BusinessMagazin

Blog

  • Escrocul pacalit

    Jeffrey Archer, autor englez nascut in 1940, a ajuns sa-si statorniceasca faima de maestru al best-seller-urilor, indiferent de subiect. Absolvent de Oxford, a fost ales deputat la varsta de 29 de ani (!), devenind cel mai tanar membru al Camerei Comunelor. In 1985 a ajuns vicepresedinte (Deputy Chairman) al Partidului Conservator, iar in 1992 a fost innobilat si i s-au deschis astfel usile Camerei Lorzilor.

    Cariera nu i-a fost insa scutita de accidente. In urma unui scandal financiar, a fost temporar silit sa paraseasca politica si sa se apuce de scris. A cunoscut un succes international aproape instantaneu, reluandu-si apoi cariera de politician din punctul in care o abandonase. Primul sau roman, cel pe care vi-l prezentam, tiparit in 1976 si inspirat de escrocheria careia i-a cazut victima,  descrie aventura a patru pagubiti (un medic, un negustor, un profesor si mostenitorul unui conte) hotarati sa-si recupereze banii de la Harvey Metcalfe, „rege“ al unor uriase afaceri tenebroase, cel care-i pacalise.


    Jeffrey Archer, Nici un ban In plus, nici un ban In minus, Editura RAO, Bucuresti, 2005

  • Europa catedralelor

    Tratat de alchimie (inteleasa nu ca o tehnica primitiva de purificare a metalelor, ci ca un sistem de tehnici de perfectionare individuala), calatorie prin lumea ocultismului si simbolisticii medievale, dar si ghid turistic, in cel mai nobil sens al cuvantului, cartea straniului Fulcanelli incearca sa desluseasca semnificatia si insemnatatea diferitelor ornamente arhitecturale ale bisericilor gotice, incepand cu exemplul cel mai concludent, care e catedrala Notre-Dame din Paris.

    Pseudonimul Fulcanelli (care inseamna „focul soarelui“) sub care, se ascundea, dupa unii, un oarecare doctor Jobert, dupa altii pictorul Jean-Julien Champagne (atentie, acestea nu sunt decat doua din multiplele identitati prezumate ale autorului), a tainuit, cu siguranta, fiinta rebela si neguroasa a unuia dintre ultimii mari mistici ermetici.


    Fulcanelli, Misterele catedralelor,
    Editura Nemira, Bucuresti, 2005

  • Gradina secreta a zeilor

    Viu, autentic, furios – asa ar putea fi descris cel mai nou film al brazilianului Fernando Meirelles, titularul unei nominalizari la Oscar, in 2003, pentru a sa capodopera Orasul zeilor „Cidade de Deus“.

    De data acesta, el revine cu un thriller inspirat dintr-un policier al francezului John le Carré. Inevitabil, prima referinta care ne vine in minte in timp ce urmarim „Gradina secretelor“ este marele succes anterior al regizorului brazilian, „Cidade de Deus“. In 2003, Meirelles putea fi considerat un cvasi-debutant: avea numai doua filme facute pana atunci („O menino maluquinho“ (1996) si „Domesticas o filme“ (1999)), si acestea in colaborare cu alti regizori. O data cu „Cidade de Deus“ avea sa devina insa unul dintre cei mai apreciati regizori ai momentului.

    Si iata ca Meirelles a asteptat doi ani pentru a face „Gradina secretelor“, o pelicula mai comerciala decat cea anterioara, dar mai subtila, care se imprima cu mai putina violenta pe retina, si cu care ar putea sa reuseasca ce n-a reusit cu „Cidade de Deus“: sa obtina un Oscar atat pentru el, cat si pentru cei doi interpreti principali, Ralph Fiennes si Rachel Weisz.

    Primul lucru care te copleseste la „The Constant Gardener“ (Gradina secretelor) nu este atat distributia, cat miracolul vizual, imaginile, forta lor libera, datorata pe de o parte exotismului Africii, pe de alta parte felului in care regizorul a decis sa filmeze povestea imaginata de le Carré.

    Aflata in continua miscare, camera – magistral dirijata de directorul de imagine Cesar Charolne – incadreaza planuri largi (multimi de oameni) pentru a trece imediat la planuri foarte stranse (un picior pe o pedala, un cos de fructe carat de un barbat, copilul purtat in spatele unei femei care merge in multime), tremurat si oarecum nesigur. Din acest motiv, am putea spune ca „Gradina secretelor“ este filmul 100% schizoid-eficient: reuseste sa ne induca, in numai cateva secunde, toate starile traite de personaje: romantism in flashback-urile despre relatia Tessei cu Justin, apoi, imediat, frustrarea, durerea, furia, suferinta celui din urma, hotararea cu care acesta decide sa afle adevarul despre sfarsitul tragic al Tessei.

    Ralph Fiennes depaseste toate asteptarile in rolul lui Justin Quayle, un diplomat britanic aflat in Kenia de Nord, preocupat mai degraba sa-si ingrijeasca gradina (de unde si titlul filmului) decat sa incerce sa rezolve gravele problemele politice ale Keniei.

    Sotia lui, Tessa (Rachel Wiesz, indiscutabil cel mai bun rol al ei de pana acum), o activista pentru drepturile omului, este ucisa violent, dupa ce afla despre existenta unei intelegeri secrete dintre politicienii britanici, condusi de Sir Bernard Pellegrin (Bill Nighy) si o mare companie producatoare de farmaceutice, care si-a propus nici mai mult nici mai putin decat sa-i foloseasca pe africanii bolnavi de SIDA drept cobai pentru testarea unor medicamente aflate in faza de experimentari. Prins intre durerea pierderii sotiei si misterul care-i invaluie moartea (zvonurile spun ca aceasta ar fi avut o relatie cu colaboratorul ei cel mai apropiat, un doctor de culoare despre care ulterior se afla ca ar fi homosexual), Justin decide sa afle adevarul pe cont propriu si incepe o calatorie care il poarta pe trei continente.

    „Gradina secretelor“ este o poveste liniara, lipsita de arborescente, intrerupta de flashback-uri gen „Vorbeste, memorie!“, flashback-uri prin care o cunoastem pe Tessa si care ne induc o stare de asteptare, de suspiciune, de nesiguranta o buna parte din durata filmului. Chiar daca apoi tonul se schimba, intrand pe taramul filmului politist (unde se observa ca „vioara lui Ingres“ a lui Justin ar fi putut foarte bine sa fie spionajul), este evident faptul ca „Gradina secretelor“ este un film cu mesaj: Africa are o multime de probleme si Occidentul trebuie sa ajute la rezolvarea lor. Ca sa dea exemplu, regizorul si echipa de filmare au fondat la Nairobi un centru de ajutorare a bolnavilor de SIDA. Unul dintre marile atuuri ale filmului este relatia dintre cei doi actori si dintre personajele lor. Calmul atat de englezesc al lui Justin/Fiennes, neastamparul nu atat de englezesc al lui Rachel Weisz (si ea tot englezoaica, s-a lansat in filmul suta la suta american al lui Stephen Sommers, „The Mummy“) si atractia care se exercita intre aceste doua opuse umplu in mod constant ecranul. Un film neaparat de vazut.  

  • CHEIA SUCCESULUI

    Revista Time il descria pe John le Carré ca fiind „cel mai mare scriitor de romane de spionaj al epocii sale – poate chiar al tuturor timpurilor“. In 2001, John Boorman a ecranizat un alt roman al sau, „The Tailor of Panama“, tradus in limba romana „Omul nostru din Panama“.


    BEST SELLER: „The Tailor of Panama“ este cel mai bine vandut roman al lui le Carré, fiind descris ca un amestec subtil de thriller si comedie neagra.


    ALTE ECRANIZARI: In ultimele patru decenii, le Carré a colaborat de mai multe ori cu lumea filmului, scenariile si romanele sale stand la baza unor lungmetraje sau miniserii precum „A Murder of Quality“, „A Perfect Spy“, „The Deadly Affair“ etc.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

  • Vocea Internetului

    Era digitala a venit cu o varietate de noi oportunitati de comunicare si tot atatea amenintari pentru mass-media traditionale. Una din ultimele noutati a fost suficient de interesanta pentru a oferi „cuvantul anului 2005“: podcast.

    E de mirare ca un cuvant care nici macar nu exista in dictionare – „podcast“ (o combinatie intre „iPod“, playerul audio al Apple, si „broadcasting“) – a devenit, in doar cateva luni, un adevarat laitmotiv in industrie? Se pare ca nu, de vreme ce a fost atat de des utilizat incat a fost votat drept „cuvantul anului“ de catre New Oxford American Dictionary, urmand sa fie inclus in editia online din 2006 a acestuia.

    „Podcast-ul“, definit ca „inregistrarea digitala a unei emisiuni de radio sau a unui program similar, pusa la dispozitie pe Internet pentru a fi descarcata pe un player audio portabil“, a fost un cuvant mai popular decat o expresie pe care am auzit-o mult mai des anul acesta in Romania – „gripa aviara (bird-flu)“ si care s-a clasat pe locul doi in topul celor mai „vehiculati“ termeni.

    Popularitatea acestor emisiuni radio digitale este tot mai mare, iar numarul de utilizatori care le asculta creste semnificativ, estimandu-se ca va atinge 4,5 milioane anul acesta si 60 de milioane in 2010, conform unui studiu al companiei de cercetare Difusion Group. Practic, oricine poate „emite“ propriile emisiuni pe Internet. Deocamdata, statisticile arata ca exista peste 4.500 astfel de emisiuni pe Internet, cu o audienta medie de aproximativ 1.000 de utilizatori fiecare, iar planurile de viitor sunt destul de optimiste. „Podcast-ul reprezinta urmatoarea generatie a radioului“, indrazneste chiar sa sustina Steve Jobs, director executiv al producatorului de echipamente IT Apple.

    La o privire mai atenta, podcast-urile sunt insa destul de diferite de emisiunile radio cu care suntem obisnuiti. Daca emisiunile radio sunt difuzate in timp real, podcast-urile sunt stocate online si pot fi regasite si mai tarziu. Este insa un atribut cu doua taisuri. Pe de o parte, tehnologia are avantajul tipic arhivelor (o informatie ratata la momentul difuzarii poate fi ascultata ulterior), pe de alta, are un mare dezavantaj – lipsa de spontaneitate. Tocmai pentru ca intre momentul inregistrarii si cel al ascultarii de catre public trece ceva timp (timp in care fisierul este adus in formatul dorit, incarcat online, apoi descarcat de utilizator si, in fine, ascultat), podcast-urile nu vor fi probabil niciodata capabile sa inlocuiasca radioul si ale sale „breaking news“. Totusi, exista unele voci care sustin ca, ajutate de tehnologiile de actualizare in timp real (cum este astazi RSS-ul, care trimite spre utilizator doar textele nou aparute pe site-urile preferate), podcast-urile ar putea sa indeplineasca cererile de informare rapida ale unui public din ce in ce mai larg. Podcasting-ul este in acelasi timp o oportunitate pentru acei utilizatori care sunt pasionati de jurnalismul radio, dar care nu au avut niciodata posibilitatea de a lucra in acest domeniu.

    Un exemplu il constituie americanul Craig Patchett, in varsta de 43 de ani, care a prins gustul realizarii de emisiuni radio in colegiu, dar nu a reusit niciodata sa se angajeze la un post radio. Acum, Patchett realizeaza emisiuni cu parerile sale despre lume si viata si le trimite catre ascultatori in fiecare zi prin Internet, direct de pe computerul personal de acasa, iar ascultatorii sai ii descarca emisiunile pe popularele playere digitale iPod ale Apple sau pe alte playere digitale sub forma unor fisiere audio care pot fi ascultate la fel de usor ca orice melodie.

    „La un moment dat, oamenii isi dau seama despre ce e vorba si spun «Si eu pot sa fac asta»“, povesteste Patchett. „Exista o zicala care spune ca viata fiecarui om poate fi subiect pentru o carte. Acum, ei nu mai trebuie sa scrie aceasta carte. Pot sa o vorbeasca.“ Conceptul de podcasting a aparut in octombrie 2000. Ideea de baza a fost preluata si adaptata de programatorul de software Dave Winer, creatorul fenomenului numit pe atunci „audioblog“. Un an mai tarziu, au inceput sa apara si primele podcast-uri puse la dispozitia utilizatorilor.

    Fenomenul s-a raspandit foarte repede, o data cu cresterea numarului de emisiuni difuzate mai ales de Dave Winer, dar si cu inmultirea numarului de utilizatori interesati de a asculta acest tip de emisiuni radio digitale. Daca in prima luna interesul contorizat in numarul de cautari ale cuvantului „podcasts“, efectuate pe cel mai mare motor de cautare din lume, Google, era de 24, un an mai tarziu, peste 100 de milioane de cautari cuprindeau acest cuvant cheie.

    Fenomenul a atras atentia si granzilor din mass-media traditionale. Publicatii cunoscute, cum ar fi The New York Times sau USA Today, au inceput sa scrie despre podcasting, iar contributia Apple de a oferi acces centralizat pe serverele sale pentru podcast-uri (pe magazinul online de muzica digitala iTunes) a condus la o adevarata explozie a acestei noi metode de comunicare.

    Emisiunile radio digitale au cucerit si domeniul politicii. Nu este neaparat vorba de emisiuni ale analistilor, cat de ideile de promovare ale politicienilor. Acestia au pus la punct adevarate campanii electorale conduse prin intermediul podcast-urilor, reusind astfel sa „evadeze“ din filtrul mass-media traditionale.

    Partidul Republican din SUA, de exemplu, a initiat o serie de emisiuni podcast realizate de personalitati cum este presedintele partidului si fostul secretar de la Casa Alba, Ken Mehlman. Un alt politician care si-a lansat propriul podcast este liderul democrat John Edwards, viitor candidat la functia de presedinte in 2008. Electoratul este incurajat sa trimita intrebari, la care Edwards raspunde in timpul propriei sale emisiuni de podcasting, scrie presa internationala.

    Recent insa, aceste emisiuni au adoptat si formatul video. Practic, este vorba de aceeasi metoda de informare, realizata in principal tot de amatori, numai ca stirile sunt difuzate pe Internet sub forma de clipuri video.

    Podcast-urile video au castigat cote de audienta interesante pe Internet pentru ca sunt considerate mai „informate, obiective si prietenoase“ decat productile media realizate de trusturi consacrate, care trebuie insa sa se supu-na unor seturi de rigori si criterii.  Podcast-urile pandesc insa si un alt canal de difuzare, poate chiar mai spectaculos decat cel al computerelor sau al playerelor muzicale: telefoanele mobile. In acest sens, compania californiana Pod2Mob, producator de software multimedia, a venit pe piata cu un software prin care utilizatorii pot sa transfere fisierele audio de pe calculatorul de acasa direct pe telefonul mobil.

    Utilizatorii vor putea sa asculte jurnalele radio digitale si pe drum, daca vor dispune de software-ul Pod2Mob pe computer si de o mica aplicatie ce se instaleaza pe telefonul mobil. Astfel, ei vor putea sa efectueze comenzi asupra podcast-urilor (sa asculte un jurnal anume, sa caute printre acestea, sa le stearga etc.).

    Diferenta dintre metoda obisnuita de a intra in posesia unui podcast – prin descarcare de pe Internet – si cea propusa de compania americana este ca noul software va permite transferul podcast-urilor pe telefoanele mobile prin tehnologia „streaming“ (fisierele pot fi ascultate pe masura ce se descarca), necesitand un spatiu mai mic de stocare decat daca utilizatorii ar descarca mai intai de pe Internet intregul fisier audio.

    Cat va dura pana cand podcast-urile vor inlocui complet emisiunile radio obisnuite? Probabil ca va mai trece timp, daca acest lucru intr-adevar se va intampla. „Sunt absolut sigur ca podcasting-ul va distruge modelul de business al radioului“, a supralicitat Adam Curry, fost angajat al MTV si sustinator fervent al fenomenului de podcasting. Daca va fi sau nu asa, urmeaza sa aflam. Poate chiar, de ce nu, dintr-un jurnal de stiri „podcasting“.  

  • Podcast „made in Romania“

    Cele mai populare podcast-uri sunt, evident, cele in limba engleza, insa au inceput sa apara si incercari in limba romana. Unul din primele site-uri care testeaza terenul este PeScurt.ro. Un alt portal, care se adreseaza diasporei romanesti din Canada, este www.rokult.com.

    CONTINUT: „PeScurt, Romania“ este un jurnal saptamanal in limba romana care cuprinde rezumatele principalelor stiri, muzica romaneasca si interviuri, destinat in principal ascultatorilor din diaspora.

    FARA TAXE: Descarcarea si ascultarea podcast-urilor „PeScurt“ este gratuita, singurul cost fiind cel al conexiunii la Internet.

    INCEPUT: Ideea de a crea un site cu podcast-uri a fost a lui Alexandru Deva, fost consultant IT, care acum detine si opereaza PeScurt.ro

  • America Online

    Refuzul Time Warner de a vinde AOL si „telenovela“ ofertarii simultane a Microsoft, Google si Yahoo! pentru clientii diviziei online apar ca o noua turnura in istoria zbuciumata a uneia din cele mai mari companii cu afaceri online din istorie.

    FUZIUNEA: Aflata pe val in anul 2000, AOL a cumparat concernul media Time Warner, cu CNN si HBO cu tot, in cadrul unei tranzactii de peste 160 de miliarde de dolari. Concernul format astfel, „AOL Time Warner“ valora peste 350 de miliarde de dolari. Apoi, la scurt timp, a venit prabusirea.

    CADEREA: Atat crahul dot-com, cat si recesiunea telecom, au lovit afacerile online si implicit AOL. Apoi, scandalul Enron si inselatoriile de la WorldCom au dus la descoperirea unor situatii similare in contabilitatea America Online. Contractele ilegale valorau miliarde de dolari, iar fraudele se intindeau pe mai multi ani. Era vorba de raportarea contractelor barter ca si incasari nete, precum si includerea la numaratoarea clientilor a celor care primeau conturi gratis de acces la Net. AOL era la podea.

    REFORMA: Actionarii au decis demiterea fondatorului AOL, Steve Case, care era director executiv al concernului, acuzat ca stia despre fraude. Numele concernului a fost scurtat, renuntandu-se la particula „AOL“, astfel ca s-a revenit la vechiul nume „Time Warner“, iar conducerea noii companii a fost incredintata celor care ramasesera din vechea echipa Time Warner. Este probabil singura megafuziune din istorie in care compania cumparata se alege si cu banii, si cu conducerea grupului.

  • Batalia pentru AOL

    Cei 75 de milioane de vizitatori care ajung lunar pe site-ul AOL.com sunt de vanzare. TimeWarner, proprietarul site-ului, i-a scos la licitatie, cautand partenerul potrivit pentru o colaborare online. Amatori: Google, Microsoft si Yahoo!.

    Daca pana nu demult cauta de zor un cumparator macar pentru un pachet minoritar al diviziei sale de servicii online America Online (AOL), concernul Time Warner a anuntat brusc ca nu mai vrea sa vanda. Ba mai mult, si-a sporit si pretentiile in ceea ce priveste colaborarea pe care AOL o avea cu Google, cerand celui mai mare motor de cautare sa garanteze un venit minim lunar din publicitatea online daca mai vrea sa beneficieze de milioanele de vizitatori de pe portalul companiei, AOL.com. Cu alte cuvinte, indiferent cati utilizatori ajung pe site-ul AOL.com si folosesc serviciile online ale popularului motor de cautare (cu tot cu reclamele aferente), Google ar fi trebuit sa garanteze ca va plati diviziei online a Time Warner o anumita suma de bani lunar.

    Numai ca Google a spus „pas“, iar intelegerea este la un pas sa fie rupta. Asta chiar si in conditiile in care AOL are o contributie importanta la vanzarile sale din publicitate. Numai anul trecut, AOL a castigat 300 de milioane de dolari din publicitatea Google, ceea ce inseamna ca portalul a generat cam 10% din veniturile totale de 3 miliarde de dolari ale Google. Desi AOL a mai negociat si cu Yahoo! (a carui conducere a fost dintotdeauna iritata de faptul ca divizia Time Warner colaboreaza cu rivalul Google), nu s-a ajuns la nici o intelegere. Asa ca (inevitabil, ar spune unii) pe fir a intrat compania lui Bill Gates, Microsoft, prin divizia sa de servicii Internet, MSN.

    Cotidianul american The Wall Street Journal a anuntat ca Time Warner si Microsoft au ajuns la un acord pentru colaborarea pe Internet. Cele doua companii vor pune la punct o afacere joint-venture pentru a vinde reclama pe toate site-urile detinute. Astfel spera sa concureze mai bine cu Google si Yahoo!.

    Nu este clar insa daca AOL va renunta pana la urma la colaborarea cu Google. Negocierile continua si ramane de vazut daca Google va veni sau nu cu o oferta mai buna. Pana una alta, contractul de publicitate expira abia spre jumatatea lui 2006, timp in care este probabil ca rivalii vor supralicita cu contraofertele lor.

    Ramane totusi un mare semn de intrebare: ce s-a intamplat atunci cand oficialii Time Warner, care in urma cu o luna incepusera deja negocierile pentru vanzarea unui pachet de actiuni la AOL, s-au razgandit brusc? Se pare ca ei au descoperit ca este mai bine sa pastreze controlul, pentru ca Internetul este din nou pe val.
    In cadrul negocierilor cu Google, Microsoft si Yahoo! au iesit la iveala informatii care i-au convins pe oficialii Time Warner ca afacerile pe Internet urmeaza sa cunoasca un nou boom si ca nu este cazul sa renunte la AOL. Una dintre informatiile in cauza ar fi aceea ca publicitatea online va creste anul acesta cu 40%, pana la 13 miliarde de dolari, un nivel anual comparabil cu industria filmului de la Hollywood.

    „Nu suntem interesati de vanzarea AOL, doar de un parteneriat care sa creasca traficul pe site-urile diviziei online“, a spus Richard Parsons, seful Time Warner. In plus, complicatiile juridice in care ar fi intrat pentru a vinde un pachet de actiuni al AOL erau destul de mari, asa ca Parsons a preferat sa inceapa un joc „la mai multe capete“ cu Microsoft, Google si Yahoo! pentru a incheia un „deal“ mai avantajos, spun unii specialisti.
    America Online detine al patrulea portal de Internet din SUA, dupa Yahoo!, MSN.com si Google. America Online a atras in luna august 2005 circa 75,5 milioane de vizitatori unici, conform celor mai recente date publicate de Nielsen/NetRatings. Yahoo! a fost atunci pe primul loc, cu peste 101 milioane de vizitatori unici. Google a atras 80,4 milioane, iar Microsoft a avut 92,1 milioane de vizitatori pe portalul MSN.com.

    Unul dintre marile atuuri ale AOL il reprezinta fidelitatea audientei, compania fiind unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de acces la Internet. In medie, internautii petrec pe site-ul Google circa 45 de minute pe luna, in vreme ce pe portalul MSN.com media este de o ora si 50 de minute. Pe site-ul AOL insa, si datorita diversitatii de servicii oferite, un vizitator petrece in medie sase ore si jumatate pe luna, conform ultimelor statistici.

    Traficul de Internet, dar si bugetele de publicitate online continua sa creasca, iar la sfarsitul acestui an marii jucatori vor avea de numarat mai multi bani decat pana acum. Cert este insa ca Google nu vrea sa garanteze un venit minim: compania plateste numai daca vizitatorii care privesc reclamele sunt atrasi de ele si dau click pe vreuna dintre ele. De altfel, conducerea Google a avertizat investitorii ca ratarea parteneriatului cu AOL in 2006 va fi una dintre putinele vesti proaste la care se pot astepta.

    Nu trebuie uitat insa ca AOL, un mare furnizor de servicii de conectare la Internet prin dial-up, are probleme pe partea de conexiuni de mare viteza, unde ofertele sale sunt depasite de cele ale companiilor mai tinere, cu infrastructuri si tehnologii moderne. Rezultatele pe trimestrul al treilea al 2005 arata ca America Online a avut incasari cu 5% mai mici, pana la 2 miliarde de dolari, chiar daca incasarile din publicitatea online au crescut cu 28%. Totusi, profitul net s-a dublat, ajungand la 897 de milioane de dolari pe trimestru, fata de 499 de milioane de dolari in aceeasi perioada a anului trecut.

    Ce se va intampla insa daca anuntul facut de Wall Street Journal se va confirma, iar Microsoft va fi compania care va castiga „licitatia“ improvizata de Time Warner pentru clientii diviziei sale online AOL?

    Colaborarea cu Microsoft va avea probabil in centrul atentiei noul sistem de reclame MSN adCenter, realizat dupa exemplul tehnologiei folosite de Google. Time Warner a recunoscut inca de la inceput potentialul reclamelor text, cumparand Advertising.com pentru 500 de milioane de dolari in 2003. Cu toate acestea nu a avut succesul rivalilor. AOL are acum cresteri mai mici la publicitatea online pentru ca advertiserii cred ca majoritatea vizitatorilor portalului sunt americanii cu venituri mici, care folosesc conectarea dial-up, nu sunt interesati de broadband si de alte servicii premium. (conform celor mai recente statistici, utilizatorii Google au cele mai mari venituri medii). Iar colaborarea cu Microsoft ar trebui sa schimbe aceasta perceptie, gandesc probabil oficialii Time Warner.

    Desi publicitatea va fi vanduta de o companie joint-venture, ambii giganti isi vor pastra controlul asupra propriilor divizii de Internet, asa ca, atat timp cat veniturile vor creste, toata lumea va fi fericita.

    Oricum, seful Time Warner a recunoscut ca, in primul rand, AOL are nevoie sa isi innoiasca tehnologiile pentru a concura mai bine cu marii sai rivali. Va trebui sa incerce prin orice metoda sa atraga mai multi vizitatori pe site-urile sale. „Am intarziat pe domeniul online. Va trebui sa recuperam rapid“, a spus Richard Parsons, presedintele Time Warner. Analistii spun ca trebuie schimbata perceptia asupra diviziei online. „Daca in ceea ce priveste serviciile de conectare la Internet America Online este o companie care pierde clienti, este imbatranita si criticata chiar de proprii utilizatori, nu la fel stau lucrurile cu portalul online AOL.com“, a spus un specialist. „AOL.com reprezinta noul, cele mai moderne tendinte si tehnologii si continua sa isi sporeasca incasarile semnificativ.“ Intr-adevar, portalul online, cu ale sale servicii de comunicatii video, harti online si cautare de fisiere audio sau video reuseste sa atraga interesul internautilor de mult timp. De aceea, audienta online continua sa creasca. Pe de alta parte, americanii vor continua sa renunte la dial-up pentru broadband, ceea ce ar putea afecta veniturile AOL, spun analistii.

    Compania isi vede de treaba insa si continua sa isi optimizeze serviciile online, cu mesagerie pe Internet si cautare pe telefoanele mobile, cu site-uri de servicii video, cu pagini de barfe de la Hollywood si alte asemenea servicii extrem de populare. Nu lipsesc serverele speciale pentru jocuri video, paginile cu jurnale personale online sau serviciul de cumparat muzica digitala pe Net (MusicNow, 99 de centi pentru fiecare melodie cumparata). Compania a lansat de asemenea noua versiune a AOL Instant Messenger (AIM), care permite videotelefonie pe Internet si comunicatii gratuite, la concurenta cu Yahoo! sau MSN Messenger, dar si cu Google Talk si Skype. AIM este unul din cele mai populare sisteme de comunicare, cu peste 40 de milioane de utilizatori.

    In piata curg zvonurile, dar parteneriatul cu Microsoft este deocamdata, cel putin oficial, tot o speculatie. „Pot sa va spun doar ca nu comentez in legatura cu AOL“, a declarat Steve Ballmer, directorul executiv al Microsoft, la sfarsitul saptamanii trecute. El a reiterat insa faptul ca publicitatea online este in vizorul Microsoft, pentru cresterea profitabilitatii site-urilor sale. „Insa nu pot spune nimic despre colaborarea cu AOL“, a repetat directorul executiv al Microsoft, companie care castiga anual circa 2 miliarde de dolari din publicitatea online.

    Indiferent care dintre „petitori“ va obtine portofoliul de clienti ai AOL, fie ca va fi Microsoft, Google sau chiar Yahoo!, peisajul pietei de publicitate online se va schimba. Iar deznodamantul este asteptat cu sufletul la gura in industrie, pentru ca cel care va castiga va deveni un grup si mai puternic, si mai greu de invins de catre rivali.

  • Pe scurt despre 2005

    In anul pe cale sa se incheie internetul a fost dominat de febra „noului web“, asa ca e firesc ca marea majoritate a superlativelor anului sa se refere la cuvinte, tehnologii, produse, evenimente si servicii in directa relatie cu asa-numitul Web 2.0.

    Chiar daca o retrospectiva in aceasta perioada a anului este un subiect lipsit de orice umbra de originalitate, m-am conformat traditiei si am incercat sa aleg dintre tendintele, evenimentele si produsele anului 2005 pe cele mai semnificative. Abia cand Google mi-a returnat pentru intrebarea „2005 best of web“ circa 875 de milioane de rezultate am inteles ca nu voi putea decat sa punctez cateva dintre cele legate de internet, cu avertismentul ca selectia n-are pretentia de a fi obiectiva.

    Pentru inceput, cuvantul anului – in viziunea editorilor New Oxford American Dictionary – este „podcasting“, care a devansat rivali puternici, precum gripa aviara (bird flu) sau „rootkit“. Inventat de jurnalistul Ben Hammersley prin combinarea cuvintelor „broadcast“ si „iPod“, cuvantul denumeste „inregistrarea digitala a unei emisiuni radio sau a unui program similar, facuta disponibila in internet pentru a fi descarcata pe un player audio personal“.

    Nu toata lumea e multumita cu acest termen, in principal pentru ca face trimitere la popularul produs creat de Apple, dar si pentru ca ar fi existat variante mai expresive, cum ar fi „blogcasting“ sau „audioblogging“ – ambele facand conexiunea cu „blog“, care este tocmai cuvantul anului 2004 in viziunea dictionarului Merriam-Webster.

    O data ce avem cuvintele cheie, putem trece la tendinta anului, care se detaseaza clar si care a facut sa curga… nu, nu rauri de cerneala, ci torente de biti: Web 2.0. Aici nu mai avem o definitie de dictionar, ci doar o descriere care face referire la web ca platforma bazata pe servicii, la „arhitectura participarii“, la „coada cea lunga“ si la un nou model de business ai carui pionieri sunt Google si Yahoo!.

    Pentru tehnologia anului se pare ca nu prea exista multi pretendenti, asa ca cea numita Ajax (Asyncronous JavaScript and XML) poate fi considerata cea mai semnificativa, cu atat mai mult cu cat este menita sa sustina tendinta anului. Desi unii o considera mai degraba o tehnica de dezvoltare a aplicatiilor sau un numitor comun al un grup de tehnologii, este evident ca implicatiile transferul invizibil de date in serverul web si browser – pe care Ajax il face posibil – va face din aplicatiile web alternative viabile la multe dintre aplicatiile desktop uzuale, accelerand astfel transformarea web-ului intr-o platforma universala de calcul.

    Pentru produsul software al anului, revista PC World a optat pentru Mozilla Firefox, ceea ce reprezinta o mare victorie pentru miscarea open source. Fara indoiala ca noul browser a facut furori in 2005, nu doar pentru ca este stabil, rapid si usor de utilizat, ci si fiindca interfetele sale publice au permis unei comunitati de programatori entuziasti sa dezvolte o multime de componente aditionale menite sa integreze perfect browserul in ecosistemul web. Pe locurile urmatoare s-au clasat Google Gmail si Mac OS X 10.4 (Tiger), asa ca nu pot fi decat de acord cu selectia revistei americane.

    Poate ar merita sa mentionam si cele mai spectaculoase achizitii ale anului 2005. Desi campionul cumparaturilor pare sa fie Oracle – care si-a permis sa achizitioneze pe Siebel, cu 5,85 miliarde de dolari -, interesante sunt evolutiile in zona internetului, unde centrul de interes nu-l mai reprezinta atat produsele si tehnologiile, cat comunitatile de utilizatori. Astfel, eBay a cumparat serviciul de chat si telefonie internet Skype, in vreme ce Yahoo! a preluat serviciul de partajare de poze Flickr si, in urma cu cateva zile, serviciul de „semne de carte“ online Del.icio.us. Google a achizitionat DodgeBall, un serviciu de socializare pentru dispozitive portabile. Dar se pare ca marea prada va fi AOL, pentru care se vor lupta Google, Yahoo! si Microsoft – probabil in 2006.

    Ar mai fi o categorie: siturile si serviciile web care au stralucit in 2005. Aici premiile Webby – adevarate oscaruri ale internetului – nu pot fi ocolite, asa ca ne intalnim din nou cu Flickr, considerat „The Webby Breakout of the Year“ pentru ca intrupeaza multe dintre tendintele care modeleaza viitorul internetului, de la etichetare si moblogging pana la retele sociale. Categoria Blog a revenit – previzibil – lui „Boing Boing“. Insa probabil cel mai mare premiu ar trebui sa revina sitului KatrinaList.net, construit in doar cateva zile de un grup de voluntari care au conceput structurile XML si au agregat fluxurile RSS din intregul web pentru a aduna intr-o singura baza de date informatii despre zeci de mii de supravietuitori ai uraganului Katrina.

  • Categorii de sfarsit de an

    Daca vreti sa stiti, eu cred ca primarul general Adriean Videanu, a fost chiar elegant atunci cand a raspuns afirmatiilor sefului Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele, privind starea capitalei. Asa ca o sa-i spun de la obraz domnului Scheele ca nu are dreptate atunci cand spune ca Bucurestiul nu merita sa se integreze in Europa.

    Este o ignorare evidenta a realitatii: cum se poate sa nu bagi in seama eleganta deosebita a cartierelor din sudul, estul si vestul orasului, drumurile ca-n palma (si nu vorbesc aici de arterele principale, ci de drumurile marginase, cele de dupa blocuri si cele din cartierele de case), oamenii primitori, amabili si toti-numai-un-zambet care te imbrancesc fie la trecerea de pietoni, fie in mijloacele de transport in comun.

    Sau pe rapsozii populari care iti gadila urechile in cel mai placut mod peste tot, cantandu-si la nesfarsit valoarea, banii, femeile frumoase si dusmanii.

    Sau grija nesfarsita dovedita de cei de la salubritate, care lasa gunoaie peste tot, aceasta desigur numai pentru ca haitele de caini vagabonzi sa aiba ce manca si ce imprastia – catei pe care nu-i adunam in adaposturi atat din considerente estetice, cat si gandindu-ne la multumirea fotografilor straini, a doctorilor ce trebuie sa mai foloseasca din cand in cand vaccinul inventat de domnul Pasteur si, nu in ultimul rand, a actritei Brigitte Bardot in persoana.

    Tot pentru multumirea fotografilor, dar si a regizorilor si jurnalistilor ramasi in pana de subiecte nu face nimeni nimic cu junii si mai putin junii homlesi – ce poate fi mai seducator si pitoresc decat o doza de aurolac in fata unui hotel elegant.

    Si asta nu-i tot: privirea nu are a se plictisi, oriunde se indreapta, date fiind alternantele vioaie de vitrine luminate si ruine afumate din centrul istoric, iar pasul capata o agilitate aparte tot incercand sa evite fie masinile parcate pe trotuare, fie pe cele ce merg de-a binelea tot pe acolo.

    Iar daca exercitiile nu va folosesc si va incearca niscai reumatisme, o scurta plimbare pe strazile de la periferie va va lecui rapid: o baie de noroi mai rapida decat orice tratament la Techirghiol va va vindeca. De Bucuresti. Am auzit de programe de multe miliarde de euro care ar urma sa faca din Bucuresti o citadela de sticla, aluminiu si beton, un oras al secolului XXII.

    Foarte frumos, dar cred ca farmecul orasului nu l-ar da sticla, betonul si metalul, ci pastrarea stucaturilor patinate, a dantelariilor din fier forjat, a capitelurilor si boltilor cochete. Iar pentru cartierul de beton si sticla poate fi aleasa o varianta asemanatoare cartierelor La Defense din Paris sau Canary Wharf din Londra. Nu este Adriean Videanu responsabil pentru modul in care se comporta cetatenii pe malurile Dambovitei si nici pentru relele acumulate in cine mai stie cati ani de pervertire a locurilor si locuitorilor.

    Dar politica de adapostire a capului in nisip nu impiedica expunerea deplina a partilor dorsale, iar ignorarea, ocolirea, adapostirea problemelor sub pres nu le elimina, nu le rezolva, nu foloseste nimanui.  Iar la inceputul ultimului an inainte de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana mi se pare ca avem de-a face cu o multime de struti cu posteriorul in vant.

    Simplul refuz al etichetei de tara corupta nu elimina coruptia, ba chiar o intareste. Evitarea cu obstinatie, in declaratii publice, a impactului aderarii asupra mediului de afaceri romanesc, asupra micilor companii, nu le face in nici un caz pe acestea mai puternice, mai eficiente si mai rezistente la socul integrarii. Supararea nefondata pe afirmatiile unui oficial european nu rezolva ceea ce, pe buna dreptate, i-a starnit acestuia nemultumirea.

    A miza numai pe jocul pietei si pe principiul „scapa cine poate“ pentru rezolvarea problemelor economiei romanesti, actuale sau care vor veni, nu sunt tocmai cele mai fezabile masuri. Dar mi se pare ca scriu despre un capitol ce este definitiv inchis; sa consemnam, deci, si sa trecem in manuale o noua categorie de romani, cea a ignoratorilor de opinie. Se impaca foarte bine cu restul de categorii aparute postrevolutionar – de la cele benigne, cum este categoria urlatorilor de la spectacolele televizate, si pana la cele nocive, unde exemplele sunt asa de multe, incat va las libertatea sa incadrati pe oricine nu aveti la inima.

    Si pentru ca este ultimul numar al revistei din acest an, va uram sa intrati cat mai repede in categoria celor ce castiga o gramada de bani, dorm linistiti, nu se enerveaza la volan, nu fac exercitii in tramvaie si carora le merge cum nu se poate mai bine si mai usor. La multi ani!