BusinessMagazin

Blog

  • Benzinarii autohtoni pariaza pe motorina

    Dat fiind ca masinile pe motorina inseamna jumatate din vanzarile auto, era imposibil ca rafinariile sa ramana insensibile. Motorina e la Petromidia 40% din productie, iar OMV investeste masiv la Petrobrazi tot pentru a-si mari livrarile de combustibil pentru diesel.

     

    David C. Davies, directorul financiar al OMV, era in sfarsit multumit saptamana trecuta. Anuntul facut la summit-ul de la Viena de board-ul OMV – investitiile in rafinaria Petrobrazi – i-a readus optimismul. „Nu mai suportam sa vad atatia bani evaporandu-se zilnic in aer la Petrobrazi sau Arpechim“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Davies, care isi aminteste nu cu foarte multa placere ca, din cauza situatiei gasite in rafinariile cumparate odata cu Petrom, cei de la OMV au fost nevoiti sa isi reconfigureze sumele estimate pentru investitii.

     

    „Vom investi in rafinare, explorare si productie cam cu 20% mai mult decat am estimat atunci cand am cumparat Petrom si speram ca la nivelul anului 2011 Petrobrazi sa ajunga cea mai performanta rafinarie din Romania“, spune Davies, admitand faptul ca Petromidia (rafinaria apartinand grupului Rompetrol) este „greu de atins si depasit“ din acest punct de vedere.

     

    Dar poate ca 1 mld. euro va putea face diferenta, aceasta fiind suma pe care OMV spune ca vrea sa o investeasca in rafinaria Petrobrazi, atat pentru cresterea capacitatii de rafinare, cat si pentru a repozitiona rafinaria din Ploiesti pe productie de motorina, care ar trebui sa ajunga, peste cinci ani, la un sfert din intreaga productie. „Pana in 2011, rafinaria Petrobrazi va produce 2,1 milioane de tone de motorina pe an, comparativ cu productia de 700.000 de tone pe care aceasta o inregistreaza in prezent, iar capacitatea de productie a rafinariei va creste de la 4,5 mil. tone, ceea ce inseamna un grad de utilizare de 69%, pana la 6 mil. tone, adica un grad de utilizare de 94%“, dupa cum spune Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele si CEO al OMV.

     

    Si Rompetrol a anuntat saptamana trecuta investitii in cresterea productiei de motorina. Net inferioara ca valoare, investitia de 7 mil. euro planificata de grupul lui Dinu Patriciu va fi facuta pentru cresterea calitatii motorinei (instalatia automata de amestec in linie a motorinelor – Diesel In Line Blending – asigura calitate superioara si costuri mai mici). La capitolul cantitate, Rompetrol produce deja mai multa motorina decat OMV – la Petromidia, din totalul productiei, 40% este reprezentata de motorina.

     

    Raspunsul la intrebarea de ce atata motorina il dau vanzatorii – sau cumparatorii – de masini, procentul de masini diesel vandute in Romania fiind in continuare in crestere: de la inceputul anului, ponderea vanzarilor diesel a urcat de la 21,8% in 2005 la 44,2% in primele trei luni din acest an, cand a fost consemnata o dublare a vanzarilor, de la 10.547 de masini la 22.220, conform datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA). Un motor sigur pentru piata de diesel e si nou lansata versiune Logan pe motorina; Loganul a facut ca numarul masinilor diesel romanesti vandute sa ajunga in perioada ianuarie-martie la 9.203, cu 21,8% mai mult decat in aceeasi perioada a lui 2005. Acestea au fost si explicatiile pe care presedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, le-a dat pentru aceasta investitie: Ruttenstorfer si-a motivat decizia de a investi la Petrobrazi o suma apropiata de cea platita pentru Petrom – 1,3 mld. euro – prin tendinta de crestere a consumului de diesel la nivel mondial. Potrivit datelor OMV, cererea pentru acest produs ar urma sa creasca pe piata europeana cu aproximativ 27%, pana la un nivel de 5,52 milioane de barili pe zi.

     

    In 2010, cand se va termina si investitia la Petrobrazi, OMV vizeaza sa rafineze zilnic un milion de barili, dublu comparativ cu capacitatea raportata de grup in prezent. Grupul austriac are cinci rafinarii, dintre care doua in Romania – Petrobrazi Ploiesti si Arpechim Pitesti; celelalte trei rafinarii sunt situate in Germania si Austria si cumuleaza o capacitate de 382.000 de barili pe zi. Cand investitia la Petrobrazi se va fi incheiat, nu numai ca furnalele rafinariei vor fi mai prietenoase cu mediul, dar si petrolul va avea poate un pret mai prietenos, dupa cum crede presedintele OMV. Acesta estima saptamana trecuta ca la anul pretul petrolului va ajunge la 80-100 de dolari pe baril, dar ca, „in cativa ani“, pretul va cobori la 40 dolari pe baril. Doar petrolul e o afacere ciclica, nu-i asa?

  • Cine are mai mult?

    Piata auto europeana a crescut cu 2,6% in prima parte a acestui an; vanzarile de masini diesel au consemnat cresteri spectaculoase in special in centrul si estul Europei.

     

    CRESTERE: Tarile in care motoarele diesel au castigat teren sunt in special Norvegia, cu o crestere de 16% a masinilor diesel in totalul vanzarilor, Polonia cu 8%, Suedia cu 7%, Slovacia cu 4%, Danemarca cu 3%, dar si Belgia sau Olanda.

     

    SCADERE: Cota de piata a dieselurilor s-a redus cu 7% in Austria, cu 6% in Slovenia, cu 4% in Italia si 2% in Franta si Cipru. O reducere de un punct procentual a cotei de piata a fost consemnata in Germania, Letonia si Lituania. In Marea Britanie, Grecia si Luxemburg ponderea vehiculelor cu motoare diesel a ramas constanta.

     

    MAI MULTE: Cele mai multe automobile cu motoare diesel sunt in Luxemburg, unde 72,5% dintre masinile vandute anul trecut au motoare pe motorina. Cea mai mare din tarile unde masinile cu motorina sunt in top e Franta (69,2%), urmata de Spania cu 65,4% si Italia cu 58,3%.

     

    ROMANIA: Pe piata locala, la inceputul lui 2006 22,8% dintre masini erau diesel. Din importurile de anul trecut, 53,5% au fost masini cu acest tip de carburant.

  • PROFIL DE INDUSTRIE: Cine sunt expatii care ne pun vinul pe masa

    Un avocat italian, un conte francez si un englez licentiat in filosofie conduc in Romania, de cativa ani, afaceri cu vinuri. Numele lor au aparut frecvent in presa de-a lungul acestor ani, ideea de investitor strain care s-a stabilit in Romania ca sa faca vin parand destul de exotica.

     

    Intre timp insa, avantajul de a fi strain pe piata romaneasca a vinului s-a amortizat. Philip Cox, de la Cramele Recas, Sergio Faleschini de la Vinarte si contele Guy Tyrel de Poix de la S.E.R.V.E., cei mai cunoscuti dintre expatii care conduc la noi afaceri de productie a vinului, recunosc ca epoca de constructie a afacerilor lor s-a incheiat, pozitionarea pe piata a companiilor lor e clara, iar de-acum inainte se vor confrunta la fel ca oricare producator autohton cu concurenta de pe piata Uniunii Europene.

     

    Explicabil, investitorii straini care s-au lansat in Romania in productia de vinuri s-au orientat catre export. La ora actuala, doi dintre primii exportatori de vin de pe piata sunt firme straine – Halewood International, companie cu capital britanic, si Cramele Recas, detinuta tot de un britanic, Philip Cox.

     

    In timp ce Halewood, care detine Cramele Prahova, a ales sa angajeze insa un manager roman, Cox a pastrat conducerea propriei lui afaceri, reusind ca dupa opt ani de investitii la Recas sa aduca firma pe locul al treilea intre exportatorii de vin din Romania, cu 25 de tari in care livreaza. „Si tot nu avem o notorietate deosebit de mare pe plan extern“, spune Philip Cox, care e de parere ca vinurile romanesti sunt insuficient cunoscute in strainatate.

     

    Venit in Romania in 1991 ca sa distribuie bere, Cox s-a orientat ulterior spre productia si exportul de vin, dupa ce a cumparat in 1998 Cramele Recas din Banat. Pentru el, strategia de crestere s-a axat pe doua directii: exploatarea asocierilor de imagine care sa poata identifica in strainatate vinul romanesc ca atare si viteza de miscare. Brandul Vampire, lansat de Cramele Recas, este cel mai bine vandut vin romanesc pe piata americana, pana la sfarsitul lui august livrarile depasind 700.000 de sticle, in crestere cu 20% fata de 2005. Iar luna trecuta, imediat dupa ce Rusia a sistat importurile de vin din Republica Moldova si Georgia, Cramele Recas au inceput exportul in Rusia, profitand de locul lasat liber pe piata.

     

    Sergio Faleschini, italian nascut in Romania si director al unei companii franceze de comert cu cereale, a intrat in afacerile cu vin dupa ce s-a asociat cu un producator  din Toscana, Fabio Albisetti. „Eu cunosteam bine Romania si imensul potential viticol romanesc (Romania era in anii ‘80 al saselea producator mondial de vin), dar in acelasi timp cunosteam starea catastrofala de atunci a viticulturii romanesti“, spune Faleschini.

     

    Cei doi italieni au realizat ca oricine vrea sa faca profit din vin in Romania trebuie sa profite de perioada de oportunitate de pana la aderarea la UE, avand in vedere ca dupa acel moment, plantarile de culturi noi de vita-de-vie nu mai sunt permise, in virtutea reglementarilor pentru evitarea supraproductiei. Mai exact, dupa aderare Romania nu va mai putea planta nimic peste cele 240.000 de hectare de vie negociate. Vinarte, compania italienilor, a investit deci in cumpararea de plantatii (400 de hectare). Preferatele lui Faleschini sunt vinurile rosii seci de Dealu Mare, Samburesti sau Vanju Mare.

     

    La randul sau, francezul Guy Tyrel de Poix a ales initial Romania ca baza de productie pentru export; in raport cu piata interna, firma sa, S.E.R.V.E., este un producator de nisa, ca si Vinarte. „Din nefericire, exportul de vinuri romanesti este insignifiant, mai ales ca majoritatea vinului este exportat in vrac, ceea ce face dificila crearea unei imagini de marca. Dintre companiile conduse de expati, cel mai mare exportator sunt Cramele Recas, care au vandut anul trecut, alaturi de Vinarte si S.E.R.V.E., peste 2,5 milioane de sticle de vin. Impreuna, cei trei nu au atins insa cota celui mai mare exportator, Halewood International, care a exportat 3,8 mil. de sticle in 2005.

     

    Perioadele de cerere mai slaba la export sau anii de recolte proaste obliga insa la o reorientare spre piata interna. Managerul S.E.R.V.E. se declara insa optimist: „Dezvoltarea marilor retele de distributie, inmultirea restaurantelor, cresterea exigentelor clientelei sunt pe cale sa transforme piata vinului“. Mai reticent este Cox de la Recas, care atrage atentia ca dupa integrarea in UE „vor veni foarte multe vinuri ieftine, iar acest aflux va putea fi cu greu combatut“.

  • CRAMELE RECAS

    Preluate in 1998 de investitorul britanic Philip Cox, Cramele Recas sunt la ora actuala al treilea exportator de vinuri din Romania si cel mai mare producator din vestul tarii. Cramele Recas produc 17 game de vin, din care doar 4-5 sunt comercializate in tara. Pe piata interna cea mai vanduta gama este Schwaben Wein, iar pe piata externa cel mai bine se vinde Vampire, in special in SUA.

    • Cifra de afaceri: 7 mil. euro in 2005, din care 1,7 mil. euro din exporturi
    • Profit net: 2 mil. euro in 2005
    • Suprafata de vie detinuta in Recas: 700 ha
    • Productie anuala: 7 milioane de litri (circa 9 milioane de sticle)
    • Investitii: 1,5 milioane de euro in acest an pentru plantatia de vie si 1,7 milioane de euro in tehnologie

  • VINARTE

    Compania italiana Vinarte, intrata pe piata in 1998, este detinuta de sase actionari persoane fizice franceze si italiene, cel mai important fiind Fabio Albisetti, unul din actionarii producatorului de mezeluri Alimenta Bacau. Vinurile cele mai profitabile: Prince Matei, Prince Mircea, Soare, Castel Bolovanu, Bonvino.

    • Cifra de afaceri: 4,5 mil. euro in 2005
    • Profit net: 140.000 euro in 2005
    • Suprafata de vie detinuta in zonele Dealu Mare, Samburesti, Vanju Mare si Cotnari: 430 de hectare
    • Productie anualA: 1 mil. litri in 2005
    • Investitii: Din 1998 pana in 2004, Vinarte a investit 7,5 mil. euro

  • S.E.R.V.E.

    Intrata pe piata in 1994 initial cu activitate de distributie de vinuri, S.E.R.V.E. (Société Européenne Roumaine des Vins d’Exception) este detinuta in proportie de 61% de francezul Guy Antoine Marie Tyrel de Poix, restul actiunilor fiind detinute de familie si de prieteni ai acestuia. Cele mai importante game de vinuri produse sunt Vinul Cavalerului / Milenium, Terra Romana si Cuvee (Amaury – vin alb si Charlotte – vin rosu), circa un sfert din productie fiind destinat exportului.

    • Cifra de afaceri: 2,3 mil. euro in 2005
    • Suprafata de vie detinuta in zonele Dealul Mare, Istria, Minis: 130 ha
    • Investitii: Pana in 2004, investitiile au fost de 1,5 mil. Euro

  • Ofensiva Ranbaxy: acum si in Romania

    Cu un turban bleumarin si nelipsita ceasca de ceai care-i tradeaza originile indiene, Malvinder Singh vorbeste cu mandrie despre ambitiile Ranbaxy, companie pe care o conduce de la inceputul acestui an.

     

    Dupa ce a platit o suma record pentru a cumpara Terapia, Ranbaxy a anuntat ca va transforma fabrica de medicamente din Cluj-Napoca intr-un hub european al companiei indiene. Intr-un interviu in exclusivitate pentru BUSINESS Magazin, Malvinder Singh, CEO al Ranbaxy, detaliaza planurile companiei pentru piata romaneasca. De fapt, Singh este artizanul unui plan care a adus Ranbaxy in paginile ziarelor de business din intreaga lume, prin miscarile spectaculoase si obiectivele declarate.

     

    Saptamana trecuta, bunaoara, el declara pentru Financial Times ca este „flamand dupa cresteri“, semnaland astfel ca valul de preluari pe care Ranbaxy l-a declansat de la inceputul anului nu este nici pe departe incheiat. La mai bine de jumatate de an dupa ce a semnat preluarea Terapia, directorul Ranbaxy este la fel de incantat de achizitia facuta, cea mai mare din istoria companiei. „Vad o potrivire strategica foarte buna“, spune, cu un zambet larg pe fata, Malvinder Singh, explicand ca Terapia intareste semnificativ prezenta Ranbaxy in Europa. „Ne da un punct de sprijin puternic si o baza de operatiuni pentru mai multe piete.“

     

    De fapt, ce reprezinta Romania in strategia Ranbaxy? „Din mai multe motive, am ales Romania pentru a fi hubul operatiunilor noastre pentru Europa si CSI“, subliniaza inca o data Singh. Primii pasi in aceasta directie au fost deja anuntati: vor fi restructurate unele din facilitatile de productie ale Ranbaxy, inclusiv mutarea unei parti a activitatii din Irlanda, aflate acum in proces de vanzare, in Romania. Ceea ce va presupune investitii de ordinul zecilor de milioane de euro. „Investitii se fac si acum si vor fi continuate, pe masura ce ne vom extinde si vom creste.“ Rolul de „hub“ ce-i revine Romaniei, conform planurilor lui Singh, transforma piata autohtona intr-o rampa de lansare pentru produsele Ranbaxy. „Vom produce, vom dezvolta produse noi aici, le vom livra pe aceste piete (UE si CSI – n.r.)“, spune managerul indian.

     

    Trecand peste rolul strategic al Terapia in cadrul Ranbaxy, zambetul lui Singh devine si mai larg cand vine vorba de piata romaneasca, pe care o considera extrem de interesanta. O piata despre care spune ca, in comparatie cu tarile din Europa Centrala si de Est, se evidentiaza clar in privinta ratelor de crestere, semnificativ mai mari decat in restul regiunii. Piata se extinde rapid, iar obiectivul Ranbaxy este obtinerea cat mai rapida a acceptului autoritatilor din UE pentru facilitatile din Romania, astfel ca toate produsele de aici vor putea fi introduse pe pietele UE.

     

    Ranbaxy a solicitat recent aprobarea autoritatilor din Statele Unite pentru a introduce pe piata americana nu mai putin de 169 de produse. O parte dintre aprobari le-au primit deja. Singh spune insa ca fabrica din Romania nu va exporta insa peste ocean, desi o parte din brandurile pe care Ranbaxy le va vinde in SUA vor fi produse si la Cluj. „Romania, in acest moment, este «rezervata» pentru Europa si CSI. Cred ca este o piata suficient de mare“, spune el. Directorul Ranbaxy nu neaga posibilitatea unei extinderi in viitor, dar apreciaza ca inca nu este momentul. „Cred ca trebuie sa avansam pas cu pas.“

     

    Dar campania de achizitii declansata de directorul executiv al Ranbaxy nu a aratat tocmai a evolutie pas cu pas, iar anuntarea a nu mai putin de  patru tranzactii intr-o singura saptamana a reprezentat mai degraba „un pas imens“. Lucru pe care il recunoaste inclusiv Malvinder Singh. „Da, am facut mai multe lucruri simultan“. Cum s-a simtit negociind patru achizitii in acelasi timp? „Este pasionant, provocator, te tine treaz noaptea de mai multe ori pe diferite contracte si termeni. Trebuie sa fii atent sa nu confunzi diferite date despre fiecare companie. Dar a fost distractiv.“ Atunci, Singh a petrecut 12 zile in Romania, luand parte la procesul de negociere al achizitiei Terapia, in urma careia Ranbaxy Laboratories a platit 324 de milioane de dolari pentru 96,7% din actiunile producatorului clujean de medicamente, detinute de compania americana de investitii Advent International.

     

    Saptamana trecuta, Malvinder Singh a venit pentru a treia oara in Romania, pentru a se asigura ca „lucrurile merg bine si ca evolueaza rapid“. Cea de-a doua calatorie a avut loc in iunie, cand tranzactia dintre Advent si Ranbaxy s-a finalizat, odata cu acceptul Consiliului Concurentei.

     

    Cand va avea loc urmatoarea vizita? „De Craciun! Urmatoarea vizita va avea loc cand el (aratand spre noul director general al Terapia Ranbaxy, Dragos Damian – n.r.) va fi mai aproape de obiectivul de a deveni numarul unu pe piata“, promite Singh. Terapia Ranbaxy este acum cel mai mare producator de generice de pe piata romaneasca, afirma oficialii companiei. „Obiectivul nostru e clar: acela de a deveni prima companie din industria farmaceutica romaneasca“, sustine directorul grupului Ranbaxy. Estimarile vizeaza locul 4 sau 5 pentru sfarsitul anului.

     

    Terapia Ranbaxy are o cota de circa 6% pe piata farmaceutica romaneasca, in timp ce principalul jucator, grupul britanic GlaxoSmithKline are aproximativ 8,5%. Ca urmare, unii analisti apreciaza ca, pentru a-si indeplini obiectivul, Ranbaxy ar trebui sa mai cumpere inca un producator pe piata autohtona. Intrebat daca vor urma alte achizitii, Malvinder Singh prefera un raspuns diplomatic. „Permiteti-mi sa va raspund la intrebare in alt fel, chiar daca ce spun s-ar putea sa nu va raspunda la intrebarea la care ati vrea sa va raspund: Vom face tot ce este necesar pentru a ajunge numarul unu.“

     

    De altfel, managerul Ranbaxy recunoaste ca pentru a-si atinge obiectivul declarat – cel de a ajunge in primii cinci producatori de generice la nivel mondial pana in 2012 (de pe locul opt in prezent) – va mai trece prin cateva runde de negocieri. „Sunt deschis pentru alte achizitii, in prezent evaluam cateva“, spune Malvinder Singh, insistand insa ca nu si pe piata romaneasca. „Momentan, ne concentram asupra procesului de integrare si incercam sa profitam cat mai mult de ce am cumparat si sa ne indeplinim planurile pe care ni le-am facut“, spune el, adaugand ca exista o strategie foarte clara pentru Terapia Ranbaxy, la implementarea si executia careia trebuie sa fie foarte atenti.

     

    Pe de alta parte, Singh insista asupra faptului ca se poate baza si pe cresterea organica pentru a ajunge numarul unu pe piata. „Sigur ca putem ajunge si fara achizitii“, spune directorul Ranbaxy, sustinand ca fluxul de produse pe care il are in pregatire, atat de la Ranbaxy spre aceasta piata, cat si de la Terapia, „este atat de puternic, incat este de departe mai bun decat al oricarui competitor“.

     

    Acum, piata romaneasca este „adulmecata“ de mai multe companii straine, inclusiv din India. Acestea nu au inca o prezenta solida – dupa cum nici Ranbaxy nu avea in urma cu un an -, dar incearca sa-si creasca pozitiile pe piata, inclusiv prin achizitii.

     

    In ultimele luni, dupa cumpararea fabricii din Cluj si integrarea operatiunilor Terapia cu ale Ranbaxy, forta de distributie a companiei si acoperirea clientilor au crescut semnificativ. Iar oficialii Terapia Ranbaxy nu se tem ca si competitia ar putea sa le calce pe urme. „Suntem pozitionati, cu cele 40 de produse pe care planuim sa le lansam in urmatoarele 15 luni, in categoriile cu cea mai mare crestere“, apreciaza Dragos Damian, recent numit director general al Terapia Ranbaxy.

     

    Damian are acum de indeplinit un obiectiv greu – cel de a detrona Faringoseptul din topul preferintelor sefului sau. Dintre toate marcile Terapia, Faringosept este favorita lui Malvinder Singh. „Iubesc reclama cu girafa. Am un desen in biroul meu“, spune el. Care va fi urmatoarea marca favorita? „Am multe marci preferate, pentru ca toate vor fi numarul unu pe segmentele lor de piata.“ O promisiune? „Este ceea ce i-am cerut lui sa faca“, spune Singh, aratand din nou spre Dragos Damian.

  • Planuri locale

    In Romania, Ranbaxy va produce, va dezvolta noi produse, va lansa medicamente destinate pietelor Uniunii Europene si Comunitatii Statelor Independente (CSI).

     

    ACHIZITII: Malvinder Singh spune ca, pentru moment, Ranbaxy nu negociaza o preluare pe piata romaneasca, desi este in continuare interesata de alte achizitii.

     

    LANSARI: Potrivit planurilor in derulare, in urmatoarele 15 luni vor fi lansate pe piata romaneasca 40 de noi produse.

     

    CERCETARE: Ranbaxy pune accentul puternic pe activitatea de cercetare si dezvoltare, iar platforma din Romania pare foarte potrivita pentru acest tip de activitati. Potrivit lui Singh, 6-7% din veniturile companiei sunt cheltuite pentru R&D.

  • INFRASTRUCTURA: NetCity sau cum sa muti retelele de comunicatii in subteran

    Retelele de cabluri aeriene, indiferent ca sunt de TV, telefonie sau Internet, trebuie sa coboare in subteran. O spun normele europene. Un subteran care se va numi NetCity. O spune primaria Capitalei. Un NetCity care se va numi monopol. O spun operatorii.

     

    Teoretic, conform legislatiei UE, pana in 2008 toate cablurile trebuie sa dispara sub pamant. Sunt atat de curios cum vor face alta retea. In Bucuresti, doar daca te uiti in Universitatii ce e pe stalpii aia te gandesti cu groaza ca si «Internetul tau» trece prin cablurile alea“, scria saptamana trecuta un internaut pe forumul portalului softpedia, comentand o stire despre viitoarea retea metropolitana subterana de fibra optica a Capitalei, NetCity.

     

    Datele tehnice sunt cunoscute: noua retea va face nu doar trecerea de la „supra“ la subteran, dar si pe cea de la cabluri coaxiale (folosite predominant in prezent pentru acces TV si Internet) la fibra optica. Viteza de transfer in retea va ajunge la 1,5 gigabiti/secunda si va putea constitui suport pentru mai multe servicii din noua generatie. Lucrarile vor incepe in septembrie 2007 si vor fi realizate in trei etape, urmand ca reteaua sa fie complet functionala in 2014. Investitiile necesare pentru fiecare din primele doua extinderi se invart in jurul a 100 mil. euro.

     

    Asa cum scrie si forumistul nostru, proiectul NetCity e un pas spre armonizarea cu legislatia comunitara. Raportat la aceasta, majoritatea operatorilor de televiziune prin cablu si furnizorii de Internet sunt, teoretic, in afara legii. (Tot saptamana trecuta, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, declara ca, la nivelul Bucurestiului, 90% dintre retelele deja existente sunt in afara legii.)  „Teoretic“, pentru ca, cel putin pana acum, nu a existat o alternativa reala. Fiecare companie ar trebui practic sa investeasca in saparea santurilor si sa-si treaca reteaua in subteran pe cont propriu. Numai ca, doar in domeniul furnizarii de servicii Internet, in Romania exista peste 1.100 de furnizori, conform Agentiei Nationale de Reglementare in Telecomunicatii (ANRC). Adica tot atatea potentiale santiere. Si apare si problema costurilor.

     

    „Costurile difera in functie de amplasarea cablurilor: daca sunt ingropate sau aeriene. Cele ingropate presupun de obicei costuri de doua ori mai mari – si cu mult mai mari daca e vorba de cabluri amplasate in zone urbane, unde se fac si reparatii dupa efectuarea lucrarilor“, spune Ioan Botis, director regional al Romtelecom, adaugand ca, la nivel national, 80% din reteaua companiei este subterana. Chiar si fara obligativitatea operatorilor de a-si muta infrastructura in subteran, apare o alta problema. Stalpii pe care (inca) isi pot monta reteaua de cabluri apartin fie furnizorilor de energie – cum este Transelectrica -, fie altor operatori, gen Romtelecom. Amplasarea cablurilor se face in aceste cazuri in baza unor contracte de inchiriere, iar proprietarii platesc, la randul lor, o anumita cota catre administratia locala. „Romtelecom plateste, in baza legii privind impozitele si taxele locale (pentru infrastructura din Bucuresti – n.red.), sume de ordinul milioanelor de euro catre Primaria Generala si primariile de sector, ca taxe de ocupare a domeniului public“, explica directorul Romtelecom.

     

    Dar, odata cu cresterea numarului de operatori, au aparut si primele refuzuri de inchiriere, pe motiv ca stalpii nu ar putea sustine zeci de cabluri. Solutia ideala in cazul Bucurestiului ar putea parea NetCity. Proiectul este acum in faza de selectie a unuia dintre cei trei ofertanti la licitatia deschisa de Primarie: Luxten (cu subcontractor Alcatel Romania, Ericsson Network Romania, Ericsson Technologies Suedia si Neotel), SC Constructii Cai Ferate Drumuri si Poduri Ploiesti si consortiul Omnilogic – Aro Construct Bucuresti. Un al patrulea ofertant, Europec Galati, a fost eliminat dupa prima faza a licitatiei. Studiul de fezabilitate a fost facut de Trapec S.A., iar consultanta este asigurata de Roland Berger. Planul prevede realizarea unei companii distincte detinuta minoritar de Primaria Capitalei si partenerul care urmeaza sa fie selectat in luna ianuarie. Primaria participa cu cesiunea pentru 49 de ani a domeniului public, iar proiectarea, executia, operarea si actualizarea retelei vor cadea in sarcina castigatorului licitatiei.

     

    Insa aparentele raman aparente, spun reprezentantii operatorilor, care nu au ezitat sa foloseasca inclusiv cuvantul „monopol“. Asociatia de Comunicatii prin Cablu (ACC), bunaoara, a atras atentia asupra faptului ca, in fapt, proiectului NetCity rapeste controlul operatorilor asupra propriilor retele. Din momentul in care vor fi nevoiti sa ingroape cablurile, acestia  vor avea de ales intre a realiza propria canalizare, inchirierea unei lungimi de banda in cadrul retelei metropolitane sau instalarea propriilor cabluri de fibra optica folosind infrastructura NetCity. In primul caz, costurile sunt prohibitive, dar si-ar pastra controlul asupra retelei. In celelalte doua, ar plati chirie catre NetCity, iar accesul la retea va fi facut doar prin intermediul viitorului parteneriat public-privat. „E o resursa care nu poate fi controlata, e monopol clar“, spune Radu Petric, presedintele ACC. „Suntem ingrijorati ca proiectul va crea distorsiuni la nivel de concurenta. Ne temem ca primaria sa nu permita accesul tuturor retelelor de cartier si operatorilor de cablu sau sa nu asigure capacitatile de fibra optica necesare.“ Prin vocea primarului Videanu, municipalitatea sustine insa contrariul. „Realizarea acestei retele va distruge monopolul unor companii precum Romtelecom, Astral si RDS, care controleaza acum sectiuni  importante din piata de profil a Capitalei, si va institui un cadru concurential normal.“

     

    Referindu-se la operatorii care folosesc acum retele supraterane, primarul general al Capitalei a declarat ca „nu vom autoriza pe nimeni, pentru a intra in legalitate, pentru ca singura posibilitate de a intra in legalitate va fi aceea de a utiliza reteaua pe care primaria si partenerul sau o va pune la dispozitie“. Cu alte cuvinte, variante exista, dar sunt mai degraba teoretice, avand in vedere costurile ridicate pe care le implica.

     

    Pe de alta parte, reprezentantii Interlan, o asociatie a „retelelor de cartier“, ai caror membrii servesc aproximativ 50.000 de abonati la servicii de Internet si telefonie fixa din Bucuresti, atrag atentia asupra dificultatilor de a asigura service-ul si intretinerea unei astfel de retele. „Una e sa lipesti doua fire pe stalpi si alta e sa lipesti fibra optica. In loc sa fie 6 fire pe un stalp, vor fi 200 in subteran, e mult mai greu de intretinut“, spune Cristian Copcea, reprezentantul Interlan in discutiile proiectului NetCity. O opinie impartasita si de catre reprezentantii Asociatiei de Comunicatii prin Cablu si Interlan, in opinia carora vor exista perioade „moarte“, cand serviciile nu vor fi disponibile in intervalul in care se va face trecerea pe reteaua subterana. „Sa muti tarabele instalate ilegal pe trotuar e una, sa lasi fara televiziune si Internet o capitala de judet e cu totul altceva, e un risc social si unul politic“, spune Aurelian Stancu, presedintele Interlan. De cealalta parte, primaria promite sa puna bazele unei „societati informationale“,  cu avantaje evidente pentru contribuabilul de rand in relatia sa cu administratia locala. Parerile sunt, asadar, impartite.

     

    Prins in acest razboi al bunelor intentii, un alt forumist de pe aceeasi softpedia pune punctul pe „i“. „Proiectul e chiar ok, daca se va realiza vreodata… cu infrastructura va fi nevoie de dezvoltare, pentru ca, daca am ramane asa, si peste 20 de ani ne vom minuna de viteze cu unitatea de masura Mbps.“

  • DIPLOMATIE: Picatura nord-coreeana a umplut paharul Beijing-ului

    Meticulosul Minister de Externe chinez rezerva termenul „hanran“ – care se traduce prin „sfidator“ sau „flagrant“ – pentru afronturi serioase la adresa demnitatii nationale venite din partea unor state care au o rivalitate sau o dusmanie istorica fata de China.

     

    Cand precedentul premier japonez a vizitat sanctuarul Yasukuni, pe care China il condamna ca onorand militarismul Japoniei din cel de-al doilea Razboi Mondial, actul a fost descris drept „sfidator“. Cand Statele Unite au bombardat ambasada chineza din Belgrad in 1999, Beijingul a calificat actul drept „flagrant“.

     

    Coreea de Nord, un aliat ideologic neclintit, a avut relatii din ce in ce mai tensionate cu China in ultimii ani. Dar abia pe 9 octombrie, la putin timp dupa ce Coreea de Nord se pare ca a detonat un dispozitiv nuclear, China a acuzat-o de violare „sfidatoare“ a angajamentelor sale internationale.

     

    Terminologia este doar un indiciu ca un test nuclear inseamna calcarea liniei rosii pentru China, care si-a dedicat ani de neobosit efort diplomatic si si-a riscat relatia delicata cu Statele Unite, pornind de la premisa ca poate furniza o solutie pasnica si negociata la impasul cu Coreea de Nord.

     

    Aceasta politica, spun analistii chinezi, pare sa fi esuat, iar actiunea Coreii de Nord pune Beijingul in situatia de a adopta o abordare mai dura. Ambasadorul chinez la Natiunile Unite a spus pe 10 octombrie ca s-a cerut un „raspuns prudent“, dar liderii chinezi au vazut sanctiunile cu grad crescut de punitivitate ca de nedorit si contraproductive. Cativa importanti experti chinezi in politica externa au spus ca elita tarii ramane si ea puternic divizata in legatura cu doua chestiuni: pe de o parte, distanta pe care China trebuie sa o ia fata de vecinul sau si, pe de alta, pana unde trebuie sa mearga apropierea de administratia Bush. „Hanran“ a fost folosit la adresa Coreei de Nord pentru prima data. Dar Japonia si SUA, care sunt in favoarea celui mai drastic raspuns, au fost „hanran“ ani intregi.

     

    „China este dezamagita si suparata si va fi dispusa sa sprijine sanctiuni mai puternice“, a spus Jin Canrong, un expert in politica externa la Universitatea Populara din Beijing. „Dar cred ca nu se poate spune ca va fi o schimbare drastica. Este inca o problema de echilibru.“ Motivul pentru care este destul de improbabil sa asistam la o schimbare politica majora, spun Jin si alti experti, ar fi acela ca Phenianul a crescut brusc tensiunile fara a schimba fundamental calculele Chinei privind interesele sale nationale.

     

    Prioritatile sale raman, in primul si in primul rand, promovarea dezvoltarii economice interne, cheia longevitatii pentru Partidul Comunist Chinez, aflat la guvernare. Grijuliii si autoritarii lideri chinezi au ajuns de mult la concluzia ca generarea unei cresteri mari a produsului intern brut necesita o relatie buna cu marile puteri ale lumii, granite sigure si piete deschise – intr-un cuvant, stabilitate. China ar vrea sa obtina denuclearizarea peninsulei coreene, dar a aratat destul de putin ca ar aproba razboiul sau o schimbare fortata de guvern ca o modalitate acceptabila de a atinge acest tel.

     

    „Miezul problemei nu este arsenalul nuclear“, spune Shen Dingli, un important expert in securitate la Universitatea Fundan din Shanghai. „Miezul problemei este pacea si stabilitatea. Acesta este inca interesul major al Chinei.“ In timp ce China a inceput sa gandeasca precum o mare putere in unele privinte, prioritatea sa strategica a fost sa revendice Taiwanul sau cel putin sa impiedice insula sa devina independenta formal de teritoriul chinez. Un conflict in Coreea de Nord sau caderea guvernului lui Kim Jong Il ar putea afecta ambele teluri, spun analistii chinezi. Un razboi este vazut drept cea mai proasta solutie, cu potentialul de a da nastere unui val de refugiati in China si chiar cu riscul de a extinde conflictul care ar ameninta intinsa perioada de armonie din nord-estul Asiei. Chiar si o schimbare pasnica in Coreea de Nord ar putea aduce un guvern nou pro-american la granita nord-estica a Chinei, in vreme ce tara nu stie cum sa abordeze guvernul pro-american din Taiwan, de la frontiera sa sud-estica.

     

    „China trebuie sa continue sa se uite la Coreea de Nord prin prisma Taiwanului“, zice Shed. „Nu te poti astepta ca China sa-si abandoneze complet aliatii, in timp ce America continua sa sprijine Taiwanul si permite miscarii de independenta sa se dezvolte acolo.“ Dar analistii spun ca China nu-si permite de asemenea sa se indeparteze de SUA, dar Beijingul a facut in ultima perioada cativa pasi sa-si repare si relatia tensionata cu Japonia. Aceste legaturi ar putea sa depinda de hotararea de a pedepsi Coreea de Nord pentru testul sau nuclear si cel putin sa testeze daca presiunea ferma pe Coreea de Nord o va aduce din nou la masa tratativelor. Dupa unele estimari, China furnizeaza 70% din combustibilul si hrana Coreii de Nord si ar putea aproape sigur sa creeze o criza economica acolo daca incetineste livrarile de-a lungul intinsei si salbaticei sale granite.

     

    In plus, China s-a alaturat Statelor Unite in incercarea de a elimina contrafacerea de catre Coreea de Nord a dolarilor americani si a yuanilor chinezesti, precum si in a stopa folosirea bancilor chinezesti pentru a spala profiturile Coreii de Nord din traficul de droguri, inclusiv amfetamine. Sanctiuni financiare mai aspre ar putea sa priveze si mai departe Coreea de Nord de valuta forte, care si asa ii lipseste. Intrebarea este cat de jos poate sa coboare China ca sa-si mentina cooperarea cu administratia Bush si fara sa inlature cu totul posibilitatea de a aduce Coreea de Nord inapoi la negocieri. „China a incercat sa convinga Coreea de Nord ca tratativele cu restul lumii sunt in interesul ei“, spune Zhang Liangui, un expert in Coreea de Nord la Scoala Centrala de Partid, o organizatie de cercetare din Beijing condusa de Partidul Comunist Chinez. „Acum China va trebui sa demonstreze ca, pentru ignorarea acelui sfat, trebuie platit un pret.“ Zhang spune ca anuntul Coreii de Nord a semanat cu o palma peste obrazul Chinei. Chiar daca telul ramane o solutie negociata, spune el, China trebuie sa arate in primul rand ca este pregatita sa ia o atitudine mai ferma inainte ca Phenianul sa cedeze.

     

    Susan L. Shirk, un oficial de la Departamentul de Stat responsabila cu Asia de Est in timpul administratiei Clinton, spune ca ea crede ca testul nuclear s-ar putea dovedi un punct de cotitura pentru abordarea problemei de catre China. Va forta, spune ea, China sa aleaga intre Coreea de Nord si un consens international condus de Statele Unite decat sa se imparta intre cele doua. 

     

    Ea spune ca momentul ales de Coreea de Nord pentru anunt – la o zi dupa ce presedintele Hu Jintao a fost vizitat de noul premier japonez Shinzo Abe – a subliniat riscurile pentru conducerea Chinei. „Daca nu actioneaza hotarat, ar putea sa strice tot ce au reusit sa faca cu Japonia, in vreme ce o sa-si deterioreze serios relatiile cu Statele Unite“, mai spune Suan Shirk. „Coreea de Nord le-a dat cu adevarat o lovitura.“

     

    Chiar si asa, multi analisti chinezi vad Coreea de Nord ca pe un bun strategic. O fi ea iresponsabila si nu respecta legile, dar apartine mai mult Chinei decat SUA. Sacrificarea unui aliat pentru a ajuta la atingerea scopurilor Americii de a opri proliferarea arsenalelor nucleare ar putea necesita un consens mai puternic in interiorul elitei chinezesti. „Nu cred ca liderii chinezi sunt dispusi sa investeasca capital politic major in aceasta problema“, a spus Jin de la Universitatea Populara. „Ar prefera sa o faca dupa atingerea consensului. In acest moment este o dezbatere aprinsa, dar nici un fel de consens.“