacilor se vor majora cu 4% pe an in toata Europa, la 190 de miliarde de euro. Suedia, Olanda si Marea Britanie vor fi pietele cu cele mai mari cresteri, mai ales ca suedezii singuri deja cheltuiesc 4.483 de euro per persoana in fiecare an, in timp ce olandezii aproape jumatate, cu 2.403 de euro, iar britanicii necasatoriti 3.542 de euro.

     

    Cercetarile au ajuns la concluzia ca burlacii intre 35 si 49 de ani vor dicta evolutia pietei. De altfel, acest grup deja aloca cei mai multi bani pentru cheltuielile proprii, datorita veniturilor mai mari si lipsei de griji (ipoteca pentru o casa de familie, cheltuieli cu copiii etc.). Din moment ce reprezinta 20% din totalul populatiei de burlaci, ei sunt si una dintre cele mai profitabile tinte pentru companii si nu numai.

     

    Daca pana acum agentiile matrimoniale erau principalele grupuri care tinteau veniturile oamenilor singuri, pe piata au inceput sa apara si alti antreprenori care vor sa se foloseasca de puterea financiara si timpul milioanelor de burlaci. Fenomenul este inca la inceput, dar odata ce companiile vor realiza potentialul nisei de piata, se vor inghesui sa atraga veniturile burlacilor. De exemplu, Joyce Goldstein, sef-bucatar in voga din Statele Unite, a scris o carte pentru oamenii singuri pasionati de bucatarie. „Solo Suppers“ incurajeaza celibatarii sa isi faca timp si sa se bucure de propria lor companie in fata unei farfurii cu mancare productie proprie.

     

    Joyce Goldstein a observat ca pana acum cartile de bucate contineau retete pentru 4 persoane, asa ca s-a gandit sa includa in cartea sa metode de a prepara creveti cu sos alb, salata de somon sau carne de vita argentiniana la cuptor care sa se preteze la o masa pentru o singura persoana.

     

    Mai mult, au aparut cantece despre oamenii singuri, dupa ce timp de multi ani compozitorii s-au extaziat in fata tainelor dragostei. Cantareata britanica Natasha Bedingfield a compus un cantec – „Single“  -, prin care doreste sa ii faca pe cei singuri sa se bucure de statutul lor. Artista spune ca sunt foarte multi cei care isi imagineaza ca oamenii singuri stau inchisi in casa si isi plang de mila si ca mesajul cantecului vrea sa demonstreze tocmai contrariul.

     

    Unul dintre locurile la moda in care burlacii isi petrec vacantele sunt croazierele. Single Cruises, cel mai vechi operator de vase de croaziere din SUA, s-a orientat asupra segmentului de oameni singuri inca din 1991. Speed dating, turnee de volei, cursuri private de dans sau parteneri diferiti de cina in fiecare seara sunt avantajele cu care se lauda americanii. Pana si biserica s-a gandit, in America, sa profite de segmentul burlacilor pentru a-si propaga mesajul.

     

    Procentul celor care vin la slujba duminicala este de 31% din totalul populatiei, comparativ cu 41% in 1972, iar sociologul Bradford Wilcox spune ca una dintre cauze este modificarea structurii sociale din SUA. Preotii spun ca burlacii evita slujbele din cauza imaginii clasice a familiei care isi petrece duminica la biserica. Asa ca, pentru a-i atrage si pe cei necasatoriti, multe congregatii au creat slujbe speciale pentru cei singuri, la care participa atat burlacii, cat si cei divortati. Rita Morris, o enoriasa devotata din Charleston, observand ca mergea din ce in ce mai rar la biserica dupa divort, s-a gandit sa organizeze SoLife, o slujba pentru persoanele singure care nu se mai simt foarte legate de biserica din cauza statutului lor.

     

    Companiile au profitat si de lipsa de timp a burlacilor obsedati de cariera, care sunt dispusi sa plateasca bani buni pentru a scapa de grija treburilor casnice. Retailerul american MaxDelivery, de pilda, e un fel de magazin 4 in 1, adica magazin video, alimentara, farmacie si aprozar. In plus, toate cele 10.000 de produse pot fi comandate online si sunt aduse la usile newyorkezilor ocupati. Magazinul e non-stop si garanteaza ca livreaza orice, de la o punga de zahar la o aspirina sau o caseta cu un film romantic in timp record de la primirea comenzii. Retailerii sunt tot mai constienti de avantajele comerciale ale termenului de „burlaci carieristi“. Mai ales ca, in lipsa de un partener, multi aleg sa stabileasca o relatie de lunga durata cu produsele, serviciile sau experientele.

  • Ma numesc Nobel

    Contracandidatii lui Orhan Pamuk la Nobelul pentru Literatura din acest an au fost, intre altii, Mario Vargas Llosa, Milan Kundera, Amos Oz si Philip Roth. Nume grele, autori ai unor opere romanesti care au contribuit fundamental la alcatuirea profilului literar al secolului XX, scriitori trecuti de varsta care le-ar mai ingadui sa astepte.

     

    Si totusi juriul suedez i-a mai pus un an in paranteza, pentru a-i decerna laurii mai tanarului si mai putin cunoscutului, literar vorbind, Pamuk. Un motiv serios pentru cartitori sa afirme, ca in atatea cazuri pana acum, ca in aceasta alegere au prevalat criteriile politice. Intr-adevar, scriitorul turc, fervent sustinator al aderarii tarii sale la Uniunea Europeana, este cel dintai om de litere musulman care s-a declarat fatis impotriva fatwei lansate de liderii religiosi iranieni impotriva lui Salman Rushdie. Mai mult, in ianuarie 2005 si-a vazut viata pusa in pericol, dupa acordarea unui interviu exploziv gazduit de un ziar elvetian, in care afirma raspicat ca, intre 1915 si 1917, „un milion de armeni si 30.000 de kurzi au fost ucisi in Turcia, si nimeni, afara de mine, nu indrazneste sa spuna cu glas tare acest lucru“. Procesul pe care i l-a intentat justitia turca, din acest motiv, a starnit vii proteste in tot Occidentul, a prilejuit strangerea de uriase liste de semnaturi in favoarea gratierii sale si a facut din scriitor o vedeta a spiritului liber si al angajarii civice.

     

    Faptul ca si aceste argumente au inclinat balanta decidentilor Nobel in favoarea sa este indubitabil. Tot atat de adevarat este insa ca opera lui Pamuk este facuta dintr-o fibra a carei durabilitate estetica se ridica dincolo de recunoasteri vremelnice si ofrande conjuncturale. Ea a intrat, de mai multi ani, pe usa principala a marii literaturi si va zabovi acolo, nu datorita Nobelului, ci gratie profunzimii ei de gandire si articularii ei de inalta arta. La sfarsitul anului trecut, editura Curtea veche, bizuindu-se pe aceste din urma argumente, a demarat proiectul traducerii capodoperelor lui Pamuk (in colectia Byblos, admirabil coordonata de Livia Szasz) si a izbutit sa tipareasca, cu doar cateva saptamani in urma, primul volum: „Benim adim Kirmizi“, adica „Ma numesc Rosu“, romanul cel mai elaborat al lui Pamuk, o fresca imbibata de toata cromatica exuberanta a Levantului, o privire focalizata asupra lumii pictorilor de curte de la Inalta Poarta a secolului al XVI-lea. Pornind de la o comanda a Sultanului (alcatuirea unui volum cu miniaturi neconventionale), avem prilejul sa asistam la o erudita polemica intre maniera de abordare islamica a miniaturii si pictura venetiana, imbogatita de descoperirea regulilor perspectivei.

     

    Culoarea de fundal este cea a sangelui (unul dintre pictori, cel numit Delicat, este ucis in iarna lui 1591), a

    terorii religioase, a disputelor care nu izbutesc sa se potoleasca in planul spiritului si au nevoie de supapa violentei si a crimei. (Precum in „Numele Trandafirului“.) O carte care nu trebuie povestita, ci parcursa din scoarta in scoarta si despre care, cu ani in urma, Maureen Freely spunea ca „este desavarsita si ca nu-i lipseste decat Premiul Nobel“. Iata ca nu-i mai lipseste.

  • La portile Orientului

    Autor a 8 romane, toate ajunse best-seller-uri in tara sa natala, Turcia, Orhan Pamuk a fost tradus in peste 30 de limbi, a primit, in 2002, premiul pentru „Cea mai buna carte straina“ in Franta, este laureatul Independent Foreign Fiction Award si Impac, a fost vedeta incontestabila a targului de carte de la Frankfurt de anul trecut (unde a primit premiul librarilor).

     

    MONSIEUR PAMUK: Nascut in 1952, intr-o familie de intelectuali francofili din Istanbul, Pamuk a facut studii de arhitectura si de jurnalism, dar s-a consacrat integral scrisului inca din anii ‘80.

     

    TEMATICA: Critic necrutator al Islamului si al regimului politic din Turcia, vitriolant precum Rushdie si, tot ca si acesta, sicanat si urmarit cu inversunare de puterea din tara de bastina, scriitorul isi extrage temele din istoria Imperiului otoman, din mitologiile sufiste sau din clasicii persani, pe care le asociaza cu motive contemporane, intotdeauna dureroase, stanjenitoare, tepoase si colorate cu morala unei superbe intolerante fata de intoleranta.

     

    ROMANE: Drapate in intrigi politiste sau in „divanuri“ intelectuale, romanele sale – vezi aici „Castelul alb“ („Beyaz kale“), „Cartea neagra“ („Kara kitap“) sau „Zapada“ („Kar“) -, aduc atingere radicalismului islamist, fundamentalismului si politicii resentimentare a Orientului fata de Occident.

     

    Orhan Pamuk, Ma numesc Rosu,

    Editura Curtea veche, Bucuresti 2006

  • A fost sfarsitul lumii albastru?

    Timp de aproape o luna, pe marile ecrane din Romania au rulat trei filme premiate la marile festivaluri internationale, toate trei abordand subiectul Revolutiei din ‘89. Sa fie bine? Sa fie rau?

     

    Este de bine, pentru ca „Hartia va fi albastra“, „A fost sau n-a fost?“ si „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii“ (in ordine invers cronologica si in ordinea importantei combustibilului pe care fiecare si-l ia din evenimentul propriu-zis) sunt, fiecare in felul sau, filme foarte bune. Succesul international al peliculelor lui Radu Muntean, Corneliu Porumboiu si Catalin Mitulescu aproape ca ne face sa uitam acel „rau“ reprezentat de coincidenta originii celor trei, care provoaca la iubitorul de cinema din Romania o reactie gen „Trei, Doamne, si toate trei?“.

     

    Cu toate ca se invart in jurul aceluiasi subiect, nici ca se puteau face filme mai diferite. Ele sunt emblematice pentru „inainte“, „in timpul“ si „dupa“. „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii“ (titlu minunat ales) se concentreaza pe viata sumbra, lenta, parca incompleta, a unei familii din Bucuresti, cu cateva luni inainte de revolutie. Lungile scene pline de detalii ale vietii de „dinainte“ sunt un nesfarsit preludiu al bucuriei familiei in momentul in care se afla ca Ceausescu a cazut. Scena finala, cu Eva (Dorotheea Petre, premiu de interpretare la Cannes), personajul principal, plecata din tara si angajata pe un vas de croaziera este incarcata de simboluri: suntem in sfarsit liberi sa mergem incotro vedem cu ochii si sa facem ce dorim cu vietile noastre. Filmul lui Radu Muntean, „Hartia va fi albastra“ arata cum s-a ajuns la aceasta libertate. Adevarata calatorie la capatul noptii, actiunea din „Hartia…“ se petrece in noaptea dintre 22 si 23 decembrie 1989 si spune povestea lui Costi, un soldat care fuge din echipa de patrulare pentru a se duce la Televiziune, s-o apere. „Ma intorc cand invingem“, ii striga el naiv-entuziast mamei sale la telefon, cand aceasta il implora sa se intoarca acasa. Tanarul se avanta astfel intr-un haos in acelasi timp frustrant, amuzant si ucigator. Vazandu-i entuziasmul de atunci, iti doresti ca el sa fi trait, ca sa-l intrebi daca jertfa lui a meritat. Raspunsul lui e imposibil, dar il da, in felul sau, filmul lui Porumboiu, „A fost sau n-a fost?“. „Am facut si noi Revolutie cum am putut!“, exclama pensionarul Piscoci (Mircea Andreescu), unul dintre personajele principale din „A fost sau n-a fost?“.

     

    Pensionar nostalgic, Piscoci este invitat la un talk-show, prezidat de fostul textilist, acum patron de televiziune Jderescu (Teodor Corban). Prin talk-show-ul sau, Jderescu vrea sa afle daca in micul Vaslui a fost sau nu revolutie. O dilema de mare insemnatate pentru oras si pentru locuitorii lui, care se vor si ei partasi, in marginalismul lor, la un eveniment de o asemenea importanta.

     

    Raspunsul la intrebarea din titlu este irelevant, dar diverse scene din filmul lui Porumboiu ne spun ca suntem la fel de saraci ca si inainte, la fel de insignifianti, la fel de nebagati in seama.

     

    Cele trei filme stau sub semnul spaimei: spaima de Ceausescu si regim pentru „Cum mi-am petrecut…“, de evenimentul propriu-zis si de schimbarea pe care o aduce in „Hartia va fi albastra“, de un trecut glorios, dar nepersonal si neinsusit, prea al „altora“, in „A fost sau n-a fost?“. Cele trei sunt filme aflate totodata sub semnul confuziei si al circumstantelor atenuante, in care inca ne complacem in continuare cu atat entuziasm.

     

    Interesant este faptul ca ceea ce a fost inainte de Revolutie si in timpul ei este vazut prin ochii copiilor/tinerilor, pe cand concluziile din aceasta trilogie improvizata sunt date de catre cei maturi. Neafectat in mod direct de evenimente (sub protectia acelui „univers al copilariei“-vis, pe care parintii, in ciuda problemelor zilnice se chinuie sa-l intretina, mai ales in „Cum mi-am petrecut…“), copilul/adolescentul poate adopta rolul bufonului, care poate spune absolut orice fara riscul de a fi tras la raspundere. Aceasta alegere a regizorilor/scenaristilor ne pune pe noi, spectatorii, in fata unei dileme simple: ne-a placut sau nu ne-a placut?

     

    Sincronizare denumita prompt de catre presa „tripticul revolutionar“, momentul aparitiei celor trei filme este foarte posibil sa puncteze atingerea nivelului de „prea plin“. Regizorul Radu Muntean spunea la un moment dat ca se teme de reticenta publicului din Romania la filmele despre decembrie ‘89. Sa fie bine? Sa fie rau?