Blog

  • S&P are încredere că Franţa îşi poate menţine ratingul “AAA”

    “Suntem încrezători în acest rating «AAA» stabil”, a spus Sirou la postul de radio RTL, adăugând că ratingul depinde de “traiectorie, de dedicare” şi nu de angajamente bugetare precise. Temerile investitorilor privind stabilitatea ratingului Franţei, a doua mare economie din zona euro, după Germania, au contribuit, săptămâna trecută la variaţia puternică a burselor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUA anchetează S&P pentru ratingurile acordate obligaţiunilor ipotecare înainte de criză

    Investigaţia a început înainte ca S&P să retrogradeze ratingul pentru credite pe termen lung al SUA, de la “AAA” la “AA+” în august. Departamentul Justiţiei cercetează cazurile în care analiştii agenţiei au vrut să acorde ratinguri mai scăzute obligaţiunilor garantate prin ipoteci, însă propunerile au fost respinse de conducere. Un purtător de cuvânt al Departamentului Justiţiei a refuzat să comenteze. Este neclar dacă ancheta vizează şi celelalte două mari agenţii de rating, Moody’s şi Fitch, sau numai S&P, notează New York Times.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu vrea Statele Unite ale Europei: Fără cedarea de suveranitate, Europa nu va mai fi o putere

    “Numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa mai poate rămâne o putere economică şi militară. (…) Altfel, Europa va rămâne o carte de istorie a lumii, în care vei putea citi despre cele mai sofisticate culturi”, a avertizat Traian Băsescu. Şeful statului a apreciat că viitorul Uniunii Europene ca structură politică de forţă este “incert” dacă nu se iau “deciziile care trebuie luate pentru funcţionarea UE”. El a susţinut necesitatea realizării “Statelor Unite ale Europei”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Windows, la cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani. Va dispărea sistemul de operare?

    Sistemul de operare Windows a generat 19 miliarde de dolari venituri în ultimul an fiscal şi a produs 12,3 miliarde profit – aproape o jumătate din profitul Microsoft, compania condusă de Steve Balmer. Cu toate acestea, veniturile Windows au scăzut în fiecare din ultimele două trimestre. Între timp vânzările de smartphone-uri care rulează platforma Google Android şi iPhone-urile de la Apple au crescut în acest an, iar cererea pentru tabletele iPad de la Apple “mănâncă” din vânzările de laptop-uri, dispozitive pe care în mare parte rulează Windowsul. Potrivit mai multor analişti, cota Windows pe piaţa PC din trimestrul trecut a înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • SUA: Studenţi din programul Work and Travel, inclusiv români, protestează faţă de salariile mici

    Studenţi din ţări ca China, Nigeria, România şi Ucraina au venit în Statele Unite printr-un program înfiinţat de Departamentul de Stat care le permite să lucreze timp de două luni şi apoi să călătorească în Statele Unite. Ei susţin că se aşteptau să îşi exerseze engleza, să facă ceva bani şi să afle cum este viaţa în Statele Unite.

    Aproximativ 400 de studenţi au fost trimişi să muncească la ridicat cutii grele şi împachetat dulciuri Reese, Kit-Kats şi Almond Joys la o linie de producţie rapidă, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să facă ture de noapte. După deducerea taxelor asociate programului şi pentru chirie, stundeţii susţin că mulţi dintre ei nu câştigă nici pe departe suficienţi bani pentru a-şi acoperi cheltuielile efectuate în ţările de origine pentru obţinerea vizelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât de corecţi sunt japonezii: Au returnat 78 de milioane de dolari găsiţi printre dărâmături după dezastrul din martie

    În primele cinci luni de la dezastru, japonezii au returnat mii de portofele şi genţi găsite între dărâmături, conţinând aproximativ 30 de milioane de dolari, bani lichizi, relatează Daily Mail, în ediţia electronică. Peste 5.700 de seifuri care au fost aduse la ţărm au fost, de asemenea, predate secţiilor de poliţie de voluntari şi echipe de salvare. În interiorul acestora, oficialii au găsit aproximativ 30 de milioane de dolari bani lichizi. Într-un singur seif a fost găsită o sumă echivalentă cu un milion de dolari.

    Alte seifuri conţineau lingouri de aur, antichităţi sau alte valori. Agenţia naţională de poliţie din Japonia a declarat că aproape toţi banii găsiţi în zonele cele mai afectate de tsunami au fost returnaţi proprietarilor , întrucât majoritatea persoanelor păstrează în seifuri carnete de bancă sau acte de proprietate pe numele şi adresele lor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Putin pune ochii pe uniunea economică din zona Eurasiatică

    Deja primul pas a fost făcut cu un an în urmă, când a fost creată o uniune vamală între Rusia, Belarus şi Kazakhstan, prin care au fost eliminate taxele şi controalele vamale între graniţele celor trei ţări. Începând cu luna ianuarie a anului viitor, această uniune ar trebui să ia forma unui “spaţiu economic comun”, în interiorul căruia circulaţia bunurilor, a forţei de muncă şi a serviciilor să fie gratuită. O asemenea piaţă comună ar fi formată şi ar deservi 165 de milioane de oameni, adică 60% din totalul populaţiei fostei Uniuni Sovietice.

    În cadrul unui summit ţinut la Moscova luna aceasta, primii miniştri ai celor trei state au stabilit o ţintă şi mai ambiţioasă de atât – transformarea acestei grupări într-o “uniune economică Eurasiatică” până în 2013. Au existat discuţii şi asupra introducerii unei monede unice în acest spaţiu.

    “Acesta este cu adevărat un eveniment cu o semnificaţie geopolitică şi interstatală deosebită. Pentru prima oară de la prăbuşirea Uniunii Sovietice, a fost făcut un pas în vederea restabilirii ordinii economice şi a legăturilor comerciale în spaţiul post-sovietic”, a declarat Vladimir Putin, potrivit Financial Times. Spre deosebire de alte încercări de a reunifica statele din spaţiul sovietic, acest demers pare a fi primul cu şanse reale de reuşită.

    De asemenea, Putin a sugerat că odată ce spaţiul economic comun va fi organizat, membrii săi ar trebui să înceapă discuţiile asupra unui acord comercial între acest spaţiu şi Uniunea Europeană. Este greu de crezut însă că acest lucru se va întâmpla, în condiţiile în care Rusia se luptă de 18 ani să fie acceptată în Organizaţia a Mondială a Comerţului.

    Recrearea legăturilor dintre fostele state sovietice este unul dintre cele mai vechi ţeluri ale lui Vladimir Putin. În anul 2000, acesta a semnat un acord cu şase state pentru a crea Comunitatea Economică Eurasiatică sau EurAsEc. Proiectul arămas însă suspendat.

    “Viziunea lui Vladimir Putin se apropie tot mai mult de crearea unei uniuni Europene în spaţiul fostei uniuni Sovietice”, este de părere Lilit Gevorgyan, analist al companiei de conslutanţă IHS Global Insight.

    Uniunea vamală a adoptat bucăţi din aquis-ul comunitar, corpul de lege Uniunii Europene, potrivit unui oficial rus. Unul dintre principalele avantaje ale acestei uniuni este de a stimula dezvoltarea afacerilor prin eliminarea barierelor comerciale. Ar putea ajuta, de asemenea, la reluarea legăturilor pe orizontală între industriile şi întreprinderile care au fost afectate d eprăbuşirea URSS. Kîrgîstan şi Tajikistan şi-au exprimat la rândul lor intenţia de a face parte din această uniune. Vladimir Putin şi-ar dori ca la acest spaţiu să adere şi Ucraina.

  • ZIARUL FINANCIAR şi BUSINESS Magazin lansează High Definition Business: pachetul complet de informaţie economică în print şi pe iPad

    Cititorii care se abonează pe trei ani la cele două publicaţii, începând cu 17 august, primesc nu doar ediţiile tipărite ZIARUL FINANCIAR şi BUSINESS Magazin, ci şi un iPad 2 conectat la internet mobil şi aplicaţia ZF pentru iPad, lansată cu această ocazie. High Definition Business, cea mai mare campanie de abonare din istoria celor două titluri, se deruleză până pe 31 decembrie 2011.

    Pentru 2.600 de lei, abonaţii vor beneficia de ZIARUL FINANCIAR şi BUSINESS Magazin în print pentru o perioadă de trei ani, de noua tabletă Apple – un iPad 2 3G de 16GB – împreună cu un pachet gratuit de internet mobil pentru un an de zile, oferit de Vodafone, la care se adaugă aplicaţia ZF pentru iPad şi acces la conţinutul din aplicaţie până la finalul anului 2012. Pachetul poate fi comandat atât de persoanele fizice, cât şi de firme.

    Campania se adresează inclusiv celor care sunt abonaţi deja la cele două titluri Mediafax Group, acestora urmând să li se prelungească abonamentul existent, de la data expirării, cu trei ani.

  • Hugo Chavez s-a săturat de capitalism. Venezuela îşi mută toate rezervele de bani şi de aur din Elveţia şi Marea Britanie

    Conform publicaţiei The Wall Street Journal, Venezuela îşi va muta lichidităţile în valoare de 6,3 miliarde de dolari, depuse la băncile din Elveţia şi Marea Britanie, în bănci din Rusia, China şi Brazilia. De asemenea, Venezuela plănuieşte să mute cele 211 tone de aur din băncile externe în Banca Centrală Venezueleană, unde guvernul ţine deja 154 de tone de auro.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Soros: Europa este în pericol. Căderea euro ar provoca o criză bancară de necontrolat, iar planeta ar intra într-o recesiune profundă

    Interviul vine după ce cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, reprezentanţii celor mai mari economii din zona euro, s-au întâlnit, marţi, pentru a discuta despre problemele uniunii monetare. Ce doi au stabilit, printre altele, că vor propune partenerilor europeni crearea unui “veritabil guvern economic” al zonei euro din care vor face parte şefii de state şi de guverne din ţările membre.

    Pentru Soros, concluziile la care au ajuns Merkel şi Sarkozy reprezintă un pas înainte, însă el consideră că europenii trebuie să meargă mult mai departe pentru a câştiga lupta cu speculatorii. “Au început să discute soluţii pe termen lung. În prezent, nu există altă cale decât îmbunătăţirea guvernanţei zonei euro. Problema nu mai este de a şti dacă este nevoie de o monedă unică sau nu. Euro există şi dacă se prăbuşeşte, va rezulta o criză bancară de necontrolat. Lumea va cădea atunci într-o recesiune profundă”, avertizează Soros.

    În discuţiile de marţi, Merkel şi Sarkozy au respins ideea ca ţările zonei euro să emită în comun obligaţiuni euro pentru a facilita accesul la finanţare pentru statele penalizate de pieţe pentru datoriile ridicate. Aceasta soluţie este considerată de unii lideri europeni şi anlişti ca unul dintre puţinele modurile prin care zona euro poate ieşi din criza datoriilor.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro