BusinessMagazin

Blog

  • Radiodifuziunea ramane fara petitori pentru spatiul sau publicitar

    Asa cum a anuntat in noiembrie trecut, Societatea Romana de Radiodifuziune (SRR) si-a propus ca spatiul sau de reclama (pe toate canalele) sa fie vandut de o regie specializata. Numai ca, saptamana trecuta – cand SRR a tras linie in procesul de licitatie pentru desemnarea unei regii de publicitate – nici o agentie nu depusese oferte. De ce?

     

    La cateva ore dupa expirarea termenului de depunere a ofertelor Maria Toghina, presedintele SRR, marturisea: „nu avem nici un candidat“. Ea a precizat pentru BUSINESS Magazin ca au primit un „document“ din partea Splendid Media (noua regie de vanzari a TVR, controlata de Grupul Catavencu), prin care agentia isi arata „intentia“ de a depune o oferta – in cazul in care procesul de licitatie va fi reluat – in anumite conditii. Una ar fi aceea ca SRR sa micsoreze target-ul de vanzari, iar o alta conditie ar viza „disocierea venitului minim garantat de venitul efectuat“.

     

    In primul caz, este vorba de cuantumul anual cerut de SRR regiei-partenere, care conditioneaza incasarea comisionului de agentie. Cuantumul anual pentru 2006 este de 2.000.000 de euro, de peste doua ori mai mare decat cel de anul trecut: raportul oficial va fi depus in primavara la Ministerul Finantelor, dar presedintele Maria Toghina estimeaza incasari de 900.000 de euro pe 2005. Ultima cifra oficiala disponibila este cea pe 2004, cand SRR a avut incasari totale din publicitate de 793.000 de euro.

     

    Cea de-a doua conditie exprimata de Splendid Media – disocierea venitului garantat de cel efectuat – se refera la faptul ca venitul minim garantat trebuie sa fie „realizabil, onest“, explica Radu Budes, managing director. In opinia sa, acest cuantum minim ar trebui sa se invarta in jurul valorii de 1,2 – 1,3 milioane de euro, pentru ca ar reprezenta o crestere procentuala fireasca in aceasta industrie pe de o parte, dar si pentru ca timpul efectiv de vanzare nu este de un an, ci de noua luni – pe de alta parte. „Licitatia se termina in ianuarie, urmeaza in februarie negocierile (pe marginea comisionului, printre altele, n.r.) si semnarea contractului, ceea ce inseamna ca noi am incepe efectiv treaba la sfarsitul lui februarie sau inceputul lui martie.

     

    Iar vanzarile se fac cu o luna inainte. Sunt trei luni practic pierdute“, adauga Budes, care mai aduce in discutie un motiv pentru care Splendid Media nu s-a inscris in aceasta cursa: lipsa unui plan de marketing si comunicare, care sa sustina atragerea advertiserilor catre acest canal. „Schimbarea regiei de vanzari nu este suficienta pentru a creste brusc veniturile din publicitate.“

     

    Aceleasi trei puncte din caietul de sarcini – venitul minim de doua milioane de euro, cele noua luni de vanzare efectiva si lipsa unei viziuni de marketing a radioului – le invoca si cea de-a doua regie de vanzari care a cumparat caietul de sarcini, dar care (ca si Splendid Media) nu a depus oferta. Este vorba despre Media Group Services (controlata de Prima Broadcasting Group, conform propriilor declaratii), regia care vinde publicitate pentru Kiss FM, Star FM si „de 3-4 ani pentru Radio Romania Actualitati“, a spus Nora Marcovici, director general.

     

    Un alt motiv vehiculat in jurul lipsei de interes a regiilor de aceasta licitatie este existenta unor „terti“ la drepturile de (re)vanzare a spatiului de reclama la SRR (ex. Artexim, institutie publica subordonata Ministerului Culturii si Cultelor).

     

    „Speranta mea este ca la finalul mandatului (2008, n.r.), daca vom gasi agentia potrivita, sa detinem 50% din piata de publicitate radio“, declara Maria Toghina la sfarsitul lui noiembrie trecut. La doua luni de la acest moment si fara nici o regie de vanzari interesata momentan de radioul public, obiectivul lui Toghina pare – in cel mai bun caz – greu de atins. Isi va reajusta SRR conditiile de parteneriat? Sau va renunta la ideea externalizarii vanzarii spatiului de reclama? Institutia nu are acum un raspuns. Cea mai probabila explicatie pentru lipsa unui plan de back-up poate fi aceea ca SRR nu se astepta la o rata de raspuns nula.

     

    „Voi supune atentiei Comitetului Director aceasta situatie. Daca vom schimba conditiile de licitatie sau daca vom lucra cu propriul departament de vanzari ca si pana acum, vom lua o decizie peste doua saptamani (saptamana viitoare, n.r.), cel mai probabil“, a spus oficialul radioului public. Intrebata cum isi explica lipsa interesului regiilor de vanzari pentru SRR, Toghina a spus ca nu trebuie cautata cauza nici in atractivitatea radioului pentru advertiseri in general, nici la SRR in mod particular.

     

    „Cred ca suma (cuantumul impus, n.r.) li s-a parut agentiilor prea mare“, este explicatia lui Toghina. Ea subliniaza in acest context ca s-a gandit la acest target de vanzari intrucat volumul de publicitate atras in prezent de SRR se afla „sub potentialul real al canalelor publice“, ea invocand audienta SRR la nivel national (25% cota de piata), dar si procentul de 0,94% – cat a fost ponderea publicitatii in veniturile SRR in primele noua luni ale lui 2005.

     

    Daca SRR va relua organizarea licitatiei intr-un mod mai flexibil (in acceptiunea regiilor de vanzari) sau daca va reveni la vechiul traseu catre bugetele clientilor, vom afla in perioada urmatoare. De retinut este obiectivul ambitios al Mariei Toghina: ca in 2008 sa atraga 50% din bugetele de reclama, fata de cele circa 5% pe care se estimeaza ca SRR le atrage in prezent. Adica sa-si creasca de aproape zece ori veniturile din publicitate in doi ani. Este fezabil?

  • SPAIMA SRR

    Oficial sau nu, cunoscatori ai fenomenului publicitatii radio au punctat principalele motive care ar fi putut tine regiile de vanzari departe de aceasta licitatie

     

    TARGET RIDICAT: 2 milioane de euro anual

    TIMP: Perioada de vanzare nu a luat in calcul si inceputul de an, afectat licitatiei

    SUSTINERE: Lipsa unui plan de marketing si de imagine a SRR, care sa sustina aceasta crestere

    STRUCTURA AUDIENTEI: Audienta „imbatranita“ a radioului public este mai putin atractiva pentru advertiseri

    IMAGINE: SRR a fost deseori tinta unor scandaluri care i-au afectat imaginea

    TERTI: Existenta altor organisme cu drepturi asupra spatiului de reclama (inclusiv de revanzare)

    EXPERIENTA: Unele agentii au invocat experienta avuta la licitatia organizata de cealalta institutie publica, SRTV (TVR)

  • LEGISLATIE: CNA spune „Nu“

    Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a cerut Parlamentului sa voteze impotriva proiectului de modificare a Legii Audiovizualului.

     

    Saptamana trecuta a debutat in industrie cu o serie de proteste la adresa proiectului de modificare si completare a Legii Audiovizualului (504/2002) – o initiativa a senatorului PNL Ion Mihai Dumitrescu. CNA, organizatii de media si televiziunea publica au contestat modul in care proiectul a trecut de cele doua Comisii de cultura, culte si mass-media ale Parlamentului, „desi C.N.A a primit public asigurari ferme ca acest proiect nu va fi adoptat“, se arata intr-un comunicat al organismului de reglementare in audiovizual.

     

    Printre modificari, se numara introducerea ecranului partajat si a publicitatii sau sponsorizarii virtuale ca modalitati de promovare, precum si prezentarea de produse comerciale in orice tip de emisiuni si fara restrictii privind momentul de inserare.

     

    O modificare importanta vizeaza limitarea spatiului de reclama pe canalele publice la patru minute pe ora (fata de opt minute, in prezent). De asemenea, potrivit proiectului de lege, mesajele sau panourile publicitare din incintele in care se desfasoara evenimente transmise sau retransmise in cadrul programelor audiovizuale si care devin vizibile in cadrul programelor nu constituie publicitate televizata.

     

    „Noile reglementari nu tin cont de interesele publicului si nici de dispozitiile Directivei Televiziunea fara Frontiere“, a spus CNA. Pe de alta parte, potrivit CNA, proiectul de modificare trebuia trimis Comisiei Europene pentru avizare, inainte de a fi supus aprobarii Parlamentului.

  • Un target in minus: COPIII

    Producatorii europeni de bauturi racoritoare (Uniunea Asociatiilor Producatorilor de Bauturi din Europa – UNESDA) au propus stoparea publicitatii orientate catre copiii cu varste sub 12 ani, transmite warc.com.

     

    UNESDA mai are in plan sa inlature automatele de bauturi racoritoare din scolile primare si sa ofere optiuni „mai sanatoase copiilor“ – masuri care vizeaza combaterea obezitatii in randul copiilor. UNESDA a anuntat ca societati precum Coca-Cola si PepsiCo vor inceta sa mai difuzeze reclame in timpul programelor de televiziune destinate copiilor.

     

    „Este pentru prima data cand principalii producatori de bauturi racoritoare din Europa au luat decizia sa colaboreze in ceea ce priveste practicile de marketing si tehnicile de vanzare orientate catre copii si scoli“, a declarat Stephen Kehoe, director executiv al PepsiCo Europe si presedinte al UNESDA.

     

    In acelasi timp, grupul de lobby European Alliance of Listener and Viewer Associations (EURALVA), a cerut Comisiei Europene sa inaspreasca regulile privind insertiile de produse in cadrul productiilor (product placement) si publicitatea pentru copii.

  • Spune-mi George!“

    Acum o saptamana, vicepremierul George Copos a repurtat o victorie: Guvernul a aprobat un plan de masuri pentru sprijinirea exportatorilor. Domnul ministru George Copos a reusit sa-i convinga pe ceilalti ministri ca, alocand mai multi bani – 76,5 milioane de euro – pentru capitalul Eximbank, exportatorii vor fi mult mai linistiti si vor trimite peste hotare mai multe marfuri.

     

     O alta masura propusa de vicepremier a fost una de modificare a legii falimentului, astfel incat sa fie asigurata posibilitatea compensarii bilaterale a obligatiilor intre institutiile financiare si societatile comerciale, in momentul intrarii in faliment. „In acest fel, creditul va fi mai ieftin“, crede Copos. Adica bancile vor reduce dobanda, stiind ca in momentul in care o societate intra in faliment ei isi vor putea recupera banii mai usor. Sigur bancherii sar in sus de bucurie, atunci cand aud de aceasta masura, ca vor castiga doar cand societatea da faliment. Domnul ministru George Copos spune ca responsabilii intreprinderilor mici si mijlocii i-au spus ca nici un alt ministru nu a facut atat de mult pentru ei si pentru exportatori pana acum. Tot ce se poate, avand in vedere ca nici o guvernare nu se poate lauda ca a facut prea mult pentru mediul de afaceri.

     

    Din pacate, masurile propuse de vicepremierul Copos, in calitatea sa de responsabil pentru dezvoltarea mediului de afaceri, nu au facut cariera.

     

     Nu au tinut prima pagina a ziarelor si nici jurnalele televiziunilor. In schimb, vicepremierul este prezent aproape in fiecare seara la stirile sportive de la TV, iar dimineata ocupa spatii ample in fiecare cotidian, si nu numai de sport – dar nu cu realizarile activitatii sale din domeniul guvernamental, ci cu cele fotbalistice si ale afacerilor proprii. Copos a fost fotografiat cu un fular al lui Dinamo la gat, el fiind patron al Rapidului, prilej pentru comentarii ample pe aceasta tema. Acum doua duminici, vicepremierul era „la un pas de infarct“ dupa ce Rapid terminase la egalitate, acasa, meciul cu Apulum Alba-Iulia si pierduse sanse de a se apropia la numai un punct de Steaua. Imaginile TV l-au aratat pe domnul George Copos negru la fata de suparare. Si sigur nu de grija exportatorilor. De cand a devenit vicepremier, pentru ca lumea sa stie care-i sunt noile responsabilitati, dl. George Copos replica la fiecare intrebare a ziaristilor de sport pusa la intrarea sau la iesirea de la stadion: „Intrebati-ma despre codul fiscal…“ sau „Daca vreti, vorbim despre imbunatatirea mediului de afaceri… Nu vorbim despre fotbal“. Problema este ca nimeni nu-l intreaba despre exporturi sau despre economie.

     

    Saptamana trecuta, vicepremierul a fost fotografiat la mijlocul zilei, in fata casei, discutand cu Gigi Netoiu, vicepresedintele lui Dinamo si cu seful Loteriei Romane. Motivul taclalei de o ora: doua bilete la finala Cupei Romaniei. Vicepremierul macar putea pretinde ca au discutat despre „export“, avand in vedere ca si vanzarea pe plan international a fotbalistilor inseamna export, la fel ca si vanzarea de motoare electrice.

    Un alt subiect care poate fi alaturat activitatii domnului ministru George Copos este negocierea de achizitie a hotelului Athénée Palace Hilton Bucuresti. O astfel de oportunitate nu se putea rata, chiar daca opinia publica il arata cu degetul ca face afaceri personale cand ar trebui sa se ocupe de imbunatatirea climatului de afaceri. Cine il cunoaste pe domnul ministru Copos stie ca el se baga in toate tranzactiile, pana in cele mai mici detalii. El a fost prezent si-n aceasta afacere, chiar daca nu a semnat el. Ca nu-i permitea postura de vicepremier, nu de altceva.

     

    Daca tragi linie si aduni, fotbalul si afacerile personale atarna mai greu in activitatea de sase luni de vicepremier a d-lui Copos decat imbunatatirea mediului de afaceri. In tot acest timp inflatia s-a inflamat, balanta de plati s-a deteriorat, intrucat exporturile nu au tinut pasul cu ritmul de crestere al importurilor. Scaderea cursului leu-euro a taiat din castigurile exportatorilor, iar rezultatele incep sa se vada tot mai mult acum. Investitiile straine sunt in scadere, iar perspectivele nu sunt mai bune fata de cele din 2004, chiar daca intre timp a scazut impozitul pe profit si pe venit. Vicepremierul plange pe umerii exportatorilor, intrucat face si el parte, cu firma pe care o controleaza (Ana IMEP Pitesti), din categoria celor care trimit produse pe alte piete. Problema este ca lacrimile domnului Copos ca ministru nu-i ajuta cu nimic pe exportatori. Intai de toate, exportatorii ar trebui sa-l recunoasca ca ministru care le apara interesele. Iar pana acum, vicepremierul nu a trecut de stadiul de personaj important la stirile din sport. Cand va anunta ca a adus o mare investitie in Romania sau cand va fi negru de suparare ca euro a mai scazut cu 100 de lei, sau ca bancile nu au redus dobanzile la credite la nivelurile la care ia el imprumutul pentru grupul sau, atunci va fi recunoscut ca vicepremierul George Copos, ca cel responsabil de viata  celor peste 400.000 de intreprinderi. Pana atunci, oamenii i se adreseaza asa cum de altfel le cere chiar el: „Spune-mi George!“.

     

     

     

     

     

  • Rechizitoriul lui Iliescu

    La trei saptamani de la „Congresul tovarasul“, Ion Iliescu s-a racorit in fata celor care l-au indepartat de la conducerea PSD. Fara a da nume, el a facut un rechizitoriu la adresa celor care nu l-au mai lasat sa fie sef de partid.

    Iliescu a spus: De-a lungul anilor, PSD a promovat o politica clientelara. Iliescu a spus: Functiile din partid se impart prin tot felul de targuieli fara demnitate si moralitate, adevarate cabale organizate impotriva adversarilor incomozi. 

    Iliescu a spus: La Congres s-au afirmat practici si mentalitati oculte. Si-au dat mana, intr-o veritabila conjuratie, oameni care nici macar nu nutresc respect reciproc. I-a unit doar interesul de a-si asigura pozitii de control in conducerea partidului. Astfel de tranzactii reprezinta expresia cea mai inalta a mentalitatii corupte, parazitare.

    Iliescu a spus: Care este diferenta intre targuieli pentru obtinerea de foloase materiale si cele pentru obtinerea de functii in partid?

    Iliescu a spus: Congresul trebuia sa lanseze un mesaj clar de debarasare de practici si oameni care au afectat imaginea partidului.

    Iliescu a spus: De ce s-ar identifica simplii membri ai PSD cu lideri care ii dispretuiesc, ii privesc de la inaltimea averilor facute pe cai obscure? Ce au in comun acesti lideri cu valorile social-democratiei?

    Iliescu a spus: Nu cumva unii lideri cu comportamente aristocratice au fost cei care au indepartat electoratul de PSD? 

    Probabil ca rechizitoriul pe care Ion Iliescu l-a intocmit fostilor sai tovarasi este, in foarte mare parte, corect. Intrebarea care se pune este, insa, de ce abia acum? N-a stiut Ion Iliescu toate aceste lucruri de ani de zile? Nu le cunostea la ora Congresului pe care il reneaga acum? Intrebari retorice, de asemenea. Ion Iliescu este primul care cunostea aceste lucruri. Pana de curand, el a controlat acest partid. I-a fost mentor si umbrela, soldat si general. A crescut acest partid si s-a bucurat sa creasca o data cu el. Au fost posibili PSD si Iliescu numai impreuna. 

    Oricum s-a numit PSD de-a lungul timpului, a fost partidul lui Iliescu. Totul a crescut la sanul lui. Ion Iliescu nu e o victima. E doar un om pe care l-a invins propria creatie, ca intr-o noua reeditare frankensteiniana. Si da dovada, prin izbucnirea de acum, nu de verticalitate morala, asa cum pretinde, ci mai degraba, de o mare doza de ipocrizie. Ce l-ar fi impiedicat pe eroul sarac si cinstit sa dea in vileag clientelismul, mentalitatea corupta si parazitara, targuiala pentru obtinerea de foloase materiale, aroganta, inaltimea averilor facute pe cai obscure? Ce altceva decat faptul ca, atata vreme cat i-au servit, a acceptat toate acestea. Iar acum, ca intr-o istorie ieftina, se leapada de cei care se lepadasera deja de el. Ziarele scriau, in urma cu cativa ani, despre asa-zisul ghinion Iliescu pe care seful statului (pentru care odata rasarea soarele) l-ar purta unora dintre cei pe care ii intalnea. Ghinionul lui Iliescu pare acum acela ca a ratat cateva sanse istorice. Prima, cand a transformat in spuma valul de simpatie pro-romana de dupa decembrie 1989. Apoi, ca s-a aruncat in alegerile de la 20 mai 1990, cu nesatul celui care vrea tot. Ca a fortat Constitutia. Aritmetica il tradeaza: doua mandate de cate 4 ani nu dau, in total, 11 ani, oricum ai intoarce-o. Ca, desi a pornit cel de-al treilea mandat cu cateva gesturi inalte (impacarea cu Regele Mihai, de exemplu), a incheiat lamentabil sederea la Cotroceni prin implicarea fatisa in campania electorala si prin acea nefericita gratiere a lui Miron Cozma. Si a mai fost acel „tovarase“ care l-a tradat la ultimul Congres. Macar la Congres daca spunea ceea ce a spus cand a pierdut tot si inca mai putea iesi elegant din scena. 

    Acum insa, asa cum probabil instinctul i-a spus-o mereu, rechizitoriul Iliescu este, in acelasi timp, si un rechizitoriu la adresa lui Ion Iliescu. Vinovat cel putin pentru ca, stiind toate aceste lucruri, nu le-a spus, le-a tolerat/incurajat si, implicit, s-a folosit de ceea ce stia.

    Ion Iliescu are dreptate in, probabil, toate acuzatiile pe care le aduce liderilor PSD. Lucrurile sunt cu atat mai grave cu cat, atentie!, vorbim aici despre un fost sef de stat, timp de 11 ani, si despre un fost partid de guvernamant, timp de 14 ani.

    Vorba lui Ion Iliescu: „Asa formam noi caractere demne in randul militantilor tineri?“.

     


  • DE CE A PIERDUT PSD

    Ion Iliescu crede ca PSD merita un scor electoral mai mare „daca se debarasa la timp de o serie de profitori care l-au impiedicat sa fie, cu adevarat, un partid al celor multi“. Iata cauzele esecului, versiunea Iliescu: 

    • Slabirea muncii de partid; 
    • Birocratizarea structurilor;
    • Comunicarea slaba intre structurile centrale si locale;
    • Pierderea identitatii proprii de partid social-democrat;
    • Subordonarea conducerii partidului fata de guvern;
    • Clientelismul ca politica de promovare;
    • Aroganta unor lideri si faptele care au permis etichetarea partidului drept unul al coruptilor, parvenitilor si imbogatitilor.

     

  • Romania in Tara Minunilor (III)

    Unde incepe si unde se termina Europa? O intrebare la care nimeni nu a putut oferi un raspuns limpede de-a lungul veacurilor. Asa se face ca echipa de fotbal a Israelului joaca in Campionatul European, iar Turcia isi asteapta, nerabdatoare, inceperea negocierilor de integrare in Uniune.

    MOTTO: „- Explica-te!“
    „- Ma tem ca nu pot, domnule“, raspunse Alice, „pentru ca, vedeti dumneavoastra, eu nu sunt eu insami.“
     „- Nu inteleg“, spuse Omida.
    „- Mi-e teama ca nu pot fii mai limpede“, raspunse Alice, foarte politicoasa, „caci din capul locului nu ma pot intelege; si, fiind ba mare ba mica pe parcursul unei singure zile, este foarte confuzant.“  (Aventurile lui Alice in Tara Minunilor) 

    Uneori, ma rasfat cu gandul ca politicienii romani ma chiar citesc. Ba, mai mult, ca ma si baga in seama. In ultimele saptamani atrageam atentia asupra unei situatii alarmante: ramasesera doar cateva luni pana cand primii europarlamentari romani urmau sa ia drumul Strasbourgului si nici un partid nu avea criterii clare de nominalizare a acestora. De cateva zile, insa, situatia s-a schimbat. Atat PSD cat si PNL au anuntat ca parlamentarii lor vor urma cursuri intensive alaturi de colegii europeni, socialisti, respectiv liberali, tocmai pentru a se familiariza cu sistemul de lucru al Parlamentului European si a putea contribui efectiv la formarea unei retele romanesti de influenta. E un inceput care se cuvine salutat, dar inca nu e destul. Oricat de puternica ar fi vocea celor 35 de europarlamentari romani, pentru a se face ascultata, ea trebuie mai intai sa spuna ceva. Sa aiba o pozitie relativ coerenta vis-à-vis de viitorul acestei Europe.

    Pe Ghita, aflat pe muntele celalalt, il intereseaza daca ii-s oile-n rapa sau nu. Or, sub acest aspect, noi inca nu suntem capabili a ne debarasa de fascinantul model american. Haulim doar cat sa ne auzim ecoul. Situatia in Tara Minunilor sta, insa, taman pe dos. In oglinda. In caz de urgente, americanii suna „911“, europenii (inclusiv romanii de cateva saptamani), „112“. Cam asa se termina partea a doua a serialului, de saptamana trecuta. Pe plan simbolic, americanii merg de la mare la mic, europenii, de la unu la multiplu („doi“, la vechii greci, era expresia multiplului, dupa care incepea infinitul). Paralelismul „de-a-ndoaselea“ nu se opreste aici. Daca este sa ne intoarcem la inceputuri, americanii, pentru a deveni cu adevarat americani, a trebuit sa se rupa de sub stapanirea britanica, intr-o miscare centrifuga in care si-au proclamat diferenta, negand o descendenta altminteri cat se poate de limpede. In replica, pentru a aparea pe scena politica internationala drept Europa, europenii s-au vazut nevoiti sa treaca peste o puzderie de diferente (si diferendumuri) cat se poate de concrete, afirmand o identitate aflata de cele mai multe ori sub semnul intrebarii. Miscarea a fost si ramane centripeta, accentuand asemanarile si varand sub pres deosebirile.

    Ba mai departe: inceputurile americane au fost brutale si au stat sub semnul unei revolutii eliberatoare a carei ideologie a fost trasata de catre o mana de vizionari. Inceputurile Europei, in schimb, se pierd in negura vremurilor. Cand si cu cine a inceput, de fapt, constructia europeana? Cu William Penn  („An Essay Towards the Present and Future Peace of Europe, by the Establishment of a European Dyet, Parliament, or Estates“) in 1693 sau cu Abbe de Saint-Pierre in 1712 („Memoires pour rendre la paix perpetuelle en Europe“)? Chiar si geografic vorbind, granitele Statelor Unite au fost, de la bun inceput, relativ clare: la nord Marile Lacuri, in est si in vest, oceanele; singura granita incerta, cea de sud, a necesitat cateva razboaie „lamuritoare“. Europa, in schimb, e ceva aidoma timpului la Prea Fericitul Augustin – „daca nu ma-ntrebi, stiu; daca ma-ntrebi, nu mai stiu.“ Unde incepe si unde se termina Europa? – iata o intrebare la care nimeni nu a putut oferi un raspuns limpede de-a lungul veacurilor. Depinde de cine si cand intrebi. Asa se face ca echipa de fotbal a Israelului joaca in Campionatul European, iar Turcia isi asteapta, nerabdatoare, inceperea negocierilor de integrare in Uniune. 

    Despre factorul „limba“ ce sa mai vorbim? Singurul concurent serios al englezei pe Noul Continent, olandeza, a depus, la propriu si la figurat, armele in 1664, lasand in urma doar un tutun de pipa – si acela din ce in ce mai greu de gasit in mall-urile americane. Si-apoi a fost soarta, careia unii ii spun pana-n ziua de azi, pentru cine are urechi de auzit, orbirea politicului de catre economic: vanzarea Louisianei si a Alaskai, fara de care internetul putea vorbi o alta limba. Intr-atat de confortabil s-au simtit noii pioneri in limba engleza, incat nici macar nu s-au mai ostenit sa o treaca in Constitutie drept limba nationala – o scapare de care inca profita, pe buna dreptate, din plin, minoritatea hispanica. (In treacat fie spus, pe marginea terenului isi face incalzirea o alta inca-minoritate – cea chineza.) In Europa, insa, exista deja vreo 25 de limbi recunoscute oficial (iar numarul continua sa creasca – vezi Carta Limbilor Minoritare) dintre care nici una nu are de gand sa capituleze fara lupta.

    „Daca asta nu e Turnul Babel, ce e?“, se vor fi intreband euroscepticii. „Postmodernism“, ar putea raspunde euro-optimistii, fara macar sa stie exact despre ce vorbesc – pentru ca atunci cand nu mai esti in stare nici macar sa „dai un nume“, precum Adam, multumindu-te cu un prefix de genul „post“, criza este deja calare pe tine. Si este. Nu doar peste Europa sau America, ci peste intreaga lume, China y compris.

    Postmodernismul n-are cap si n-are coada. Criza, insa – ne-nvata vechii greci – reprezinta o oportunitate – „krisis“ la Hippocrates era momentul in care boala te ducea ori la bal ori la spital – este „krinein“, momentul judecatii, pardon, de valoare. Iar Holderlin, poetul preferat al lui Heidegger, spunea ca acolo unde-i pericol e si salvare. Nu ne mai ramane, prin urmare, decat sa speram. Experienta, avem. Unul dintre flacaii facuti de catre Europa cu Zeus se numea Minos – baiatul acela din Creta, cu labirintul si Minotaurul si Daedalus si Ariadna. Care postmodernism? Totul e doar o poveste-n familie.

  • Costuri si echilibru

    Oamenii de stiinta, cu umorul lor caracteristic, au introdus notiunea de echilibru instabil, ca situatie intermediara intre doua faze de miscare, inainte de a se atinge un echilibru stabil.

    Oficialii BNR testeaza notiunea de echilibru instabil in economie, prin fortarea nivelului ratei dobanzii catre o valoare care sa echilibreze artificial indicatorii de crestere a creditelor in lei. 

    In Romania, intermedierea financiara este incomparabil mai mica decat in tarile UE si semnificativ mai redusa decat in tarile din CEE, recent primite in Uniune. Creditarea in moneda nationala trebuie incurajata, in masura in care se coreleaza cu veniturile celui creditat. Dar a muta costurile ineficientei din Romania pe umerii diversilor participanti la actul economic (fie ei importatori, exportatori, sau sistemul bancar in totalitate) sub pretextul „stim noi ce e mai bine pentru tara“ e exagerat. Fortarea dobanzii active in lei la valorile actuale ar trebui sa fie insotita de o declaratie care sa mangaie orgoliul de Greenspani al oficialilor BNR, despre asteptarile bancii centrale pe termen scurt, mediu si lung. Am intelege astfel care sunt resorturile ce determina anumite masuri de politica monetara, dar mai ales ca in spatele acestor masuri se afla o strategie. Pentru moment, observam masuri reactive si pe termen scurt.

    Semnalul dat de BNR in favoarea creditelor in lei la dobanzi reduse ar trebui sa indice acceptarea faptului ca economia romaneasca nu creste in ritmul si pe structura optima in vederea integrarii in UE. O masura monetara clara de stimulare a economiei, reducere a somajului si deficitului de cont curent, care nu pune in pericol tinta de inflatie etc. – asa ar putea suna un concept structurat de politica monetara, perfectibil in unele afirmatii, dar dovedind forta si coerenta. Oficialii BNR au actionat insa numai pentru a bloca influxurile de capital datorate liberalizarii contului de capital si s-au ingrijit numai de ingradirea avantajelor prezumptivilor „speculatori“ straini, pregatiti sa distruga fragilul nostru sistem financiar-bancar. Vorbim astfel de un „transfer de costuri“ legat de liberalizarea contului de capital, de la banca centrala catre sistemul bancilor comerciale, si realizat prin intermediul bancilor de stat sau cvasi-controlate prin legaturi obscure de catre stat. Prin efect de recul (impozit pe profit, reducerea cheltuielilor, majorari de comisioane etc.) purtatorul final al poverii acestei masuri va fi tot deponentul, adica fiecare dintre noi, intr-o forma sau alta. Si va fi asa atata vreme cat vom vorbi despre „echilibre instabile“, cat timp va continua sa existe prapastia dintre sectorul economiei reale si cel financiar. Evident, banca centrala nu poarta intreaga responsabilitate pentru faptul ca in economia reala nu pot fi absorbiti banii care vin pe diverse canale in Romania, altfel spus ca viteza de absorbtie si de transformare a acestor investitii in produs intern brut este mai mica decat viteza de crestere a investitiilor, ci guvernele care au incurajat si de multe ori au patronat fraudarea economiei nationale. Intarzierea restructurarii economiei si a privatizarii isi arata astazi efectele nefaste. 

    In schimb, acceptarea pe termen lung a doua paritati pentru leu (cea „reala“ si cea „monetara“) este greseala oficialilor bancii centrale. Pentru ca piata mone-tara intr-o tara ca Romania – unde instrumentele de hedging financiar, contractele la termen si optiunile sunt practic necunoscute – este puternic legata de economie, iar performanta agentilor economici e influentata in mare masura de paritatea monetara. In „economia reala“, deprecierea „monetara“ a valutelor majore fata de leu duce la ieftinirea relativa a importurilor si scumpirea exporturilor. Ultimele cifre oficiale arata o explozie a consumului bazata pe import, in paralel cu o oarecare crestere a exporturilor. Sa nu ne lasam insa inselati: cresterea in continuare a exporturilor este o masura a valorii adaugate reduse a produselor de export ale Romaniei, si probabil s-a realizat pe fondul reducerii profitabilitatii companiilor respective. Importurile cresc din motive „monetare“ si vor continua sa se majoreze pana cand presiunea lichiditatilor excedentare din sistem se va tempera. Paritatea monetara indica poate ca leul isi arata coltii fata de celelalte valute, dar economia reala ne spune ca mai este mult pana cand cresterea productivitatii din Romania sa dea fiori Chinei sau SUA. 

    Pentru moment, aparenta marire a productivitatii are mai degraba explicatii de ordin statistic (aprecierea monedei, respectiv munca „la negru“, necontabilizata nicaieri). In plus, incetinirea economica a UE si valul de investitii (mai mult in active ca terenuri si imobile decat in productie) catre tara noastra ne-au creat o nemeritata aura de performeri economici ai regiunii. O situatie fragila in conditiile de instabilitate economica la nivel mondial, cu atat mai mult cu cat investitiile sunt generate de asteptari si nu de rezultate istorice. Lichiditatea pompata in economie contra activelor nationale este folosita mai departe doar in mica masura pentru investitii productive si majoritar pentru importuri de bunuri de consum – margelele si oglinzile lumii moderne. Iar costurile acestui „echilibru instabil“, in loc sa fie acceptate in mod direct si transparent de BNR, sunt disipate catre banci, consumatori finali, buget si ne anesteziaza capacitatea de reactie. Avem senzatia eronata ca ne indreptam catre o situatie normala (dobanzi mici, inflatie asemenea, o paritate a leului greu decenta fata de alte valute, integrare in economia zonei euro), cand in fapt devenim tot mai mult producatori de servicii cu valoare adaugata mica si consumatori de bunuri scumpe. Credem tot mai mult in corectitudinea cursului monetar, in faptul ca aprecierea leului este normala in conditiile „performantelor“ noastre, fara sa realizam ca mai devreme sau mai tarziu, vom fi adusi cu picioarele pe pamant de revenirea la cursul real, dat de realitatile economice. Pana atunci, BNR poate raporta indeplinirea obiectivelor de stabilitate pe termen scurt. Foarte scurt.

  • N400

    „Mamaliga era atat de fierbinte, incat plangea in hohote!“ „In Romania, statul stimuleaza afacerile profitabile.“ „Ii era atat de sete, incat pisica i-a adus o bere din radio.“ „Mediul politic romanesc ii incurajeaza pe oamenii de business onesti, nedispusi la compromis.“ 

    Tocmai ati experimentat un val N400. Creierul dumneavoastra a sesizat aberantul, ilogicul, lipsa de sens din randurile de mai sus. V-ati intrebat daca autorul acestor randuri e in toate mintile sau daca, nu cumva, o fi vreo greseala de tipar…

    E firesc si dovedit stiintific: cand auzim o absurditate, creierul ne este strabatut de un impuls electric negativ. Acesta apare inregistrat pe electro-encefalograma dupa aproximativ 400 de milisecunde de la receptarea informatiei. De aici, numele N400 – dat, in 1980, de cei care au descoperit fascinantul fenomen (cercetatorii americani Marta Kutas si Steven Hillyard, de la University of California, San Diego). 

    Pe undeva, N400 dovedeste stiintific existenta bunului-simt: confruntat cu un nonsens, creierul incearca sa cladeasca sensul, apoi – pentru ca nu-l gaseste – isi exprima indignarea.

    Pe politicienii nostri ii incearca tot un soi de N400 cand li se spune, de exemplu: „Te-am criticat, pentru ca tu esti demnitar public, iar eu, gazetar“. Creierul lor percepe fraza „N-am nici un alt interes, decat sa scriu un articol corect, pentru ca, astfel, cititorii ma vor aprecia si-mi vor cumpara ziarul sau revista“, cam tot asa cum al nostru reactioneaza la enuntul „Branza topita s-a sinucis“. 

    De fapt, cand i se spun chestiuni de bun-simt, sub calota craniana a politicianului roman nu se inregistreaza un simplu N400, ci o adevarata furtuna, insotita de descarcari electrice.

    Pe de alta parte, reactia demnitarilor in cauza e scuzabila. Tot stiintific. Caci s-a dovedit ca intensitatea lui N400 se diminueaza, intr-o oarecare masura, daca subiectul experimentului este convins ca enuntul sesizat ca aberant este, de fapt, corect.  Asa ca, sa-i intelegem… Si ei sunt oameni (chiar daca politici). Oameni care se invart insa intr-un mediu ermetic si bolnavicios, paralel cu lumea reala. Un mediu in care sunt pretuiti, apreciati si incurajati doar cei care asaza la temelia sistemului de „valori“ parvenirea (prin orice mijloace), inavutirea (din orice surse), minciuna (in toate formele) si compromisul (sinonim cu politica). 

    Este de inteles asadar de ce, in lumea lor, „buna credinta“, „onestitatea“ sau „fair-play“-ul par notiuni desprinse din povestiri stiintifico-fantastice.

    Sa le spunem, insa, un secret: cu toata averea lor nemuncita si cu toata puterea lor vremelnica, nu ei sunt adevaratii invingatori. Si iata cum au experimentat, din nou, un spectaculos N400…