Blog

  • Ghid de gandire pozitiva

    Tom Rath, cel ce l-a asternut pe hartie si l-a pregatit pentru tipar este nepotul lui Donald O. Clifton, fost presedinte al companiei Gallup, care s-a decis sa lase posteritatii un indreptar care sa sintetizeze experienta lui in domeniul gandirii pozitive. Si-a convocat nepotul, care i-a notat gandurile, l-a sprijinit in aranjarea coerenta a notitelor si a redactat textul final.

    Totul a pornit insa cu cateva decenii inainte, in anii ’60. Pe atunci, Clifton preda cursuri de psihologie la Universitatea din Nebraska si observase, in spatiul materiei de care se ocupa, o problema majora: domeniul psihologiei se baza aproape exclusiv pe studierea a ceea ce este gresit in comportamentul oamenilor. El a inceput sa-si puna intrebarea daca nu cumva ar fi mai util sa se studieze ceea este bun, pozitiv in semenii nostri. Cum viata fiecaruia dintre noi este o suita de interactiuni zilnice cu oamenii din jur si cum rezultatele in plan psihologic ale acestora sunt arareori neutre, definindu-se mai ales ca pozitive sau negative, el a imaginat o metafora de o simplitate deconcertanta: cea a unei galeti si a unei cani. Teoria sa ar fi ca fiecare dintre noi are la dispozitie o galeata invizibila, in permanenta umpluta sau golita in functie de ceea ce spun altii despre noi sau in functie de comportamentul lor in privinta noastra. Atunci cand galeata este plina, ne simtim extraordinar. Cand se goleste, cadem prada deznadejdii. Instrumentul adjuvant este o cana: cu ea umplem sau golim galetile din jurul nostru, dar si propria galeata.

    Plina de informatii practice, de anecdote pline de miez, cartea readuce in actualitate inclusiv discutia cu privire la relatiile de prietenie si simpatie la nivelul angajatilor unei companii. Solutiile lui Rath & Clifton pot transforma munca de zi cu zi dintr-o corvoada ostenitoare si care diminueaza facultatile creative intr-o activitate atragatoare, cu consecinte benefice asupra randamentului individual. „Galeata fericirii“ este un elogiu al tandretii si al comprehensiunii, ca forme de agregare superioara a relatiilor interumane.

    Tom Rath & Donald O. Clifton, „Cat de plina ti-e galeata?“,
    Editura Allfa, Bucuresti 2007


    Noutati

  • Jumatatea mea de miliard

    Cel mai cunoscut om de afaceri din Medias nu ar fi ajuns in 2007 unul dintre cei mai vizibili actionari de pe bursa daca Dafora, compania sa fanion de pe Rasdaq, nu ar fi facut salturile care au dus-o in aprilie la o capitalizare de 300 de milioane de euro. Multe priviri au ramas atintite de atunci asupra evolutiei lui Gheorghe Calburean, omul de afaceri de la Medias (Sibiu) a carui companie ajunsese sa valoreze pe bursa de peste sase ori cifra sa de afaceri. Si Dafora ramane o actiune atent urmarita, chiar daca acum capitalizarea este undeva la doar de doua-trei ori cifra de afaceri.

    „Un actionar al Dafora mi-a scris cu ceva timp in urma pe e-mail ca si-a dat seama ca Dafora exista cu adevarat atunci cand a vazut prin Bucuresti o masina cu o albinuta pe ea (albinuta este simbolul vizual al companiei Dafora Medias – n. red.)“, spune Gheorghe Calburean, directorul general si actionarul majoritar al Dafora, una dintre companiile de pe bursa Rasdaq pentru care 2006 si prima parte a anului 2007 au adus cresteri mari si foarte mari.

    Omul de afaceri crede ca expeditorul mesajului electronic era unul dintre acei actionari care acuza faptul ca Dafora a fost si inca mai este o companie „inchisa“, de unde au iesit de-a lungul timpului foarte putine informatii. Acesta este, spune Gheorghe Calburean, si unul dintre motivele pentru care vrea sa transfere cat de curand compania de pe bursa electronica Rasdaq la Bursa de Valori Bucuresti, acolo unde incepand din vara se tranzactioneaza cealalta mare companie controlata de el, Condmag. Practic, omul de afaceri spune ca vrea ca din aceasta mutare (estimata pentru mijlocul lunii decembrie, dat fiind ca saptamana trecuta Dafora tocmai a primit acordul CNVM pentru transferul pe BVB) actionarii sa obtina mai multa transparenta si sa capete mai multa incredere in companie: „Eu as vrea ca venirea noastra la BVB sa transmita actionarilor sau potentialilor actionari ca noi intr-adevar suntem ceea ce apare in hartii, iar noua structura la care ne obliga BVB – conducere prin consiliu de administratie – va permite un acces mai mare la date“.

    Un acces mai mare la date ar duce, dupa cum spune omul de afaceri, la o revenire a capitalizarii bursiere a Dafora. Poate ca, spune omul de afaceri, o intelegere mai buna a activitatii companiei ar face-o pe aceasta mai putin sensibila la scaderile pietei, desi, pe de alta parte, este de parere ca lucrurile care s-au intamplat in aceasta toamna la bursa si mai ales companiilor sale sunt „anormale“: „Nu stiu daca o explicatie pentru aceste urcusuri si coborasuri trebuie sa o cautam in potentialul firmei, deoarece este paradoxal sa ai o firma care merge prost si creste de trei ori, cum a fost anul trecut, iar cand merge bine, scade, cum este situatia de acum“.

    Cifra de afaceri a Dafora la noua luni in 2006 a fost de 95 de milioane de lei (27 de milioane de euro), iar la noua luni in 2007 a fost de 178 de milioane de lei (51 de milioane de euro); in 2006, capitalizarea la care a ajuns compania a fost de 230 de milioane de lei (66 de milioane de euro), iar in 2007 de 920 de milioane de lei (265 de milioane de euro). Astfel, Gheorghe Calburean, actionarul majoritar al Dafora Medias (DAFR – simbolul bursier), prin intermediul careia controleaza si Condmag Brasov (COMI), a castigat de la inceputul anului pana la sfarsitul lui iulie circa 150 de milioane de euro din cresterea pe bursa a Dafora si Condmag, averea lui ridicandu-se la aproape 200 de milioane de euro (luand in calcul numarul de actiuni pe care le detine in fiecare din cele doua afaceri). In ultimele patru luni insa (incepand cu sfarsitul lunii iulie, cand bursa a inceput sa scada), Gheorghe Calburean a pierdut aproape jumatate din ce a castigat. Desi mai multe afaceri listate au pierdut, procentual, cea mai puternica scadere au inregistrat-o detinerile lui Calburean, a caror valoare s-a redus de la 182 milioane de euro la sfarsitul lunii iulie la 75 milioane euro la sfarsitul lunii noiembrie. Astfel, Calburean a pierdut 107 milioane de euro.

    Chiar daca in toamna capitalizarea bursiera a celor doua companii a scazut, iar averea lui direct proportional, Gheorghe Calburean se considera cel putin la fel de bogat: „Ca valoare de piata (pozitie, contracte, potential), Dafora insemna in urma cu doi ani si jumatate 150 de milioane de euro. Acum cred ca firma merita cel putin 300 de milioane de euro, iar Condmag jumatate din aceasta valoare“. Calburean spune ca ceea ce se intampla pe bursa este si o chestiune de conjunctura, dar crede ca potentialul companiilor sale va depasi momentul toamnei 2007 de pe piata bursiera.

    Omul de afaceri considera de fapt ca principala motivatie a scaderii de la bursa n-are legatura cu performanta actiunilor cotate: „Eu sunt convins ca aceste scaderi inregistrate pe BVB si Rasdaq sunt cauzate de instabilitatea politica simtita de orice actionar, care nu este sigur ce se va intampla maine sau poimaine in tara din punct de vedere administrativ, al cresterii nivelului de trai, din punctul de vedere al PIB, al riscului de tara, al inflatiei care tot creste. In vremurile acestea e normal ca orice investitor sa-si puna intrebarea daca sa mai investeasca sau nu in tara“. Gheorghe Calburean e de parere insa si ca bursele romanesti ar trebui sa aiba o politica mai deschisa fata de actionari sau de potentialii actionari si sa fie mai atractive pentru acestia din urma: „Cred ca pe BVB si Rasdaq sunt de fapt o mana de oameni si de firme care controleaza totul“.

  • Evolutia Dafora

    De ce a crescut Dafora

    Cresterea Dafora a inceput inca din primele luni ale anului 2006, pe o tendinta generala ascendenta a companiilor de pe Rasdaq, insa depasind cresterea medie a acestora.

    REZULTATELE FINANCIARE. Veniturile totale ale companiei au crescut in 2005 cu 13% fata de 2004, pana la 134,4 milioane de lei, pentru ca in 2006 sa ajunga la 151 de milioane de lei (peste 43 mil. euro).

    MAJORARILE SUCCESIVE DE CAPITAL. Dafora a avut doua majorari de capital, una in vara anului 2006 (cand actionarii au primit 2,1 actiuni la una detinuta) si a doua in toamna acestui an, cand actionarii au primit inca 10 actiuni la una.

    PERSPECTIVA COTARII LA BVB. Mutarea companiei de pe Rasdaq pe Bursa de Valori Bucuresti a atras mai ales atentia investitorilor care aveau si actiuni la Condmag, firma listata la BVB.

    STRUCTURA ACTIONARIATULUI. Pe langa actionarul principal, Gheorghe Calburean, in actionariatul Dafora au intrat fonduri importante, precum Julius Baer, care au atras automat alti investitori.

    EVOLUTIA COMPANIILOR DE PE RASDAQ. Anul 2006 si cea mai mare parte din 2007 au adus o crestere generala a companiilor mici si medii, dar cu rezultate bune.

    BOOM-UL DIN CONSTRUCTII. Faptul ca Dafora a atras aproape un sfert din cifra sa de afaceri de pe piata constructiilor a dat incredere investitorilor.

    De ce a scazut Dafora

    TENDINTA PIETEI. In toamna lui 2007, pe fondul contextului international instabil, piata bursiera a avut o scadere importanta.

    INFLATIA DE ACTIUNI. Majorarea de capital a lansat deodata prea multe actiuni Dafora in piata, ceea ce a dus la scaderea valorii acestora.

    CORECTIA COMPANIILOR DE PE RASDAQ. Dat fiind ca saltul inregistrat in ultimii doi ani de companiile cotate a fost mult mai mare decat al celorlalte companii lichide, si corectia a fost mai accentuata.

  • Planuri si investitii

    Gheorghe Calburean viseaza la un portofoliu integrat de afaceri, insa pana la unificarea acestora le dezvolta separat pe cele existente.

    DAFORA FORAJ. Pe segmentul de foraj, ale carui afaceri au crescut cu 33% in 2006, Calburean intentioneaza sa pastreze pozitia de lider de piata (cu 70% cota) prin semnarea de noi contracte si investitia in echipamente in valoare de 27 de milioane de euro in acest an. Pentru 2008, omul de afaceri estimeaza investitii in echipamente de 10 milioane de euro (fara a lua in calcul o instalatie de 16,4 milioane de euro pe care a contractat-o deja).

    DAFORA CONSTRUCTII. Investitiile in utilaje pentru drumuri si poduri – excavatoare, bascule, macarale, schele – sunt in 2007 la un nivel de circa 5-6 milioane de euro, iar pentru 2008 au fost bugetate 5 milioane de euro investitii. Calburean vrea ca segmentul de constructii al Dafora sa creasca in urmatorul an cu 10%.

    CONDMAG. Investitiile in constructorul de conducte sunt de 7-8 milioane de euro anul acesta, iar pentru anul viitor omul de afaceri a planificat alte investitii de 10-11 milioane de euro (utilaje, dar si un sediu nou pentru Condmag).


    Sursa: Dafora

  • Imperiul Dafora

    Gheorghe Calburean este actionar, direct sau prin intermediul ramificatiilor Dafora, in peste 20 de firme cu o cifra de afaceri totala de peste 147 de milioane de euro la nivelul anului 2006.
    Nume companie
    Domeniu act.
    Cifra afaceri 2006 mil. lei (mil. euro)
    Profit 2006 mil. lei (mil. euro)
    Actionariat
    Dafora SA
    Servicii extractie petrol si gaze
    151,0 (43,2)
    11 (3,1)
    Gheorghe Calburean (48,1%), Dafora Group (7,4%), Julius Baer Int. Equity Fund (9,2%), DWS Investment (1,52%), Barclay’s (1,4), alti actionari.
    Condmag
    Constructie conducte
    104,4 (29,8 )
    3,5 (1,0)
    Dafora SA (43,6%), OGBBA Van Herk BV (10,6%), Julius Baer Investment Management LLC (9,6%), MEI Roemenie & Bulgarije Fonds NV (7,7%).
     CARS Tarnaveni
    Productie materiale constructii
    15,2 (4,3)
    -1,0 (-0,3)
    Gheorghe Calburean (32,7%), Alexandru Farcas (14,3%), alti actionari.
    Transgex Oradea
    Productie energie regenerabila
    8,8 (2,5)
    0,4 (0,1)
    Dafora Turism (89,9%), AVAS (0,06%), alti actionari (9,95%)
    Forserv
    Servicii conexe extractie petrol si gaze
    2,8 (0,9)
    2,4 (0,8)
    Gheorghe Calburean (90%), Livia Calburean (10%)
    Daflog
    Servicii conexe extractie petrol si gaze
    3,2 (1,0)
    1,42 (0,4)
    Dafora Group
    Consultanta si management de grup
    19,1 (5,4)
    14,0 (4,0)
    Gheorghe Calburean (95,2%), Livia Calburean (1,2%), Florentina Badea (1,2%), Teodor Orzan (1,2%), Dorel Nicusor Dancu (1,2%)
    Salflom
    Productia si conservarea carnii
    0,81 (0,2)
    -0,91 (-0,2)
    Gheorghe Calburean (51,0%), Nicolae Floca (21,7%), Dafora SA (27,2%)
    Dafora Turism
    Hoteluri
    4,8 (1,3)
    0,93 (0,3)
    Gheorghe Calburean (98,6%), 83 de asociati persoane fizice (1,3%)
    Ambient CJ
    Comert material lemnos
    82,2 (23,4)
    1,3 (0,4)
    Dan Olteanu (33,3%), Ioan Ciolan (33,3%), Gheorghe Calburean (33,3%)
    Ecoconstruct Tg. Mures
    Fabricare materiale constructii
    Gheorghe Calburean (3,1%), Mircea Calburean (3,5%), Dafora SA (71,0%), Dafora Turism (22,1%)
    Imofinance
    Activitati management holdinguri
    0,6 (0,17)
    0,03 (-)
    Sorin Ghite (10,5%), Valentin Nicola (10,5%), Iosif Pop (10,5%), Gheorghe Calburean (10,5%), alti 41 de actionari
    Ambient MD
    Comert cu ridicata material lemnos
    92,2 (26,3)
    0,4 (0,12)
    Gheorghe Calburean (50%), Ioan Ciolan (50%)
    Condaf
    Constructii
    Gheorghe Calburean (50%), Mircea Bulboaca (50%)
    Conserio
    Consultanta
    0,2 (0,06)
    – 0,003 (- 0,001)
    Gheorghe Calburean (30%), Michael Schuster (30%), Guido Retter (30%), Richard Proksch (10%)
    Fercob
    Intermedieri comerciale
    29,0 (8,2)
    0,006 (0,001)
    Invest turism
    Agentie turism
    Gheorghe Calburean (90%), Aliu Iacobescu (10%)
    City Center
    Comert produse alimentare
    0,80 (0,2)
    – 0,4 (0,1)
    Jager Resort Bv
    Hoteluri
    Mar-Rom
    Cultivare fructe legume
    Eurospecial
    Transporturi rutiere marfa
    1,4 (0,4)
    0,1 (0,02)
    Gheorghe Calburean (50%), Horst Schuster (50%)
    Regional Media Grup
    Activitati radio & tv
    0,06 (0,01)
    -0,07 (-0,02)
    Gheorghe Calburean (20%), Gabriel Gedo (78,0%), alti 3 actionari.
    Nota: O serie de firme precum Mar-Rom (cultivare fructe), Jager Resort (hoteluri Brasov) sau Global International (intermedieri) nu au fost incluse in analiza, dat fiind volumul mic al afacerilor (sub 20.000 de lei).

    Surse: Ministerul de Finante, Registrul Comertului, Bursa de Valori Bucuresti

  • Saptamana de lucru de 4 ore

    Ca unul dintre cei mai respectati antreprenori din Silicon Valley, Marc Andreessen este oarecum un cunoscator a ceea ce el numeste „productivity porn“ – tehnici care sa maximizeze productivitatea personala. In ultimele luni, lui Andreessen – fondator al Netscape Communications si mai recent al Ning, care le permite utilizatorilor sa-si creeze propriile lor retele sociale – i-a atras atentia un tip neobisnuit: Timothy Ferriss, un autor motivational cu fata de copil, aflat la prima sa carte, fost la viata lui kickboxer profesionist si campion de tango.

    Lectiile de business ale lui Ferriss, axate pe eliminarea informatiei nefolositoare, au fost culese din cei sase ani pe care i-a petrecut conducand o modesta companie de produse de nutritie pentru sportivi care vinde, in special pe internet, suplimente utilizate de atleti pentru a-si creste viteza de reactie si forta musculara. Lui Andreesen, o autoritate in cercurile tehnologice, nu prea pare sa-i pese de asta. „Tim de fapt aduna toate teoriile privind folosirea eficienta a timpului si productivitatea personala din ultimii 20-30 de ani si le reda cu volumul dat la maximum“, a explicat Andreesen intr-un e-mail.

    In Silicon Valley, Andreessen nu e singur in entuziasmul sau pentru ideile lui Ferriss. Dupa ce a citit best-seller-ul lui Ferriss, „Saptamana de lucru de patru ore“, Jason Hoffman, fondatorul Joyent, care creeaza aplicatii software de internet pentru afacerile mici, le-a cerut angajatilor lui sa renunte la mesageria instant si la multitasking. De acum inainte, le-a spus el, folosirea e-mail-urilor va fi sever restrictionata, iar afacerile vor fi facute ca odinioara, la telefon. „Dintr-o data“, povesteste Hoffman despre rezultate, „serile tuturor au devenit libere. Dintr-o data, ziua de luni n-a mai parut atat de coplesitoare.“

    Prin primavara, Jason DeFillippo, fondator al Metroblogging Global Blog Network – o companie ce administreaza peste 700 de bloguri dedicate oraselor – l-a auzit pe Ferriss predicand „dieta cu continut scazut de informatie“ unui grup de fani high-tech la o conferinta despre tehnologie. Inainte ca discursul sa se termine, DeFillipo, care locuieste la San Francisco, isi comandase deja cartea de pe Amazon. La putina vreme dupa ce a citit-o, a inceput si el o cura de renuntare. Dependenta lui sacaitoare de feed-uri de RSS este acum de domeniul trecutului, spune el. „E greu de descris“, spune DeFillipo, in varsta de 36 de ani, „dar viata a devenit dintr-odata mai linistita.“

    Ferriss, care are 30 de ani, nu a condus niciodata o companie din domeniul tehnologiei. N-a facut niciodata milioane de pe urma unei oferte publice initiale. Cu toate acestea, fara ca Ferriss sa fi facut macar un tur de prezentare a cartii, volumul a devenit rapid un bestseller, in mare parte datorita discutiilor de pe bloguri din cadrul comunitatilor tehnologice. In acelasi timp, Ferriss a devenit si un fel de guru in Silicon Valley, in special prin predicarea apostaziei pe taramul gadget-urilor stralucitoare, in privinta carora el recomanda pur si simplu scoaterea din priza si dezafectarea, cu scopul clar de a-i scapa pe posesori de sub tirania excesului de informatie.

    Metodele lui includ practicarea „ignorantei selective“ – renuntarea la comunicatele fara rost, la urmarirea noutatilor de pe retelele sociale si chiar a stirilor externe (Ferriss spune ca majoritatea stirilor le afla intrebandu-i pe chelneri). Criza a fortei de munca? Plateste pe altcineva sa se ingrijoreze de ea – cel mai bine pe cineva din Bangalore. Ca urmare a unui pariu, Ferriss chiar a angajat din strainatate niste oameni priceputi, platiti modest, care sa-i gaseasca partenere de pe internet. (Si a functionat.) Odata ce veti elimina noianul de e-mail-uri, spune el, va va ramane o gramada de timp pentru a face scufundari in Belize – asa cum face el. Sau macar ca sa visati la asta.

    La urma urmei, comunitatea tehnologica impartaseste un apetit imens pentru evazionism, spune Fabio Rosati, director executiv al Elance, o companie din Mountain View, California, care ofera servicii de outsourcing pentru companii specializate si pentru micile companii si pe al carei site se gaseste un interviu cu Ferriss. De aceea lucreaza unii cate 14 ore pe zi: ca sa dea lovitura, sa ajunga bogati si apoi sa se retraga. Dar Ferriss vinde promisiunea ademenitoare ca nu trebuie sa astepti acea imensa – si poate chiar mitica – oferta publica initiala.

    Dupa cum spune si Rosati: „Silicon Valley este unic prin aceea ca inglobeaza un spirit antreprenorial profund si o forta de munca foarte ambitioasa, dar toti se gandesc: «Of, de-as mai avea o ora in plus, chiar m-as putea duce sa fac acea plimbare cu bicicleta, as putea chiar sa ma duc sa fac surf». Tim predica tocmai acest mod de viata“.

  • Firefox, aliat sau pion al Google?

    Firefox este cel mai popular browser alternativ de la Netscape incoace, avand aproape de trei ori mai multi utilizatori decat Safari-ul celor de la Apple; are 15-20% din piata globala de browsere si procentaje chiar mai ridicate in Europa si in randul pasionatilor de tehnologie. O parte din atractia fata de Firefox deriva din originile sale ca initiativa non-profit, o revolutie impulsionata de oameni si care implica browser-ul de web, tehnologie de baza pentru internet. De asemenea, deoarece codul sursa era public, Firefox a putut profita de creativitatea dezvoltatorilor; ei sunt incurajati sa-l imbunatateasca, fie cu aplicatia de blocare a reclamelor de pe site-urile de publicitate – una dintre cele mai populare extensii – sau prin crearea de „skin“-uri care sa personalizeze fata browser-ului.

    Dar in incercarea de a se folosi de acest succes, Fundatia Mozilla a ajuns sa semene mai mult cu un start-up din Silicon Valley finantat de investitori si mai putin cu un atelier al colaborarii intre programatori anonimi. Siobhan O’Mahony, profesor asistent la Scoala de Management a Universitatii Davis din California, numeste Mozilla „primul proiect open-source corporatist“.

    Fundatia a folosit o divizie comerciala, Corporatia Mozilla, pentru a strange zeci de milioane de dolari din drepturi de autor de la companii ce au creat motoare de cautare si care doreau pozitionari mai avantajoase in browser-ul ei. Si prin strangerea acelor bani ca rezerva de razboi pentru a concura cu giganti ca Microsoft si Apple, fundatia s-a indepartat, cel putin temporar, de la activitatile tipice ale unei organizatii non-profit. „Comunitatea Mozilla a fost putin hibrida in ce priveste integrarea investitiilor publice si private – in privinta asta istoria sa este de-a dreptul unica“, a spus O’Mahony.

    Pana acum, numerosii contributori ai Firefox par multumiti cu succesul sau financiar. Intrebarea mai importanta e ce va face Mozilla cu toti acesti bani. Potrivit datelor financiare ale Mozilla pentru 2006, recent publicate, fundatia are active de 74 de milioane de dolari, grosul fiind investiti in fonduri mutuale si alte operatiuni asemanatoare, iar anul trecut a avut venituri de 66 de milioane de dolari. Circa 85% din acele venituri au venit dintr-o singura sursa, Google, care are un contract de drepturi de autor cu Firefox.
    In pofida veniturilor generoase, Fundatia Mozilla a oferit in 2006 sub forma de granturi putin sub 100.000 de dolari (potrivit raportului auditat) sau 285.000 de dolari (potrivit declaratiilor Mozilla). In acelasi an, i-a platit directoarei executive a corporatiei, Mitchell Baker, peste 500.000 de dolari sub forma de salarii si alte beneficii (Baker este totodata si presedinta fundatiei).

    Mitchell Baker, o avocata care lucreaza pentru companiile din Silicon Valley inca de la mijlocul anilor ’90, a comentat ca pachetul ei salarial este „inca un exemplu despre caracterul hibrid al Mozilla“, adaugand ca suma o face sa para „un copilas amarat“ in comparatie cu liderii altor companii la fel de influente din Silicon Valley. Baker spune ca de fapt comunitatea, nu finantarea de la Google a facut din Firefox un mare jucator in acest domeniu. „Mozilla are succes pentru ca avem acest public imens caruia ii pasa de ea“, spune ea. „Piesa de baza care tine Mozilla independenta fie si de o singura sursa de venit, ca Google, este acest public divers“. Si adauga: „Nicio gramada de bani nu ne-ar fi permis sa atingem succesul pe care il avem acum“. Apoi, referindu-se la Microsoft: „Nu putem sa cheltuim mai mult decat ei“.

    Evolutia Firefox poate fi privita ca o extensie a razboiului dintre Netscape si Microsoft de la jumatatea anilor ’90. Dupa ce Microsoft a acaparat o mare parte din piata, Netscape a decis in 1998 sa-si faca public codul sursa si imediat dezvoltatorii au acceptat provocarea. In 2003, AOL, care cumparase Netscape, a oferit codul de browser nou-createi Fundatii Mozilla si pana in noiembrie 2004 a fost lansata prima versiune de Firefox. La vremea respectiva a fost promovata ca ilustrare a catorva principii – sa fie usor de utilizat, sa functioneze pe sisteme de operare diferite si sa fie mai sigura. Corporatia a fost creata in 2005.

    Celalalt avantaj al browser-ului, nedeclarat, insa impartasit cu celelalte proiecte open-source, a fost ONM: Orice, dar Nu Microsoft. „Firefox este capabil sa se adreseze unor categorii de public diferite. Nu pe toata lumea intereseaza ca standardele internetului sa ramana deschise, dar multi se tem ca daca Firefox pierde cota de piata, atunci standardele internetului ar putea ajunge apanajul Microsoft“, a scris intr-un e-mail O’Mahony.

  • Ridicand capacul podului (III)

    Fapt dovedit stiintific: modul in care Ricard a invatat sa isi controleze mintea depaseste orice inchipuire, iar cadranele aparatelor de masura sunt prea mici pentru a cuprinde valorile impulsurilor emise de creierul sau: meditatia a accentuat sentimentele pozitive, ce tin de emisfera stanga, in timp ce zona din jumatatea dreapta a creierului, ce gestioneaza sentimentele negative, este blocata, pur si simplu.

    Departe de mine orice intentie de a propovadui budismul si binefacerile sale, mie mi-a placut pur si simplu povestea omului, dar si una din zicerile sale: „Mintea nu este un lux, o vitamina…15 ani din viata se duc pe educatie, facem jogging, practicam fitnessul, incercam sa ne pastram frumusetea fizica, dar acordam surprinzator de putin timp pentru ceea ce conteaza cu adevarat, mintea noastra“.

    Jonathan Weil a fost un tip care si-a folosit mintea. Si, inaintea lui Weil, un grup de sase studenti de la Universitatea Cornell si-au folosit mintea. Problema este ca alte mii de oameni, multe – multe mii de oameni i-au ignorat pe studenti si pe Weil si, ceva timp dupa, au platit din greu pentru blocajul lor.

    In toamna anului 2006, cand l-a condamnat pe Jeffrey Skilling, fostul director executiv de la Enron, judecatorul Simeon Lake a spus ca fostul CEO si-a mintit, in repetate randuri, angajatii si investitorii in privinta modului in care compania a facut afaceri. Oare?

    Jonathan Weil era, in vara anului 2000, reporter la biroul din Texas al ziarului Wall Street Journal cand un prieten, analist financiar, i-a sugerat sa investigheze mai in amanunt modul in care castiga bani Enron. Reporterul asa a si facut, studiind peste o luna de zile rapoartele financiare, si cele anuale si cele trimestriale, ale Enron; in plus, s-a consultat cu Thomas Linsmeier, profesor de contabilitate la Universitatea din Michigan, cu analisti de la Moody’s si cu reprezentanti ai Financial Accounting Standards Board. Weil a descoperit in rapoarte, sub ceea ce s-ar putea defini drept „o perdea groasa de fum“, o gaura de peste 700 de milioane de dolari.

    Weil a scris un articol si a solicitat oficialilor companiei un punct de vedere. Punctul de vedere l-a reprezentat o delegatie de sapte oameni, condusa de contabilul-sef, care s-a deplasat la Dallas pentru a se intalni cu Weil. Delegatia i-a prezentat in amanunt lui Weil modelele matematice scrise de profesori de la Massachusetts Institute of Technology, vestitul MIT, in baza carora estimau sumele pe care „sperau“ sa le castige, dar care apareau in rapoarte ca fiind deja castigate.

    Weil si-a publicat povestea in septembrie 2000, dar circulatia destul de redusa a publicatiei sale, adica editia de Texas a Wall Street Journal, a redus impactul povestii. Un minus a fost si lipsa unei urmari a articolului, care sa aduca detalii suplimentare.

    Totusi, piesele de domino au inceput sa cada: James Chanos, jucator pe Wall Street, a citit articolul lui Weil, a verificat (pentru ca stia unde sa se uite, a durat numai cateva ore, in loc de mai bine de o luna de zile) si a profitat; bun capitalist, specializat in short selling, Chanos si-a aranjat, din noiembrie 2000 si pana in primavara anului 2001, pozitiile astfel incat sa castige o mica avere, iar apoi a „vandut“ pontul jurnalistei Bethany McLean de la Fortune. In martie apare articolul lui McLean despre pretul prea mare al actiunilor Enron, tot mai multa lume devine ingrijorata, in august Skilling demisioneaza si in decembrie compania era falita. In tot acest timp actiunile au coborat de la aproape 100 de dolari la cativa centi.

    De grupul de studenti de la Cornell pomeniti mai inainte scrie Jonathan Macey, profesor la Yale si autorul mai multor carti despre Enron. Cei sase studenti au decis sa realizeze, in primavara lui 1998, o analiza a Enron. Intr-o luna si jumatate, folosind date statistice, interpretand si analizand ceea ce la acel moment era o companie de succes si un model, studentii au ajuns la concluzia ca modelul de business al companiei era prea riscant si ca exista semne clare de manipulare a castigurilor. Raportul lor, de 23 de pagini, postat pe site-ul universitatii, poate sa fi fost plicticos si greu de citit.

    Intrebarea este de ce nu s-a minunat nimeni de recomandarea „vindeti“, tiparita mare pe prima pagina. Dezbracata de „perdeaua de fum“, povestea pe care v-am spus-o este pur si simplu o confruntare de minti antrenate; poate ca daca aplicau retetele lui Matthieu Ricard, multi mai multi dintre cei ce si-au vazut economiile sau pensiile sau investitiile spulberate in scandal ar fi cautat, s-ar fi intrebat, ar fi iesit din conformismul impus de manualele de capitalism si ar fi castigat.

    Eroul adevarat al povestii e James Chanos.

  • Povestea laptopului

    In fine, celebrul „laptop de 100 $“ (modelul XO, mai precis) a intrat in productie la uzinele companiei taiwaneze Quanta – cel mai mare producator de portabile din lume – pentru a onora o prima comanda de 100.000 de unitati din partea Laboratorio Tecnológico del Uruguay, o organizatie guvernamentala care desfasoara un proiect de mare amploare in domeniul educatiei si comunicatiilor. Mai mult, oficialitatile din Uruguay s-au angajat sa mai cumpere inca 300.000 de bucati pana in 2009, astfel incat toti elevii sa dispuna de aceste unelte educationale.

    Poate ca aceasta stire o sa para modesta, daca tinem seama ca profesorul Nicholas Negroponte – initiatorul proiectului OLPC (One Laptop Per Child) – estima in urma cu cativa ani o productie de ordinul sutelor de milioane. In plus, pentru a beneficia de avantajele productiei de masa, intrarea in fabricatie ar fi trebuit sa porneasca de la un nivel de circa 3 milioane de unitati. Faptul ca o astfel de comanda nu a venit este una dintre cauzele care au determinat cresterea pretului la 188 de dolari, celelalte fiind scumpirea unor materiale si decizia de a utiliza componente mai puternice. Totusi, realizarea este remarcabila, salvand un proiect exceptional din perspectiva tehnologica prin posibilitatea de a-si demonstra potentialul in conditiile unui proiect de anvergura.

    Cum se explica diferenta de cateva ordine de marime dintre estimari si realizari? Prima cauza este mai degraba de ordin politic, iar Negroponte si colegii sai au avut ocazia sa constate ca de la „angajamentele solemne“ ale politicienilor (care nu costa nimic) si pana la comenzi concrete e o cale foarte lunga. Teama de schimbare este un alt factor important, impartasit de birocratiile de pretutindeni. Schimbarea (mai ales una la scara mare) implica si un risc, pe care foarte putini functionari sunt dispusi sa si-l asume. Asa sa face ca dintre cele sase „intelegeri ferme“ pentru cate un milion de XO cu Argentina, Brazilia, Libia, Nigeria, Pakistan si Thailanda nu s-a materializat nici una (Thailanda are insa scuza unei lovituri de stat ce a indepartat guvernul care s-a angajat in proiect).

    A doua cauza a relativului insucces al proiectului OLPC este de ordin comercial – ceea ce poate parea ciudat, avand in vedere ca este vorba de o initiativa non-profit. Istoria este interesanta si porneste chiar de la primul e-mail pe care l-a trimis Negroponte dupa ce i-a incoltit ideea: adresantul era vechiul sau prieten Hector Ruiz, CEO la Advanced Micro Devices, pe care ideea l-a entuziasmat, iar rezultatul a fost ca AMD a fost primul partener al OLPC si furnizorul procesoarelor. S-au adaugat apoi Google si RedHat, aceasta din urma croind o distributie speciala de Linux ce echipeaza laptop-urile. S-au adaugat si alte companii importante, dar este cert ca o asociere AMD-Google-RedHat reprezenta o amenintare directa pentru Intel si Microsoft, care au devenit imediat cei mai mari adversari ai proiectului. Primele reactii au vizat ridiculizarea proiectului si intoxicarea presei, insa lucrurile nu s-au oprit aici. Intel – care nu este un producator de computere – a lansat un produs concurent, Classmate, pe care l-a echipat cu propriul procesor Celeron M, capabil sa ruleze nu doar Linux, ci si o versiune redusa de Windows XP furnizata de Microsoft. Desi mai scump (cca. 250$) si mai putin adaptat pentru educatie, Intel l-a promovat agresiv ca alternativa „serioasa“ la XO, adesea chiar in tarile deja angajate in proiectul OLPC (de pilda in Nigeria si Libia). Negroponte s-a infuriat si a acuzat pe Intel ca vinde Classmate sub pretul de productie pentru a submina proiectul OLPC, iar pozitiile pareau sa fie ireconciliabile. Microsoft a inceput sa distribuie in tarile in curs de dezvoltare vizate de OLPC un pachet cuprinzand Windows, MS Office (Student Edition) si programe educationale la pretul de 3 dolari, creand astfel o presiune suplimentara. In plus, diversi alti producatori au inceput sa fie interesati de aceasta imensa piata potentiala, lansand noi modele cu preturi atractive (Asus Eee PC fiind un bun exemplu).

    Si totusi, in iulie 2007 apele s-au linistit, iar Intel s-a alaturat coalitiei care sustine OLPC. Schimbarea de atitudine provine din initiativa OLPC de a produce si servere de back-up si suport pentru XO care sa fie distribuite scolilor, iar acestea vor fi bazate, desigur, pe componente Intel. In plus, intelegerea prevede ca softurile pentru Classmate sa ruleze si pe XO si viceversa, de unde se poate deduce ca Intel va merge pe Linux. Cineva nu prea se va bucura…

  • Povestea laptopului

    In fine, celebrul „laptop de 100 $“ (modelul XO, mai precis) a intrat in productie la uzinele companiei taiwaneze Quanta – cel mai mare producator de portabile din lume – pentru a onora o prima comanda de 100.000 de unitati din partea Laboratorio Tecnológico del Uruguay, o organizatie guvernamentala care desfasoara un proiect de mare amploare in domeniul educatiei si comunicatiilor. Mai mult, oficialitatile din Uruguay s-au angajat sa mai cumpere inca 300.000 de bucati pana in 2009, astfel incat toti elevii sa dispuna de aceste unelte educationale.

    Poate ca aceasta stire o sa para modesta, daca tinem seama ca profesorul Nicholas Negroponte – initiatorul proiectului OLPC (One Laptop Per Child) – estima in urma cu cativa ani o productie de ordinul sutelor de milioane. In plus, pentru a beneficia de avantajele productiei de masa, intrarea in fabricatie ar fi trebuit sa porneasca de la un nivel de circa 3 milioane de unitati. Faptul ca o astfel de comanda nu a venit este una dintre cauzele care au determinat cresterea pretului la 188 de dolari, celelalte fiind scumpirea unor materiale si decizia de a utiliza componente mai puternice. Totusi, realizarea este remarcabila, salvand un proiect exceptional din perspectiva tehnologica prin posibilitatea de a-si demonstra potentialul in conditiile unui proiect de anvergura.

    Cum se explica diferenta de cateva ordine de marime dintre estimari si realizari? Prima cauza este mai degraba de ordin politic, iar Negroponte si colegii sai au avut ocazia sa constate ca de la „angajamentele solemne“ ale politicienilor (care nu costa nimic) si pana la comenzi concrete e o cale foarte lunga. Teama de schimbare este un alt factor important, impartasit de birocratiile de pretutindeni. Schimbarea (mai ales una la scara mare) implica si un risc, pe care foarte putini functionari sunt dispusi sa si-l asume. Asa sa face ca dintre cele sase „intelegeri ferme“ pentru cate un milion de XO cu Argentina, Brazilia, Libia, Nigeria, Pakistan si Thailanda nu s-a materializat nici una (Thailanda are insa scuza unei lovituri de stat ce a indepartat guvernul care s-a angajat in proiect).

    A doua cauza a relativului insucces al proiectului OLPC este de ordin comercial – ceea ce poate parea ciudat, avand in vedere ca este vorba de o initiativa non-profit. Istoria este interesanta si porneste chiar de la primul e-mail pe care l-a trimis Negroponte dupa ce i-a incoltit ideea: adresantul era vechiul sau prieten Hector Ruiz, CEO la Advanced Micro Devices, pe care ideea l-a entuziasmat, iar rezultatul a fost ca AMD a fost primul partener al OLPC si furnizorul procesoarelor. S-au adaugat apoi Google si RedHat, aceasta din urma croind o distributie speciala de Linux ce echipeaza laptop-urile. S-au adaugat si alte companii importante, dar este cert ca o asociere AMD-Google-RedHat reprezenta o amenintare directa pentru Intel si Microsoft, care au devenit imediat cei mai mari adversari ai proiectului. Primele reactii au vizat ridiculizarea proiectului si intoxicarea presei, insa lucrurile nu s-au oprit aici. Intel – care nu este un producator de computere – a lansat un produs concurent, Classmate, pe care l-a echipat cu propriul procesor Celeron M, capabil sa ruleze nu doar Linux, ci si o versiune redusa de Windows XP furnizata de Microsoft. Desi mai scump (cca. 250$) si mai putin adaptat pentru educatie, Intel l-a promovat agresiv ca alternativa „serioasa“ la XO, adesea chiar in tarile deja angajate in proiectul OLPC (de pilda in Nigeria si Libia). Negroponte s-a infuriat si a acuzat pe Intel ca vinde Classmate sub pretul de productie pentru a submina proiectul OLPC, iar pozitiile pareau sa fie ireconciliabile. Microsoft a inceput sa distribuie in tarile in curs de dezvoltare vizate de OLPC un pachet cuprinzand Windows, MS Office (Student Edition) si programe educationale la pretul de 3 dolari, creand astfel o presiune suplimentara. In plus, diversi alti producatori au inceput sa fie interesati de aceasta imensa piata potentiala, lansand noi modele cu preturi atractive (Asus Eee PC fiind un bun exemplu).

    Si totusi, in iulie 2007 apele s-au linistit, iar Intel s-a alaturat coalitiei care sustine OLPC. Schimbarea de atitudine provine din initiativa OLPC de a produce si servere de back-up si suport pentru XO care sa fie distribuite scolilor, iar acestea vor fi bazate, desigur, pe componente Intel. In plus, intelegerea prevede ca softurile pentru Classmate sa ruleze si pe XO si viceversa, de unde se poate deduce ca Intel va merge pe Linux. Cineva nu prea se va bucura…